Codul de Procedura Fiscala din 2015 (Legea nr. 207/2015)

Art. 1: Definiţii

În înţelesul prezentului cod, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
1. actul administrativ fiscal - actul emis de organul fiscal în exercitarea atribuţiilor de administrare a
impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, pentru stabilirea unei situaţii individuale şi în scopul de
a produce efecte juridice faţă de cel căruia îi este adresat;
2. administrarea creanţelor fiscale - oricare din activităţile desfăşurate de organele fiscale în
legătură cu:
a)înregistrarea fiscală a contribuabililor/plătitorilor şi a altor subiecte ale raporturilor juridice fiscale;
b)declararea, stabilirea, controlul şi colectarea creanţelor fiscale;
c)soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale;
d)asistenţa/îndrumarea contribuabililor/plătitorilor, la cerere sau din oficiu;
e)aplicarea sancţiunilor în condiţiile legii;
3. analiza de risc - activitatea efectuată de organul fiscal în scopul identificării riscurilor de
neconformare în ceea ce priveşte îndeplinirea de către contribuabil/plătitor a obligaţiilor prevăzute
de legislaţia fiscală, de a le evalua, de a le gestiona, precum şi de a le utiliza în scopul efectuării
activităţilor de administrare fiscală;
4. contribuabil - orice persoană fizică, juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce
datorează, conform legii, impozite, taxe şi contribuţii sociale;
5. contribuţie socială - prelevare obligatorie realizată în baza legii, care are ca scop protecţia
persoanelor fizice obligate a se asigura împotriva anumitor riscuri sociale, în schimbul căreia aceste
persoane beneficiază de drepturile acoperite de respectiva prelevare;
6. control fiscal - totalitatea activităţilor efectuate de organele fiscale pentru verificarea modului de
îndeplinire de către contribuabil/plătitor a obligaţiilor prevăzute de legislaţia fiscală şi contabilă;
7. creanţă bugetară - dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat,
reprezentând creanţa bugetară principală şi creanţa bugetară accesorie;
8. creanţă bugetară principală - dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general
consolidat, altele decât creanţele bugetare accesorii;
9. creanţă bugetară accesorie - dreptul la încasarea dobânzilor, penalităţilor sau a altor asemenea
sume, în baza legii, aferente unor creanţe bugetare principale;
10. creanţă fiscală - dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general
consolidat, reprezentând creanţa fiscală principală şi creanţa fiscală accesorie;
ICCJ stabileşte că: "Termenul de prescripţie aplicabil acţiunilor în restituirea sumelor reprezentând
contribuţii sociale de asigurări de sănătate, reţinute din indemnizaţia de gratitudine prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, este termenul de prescripţie de 5 ani prevăzut de art. 219 alin. (1)
din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
11. creanţă fiscală principală - dreptul la perceperea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor
sociale, precum şi dreptul contribuabilului la restituirea sumelor plătite fără a fi datorate şi la
rambursarea sumelor cuvenite, în situaţiile şi condiţiile prevăzute de lege;
ICCJ stabileşte că: "Termenul de prescripţie aplicabil acţiunilor în restituirea sumelor reprezentând
contribuţii sociale de asigurări de sănătate, reţinute din indemnizaţia de gratitudine prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, este termenul de prescripţie de 5 ani prevăzut de art. 219 alin. (1)
din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
12. creanţă fiscală accesorie - dreptul la perceperea dobânzilor, penalităţilor sau majorărilor
aferente unor creanţe fiscale principale, precum şi dreptul contribuabilului de a primi dobânzi, în
condiţiile legii;
13. creditor fiscal - titularul unui drept de creanţă fiscală;
14. creditor bugetar - titularul unui drept de creanţă bugetară;
15. debitor fiscal - titularul unei obligaţii de plată corelativă unui drept de creanţă fiscală;
16. debitor bugetar - titularul unei obligaţii de plată corelativă unui drept de creanţă bugetară;
17. declaraţie fiscală - act întocmit de contribuabil/plătitor, în condiţiile şi situaţiile prevăzute de
lege, reprezentând declaraţia de impunere şi declaraţia informativă;
18. declaraţie de impunere - actul întocmit de contribuabil/plătitor care se referă la:
a)impozitele, taxele şi contribuţiile sociale datorate, în cazul în care, potrivit legii, obligaţia
calculării acestora revine contribuabilului/plătitorului;
b)impozitele, taxele şi contribuţiile sociale colectate, în cazul în care plătitorul are obligaţia de a
calcula, de a reţine şi de a plăti sau, după caz, de a colecta şi de a plăti impozitele, taxele şi
contribuţiile sociale;
c)bunurile şi veniturile impozabile, precum şi alte elemente ale bazei de impozitare, dacă legea
prevede declararea acestora;
19. declaraţie informativă - actul întocmit de contribuabil/plătitor referitor la orice informaţii în
legătură cu impozitele, taxele şi contribuţiile sociale, bunurile şi veniturile impozabile, precum şi în
legătură cu evidenţele contabile şi fiscale, inclusiv fişierul standard de control fiscal, dacă legea
prevede declararea acestora, altele decât cele prevăzute la pct. 18;
20. dobândă - obligaţia fiscală accesorie reprezentând echivalentul prejudiciului creat titularului
creanţei fiscale principale ca urmare a neachitării la scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale
principale;
201. dosarul administrativ al acţiunii de control fiscal - totalitatea documentelor şi informaţiilor
care stau la baza constatărilor organului de control fiscal din punct de vedere faptic şi legal, precum
şi cele emise în legătură cu administrarea mijloacelor de probă;
202. dosarul fiscal - ansamblul documentelor şi informaţiilor primite sau elaborate, deţinute de
organul fiscal în legătură cu activitatea de administrare a creanţelor fiscale ale unui contribuabil/
plătitor;
21. drepturi vamale - drepturi de import şi drepturi de export, astfel cum sunt definite de Legea nr.
86/2006 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare;
22. executor fiscal - persoana din cadrul organului de executare cu atribuţii de efectuare a executării
silite;
23. impozit - prelevare obligatorie, indiferent de denumire, realizată în baza legii, fără
contraprestaţie, în scopul satisfacerii necesităţilor de interes general;
24. legislaţie fiscală - totalitatea normelor prevăzute în actele normative referitoare la impozite,
taxe, contribuţii sociale, precum şi la proceduri de administrare a acestora;
25. legislaţie contabilă - totalitatea normelor prevăzute în actele normative referitoare la organizarea
şi conducerea contabilităţii;
26. majorare de întârziere - obligaţia fiscală accesorie reprezentând echivalentul prejudiciului creat
titularului creanţei fiscale principale, precum şi sancţiunea, ca urmare a neachitării la scadenţă, de
către debitor, a obligaţiilor fiscale principale;
27. obligaţie fiscală - obligaţia de plată a oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat,
reprezentând obligaţia fiscală principală şi obligaţia fiscală accesorie;
28. obligaţie fiscală principală - obligaţia de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale,
precum şi obligaţia organului fiscal de a restitui sumele încasate fără a fi datorate şi de a rambursa
sumele cuvenite, în situaţiile şi condiţiile prevăzute de lege;
29. obligaţie fiscală accesorie - obligaţia de plată sau de restituire a dobânzilor, penalităţilor sau a
majorărilor, aferente unor obligaţii fiscale principale;
30. organ fiscal - organul fiscal central, organul fiscal local, precum şi alte instituţii publice care
administrează creanţe fiscale;
31. organ fiscal central - Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală, denumită în continuare A.N.A.F., prin structurile de specialitate cu atribuţii de administrare
a creanţelor fiscale, inclusiv unităţile subordonate ale Ministerului Finanţelor Publice sau A.N.A.F.;
32. organ fiscal local - structurile de specialitate din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale
cu atribuţii de administrare a creanţelor fiscale;
33. penalitate de întârziere - obligaţia fiscală accesorie reprezentând sancţiunea pentru neachitarea
la scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale principale;
34. penalitate de nedeclarare - obligaţia fiscală accesorie reprezentând sancţiunea pentru
nedeclararea sau declararea incorectă, în declaraţii de impunere, a impozitelor, taxelor şi
contribuţiilor sociale;
35. plătitor - persoana care, în numele contribuabilului, conform legii, are obligaţia de a plăti sau de
a reţine şi de a plăti ori de a colecta şi plăti, după caz, impozite, taxe şi contribuţii sociale. Este
plătitor şi sediul secundar obligat, potrivit legii, să se înregistreze fiscal ca plătitor de salarii şi de
venituri asimilate salariilor;
36. taxă - prelevarea obligatorie, indiferent de denumire, realizată în baza legii, cu ocazia prestării
unor servicii de către instituţii sau autorităţi publice, fără existenţa unui echivalent între cuantumul
taxei şi valoarea serviciului;
37. titlu de creanţă fiscală - actul prin care, potrivit legii, se stabileşte şi se individualizează creanţa
fiscală;
38. titlu de creanţă bugetară - actul prin care, potrivit legii, se stabileşte şi se individualizează
creanţa bugetară;
39. vector fiscal - totalitatea tipurilor de obligaţii fiscale pentru care există obligaţii de declarare cu
caracter permanent;
40. date de identificare - numele şi prenumele în cazul persoanelor fizice sau denumirea în cazul
persoanelor juridice şi entităţilor fără personalitate juridică, domiciliul fiscal şi codul de identificare
fiscală.
41. mijloc modern de plată - instrument de plată, în înţelesul menţionat la art. 5 alin. (1) pct. 31 din
Legea nr. 209/2019 privind serviciile de plată şi pentru modificarea unor acte normative, cu
modificările şi completările ulterioare, care include cardurile de debit, de credit sau preplătite,
precum şi soluţiile moderne de plată, care se bazează pe aplicaţii ce facilitează iniţierea unui ordin
de plată pentru a se efectua plăţile de tip cont la cont;
42. cont de plăţi - are înţelesul menţionat la art. 5 alin. (1) pct. 11 din Legea nr. 209/2019, cu
modificările şi completările ulterioare.

Art. 2: Obiectul şi sfera de aplicare a Codului de procedură fiscală

(1)Codul de procedură fiscală reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor din raporturile juridice
fiscale privind administrarea creanţelor fiscale datorate bugetului general consolidat, indiferent de
autoritatea care le administrează, cu excepţia cazului când prin lege se prevede altfel.
(2)În măsura în care prin lege specială nu se prevede altfel, prezentul cod se aplică şi pentru:
a)administrarea drepturilor vamale;
b)administrarea redevenţelor miniere, a redevenţelor petroliere şi a redevenţelor rezultate din
contracte de concesiune, arendă şi alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie
agricolă, încheiate de Agenţia Domeniilor Statului;
c)alte creanţe bugetare care, potrivit legii, sunt asimilate creanţelor fiscale.
(3)În scopul aplicării alin. (2), drepturile vamale şi redevenţele sunt asimilate creanţelor fiscale.
(4)Prezentul cod nu se aplică pentru administrarea creanţelor bugetare rezultate din raporturile
juridice contractuale, cu excepţia celor prevăzute la alin. (2) lit. b).
(5)Activităţile de administrare a creanţelor fiscale desfăşurate de către instituţii publice care
au calitatea de organe fiscale, altele decât organele fiscale centrale şi organele fiscale locale
definite potrivit art. 1 pct. 31 şi 32, se realizează astfel:
a)potrivit regulilor prevăzute de prezentul cod pentru organele fiscale centrale, în situaţia în care
instituţia face parte din structura administraţiei publice centrale;
b)potrivit regulilor prevăzute de prezentul cod pentru organele fiscale locale, în situaţia în care
instituţia face parte din structura administraţiei publice locale.
(6)La nivelul unităţilor administrativ-teritoriale se poate decide încheierea unor acorduri de
cooperare, potrivit prevederilor art. 24 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare, pentru desfăşurarea în comun a activităţilor de administrare a
creanţelor fiscale locale. Încheierea acordurilor de cooperare se decide prin hotărâri ale consiliilor
locale interesate. Dispoziţiile alin. (5) lit. b) se aplică în mod corespunzător.

Art. 3: Raportul Codului de procedură fiscală cu alte acte normative

(1)Prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea creanţelor prevăzute la
art. 2.
(2)Unde prezentul cod nu dispune, se aplică prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură
civilă, republicat, în măsura în care acestea pot fi aplicabile raporturilor dintre autorităţi publice şi
contribuabili/plătitori.

Art. 4: Principiul legalităţii

(1)Creanţele fiscale şi obligaţiile corespunzătoare ale contribuabilului/plătitorului sunt cele prevăzute
de lege.
(2)Procedura de administrare a creanţelor fiscale se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile legii.
Organul fiscal are obligaţia de a asigura respectarea dispoziţiilor legale privind realizarea drepturilor
şi obligaţiilor contribuabilului/plătitorului sau ale altor persoane implicate în procedură.

Art. 5: Aplicarea unitară a legislaţiei

(1)Organul fiscal este obligat să aplice unitar prevederile legislaţiei fiscale pe teritoriul României,
urmărind stabilirea corectă a creanţelor fiscale.
(2)Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de organ de specialitate al administraţiei publice centrale,
are rolul de a coordona aplicarea unitară a prevederilor legislaţiei fiscale.
(3)În cadrul Ministerului Finanţelor Publice funcţionează Comisia fiscală centrală, care are
responsabilităţi de elaborare a deciziilor cu privire la aplicarea unitară a Codului fiscal, a prezentului
cod, a legislaţiei subsecvente acestora, precum şi a legislaţiei a cărei aplicare intră în sfera de
competenţă a A.N.A.F.
(4)Componenţa şi regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei fiscale centrale se aprobă
prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(5)Comisia fiscală centrală este coordonată de secretarul de stat din Ministerul Finanţelor Publice
care răspunde de politicile şi legislaţia fiscală.
(6)În cazul în care Comisia fiscală centrală este învestită cu soluţionarea unei probleme care vizează
impozitele şi taxele locale prevăzute de Codul fiscal, comisia se completează cu 2 reprezentanţi ai
Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, precum şi cu câte un reprezentant al
fiecărei structuri asociative a autorităţilor administraţiei publice locale.
(7)Deciziile Comisiei fiscale centrale se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice şi se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 6: Exercitarea dreptului de apreciere

(1)Organul fiscal este îndreptăţit să aprecieze, în limitele atribuţiilor şi competenţelor ce îi revin,
relevanţa stărilor de fapt fiscale prin utilizarea mijloacelor de probă prevăzute de lege şi să adopte
soluţia întemeiată pe prevederile legale, precum şi pe constatări complete asupra tuturor
împrejurărilor edificatoare în cauză raportat la momentul luării unei decizii. În exercitarea dreptului
său de apreciere, organul fiscal trebuie să ia în considerare opinia emisă în scris de organul fiscal
competent respectivului contribuabil/plătitor în cadrul activităţii de asistenţă şi îndrumare a
contribuabililor/plătitorilor, precum şi soluţia adoptată de organul fiscal în cadrul unui act
administrativ fiscal sau de instanţa judecătorească, printr-o hotărâre definitivă, emisă anterior, pentru
situaţii de fapt similare la acelaşi contribuabil/plătitor. În situaţia în care organul fiscal constată că
există diferenţe între starea de fapt fiscală a contribuabilului/plătitorului şi informaţiile avute în
vedere la emiterea unei opinii scrise sau a unui act administrativ fiscal la acelaşi contribuabil/plătitor,
organul fiscal are dreptul să consemneze constatările în conformitate cu situaţia fiscală reală şi cu
legislaţia fiscală şi are obligaţia să menţioneze în scris motivele pentru care nu ia în considerare
opinia prealabilă.
(2)Organul fiscal îşi exercită dreptul de apreciere în limitele rezonabilităţii şi echităţii, asigurând o
proporţie justă între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia.
(3)Ori de câte ori organul fiscal trebuie să stabilească un termen pentru exercitarea unui drept sau
îndeplinirea unei obligaţii de către contribuabil/plătitor, acesta trebuie să fie rezonabil, pentru a da
posibilitatea contribuabilului/plătitorului să îşi exercite dreptul sau să îşi îndeplinească obligaţia.
Termenul poate fi prelungit, pentru motive justificate, cu acordul conducătorului organului fiscal.

Art. 7: Rolul activ şi alte reguli de conduită pentru organul fiscal

(1)În desfăşurarea unei proceduri de administrare a creanţelor fiscale, organul fiscal înştiinţează
contribuabilul/plătitorul asupra drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de lege ce îi revin acestuia în
desfăşurarea procedurii.
(2)Organul fiscal are obligaţia să examineze starea de fapt în mod obiectiv şi în limitele stabilite de
lege, precum şi să îndrume contribuabilul/plătitorul în aplicarea prevederilor legislaţiei fiscale, în
îndeplinirea obligaţiilor şi exercitarea drepturilor sale, ca urmare a solicitării contribuabilului/
plătitorului sau din iniţiativa organului fiscal, după caz.
(3)Organul fiscal este îndreptăţit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obţină şi să utilizeze
toate informaţiile şi documentele necesare pentru determinarea corectă a situaţiei fiscale a
contribuabilului/plătitorului. În analiza efectuată, organul fiscal este obligat să identifice şi să ia în
considerare toate circumstanţele edificatoare fiecărui caz în parte.
(4)Organul fiscal decide asupra felului şi volumului examinărilor, în funcţie de circumstanţele
fiecărui caz în parte şi de limitele prevăzute de lege.
(4¹)Organul fiscal are obligaţia ca, la cererea scrisă a contribuabilului/plătitorului supus unei acţiuni
de control fiscal, să pună la dispoziţia acestuia dosarul administrativ al acţiunii de control fiscal.
Acolo unde este cazul, documentele/informaţiile sunt anonimizate pentru a se asigura
confidenţialitatea datelor cu caracter personal şi secretul fiscal.
(5)În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, procedurile de administrare se
realizează în funcţie de clasa/subclasa de risc fiscal în care sunt încadraţi contribuabilii ca urmare a
analizei de risc efectuate de organul fiscal.
(6)Contribuabilii se încadrează în 3 clase principale de risc, după cum urmează:
a)contribuabili cu risc fiscal mic;
b)contribuabili cu risc fiscal mediu;
c)contribuabili cu risc fiscal ridicat.
(7)Criteriile generale în funcţie de care se stabileşte clasa/subclasa de risc fiscal sunt
următoarele:
a)criterii cu privire la înregistrarea fiscală;
b)criterii cu privire la depunerea declaraţiilor fiscale;
c)criterii cu privire la nivelul de declarare;
d)criterii cu privire la realizarea obligaţiilor de plată către bugetul general consolidat şi către alţi
creditori.
e)criterii cu privire la utilizarea mijloacelor moderne de plată;
f)criterii de avertizare timpurie cu privire la capacitatea financiară de a achita obligaţiile fiscale;
g)criterii cu privire la informaţiile/faptele înscrise în cazierul fiscal.
(7¹)În cadrul criteriilor generale prevăzute la alin. (7) se vor avea în vedere inclusiv criteriile de
natură economică.
(8)Dezvoltarea claselor principale de risc în subclase de risc şi dezvoltarea criteriilor generale în
subcriterii, precum şi procedurile de stabilire a subclaselor şi subcriteriilor se aprobă prin ordin al
preşedintelui A.N.A.F.
(9)Procedura de soluţionare a contestaţiilor nu se realizează în funcţie de clasa/subclasa de risc.
(10)Analiza de risc se efectuează periodic, caz în care organul fiscal stabileşte şi clasa/subclasa de
risc fiscal a contribuabilului. Clasa/Subclasa de risc fiscal se comunică contribuabilului, la cererea
acestuia, prin orice mijloc de comunicare care asigură dovada primirii informaţiei, cu excepţia
cazului în care obiective de interes general justifică restrângerea accesului la această informaţie.
(11)Contribuabilul nu poate face obiecţii cu privire la modul de stabilire a riscului şi a clasei/
subclasei de risc fiscal în care a fost încadrat.
(12)Procedurile de administrare corespunzătoare fiecărei clase/subclase de risc fiscal se stabilesc prin
ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(13)Ordinele prevăzute la alin. (8) şi (12) se elaborează în termen de 90 de zile de la data intrării în
vigoare a prezentei legi şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 8: Limba oficială în administraţia fiscală

(1)Limba oficială în administraţia fiscală este limba română.
(2)Dacă la organul fiscal se depun petiţii, documente justificative, certificate sau alte înscrisuri într-o
limbă străină, organul fiscal solicită ca acestea să fie însoţite de traduceri în limba română certificate
de traducători autorizaţi de Ministerul Justiţiei, în condiţiile legii.
(3)Dacă la organul fiscal se depun petiţii, documente justificative, certificate sau alte înscrisuri într-o
limbă străină, pentru care nu există traducători autorizaţi potrivit alin. (2), organul fiscal solicită ca
acestea să fie însoţite de traduceri în limba română efectuate sau certificate de o ambasadă/oficiu
consular al statului în a cărui limbă oficială a fost emis documentul respectiv.
(4)Petiţiile, documentele justificative, certificatele sau înscrisurile redactate într-o limbă străină
depuse fără respectarea alin. (2) sau (3), după caz, nu se iau în considerare de organul fiscal dacă
acesta a solicitat traducerea în limba română potrivit alin. (2) sau (3), după caz, iar contribuabilul/
plătitorul nu s-a conformat solicitării.
(4¹)Dacă traducerea în limba română se efectuează dintr-o scriere care nu are caractere latine, la
documentul tradus se va ataşa şi copia legalizată de pe înscrisul original.
(5)Dispoziţiile art. 19 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile în mod corespunzător.

Art. 9: Dreptul de a fi ascultat

(1)Înaintea luării deciziei, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului/plătitorului
posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele şi împrejurările relevante în
luarea deciziei.
(2)Organul fiscal nu este obligat să aplice prevederile alin. (1) când:
a)întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situaţiei fiscale reale privind
executarea obligaţiilor contribuabilului/plătitorului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege;
b)cuantumul creanţelor fiscale urmează să se modifice cu mai puţin de 10% din valoarea creanţei
fiscale stabilită anterior;
c)se acceptă informaţiile prezentate de contribuabil/plătitor, pe care acesta le-a dat într-o declaraţie
sau într-o cerere;
d)urmează să se ia măsuri de executare silită;
e)urmează să se emită deciziile referitoare la obligaţiile fiscale accesorii.
(3)Audierea se consideră îndeplinită în următoarele situaţii:
a)contribuabilul/plătitorul refuză explicit să se prezinte la termenul stabilit de organul fiscal în
vederea audierii;
b)contribuabilul/plătitorul nu se prezintă, din orice motiv, la două termene consecutive stabilite de
organul fiscal în vederea audierii.
(4)Excepţia lipsei audierii poate fi invocată de contribuabil/plătitor odată cu formularea contestaţiei
depuse potrivit prezentului cod.
(5)La stabilirea termenelor prevăzute la alin. (3) devin aplicabile prevederile art. 6 alin. (3).

Intrebari juridice

Cum pot recupera aurul cu valoare sentimentală confiscat de ANAF de la o casă de amanet?

Art. 10: Obligaţia de cooperare

(1)Contribuabilul/Plătitorul este obligat să coopereze cu organul fiscal în vederea determinării stării
de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de către acesta, în întregime, conform realităţii, şi
prin indicarea mijloacelor doveditoare care îi sunt cunoscute, cu respectarea prevederilor în materie
penală şi procesual penală.
(2)Contribuabilul/Plătitorul este obligat să întreprindă măsurile în vederea procurării mijloacelor
doveditoare necesare, prin utilizarea tuturor posibilităţilor ce îi stau la dispoziţie.

Art. 11: Secretul fiscal

(1)Personalul din cadrul organului fiscal este obligat să păstreze secretul asupra informaţiilor de care
a luat cunoştinţă ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu.
(2)În categoria informaţiilor de natura celor considerate a fi secret fiscal intră datele referitoare la
contribuabil/plătitor, cum ar fi: datele de identificare, natura şi cuantumul obligaţiilor fiscale, natura,
sursa şi cuantumul veniturilor, natura, sursa şi valoarea bunurilor, plăţi, conturi, rulaje, transferuri de
numerar, solduri, încasări, deduceri, credite, datorii, valoarea patrimoniului net sau orice fel de
informaţii obţinute din declaraţii ori documente prezentate de către contribuabil/plătitor sau terţi.
(3)Organul fiscal poate transmite informaţiile pe care le deţine:
a)autorităţilor şi instituţiilor publice în scopul îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de lege;
a1)instituţiilor de interes public definite potrivit actelor normative de organizare şi funcţionare, care
sunt învestite să îndeplinească un serviciu de interes public, în scopul îndeplinirii obligaţiilor
prevăzute de lege;
b)autorităţilor fiscale ale altor ţări, în condiţii de reciprocitate, în baza unor instrumente juridice
internaţionale semnate de România şi care cuprind prevederi privind cooperarea administrativă în
domeniul fiscal şi/sau recuperarea creanţelor fiscale;
c)autorităţilor judiciare competente, potrivit legii;
d)oricărui solicitant, cu consimţământul expres şi neechivoc al contribuabilului/plătitorului despre
care au fost solicitate informaţii. Responsabilitatea privind modalitatea de utilizare a informaţiilor
astfel obţinute revine solicitantului;
e)în alte cazuri prevăzute expres de lege.
(4)Autoritatea care primeşte informaţii fiscale este obligată să păstreze secretul asupra informaţiilor
primite.
(5)Este permisă transmiterea informaţiilor de natura celor prevăzute la alin. (1), inclusiv
pentru perioada în care a avut calitatea de contribuabil/plătitor:
a)contribuabilului/plătitorului însuşi;
b)succesorilor acestuia, precum şi persoanelor cu vocaţie succesorală, calitate dovedită potrivit legii.
(6)În scopul aplicării prevederilor alin. (3) lit. a), a1) şi c), autorităţile publice, instituţiile publice,
instituţiile de interes public şi autorităţile judiciare pot încheia protocol privind schimbul de
informaţii cu organul fiscal deţinător al informaţiei, ce se transmite prin sistemul informatic propriu
al Ministerului Finanţelor/A.N.A.F., denumit PatrimVen.
(6¹)În scopul aplicării prevederilor alin. (3) lit. d), solicitantul care prin natura activităţii solicită
frecvent informaţii de natura secretului fiscal despre clienţii/partenerii săi poate încheia un protocol
privind schimbul de informaţii cu organul fiscal deţinător al informaţiei ce se transmite, utilizând
sistemul informatic în conformitate cu art. 701.
(7)Este permisă transmiterea de informaţii cu caracter fiscal în alte situaţii decât cele prevăzute la
alin. (3), în condiţiile în care se asigură că din acestea nu reiese identitatea vreunei persoane fizice,
juridice ori unei entităţi fără personalitate juridică.
(8)Organul fiscal poate aduce la cunoştinţă publică informaţiile pe care le deţine:
a)ori de câte ori informaţiile sunt calificate de lege ca fiind publice;
b)ori de câte ori, prin acte administrative sau prin hotărâri judecătoreşti, definitive, se constată
încălcări ale obligaţiilor prevăzute de legislaţia fiscală.
(9)Procedura de aducere la cunoştinţă publică a informaţiilor deţinute de organul fiscal central se
aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., iar procedura de aducere la cunoştinţă publică a
informaţiilor deţinute de organul fiscal local se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale
şi administraţiei publice, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice.
(10)Prelucrarea datelor cu caracter personal de către organele fiscale centrale şi locale se realizează
cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea
datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei
95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), cu modificările ulterioare, în scopul
exercitării atribuţiilor de administrare a creanţelor fiscale.

Art. 12: Buna-credinţă

(1)Relaţiile dintre contribuabil/plătitor şi organul fiscal trebuie să fie fundamentate pe bună-credinţă.
(2)Contribuabilul/Plătitorul trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile şi să îşi exercite drepturile potrivit
scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi să declare corect datele şi informaţiile
privitoare la obligaţiile fiscale datorate.
(3)Organul fiscal trebuie să respecte drepturile contribuabilului/plătitorului în fiecare procedură de
administrare a creanţelor fiscale aflată în derulare.
(4)Buna-credinţă a contribuabililor se prezumă până când organul fiscal dovedeşte contrariul.

Art. 13: Interpretarea legii

(1)Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voinţa legiuitorului aşa cum este
exprimată în lege.
(2)În cazul în care voinţa legiuitorului nu reiese clar din textul legii, la stabilirea voinţei legiuitorului
se ţine seama de scopul emiterii actului normativ astfel cum acesta reiese din documentele publice ce
însoţesc actul normativ în procesul de elaborare, dezbatere şi aprobare.
(3)Prevederile legislaţiei fiscale se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înţelesul ce rezultă
din ansamblul legii.
(4)Prevederile legislaţiei fiscale susceptibile de mai multe înţelesuri se interpretează în sensul în care
corespund cel mai bine obiectului şi scopului legii.
(5)Prevederile legislaţiei fiscale se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela
în care nu ar putea produce niciunul.
(6)Dacă după aplicarea regulilor de interpretare prevăzute la alin. (1)-(5), prevederile legislaţiei
fiscale rămân neclare, acestea se interpretează în favoarea contribuabilului/plătitorului.

Art. 14: Prevalenţa conţinutului economic al situaţiilor relevante din punct de vedere fiscal

(1)Veniturile, alte beneficii şi elemente patrimoniale sunt supuse legislaţiei fiscale indiferent dacă
sunt obţinute din acte sau fapte ce îndeplinesc sau nu cerinţele altor dispoziţii legale.
(2)Situaţiile de fapt relevante din punct de vedere fiscal se apreciază de organul fiscal în concordanţă
cu realitatea lor economică, determinată în baza probelor administrate în condiţiile prezentului cod.
Atunci când există diferenţe între fondul sau natura economică a unei operaţiuni sau tranzacţii şi
forma sa juridică, organul fiscal apreciază aceste operaţiuni sau tranzacţii, cu respectarea fondului
economic al acestora.
(3)Organul fiscal stabileşte tratamentul fiscal al unei operaţiuni având în vedere doar prevederile
legislaţiei fiscale, tratamentul fiscal nefiind influenţat de faptul că operaţiunea respectivă îndeplineşte
sau nu cerinţele altor prevederi legale.

Art. 15: Eludarea legislaţiei fiscale

(1)În cazul în care, eludându-se scopul legislaţiei fiscale, obligaţia fiscală nu a fost stabilită ori nu a
fost raportată la baza de impozitare reală, obligaţia datorată şi, respectiv, creanţa fiscală corelativă
sunt cele legal determinate.
(2)Pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) sunt aplicabile prevederile art. 21.

Art. 16: Conţinutul raportului juridic fiscal

(1)Raportul juridic fiscal cuprinde raportul de drept material fiscal şi raportul de drept procedural
fiscal.
(2)Raportul de drept material fiscal cuprinde totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care apar în legătură
cu creanţele fiscale.
(3)Raportul de drept procedural fiscal cuprinde totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care apar în
legătură cu administrarea creanţelor fiscale.

Art. 17: Subiectele raportului juridic fiscal

(1)Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz,
subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, contribuabilul/plătitorul, precum şi alte
persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport.
(2)Statul este reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin A.N.A.F. şi unităţile subordonate
acesteia, cu excepţia cazului când legea stabileşte o altă autoritate în acest sens.
(3)Unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale
municipiilor, sunt reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi de
compartimentele de specialitate ale acestora, în limita atribuţiilor delegate de către autorităţile
respective.

