Situația descrisă de dumneavoastră este una frecvent întâlnită în practică, iar legea oferă soluții clare chiar și atunci când unul dintre soți refuză divorțul.
În primul rând, este important de știut că refuzul celuilalt soț nu poate bloca procedura. Divorțul poate fi inițiat unilateral, prin introducerea unei cereri la instanța competentă din București. În acest caz, procesul va continua chiar dacă celălalt soț nu este de acord, instanța urmând să analizeze motivele și situația de fapt.
În ceea ce privește copilul minor, faptul că acesta locuiește deja cu dumneavoastră și beneficiază de stabilitate (școală, mediu constant, implicare directă din partea dumneavoastră) reprezintă un aspect foarte important. Instanța va avea în vedere interesul superior al copilului și, în astfel de situații, există șanse ridicate ca domiciliul minorului să fie stabilit la părintele care s-a ocupat efectiv de creșterea lui.
Referitor la programul de vizitare, dacă nu există un acord între părinți, instanța va stabili un program clar și obligatoriu. Totodată, se poate solicita chiar de la început, pe cale separată sau în cadrul procesului, stabilirea unui program provizoriu (ordonanță președințială), pentru a evita tensiunile și incertitudinea până la finalizarea dosarului.
În ceea ce privește bunurile comune, acestea nu se împart automat în cadrul divorțului, decât dacă solicitați expres acest lucru. De regulă, partajul se face ulterior, printr-o acțiune separată, mai ales atunci când există neînțelegeri.
Durata unui astfel de proces depinde de gradul de conflict, dar în practică poate varia între câteva luni și peste un an. Costurile diferă în funcție de complexitate și de onorariul avocatului, însă este recomandat să discutați concret cu un avocat pentru o estimare adaptată situației dumneavoastră.
Recomandarea ar fi să inițiați cât mai curând procedura, pentru a obține un cadru legal clar atât în privința copilului, cât și a relațiilor dintre părinți.
Cu stimă.