Art. 18: Împuterniciţii

(1)În relaţiile cu organul fiscal contribuabilul/plătitorul poate fi reprezentat printr-un împuternicit.
Conţinutul şi limitele reprezentării sunt cele cuprinse în împuternicire sau stabilite de lege, după caz.
Desemnarea unui împuternicit nu îl împiedică pe contribuabil/plătitor să îşi îndeplinească personal
obligaţiile prevăzute de legislaţia fiscală, chiar dacă nu a procedat la revocarea împuternicirii potrivit
alin. (2).
(2)Împuternicitul este obligat să depună la organul fiscal actul de împuternicire, în original sau în
copie legalizată. Revocarea împuternicirii operează faţă de organul fiscal de la data depunerii actului
de revocare, în original sau în copie legalizată.
(3)În cazul reprezentării contribuabilului/plătitorul în relaţia cu organul fiscal prin avocat, consultant
fiscal sau expert contabil, forma şi conţinutul împuternicirii sunt cele prevăzute de dispoziţiile legale
privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, consultant fiscal sau expert contabil, după caz.
(4)Contribuabilul/Plătitorul fără domiciliu fiscal în România, care are obligaţia de a depune declaraţii
la organul fiscal, trebuie să desemneze un împuternicit, cu domiciliul fiscal în România, care să
îndeplinească, în numele şi din patrimoniul contribuabilului/plătitorului, obligaţiile acestuia din urmă
faţă de organul fiscal.
(5)Dispoziţiile alin. (4) nu se aplică:
a)contribuabilului/plătitorului care are rezidenţa într-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv
al Spaţiului Economic European;
b)contribuabilului/plătitorului care are rezidenţa într-un stat care este parte a unui instrument juridic
internaţional semnat de România şi care cuprinde prevederi privind cooperarea administrativă în
domeniul fiscal şi recuperarea creanţelor fiscale.
c)contribuabilului/plătitorului care comunică cu organele fiscale prin mijloace electronice de
transmitere la distanţă potrivit art. 79.
(6)Prevederile prezentului articol sunt aplicabile şi reprezentanţilor fiscali desemnaţi potrivit Codului
fiscal, dacă legea nu prevede altfel.

Art. 19: Numirea curatorului fiscal

(1)Dacă nu există un împuternicit potrivit art. 18 alin. (1)-(4) organul fiscal, în condiţiile legii,
solicită instanţei judecătoreşti competente numirea unui curator fiscal pentru:
a)contribuabilul/plătitorul fără domiciliu fiscal în România, care nu şi-a îndeplinit obligaţia de
desemnare a unui împuternicit potrivit art. 18 alin. (4);
b)contribuabilul/plătitorul absent, al cărui domiciliu fiscal este necunoscut ori care, din cauza bolii,
unei infirmităţi, bătrâneţii sau unui handicap de orice fel, şi din cauza arestului preventiv sau a
încarcerării în penitenciar, nu poate să îşi exercite şi să îşi îndeplinească personal drepturile şi
obligaţiile ce îi revin potrivit legii.
(2)Pentru activitatea sa, curatorul fiscal este remunerat potrivit hotărârii judecătoreşti, toate
cheltuielile legate de această reprezentare fiind suportate de cel reprezentat.

Art. 20: Obligaţiile reprezentanţilor legali

(1)Reprezentanţii legali ai persoanelor fizice şi juridice, precum şi reprezentanţii desemnaţi ai
asocierilor fără personalitate juridică sunt obligaţi să îndeplinească obligaţiile ce revin potrivit
legislaţiei fiscale persoanelor sau entităţilor reprezentate. Aceşti reprezentanţi îndeplinesc obligaţiile
fiscale de plată ale persoanelor sau entităţilor reprezentate din acele mijloace pe care le
administrează.
(2)În cazul în care, din orice motiv, obligaţiile fiscale ale asocierilor fără personalitate juridică nu
sunt achitate potrivit alin. (1), asociaţii răspund solidar pentru îndeplinirea acestora.

Art. 21: Naşterea creanţelor şi obligaţiilor fiscale

(1)Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă se nasc în
momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impozitare care le generează sau în momentul
la care contribuabilul/plătitorul este îndreptăţit, potrivit legii, să ceară restituirea.
(2)Potrivit alin. (1), se naşte dreptul organului fiscal de a stabili şi a determina obligaţia fiscală
datorată sau dreptul contribuabilului/plătitorului de a solicita restituirea.

Art. 22: Stingerea creanţelor fiscale

Creanţele fiscale se sting prin plată, compensare, executare silită, scutire, anulare, prescripţie, dare în
plată şi prin alte modalităţi prevăzute expres de lege.

Art. 23: Preluarea obligaţiei fiscale

(1)În cazul în care obligaţia fiscală nu a fost îndeplinită de debitor, debitori devin, în condiţiile
legii, următoarele persoane:
a)moştenitorul care a acceptat succesiunea debitorului, în condiţiile dreptului comun;
b)cel care preia, în tot sau în parte, drepturile şi obligaţiile debitorului supus divizării, fuziunii ori
transformării, după caz;
c)alte persoane, în condiţiile legii.
(2)Debitorii care preiau obligaţia fiscală potrivit alin. (1) lit. a) şi b) se substituie vechiului debitor, în
condiţiile legilor care reglementează încetarea existenţei persoanelor în cauză.
(3)Persoana fizică care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în
mod independent într-una din formele prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate,
întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 182/2016, cu modificările şi completările ulterioare, răspunde pentru obligaţiile
fiscale datorate ca urmare a exercitării profesiei sau activităţii cu bunurile din patrimoniul de
afectaţiune. Dacă acestea nu sunt suficiente pentru recuperarea creanţelor fiscale, pot fi
urmărite şi celelalte bunuri ale debitorului. Dispoziţiile art. 31, 32 şi ale art. 2.324 alin. (3) din
Legea nr. 287/2009 - Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, sunt aplicabile.
*) ICCJ admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secţia de contencios administrativ şi
fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
"În interpretarea prevederilor art. 266 alin. (41) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură
fiscală, coroborate cu prevederile art. 23 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură fiscală, în ipoteza
specială a incidenţei prevederilor art. 181 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a
insolvenţei şi de insolvenţă, forma în vigoare anterior modificării survenite prin Legea nr. 216/2022,
în cazul anulării obligaţiilor fiscale datorate de debitorul persoană fizică în desfăşurarea activităţii în
mod independent, ca urmare a radierii debitorului din registrul în care a fost înregistrat, incidenţa art. 181 din Legea nr. 85/2014 împiedică preluarea obligaţiilor de către persoana fizică."
(4)Preluarea obligaţiei fiscale potrivit prezentului articol se realizează prin comunicarea unei
decizii către persoanele care devin debitori.
*) ICCJ admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secţia de contencios administrativ şi
fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
"În interpretarea prevederilor art. 266 alin. (41) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură
fiscală, coroborate cu prevederile art. 23 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură fiscală, în ipoteza
specială a incidenţei prevederilor art. 181 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a
insolvenţei şi de insolvenţă, forma în vigoare anterior modificării survenite prin Legea nr. 216/2022,
în cazul anulării obligaţiilor fiscale datorate de debitorul persoană fizică în desfăşurarea activităţii în
mod independent, ca urmare a radierii debitorului din registrul în care a fost înregistrat, incidenţa art. 181 din Legea nr. 85/2014 împiedică preluarea obligaţiilor de către persoana fizică."

Intrebari juridice

Este legal ca ANAF să ceară moștenitorilor plata datoriilor vechi ale unei firme după mulți ani fără notificare?

Art. 24: Garantarea obligaţiei fiscale

(1)Pentru obligaţiile fiscale ale debitorului răspunde ca debitor garant, cu renunţarea la
beneficiul discuţiunii şi diviziunii:
a)persoana care îşi asumă obligaţia de plată printr-un angajament de plată sau printr-un alt act
încheiat în formă autentică, cu asigurarea unei garanţii reale la nivelul obligaţiei de plată, în limita
sumei garantate şi a sumei realizate din valorificarea garanţiei;
b)persoana juridică pentru obligaţiile fiscale datorate, potrivit legii, de sediile secundare ale acesteia.
(2)Organul fiscal este îndreptăţit să solicite stingerea obligaţiei fiscale de către debitorul garant.
(3)Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă astfel:
a)prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal
central;
b)prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu avizul Ministerului
Finanţelor Publice, în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local.

Art. 25: Răspunderea solidară

(1)Răspund solidar cu debitorul următoarele persoane:
a)asociaţii din asocierile fără personalitate juridică, inclusiv membrii întreprinderilor familiale,
pentru obligaţiile fiscale datorate de acestea, în condiţiile prevăzute la art. 20, alături de
reprezentanţii legali care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea obligaţiilor
fiscale la scadenţă;
b)terţii popriţi, în situaţiile prevăzute la art. 236 alin. (9), (11), (13), (14), (18), (20) şi (21), în limita
sumelor sustrase indisponibilizării;
c)reprezentantul legal al contribuabilului care, cu rea-credinţă, declară băncii, potrivit art. 236 alin.
(14) lit. a), că nu deţine alte disponibilităţi băneşti.
d)emitentul scrisorii de garanţie/poliţei de asigurare de garanţie ori instituţia care a confirmat
scrisoarea de garanţie/poliţa de asigurare de garanţie potrivit art. 211 lit. b), în cazul în care nu a
virat, potrivit legii, sumele de bani în conturile de venituri bugetare la solicitarea organului fiscal.
Dispoziţiile art. 2.321 alin. (3) din Codul civil rămân aplicabile.
(2)Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile
prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:
a)persoanele fizice sau juridice care, anterior datei declarării insolvabilităţii, cu rea-credinţă, au
dobândit în orice mod active de la debitorii care şi-au provocat astfel insolvabilitatea;
b)administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea
persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credinţă, sub orice formă, a
activelor debitorului;
c)administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia
legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale
aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;
d)administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau
neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale;
e)administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat restituirea sau
rambursarea unor sume de bani de la bugetul general consolidat fără ca acestea să fie cuvenite
debitorului.
(2¹)Pentru obligaţiile fiscale restante ale debitorului pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii
insolvenţei răspund solidar cu acesta persoanele care au determinat cu rea-credinţă acumularea şi
sustragerea de la plata acestor obligaţii.
(3)Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în condiţiile prezentului
cod sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub
control comun cu debitorul şi dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:
a)dobândeşte, cu orice titlu, dreptul de proprietate asupra unor active de la debitor, iar valoarea
contabilă a acestor active reprezintă cel puţin jumătate din valoarea contabilă a tuturor activelor
dobânditorului;
b)are sau a avut raporturi contractuale cu clienţii şi/sau cu furnizorii, alţii decât cei de utilităţi,
care au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul în proporţie de cel puţin jumătate din
totalul valoric al tranzacţiilor;
*) Prin Decizia nr. 49/2025 Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate şi
constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 25 alin. (3) lit. b) şi c) din Legea nr. 207/2015 privind
Codul de procedură fiscală, care nu precizează criteriile necesare constatării îndeplinirii condiţiilor ce
atrag răspunderea solidară a persoanei juridice, este neconstituţională.
c)are sau a avut raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puţin jumătate
dintre angajaţii sau prestatorii de servicii ai debitorului.
*) Prin Decizia nr. 49/2025 Curtea Constituţională admite excepţia de neconstituţionalitate şi
constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 25 alin. (3) lit. b) şi c) din Legea nr. 207/2015 privind
Codul de procedură fiscală, care nu precizează criteriile necesare constatării îndeplinirii condiţiilor ce
atrag răspunderea solidară a persoanei juridice, este neconstituţională.
(4)În înţelesul alin. (3), termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a)control - majoritatea drepturilor de vot, fie în adunarea generală a asociaţilor unei societăţi ori a
unei asociaţii sau fundaţii, fie în consiliul de administraţie al unei societăţi ori consiliul director al
unei asociaţii sau fundaţii;
b)control indirect - activitatea prin care o persoană exercită controlul prin una sau mai multe
persoane.
(5)Răspunderea persoanelor prevăzute de prezentul articol priveşte obligaţiile fiscale principale şi
accesorii ale perioadei pentru care au avut calitatea ce a stat la baza atragerii răspunderii solidare.

Art. 26: Dispoziţii speciale privind stabilirea răspunderii

(1)Răspunderea persoanelor prevăzute la art. 25 se stabileşte prin decizie emisă de organul fiscal
competent pentru fiecare persoană fizică sau juridică în parte. Decizia este act administrativ fiscal
potrivit prezentului cod.
(2)Înaintea emiterii deciziei prevăzute la alin. (1), organul fiscal efectuează audierea persoanei
potrivit art. 9. Persoana are dreptul să îşi prezinte în scris punctul de vedere, în termen de 5 zile
lucrătoare de la data audierii.
(3)Prin excepţie de la prevederile art. 9 alin. (4) este nulă decizia de atragere a răspunderii solidare
emisă fără audierea persoanei căreia i s-a atras răspunderea. Dispoziţiile art. 9 alin. (3) rămân
aplicabile.
(4)Decizia prevăzută la alin. (1) cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, şi
următoarele:
a)datele de identificare a persoanei răspunzătoare;
b)datele de identificare a debitorului principal;
c)cuantumul şi natura sumelor datorate;
d)termenul în care persoana răspunzătoare trebuie să plătească obligaţia debitorului principal;
e)temeiul legal şi motivele în fapt ale angajării răspunderii, inclusiv opinia organului fiscal motivată
în drept şi în fapt cu privire la punctul de vedere al persoanei.
(5)Răspunderea se stabileşte atât pentru obligaţia fiscală principală, cât şi pentru accesoriile acesteia.
(6)În scopul aplicării măsurilor de executare silită decizia prevăzută la alin. (1) devine titlu
executoriu la data împlinirii termenului de plată prevăzut la art. 156 alin. (1).
(7)Stingerea creanţelor fiscale prin oricare modalitate prevăzută de prezentul cod liberează faţă de
creditor pe debitor sau, după caz, pe celelalte persoane răspunzătoare solidar.
(8)Ori de câte ori Codul fiscal sau alte acte normative care reglementează creanţe fiscale prevăd
răspunderea solidară a două sau mai multor persoane pentru aceeaşi creanţă fiscală, titlul de creanţă
fiscală se emite pe numele fiecărei persoane cu menţionarea şi a celorlalte persoane care răspund
solidar pentru creanţa respectivă.
(9)Procedura de atragere a răspunderii solidare se aprobă astfel:
a)prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal
central;
b)prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu avizul Ministerului
Finanţelor Publice, în cazul creanţelor fiscale administrate de organele fiscale locale.

Art. 27: Drepturile şi obligaţiile succesorilor

(1)Drepturile şi obligaţiile din raportul juridic fiscal trec asupra succesorilor debitorului în condiţiile
dreptului comun, dispoziţiile art. 23 rămânând aplicabile.
(2)Dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul obligaţiei de plată a sumelor ce reprezintă amenzi
aplicate, potrivit legii, debitorului persoană fizică.

Art. 28: Dispoziţii privind cesiunea creanţelor fiscale ale contribuabilului/plătitorului

(1)Creanţele fiscale privind drepturi de rambursare sau de restituire ale contribuabilului/plătitorului
pot fi cesionate numai după stabilirea lor prin decizie de restituire.
(2)Cesiunea produce efecte faţă de organul fiscal competent numai de la data la care aceasta i-a fost
notificată.
(3)Desfiinţarea cesiunii sau constatarea nulităţii acesteia ulterior stingerii obligaţiei fiscale nu este
opozabilă organului fiscal.

Art. 29: Competenţa generală a organului fiscal central

(1)Administrarea creanţelor fiscale datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat,
bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi bugetului asigurărilor pentru
şomaj se realizează prin organul fiscal central, cu excepţia cazului când prin lege se prevede altfel.
(2)Organul fiscal central realizează activităţi de administrare şi pentru alte creanţe datorate bugetului
general consolidat decât cele prevăzute la alin. (1), potrivit competenţelor stabilite prin lege.
(3)În cazul impozitului pe venit şi al contribuţiilor sociale, prin hotărâre a Guvernului se poate atribui
altă competenţă specială de administrare.
(4)Organul fiscal central realizează activităţile de asistenţă şi îndrumare a contribuabilului/
plătitorului pe baza coordonării metodologice a Ministerului Finanţelor Publice. Procedura de
coordonare metodologică se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(5)Organul fiscal central, prin A.N.A.F., este competent şi pentru colectarea creanţelor bugetare
stabilite în titluri executorii, cuvenite bugetului de stat, indiferent de natura acestora, care au fost
transmise acestuia în vederea recuperării, potrivit legii.

Art. 30: Competenţa materială şi teritorială a organului fiscal central

(1)Pentru administrarea creanţelor fiscale şi a altor creanţe datorate bugetelor prevăzute la art. 29
alin. (1) şi (2), competenţa revine acelui organ fiscal teritorial din cadrul A.N.A.F., stabilit prin ordin
al preşedintelui A.N.A.F., în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului/
plătitorului.
(2)În cazul contribuabilului/plătitorului nerezident care desfăşoară activităţi pe teritoriul României
prin unul sau mai multe sedii permanente, competenţa revine organului fiscal central pe a cărui rază
teritorială se află situat sediul permanent desemnat potrivit Codului fiscal.
(3)În scopul administrării de către organul fiscal central a obligaţiilor fiscale datorate de
contribuabilii mari şi mijlocii, inclusiv de sediile secundare ale acestora, prin ordin al preşedintelui
A.N.A.F. se poate stabili competenţa de administrare în sarcina altor organe fiscale decât cele
prevăzute la alin. (1), precum şi criteriile de selecţie şi listele contribuabililor care dobândesc
calitatea de contribuabil mare sau, după caz, contribuabil mijlociu.
(3¹)Administrarea obligaţiilor fiscale datorate de contribuabilii mijlocii, inclusiv de sediile
secundare ale acestora, se realizează de organul fiscal de la nivel judeţean sau al municipiului
Bucureşti, după caz.
(4)Organul fiscal central competent notifică contribuabilul ori de câte ori intervin modificări cu
privire la calitatea de contribuabil mare sau, după caz, contribuabil mijlociu.
(5)În scopul administrării de către organul fiscal central a obligaţiilor fiscale datorate de un grup
fiscal constituit potrivit prevederilor Codului fiscal, prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. se poate
stabili competenţa de administrare în sarcina altor organe fiscale decât cele prevăzute la alin. (1).
Organul fiscal central desemnat este competent să administreze obligaţiile fiscale datorate de toţi
membrii grupului.

Art. 31: Domiciliul fiscal în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central

(1)În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin domiciliu fiscal se
înţelege:
a)pentru persoanele fizice, adresa unde îşi au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc
efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu;
b)pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită
profesii libere, sediul activităţii sau locul unde se desfăşoară efectiv activitatea principală;
c)pentru persoanele juridice, sediul social sau locul unde se exercită gestiunea administrativă şi
conducerea efectivă a afacerilor, în cazul în care acestea nu se realizează la sediul social declarat;
d)pentru asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, sediul acestora sau locul unde se
desfăşoară efectiv activitatea principală.
(2)Prin adresa unde locuiesc efectiv, în sensul alin. (1) lit. a), se înţelege adresa locuinţei pe care o
persoană o foloseşte în mod continuu peste 183 de zile într-un an calendaristic, întreruperile de până
la 30 de zile nefiind luate în considerare. Dacă şederea are un scop exclusiv de vizită, concediu,
tratament sau alte scopuri particulare asemănătoare şi nu depăşeşte perioada unui an, nu se consideră
adresa unde locuiesc efectiv.
(3)În situaţia în care domiciliul fiscal nu se poate stabili potrivit alin. (1) lit. c) şi d), domiciliul fiscal
este locul în care se află majoritatea activelor.

Art. 32: Înregistrarea/modificarea domiciliului fiscal

(1)Domiciliul fiscal definit potrivit art. 31 se înregistrează/modifică la/de organul fiscal central în
toate cazurile în care acesta este diferit de domiciliul sau de sediul social prin depunerea de către
contribuabil/plătitor a unei cereri de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal, însoţită de acte
doveditoare ale informaţiilor cuprinse în aceasta.
(2)Cererea se depune la organul fiscal central în a cărui rază teritorială urmează a se stabili domiciliul
fiscal. Cererea se soluţionează în termen de 15 zile lucrătoare de la data depunerii acesteia, prin
emiterea deciziei de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal care se comunică contribuabilului/
plătitorului.
(3)Organul fiscal prevăzut la alin. (2) emite din oficiu decizia de înregistrare/modificare a
domiciliului fiscal ori de câte ori constată că domiciliul fiscal este diferit de domiciliul sau sediul
social, iar contribuabilul/plătitorul nu a depus cerere de modificare a domiciliului fiscal.
(4)Data înregistrării/modificării domiciliului fiscal este data comunicării deciziei de înregistrare/
modificare a domiciliului fiscal.
(5)Modificarea domiciliului sau sediului social care reprezintă şi domiciliu fiscal are ca efect şi
modificarea de drept a domiciliului fiscal, iar contribuabilul/plătitorul nu are obligaţia depunerii
cererii de modificare a domiciliului fiscal. În acest caz, transferul dosarului fiscal al contribuabilului/
plătitorului de către vechiul organ fiscal central către noul organ fiscal central se face în termen de 15
zile lucrătoare de la data înscrierii în registrele în care, potrivit legii, se înregistrează modificările
privind sediul social/domiciliul.

Art. 33: Competenţa în cazul sediilor secundare

(1)În cazul sediilor secundare înregistrate fiscal, potrivit legii, competenţa pentru administrarea
impozitului pe venitul din salarii datorat de acestea revine organului fiscal competent pentru
administrarea obligaţiilor datorate de contribuabilul/plătitorul care le-a înfiinţat.
(2)Competenţa pentru înregistrarea fiscală a sediilor secundare ca plătitoare de salarii şi venituri
asimilate salariilor, potrivit legii, revine organului fiscal central în a cărui rază teritorială se află
situate acestea.

Art. 33¹: Competenţa în cazul persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice în mod

Indice

independent sau exercită profesii libere
În cazul persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită
profesii libere, potrivit legii, competenţa pentru administrarea obligaţiilor fiscale datorate de acestea
ca urmare a exercitării profesiei sau desfăşurării activităţii revine organului fiscal teritorial din cadrul
A.N.A.F., stabilit prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

Art. 34: Competenţa privind impozitul şi contribuţiile aferente veniturilor din activităţi

agricole
(1)Prin excepţie de la prevederile art. 30 şi 38, impozitul şi contribuţiile sociale aferente veniturilor
din activităţi agricole, datorate de persoanele fizice, potrivit legii, se pot achita în numerar şi la
organul fiscal local din localitatea în care îşi are domiciliul fiscal contribuabilul unde nu există o
unitate teritorială a A.N.A.F., dacă între autoritatea administraţiei publice locale şi A.N.A.F. s-a
încheiat un protocol în acest scop. Data plăţii este data prevăzută la art. 163 alin. (11) lit. a), inclusiv
pentru sumele achitate eronat de către contribuabil pe alte tipuri de obligaţii sau stinse eronat de către
organul fiscal în realizarea procedurii prevăzute la alin. (4).
(2)Sumele încasate potrivit alin. (1) se depun de către organul fiscal local în cont distinct de
disponibil, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la încasare, împreună cu situaţia privind sumele
încasate, care va cuprinde cel puţin următoarele informaţii: numărul şi data documentului prin care sa
efectuat încasarea în numerar, CUI/CNP contribuabil, denumirea contribuabilului, tipul obligaţiei
achitate, suma achitată.
(3)Sumele depuse în contul prevăzut la alin. (2) se virează de unităţile Trezoreriei Statului în
conturile corespunzătoare de venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate, în termen de două zile lucrătoare de la depunere, potrivit procedurii
prevăzute la alin. (4).
(4)Procedura de încasare şi de virare la bugetul de stat şi la bugetul Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate a sumelor încasate potrivit alin. (1), precum şi modul de colaborare şi de
realizare a schimbului de informaţii dintre organele fiscale centrale şi organele fiscale locale se
aprobă prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi
administraţiei publice.

Art. 35: Competenţa în cazul contribuabilului nerezident

În cazul contribuabilului nerezident care nu are pe teritoriul României un sediu permanent,
competenţa revine organului fiscal central stabilit prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

Art. 36: Schimbarea competenţei

(1)În cazul în care se schimbă domiciliul fiscal, potrivit legii, competenţa teritorială trece la noul
organ fiscal central de la data schimbării domiciliului fiscal.
(2)Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi contribuabililor mari şi mijlocii, definiţi
potrivit legii, în cazul în care se modifică această calitate.
(3)În situaţia în care se află în curs de derulare o procedură de administrare, cu excepţia procedurii de
executare silită, organul fiscal central care a început procedura este competent să o finalizeze.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul în care se modifică domiciliul fiscal potrivit art. 32 alin. (5), competenţa teritorială trece la noul organ fiscal central de la data împlinirii termenului
prevăzut la acest alineat.

Art. 37: Competenţa generală a organului fiscal local

Administrarea creanţelor fiscale datorate bugetului local, inclusiv a impozitului pe profit care se face
venit la bugetul local, potrivit Codului fiscal, se realizează prin organul fiscal local, cu excepţia
cazului când prin lege se prevede altfel.

Art. 38: Competenţa teritorială a organului fiscal local

(1)
Administrarea creanţelor fiscale datorate bugetului local al unei unităţi/subdiviziuni administrativteritoriale
se realizează prin organul fiscal local al respectivei unităţi/subdiviziuni administrativteritoriale,
cu excepţia cazului când prin lege se prevede altfel.
(2)În scopul administrării de către organul fiscal local a obligaţiilor fiscale datorate de contribuabilii
mari şi mijlocii, prin hotărâre a autorităţii deliberative se pot stabili criteriile în funcţie de care se
stabilesc contribuabilii mari sau, după caz, contribuabilii mijlocii, precum şi listele cu respectivii
contribuabili.
(3)Organul fiscal local notifică contribuabilul ori de câte ori intervin modificări cu privire la calitatea
de contribuabil mare sau, după caz, contribuabil mijlociu.

Art. 39: Domiciliul fiscal în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local

(1)În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local, prin domiciliu fiscal se înţelege
domiciliul reglementat potrivit dreptului comun sau sediul social înregistrat potrivit legii.
(2)În situaţia în care contribuabilul/plătitorul are înregistrat un domiciliu fiscal potrivit art. 32, în
scopul comunicării actelor administrative fiscale emise de organul fiscal local se utilizează acest
domiciliu fiscal.

Art. 40: Competenţa specială

(1)În situaţia în care contribuabilul/plătitorul nu are un domiciliu fiscal cunoscut sau nu are domiciliu
fiscal în România, competenţa teritorială revine organului fiscal în raza căruia se face constatarea
actului sau faptului supus dispoziţiilor legale fiscale.
(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi pentru luarea de urgenţă a măsurilor legale ce se impun în
cazurile de dispariţie a elementelor de identificare a bazei de impozitare reale, precum şi în caz de
executare silită.
(3)În cazul contribuabilului/plătitorului cu domiciliul fiscal în România care aplică regimul special
pentru serviciile electronice, de telecomunicaţii, de radiodifuziune sau televiziune reglementat de
Codul fiscal, competenţa de administrare a taxei pe valoarea adăugată aferentă serviciilor supuse
acestui regim revine organului fiscal central stabilit prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

Art. 41: Conflictul de competenţă

(1)Există conflict de competenţă când două sau mai multe organe fiscale se declară deopotrivă
competente sau necompetente.
(2)Prin conflict de competenţă în sensul prezentului articol se înţelege conflictul apărut în legătură cu
modul de aplicare a regulilor de competenţă privind administrarea creanţelor fiscale prevăzute de
prezentul cod şi/sau, după caz, de Codul fiscal sau alte legi care reglementează creanţele fiscale în
legătură cu care a apărut conflictul.
(3)În cazul în care apare un conflict de competenţă, organul fiscal care s-a învestit primul sau care s-a
declarat ultimul necompetent continuă procedura de administrare în derulare şi solicită organului
competent să hotărască asupra conflictului.
(4)Organul competent să soluţioneze conflictul de competenţă hotărăşte de îndată asupra conflictului,
iar soluţia adoptată se comunică organelor fiscale aflate în conflict, pentru a fi dusă la îndeplinire, cu
informarea, după caz, a persoanelor interesate.
(5)În situaţia în care există conflict de competenţă între organul fiscal central şi o instituţie publică ce
administrează creanţe fiscale, conflictul de competenţă se soluţionează de către Comisia fiscală
centrală.

Intrebari juridice

Cum pot rezolva o problemă cu o înștiințare de la ANAF?

Art. 42: Conflictul de competenţă în cazul organelor fiscale centrale

În cazul în care există conflict de competenţă între două sau mai multe organe fiscale centrale,
conflictul se soluţionează de către organul ierarhic superior comun. În cazul în care în conflictul de
competenţă este implicată o structură de la nivelul central al A.N.A.F., conflictul se soluţionează de
preşedintele A.N.A.F.

Art. 43: Conflictul de competenţă în cazul organelor fiscale locale

(1)În cazul în care există un conflict de competenţă între organele fiscale locale sau între organul
fiscal central şi un organ fiscal local, conflictul de competenţă ivit se poate soluţiona amiabil, sub
coordonarea reprezentanţilor desemnaţi în acest scop de Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul
Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. În cazul în care conflictul de competenţă nu se poate
soluţiona pe cale amiabilă, conflictul se soluţionează de către Comisia fiscală centrală. În această
situaţie, Comisia se completează cu 2 reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi
Administraţiei Publice, precum şi cu câte un reprezentant al fiecărei structuri asociative a autorităţilor
administraţiei publice locale.
(2)În cazul creanţelor fiscale administrate de organele fiscale locale, conflictul de competenţă în
sensul prezentului articol nu vizează conflictul apărut în legătură cu modul de delimitare a teritoriului
între unităţile administrativ-teritoriale şi/sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiilor.
(3)În cazul în care se iveşte un conflict cu privire la delimitarea teritorială între două sau mai multe
unităţi administrativ-teritoriale şi/sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiilor, cu
privire la aceeaşi materie impozabilă, până la clarificarea conflictului, contribuabilul datorează
impozitele şi taxele locale aferente materiei impozabile, la bugetul local al unităţii administrativteritoriale
sau subdiviziunii administrativ-teritoriale în a cărei evidenţă era înscrisă materia
impozabilă până la apariţia conflictului. Celelalte organe fiscale locale nu au dreptul să perceapă
impozite şi taxe locale până la soluţionarea conflictului. Impozitele şi taxele locale plătite de
contribuabil rămân venit al bugetului local la care au fost plătite chiar dacă după soluţionarea
conflictului dreptul de impunere aparţine altui organ fiscal local. În acest caz, dreptul de impunere
revine noului organ fiscal local competent, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în
care s-a soluţionat conflictul.
(4)Dispoziţiile alin. (3) sunt aplicabile în mod corespunzător şi pentru amenzile de orice fel care se
fac venit la bugetul local.

Art. 44: Conflictul de interese

Persoana din cadrul organului fiscal implicată într-o procedură de administrare se află în conflict de
interese, dacă:
a)în cadrul procedurii respective acesta este contribuabil/plătitor, este soţ/soţie al/a contribuabilului/
plătitorului, este rudă sau afin până la gradul al treilea inclusiv a/al contribuabilului/plătitorului, este
reprezentant sau împuternicit al contribuabilului/plătitorului;
b)în cadrul procedurii respective poate dobândi un avantaj ori poate suporta un dezavantaj, direct sau
indirect;
c)există un conflict de orice natură între el, soţul/soţia, rudele sale sau afinii până la gradul al treilea
inclusiv şi una dintre părţi sau soţul/soţia, rudele părţii sau afinii până la gradul al treilea inclusiv;
d)în alte cazuri prevăzute de lege.

Art. 45: Abţinerea şi recuzarea

(1)Persoana care ştie că se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 44 este obligată, de îndată ce a
luat la cunoştinţă de existenţa situaţiei, să înştiinţeze conducătorul ierarhic şi să se abţină de la
efectuarea oricărui act privind procedura de administrare în derulare.
(2)Abţinerea se propune de persoană şi se decide de îndată de conducătorul ierarhic.
(3)Contribuabilul/plătitorul implicat în procedura în derulare poate solicita recuzarea persoanei aflate
în conflict de interese. Cererea de recuzare nu suspendă procedura de administrare în derulare.
(4)Recuzarea persoanei se decide de îndată de conducătorul organului fiscal din care face parte
persoana recuzată sau de organul fiscal ierarhic superior dacă persoana recuzată este chiar
conducătorul organului fiscal. În cazul persoanelor din cadrul structurii centrale a A.N.A.F.,
recuzarea se decide de către preşedintele acestei instituţii.
(5)Decizia prin care se respinge cererea de recuzare poate fi atacată la instanţa judecătorească
competentă.

Art. 46: Conţinutul şi motivarea actului administrativ fiscal

(1)Actul administrativ fiscal se emite în scris, pe suport hârtie sau în formă electronică.
(2)Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie cuprinde următoarele elemente:
a)denumirea organului fiscal emitent;
b)data la care a fost emis şi data de la care îşi produce efectele;
c)datele de identificare a contribuabilului/plătitorului şi, dacă este cazul, datele de identificare a
persoanei împuternicite de contribuabil/plătitor;
d)obiectul actului administrativ fiscal;
e)motivele de fapt;
f)temeiul de drept;
g)numele şi calitatea persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;
h)semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, precum şi ştampila
organului fiscal emitent;
i)posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la care se depune
contestaţia;
j)menţiuni privind audierea contribuabilului/plătitorului.
(3)Actul administrativ fiscal emis în formă electronică cuprinde elementele prevăzute la alin. (2), cu
excepţia elementelor prevăzute la lit. h).
(4)Actul administrativ fiscal emis în formă electronică de organul fiscal central se semnează cu
semnătura electronică extinsă a Ministerului Finanţelor Publice, bazată pe un certificat calificat.
(5)Actul administrativ fiscal emis în formă electronică de organul fiscal local se semnează cu
semnătura electronică extinsă a autorităţii administraţiei publice locale din care face parte organul
fiscal local emitent, bazată pe un certificat calificat.
(6)Actul administrativ fiscal emis în condiţiile alin. (2) şi tipărit prin intermediul unui centru de
imprimare masivă este valabil şi în cazul în care nu poartă semnătura persoanelor împuternicite ale
organului fiscal, potrivit legii, şi ştampila organului emitent, dacă îndeplineşte cerinţele legale
aplicabile în materie.
(7)Prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. se stabilesc categoriile de acte administrative fiscale care se
emit, în condiţiile alin. (6), de către organul fiscal central.
(8)Prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu avizul Ministerului
Finanţelor Publice se stabilesc categoriile de acte administrative fiscale care pot fi emise în condiţiile
alin. (6) de către organele fiscale locale. În cazul în care organul fiscal local are în dotare sau are
acces la un centru de imprimare masivă consiliile locale stabilesc, prin hotărâre, dacă organul fiscal
local din cadrul autorităţii administraţiei publice locale respective poate emite acte administrative
fiscale în condiţiile alin. (6).
(9)Actul administrativ fiscal se consideră emis şi înregistrat la organul fiscal astfel:
a)la data semnării acestuia de către persoana împuternicită din cadrul organului fiscal, în cazul
actului administrativ fiscal emis pe suport hârtie;
b)la data generării actului, în cazul actului administrativ fiscal emis pe suport hârtie şi tipărit prin
intermediul unui centru de imprimare masivă;
c)la data aplicării semnăturii electronice extinse, în cazul actului administrativ fiscal emis în formă
electronică.

Art. 47: Comunicarea actului administrativ fiscal

(1)Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului/plătitorului căruia îi este destinat. În
situaţia contribuabilului/plătitorului fără domiciliu fiscal în România, care şi-a desemnat împuternicit
potrivit art. 18 alin. (4), precum şi în situaţia numirii unui curator fiscal, în condiţiile art. 19, actul
administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.
(2)Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie poate fi comunicat fie prin poştă potrivit alin. (3)-
(7), fie prin remitere la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau
curatorului acestuia potrivit alin. (8)-(12), fie prin remitere la sediul organului fiscal potrivit alin.
(13), iar actul administrativ fiscal emis în formă electronică se comunică prin mijloace electronice de
transmitere la distanţă potrivit alin. (15)-(17).
(3)Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori
împuternicitului sau curatorului acestora, la domiciliul fiscal, prin poştă, cu scrisoare recomandată cu
confirmare de primire.
(4)În cazul în care comunicarea potrivit alin. (3) nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin
publicitate potrivit alin. (5)-(7).
(5)Comunicarea prin publicitate se efectuează prin afişarea unui anunţ în care se menţionează
că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului/plătitorului, după cum
urmează:
a)în cazul actelor administrative fiscale emise de organul fiscal central prin afişarea anunţului,
concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a A.N.A.F.;
b)în cazul actelor administrative fiscale emise de organul fiscal local prin afişarea anunţului,
concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a autorităţii administraţiei
publice locale respective.
(6)Anunţul prevăzut la alin. (5) se menţine afişat cel puţin 60 de zile de la data publicării
acestuia şi conţine următoarele elemente:
a)numele şi prenumele sau denumirea contribuabilului/plătitorului;
b)domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului;
c)denumirea, numărul şi data emiterii actului administrativ fiscal.
(7)În cazul în care actul administrativ fiscal se comunică prin publicitate, acesta se consideră
comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului.
(8)Prin excepţie de la prevederile alin. (3), organul fiscal competent poate decide comunicarea
actului administrativ fiscal emis pe suport hârtie, prin remiterea, sub semnătură, la domiciliul fiscal al
contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului sau curatorului acestuia, prin angajaţii proprii ai
organului fiscal.
(9)Dacă în procedura comunicării actului administrativ fiscal prin remitere potrivit alin. (8)
destinatarul refuză primirea actului sau nu este găsit la domiciliul fiscal, se afişează pe uşa acestuia o
înştiinţare.
(10)În situaţia în care contribuabilul/plătitorul ori împuternicitul sau curatorul acestuia refuză
primirea actului administrativ fiscal potrivit alin. (9), actul se consideră comunicat la data afişării
înştiinţării.
(11)În situaţia în care contribuabilul/plătitorul ori împuternicitul sau curatorul acestuia nu este găsit
la domiciliul fiscal potrivit alin. (9), contribuabilul/plătitorul ori împuternicitul sau curatorul acestuia
este în drept să se prezinte, în termen de maximum 15 zile de la data afişării înştiinţării, la sediul
organului fiscal emitent pentru a i se comunica actul administrativ fiscal. În situaţia în care
contribuabilul/plătitorul ori împuternicitul sau curatorul acestuia nu se prezintă în acest termen, actul
se consideră comunicat la împlinirea acestui termen.
(12)Înştiinţarea prevăzută la alin. (9) trebuie să cuprindă:
a)denumirea organului fiscal emitent;
b)numele şi prenumele celui care a făcut afişarea şi funcţia acestuia;
c)numele, prenumele şi domiciliul fiscal al celui înştiinţat;
d)denumirea, numărul şi data emiterii actului administrativ fiscal în legătură cu care se face
înştiinţarea;
e)anul, luna, ziua şi ora când afişarea a fost făcută;
f)menţiuni cu privire la data la care se consideră comunicat actul administrativ fiscal, potrivit alin.
(10) sau (11);
g)semnătura celui care a afişat înştiinţarea.
(13)Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie poate fi comunicat şi prin remiterea, sub
semnătură, la sediul organului fiscal emitent ori de câte ori contribuabilul/plătitorul sau
împuternicitul ori curatorul acestora se prezintă la sediul organului fiscal şi solicită acest lucru.
(14)Ori de câte ori comunicarea se realizează prin publicitate, potrivit alin. (5) sau prin afişare
potrivit alin. (9), organul fiscal întocmeşte un proces-verbal. Procesul-verbal se întocmeşte şi în
situaţia în care contribuabilul/plătitorul ori împuternicitul sau curatorul acestora primeşte actul
administrativ fiscal, dar refuză să semneze dovada de înmânare ori, din motive întemeiate, nu o poate
semna.
(15)Actul administrativ fiscal emis în formă electronică se comunică prin mijloace electronice de
transmitere la distanţă potrivit alin. (16) sau (17), după caz, iar acesta se consideră comunicat la data
punerii la dispoziţia contribuabilului/plătitorului prin aceste mijloace.
(16)În cazul actelor administrative fiscale emise de către organul fiscal central, mijloacele electronice
de transmitere la distanţă, procedura de comunicare a actelor administrative fiscale prin mijloace
electronice de transmitere la distanţă, precum şi condiţiile în care aceasta se realizează se aprobă prin
ordin al preşedintelui A.N.A.F., cu avizul Autorităţii pentru Digitalizarea României. Actele
administrative fiscale emise de organul fiscal central care se transmit obligatoriu prin asemenea
mijloace se stabilesc prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(16¹)În scopul comunicării actelor administrative prevăzute la alin. (16), organul fiscal central poate
să înregistreze din oficiu contribuabilii/plătitorii în sistemul de comunicare electronică prin mijloace
electronice de transmitere la distanţă. Procedura de înregistrare din oficiu se aprobă prin ordin al
preşedintelui A.N.A.F.
(16²)Comunicarea actelor administrative fiscale prevăzute la art. 46 alin. (6), pentru contribuabilii/
plătitorii care au fost înregistraţi din oficiu potrivit alin. (161) şi nu au accesat sistemul de
comunicare electronică în termen de 15 zile de la comunicarea datelor referitoare la înregistrare, se
realizează doar prin publicitate potrivit alin. (5)-(7).
(17)În cazul actelor administrative fiscale emise de organul fiscal local, mijloacele electronice de
transmitere la distanţă, procedura de comunicare a actelor administrative fiscale prin mijloace
electronice de transmitere la distanţă, precum şi condiţiile în care aceasta se realizează se aprobă prin
ordin al ministrului dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, cu avizul
Ministerului Finanţelor Publice şi al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Pentru
organul fiscal local, consiliul local stabileşte, prin hotărâre, în funcţie de capacitatea tehnică
disponibilă, mijloacele electronice de transmitere la distanţă ce urmează a fi utilizate de către
respectivul organ fiscal local.
(17¹)Pentru organul fiscal local, consiliul local poate hotărî, în condiţiile prevăzute la alin. (17), să
utilizeze mijloacele electronice de transmitere la distanţă utilizate de către organul fiscal central, prin
aderare la procedurile de lucru specifice acestuia.
(18)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul societăţilor aflate în procedura insolvenţei sau în
dizolvare, potrivit legii, comunicarea actului administrativ fiscal se face administratorului judiciar/
lichidatorului judiciar la locul indicat de acesta ori de câte ori se solicită, în scris, acest lucru.
(19)În termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data emiterii actului administrativ fiscal, organul
fiscal trebuie să iniţieze acţiunile pentru comunicarea actului.

Art. 48: Opozabilitatea actului administrativ fiscal

(1)Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului/
plătitorului sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii.
(2)Actul administrativ fiscal care nu a fost comunicat potrivit art. 47 nu este opozabil
contribuabilului/plătitorului şi nu produce niciun efect juridic.

Art. 49: Nulitatea actului administrativ fiscal

(1)Actul administrativ fiscal este nul în oricare din următoarele situaţii:
a)este emis cu încălcarea prevederilor legale privind competenţa;
b)nu cuprinde unul dintre elementele acestuia referitoare la numele, prenumele şi calitatea persoanei
împuternicite a organului fiscal, numele şi prenumele ori denumirea contribuabilului/plătitorului, a
obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu
excepţia prevăzută la art. 46 alin. (6), precum şi organul fiscal emitent;
c)este afectat de o gravă şi evidentă eroare. Actul administrativ fiscal este afectat de o gravă şi
evidentă eroare atunci când cauzele care au stat la baza emiterii acestuia sunt atât de viciate încât,
dacă acestea ar fi fost înlăturate anterior sau concomitent emiterii actului, ar fi determinat neemiterea
sa.
d)organul fiscal nu prezintă argumentele pentru care nu ia în considerare opinia prealabilă emisă în
scris sau soluţia adoptată de organul fiscal sau de instanţa de judecată potrivit art. 6 alin. (1), în cazul
în care contribuabilul/plătitorul a prezentat organului fiscal anterior emiterii actului administrativfiscal
respectiva opinie/soluţie;
e)organul fiscal nu respectă considerentele deciziei de soluţionare a contestaţiei în cazul emiterii
noului act administrativ-fiscal potrivit art. 279 alin. (3);
f)emiterea raportului de inspecţie fiscală şi a deciziei de impunere sau a deciziei de nemodificare a
bazei de impunere de către organul de inspecţie fiscală după încetarea inspecţiei fiscale potrivit art. 126 alin. (2), respectiv emiterea raportului de verificare şi a deciziei de impunere de către organul
fiscal după încetarea verificării situaţiei fiscale personale potrivit art. 140 alin. (6) coroborat cu art. 147 şi art. 126 alin. (2), fără ca acestea să fie reluate, potrivit legii;
g)organul fiscal emite raport de inspecţie fiscală/de verificare a situaţiei fiscale personale şi decizie
de impunere/decizie de modificare a bazelor de impozitare/decizie de nemodificare a bazelor de
impozitare/decizie pentru regularizarea situaţiei ori decizie de încetare a procedurii de verificare a
situaţiei fiscale personale, în situaţia în care se fac constatări în legătură cu săvârşirea unor fapte
prevăzute de legea penală în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare/
valorii în vamă care fac obiectul inspecţiei fiscale/controlului vamal, pentru care sunt aplicabile
prevederile art. 132.
(2)Nulitatea se poate constata de organul fiscal competent sau de organul de soluţionare a
contestaţiei, la cerere sau din oficiu. În situaţia în care nulitatea se constată de organul fiscal
competent, acesta emite o decizie ce se comunică contribuabilului/plătitorului.
(3)Actele administrative fiscale prin care sunt încălcate alte prevederi legale decât cele prevăzute la
alin. (1) sunt anulabile. Prevederile art. 50 sunt aplicabile în mod corespunzător.

Art. 50: Anularea, desfiinţarea sau modificarea actului administrativ fiscal

(1)Actul administrativ fiscal poate fi anulat, desfiinţat sau modificat de către organul fiscal
competent în condiţiile prezentului cod.
(2)Anularea ori desfiinţarea totală sau parţială, cu titlu definitiv, potrivit legii, a actelor
administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale principale atrage anularea, desfiinţarea sau
modificarea, totală sau parţială, atât a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe
fiscale accesorii aferente creanţelor fiscale principale individualizate în actele administrative fiscale
anulate, desfiinţate ori modificate, cât şi a actelor administrative fiscale subsecvente emise în baza
actelor administrative fiscale anulate, desfiinţate sau modificate, chiar dacă actele administrative
fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii sau actele administrative fiscale subsecvente au
rămas definitive în sistemul căilor administrative de atac sau judiciare ori nu au fost contestate. În
acest caz, organul fiscal emitent, din oficiu sau la cererea contribuabilului/plătitorului, emite un nou
act administrativ fiscal, prin care desfiinţează sau modifică în mod corespunzător actele
administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii sau actele administrative fiscale
subsecvente.
(3)Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul actelor administrative fiscale
prevăzute la art. 49 alin. (3), inclusiv cele transmise spre administrare organelor fiscale centrale,
rămase definitive în sistemul căilor administrative de atac sau judiciare. În acest caz, organul fiscal,
din oficiu sau la cererea contribuabilului/plătitorului, emite decizie de anulare.
(4)Actul administrativ fiscal ce a stat la baza iniţierii unei proceduri amiabile poate fi anulat
sau modificat ca urmare a emiterii unei decizii de soluţionare emise în condiţiile prevăzute la
art. 282 alin. (13).
*) Prevederile art. I pct. 2-5 se aplică şi pentru acordurile de preţ în avans aflate în curs de
soluţionare, iar pct. 1 şi 6 se aplică şi pentru procedurile amiabile aflate în curs de soluţionare,
indiferent de stadiul acestora.

Art. 51: Efectele anulării actului administrativ fiscal

(1)Ori de câte ori se anulează un act administrativ fiscal, organul fiscal competent emite un alt act
administrativ fiscal, dacă acest lucru este posibil în condiţiile legii.
(2)Emiterea unui alt act administrativ fiscal nu mai este posibilă în situaţii cum sunt:
a)s-a împlinit termenul de prescripţie prevăzut de lege;
b)viciile care au condus la anularea actului administrativ fiscal privesc fondul actului.

Art. 52: Soluţia fiscală individuală anticipată şi acordul de preţ în avans

(1)Soluţia fiscală individuală anticipată este actul administrativ emis de organul fiscal central în
vederea soluţionării unei cereri a contribuabilului/plătitorului referitoare la reglementarea unei
situaţii fiscale de fapt viitoare. Cererea pentru emiterea soluţiei fiscale se depune pentru o singură
situaţie fiscală de fapt viitoare şi o singură obligaţie fiscală principală. Contribuabilul/Plătitorul poate
depune mai multe cereri în vederea reglementării mai multor situaţii fiscale de fapt viitoare. Situaţia
fiscală de fapt viitoare se apreciază în funcţie de data depunerii cererii.
(2)Acordul de preţ în avans este actul administrativ emis de organul fiscal central în vederea
soluţionării unei cereri a contribuabilului/plătitorului, referitoare la stabilirea condiţiilor şi
modalităţilor în care urmează să fie determinate, pe parcursul unei perioade fixe, preţurile de transfer,
în cazul tranzacţiilor efectuate cu persoane afiliate, astfel cum sunt definite în Codul fiscal.
Tranzacţiile viitoare care fac obiectul acordului de preţ în avans se apreciază în funcţie de data
depunerii cererii. Contribuabilul/plătitorul va putea solicita un acord de preţ în avans şi pentru
determinarea rezultatului fiscal atribuibil unui sediu permanent.
(2¹)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), dacă tranzacţiile prevăzute la respectivul alineat
au avut loc şi anterior momentului depunerii cererii în condiţii similare, contribuabilul/
plătitorul poate solicita extinderea valabilităţii acordului de preţ în avans pentru o perioadă
anterioară celei acoperite în cadrul unui acord de preţ în avans, perioadă de până la cinci ani
fiscali încheiaţi anteriori anului în care s-a depus cererea.
*) Prevederile art. I pct. 2-5 se aplică şi pentru acordurile de preţ în avans aflate în curs de
soluţionare, iar pct. 1 şi 6 se aplică şi pentru procedurile amiabile aflate în curs de soluţionare,
indiferent de stadiul acestora.
(2²)Extinderea valabilităţii acordului de preţ în avans pentru o perioadă anterioară celei
acoperite în cadrul unui acord de preţ în avans se aprobă de către organul fiscal competent în
emiterea acordului de preţ în avans, în condiţiile stabilite de acesta prin ordin al preşedintelui
A.N.A.F.
*) Prevederile art. I pct. 2-5 se aplică şi pentru acordurile de preţ în avans aflate în curs de
soluţionare, iar pct. 1 şi 6 se aplică şi pentru procedurile amiabile aflate în curs de soluţionare,
indiferent de stadiul acestora.
(2³)În situaţia în care cererea privind emiterea unui acord de preţ în avans se află în curs de
soluţionare în cadrul A.N.A.F., inclusiv cererea privind extinderea valabilităţii acordului de
preţ în avans pentru o perioadă anterioară anului în care s-a depus cererea, iar la
contribuabilul în cauză se află în curs de desfăşurare o acţiune de inspecţie fiscală care vizează
impozitele şi perioadele ce fac obiectul cererii privind emiterea unui acord de preţ în avans,
conducătorul organului de inspecţie fiscală competent poate decide suspendarea inspecţiei
fiscale în cauză.
*) Prevederile art. I pct. 2-5 se aplică şi pentru acordurile de preţ în avans aflate în curs de
soluţionare, iar pct. 1 şi 6 se aplică şi pentru procedurile amiabile aflate în curs de soluţionare,
indiferent de stadiul acestora.
(3)Anterior depunerii cererii de emitere a unei soluţii fiscale individuale anticipate sau de emitere/
modificare a unui acord de preţ în avans, contribuabilul/Plătitorul poate solicita în scris organului
fiscal competent o discuţie preliminară pentru emiterea unei soluţii fiscale, respectiv pentru
încheierea unui acord sau, după caz, stabilirea condiţiilor pentru modificarea acordului.
(4)Cererea pentru emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate sau a acordului de preţ în avans
trebuie să fie însoţită de documente relevante pentru emitere, precum şi de dovada plăţii taxei de
emitere.
(5)Prin cerere contribuabilul/plătitorul propune conţinutul soluţiei fiscale individuale anticipate sau al
acordului de preţ în avans, după caz.
(6)În scopul soluţionării cererii, organul fiscal competent poate solicita contribuabilului/plătitorului
clarificări cu privire la cerere şi/sau documentele depuse.
(7)Înainte de emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate sau acordului de preţ în avans, după caz,
organul fiscal competent prezintă contribuabilului/plătitorului proiectul actului administrativ în
cauză, acordându-i acestuia posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere potrivit art. 9 alin. (1), cu
excepţia cazului în care contribuabilul/plătitorul renunţă la acest drept şi notifică acest fapt organului
fiscal.
(8)Contribuabilul/Plătitorul poate prezenta clarificările prevăzute la alin. (6) sau poate exprima
punctul de vedere prevăzut la alin. (7) în termen de 60 de zile lucrătoare de la data solicitării
clarificărilor necesare ori de la data comunicării proiectului soluţiei fiscale individuale anticipate sau
acordului de preţ în avans.
(9)În soluţionarea cererii contribuabilului/plătitorului se emite soluţia fiscală individuală anticipată
sau acordul de preţ în avans. În situaţia în care contribuabilul/plătitorul nu este de acord cu soluţia
fiscală individuală anticipată sau cu acordul de preţ în avans emis, acesta transmite, în termen de 30
zile de la comunicare, o notificare la organul fiscal emitent. Soluţia fiscală individuală anticipată sau
acordul de preţ în avans pentru care contribuabilul/plătitorul a transmis o notificare nu produce
niciun efect juridic.
(10)Soluţia fiscală individuală anticipată sau acordul de preţ în avans se comunică contribuabilului/
plătitorului căruia îi sunt destinate, precum şi organului fiscal competent pentru administrarea
creanţelor fiscale datorate de contribuabilul/plătitorul solicitant.
(11)Soluţia fiscală individuală anticipată şi acordul de preţ în avans sunt opozabile şi obligatorii faţă
de organul fiscal, numai dacă termenii şi condiţiile acestora au fost respectate de contribuabil/
plătitor.
(12)Termenul pentru soluţionarea cererii de emitere a unui acord de preţ în avans este de 12 luni în
cazul unui acord unilateral, respectiv de 18 luni în cazul unui acord bilateral sau multilateral, după
caz. Termenul pentru soluţionarea cererii de emitere a soluţiei fiscale individuale anticipate este de
până la 6 luni. Dispoziţiile art. 77 sunt aplicabile în mod corespunzător.
(13)Contribuabilul/Plătitorul, titular al unui acord de preţ în avans, are obligaţia de a depune anual, la
organul fiscal emitent al acordului, un raport privind modul de realizare a termenilor şi condiţiilor
acordului în anul de raportare. Raportul se depune până la termenul prevăzut de lege pentru
depunerea situaţiilor financiare anuale, respectiv a raportărilor contabile anuale.
(14)În perioada de valabilitate, acordul de preţ în avans poate fi modificat prin prelungirea
valabilităţii, extindere sau, după caz, revizuire la solicitarea titularului acordului, prin depunerea unei
cereri în acest sens. Prelungirea valabilităţii acordului de preţ în avans poate avea loc atunci când
contribuabilul/plătitorul solicită aceasta în situaţia existenţei aceloraşi termeni şi condiţii. Extinderea
poate avea loc în situaţia în care contribuabilul/plătitorul solicită includerea în acordul de preţ în
avans încheiat a altor tranzacţii cu persoane afiliate. Revizuirea poate avea loc în situaţia în care
intervin circumstanţe şi elemente de fapt ce nu au fost previzionate sau au fost inexact previzionate la
momentul emiterii acordului de preţ în avans şi care pot influenţa termenii şi condiţiile acordului.
Cererea de modificare poate fi depusă cu cel puţin 30 de zile înainte de împlinirea termenului de
valabilitate, sub sancţiunea decăderii. În cazul în care cererea de modificare se aprobă după
împlinirea termenului de valabilitate a acordului de preţ în avans, aceasta produce efecte şi pentru
trecut, respectiv pentru perioada cuprinsă între momentul împlinirii termenului de valabilitate şi data
comunicării deciziei de aprobare a modificării.
(15)Acordul de preţ în avans poate fi emis unilateral, bilateral sau multilateral. Acordul de preţ în
avans unilateral este emis de organul fiscal competent din România. Acordul de preţ în avans
bilateral sau multilateral este emis în comun de către organul fiscal competent din România şi
autorităţile fiscale competente din statele în a căror jurisdicţie se află persoanele afiliate
contribuabilului/plătitorului solicitant. Acordul de preţ în avans bilateral/multilateral poate fi emis
numai pentru tranzacţii cu contribuabili/plătitori care provin din ţări cu care România are încheiate
convenţii pentru evitarea dublei impuneri. În acest caz, sunt aplicabile prevederile referitoare la
"Procedura amiabilă" prevăzute în convenţiile pentru evitarea dublei impuneri.
(16)Emiterea unei soluţii fiscale individuale anticipate se supune unei taxe de emitere după
cum urmează:
a)de 5.000 euro, la cursul comunicat de Banca Naţională a României pentru ziua efectuării plăţii,
pentru contribuabilii mari şi contribuabilii nerezidenţi;
b)de 3.000 euro, la cursul comunicat de Banca Naţională a României pentru ziua efectuării plăţii,
pentru celelalte categorii de contribuabili/plătitori.
(17)Emiterea unui acord de preţ în avans se supune unei taxe de emitere/modificare, după cum
urmează:
a)de 20.000 euro, la cursul comunicat de Banca Naţională a României în ziua efectuării plăţii, pentru
contribuabilii mari. În cazul modificării acordului taxa este de 15.000 euro, la cursul comunicat de
Banca Naţională a României în ziua efectuării plăţii;
b)de 10.000 euro, la cursul comunicat de Banca Naţională a României în ziua efectuării plăţii, pentru
celelalte categorii de contribuabili/plătitori. În cazul în care valoarea consolidată a tranzacţiilor
incluse în acord depăşeşte echivalentul a 4.000.000 euro, la cursul comunicat de Banca Naţională a
României la data de 31 decembrie a anului fiscal pentru care se depune raportul privind modul de
realizare a termenilor şi condiţiilor acordului, sau contribuabilul/plătitorul este încadrat în categoria
"mari contribuabili" în perioada de valabilitate a acordului, taxa de emitere este cea prevăzută la lit.
a). În cazul modificării acordului, taxa este de 6.000 euro, la cursul comunicat de Banca Naţională a
României în ziua efectuării plăţii. În cazul în care valoarea consolidată a tranzacţiilor incluse în acord
depăşeşte echivalentul a 4.000.000 euro, la cursul comunicat de Banca Naţională a României la data
de 31 decembrie a anului fiscal pentru care se depune raportul privind modul de realizare a
termenilor şi condiţiilor acordului, sau contribuabilul/plătitorul este încadrat în categoria "mari
contribuabili" în perioada de valabilitate a acordului, taxa de modificare este cea prevăzută la lit. a).
(18)Eventualele diferenţe de taxă datorate potrivit alin. (17) se achită la data depunerii raportului
privind modul de realizare a termenilor şi condiţiilor acordului în care se constată depăşirea
plafonului sau încadrarea la categoria "mari contribuabili".
(19)Contribuabilul/Plătitorul solicitant are dreptul la restituirea taxei achitate în cazul în care organul
fiscal competent respinge emiterea/modificarea acordului de preţ în avans.
(19¹)Contribuabilul/Plătitorul solicitant nu are dreptul la restituirea taxei achitate pentru
emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate în cazul în care cererea intră în procedura de
analiză pe fond în vederea soluţionării prin emiterea ordinului ministrului finanţelor de
aprobare/respingere a cererii de emitere a soluţiei fiscale individuale anticipate. Prin excepţie
de la prevederile prezentului alineat, taxa pentru emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate
se restituie contribuabilului/plătitorului în următoarele situaţii:
a)contribuabilul/plătitorul renunţă la cererea pentru emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate în
15 zile de la data depunerii cererii, termenul alocat analizei prealabile;
b)contribuabilul/plătitorul care este notificat de organul fiscal competent despre faptul că
cererea nu a fost luată în considerare ca urmare a analizei prealabile şi, totodată, despre
posibilitatea depunerii unei noi cereri sau renunţarea la cererea curentă comunică opţiunea sa
cu privire la renunţare şi solicită restituirea taxei de emitere.
În înţelesul prezentului alineat, termenii de analiză prealabilă şi analiză de fond au următoarele
semnificaţii:
a)analiză prealabilă - analiza desfăşurată de organul fiscal competent, în termen de 15 zile de la
depunerea cererii contribuabilului/plătitorului, în scopul verificării respectării condiţiilor legale de
formă, precum şi confirmarea încasării tarifului pentru emiterea soluţiei fiscale individuale
anticipate;
b)analiză pe fond - analiza efectuată de organul fiscal competent, ulterior finalizării analizei
prealabile, în scopul soluţionării cererii contribuabilului/plătitorului pentru emiterea soluţiei fiscale
individuale anticipate.
(19²)Prin excepţie de la prevederile alin. (191), contribuabilii/plătitorii care au depus cereri pentru
emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate, anterior intrării în vigoare a prevederilor alin. (191),
au dreptul la restituirea taxei achitate în cazul în care organul fiscal competent respinge emiterea
soluţiei fiscale individuale anticipate.
(20)Soluţia fiscală individuală anticipată şi acordul de preţ în avans nu mai sunt valabile dacă
prevederile legale de drept material fiscal în baza cărora a fost luată decizia se modifică.
(21)Soluţia fiscală individuală anticipată, precum şi respingerea cererii de emitere a soluţiei fiscale
individuale anticipate se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor. Acordul de preţ în avans, precum
şi respingerea cererii de emitere a acordului de preţ în avans se aprobă prin ordin al preşedintelui
A.N.A.F.
(22)Prin ordin al ministrului finanţelor se stabilesc procedura privind emiterea soluţiei fiscale
individuale anticipate, precum şi conţinutul cererii pentru emiterea soluţiei fiscale individuale
anticipate. Prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. se stabilesc procedura privind emiterea
acordului de preţ în avans, precum şi conţinutul cererii pentru emiterea acordului de preţ în
avans şi a cererii de modificare, extindere, revizuire sau extindere pentru o perioadă
anterioară celei acoperite în cadrul unui acord de preţ în avans.
*) Prevederile art. I pct. 2-5 se aplică şi pentru acordurile de preţ în avans aflate în curs de
soluţionare, iar pct. 1 şi 6 se aplică şi pentru procedurile amiabile aflate în curs de soluţionare,
indiferent de stadiul acestora.

Art. 53: Îndreptarea erorilor materiale din actul administrativ fiscal

(1)Organul fiscal poate îndrepta oricând erorile materiale din cuprinsul actului administrativ fiscal,
din oficiu sau la cererea contribuabilului/plătitorului.
(2)Prin erori materiale, în sensul prezentului articol, se înţelege orice greşeli de redactare, omisiuni
sau menţiuni greşite din actele administrative fiscale, cu excepţia acelora care atrag nulitatea actului
administrativ fiscal, potrivit legii, sau care privesc fondul actului administrativ fiscal.
(3)În cazul în care, după comunicarea actului administrativ fiscal, organul fiscal constată, din oficiu,
că există erori materiale în cuprinsul său, acesta comunică contribuabilului/plătitorului un act de
îndreptare a erorii materiale.
(4)În situaţia în care îndreptarea erorii materiale este solicitată de contribuabil/plătitor,
organul fiscal procedează astfel:
a)dacă cererea de îndreptare a erorii materiale este întemeiată, emite şi comunică contribuabilului/
plătitorului actul de îndreptare a erorii materiale;
b)dacă cererea de îndreptare a erorii materiale nu este întemeiată, respinge cererea printr-o decizie ce
se comunică contribuabilului/plătitorului.
(5)Actul de îndreptare a erorii materiale şi decizia de respingere a cererii de îndreptare a erorii
materiale urmează regimul juridic al actului iniţial şi pot fi contestate în condiţiile legii în care putea
fi contestat actul iniţial.

Art. 54

Dispoziţiile art. 46-51 şi art. 53 se aplică în mod corespunzător şi actelor de executare şi altor acte
emise de organele fiscale, cu excepţia cazului în care prin lege se prevede altfel.

Art. 55: Mijloace de probă

(1)Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea unei stări de fapt fiscale,
înregistrări audiovideo, date şi informaţii aflate în orice mediu de stocare, fişierul standard de
control fiscal stocat într-un mediu care asigură unicitatea, integralitatea şi integritatea acestuia,
precum şi alte mijloace materiale de probă, care nu sunt interzise de lege.
(2)Pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în condiţiile legii, administrează
mijloace de probă, putând proceda la:
a)solicitarea informaţiilor, de orice fel, din partea contribuabilului/plătitorului şi a altor persoane;
b)solicitarea de expertize;
c)folosirea înscrisurilor;
d)efectuarea de constatări la faţa locului;
e)efectuarea, în condiţiile legii, de controale inopinate sau controale antifraudă, după caz.
(2¹)În cadrul căilor administrative şi judiciare de atac, organul fiscal are obligaţia punerii la
dispoziţie a unei copii sau a unui link care să asigure accesul la varianta electronică a fişierului
standard de control fiscal, cu respectarea prevederilor art. 11 alin. (3).
(3)Probele administrate vor fi coroborate şi apreciate ţinându-se seama de forţa lor doveditoare
recunoscută de lege.

Art. 56: Dreptul organului fiscal de a solicita prezenţa contribuabilului/plătitorului la sediul

său
(1)Organul fiscal poate solicita prezenţa contribuabilului/plătitorului la sediul său pentru a da
informaţii şi lămuriri necesare stabilirii situaţiei sale fiscale reale. Odată cu această solicitare, când
sunt necesare documente/informaţii pentru clarificarea situaţiei fiscale, organul fiscal indică şi
documentele pe care contribuabilul/plătitorul este obligat să le prezinte, atunci când acestea nu sunt
deţinute de organul fiscal.
(2)Solicitarea se face în scris şi cuprinde în mod obligatoriu:
a)data, ora şi locul la care contribuabilul/plătitorul este obligat să se prezinte;
b)baza legală a solicitării;
c)scopul solicitării;
d)documentele pe care contribuabilul/plătitorul este obligat să le prezinte.
(3)La stabilirea datei la care contribuabilul/plătitorul trebuie să se prezinte la sediul organului
fiscal, acesta va avea în vedere un termen rezonabil, care să dea posibilitatea contribuabilului/
plătitorului să îşi îndeplinească obligaţia.
(4)Contribuabilul/Plătitorul poate solicita amânarea datei stabilite de către organul fiscal potrivit
prezentului articol, pentru motive justificate.

Art. 57: Comunicarea informaţiilor între organele fiscale

(1)Dacă într-o procedură de administrare se constată fapte care prezintă importanţă pentru alte
raporturi juridice fiscale, organele fiscale îşi vor comunica reciproc informaţiile deţinute.
(2)Neîndeplinirea cu celeritate sau obstrucţionarea schimbului de informaţii reprezintă abatere
disciplinară, iar conducătorul organului fiscal are obligaţia să ia măsuri de sancţionare a
persoanelor vinovate şi de furnizare a informaţiilor solicitate.
SECŢIUNEA 2:Informaţii şi expertize

Art. 58: Obligaţia de a furniza informaţii

(1)Contribuabilul/Plătitorul sau altă persoană împuternicită de acesta are obligaţia de a furniza
organului fiscal informaţiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale. În acelaşi scop,
organul fiscal are dreptul să solicite informaţii şi altor persoane cu care contribuabilul/plătitorul are
sau a avut raporturi economice sau juridice, iar acestea au obligaţia de a furniza informaţiile
solicitate. Informaţiile furnizate de alte persoane se iau în considerare numai în măsura în care sunt
confirmate şi de alte mijloace de probă.
(2)Cererea de furnizare a informaţiilor se formulează în scris. În cerere, organul fiscal trebuie să
specifice natura informaţiilor solicitate pentru determinarea stării de fapt fiscale şi documentele
care susţin informaţiile furnizate, atunci când acestea nu sunt deţinute de organul fiscal.
(3)Declaraţia persoanelor obligate potrivit alin. (1) să furnizeze informaţii va fi, după caz,
prezentată sau consemnată în scris.
(4)În situaţia în care persoana obligată să furnizeze informaţia în scris este, din motive
independente de voinţa sa, în imposibilitate de a scrie, organul fiscal întocmeşte un proces-verbal.

Art. 59: Furnizarea periodică de informaţii

(1)Contribuabilul/Plătitorul este obligat să furnizeze periodic organului fiscal central informaţii
referitoare la activitatea desfăşurată.
(2)Contribuabilul/Plătitorul care pune la dispoziţie o interfaţă electronică prin care se facilitează
tranzacţiile comerciale online este obligat să furnizeze periodic organului fiscal central informaţii
referitoare la tranzacţiile desfăşurate prin intermediul acesteia.
(2¹)În scopul asigurării conformării fiscale, furnizorul de servicii poştale de trimitere contra
ramburs este obligat, sub rezerva respectării inviolabilităţii secretului corespondenţei, să furnizeze
lunar organului fiscal central informaţii referitoare la trimiterile poştale care au ca particularitate
achitarea de către destinatar expeditorului, prin intermediul reţelei poştale, a contravalorii bunului
care face obiectul trimiterii poştale înregistrate.
(2²)Informaţiile referitoare la trimiterile poştale se referă la:
a)numărul de înregistrare şi data trimiterii poştale;
b)datele de identificare a expeditorului;
c)numele şi prenumele în cazul persoanelor fizice şi denumirea în cazul persoanelor juridice
destinatare;
d)adresele de expediţie, respectiv livrare;
e)contravaloarea bunului livrat.
(2³)Perioada de stocare a datelor prevăzute la alin. (22) este de 5 ani, calculată de la data primirii
de către organul fiscal central, urmând ca datele să fie şterse automat după împlinirea acestui
termen.
(2⁴)Furnizorul de servicii poştale informează persoanele ale căror date cu caracter personal sunt
prelucrate privind transmiterea acestora către organul fiscal central.
(2⁵)Persoanele ale căror date cu caracter personal sunt prelucrate potrivit alin. (21) beneficiază de
toate drepturile prevăzute de Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al
Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea
datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei
95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).
(3)Furnizarea informaţiilor prevăzute la alin. (1)-(21) se face prin completarea unei declaraţii pe
propria răspundere de către contribuabili/plătitori ori, după caz, de către furnizorii de servicii
poştale de trimitere contra ramburs.
(4)Natura informaţiilor, periodicitatea, precum şi modelul declaraţiilor se aprobă prin ordin al
preşedintelui A.N.A.F. şi/sau al preşedintelui Autorităţii Vamale Române, după caz, în funcţie de
obligaţiile fiscale pe care le administrează fiecare autoritate.

Art. 59¹: Obligaţia de depunere a fişierului standard de control fiscal

Indice

(1)Contribuabilul/Plătitorul are obligaţia de a depune la organul fiscal central o declaraţie
cuprinzând informaţii din evidenţa contabilă şi fiscală, denumită în continuare fişierul standard de
control fiscal.
(2)Fişierul standard de control fiscal se depune în format electronic, la termenul stabilit prin ordin
al preşedintelui A.N.A.F.
(3)În cazul în care depunerea fişierului standard de control fiscal nu a fost validată ca urmare a
detectării unor erori în completarea sa, data înregistrării fişierului valid este data din mesajul
transmis iniţial cu condiţia depunerii de către contribuabil/plătitor a unui fişier valid în termen de 5
zile lucrătoare după termenul prevăzut la alin. (2).
(4)Natura informaţiilor pe care contribuabilul/plătitorul trebuie să le declare prin fişierul standard
de control fiscal, modelul de raportare, precum şi data/datele de la care categoriile de contribuabili/
plătitori sunt obligate să depună fişierul standard de control fiscal se aprobă prin ordin al
preşedintelui A.N.A.F.
(5)Procedura de transmitere a fişierului standard de control fiscal, precum şi condiţiile în care se
realizează transmiterea se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

Art. 60: Obligaţii declarative cu privire la rezidenţii altor state membre ale Uniunii

Europene
(1)Plătitorii de venituri de natura celor prevăzute la art. 291 alin. (1) lit. a)-d) au obligaţia să
depună la organul fiscal central o declaraţie privind veniturile plătite fiecărui beneficiar care este
rezident al altor state membre ale Uniunii Europene, până în ultima zi a lunii februarie a anului
curent, pentru anul expirat.
(2)Contribuabilii rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene care obţin venituri din
proprietăţi imobiliare situate în România au obligaţia să depună la organul fiscal central o
declaraţie privind veniturile realizate până în data de 25 mai a anului curent, pentru anul expirat.
(3)Modelul şi conţinutul declaraţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se aprobă prin ordin al
preşedintelui A.N.A.F.
(4)În scopul realizării schimbului automat obligatoriu de informaţii prevăzut la art. 291, organul
fiscal local are obligaţia de a transmite, anual, până la data de 10 aprilie a anului curent, pentru
anul anterior, organului fiscal central informaţii cu privire la bunurile imobile deţinute în
proprietate de rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul respectivei unităţi
administrativ-teritoriale. Transmiterea şi conţinutul informaţiilor, precum şi procedura de realizare
a acestora se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor cu avizul Ministerului Dezvoltării,
Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Organul fiscal local transmite organului fiscal central, la
cererea acestuia, şi alte informaţii cu relevanţă fiscală disponibile, în format electronic.
(5)În scopul transmiterii de către organul fiscal local a informaţiilor prevăzute la alin. (4),
rezidenţii din alte state membre ale Uniunii Europene care dobândesc proprietatea unui bun imobil
în România au obligaţia depunerii declaraţiei fiscale în condiţiile şi la termenele prevăzute de
Codul fiscal. Modelul şi conţinutul declaraţiei se aprobă prin ordin comun al ministrului finanţelor
publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice.
(6)Organul fiscal central are obligaţia de a comunica organelor fiscale locale, prin schimb automat,
informaţii cu relevanţă fiscală disponibile, stabilite pe bază de protocol.
(7)Organul fiscal central are obligaţia de a comunica organelor fiscale locale, la cererea acestora, şi
alte informaţii cu relevanţă fiscală disponibile, în format electronic.
(8)În cazul operaţionalizării schimbului de informaţii, pe baza protocoalelor încheiate între organul
fiscal central şi organele fiscale locale, informaţiile prevăzute la alin. (4) se preiau în mod automat
de către organul fiscal central, iar organul fiscal local este exonerat de transmiterea informaţiilor
respective.

Art. 61: Obligaţia instituţiilor de credit, instituţiilor de plată şi instituţiilor emitente de

monedă electronică de a furniza informaţii
(1)Instituţiile de credit, instituţiile de plată şi instituţiile emitente de monedă electronică au
obligaţia ca, la solicitarea organului fiscal central, să comunice, pentru fiecare titular care face
subiectul solicitării, toate rulajele şi/sau soldurile conturilor deschise la acestea, precum şi
informaţiile şi documentele privind operaţiunile derulate prin respectivele conturi.
(2)Instituţiile de credit, instituţiile de plată şi instituţiile emitente de monedă electronică sunt
obligate să comunice organului fiscal central, zilnic, următoarele informaţii:
a)lista titularilor persoane fizice, juridice sau altor entităţi fără personalitate juridică ce deschid ori
închid conturi bancare sau de plăţi, persoanelor care deţin dreptul de semnătură pentru conturile
deschise la acestea, persoanelor care pretind că acţionează în numele clientului, beneficiarilor reali
ai titularilor de cont, împreună cu datele de identificare prevăzute la art. 15 alin. (1) din Legea nr.
129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi
pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare,
sau cu numerele unice de identificare atribuite fiecărei persoane/entităţi, după caz, precum şi cu
informaţiile privind numărul IBAN şi data deschiderii şi închiderii pentru fiecare cont în parte;
b)lista persoanelor care au închiriat casete de valori, însoţite de datele de identificare prevăzute la
art. 15 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, cu modificările şi completările ulterioare, sau de numerele
unice de identificare atribuite fiecărei persoane/entităţi, după caz, împreună cu datele referitoare la
încetarea contractelor de închiriere.
(3)Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor transmite lunar către A.N.A.F.
rapoartele pentru tranzacţii cu sume în numerar, rapoartele privind transferurile externe în şi din
conturi şi rapoartele privind activităţile de remitere de bani primite de la entităţile raportoare care
au obligaţia transmiterii informaţiilor respective către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a
Spălării Banilor.
(4)Prin excepţie de la prevederile art. 11 alin. (3), informaţiile obţinute potrivit alin. (1) şi (3) sunt
utilizate doar în scopul îndeplinirii atribuţiilor specifice ale organului fiscal central.
(5)Instituţiile de credit, instituţiile de plată şi instituţiile emitente de monedă electronică păstrează
informaţiile prevăzute la alin. (2) pentru o perioadă de 10 ani de la data încetării relaţiei de afaceri
cu clientul ori de la data efectuării tranzacţiei ocazionale.
(6)Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

Art. 61¹: Registrul central electronic pentru conturi de plăţi şi conturi bancare

Indice

(1)Pe baza datelor şi informaţiilor primite conform art. 61, A.N.A.F. organizează şi
operaţionalizează Registrul central electronic pentru conturi de plăţi şi conturi bancare identificate
prin IBAN.
(2)Registrul prevăzut la alin. (1) permite identificarea, în timp util, a tuturor persoanelor fizice sau
juridice care deţin sau controlează conturi de plăţi şi conturi bancare identificate prin IBAN, astfel
cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 260/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului
sau casete de valori deţinute la o instituţie de credit de pe teritoriul României.
(3)Următoarele informaţii sunt accesibile prin intermediul registrului prevăzut la alin. (1):
a)pentru titularul de cont-client, persoanele care deţin dreptul de semnătură pentru conturile
deschise şi orice persoană care pretinde că acţionează în numele clientului: numele, însoţit de
celelalte date de identificare prevăzute la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea
şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi
completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, sau de numărul unic de
înregistrare în cazul nerezidenţilor, după caz;
b)pentru beneficiarul real al titularului de cont-client: numele, însoţit de celelalte date de
identificare prevăzute la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, cu modificările şi completările
ulterioare, sau de numărul unic de înregistrare în cazul nerezidenţilor, după caz;
c)pentru contul bancar sau de plăţi: numărul IBAN şi data deschiderii şi închiderii contului;
d)pentru casetele de valori: numele concesionarului, însoţit de celelalte date de identificare
prevăzute la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 129/2019, cu modificările şi completările ulterioare, sau
de numărul unic de identificare în cazul nerezidenţilor, după caz, şi durata perioadei de
concesionare.
(4)Organul fiscal central, la cererea justificată a organului fiscal local, a autorităţilor publice,
instituţiilor publice sau de interes public, transmite informaţiile de la alin. (3) lit. a) şi c) în scopul
îndeplinirii de către aceste autorităţi/instituţii a atribuţiilor prevăzute de lege.
(5)Autorităţile şi instituţiile prevăzute la art. 1 din Legea nr. 129/2019, cu modificările şi
completările ulterioare, au acces la informaţiile din registrul prevăzut la alin. (1) pentru
îndeplinirea obligaţiilor care le revin acestora în temeiul Legii nr. 129/2019, respectiv în domeniul
combaterii spălării banilor sau al finanţării terorismului. Informaţiile din registrul prevăzut la alin.
(1) sunt direct accesibile, fără întârziere şi fără a fi filtrate Oficiului Naţional de Prevenire şi
Combatere a Spălării Banilor.
(6)Solicitarea şi transmiterea de informaţii prevăzute la alin. (4), precum şi accesul la informaţii
prevăzut la alin. (5) se fac prin intermediul unui sistem informatic, pe bază de protocol încheiat de
autorităţile şi instituţiile respective cu A.N.A.F. Informaţiile cu privire la încheierea protocoalelor
dintre autorităţile şi instituţiile prevăzute la art. 1 din Legea nr. 129/2019, cu modificările şi
completările ulterioare, sau dintre alte autorităţi publice centrale sau locale şi A.N.A.F., vor fi
publicate atât pe pagina proprie de internet a instituţiilor/ autorităţilor respective, cât şi pe pagina
de internet a A.N.A.F.
(7)Informaţiile prevăzute în registrul prevăzut la alin. (1) sunt păstrate pentru o perioadă de zece
ani de la încetarea relaţiei de afaceri dintre entităţile prevăzute la art. 61 alin. (1) şi clienţi.
(8)Organizarea şi funcţionarea registrului prevăzut la alin. (1) se stabileşte prin ordin al
preşedintelui A.N.A.F.

Art. 61²: Obligaţia entităţilor aflate în sfera de autorizare, reglementare, supraveghere şi

Indice

control a Autorităţii de Supraveghere Financiară de a raporta informaţii privind asigurările
de viaţă şi alte produse financiare
(1)În vederea furnizării informaţiilor prevăzute la art. 314, entităţile care intră în sfera de
autorizare, reglementare, supraveghere şi control a Autorităţii de Supraveghere Financiară potrivit
art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea
şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 113/2013, au obligaţia să raporteze organului fiscal central, semestrial, lista persoanelor
fizice rezidente care au contractat produse de asigurări de viaţă şi alte produse financiare, tipurile
de asigurări şi alte produse financiare, precum şi informaţii în legătură cu acestea.
(2)Tipurile de asigurări de viaţă şi alte produse financiare care fac obiectul obligaţiei prevăzute la
alin. (1), conţinutul informaţiilor, formularul utilizat de entităţile prevăzute la alin. (1) şi termenelelimită
ale raportării se aprobă prin ordin comun al preşedintelui Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală şi al preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Art. 62: Obligaţia instituţiilor financiare raportoare de a furniza informaţii privind conturile

financiare ale contribuabililor nerezidenţi
(1)În scopul realizării schimbului de informaţii în temeiul instrumentelor juridice de drept
internaţional la care România este parte şi pentru îmbunătăţirea conformării fiscale, instituţiile
financiare raportoare au obligaţia să raporteze anual A.N.A.F. informaţii referitoare la conturile
financiare.
(2)Dispoziţiile art. 291 alin. (4), cu excepţia normei de trimitere la prevederile art. 291 alin. (6) lit.
b), se aplică în mod corespunzător şi în cazul schimbului de informaţii prevăzut la alin. (1).
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în cazul schimbului de informaţii cu privire la
contribuabilii nerezidenţi, efectuat în temeiul Acordului dintre România şi Statele Unite ale
Americii pentru îmbunătăţirea conformării fiscale internaţionale şi pentru implementarea FATCA,
semnat la Bucureşti la 28 mai 2015, ratificat prin Legea nr. 233/2015, denumit în continuare
Acordul FATCA, instituţiile financiare raportoare raportează informaţiile şi aplică procedurile de
conformare prevăzute de acest acord.
(4)Prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. se aprobă formularul utilizat de instituţiile financiare
raportoare în vederea îndeplinirii obligaţiei prevăzute la alin. (1), respectiv a obligaţiei prevăzute la
art. 291 alin. (4).
(5)În vederea verificării respectării de către instituţiile financiare raportoare a procedurilor de
raportare şi de diligenţă fiscală prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 şi a procedurilor de conformare
prevăzute în anexa nr. 1 la Acordul FATCA, precum şi pentru a monitoriza instituţiile financiare
raportoare în cazul în care sunt raportate conturi nedocumentate, Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală poate efectua verificări şi controale în acest sens. Procedurile administrative
şi de punere în aplicare a prezentului alineat se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(6)Prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. se elaborează proceduri administrative pentru a se asigura
că instituţiile financiare nonraportoare şi, respectiv, conturile excluse, astfel cum sunt definite în
anexele nr. 1 şi 2, precum şi în Acordul FATCA, prezintă, în continuare, un risc scăzut de a fi
utilizate pentru evaziune fiscală.
(7)Raportarea informaţiilor prevăzute la alin. (1), inclusiv a celor prevăzute la art. 291 alin. (4), se
face până la data de 15 mai inclusiv a anului calendaristic curent pentru informaţiile aferente anului
calendaristic precedent.
(8)A.N.A.F. stabileşte şi publică într-o secţiune dedicată pe pagina de internet proprie lista
jurisdicţiilor participante, respectiv lista jurisdicţiilor care fac obiectul raportării, conform
definiţiilor prevăzute în anexa nr. 1
(9)Informaţiile prevăzute la alin. (1) obţinute de organul fiscal din cadrul A.N.A.F. se utilizează de
către acesta doar în scopul prevăzut la alin. (1) şi cu respectarea dispoziţiilor art. 11.
(10)Fără a aduce atingere dispoziţiilor alin. (1) şi (11), fiecare instituţie financiară raportoare
informează fiecare persoană care face obiectul raportării cu privire la faptul că informaţiile care o
vizează, prevăzute la alin. (1), sunt prelucrate în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale
Regulamentului (UE) 2016/679, cu modificările ulterioare, în timp util, dar nu mai târziu de
momentul deschiderii contului.
(11)Instituţiile financiare raportoare au obligaţia de a păstra în format electronic şi/sau letric toate
înregistrările obţinute prin aplicarea procedurilor de diligenţă fiscală şi de raportare, a procedurilor
speciale de diligenţă fiscală, a procedurilor suplimentare de raportare şi de diligenţă fiscală pentru
schimburile de informaţii referitoare la conturile financiare prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, precum
şi a oricăror probe pe care s-au bazat în vederea conformării cu prevederile stabilite în anexele nr.
1 şi 2 pentru o perioadă de 10 ani de la împlinirea termenului prevăzut la alin. (7). Dispoziţiile
prezentului alineat se aplică în mod corespunzător şi în cazul înregistrărilor obţinute în temeiul
Acordului FATCA.
(12)Instituţiile financiare raportoare care intră sub incidenţa prezentului articol, art. 291
alin. (4) şi a Acordului FATCA furnizează în termen de 45 de zile de la cererea A.N.A.F., în
cadrul termenului de păstrare, prevăzut la alin. (11), informaţii şi documente referitoare la:
a)măsurile pe care s-au bazat pentru aplicarea procedurilor de diligenţă fiscală şi de raportare, a
procedurilor speciale de diligenţă fiscală, precum şi a procedurilor suplimentare de raportare şi de
diligenţă fiscală pentru schimburile de informaţii referitoare la conturile financiare prevăzute în
anexele nr. 1 şi 2, precum şi pentru conformarea cu normele prevăzute de Acordul FATCA;
b)orice dovezi pe care s-au bazat pentru aplicarea procedurilor de diligenţă şi de raportare, a
procedurilor speciale de diligenţă fiscală, precum şi a procedurilor suplimentare de raportare şi de
diligenţă fiscală pentru schimburile de informaţii referitoare la conturile financiare prevăzute în
anexele nr. 1 şi 2, precum şi pentru conformarea cu normele prevăzute de Acordul FATCA.
(13)În vederea îndeplinirii obligaţiei de raportare de către instituţiile financiare raportoare,
A.N.A.F. nu ia în considerare un demers sau o serie de demersuri care, având în vedere toate
faptele şi circumstanţele relevante, au drept scop principal evitarea obligaţiilor şi procedurilor
prevăzute de prezentul articol, art. 291 alin. (4), anexele nr. 1 şi 2, precum şi de Acordul FATCA.
(14)A.N.A.F. emite şi publică pe pagina de internet proprie ghidul prin care detaliază aspectele
referitoare la Acordul FATCA, la prezentul articol şi la anexele nr. 1 şi 2, cu luarea în considerare
a comentariilor la standardul comun de raportare publicate de Organizaţia pentru Cooperare şi
Dezvoltare Economică şi a altor clarificări aduse de autorităţile fiscale americane în ceea ce
priveşte Acordul FATCA.
(15)Dispoziţiile art. 286 lit. i) pct. 3 referitoare la orice termen scris cu iniţială majusculă se aplică
în mod corespunzător inclusiv prevederilor prezentului articol.

Art. 62¹: Accesul organului fiscal central la informaţii privind combaterea spălării banilor

Indice

În vederea implementării prevederilor Directivei (UE) 2016/2.258 de modificare a Directivei
2011/16/UE în ceea ce priveşte accesul autorităţilor fiscale la informaţii privind combaterea
spălării banilor, entităţile raportoare care intră sub incidenţa legislaţiei pentru prevenirea şi
combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului pun la dispoziţia organului fiscal central, la
cerere, în cadrul termenului de păstrare prevăzut de lege, informaţii şi documente privitoare la:
a)mecanismele şi procedurile în baza cărora aplică măsurile de precauţie privind clientela;
b)identificarea clientului şi a beneficiarului real;
c)evaluarea scopului şi naturii dorite a relaţiei de afaceri;
d)monitorizarea relaţiei de afaceri;
e)evidenţele tranzacţiilor.

Art. 63: Expertiza

(1)Ori de câte ori consideră necesar, organul fiscal are dreptul să apeleze la serviciile unui expert
pentru întocmirea unei expertize. Organul fiscal este obligat să comunice contribuabilului/
plătitorului numele expertului.
(2)Contribuabilul/plătitorul poate să numească un expert pe cheltuiala proprie.
(3)Experţii au obligaţia să păstreze secretul fiscal asupra datelor şi informaţiilor pe care le
dobândesc.
(4)Expertiza se întocmeşte în scris.
(5)Onorariile stabilite pentru expertizele prevăzute de prezentul articol se plătesc din bugetul
organului fiscal care a apelat la serviciile expertului.
(6)Dacă organul fiscal nu este lămurit prin expertiza efectuată, poate dispune întregirea expertizei
sau o nouă expertiză.
SECŢIUNEA 3:Înscrisurile şi constatarea la faţa locului

Art. 64: Prezentarea de înscrisuri

(1)În vederea stabilirii stării de fapt fiscale, contribuabilul/plătitorul are obligaţia să pună la
dispoziţie organului fiscal registre, evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri. În acelaşi
scop, organul fiscal are dreptul să solicite înscrisuri şi altor persoane cu care contribuabilul/
plătitorul are sau a avut raporturi economice sau juridice.
(2)Organul fiscal poate solicita punerea la dispoziţie a înscrisurilor la sediul său ori la domiciliul
fiscal al persoanei obligate să le prezinte. Punerea la dispoziţie a înscrisurilor la sediul organului
fiscal se poate realiza prin transmiterea acestora prin poştă, cu confirmare de primire, prin
depunerea la registratura organului fiscal sau prin mijloacele electronice de transmitere la distanţă
în condiţiile art. 79.
(3)Organul fiscal are dreptul să reţină, în scopul protejării împotriva înstrăinării sau distrugerii,
indiferent de mediul în care sunt stocate, documente, acte, înscrisuri, registre şi documente
financiar-contabile în original sau orice element material care face dovada stabilirii, înregistrării şi
achitării obligaţiilor fiscale de către contribuabil/plătitor, pe o perioadă de cel mult 30 de zile. În
cazuri excepţionale, cu aprobarea conducătorului organului fiscal, perioada de reţinere poate fi
prelungită cu cel mult 90 de zile. Contribuabilul/plătitorul are dreptul să solicite copii ale
documentelor reţinute atât timp cât acestea sunt în posesia organului fiscal.
(4)Dovada reţinerii documentelor prevăzute la alin. (3) o constituie actul întocmit de organul
fiscal, în care sunt specificate toate elementele necesare individualizării probei sau dovezii
respective, precum şi menţiunea că aceasta a fost reţinută, potrivit dispoziţiilor legale, de către
organul fiscal. Actul se întocmeşte în două exemplare şi se semnează de organul fiscal şi de
contribuabil/plătitor, un exemplar comunicându-i-se contribuabilului/plătitorului.
(5)În cazul în care pentru stabilirea stării de fapt fiscale contribuabilul/plătitorul pune la dispoziţia
organului fiscal înscrisuri sau alte documente, în original, acestea se înapoiază contribuabilului/
plătitorului, păstrându-se în copie, conform cu originalul, numai înscrisuri relevante din punct de
vedere fiscal. Conformitatea cu originalul a copiilor se efectuează de către contribuabil/plătitor prin
înscrierea menţiunii "conform cu originalul" şi prin semnătura acestuia.
(6)Ori de câte ori contribuabilul/plătitorul depune la organul fiscal un document semnat de către o
persoană fizică sau juridică care exercită activităţi specifice unor profesii reglementate cum ar fi
consultanţă fiscală, audit financiar, expertiză contabilă, evaluare, documentul trebuie să conţină în
mod obligatoriu şi numele şi prenumele sau denumirea persoanei în cauză, precum şi codul de
identificare fiscală al acesteia atribuit de organul fiscal competent.
(7)În cazul în care legea prevede depunerea de către contribuabil/plătitor de copii ale unor
documente, acestea trebuie certificate de contribuabil/plătitor pentru conformitate cu originalul.
Dispoziţiile alin. (5) sunt aplicabile în mod corespunzător.

Art. 65: Constatarea la faţa locului

(1)În condiţiile legii, organul fiscal poate efectua o constatare la faţa locului, întocmind în acest
sens proces-verbal de constatare.
(2)Procesul-verbal cuprinde cel puţin următoarele elemente:
a)data şi locul unde este încheiat;
b)numele, prenumele şi calitatea persoanei împuternicite, precum şi denumirea organului fiscal din
care face parte aceasta;
c)temeiul legal în baza căruia s-a efectuat constatarea la faţa locului;
d)constatările efectuate la faţa locului;
e)susţinerile contribuabilului/plătitorului, ale experţilor sau ale altor persoane care au participat la
efectuarea constatării;
f)semnătura persoanei împuternicite, precum şi a persoanelor prevăzute la lit. e). În caz de refuz al
semnării de către persoanele prevăzute la lit. e), se face menţiune despre aceasta în procesulverbal;
g)alte menţiuni considerate relevante.
(3)Contribuabilul/Plătitorul are obligaţia să permită persoanelor împuternicite de organul fiscal
pentru a efectua o constatare la faţa locului, precum şi experţilor folosiţi pentru această acţiune
intrarea acestora pe terenuri, în încăperi şi în orice alte incinte, în măsura în care acest lucru este
necesar pentru a face constatări în interes fiscal.
(4)Deţinătorii terenurilor ori incintelor respective trebuie înştiinţaţi într-un termen rezonabil despre
constatare, cu excepţia controlului inopinat. Persoanele fizice trebuie informate asupra dreptului de
a refuza intrarea în domiciliu sau reşedinţă.
(5)În caz de refuz, intrarea în domiciliul sau în reşedinţa persoanei fizice se face cu autorizarea
instanţei judecătoreşti competente, dispoziţiile privind ordonanţa preşedinţială din Codul de
procedură civilă, republicat, fiind aplicabile.
(6)La cererea organului fiscal, organele de poliţie, jandarmerie ori alţi agenţi ai forţei publice sunt
obligaţi să îi acorde sprijinul pentru aplicarea prevederilor prezentului articol.
(7)Competenţa de efectuare a constatării la faţa locului de către organul fiscal central se poate
delega altui organ fiscal central din cadrul A.N.A.F. sau Autorităţii Vamale Române, în condiţiile
stabilite prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. şi/sau al preşedintelui Autorităţii Vamale Române,
după caz, în funcţie de obligaţiile fiscale pe care le administrează fiecare autoritate.
(8)În cazul delegării competenţei potrivit alin. (7), organul fiscal central căruia i s-a delegat
competenţa înştiinţează în scris contribuabilul/plătitorul despre delegarea de competenţă.
SECŢIUNEA 4:Dreptul de a refuza furnizarea de dovezi

Art. 66: Dreptul rudelor de a refuza furnizarea de informaţii, efectuarea de expertize şi

prezentarea unor înscrisuri
(1)Soţul/soţia şi rudele ori afinii contribuabilului/plătitorului până la gradul al treilea inclusiv pot
refuza furnizarea de informaţii, efectuarea de expertize, precum şi prezentarea unor înscrisuri.
(2)Persoanele prevăzute la alin. (1) trebuie înştiinţate asupra acestui drept.

Art. 67: Dreptul altor persoane de a refuza furnizarea de informaţii

(1)Pot refuza să furnizeze informaţii cu privire la datele de care au luat cunoştinţă în exercitarea
activităţii lor preoţii, avocaţii, consultanţii fiscali, auditorii, experţii contabili, medicii şi
psihoterapeuţii. Aceste persoane nu pot refuza furnizarea informaţiilor cu privire la îndeplinirea
obligaţiilor prevăzute de legislaţia fiscală în sarcina lor, atât în calitate de contribuabili/plătitori, cât
şi în calitate de persoane care exercită profesia respectivă.
(2)Sunt asimilate persoanelor prevăzute la alin. (1) asistenţii acestora, precum şi persoanele care
participă la activitatea profesională a acestora.
(3)Persoanele prevăzute la alin. (1), cu excepţia preoţilor, pot furniza informaţii, cu acordul
persoanei despre care au fost solicitate informaţiile.
SECŢIUNEA 5:Colaborarea dintre autorităţile publice

Art. 68: Obligaţia autorităţilor şi instituţiilor publice de a furniza informaţii şi de a prezenta

acte
(1)Autorităţile publice, instituţiile publice şi de interes public, centrale şi locale, precum şi
serviciile deconcentrate ale autorităţilor publice centrale au obligaţia să furnizeze informaţii şi acte
organului fiscal, la cererea acestuia.
(2)Organele fiscale locale sunt obligate să transmită, lunar, până la data de 15 a lunii următoare
celei pentru care se declară, organului fiscal central informaţii privind bunurile imobile şi
mijloacele de transport deţinute de persoanele fizice sau juridice pentru care există obligaţia
declarării conform Codului fiscal. Formatul şi modalitatea de transmitere se stabilesc prin ordin al
ministrului finanţelor cu avizul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
(3)Organul fiscal central este obligat să transmită organelor fiscale locale informaţii privind sursele
de venit ale persoanelor fizice. Organele fiscale locale şi organul fiscal central încheie protocolul
denumit «Protocol de aderare la serviciile sistemului informatic PatrimVen», care se transmite prin
sistemul informatic propriu al Ministerului Finanţelor/ANAF în conformitate cu art. 701 alin. (1)
lit. a) şi alin. (2).
(4)În realizarea scopului prezentului cod, organul fiscal poate accesa on-line baza de date a
autorităţilor publice şi instituţiilor prevăzute la alin. (1), pentru informaţiile stabilite pe bază de
protocol.

Art. 69: Colaborarea dintre autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes public

(1)Autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes public sunt obligate să colaboreze în
realizarea scopului prezentului cod.
(1¹)Autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes public sunt obligate să se înroleze în
sistemul informatic PatrimVen, astfel cum acesta este definit la art. 701 alin. (2).
(2)Nu constituie activitate de colaborare acţiunile întreprinse de autorităţile prevăzute la alin. (1),
în conformitate cu atribuţiile ce le revin potrivit legii.
(3)Organul fiscal care solicită colaborarea răspunde pentru legalitatea solicitării, iar autoritatea
solicitată răspunde pentru datele furnizate.
(4)Ori de câte ori o instituţie sau autoritate publică trebuie să soluţioneze o cerere a unei persoane
fizice sau juridice, iar pentru soluţionarea cererii legislaţia specifică prevede prezentarea unui
certificat de atestare fiscală, a unei adeverinţe de venit sau a unui alt document cu privire la situaţia
fiscală a persoanei în cauză, instituţia sau autoritatea publică are obligaţia să solicite certificatul de
atestare fiscală, adeverinţa de venit sau documentul respectiv de la organul fiscal competent. În
acest caz, persoana fizică sau juridică nu mai are obligaţia depunerii certificatului, adeverinţei sau
documentului.
(5)Certificatul de atestare fiscală, adeverinţa de venit sau documentul prevăzut la alin. (4) poate fi
emis şi transmis în formă electronică în baza unui protocol încheiat între instituţia/autoritatea
publică şi organul fiscal emitent al acestuia. În acest caz, certificatul, adeverinţa sau documentul
prevăzut la alin. (4) este valabil şi fără semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal,
potrivit legii, şi ştampila organului emitent.

Art. 70: Condiţii şi limite ale colaborării

(1)Colaborarea dintre autorităţile publice, instituţiile publice sau de interes public se realizează în
limita atribuţiilor ce le revin potrivit legii.
(2)Dacă autoritatea publică, instituţia publică sau de interes public solicitată refuză colaborarea,
autoritatea publică superioară ambelor organe va decide. Dacă o asemenea autoritate nu există,
decizia va fi luată de autoritatea superioară celei solicitate. În cazul în care un organ fiscal local
refuză colaborarea, decizia este luată de primar sau de preşedintele consiliului judeţean, după caz,
conform competenţelor legale.

Art. 70¹: Modalitatea de colaborare

Indice

(1)Furnizarea de informaţii şi documente între Ministerul Finanţelor/A.N.A.F. şi autorităţile
publice, instituţiile publice şi de interes public, precum şi alte persoane juridice de drept
privat, în temeiul prezentului cod sau al altor acte normative, se realizează, în formă
dematerializată, astfel:
a)în cazul autorităţilor publice, instituţiilor publice şi de interes public definite conform art. 11 alin.
(3) lit. a1), utilizând sistemul informatic propriu al Ministerului Finanţelor/A.N.A.F., denumit
PatrimVen;
b)în cazul persoanelor juridice de drept privat, utilizând sisteme informatice dedicate.
(2)PatrimVen este un depozit de date în care sunt colectate şi agregate date obţinute de Ministerul
Finanţelor Publice/A.N.A.F, în condiţiile legii, de la autorităţile/instituţiile publice şi de interes
public, din administraţia publică centrală şi locală ori de la contribuabili/plătitori şi care sunt puse
la dispoziţia autorităţilor publice, instituţiilor publice şi de interes public din administraţia publică
centrală şi locală, precum şi altor persoane juridice de drept privat, în beneficiul cetăţenilor şi în
scopul realizării atribuţiilor stabilite de normele juridice care reglementează activitatea instituţiilor,
autorităţilor ori persoanelor juridice de drept privat care primesc respectivele informaţii şi/sau
documente.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), la solicitarea autorităţilor judiciare ori în situaţia în care,
din motive tehnice, informaţiile sau documentele nu pot fi furnizate prin PatrimVen, acestea se pot
transmite în format letric sau pe dispozitive/suporturi de stocare a datelor.
(4)Prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. se aprobă:
a)procedura de înrolare, precum şi modalităţile de acces în PatrimVen;
b)condiţiile de furnizare a informaţiilor, modelul-cadru al protocolului de colaborare, procedura
privind schimbul de informaţii între A.N.A.F. şi persoanele juridice de drept privat semnatare,
precum şi modalităţile de acces în sistemele informatice dedicate.

Art. 71: Colaborarea interstatală dintre autorităţile publice

(1)În temeiul instrumentelor juridice de drept internaţional, A.N.A.F. colaborează cu autorităţile
fiscale din alte state.
(2)În absenţa unui instrument juridic de drept internaţional în vigoare, A.N.A.F. poate accepta sau
poate solicita colaborarea cu alte autorităţi fiscale pe bază de reciprocitate.
(3)În calitatea sa de reprezentant autorizat al Ministerului Finanţelor, A.N.A.F. este autoritatea
competentă din România pentru exercitarea tuturor drepturilor şi îndeplinirea tuturor obligaţiilor cu
privire la schimbul de informaţii în scopuri fiscale în relaţia cu statele cu care România s-a angajat
printr-un instrument juridic de drept internaţional, altele decât statele membre ale Uniunii
Europene.
(4)Informaţiile se transmit, după caz, automat, spontan sau la cererea autorităţii solicitante din
statele cu care România s-a angajat printr-un instrument juridic de drept internaţional, altele decât
statele membre ale Uniunii Europene. Termenele prevăzute la art. 290, art. 291 alin. (6) lit. b), art. 2911, art. 2913, art. 2916 şi art. 293 pentru transmiterea informaţiilor se aplică şi pentru schimbul
de informaţii prevăzut de prezentul articol, cu excepţia cazului în care prin instrumentul juridic de
drept internaţional sunt prevăzute alte termene.
(5)Informaţiile obţinute de A.N.A.F. în conformitate cu prezentul articol sunt utilizate doar în
scopul îndeplinirii atribuţiilor specifice ale organului fiscal central, cu respectarea regulilor
prevăzute de instrumentul juridic de drept internaţional în temeiul căruia sunt obţinute şi cu
respectarea prevederilor art. 11.
(6)Toate schimburile de informaţii efectuate în temeiul prezentului articol se realizează cu
respectarea Regulamentului (UE) 2016/679, cu modificările ulterioare.
SECŢIUNEA 6:Sarcina probei

Art. 72: Forţa probantă a documentelor justificative şi evidenţelor contabile

Documentele justificative şi evidenţele contabile ale contribuabilului/plătitorului constituie probe
la stabilirea bazei de impozitare. În cazul în care există şi alte acte doveditoare, acestea vor fi luate
în considerare la stabilirea bazei de impozitare.

Art. 73: Sarcina probei în dovedirea situaţiei de fapt fiscale

(1)Contribuabilul/Plătitorul are sarcina de a dovedi actele şi faptele care au stat la baza declaraţiilor
sale şi a oricăror cereri adresate organului fiscal.
(2)Organul fiscal are sarcina de a motiva actele administrative fiscale emise pe bază de probe sau
constatări proprii.

Art. 74: Dovedirea titularului dreptului de proprietate în scopul impozitării

(1)În cazul în care constată că anumite bunuri, venituri sau alte valori care, potrivit legii, constituie
bază de impozitare sunt deţinute de persoane care în mod continuu beneficiază de câştigurile sau
de orice foloase obişnuite aduse de acestea şi că persoanele respective declară în scris că nu sunt
proprietarii bunurilor, veniturilor sau valorilor în cauză, fără să arate însă care sunt titularii
dreptului de proprietate, organul fiscal procedează la stabilirea provizorie a obligaţiei fiscale
corespunzătoare în sarcina acelor persoane.
(2)În condiţiile legii, obligaţia fiscală privind baza de impozitare prevăzută la alin. (1) va putea fi
stabilită în sarcina titularilor dreptului de proprietate. Tot astfel, aceştia datorează despăgubiri
persoanelor care au făcut plata pentru stingerea obligaţiei stabilite potrivit alin. (1). În cazul în care
obligaţia fiscală este stabilită în sarcina titularului dreptului de proprietate încetează procedura de
stabilire provizorie a obligaţiei fiscale potrivit alin. (1).

Art. 75: Calcularea termenelor

Termenele de orice fel privind exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de Codul
fiscal, de prezentul cod, precum şi de alte dispoziţii legale aplicabile în materie, dacă legislaţia fiscală
nu dispune altfel, se calculează potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, republicat.

Art. 76: Prelungirea termenelor

(1)Termenele stabilite în baza legii de un organ fiscal pot fi prelungite de acesta în situaţii temeinic
justificate, la cerere sau din oficiu.
(2)Ori de câte ori legislaţia fiscală prevede un termen în care contribuabilii/plătitorii trebuie să îşi
îndeplinească obligaţiile prevăzute de legea fiscală, în legătură cu creanţele administrate de organul
fiscal central, acesta poate fi prelungit/modificat, pentru motive justificate ce ţin de activitatea de
administrare a creanţelor fiscale, prin ordin al ministrului finanţelor publice.

Art. 77: Termenul de soluţionare a cererilor contribuabilului/plătitorului

(1)Cererile depuse de către contribuabil/plătitor la organul fiscal se soluţionează de către acesta în
termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2)În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, este necesară administrarea de probe
suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada
cuprinsă între data solicitării probei şi data obţinerii acesteia, dar nu mai mult de:
a)două luni, în cazul în care sunt solicitate probe suplimentare de la contribuabilul/plătitorul
solicitant;
b)3 luni, în cazul în care sunt solicitate probe suplimentare de la autorităţi sau instituţii publice ori de
la terţe persoane din România;
c)6 luni, în cazul în care sunt solicitate probe suplimentare de la autorităţi fiscale din alte state,
potrivit legii.
(3)În situaţiile prevăzute la alin. (2) lit. b) şi c), organul fiscal are obligaţia să înştiinţeze
contribuabilul/plătitorul cu privire la prelungirea termenului de soluţionare a cererii.
(4)În situaţia prevăzută la alin. (2) lit. a), termenul de două luni poate fi prelungit de organul fiscal la
cererea contribuabilului/plătitorului.
(5)În situaţia în care, pe baza analizei de risc, soluţionarea cererii necesită efectuarea inspecţiei
fiscale, termenul de soluţionare a cererii este de cel mult 90 de zile de la înregistrarea cererii,
prevederile alin. (2)-(4) aplicându-se în mod corespunzător. În acest caz contribuabilul/plătitorul este
notificat cu privire la termenul de soluţionare aplicabil în termen de 5 zile de la finalizarea analizei
de risc. Inspecţia fiscală pentru soluţionarea cererii este o inspecţie fiscală parţială în sensul art. 115.
(6)Inspecţia fiscală pentru soluţionarea cererii potrivit alin. (5) poate fi suspendată în condiţiile art. 127. În acest caz, nu sunt aplicabile prevederile alin. (2). Perioadele în care inspecţia fiscală este
suspendată nu sunt incluse în calculul termenului prevăzut la alin. (5).

Art. 78: Cazul de forţă majoră şi cazul fortuit

(1)Termenele prevăzute de lege pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale, după caz, nu încep să curgă
sau se suspendă în situaţia în care îndeplinirea acestor obligaţii a fost împiedicată de ivirea unui caz
de forţă majoră sau a unui caz fortuit.
(2)Obligaţiile fiscale se consideră a fi îndeplinite în termen, fără perceperea de dobânzi, penalităţi de
întârziere sau majorări de întârziere, după caz, ori aplicarea de sancţiuni prevăzute de lege, dacă
acestea se execută în termen de 60 de zile de la încetarea evenimentelor prevăzute la alin. (1).

Art. 79: Transmiterea cererilor la organul fiscal prin mijloace electronice de transmitere la

distanţă
(1)Contribuabilul/Plătitorul poate transmite organului fiscal competent cereri, înscrisuri sau orice alte
documente şi prin mijloace electronice de transmitere la distanţă în condiţiile alin. (4) ori (5).
(1¹)Prin excepţie de la alin. (1), contribuabilii/plătitorii persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără
personalitate juridică, precum şi persoane fizice care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o
activitate economică în mod independent în una dintre formele prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice
autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 182/2016, cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligaţi să transmită
organului fiscal central documente de natura celor prevăzute la alin. (1) prin mijloace electronice de
transmitere la distanţă în condiţiile prezentului articol, respectiv prin înrolarea în sistemul de
comunicare electronică dezvoltat de Ministerul Finanţelor/A.N.A.F.
(1²)În situaţia în care contribuabilii/plătitorii nu îşi îndeplinesc obligaţia comunicării prin
intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă a cererilor, înscrisurilor sau oricăror
altor documente în condiţiile alin. (11), iar acestea sunt depuse la organul fiscal central în format
letric, nu vor fi luate în considerare, urmând ca acesta să notifice contribuabilii/plătitorii cu privire la
obligativitatea comunicării prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanţă.
(1³)În procedura de control fiscal ori de soluţionare a contestaţiei, cererile, înscrisurile sau orice alte
documente pot fi transmise de contribuabili/plătitori, inclusiv de cei prevăzuţi la alin. (11), prin
mijloace electronice de transmitere la distanţă în condiţiile alin. (4) sau (5), după caz, ori prin poştă,
cu confirmare de primire sau prin poşta electronică la adresa de e-mail indicată de organul de control
sau de soluţionare a contestaţiei ori depuse la registratura organului fiscal competent. În mod similar,
organul de control sau de soluţionare a contestaţiei poate transmite solicitări, înscrisuri sau orice alte
documente prin mijloace electronice de transmitere la distanţă în condiţiile alin. (4) sau (5), după caz,
ori prin poştă, cu confirmare de primire, sau prin poşta electronică la adresa de e-mail indicată de
contribuabil/plătitor.
(2)Data depunerii cererii, înscrisului sau documentului este data înregistrării acesteia/acestuia, astfel
cum rezultă din mesajul electronic transmis de registratura electronică a Ministerului Finanţelor
Publice sau a autorităţii administraţiei publice locale, după caz.
(3)În sensul prezentului cod, prin registratură electronică se înţelege sistemul electronic de
înregistrare şi tranzacţionare a documentelor şi a informaţiilor primite sau emise de organul fiscal
prin mijloace electronice.
(4)În cazul cererilor, înscrisurilor sau documentelor transmise de către contribuabil/plătitor organului
fiscal central, mijloacele electronice de transmitere la distanţă, procedura de transmitere a cererilor,
înscrisurilor ori documentelor prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, precum şi
condiţiile în care aceasta se realizează se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. cu avizul
Autorităţii pentru Digitalizarea României.
(5)În cazul cererilor, înscrisurilor sau documentelor transmise de către contribuabil/plătitor organului
fiscal local, mijloacele electronice de transmitere la distanţă, procedura de transmitere a cererilor,
înscrisurilor ori documentelor prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, precum şi
condiţiile în care aceasta se realizează se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi
administraţiei publice, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, cu avizul ministrului pentru
societatea informaţională. Pentru organul fiscal local, consiliul local stabileşte, prin hotărâre, în
funcţie de capacitatea tehnică disponibilă, mijloacele electronice de transmitere la distanţă ce pot fi
utilizate de către contribuabil/plătitor.

Art. 80: Identificarea contribuabilului/plătitorului în mediul electronic

Contribuabilul/Plătitorul care depune cereri, înscrisuri sau documente la organul fiscal, prin mijloace
electronice de transmitere la distanţă, se identifică în relaţia cu organul fiscal astfel:
a)persoanele juridice, asocierile şi alte entităţi fără personalitate juridică, precum şi persoanele fizice
care desfăşoară activităţi economice în mod independent ori exercită profesii libere se identifică
numai cu certificate calificate;
b)persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la lit. a), se identifică prin intermediul furnizorilor de
servicii publice de autentificare electronică autorizaţi potrivit legii sau prin diverse dispozitive, cum
ar fi certificat calificat, credenţiale de tip utilizator/parolă însoţite de liste de coduri de autentificare
de unică folosinţă, telefon mobil, digipass ori alte dispozitive stabilite prin ordin al preşedintelui
A.N.A.F., cu avizul Autorităţii pentru Digitalizarea României, în cazul identificării acestor persoane
în relaţia cu organul fiscal central sau, după caz, prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor
publice şi administraţiei, cu avizul Ministerului Finanţelor şi cu avizul Autorităţii pentru
Digitalizarea României, în cazul identificării acestor persoane în relaţia cu organul fiscal local. În
aceste cazuri, cererile, înscrisurile sau documentele se consideră semnate dacă sunt îndeplinite toate
condiţiile din ordinele prevăzute la art. 79 alin. (4) şi (5).
(2)Sistemul de comunicare electronică prin mijloace electronice de transmitere la distanţă dezvoltat
de Ministerul Finanţelor Publice/A.N.A.F. poate fi utilizat şi de alte instituţii sau autorităţi publice în
scopul realizării comunicării actelor emise de aceste instituţii sau a depunerii de către contribuabili/
plătitori de cereri, înscrisuri sau orice alte documente la aceste instituţii.
(3)În scopul aplicării prevederilor alin. (2) instituţiile sau autorităţile publice pot încheia un protocol,
privind procedura de comunicare a documentelor, precum şi condiţiile şi termenele de comunicare a
documentelor, cu A.N.A.F.

Art. 81: Sfera activităţii de înregistrare fiscală

(1)Înregistrarea fiscală reprezintă activitatea de atribuire a codului de identificare fiscală, de organizare
a registrului contribuabililor/plătitorilor şi de eliberare a certificatului de înregistrare fiscală.
(2)Cu excepţia cazului în care prin lege se prevede altfel, atribuirea codului de identificare fiscală se
face exclusiv de către organul fiscal central, pe baza declaraţiei de înregistrare fiscală.

Art. 82: Obligaţia de înregistrare fiscală

(1)Orice persoană sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal se înregistrează fiscal
primind un cod de identificare fiscală. Codul de identificare fiscală este:
a)pentru persoanele juridice, precum şi pentru asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, cu
excepţia celor prevăzute la lit. b), codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal;
b)pentru persoanele fizice şi juridice, precum şi pentru alte entităţi care se înregistrează potrivit legii
speciale la registrul comerţului, codul unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale;
c)pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită
profesii libere, cu excepţia celor prevăzute la lit. b), codul de înregistrare fiscală atribuit de organul
fiscal;
d)pentru persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la lit. c), codul numeric personal atribuit potrivit
legii speciale;
e)pentru persoanele fizice care nu deţin cod numeric personal, numărul de identificare fiscală atribuit
de organul fiscal. În cazul obţinerii ulterioare a codului numeric personal, numărul de identificare
fiscală atribuit anterior se înlocuieşte de către organul fiscal, cu preluarea informaţiilor fiscale
înregistrate în perioada deţinerii numărului de identificare fiscală pe codul numeric personal. Actele
administrative fiscale, actele de executare sau alte acte emise de organele fiscale şi comunicate anterior
înlocuirii numărului de identificare fiscală rămân valabile.
(2)În scopul administrării impozitului pe venit şi contribuţiilor sociale, în cazul persoanelor fizice care
sunt contribuabili potrivit Codului fiscal, codul de identificare fiscală este codul numeric personal.
(3)Prin excepţie de la dispoziţiile art. 18 alin. (1), pentru persoanele fizice prevăzute la alin. (1) lit. e),
precum şi pentru persoanele juridice nerezidente, care realizează numai venituri supuse regulilor de
impunere la sursă, iar impozitul reţinut este final, atribuirea codului de identificare fiscală se poate face
de organul fiscal, la solicitarea plătitorului de venit.
(4)Au obligaţia depunerii declaraţiei de înregistrare fiscală şi persoanele prevăzute la alin. (1) lit. d) şi
e) care au calitatea de angajator.
(5)Persoanele fizice care deţin cod numeric personal şi sunt supuse impozitului pe venit se
înregistrează fiscal la data depunerii primei declaraţii fiscale.
(6)Declaraţia de înregistrare fiscală se depune în termen de 30 de zile de la:
a)data înfiinţării potrivit legii, în cazul persoanelor juridice, asocierilor şi al altor entităţi fără
personalitate juridică;
b)data stabilirii în România, în cazul persoanelor juridice străine care au locul exercitării conducerii
efective în România;
c)data începerii activităţii pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod
independent sau exercită profesii libere, cu excepţia celor care se înregistrează, potrivit legii speciale, la
registrul comerţului;
d)data obţinerii primului venit sau dobândirii calităţii de angajator, după caz, în cazul persoanelor
fizice, altele decât cele de la lit. c);
e)data obţinerii primului venit, în cazul persoanelor fizice şi juridice nerezidente care nu au un sediu
permanent sau o reprezentanţă în România.
(7)În scopul administrării creanţelor fiscale, organul fiscal central poate să înregistreze, din oficiu sau
la cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale, un subiect de drept fiscal care nu şi-a
îndeplinit obligaţia de înregistrare fiscală, potrivit legii. Procedura de înregistrare din oficiu sau la
cererea altei autorităţi care administrează creanţe fiscale se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(8)În cazul contribuabililor nerezidenţi care desfăşoară activităţi pe teritoriul României prin unul sau
mai multe sedii permanente, odată cu depunerea declaraţiei de înregistrare fiscală, aceştia au obligaţia
să indice sediul permanent desemnat potrivit dispoziţiilor din Codul fiscal. În cazul înregistrării fiscale
declaraţia de înregistrare fiscală se depune la organul fiscal în raza căruia se află sediul permanent ce
urmează a fi desemnat.
(9)În cazurile prevăzute la alin. (3) şi (7), atribuirea codului de identificare fiscală se face pe baza
cererii depuse de solicitant, cu excepţia cazului în care înregistrarea fiscală se efectuează din oficiu.
(10)Declaraţia de înregistrare fiscală depusă potrivit prezentului articol trebuie însoţită de copii ale
documentelor doveditoare ale informaţiilor înscrise în aceasta.
(11)Data înregistrării fiscale este:
a)data depunerii declaraţiei fiscale, în cazul contribuabililor prevăzuţi la alin. (5);
b)data atribuirii codului de identificare fiscală, în celelalte cazuri.
(12)Codul de identificare fiscală poate fi utilizat de contribuabili şi pentru îndeplinirea obligaţiilor
fiscale aferente perioadelor anterioare datei de înregistrare fiscală.

Art. 83: Prevederi speciale privind înregistrarea fiscală a persoanelor nerezidente

(1)Odată cu solicitarea înregistrării unei societăţi la registrul comerţului, potrivit legii, sau, după caz, la
cesiunea părţilor sociale ori a acţiunilor, respectiv la numirea de noi reprezentanţi legali sau la
cooptarea de noi asociaţi ori acţionari, cu prilejul efectuării majorării de capital social, oficiile
registrului comerţului de pe lângă tribunale transmit direct sau prin intermediul Oficiului Naţional al
Registrului Comerţului, pe cale electronică, Ministerului Finanţelor Publice, solicitarea de atribuire a
numărului de identificare fiscală pentru persoanele fizice nerezidente care, potrivit actului constitutiv,
au calitatea de fondator, asociat, acţionar ori administrator în cadrul societăţii respective.
(2)Pe baza datelor transmise potrivit prevederilor alin. (1), Ministerul Finanţelor atribuie numărul de
identificare fiscală, înregistrează fiscal persoanele fizice nerezidente prevăzute la alin. (1), cu excepţia
cazului în care aceste persoane sunt înregistrate fiscal, şi comunică Oficiului Naţional al Registrului
Comerţului informaţia referitoare la înregistrarea fiscală în aceeaşi zi sau cel mai târziu a doua zi.
Totodată se emite certificatul de înregistrare fiscală, care se păstrează de către organul fiscal până la
data ridicării de către contribuabil sau împuternicitul acestuia.
(3)[textul din Art. 83, alin. (3) din titlul IV a fost abrogat la 03-sep-2022 de Art. I, punctul 8. din
Ordonanta 31/2022]
(4)Odată cu solicitarea deschiderii unui cont bancar sau închirierea unei casete de valori, instituţiile de
credit transmit organului fiscal central solicitarea de atribuire a numărului de identificare fiscală sau,
după caz, a codului de înregistrare fiscală, pentru persoanele fizice nerezidente sau pentru persoanele
juridice care nu deţin cod de identificare fiscală. Pe baza datelor transmise, Ministerul Finanţelor
atribuie numărul de identificare fiscală sau, după caz, codul de înregistrare fiscală, înregistrează fiscal
persoana respectivă şi comunică instituţiei de credit informaţia referitoare la înregistrarea fiscală în
termen de 5 zile de la data solicitării atribuirii numărului de identificare fiscală sau, după caz, a codului
de înregistrare fiscală. Totodată se emite certificatul de înregistrare fiscală, care se păstrează de către
organul fiscal până la data ridicării de către contribuabil sau împuternicitul acestuia. În cazul în care
solicitarea de atribuire a numărului de identificare fiscală sau, după caz, a codului de înregistrare fiscală
se realizează prin intermediul aplicaţiei online a A.N.A.F., numărul de identificare fiscală sau, după
caz, codul de înregistrare fiscală se comunică instituţiei de credit prin aplicaţia online spre a fi
înregistrat în evidenţele informatice ale acesteia.
(4¹)Organul fiscal central trebuie să înregistreze fiscal la solicitarea unui notar public, în scopul
îndeplinirii atribuţiilor prevăzute de lege, o persoană nerezidentă care nu deţine cod de identificare
fiscală în sensul dispoziţiilor art. 82. Procedura de înregistrare fiscală a persoanei nerezidente se aprobă
prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pe baza consultării Uniunii
Naţionale a Notarilor Publici din România.
(5)Pentru contribuabilii nerezidenţi care nu au un sediu permanent pe teritoriul României, organul
fiscal poate comunica contribuabilului nerezident, prin mijloace electronice stabilite prin ordin al
preşedintelui A.N.A.F., informaţii conţinute în certificatul de înregistrare fiscală. În acest caz,
certificatul de înregistrare fiscală se păstrează de organul fiscal până la data ridicării de către
contribuabil sau împuternicitul acestuia.

Art. 84: Identificarea contribuabilului/plătitorului în relaţia cu organul fiscal local

În scopul administrării impozitelor şi taxelor locale, contribuabilul/plătitorul se identifică în relaţia cu
organul fiscal local, astfel:
a)persoanele fizice, prin codul numeric personal atribuit potrivit legii speciale;
b)persoanele fizice care nu deţin cod numeric personal, prin numărul de identificare fiscală atribuit de
organul fiscal potrivit art. 82;
c)persoanele juridice, prin codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal potrivit art. 82.

Art. 85: Declararea filialelor şi sediilor secundare

(1)Contribuabilul/Plătitorul are obligaţia de a declara organului fiscal central, înfiinţarea de
sedii secundare, în termen de 30 de zile de la:
a)data înregistrării/menţionării acestora la registrul comerţului sau în alte registre în care a fost
înregistrată entitatea care le-a înfiinţat;
b)data actului de înfiinţare, în alte cazuri decât cele prevăzute la lit. a).
(2)Contribuabilul/Plătitorul cu domiciliul fiscal în România are obligaţia de a declara, în termen de 30
de zile, înfiinţarea de filiale şi sedii secundare în străinătate.
(3)În sensul prezentului articol, prin sediu secundar se înţelege un loc prin care se desfăşoară integral
sau parţial activitatea contribuabilului/plătitorului, cum ar fi: birou, magazin, atelier, depozit şi altele
asemenea, cu excepţia activităţilor desfăşurate de salariaţi la domiciliul acestora, potrivit prevederilor
Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr.
privind reglementarea activităţii de telemuncă şi a locaţiilor beneficiarilor unde contribuabilul/plătitorul
desfăşoară alte activităţi decât cele menţionate la art. 85 alin. (4), activităţi autorizate conform Legii nr.
359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor
fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la
autorizarea funcţionării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)Prin sediu secundar se înţelege şi un şantier de construcţii, un proiect de construcţie, ansamblu sau
montaj ori activităţi de supervizare legate de acestea, numai dacă şantierul, proiectul sau activităţile
durează mai mult de 6 luni. Sunt sedii secundare sediile permanente definite potrivit Codului fiscal.
(5)Contribuabilul/Plătitorul care înregistrează sediile secundare ca plătitoare de salarii şi de venituri
asimilate salariilor potrivit Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi
completările ulterioare, nu are obligaţia declarării acestor sedii potrivit prezentului articol. Dispoziţiile
art. 32 alin. (7) din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, rămân aplicabile.
(6)Declaraţia este însoţită de o copie de pe certificatul de înregistrare fiscală a contribuabilului/
plătitorului de care aparţine sediul secundar sau filiala, precum şi de copii ale documentelor
doveditoare ale informaţiilor înscrise în aceasta.
(7)Prevederile alin. (6) nu sunt aplicabile în cazul în care organul fiscal deţine documente doveditoare
ale informaţiilor înscrise în declaraţie de la contribuabil sau alte autorităţi ori instituţii publice.

Art. 85¹: Prevederi speciale privind înregistrarea sediilor secundare ca plătitoare de salarii şi de

Indice

venituri asimilate salariilor potrivit Legii nr. 273/2006
(1)Contribuabilul/Plătitorul care are organizate mai multe sedii secundare ca plătitoare de salarii şi de
venituri asimilate salariilor, potrivit Legii nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pe
raza teritorială a aceleiaşi unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale, are obligaţia să desemneze unul
dintre aceste sedii secundare ca sediu secundar desemnat, în termen de 30 de zile de la înfiinţarea
primului sediu secundar.
(2)Contribuabilul/Plătitorul are obligaţia să solicite înregistrarea fiscală a sediului secundar desemnat,
ca plătitor de salarii şi de venituri asimilate salariilor pentru toate entităţile de pe raza acelei unităţi/
subdiviziuni administrativ-teritoriale, la organul fiscal din subordinea Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală în a cărui rază teritorială se desfăşoară efectiv activitatea sediilor secundare.
(3)Contribuabilul/Plătitorul care are organizate unul sau mai multe sedii secundare ca plătitoare de
salarii şi de venituri asimilate salariilor potrivit Legii nr. 273/2006, cu modificările şi completările
ulterioare, pe raza teritorială a aceleiaşi unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale cu domiciliul fiscal
al contribuabilului/plătitorului, nu are obligaţia să solicite înregistrarea fiscală a acestora.
Contribuabilul/Plătitorul are obligaţia declarării şi plăţii impozitului pe veniturile din salarii şi asimilate
salariilor datorat pentru salariaţii acestor sedii secundare utilizând codul de identificare fiscală propriu.

Art. 86: Forma şi conţinutul declaraţiei de înregistrare fiscală

(1)Declaraţia de înregistrare fiscală se întocmeşte prin completarea unui formular pus la dispoziţie
gratuit de organul fiscal central şi este însoţită de acte doveditoare ale informaţiilor cuprinse în aceasta.
(2)Declaraţia de înregistrare fiscală cuprinde: datele de identificare a contribuabilului/plătitorului,
datele privind vectorul fiscal, datele privind sediile secundare, datele de identificare a împuternicitului,
datele privind situaţia juridică a contribuabilului/plătitorului, precum şi alte informaţii necesare
administrării creanţelor fiscale.
(3)Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1) în cazul în care solicitarea de atribuire a numărului de
identificare fiscală se realizează potrivit art. 83 alin. (4) nu este necesară depunerea de către instituţiile
de credit de acte doveditoare cu privire la informaţiile cuprinse în solicitare. Organele fiscale pot
solicita Oficiului Naţional al Registrului Comerţului sau instituţiilor de credit să pună la dispoziţia
acestora documente justificative ale informaţiilor cuprinse în solicitarea de atribuire a numărului de
identificare fiscală sau a codului de înregistrare fiscală, după caz.

Art. 87: Certificatul de înregistrare fiscală

(1)Pe baza declaraţiei de înregistrare fiscală depuse potrivit art. 81 alin. (2) sau, după caz, a cererii
depuse potrivit art. 82 alin. (9), organul fiscal central eliberează certificatul de înregistrare fiscală, în
termen de 10 zile de la data depunerii declaraţiei ori a cererii. În certificatul de înregistrare fiscală se
înscrie obligatoriu codul de identificare fiscală.
(2)Eliberarea certificatelor de înregistrare fiscală nu este supusă taxelor extrajudiciare de timbru.
(3)În cazul pierderii, furtului sau distrugerii certificatului de înregistrare fiscală, organul fiscal
eliberează un duplicat al acestuia, în baza cererii contribuabilului/plătitorului şi a dovezii de publicare a
pierderii, furtului ori distrugerii în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.
(4)Dispoziţiile prezentului articol sunt aplicabile, în mod corespunzător, şi pentru certificatul de
înregistrare în scopuri de TVA.

Art. 88: Modificări ulterioare înregistrării fiscale

(1)Modificările ulterioare ale datelor din declaraţia de înregistrare fiscală trebuie aduse la cunoştinţă
organului fiscal central, în termen de 15 zile de la data producerii acestora, prin completarea şi
depunerea declaraţiei de menţiuni.
(2)În cazul modificărilor intervenite în datele declarate iniţial şi înscrise în certificatul de înregistrare
fiscală, contribuabilul/plătitorul depune, odată cu declaraţia de menţiuni, şi certificatul de înregistrare
fiscală, în vederea anulării acestuia şi eliberării unui nou certificat.
(3)Declaraţia de menţiuni este însoţită de documente care atestă modificările intervenite.
(4)Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător ori de câte ori contribuabilul/plătitorul
constată erori în declaraţia de înregistrare fiscală.

Art. 89: Modificări ulterioare înregistrării fiscale în cazul persoanelor fizice sau juridice ori altor

entităţi supuse înregistrării în registrul comerţului
(1)Modificările intervenite în datele declarate iniţial de persoanele fizice, juridice sau de alte entităţi
care se înregistrează potrivit legii speciale la registrul comerţului se fac potrivit dispoziţiilor legii
speciale.
(2)În cazul persoanelor sau entităţilor prevăzute la alin. (1), modificările intervenite în datele declarate
iniţial în vectorul fiscal se declară la organul fiscal central.

Art. 90: Radierea înregistrării fiscale

(1)Radierea înregistrării fiscale reprezintă activitatea de retragere a codului de identificare fiscală şi a
certificatului de înregistrare fiscală.
(2)La încetarea calităţii de subiect de drept fiscal, persoanele sau entităţile înregistrate fiscal prin
declaraţie de înregistrare fiscală potrivit art. 81 şi 82 trebuie să solicite radierea înregistrării fiscale, prin
depunerea unei declaraţii de radiere. Declaraţia se depune în termen de 30 de zile de la încetarea
calităţii de subiect de drept fiscal şi trebuie însoţită de certificatul de înregistrare fiscală în vederea
anulării acestuia. Radierea înregistrării fiscale se poate efectua şi din oficiu, de către organul fiscal, ori
de câte ori acesta constată îndeplinirea condiţiilor de radiere a înregistrării şi nu s-a depus declaraţie de
radiere.
(3)Radierea înregistrării fiscale se efectuează din oficiu, de către organul fiscal central, în cazul
decesului persoanei fizice sau, după caz, încetării existenţei persoanei juridice potrivit legii.
(4)Codul de identificare fiscală retras ca urmare a radierii înregistrării fiscale poate fi utilizat ulterior
radierii numai pentru îndeplinirea, de către succesorii persoanelor/entităţilor care şi-au încetat existenţa,
a obligaţiilor fiscale aferente perioadelor în care persoana/entitatea a avut calitatea de subiect de drept
fiscal.

Art. 91: Registrul contribuabililor/plătitorilor

(1)Organul fiscal central organizează evidenţa contribuabililor/plătitorilor în cadrul registrului
contribuabililor/plătitorilor, care conţine:
a)datele de identificare a contribuabilului/plătitorului;
b)date privind vectorul fiscal;
c)alte informaţii necesare administrării creanţelor fiscale.
(2)Datele prevăzute la alin. (1) se completează pe baza informaţiilor comunicate de contribuabil/
plătitor, de oficiul registrului comerţului, de serviciul de evidenţă a populaţiei, de la alte autorităţi şi
instituţii, precum şi a constatărilor proprii ale organului fiscal central.
(3)Datele din registrul contribuabililor/plătitorilor pot fi modificate din oficiu ori de câte ori se constată
că acestea nu corespund stării de fapt reale. Modificările se comunică contribuabilului/plătitorului.
(4)Tipurile de obligaţii fiscale pentru care, potrivit legii, contribuabilul/plătitorul are obligaţia declarării
lor şi care formează vectorul fiscal sunt stabilite prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

Intrebari juridice

Cum pot contesta și reduce impozitul și penalitățile pentru o clădire evaluată greșit?

Art. 92: Registrul contribuabililor/plătitorilor inactivi/reactivaţi

(1)Contribuabilul/Plătitorul persoană juridică sau orice entitate fără personalitate juridică este
declarat inactiv şi îi sunt aplicabile prevederile din Codul fiscal privind efectele inactivităţii dacă
se află în una dintre următoarele situaţii:
a)nu îşi îndeplineşte, pe parcursul unui semestru calendaristic, nicio obligaţie declarativă prevăzută de
lege;
b)se sustrage controalelor efectuate de organul fiscal central prin declararea unor date de identificare a
domiciliului fiscal care nu permit organului fiscal identificarea acestuia;
c)organul fiscal central constatată [n.n. - a se citi "constată" în loc de "constatată"] că nu funcţionează
la domiciliul fiscal declarat;
d)inactivitatea temporară înscrisă la registrul comerţului;
e)durata de funcţionare a societăţii este expirată;
f)societatea nu mai are organe statutare;
g)durata deţinerii spaţiului cu destinaţia de sediu social este expirată.
(1¹)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), contribuabilul/plătitorul pentru care s-a deschis procedura
insolvenţei în formă simplificată, contribuabilul/plătitorul care a intrat în faliment sau contribuabilul/
plătitorul pentru care s-a pronunţat ori a fost adoptată o hotărâre de dizolvare este declarat inactiv doar
dacă se află în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a).
(1²)Contribuabilul/Plătitorul persoană juridică este declarat inactiv şi îi sunt aplicabile
prevederile din Codul fiscal privind efectele inactivităţii, dacă se află în una dintre următoarele
situaţii:
a)nu are cont de plăţi în România sau un cont deschis la o unitate a Trezoreriei Statului;
b)nu a depus situaţiile financiare anuale în termen de 5 luni de la împlinirea termenului legal pentru
depunerea acestora.
(2)În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), declararea în inactivitate nu se poate face înainte de împlinirea
termenului de 15 zile prevăzut la art. 107 alin. (1).
(3)În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. f) şi g), declararea în inactivitate se va face după împlinirea
termenului de 30 de zile de la comunicarea către contribuabil/plătitor a unei notificări referitoare la
situaţiile respective.
(4)Declararea ca inactiv a contribuabilului/plătitorului, precum şi reactivarea acestuia se efectuează de
către organul fiscal central, prin decizie, emisă conform competenţelor şi procedurii stabilite prin ordin
al preşedintelui A.N.A.F., care se comunică contribuabilului/plătitorului.
(4¹)Dacă un contribuabil/plătitor declarat inactiv nu se reactivează în termen de un an de la data la care
a fost declarat în inactivitate, acesta se dizolvă potrivit actului normativ de înfiinţare, cu excepţia
societăţilor reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare, care se dizolvă potrivit art. VIII din Legea nr. 239/2025 privind stabilirea unor măsuri de
redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
(4²)În cazul contribuabilului/plătitorului declarat inactiv care nu se reactivează în termen de un an de
la data declarării în inactivitate, organul fiscal are obligaţia de a formula cerere de dizolvare atât în
situaţia în care nu figurează cu obligaţii fiscale restante, precum şi alte creanţe bugetare individualizate
în titluri executorii emise potrivit legii şi existente în evidenţa organului fiscal central, cât şi în situaţia
în care figurează cu asemenea obligaţii de plată, dacă nu este subiectul unor sesizări penale.
(4³)Prin excepţie de la alin. (42), în cazul contribuabilului/plătitorului care are inactivitatea temporară
înscrisă la registrul comerţului, formularea cererii de dizolvare se realizează după expirarea termenului
de inactivitate temporară, în situaţia în care nu şi-a reluat activitatea.
(4⁴)În termenele prevăzute la alin. (42) şi (43) organul fiscal, din oficiu, are obligaţia de a obţine şi
utiliza toate informaţiile şi documentele necesare pentru stabilirea obligaţiilor fiscale ale
contribuabilului/plătitorului şi de a întreprinde măsuri de recuperare a obligaţiilor fiscale/bugetare,
potrivit legii.
(5)Contribuabilul/Plătitorul declarat inactiv conform alin. (1) lit. a), d)-g) se reactivează dacă
sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
a)îşi îndeplineşte toate obligaţiile declarative prevăzute de lege;
b)nu înregistrează obligaţii fiscale restante.
(5¹)Contribuabilul/Plătitorul declarat inactiv conform alin. (1) lit. b) şi c) se reactivează dacă sunt
îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute la alin. (5) şi dacă organul fiscal central care a propus
reactivarea constată că acesta funcţionează la domiciliul fiscal declarat.
(6)În cazul contribuabilului/plătitorului prevăzut la alin. (1) lit. d)-g), în vederea reactivării, pe lângă
condiţiile prevăzute la alin. (5), trebuie să nu se mai afle în situaţia pentru care a fost declarat inactiv,
conform menţiunilor înscrise în registrele în care a fost înregistrat, precum în nicio altă situaţie din cele
prevăzute la alin. (1) lit. d)-g).
(7)Condiţia prevăzută la alin. (5) lit. a) se consideră îndeplinită şi în cazul în care obligaţiile fiscale au
fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal central.
(7¹)Contribuabilul/Plătitorul declarat inactiv conform alin. (12) se reactivează dacă sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute la alin. (5) şi nu se mai află în situaţia pentru care a fost declarat inactiv, respectiv
are cont de plăţi în România sau un cont deschis la o unitate a Trezoreriei Statului ori şi-a îndeplinit
obligaţia de depunere a situaţiilor financiare anuale şi nu se află în nicio altă situaţie dintre cele
prevăzute la alin. (1) lit. d)-g).
(8)Prin excepţie de la prevederile alin. (5), (51), (6) şi (71), contribuabilul/plătitorul pentru care s-a
deschis procedura insolvenţei în formă simplificată, contribuabilul/plătitorul care a intrat în faliment
sau contribuabilul/plătitorul pentru care s-a pronunţat ori a fost adoptată o hotărâre de dizolvare se
reactivează de organul fiscal central, la cererea acestora, după îndeplinirea obligaţiilor declarative.
(9)Ori de câte ori se constată că un contribuabil/plătitor a fost declarat inactiv din eroare, organul fiscal
central emitent anulează decizia de declarare a contribuabilului/plătitorului ca inactiv, cu efect pentru
viitor şi pentru trecut.
(9¹)În cazul suspendării executării deciziei de declarare în inactivitate, dispusă de instanţele de
judecată în baza prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, toate
efectele deciziei de inactivare sunt suspendate până la încetarea acesteia şi contribuabilul/plătitorul se
reactivează pe perioada suspendării.
(10)A.N.A.F. organizează evidenţa contribuabililor/plătitorilor declaraţi inactivi/reactivaţi în
cadrul Registrului contribuabililor/plătitorilor inactivi/reactivaţi, care conţine:
a)datele de identificare a contribuabilului/plătitorului;
b)data declarării ca inactiv a contribuabilului/plătitorului;
c)data reactivării;
d)denumirea organului fiscal central care a emis decizia de declarare în inactivitate/reactivare;
e)alte menţiuni.
(11)Registrul contribuabililor/plătitorilor inactivi/reactivaţi este public şi se afişează pe site-ul
A.N.A.F.
(12)Înscrierea în registrul prevăzut la alin. (11) se face de către organul fiscal central emitent, după
comunicarea deciziei de declarare în inactivitate/reactivare, în termen de cel mult 5 zile de la data
comunicării.
(13)Decizia de declarare în inactivitate/reactivare produce efecte faţă de terţi din ziua următoare datei
înscrierii în registrul prevăzut la alin. (10).
(14)Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

Intrebari juridice

Cum pot rezilia contractul de muncă dacă firma este inactivă și nu răspunde? Sunt obligat să deschid un cont bancar în România pentru a evita inactivitatea fiscală? Este declararea în inactivitate fiscală o sancțiune și ce consecințe are?

Art. 93: Sfera şi actele de stabilire a creanţelor fiscale

(1)Stabilirea creanţelor fiscale reprezintă activitatea de determinare a materiei impozabile, de
calculare a bazei de impozitare şi a creanţelor fiscale.
(2)Creanţele fiscale se stabilesc astfel:
a)prin declaraţie de impunere, în condiţiile art. 95 alin. (4) şi art. 102 alin. (2);
b)prin decizie de impunere emisă de organul fiscal, în celelalte cazuri.
(3)Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile şi în cazurile în care creanţele fiscale sunt scutite la plată
conform reglementărilor legale, precum şi în cazul unei rambursări de taxă pe valoarea adăugată.

Art. 94: Stabilirea creanţelor fiscale sub rezerva verificării ulterioare

(1)Cuantumul creanţelor fiscale se stabileşte sub rezerva verificării ulterioare, cu excepţia cazului în
care stabilirea a avut loc ca urmare a unei inspecţii fiscale sau a unei verificări a situaţiei fiscale
personale.
(2)Decizia de impunere sub rezerva verificării ulterioare poate fi desfiinţată sau modificată, din
iniţiativa organului fiscal ori la solicitarea contribuabilului/plătitorului, pe baza constatărilor
organului fiscal competent.
(3)Rezerva verificării ulterioare se anulează numai la împlinirea termenului de prescripţie a dreptului
de a stabili creanţe fiscale sau ca urmare a inspecţiei fiscale ori a verificării situaţiei fiscale personale,
finalizată cu raport de inspecţie/raport de verificare şi decizie emisă potrivit prevederilor art. 131,
145 şi 146, după caz.
(4)În situaţia în care contribuabilul/plătitorul corectează declaraţiile de impunere în condiţiile
art. 105 alin. (6), se redeschide rezerva verificării ulterioare astfel:
a)pentru elementele bazei de impozitare ce fac obiectul corecţiei, în cazul în care rezerva verificării
ulterioare s-a anulat ca urmare a inspecţiei fiscale ori a verificării situaţiei fiscale personale;
b)pentru toate elementele bazei de impozitare, în cazul în care rezerva verificării ulterioare s-a anulat
ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale.

Art. 95: Decizia de impunere

(1)Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent.
(2)Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta stabileşte sau modifică baza de
impozitare ca urmare a unei verificări documentare, a unei inspecţii fiscale ori a unei verificări a
situaţiei fiscale personale, efectuate în condiţiile legii.
(3)Decizia de impunere se emite, dacă este necesar, şi în cazul în care nu s-a emis decizie referitoare
la baza de impozitare potrivit art. 99.
(4)Declaraţia de impunere întocmită potrivit art. 102 alin. (2) este asimilată cu o decizie de impunere,
sub rezerva unei verificări ulterioare, şi produce efectele juridice ale înştiinţării de plată de la data
depunerii acesteia.
(5)În situaţia în care legea nu prevede obligaţia de calculare a impozitului, declaraţia de impunere
este asimilată unei decizii referitoare la baza de impozitare.
(6)Decizia de impunere şi decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii constituie şi înştiinţări de
plată, de la data comunicării acestora, în condiţiile în care se stabilesc sume de plată.

Art. 96: Renunţarea la stabilirea creanţei fiscale

(1)Organul fiscal renunţă la stabilirea creanţei fiscale şi nu emite decizie de impunere ori de câte ori
constată încetarea persoanei juridice sau decesul persoanei fizice şi nu există succesori.
(2)Organul fiscal central renunţă la stabilirea creanţei fiscale şi nu emite decizie de impunere în
situaţia în care creanţa fiscală principală este mai mică de 20 de lei. În situaţia în care decizia are ca
obiect mai multe tipuri de creanţe fiscale principale, plafonul se aplică totalului acestor creanţe.
(3)În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local, prin hotărâre, autorităţile
deliberative pot stabili plafonul creanţelor fiscale la care pot renunţa, care nu poate depăşi limita
maximă prevăzută la alin. (2).

Art. 97: Forma şi conţinutul deciziei de impunere

Decizia de impunere trebuie să cuprindă, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, şi tipul creanţei
fiscale, baza de impozitare, precum şi cuantumul acesteia, pentru fiecare perioadă impozabilă.

Art. 98: Acte administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere

Sunt asimilate deciziilor de impunere şi următoarele acte administrative fiscale:
a)deciziile privind soluţionarea cererilor de rambursare de taxă pe valoarea adăugată şi deciziile
privind soluţionarea cererilor de restituiri de creanţe fiscale;
b)deciziile referitoare la bazele de impozitare;
c)deciziile referitoare la obligaţiile fiscale accesorii;
d)deciziile privind nemodificarea bazei de impozitare, inclusiv deciziile de încetare a procedurii de
verificare a situaţiei fiscale personale.

Art. 99: Deciziile referitoare la bazele de impozitare

(1)Bazele de impozitare se stabilesc separat, prin decizie referitoare la bazele de impozitare, în
următoarele situaţii:
a)când venitul impozabil este realizat de mai multe persoane. Decizia cuprinde şi repartizarea
venitului impozabil pe fiecare persoană care a participat la realizarea venitului;
b)când sursa venitului impozabil se află pe raza altui organ fiscal decât cel competent teritorial. În
acest caz, competenţa de a stabili baza de impozitare o deţine organul fiscal pe raza căruia se află
sursa venitului.
(2)Dacă venitul impozabil este realizat de mai multe persoane, atunci acestea pot să-şi numească un
împuternicit comun în relaţia cu organul fiscal.

Art. 100: Decizii privind stabilirea unor creanţe bugetare

(1)Creanţele bugetare reprezentând prejudicii/plăţi nelegale din fonduri publice ce trebuie recuperate
potrivit legii se stabilesc prin decizie, de către autorităţile competente, în măsura în care legea
specială nu prevede altfel.
(2)Decizia prevăzută la alin. (1) este titlu de creanţă bugetară potrivit art. 1 pct. 38 şi poate fi
contestată potrivit prezentului cod. Contestaţia se soluţionează de către autoritatea emitentă.
Dispoziţiile titlului VIII sunt aplicabile în mod corespunzător.

Art. 101: Obligaţia depunerii declaraţiei fiscale

(1)Declaraţia fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal sau altor legi
speciale, la termenele stabilite de acestea.
(2)În cazul în care legea nu prevede termenul de depunere a declaraţiei fiscale, acest termen se
stabileşte astfel:
a)prin ordin al ministrului finanţelor publice, în cazul declaraţiilor fiscale ce se depun la organul
fiscal central;
b)prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu avizul Ministerului
Finanţelor Publice, în cazul declaraţiilor fiscale ce se depun la organul fiscal local.
(3)Obligaţia de a depune declaraţia fiscală se menţine şi în cazurile în care:
a)a fost efectuată plata obligaţiei fiscale;
b)obligaţia fiscală respectivă este scutită la plată, conform reglementărilor legale;
c)pentru obligaţia fiscală nu rezultă, în perioada de raportare, sume de plată, dar există obligaţia
declarativă, conform legii;
d)veniturile sunt obţinute în România de contribuabili nerezidenţi şi care potrivit convenţiilor de
evitare a dublei impuneri nu sunt impozabile în România.
(4)În cazul obligaţiilor de declarare a unor venituri care, potrivit legii, sunt scutite la plata
impozitului pe venit, organul fiscal central poate aproba, la cererea contribuabilului/plătitorului, alte
termene sau condiţii de depunere a declaraţiilor fiscale, în funcţie de necesităţile administrării
obligaţiilor fiscale. Asupra termenelor şi condiţiilor decide organul fiscal central potrivit
competenţelor aprobate prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(4¹)Entităţile înregistrate în registrul comerţului, pentru care există înscrise menţiuni privind
inactivitatea temporară, nu au obligaţia depunerii declaraţiilor fiscale pentru perioada în care se află
în inactivitate temporară, începând cu data de 1 a lunii următoare înscrierii menţiunii privind
inactivitatea temporară în registrul comerţului.
(4²)Celelalte entităţi, altele decât cele prevăzute la alin. (41), nu au obligaţia depunerii declaraţiilor
fiscale, pentru perioada pentru care au solicitat suspendarea activităţii la organismele care le-au
autorizat, începând cu data de 1 a lunii următoare înscrierii menţiunii privind suspendarea activităţii
în registrul contribuabililor.
(4³)Aplicarea prevederilor alin. (41) şi (42) încetează la data reluării activităţii sau la împlinirea unui
termen de 3 ani de la data înregistrării în registrul comerţului a menţiunii privind inactivitatea
temporară sau a menţiunii privind suspendarea activităţii în registrul contribuabililor.
(4⁴)Obligaţiile de declarare, aferente activităţii desfăşurate anterior înregistrării inactivităţii
temporare/suspendării, se menţin.
(5)Contribuabilul/Plătitorul care are sedii secundare înregistrate fiscal ca plătitoare de salarii şi
venituri asimilate salariilor are obligaţia de a declara, în numele sediilor secundare, impozitul pe
venitul din salarii datorat de acestea, potrivit legii.
(6)În cazul contribuabililor nerezidenţi care desfăşoară activităţi pe teritoriul României prin mai
multe sedii permanente, obligaţia de declarare prevăzută la alin. (5) se îndeplineşte prin sediul
permanent desemnat potrivit prevederilor din Codul fiscal.

Art. 102: Forma şi conţinutul declaraţiei fiscale

(1)Declaraţia fiscală se întocmeşte prin completarea unui formular pus la dispoziţie gratuit de
organul fiscal.
(2)În declaraţia de impunere contribuabilul/plătitorul trebuie să calculeze cuantumul obligaţiei
fiscale, dacă acest lucru este prevăzut de lege.
(3)Contribuabilul/Plătitorul are obligaţia de a completa declaraţia fiscală înscriind corect, complet şi
cu bună-credinţă informaţiile prevăzute de formular, corespunzătoare situaţiei sale fiscale. Declaraţia
fiscală se semnează de către contribuabil/plătitor sau, după caz, reprezentantul legal ori
împuternicitul acestuia.
(4)Obligaţia de semnare a declaraţiei fiscale se consideră a fi îndeplinită şi în următoarele
situaţii:
a)în cazul transmiterii declaraţiei fiscale prin sistemul electronic de plăţi;
b)în cazul transmiterii declaraţiei fiscale prin sisteme electronice de transmitere la distanţă în
condiţiile art. 103 alin. (1).
(5)Declaraţia fiscală trebuie însoţită de documentaţia cerută de prevederile legale.
(6)În cazul creanţelor fiscale administrate de către organul fiscal central, prin ordin al preşedintelui
A.N.A.F. se pot stabili tipurile de creanţe fiscale pentru care organul fiscal poate transmite
contribuabilului/plătitorului formularele de declarare a creanţelor fiscale, instrucţiunile de completare
a acestora, alte informaţii utile, precum şi plicurile preadresate. În acest caz, contravaloarea
corespondenţei se suportă de către organul fiscal central.

Art. 103: Depunerea declaraţiei fiscale

(1)Declaraţia fiscală se depune la registratura organului fiscal competent sau se comunică prin poştă,
cu confirmare de primire, ori prin mijloace electronice sau prin sisteme electronice de transmitere la
distanţă. În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, procedura privind
transmiterea declaraţiei fiscale prin mijloace electronice sau prin sisteme electronice de transmitere la
distanţă, precum şi declaraţiile fiscale care se transmit obligatoriu prin asemenea mijloace sau
sisteme se stabileşte prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(1¹)Organul fiscal local în colaborare cu organul fiscal central acordă asistenţă în vederea
completării şi/sau depunerii declaraţiei unice privind impunerea veniturilor persoanelor fizice pentru
contribuabilii care au domiciliul fiscal în localitatea în care îşi are sediul organul fiscal local şi nu
există o unitate teritorială a A.N.A.F. Declaraţia astfel completată se transmite organului fiscal
central competent în administrarea contribuabilului, prin mijloace electronice de transmitere la
distanţă, fie de contribuabil, fie de organul fiscal local.
(1²)Procedura de acordare a asistenţei realizată de organul fiscal local în colaborare cu organul fiscal
central şi de transmitere a declaraţiei unice potrivit alin. (11) se aprobă prin ordin comun al
ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice.
(2)Declaraţia fiscală poate fi redactată de organul fiscal sub formă de proces-verbal, dacă din motive
independente de voinţa contribuabilului/plătitorului acesta este în imposibilitatea de a scrie.
(3)Data depunerii declaraţiei fiscale este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii
la poştă, după caz. În situaţia în care declaraţia fiscală se depune prin mijloace electronice de
transmitere la distanţă, data depunerii declaraţiei este data înregistrării acesteia pe pagina de internet
a organului fiscal, astfel cum rezultă din mesajul electronic de confirmare transmis ca urmare a
primirii declaraţiei.
(4)Data depunerii declaraţiei fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanţă este data
înregistrării acesteia pe portal, astfel cum rezultă din mesajul electronic transmis de sistemul de
tranzacţionare a informaţiilor, cu condiţia validării conţinutului declaraţiei. În cazul în care declaraţia
nu este validată, data depunerii declaraţiei este data validării astfel cum rezultă din mesajul
electronic.
(5)Prin excepţie de la prevederile alin. (4), în situaţia în care declaraţia fiscală a fost depusă până la
termenul legal, iar din mesajul electronic transmis de sistemul de tranzacţionare a informaţiilor
rezultă că aceasta nu a fost validată ca urmare a detectării unor erori în completarea declaraţiei, data
depunerii declaraţiei este data din mesajul transmis iniţial în cazul în care contribuabilul/plătitorul
depune o declaraţie validă până în ultima zi a lunii în care se împlineşte termenul legal de depunere.
(6)În cazul creanţelor administrate de organul fiscal central sau de organul fiscal local, declaraţia
fiscală depusă şi înregistrată la un organ fiscal necompetent este considerată a fi depusă la data
înregistrării acesteia la organul fiscal necompetent. În acest caz, organul fiscal necompetent transmite
declaraţia fiscală la organul fiscal competent în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării
declaraţiei. În cazul în care la momentul depunerii declaraţiei fiscale la registratura organului fiscal
acesta sesizează că declaraţia fiscală nu îi este adresată nu o înregistrează şi îi recomandă
contribuabilului depunerea la organul fiscal competent.

Art. 104: Certificarea declaraţiei fiscale depuse la organul fiscal central

(1)Contribuabilul/Plătitorul poate opta pentru certificarea declaraţiei fiscale, inclusiv a declaraţiei
fiscale rectificative, anterior depunerii acestora la organul fiscal central, de către un consultant fiscal
care a dobândit această calitate potrivit reglementărilor legale cu privire la organizarea şi exercitarea
activităţii de consultanţă fiscală şi care este înscris ca membru activ în Registrul consultanţilor fiscali
şi al societăţilor de consultanţă fiscală.
(2)Certificarea declaraţiei fiscale se realizează cu/fără rezerve, potrivit normelor de certificare
aprobate, în condiţiile legii, de Camera Consultanţilor Fiscali, cu avizul Ministerului Finanţelor
Publice. Documentele care se încheie ca urmare a certificării trebuie să cuprindă obligatoriu
explicaţii cu privire la cuantumul şi natura creanţei fiscale declarate, precum şi, după caz, cauzele
care au generat rectificarea, iar în cazul unei certificări cu rezerve, motivaţia acesteia.
(3)Prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. se aprobă procedura de depunere la organul fiscal a
documentului de certificare întocmit de consultantul fiscal potrivit normelor prevăzute la alin. (2),
precum şi procedura privind schimbul de informaţii între A.N.A.F. şi Camera Consultanţilor Fiscali.
(4)Certificarea declaraţiei fiscale de către un consultant fiscal care nu este înscris ca membru activ în
Registrul consultanţilor fiscali şi al societăţilor de consultanţă fiscală sau de către o persoană care nu
are calitatea de consultant fiscal are ca efect lipsa certificării.
(5)Organul fiscal central notifică contribuabilul/plătitorul în cazul în care constată că a fost depusă o
declaraţie fiscală certificată de un consultant fiscal care nu este înscris ca membru activ în Registrul
consultanţilor fiscali şi al societăţilor de consultanţă fiscală sau de către o persoană care nu are
calitatea de consultant fiscal, potrivit legii. În cazul în care certificarea nu se depune în termen de 30
de zile de la notificare, sunt aplicabile prevederile alin. (4).
(6)Certificarea declaraţiei fiscale de către un consultant fiscal reprezintă un criteriu de evaluare în
analiza de risc efectuată de organul fiscal central în scopul selectării contribuabililor/plătitorilor
pentru inspecţia fiscală.

Art. 105: Corectarea declaraţiei fiscale

(1)Declaraţia de impunere poate fi corectată de către contribuabil/plătitor, pe perioada
termenului de prescripţie a dreptului de a stabili creanţe fiscale.
*) Prin Decizia nr. 61/2025 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite în parte sesizarea în vederea
pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că, în interpretarea dispoziţiilor art. 105 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi
completările ulterioare, pe perioada termenului de prescripţie a dreptului de a stabili creanţe fiscale şi
atât timp cât nu intervine anularea rezervei verificării ulterioare, contribuabilul/plătitorul îşi poate
corecta declaraţia de impunere prin depunerea unei declaraţii rectificative care să se refere la orice
menţiune relevantă din conţinutul său pentru determinarea materiei impozabile şi/sau calcularea
bazei de impozitare şi a creanţei fiscale, iar nu doar la erori materiale sau formale de consemnare.
(2)Declaraţia informativă poate fi corectată de către contribuabil/plătitor indiferent de perioada la
care se referă.
(3)Declaraţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) pot fi corectate prin depunerea unei declaraţii rectificative.
(4)În cazul taxei pe valoarea adăugată, corectarea erorilor din deconturile de taxă se realizează
potrivit prevederilor Codului fiscal. Erorile materiale din decontul de taxă pe valoarea adăugată se
corectează potrivit procedurii aprobate prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(5)Declaraţia de impunere nu poate fi depusă şi nu poate fi corectată după anularea rezervei
verificării ulterioare.
(6)Prin excepţie de la prevederile alin. (5), declaraţia de impunere poate fi depusă sau corectată
după anularea rezervei verificării ulterioare în următoarele situaţii:
a)în situaţia în care corecţia se datorează îndeplinirii sau neîndeplinirii unei condiţii prevăzute de
lege care impune corectarea bazei de impozitare şi/sau a creanţei fiscale aferente;
b)în situaţia în care prin hotărâri judecătoreşti definitive sau stabilit în sarcina plătitorului obligaţii de
plată reprezentând venituri sau diferenţe de venituri către beneficiarii acestora ori plata unor sume
sau acceptarea unor cheltuieli care generează modificarea bazei de impozitare şi a obligaţiilor fiscale
aferente unor perioade pentru care s-a anulat rezerva verificării ulterioare.
(7)În situaţiile prevăzute la alin. (6), contribuabilul/plătitorul trebuie să menţioneze în declaraţia de
impunere depusă sau rectificată temeiul legal pentru depunerea ori corectarea bazei de impozitare şi/
sau a creanţei fiscale aferente.
(8)În situaţia în care în timpul inspecţiei fiscale contribuabilul/plătitorul depune sau corectează
declaraţia de impunere aferentă perioadelor şi creanţelor fiscale ce fac obiectul inspecţiei fiscale,
aceasta nu va fi luată în considerare de organul fiscal.

Art. 106: Dreptul organului fiscal de a stabili baza de impozitare prin estimare

(1)Organul fiscal stabileşte baza de impozitare şi creanţa fiscală aferentă, prin estimarea rezonabilă a
bazei de impozitare, folosind orice probă şi mijloc de probă prevăzute de lege, ori de câte ori acesta
nu poate determina situaţia fiscală corectă.
(2)Stabilirea prin estimare a bazei de impozitare se efectuează în situaţii cum ar fi:
a)în situaţia prevăzută la art. 107 alin. (1)-(4);
b)în situaţia în care organul fiscal nu poate determina situaţia fiscală corectă şi constată că evidenţele
contabile sau fiscale ori declaraţiile fiscale sau documentele şi informaţiile prezentate în cursul
controlului fiscal sunt incorecte, incomplete, precum şi în situaţia în care acestea nu există ori nu sunt
puse la dispoziţia organelor fiscale.
(3)În situaţiile în care, potrivit legii, organul fiscal este îndreptăţit să stabilească prin estimare bazele
de impozitare, acesta identifică acele elemente care sunt cele mai apropiate situaţiei de fapt fiscale.
Organul fiscal are obligaţia menţionării în actul de impunere a motivelor de fapt şi a temeiului de
drept care au determinat folosirea estimării, precum şi a criteriilor de estimare.
(4)În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central şi în scopul stabilirii prin estimare
a bazei de impozitare, organul fiscal poate folosi metode de stabilire prin estimare a bazelor de
impozitare, aprobate prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(5)Cuantumul creanţelor fiscale rezultate din aplicarea prevederilor prezentului articol sunt stabilite
sub rezerva verificării ulterioare, cu excepţia celor stabilite în cadrul unei inspecţii fiscale.

Art. 107: Stabilirea din oficiu a creanţelor fiscale ca urmare a nedepunerii declaraţiei de

impunere
(1)Nedepunerea declaraţiei de impunere dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din
oficiu a creanţelor fiscale prin decizie de impunere. Stabilirea din oficiu nu se poate face înainte de
împlinirea unui termen de 15 zile de la înştiinţarea contribuabilului/plătitorului privind depăşirea
termenului legal de depunere a declaraţiei de impunere. Aceste prevederi nu sunt aplicabile după
începerea inspecţiei fiscale pentru obligaţiile fiscale nedeclarate.
(2)În înştiinţarea prevăzută la alin. (1) organul fiscal informează contribuabilul/plătitorul cu privire la
consecinţele nedepunerii declaraţiei de impunere.
(3)Stabilirea din oficiu a creanţei fiscale se face prin estimarea bazei de impozitare, potrivit art. 106.
Organul fiscal procedează la estimarea creanţei fiscale ori de câte ori informaţiile deţinute de organul
fiscal nu permit estimarea bazei de impozitare.
(4)Pentru creanţele fiscale administrate de organul fiscal central, înştiinţarea pentru nedepunerea
declaraţiilor şi stabilirea din oficiu a creanţelor fiscale nu se face în cazul contribuabilului/plătitorului
inactiv, atât timp cât se găseşte în această situaţie.
(5)Contribuabilul/Plătitorul poate depune declaraţia de impunere pentru creanţele fiscale ce au
format obiectul deciziei de impunere emisă potrivit alin. (1), în termen de 60 de zile de la data
comunicării deciziei, sub sancţiunea decăderii, chiar dacă acest termen se împlineşte după împlinirea
termenului de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili creanţe fiscale. Decizia de impunere
se anulează de organul fiscal la data depunerii declaraţiei de impunere.
(6)În cazul în care se depune declaraţia de impunere potrivit alin. (5), după împlinirea termenului de
prescripţie prevăzut la art. 110, de la data depunerii declaraţiei începe să curgă un nou termen de
prescripţie.

Art. 108: Obligaţia de a conduce evidenţa fiscală

(1)În vederea stabilirii stării de fapt fiscale şi a obligaţiilor fiscale datorate, contribuabilul/plătitorul
are obligaţia să conducă evidenţe fiscale, potrivit actelor normative în vigoare.
(2)În vederea documentării respectării principiului valorii de piaţă contribuabilul/plătitorul care
desfăşoară tranzacţii cu persoane afiliate are obligaţia să întocmească dosarul preţurilor de transfer.
La solicitarea organului fiscal central competent contribuabilul/plătitorul are obligaţia de a prezenta
dosarul preţurilor de transfer. Cuantumul tranzacţiilor pentru care contribuabilul/plătitorul are
obligaţia întocmirii dosarului preţurilor de transfer, termenele pentru întocmirea acestuia, conţinutul
dosarului preţurilor de transfer, precum şi condiţiile în care se solicită acesta se aprobă prin ordin al
preşedintelui A.N.A.F.
(3)Sunt evidenţe fiscale registrele, situaţiile, precum şi orice alte înscrisuri care, potrivit legislaţiei
fiscale, trebuie întocmite în mod obligatoriu în scopul stabilirii stării de fapt fiscale şi a creanţelor
fiscale, cum ar fi: jurnalul pentru vânzări, jurnalul pentru cumpărări, registrul de evidenţă fiscală.

Art. 109: Reguli pentru conducerea evidenţelor contabile şi fiscale

(1)Evidenţele contabile şi fiscale se păstrează, după caz, la domiciliul fiscal al contribuabilului/
plătitorului, la sediul social ori la sediile secundare ale acestuia, inclusiv pe suport electronic, sau pot
fi încredinţate spre păstrare unei societăţi autorizate, potrivit legii, să presteze servicii de arhivare.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), evidenţele contabile şi fiscale ale exerciţiului financiar în
curs se păstrează, după caz, la domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului, la sediul social ori la
sediile secundare ale acestuia sau, în perioada 1-25 a lunii următoare perioadei fiscale de raportare, la
sediul persoanei fizice ori juridice autorizate pentru prelucrarea lor în vederea întocmirii declaraţiilor
fiscale.
(3)Dispoziţiile legale privind păstrarea, arhivarea şi limba folosită pentru evidenţele contabile sunt
aplicabile şi pentru evidenţele fiscale.
(4)În cazul în care evidenţele contabile şi fiscale sunt ţinute cu ajutorul sistemelor electronice de
gestiune, pe lângă datele arhivate în format electronic contribuabilul/plătitorul este obligat să
păstreze şi să prezinte aplicaţiile informatice cu ajutorul cărora le-a generat.
(5)Contribuabilul/Plătitorul este obligat să evidenţieze veniturile realizate şi cheltuielile efectuate din
activităţile desfăşurate, prin întocmirea registrelor sau a oricăror altor documente prevăzute de lege.
(6)Contribuabilul/Plătitorul este obligat să utilizeze pentru activitatea desfăşurată documente primare
şi de evidenţă contabilă stabilite prin lege şi să completeze integral rubricile formularelor,
corespunzător operaţiunilor înregistrate.
(7)Organul fiscal poate lua în considerare orice evidenţe relevante pentru impozitare ţinute de
contribuabil/plătitor.

Art. 110: Obiectul, termenul şi momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a

dreptului de stabilire a creanţelor fiscale
(1)Dreptul organului fiscal de a stabili creanţe fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia
cazului în care legea dispune altfel.
(2)Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 iulie a
anului următor celui pentru care se datorează obligaţia fiscală, dacă legea nu dispune altfel.
(3)Dreptul de a stabili creanţe fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă
din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
(4)Termenul prevăzut la alin. (3) curge de la data săvârşirii faptei ce constituie infracţiune
sancţionată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Intrebari juridice

Cum pot solicita prescrierea și radierea unei restanțe fiscale vechi de 5 ani? Care este termenul de prescriere pentru creanțele ANAF legate de declarația unică din 2019? Ce riscuri legale am ca administrator dacă nu pot plăti datoria firmei către ANAF? Cum pot solicita prescrierea unei datorii la bugetul statului prin instanță? Poate un organ de control colecta TVA pentru anii 2020-2025 dacă codul de TVA a fost anulat din 2014? Care este termenul de prescripție pentru taxele unui imobil recepționat în 2013? Este legal ca ANAF să ceară moștenitorilor plata datoriilor vechi ale unei firme după mulți ani fără notificare? Cum pot scăpa de popriri pentru datorii fiscale vechi și se aplică prescripția? Cum pot rezolva problema unei amenzi de circulație plătite, dar nerecunoscute de primărie?

Art. 111: Întreruperea şi suspendarea termenului de prescripţie a dreptului de a stabili creanţe

fiscale
(1)Termenele de prescripţie prevăzute la art. 110 se întrerup:
a)în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a dreptului
la acţiune;
b)la data depunerii de către contribuabil/plătitor a declaraţiei de impunere după expirarea termenului
legal de depunere a acesteia;
c)la data la care contribuabilul/plătitorul corectează declaraţia de impunere sau efectuează un alt act
voluntar de recunoaştere a creanţei fiscale datorate.
(2)Termenele de prescripţie prevăzute la art. 110 se suspendă:
a)în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a dreptului
la acţiune;
b)pe perioada cuprinsă între data începerii inspecţiei fiscale/verificării situaţiei fiscale personale şi
data emiterii deciziei de impunere ca urmare a efectuării inspecţiei fiscale/verificării situaţiei fiscale
personale, în condiţiile respectării duratei legale de efectuare a acestora;
c)pe timpul cât contribuabilul/plătitorul se sustrage de la efectuarea inspecţiei fiscale/verificării
situaţiei fiscale personale;
d)pe perioada cuprinsă între data declarării unui contribuabil/plătitor inactiv şi data reactivării
acestuia.
e)pe perioada cuprinsă între data comunicării către organele de urmărire penală a procesului-verbal
de sesizare a organelor de urmărire penală sau a procesului-verbal întocmit ca urmare a solicitării
organelor de urmărire penală adresată organelor fiscale de a efectua constatări cu privire la faptele
care constituie încălcări ale dispoziţiilor şi obligaţiilor a căror respectare o controlează şi data
rămânerii definitive a soluţiei de rezolvare a cauzei penale.
f)pe perioada cuprinsă între data decesului persoanei fizice la care era în curs de desfăşurare o
acţiune de inspecţie fiscală/verificare a situaţiei fiscale personale şi data luării la cunoştinţă de către
organul de inspecţie/verificare că există sau nu succesori, după caz.

Art. 112: Efectul împlinirii termenului de prescripţie a dreptului de a stabili creanţe fiscale

Dacă organul fiscal constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de stabilire a creanţei
fiscale, procedează la încetarea procedurii de emitere a titlului de creanţă fiscală.

Art. 113: Obiectul inspecţiei fiscale

(1)Inspecţia fiscală reprezintă activitatea ce are ca obiect verificarea legalităţii şi conformităţii
declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor în legătură cu stabilirea
obligaţiilor fiscale de către contribuabil/plătitor, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi
contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impozitare şi a situaţiilor de fapt aferente,
stabilirea diferenţelor de obligaţii fiscale principale.
(2)În scopul efectuării inspecţiei fiscale, organul de inspecţie fiscală procedează la:
a)examinarea documentelor aflate în dosarul fiscal al contribuabilului/plătitorului;
b)verificarea concordanţei dintre datele din declaraţiile fiscale cu cele din evidenţa contabilă şi
fiscală a contribuabilului/plătitorului, inclusiv din fişierul standard de control fiscal;
c)analiza şi evaluarea informaţiilor fiscale, în vederea confruntării declaraţiilor fiscale cu informaţiile
proprii sau din alte surse şi, după caz, a descoperirii de elemente noi relevante pentru aplicarea
legislaţiei fiscale;
d)verificarea, constatarea şi investigarea fiscală a actelor şi faptelor rezultând din activitatea
contribuabilului/plătitorului supus inspecţiei sau altor persoane privind legalitatea şi conformitatea
declaraţiilor fiscale, corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de legislaţia
fiscală şi contabilă;
e)solicitarea de informaţii de la terţi;
f)verificarea locurilor unde se realizează activităţi generatoare de venituri impozabile ori unde se află
bunurile impozabile;
g)solicitarea de explicaţii scrise de la reprezentantul legal al contribuabilului/plătitorului sau
împuternicitul acestuia ori de la persoanele prevăzute la art. 124 alin. (1), după caz, ori de câte ori
acestea sunt necesare în timpul inspecţiei fiscale, pentru clarificarea şi definitivarea constatărilor;
h)informarea reprezentantului legal al contribuabilului/plătitorului sau a împuternicitului acestuia,
după caz, cu privire la constatările inspecţiei fiscale, precum şi discutarea acestora;
i)stabilirea bazei de impozitare, a diferenţelor datorate în plus sau în minus, după caz, faţă de
obligaţia fiscală principală declarată de către contribuabil/plătitor şi/sau stabilită, după caz, de
organul fiscal;
j)sancţionarea potrivit legii a faptelor reprezentând încălcări ale legislaţiei fiscale şi contabile
constatate şi dispunerea de măsuri pentru prevenirea şi combaterea abaterilor de la prevederile
legislaţiei fiscale şi contabile;
k)dispunerea măsurilor asigurătorii în condiţiile legii;
l)aplicarea de sigilii asupra bunurilor, întocmind în acest sens proces-verbal.
(3)Nu intră în atribuţiile inspecţiei fiscale efectuarea de constatări tehnico-ştiinţifice sau orice alte
verificări solicitate de organele de urmărire penală în vederea lămuririi unor fapte ori împrejurări ale
cauzelor aflate în lucru la aceste instituţii.

Art. 114: Persoanele supuse inspecţiei fiscale

Inspecţia fiscală se exercită asupra oricăror persoane şi entităţi, indiferent de forma lor de organizare,
care au obligaţii de stabilire, reţinere sau plată a obligaţiilor fiscale prevăzute de lege.

Art. 115: Formele şi întinderea inspecţiei fiscale

(1)Formele de inspecţie fiscală sunt:
a)inspecţia fiscală generală, care reprezintă activitatea de verificare a modului de îndeplinire a tuturor
obligaţiilor fiscale şi a altor obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală şi contabilă ce revin unui
contribuabil/plătitor, pentru o perioadă de timp determinată;
b)inspecţia fiscală parţială, care reprezintă activitatea de verificare a modului de îndeplinire a uneia
sau mai multor obligaţii fiscale, precum şi a altor obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală şi contabilă,
ce revin unui contribuabil/plătitor pentru o perioadă de timp determinată.
(2)Organul de inspecţie fiscală decide asupra efectuării unei inspecţii fiscale generale sau parţiale, pe
baza analizei de risc.
(3)Inspecţia fiscală se poate extinde asupra tuturor raporturilor relevante pentru impozitare, dacă
acestea prezintă interes pentru aplicarea legislaţiei fiscale/contabile.

Art. 116: Metode de control

(1)Pentru efectuarea inspecţiei fiscale se pot folosi următoarele metode:
a)inspecţia prin sondaj care constă în activitatea de verificare selectivă a perioadelor impozabile,
documentelor şi operaţiunilor semnificative, care stau la baza modului de calcul, de evidenţiere şi de
plată a obligaţiilor fiscale;
b)inspecţia exhaustivă care constă în activitatea de verificare a tuturor perioadelor impozabile,
precum şi a documentelor şi operaţiunilor semnificative, care stau la baza modului de calcul, de
evidenţiere şi de plată a obligaţiilor fiscale;
c)inspecţia electronică, care constă în activitatea de verificare a contabilităţii şi a surselor acesteia,
prelucrate în mediu electronic, utilizând metode de analiză, evaluare şi testare asistate de instrumente
informatice specializate.
(2)Selectarea documentelor şi a operaţiunilor semnificative se apreciază de inspector.
(3)În cazul efectuării inspecţiei fiscale de către organul fiscal central, prin ordin al preşedintelui
A.N.A.F. se pot aproba metode şi proceduri de sondaj.

Art. 117: Perioada supusă inspecţiei fiscale

(1)Inspecţia fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili creanţe
fiscale.
(2)Selectarea perioadelor care vor fi supuse inspecţiei fiscale se efectuează de organul fiscal în
funcţie de riscul fiscal identificat. Inspecţia fiscală se poate extinde, cu respectarea alin. (1) şi asupra
celorlalte perioade fiscale neverificate.

Art. 118: Reguli privind inspecţia fiscală

(1)Activitatea de inspecţie fiscală se organizează şi se desfăşoară în baza unor programe
anuale, trimestriale şi lunare. Condiţiile pentru întocmirea programelor se aprobă astfel:
a)prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în cazul inspecţiei fiscale efectuate de organul fiscal central;
b)prin acte ale autorităţilor administraţiei publice locale emise în condiţiile legii, în cazul inspecţiei
fiscale efectuate de organul fiscal local.
(1¹)Activitatea de inspecţie fiscală efectuată de organul fiscal central se organizează în baza
programelor întocmite la nivel central.
(2)Inspecţia fiscală se exercită, în cazul organului fiscal local, pe baza principiilor independenţei,
unicităţii, autonomiei, ierarhizării, teritorialităţii şi descentralizării, iar în cazul organului fiscal
central se exercită pe baza principiilor independenţei, unicităţii, autonomiei ierarhizării şi
deconcentrării.
(3)Inspecţia fiscală se efectuează o singură dată pentru fiecare tip de creanţă fiscală şi pentru fiecare
perioadă supusă impozitării.
(4)La începerea inspecţiei fiscale, organul de inspecţie fiscală trebuie să prezinte contribuabilului/
plătitorului legitimaţia de inspecţie şi ordinul de serviciu semnat de conducătorul organului de
inspecţie fiscală. Legitimaţia de inspecţie şi ordinul de serviciu pot fi prezentate şi prin utilizarea
mijloacelor video de comunicare la distanţă. În cazul organului fiscal central, prezentarea legitimaţiei
de inspecţie şi a ordinului de serviciu se realizează conform procedurii aprobate prin ordin al
preşedintelui ANAF. Începerea inspecţiei fiscale trebuie consemnată în registrul unic de control ori
de câte ori există obligaţia ţinerii acestuia.
(5)Inspecţia fiscală are în vedere examinarea tuturor stărilor de fapt şi raporturile juridice care sunt
relevante pentru impozitare sau verificarea modului de respectare a altor obligaţii prevăzute de
legislaţia fiscală şi contabilă.
(6)Inspecţia fiscală se efectuează în aşa fel încât să afecteze cât mai puţin activitatea curentă a
contribuabilului/plătitorului şi să utilizeze eficient timpul stabilit pentru efectuarea inspecţiei fiscale.
(7)La finalizarea inspecţiei fiscale, contribuabilul/plătitorul este obligat să dea o declaraţie scrisă, pe
propria răspundere, din care să rezulte că au fost puse la dispoziţie toate documentele şi informaţiile
solicitate pentru inspecţia fiscală. În declaraţie se menţionează şi faptul că au fost restituite toate
documentele solicitate şi puse la dispoziţie de contribuabil/plătitor.
(8)Contribuabilul/Plătitorul are obligaţia să îndeplinească măsurile prevăzute în actul întocmit cu
ocazia inspecţiei fiscale, în termenele şi condiţiile stabilite de organul de inspecţie fiscală.

Art. 119: Competenţa de efectuare a inspecţiei fiscale

(1)Inspecţia fiscală se exercită exclusiv, nemijlocit şi neîngrădit de organul fiscal central competent
potrivit art. 29 sau organul fiscal local competent potrivit art. 37 şi 38. Organele fiscale care sunt
competente să efectueze inspecţia fiscală sunt denumite, în sensul prezentului capitol, organe de
inspecţie fiscală.
(2)Prin excepţie de la prevederile art. 30, în cazul creanţelor administrate de organul fiscal central,
organele de inspecţie fiscală au competenţă de efectuare a inspecţiei fiscale pe întreg teritoriul ţării.
(3)Dispoziţiile prezentului articol sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul verificării
documentare efectuate de către structurile de inspecţie fiscală din cadrul organului fiscal central.

Intrebari juridice

De ce ANAF adaugă sume restante și majorări după trei ani?

Art. 120

[textul din Art. 120 din titlul VI, capitolul I a fost abrogat la 01-ian-2026 de Art. I, punctul 15. din
Ordonanta urgenta 188/2022]

Art. 121: Selectarea contribuabililor/plătitorilor pentru inspecţie fiscală

(1)În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local, selectarea contribuabililor/
plătitorilor ce urmează a fi supuşi inspecţiei fiscale este efectuată de către organul de inspecţie fiscală
competent, în funcţie de nivelul riscului. Nivelul riscului se stabileşte pe baza analizei de risc. În
cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, selectarea contribuabililor/plătitorilor
pentru efectuarea acţiunii de inspecţie fiscală se efectuează la nivelul aparatului central al ANAF, în
funcţie de nivelul riscului stabilit pe baza analizei de risc.
(1¹)Prin excepţie de la alin. (1), în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central,
contribuabilii/plătitorii pot fi selectaţi în mod aleatoriu pentru efectuarea unei acţiuni de inspecţie
fiscală. Termenii şi condiţiile în care se realizează selectarea aleatorie se stabilesc prin ordin al
preşedintelui ANAF. Într-un an calendaristic, procentul maximal de contribuabili/plătitori selectaţi în
mod aleatoriu nu poate depăşi 10% din totalul contribuabililor/plătitorilor selectaţi pentru efectuarea
inspecţiei fiscale în anul respectiv. Depăşirea procentului de 10% reprezintă abatere disciplinară, iar
conducătorul structurii de inspecţie fiscală are obligaţia să ia măsuri de sancţionare a persoanelor
vinovate.
(2)Contribuabilul/Plătitorul nu poate face obiecţii cu privire la procedura de selectare folosită.
(3)Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul solicitărilor primite de la alte
instituţii ale statului, precum şi în cazul în care în alte acte normative este prevăzută efectuarea unei
acţiuni de inspecţie fiscală.

Art. 121¹: Notificarea de conformare emisă de organul fiscal central în cazul inspecţiei fiscale

Indice

(1)Pentru contribuabilii/plătitorii prezumtivi a fi selectaţi pentru efectuarea inspecţiei fiscale, organul
de inspecţie fiscală transmite acestora, în scris, o notificare de conformare cu privire la riscurile
fiscale identificate în scopul reanalizării de către aceştia a situaţiei fiscale şi, după caz, de a depune
sau de a corecta declaraţiile fiscale.
(2)Prin notificare se comunică contribuabilului/plătitorului că în termen de 30 de zile de la data
comunicării notificării are posibilitatea să depună sau să corecteze declaraţiile fiscale. Până la
expirarea acestui termen, organul de inspecţie fiscală nu întreprinde nicio acţiune în vederea
selectării pentru efectuarea inspecţiei fiscale.
(3)Depunerea sau corectarea declaraţiilor fiscale de către contribuabil/plătitor nu împiedică selectarea
pentru efectuarea inspecţiei fiscale, însă numai după împlinirea termenului prevăzut la alin. (2).
(4)După împlinirea termenului prevăzut la alin. (2) contribuabilii/plătitorii cu risc fiscal ridicat care
nu au remediat riscurile fiscale pentru care au fost notificaţi sunt supuşi obligatoriu unei inspecţii
fiscale sau unei verificări documentare.
(5)Modelul notificării de conformare, periodicitatea emiterii notificărilor, precum şi procedura de
notificare se aprobă prin ordin al preşedintelui ANAF.

Art. 122: Avizul de inspecţie fiscală

(1)Înaintea desfăşurării inspecţiei fiscale, organul de inspecţie fiscală are obligaţia să înştiinţeze, în
scris, contribuabilul/plătitorul în legătură cu acţiunea care urmează să se desfăşoare, prin transmiterea
unui aviz de inspecţie fiscală.
(2)Avizul de inspecţie fiscală se comunică contribuabilului/plătitorului, înainte de începerea
inspecţiei fiscale, astfel:
a)cu 30 de zile pentru marii contribuabili;
b)cu 15 zile pentru ceilalţi contribuabili/plătitori.
(3)Contribuabilul/Plătitorul poate renunţa la beneficiul perioadei de comunicare a avizului de
inspecţie fiscală prevăzut la alin. (2).
(4)Avizul de inspecţie fiscală se comunică la începerea inspecţiei fiscale în următoarele situaţii:
a)în cazul efectuării unei inspecţii fiscale la un contribuabil/plătitor aflat în procedura de insolvenţă;
b)în cazul în care, ca urmare a unui control inopinat, se impune începerea imediată a inspecţiei
fiscale;
c)pentru extinderea inspecţiei fiscale la perioade sau creanţe fiscale, altele decât cele cuprinse în
avizul de inspecţie fiscală iniţial;
d)în cazul refacerii inspecţiei fiscale ca urmare a unei decizii de soluţionare a contestaţiei;
e)în cazul unor cereri ale contribuabilului/plătitorului pentru a căror soluţionare, ca urmare a analizei
de risc, este necesară efectuarea inspecţiei fiscale.
(5)În cazul prevăzut la alin. (2), după primirea avizului de inspecţie fiscală, contribuabilul/plătitorul
poate solicita, o singură dată, pentru motive justificate, amânarea datei de începere a inspecţiei
fiscale. Amânarea se aprobă sau se respinge prin decizie emisă de conducătorul activităţii de
inspecţie fiscală care se comunică contribuabilului. În cazul în care cererea de amânare a fost admisă,
în decizie se menţionează şi data la care a fost reprogramată inspecţia fiscală.
(6)În cazul prevăzut la alin. (4), contribuabilul/plătitorul poate solicita suspendarea inspecţiei fiscale.
Prevederile art. 127 sunt aplicabile în mod corespunzător.
(7)Avizul de inspecţie fiscală cuprinde:
a)temeiul juridic al inspecţiei fiscale;
b)data de începere a inspecţiei fiscale;
c)obligaţiile fiscale, alte obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală şi contabilă, precum şi perioadele ce
urmează a fi supuse inspecţiei fiscale;
d)posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale.
e)posibilitatea depunerii sau corectării declaraţiei de impunere aferentă perioadelor şi creanţelor
fiscale ce vor face obiectul inspecţiei fiscale, până la data începerii inspecţiei fiscale.

Art. 123: Începerea inspecţiei fiscale

(1)În situaţia în care data de începere a inspecţiei fiscale înscrisă în aviz este ulterioară împlinirii
termenului prevăzut la art. 122 alin. (2), inspecţia fiscală nu poate începe înainte de data înscrisă în
aviz.
(2)Data începerii inspecţiei fiscale este data menţionată în registrul unic de control, dacă există
obligaţia ţinerii acestuia. În cazul contribuabilului/plătitorului care nu ţine sau nu prezintă organului
de inspecţie fiscală registrul unic de control, această dată se înscrie într-un proces-verbal de
constatare. Procesul-verbal de constatare se semnează de către organul de inspecţie fiscală şi de către
contribuabil/plătitor şi se înregistrează la registratura contribuabilului/plătitorului ori de câte ori
există o astfel de registratură.
(3)În cazul în care inspecţia fiscală se desfăşoară în spaţiile de lucru ale contribuabilului/plătitorului
şi nu poate începe în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data prevăzută în aviz, contribuabilul/
plătitorul este înştiinţat, în scris, asupra noii date de începere a inspecţiei fiscale.
(4)În cazul în care inspecţia fiscală se desfăşoară la sediul organului de inspecţie fiscală, data
începerii inspecţiei fiscale este data prevăzută în aviz. Dacă inspecţia fiscală nu poate începe la data
prevăzută în aviz, cel târziu la data împlinirii acesteia, contribuabilul/plătitorul este înştiinţat, în scris,
asupra noii date de începere a inspecţiei fiscale.

Art. 124: Obligaţia de colaborare a contribuabilului/plătitorului

(1)La începerea inspecţiei fiscale, contribuabilul/plătitorul trebuie informat că poate numi persoane
care să dea informaţii. Dacă informaţiile furnizate de contribuabil/plătitor sau de către persoana
numită de acesta sunt insuficiente, atunci organul de inspecţie fiscală se poate adresa şi altor
persoane pentru obţinerea de informaţii necesare realizării inspecţiei fiscale.
(2)Contribuabilul/Plătitorul are obligaţia să colaboreze la constatarea stărilor de fapt fiscale. Acesta
este obligat să dea informaţii, să prezinte la locul de desfăşurare a inspecţiei fiscale toate
documentele, precum şi orice alte date necesare clarificării situaţiilor de fapt relevante din punct de
vedere fiscal. De comun acord cu organele de inspecţie fiscală, colaborarea contribuabilului/
plătitorului la constatarea stărilor de fapt fiscale se poate realiza şi prin utilizarea mijloacelor
electronice de comunicare la distanţă.
(3)Pe toată durata exercitării inspecţiei fiscale contribuabilul/plătitorul are dreptul de a beneficia de
asistenţă de specialitate sau juridică.

Art. 125: Locul şi timpul desfăşurării inspecţiei fiscale

(1)Inspecţia fiscală se desfăşoară, de regulă, la sediul organului de inspecţie fiscală.
(2)Din iniţiativa organului de inspecţie fiscală sau la solicitarea motivată a contribuabilului/
plătitorului, inspecţia fiscală se poate desfăşura în spaţiile de lucru ale contribuabilului/plătitorului.
Cererea contribuabilului/plătitorului se soluţionează în termen de maximum 3 zile de la înregistrare.
În cazul în care cererea nu este soluţionată în termenul de 3 zile, aceasta se consideră acceptată tacit.
Schimbarea locului de desfăşurare a inspecţiei fiscale se poate realiza şi pe parcursul inspecţiei
fiscale. Contribuabilul/Plătitorul trebuie să pună la dispoziţie un spaţiu adecvat, precum şi logistica
necesară desfăşurării inspecţiei fiscale. Dacă nu există sau nu poate fi pus la dispoziţie un spaţiu de
lucru adecvat pentru derularea inspecţiei fiscale, atunci activitatea de inspecţie se desfăşoară la sediul
organului fiscal sau în orice alt loc stabilit de comun acord cu contribuabilul/plătitorul.
(3)Indiferent de locul unde se desfăşoară inspecţia fiscală, organul de inspecţie fiscală are dreptul să
inspecteze locurile în care se desfăşoară activitatea, sau unde se află bunurile impozabile, în prezenţa
contribuabilului/plătitorului ori a unei persoane desemnate de acesta.
(4)În cazul în care inspecţia fiscală se desfăşoară în spaţiile de lucru ale contribuabilului/plătitorului,
aceasta se realizează, de regulă, în timpul programului de lucru al contribuabilului/plătitorului.
Inspecţia fiscală se poate desfăşura şi în afara programului de lucru al contribuabilului/plătitorului, cu
acordul scris al acestuia şi cu aprobarea conducătorului organului de inspecţie fiscală.
(5)În cazul în care inspecţia fiscală se desfăşoară la sediul organului fiscal, aceasta se realizează în
timpul programului de lucru al organului fiscal. Inspecţia fiscală se poate desfăşura şi în afara
programului de lucru al organului fiscal, dacă nu este necesară prezenţa contribuabilului/plătitorului,
cu aprobarea conducătorului organului de inspecţie fiscală.

Art. 126: Durata efectuării inspecţiei fiscale

(1)Durata efectuării inspecţiei fiscale este stabilită de organul de inspecţie fiscală, în funcţie de
obiectivele inspecţiei, şi nu poate fi mai mare de:
a)180 de zile pentru contribuabilii mari, pentru contribuabilii/plătitorii care au sedii secundare,
indiferent de mărime, precum şi pentru contribuabilii nerezidenţi;
b)90 de zile pentru contribuabilii mijlocii;
c)45 de zile pentru ceilalţi contribuabili.
(2)În cazul în care inspecţia fiscală nu se finalizează într-o perioadă reprezentând dublul perioadei
prevăzute la alin. (1) în care nu se includ perioadele de suspendare legală a inspecţiei fiscale,
inspecţia fiscală încetează, fără a se emite raport de inspecţie fiscală şi decizie de impunere sau
decizie de nemodificare a bazei de impunere. În acest caz, organul de inspecţie fiscală poate relua
inspecţia, cu aprobarea organului ierarhic superior celui care a aprobat inspecţia fiscală iniţială, o
singură dată pentru aceeaşi perioadă şi aceleaşi obligaţii fiscale, cu respectarea prevederilor art. 117
alin. (1).
(2¹)În cazul în care inspecţia fiscală a început şi intervine încetarea persoanei juridice sau decesului
persoanei fizice ca subiecte de drept fiscal, inspecţia fiscală continuă cu succesorii persoanei
respective, dacă aceştia există. În acest caz, creanţa fiscală se stabileşte pe numele succesorilor. În
cazul în care nu există succesori inspecţia fiscală încetează.
(2²)Procedura de aplicare a prevederilor alin. (21) se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(3)În cazul încetării inspecţiei fiscale potrivit alin. (2), prevederile art. 111 alin. (2) lit. b) nu sunt
aplicabile.

Art. 127: Suspendarea inspecţiei fiscale

(1)Conducătorul inspecţiei fiscale competent poate decide suspendarea unei inspecţii fiscale în
oricare din următoarele situaţii şi numai dacă apariţia acestei situaţii împiedică finalizarea
inspecţiei fiscale:
a)pentru desfăşurarea unuia sau mai multor controale încrucişate în legătură cu actele şi operaţiunile
efectuate de contribuabilul/plătitorul supus inspecţiei fiscale;
b)pentru ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse de organul de inspecţie fiscală, inclusiv în situaţia
în care acestea privesc elaborarea şi prezentarea dosarului preţurilor de transfer;
c)pentru emiterea unei decizii a Comisiei fiscale centrale;
d)pentru efectuarea unei expertize, potrivit art. 63;
e)pentru efectuarea de cercetări specifice în vederea identificării unor persoane sau stabilirii realităţii
unor tranzacţii;
f)pentru solicitarea de informaţii sau documente de la autorităţi, instituţii ori terţi, inclusiv de la
autorităţi fiscale din alte state, în legătură cu obiectul inspecţiei fiscale;
g)pentru finalizarea unor acţiuni de control fiscal efectuate în condiţiile legii la acelaşi contribuabil/
plătitor care pot influenţa rezultatele inspecţiei fiscale;
h)pentru efectuarea verificărilor la ceilalţi membri ai grupului fiscal/grupului fiscal unic, definite
potrivit Codului fiscal;
i)atunci când, în scopul valorificării informaţiilor rezultate din alte acţiuni de inspecţie fiscală sau
obţinute de la alte autorităţi ori de la terţi, se impune începerea de îndată a unei inspecţii fiscale la un
alt contribuabil/plătitor;
i1)în situaţia în care organul de inspecţie fiscală este sesizat sau i se aduce la cunoştinţă, în timpul
inspecţiei fiscale că împotriva contribuabilului/plătitorului se află în desfăşurare o procedură
judiciară în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare care fac obiectul
inspecţiei fiscale sau în situaţia în care documentele financiar-contabile ale contribuabilului au fost
ridicate de organul de urmărire penală, fără a putea fi puse la dispoziţia organului de inspecţie fiscală.
i2)pentru emiterea unui acord de preţ în avans în condiţiile art. 52 alin. (23);
*) Prevederile art. I pct. 2-5 se aplică şi pentru acordurile de preţ în avans aflate în curs de
soluţionare, iar pct. 1 şi 6 se aplică şi pentru procedurile amiabile aflate în curs de soluţionare,
indiferent de stadiul acestora.
j)în alte cazuri temeinic justificate.
(2)În cazul prevăzut la alin. (1), inspecţia fiscală este suspendată până la data la care încetează
motivul suspendării, dar nu mai mult de 6 luni de la data suspendării. Termenul de 6 luni nu
operează în situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. i1) şi i2). În aceste cazuri, inspecţia fiscală se reia
după data finalizării procedurii judiciare sau după data rămânerii definitive a hotărârii
judecătoreşti, precum şi după data la care organul de inspecţie fiscală are acces la documentele
financiar-contabile ale contribuabilului, respectiv după data soluţionării cererii de emitere a
acordului de preţ în avans.
*) Prevederile art. I pct. 2-5 se aplică şi pentru acordurile de preţ în avans aflate în curs de
soluţionare, iar pct. 1 şi 6 se aplică şi pentru procedurile amiabile aflate în curs de soluţionare,
indiferent de stadiul acestora.
(3)Conducătorul inspecţiei fiscale competent poate decide suspendarea unei inspecţii fiscale la
cererea justificată a contribuabilului/plătitorului. În acest caz, suspendarea nu poate fi mai mare de 3
luni.
(4)Conducătorul inspecţiei fiscale competent poate decide suspendarea unei inspecţii fiscale în
situaţia în care soluţionarea contestaţiei formulate împotriva unui act administrativ fiscal emis
anterior sau a unei acţiuni în contencios-administrativ, pentru acelaşi contribuabil/plătitor, poate
influenţa rezultatele inspecţiei fiscale în curs. În acest caz, inspecţia fiscală se reia după emiterea
deciziei de soluţionare a contestaţiei sau după data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
(5)Ori de câte ori conducătorul inspecţiei fiscale decide suspendarea inspecţiei, se emite o decizie de
suspendare care se comunică contribuabilului/plătitorului. Suspendarea începe de la data prevăzută în
decizie. În cazul în care în decizie nu este prevăzută o astfel de dată suspendarea începe de la data
comunicării deciziei de suspendare.
(6)În termen de cel mult 10 zile de la încetarea motivului suspendării sau la împlinirea perioadei de
suspendare prevăzută la alin. (2) sau (3), organul de inspecţie înştiinţează contribuabilul/plătitorul
privind încetarea suspendării şi stabileşte data la care se reia inspecţia fiscală.
(7)Perioadele în care inspecţia fiscală este suspendată nu sunt incluse în calculul duratei acesteia.
(8)Prevederile art. 124 alin. (1) şi (2) nu sunt aplicabile pe perioada suspendării inspecţiei fiscale.
(9)Contribuabilul/plătitorul are dreptul de a fi informat cu privire la orice alt mijloc de probă obţinut
de organul fiscal, ca urmare a acţiunilor ce au constituit cauze de suspendare conform alin. (1), şi
care are legătură cu situaţia fiscală a contribuabilului/plătitorului, cu excepţia cazului în care
obiective de interes general justifică restrângerea accesului la respectivele probe, caz în care
contribuabilul este informat în mod corespunzător despre obiectivele a căror protejare împiedică
accesul acestuia la probe.
(10)Contribuabilul/plătitorul poate contesta decizia de suspendare, potrivit titlului VIII.

Art. 128: Reverificarea

(1)Prin excepţie de la prevederile art. 118 alin. (3), conducătorul organului de inspecţie fiscală
poate decide reverificarea unor tipuri de obligaţii fiscale pentru o anumită perioadă
impozabilă, la propunerea organului de inspecţie fiscală desemnat cu efectuarea inspecţiei sau
la cererea contribuabilului, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii cumulative:
a)după încheierea inspecţiei fiscale apar date suplimentare care erau necunoscute organului de
inspecţie fiscală sau, după caz, contribuabilului, la data efectuării inspecţiei fiscale;
b)datele suplimentare influenţează rezultatele inspecţiei fiscale încheiate.
(2)Prin date suplimentare se înţelege orice fapt sau mijloc de probă de care se ia cunoştinţă ulterior
inspecţiei, de natură să modifice rezultatele inspecţiei anterioare.
(2¹)Contribuabilul poate solicita reverificarea în situaţiile în care nu poate corecta declaraţia de
impunere potrivit art. 105 alin. (6).
(3)La începerea acţiunii de reverificare, organul de inspecţie fiscală este obligat să comunice
contribuabilului/plătitorului decizia de reverificare, care poate fi contestată în condiţiile prezentului
cod. Decizia se comunică în condiţiile prevăzute la art. 122 alin. (2)-(6). În acest caz nu se emite şi
nu se comunică aviz de inspecţie fiscală.
(4)Decizia de reverificare conţine, pe lângă elementele prevăzute la art. 46 şi elementele prevăzute la
art. 122 alin. (7) lit. b)-d).

Art. 129: Refacerea inspecţiei fiscale

(1)În situaţia în care, ca urmare a deciziei de soluţionare emise potrivit art. 279 se desfiinţează total
sau parţial actul administrativ-fiscal atacat, emis în procedura de inspecţie fiscală, organul de
inspecţie fiscală reface inspecţia fiscală, cu respectarea dispoziţiilor art. 276 alin. (3).
(2)Refacerea inspecţiei fiscale trebuie să respecte strict perioadele fiscale, precum şi considerentele
deciziei de soluţionare a contestaţiei care au condus la desfiinţare, astfel cum acestea sunt menţionate
în decizie.
(3)Refacerea inspecţiei fiscale şi emiterea noului act administrativ-fiscal sunt posibile chiar dacă
pentru perioadele şi obligaţiile fiscale vizate de refacere s-a anulat rezerva verificării ulterioare
potrivit art. 94 alin. (3).
(4)Refacerea inspecţiei fiscale se realizează de către o altă echipă de inspecţie fiscală decât cea care a
încheiat actul desfiinţat.
(5)Prin excepţie de la prevederile alin. (4), refacerea inspecţiei fiscale se realizează de către aceeaşi
echipă de inspecţie care a încheiat actul desfiinţat dacă, din motive obiective, nu există posibilitatea
refacerii inspecţiei fiscale de către o altă echipă de inspecţie.

Art. 130: Dreptul contribuabilului/plătitorului de a fi informat

(1)Contribuabilul/Plătitorul trebuie informat pe parcursul desfăşurării inspecţiei fiscale despre
aspectele constatate în cadrul acţiunii de inspecţie fiscală, iar la încheierea acesteia, despre
constatările şi consecinţele lor fiscale.
(2)Organul de inspecţie fiscal comunică contribuabilului/plătitorului proiectul de raport de inspecţie
fiscală, în format electronic sau pe suport hârtie, acordându-i acestuia posibilitatea de a-şi exprima
punctul de vedere. În acest scop, odată cu comunicarea proiectului de raport, organul de inspecţie
fiscală comunică şi data, ora şi locul la care va avea loc discuţia finală, însă nu mai devreme de 3 zile
lucrătoare de la data comunicării proiectului de raport de inspecţie fiscală, respectiv 5 zile lucrătoare
în cazul marilor contribuabili. Perioada necesară pentru îndeplinirea audierii în condiţiile prevăzute
la art. 9 alin. (3) lit. b) nu se include în calculul duratei inspecţiei fiscale.
(3)Contribuabilul/Plătitorul poate renunţa la discuţia finală, notificând acest fapt organului de
inspecţie fiscală.
(4)Data încheierii inspecţiei fiscale este data programată pentru discuţia finală cu contribuabilul/
plătitorul sau data notificării de către contribuabil/plătitor că renunţă la acest drept.
(5)Contribuabilul/Plătitorul are dreptul să îşi prezinte, în scris, punctul de vedere cu privire la
constatările organului de inspecţie fiscală, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data încheierii
inspecţiei fiscale. În cazul marilor contribuabili termenul de prezentare a punctului de vedere este de
cel mult 7 zile lucrătoare. Termenul poate fi prelungit pentru motive justificate cu acordul
conducătorului organului de inspecţie fiscală.

Art. 131: Rezultatul inspecţiei fiscale

(1)Rezultatul inspecţiei fiscale se consemnează, în scris, într-un raport de inspecţie fiscală, în care se
prezintă constatările organului de inspecţie fiscală din punctul de vedere faptic şi legal şi consecinţele
lor fiscale, cu excepţia cazurilor în care se fac constatări în legătură cu săvârşirea unor fapte
prevăzute de legea penală în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare
care fac obiectul inspecţiei fiscale, pentru care sunt aplicabile prevederile art. 132. Procedura de
aplicare se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(2)Raportul de inspecţie fiscală se întocmeşte la finalizarea inspecţiei fiscale şi cuprinde constatările
în legătură cu toate perioadele şi toate obligaţiile fiscale înscrise în Avizul de inspecţie fiscală,
precum şi în legătură cu alte obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală şi contabilă ce au făcut obiectul
verificării. În cazul în care contribuabilul/plătitorul şi-a exercitat dreptul prevăzut la art. 130 alin. (5),
raportul de inspecţie fiscală cuprinde şi opinia organului de inspecţie fiscală, motivată în drept şi în
fapt, cu privire la punctul de vedere exprimat de contribuabil/plătitor.
(3)La raportul de inspecţie fiscală se anexează, ori de câte ori este cazul, acte privind constatări
efectuate la sediul contribuabilului/plătitorului sau la sediile secundare ale acestuia, cum ar fi
procese-verbale încheiate cu ocazia controalelor inopinate sau de constatare la faţa locului şi alte
asemenea acte.
(4)Pentru fiecare perioadă şi obligaţie fiscală ce au făcut obiectul constatărilor, raportul de
inspecţie fiscală stă la baza emiterii:
a)deciziei de impunere, pentru diferenţe în plus sau în minus de obligaţii fiscale principale aferente
diferenţelor de baze de impozitare;
b)deciziei de nemodificare a bazelor de impozitare, dacă nu se constată diferenţe ale bazelor de
impozitare şi respectiv de obligaţii fiscale principale;
c)deciziei de modificare a bazelor de impozitare dacă se constată diferenţe ale bazelor de impozitare,
dar fără stabilirea de diferenţe de obligaţii fiscale principale.
(5)Deciziile prevăzute la alin. (4) se emit în termen de cel mult 25 de zile lucrătoare de la data
încheierii inspecţiei fiscale.
(6)Deciziile prevăzute la alin. (4) se comunică contribuabilului/plătitorului în condiţiile art. 47.

Art. 132: Sesizarea organelor de urmărire penală

(1)Organul de inspecţie fiscală are obligaţia de a sesiza organele judiciare competente în legătură cu
constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elemente constitutive ale
unei infracţiuni, în condiţiile prevăzute de legea penală.
(2)În situaţiile prevăzute la alin. (1) organul de inspecţie fiscală are obligaţia de a întocmi procesverbal
semnat de organul de inspecţie fiscală şi de către contribuabilul/plătitorul supus inspecţiei, cu
sau fără explicaţii ori obiecţiuni din partea contribuabilului/plătitorului. În cazul în care cel supus
inspecţiei fiscale refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecţie fiscală consemnează despre
aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal trebuie comunicat contribuabilului/
plătitorului.
(3)Procesul-verbal întocmit potrivit alin. (2) reprezintă act de sesizare şi stă la baza documentaţiei de
sesizare a organelor de urmărire penală.
(4)După sesizarea organelor de urmărire penală, inspecţia fiscală încetează numai pentru obligaţiile
şi perioadele fiscale care au făcut obiectul sesizării potrivit alin. (1).
(5)Dacă, după sesizarea organelor de urmărire penală, procurorul, prin ordonanţă, dispune clasarea
ori renunţarea la urmărirea penală sau dacă, după trimiterea în judecată, instanţa lasă nesoluţionată
acţiunea civilă, organul de inspecţie fiscală poate relua inspecţia. În acest caz, se transmite un nou
aviz de inspecţie fiscală.

Art. 133: Decizia de impunere provizorie

(1)Pe perioada desfăşurării inspecţiei fiscale, organul de inspecţie fiscală emite decizii de impunere
provizorii pentru obligaţiile fiscale principale suplimentare aferente unei perioade şi unui tip de
obligaţie verificată. În acest caz, prin excepţie de la prevederile art. 131, nu se întocmeşte raport de
inspecţie fiscală. În acest scop, organul fiscal informează în cel mult 5 zile lucrătoare, contribuabilul/
plătitorul cu privire la finalizarea unei perioade fiscale şi a unui tip de obligaţie fiscală verificată.
(1¹)În cazul în care contribuabilul/plătitorul nu a fost informat cu privire la finalizarea
verificării unei perioade fiscale şi a unui tip de obligaţie fiscală potrivit alin. (1), acesta poate
solicita emiterea deciziei de impunere provizorie după împlinirea a jumătate din durata legală
de efectuare a inspecţiei fiscale, prevăzută la art. 126 alin. (1).
*) Prevederile sunt aplicabile şi inspecţiilor fiscale în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a
O.U.G. nr. 188/2022 (n.r. 29 decembrie 2022).
(2)La cererea contribuabilului/plătitorului, decizia de impunere provizorie se emite şi se
comunică în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data solicitării, în cazul marilor
contribuabili, sau în termen de cel mult 5 zile lucrătoare pentru ceilalţi contribuabili/plătitori,
în scopul stingerii obligaţiilor fiscale suplimentare.
*) Prevederile sunt aplicabile şi inspecţiilor fiscale în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a
O.U.G. nr. 188/2022 (n.r. 29 decembrie 2022).
(3)Obligaţiile fiscale stabilite prin decizii de impunere provizorii se includ în deciziile întocmite în
condiţiile art. 131 şi se contestă împreună cu acestea. Sumele stabilite prin decizie de impunere
provizorie se regularizează în decizia de impunere emisă potrivit art. 131.
(4)Decizia de impunere provizorie reprezintă titlu de creanţă care devine titlu executoriu la
data la care se împlineşte termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1).
*) Prevederile sunt aplicabile şi inspecţiilor fiscale în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a
O.U.G. nr. 188/2022 (n.r. 29 decembrie 2022).
(5)În situaţia în care decizia de impunere provizorie nu se emite şi nu se comunică în termenul
prevăzut la alin. (2), contribuabilul/plătitorul nu datorează dobânzi şi penalităţi de nedeclarare
începând din ziua următoare împlinirii termenului de emitere şi comunicare şi până la data la
care decizia a fost comunicată contribuabilului/plătitorului.
*) Prevederile sunt aplicabile şi inspecţiilor fiscale în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a
O.U.G. nr. 188/2022 (n.r. 29 decembrie 2022).

Art. 134: Obiectul controlului inopinat

(1)Organul fiscal poate efectua un control fără înştiinţarea prealabilă a contribuabilului/plătitorului,
denumit în continuare control inopinat.
(2)Controlul inopinat constă în:
a)verificarea faptică şi documentară, în principal, ca urmare a unor informaţii cu privire la existenţa
unor fapte de încălcare a legislaţiei fiscale;
b)verificarea documentelor şi operaţiunilor impozabile ale unui contribuabil/plătitor, în corelaţie cu
cele deţinute de persoana sau entitatea supusă unui control fiscal, denumită control încrucişat;
c)verificarea unor elemente ale bazei de impozitare sau cu privire la situaţia fiscală faptică, precum şi
constatarea, analizarea şi evaluarea unui risc fiscal specific.
(3)Durata efectuării controlului inopinat este stabilită de conducătorul organului de control, în funcţie
de obiectivele controlului, şi nu poate fi mai mare de 30 de zile.
(4)Pentru aceleaşi operaţiuni şi obligaţiile fiscale aferente acestora nu se poate derula concomitent şi
un control inopinat cu o inspecţie fiscală derulată la acelaşi contribuabil, cu excepţia situaţiei în care
în alte proceduri sunt necesare constatări în legătură cu operaţiuni şi obligaţii fiscale supuse unei
inspecţii fiscale în derulare, caz în care echipa de inspecţie fiscală este competentă să efectueze şi un
control inopinat. În acest caz se încheie proces-verbal potrivit art. 135 alin. (3), iar durata controlului
inopinat nu intră în calculul duratei inspecţiei fiscale.

Art. 135: Reguli privind desfăşurarea controlului inopinat

(1)La începerea controlului inopinat, organul de control este obligat să prezinte contribuabilului/
plătitorului legitimaţia de control şi ordinul de serviciu.
(1¹)Controlul inopinat se efectuează de către organele de inspecţie fiscală şi organele fiscale
competente să exercite verificarea situaţiei fiscale personale, potrivit art. 138 alin. (3).
(2)Efectuarea controlului inopinat trebuie consemnată în registrul unic de control, potrivit legii.
(3)La finalizarea controlului inopinat se încheie proces-verbal, care constituie mijloc de probă în
sensul art. 55. Un exemplar al procesului-verbal se comunică contribuabilului/plătitorului.
(4)Contribuabilul/Plătitorul îşi poate exprima punctul de vedere faţă de constatările menţionate în
procesul-verbal în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicare.
(5)Prevederile art. 113 alin. (2) lit. a), b), e), f), g), h), j), k) şi l), art. 118 alin. (8), art. 120, 124, 125
şi 132 sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul controlului inopinat.

Art. 136: Competenţa, obiectul şi regulile de efectuare a controlului antifraudă

(1)Controlul antifraudă se efectuează de către funcţionarii publici din cadrul Direcţiei generale
antifraudă fiscală pe întreg teritoriul ţării, în baza analizei de risc. Aceştia sunt denumiţi, în sensul
prezentului capitol, organe de control antifraudă fiscală.
(2)Controlul antifraudă are ca obiect prevenirea şi combaterea fraudei şi evaziunii fiscale. Organele
de control antifraudă fiscală exercită activităţi de control operativ, fără informarea prealabilă a
contribuabilului/plătitorului cu privire la efectuarea controlului.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), organele de control antifraudă fiscală pot efectua
controlul antifraudă fără existenţa unei analize de risc în următoarele cazuri:
a)atunci când, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constată încălcări ale legislaţiei fiscale care
impun o intervenţie imediată;
b)în mod excepţional, în vederea efectuării unor acţiuni de control cu caracter specific, în scopul
prevenirii şi combaterii fraudei şi/sau evaziunii fiscale.
(4)Contribuabilul/Plătitorul nu poate face obiecţii cu privire la procedura de selectare folosită pentru
efectuarea controlului antifraudă.

Art. 137: Reguli privind controlul antifraudă

(1)În exercitarea atribuţiilor ce le revin, organele de control antifraudă fiscală au drepturile prevăzute
la art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru
îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi
pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare.
(2)La începerea controlului antifraudă, organele de control antifraudă fiscală sunt obligate să se
legitimeze în condiţiile legii.
(3)Ori de câte ori controlul antifraudă se efectuează în spaţiile de lucru ale contribuabilului/
plătitorului, controlul se consemnează în registrul unic de control, potrivit legii.
(4)Pe durata controlului antifraudă, contribuabilul/plătitorul are următoarele drepturi:
a)de a solicita legitimarea organelor de control antifraudă fiscală care efectuează acţiunea de control
antifraudă;
b)de a beneficia de asistenţă de specialitate;
c)de a fi informat pe parcursul desfăşurării controlului antifraudă asupra constatărilor efectuate;
d)ca activitatea sa să fie cât mai puţin afectată pe timpul desfăşurării controlului antifraudă;
e)de a primi dovada scrisă în cazul reţinerii unor documente ca urmare a activităţii de control
antifraudă.
(5)Persoanele prevăzute la art. 66 şi 67 au dreptul de a refuza, după caz, furnizarea de informaţii,
efectuarea de expertize şi prezentarea unor înscrisuri, în condiţiile legii.

Art. 137¹: Rezultatele controlului antifraudă

Indice

(1)La finalizarea controlului antifraudă se încheie proces-verbal de control, în condiţiile legii. Un
exemplar al procesului-verbal de control se comunică contribuabilului/plătitorului.
(2)Procesul-verbal/actul de control prevăzut la alin. (1) constituie mijloc de probă în sensul
prevederilor art. 55, inclusiv în situaţia în care în conţinutul său sunt prezentate consecinţele fiscale
ale neregulilor constatate.
(3)Contribuabilul/Plătitorul îşi poate exprima punctul de vedere faţă de constatările menţionate în
procesul-verbal/actul de control în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicare.
(4)Punctul de vedere al contribuabilului/plătitorului exprimat potrivit alin. (3) se analizează la nivelul
Direcţiei generale antifraudă fiscală.
(5)În măsura în care din analiza prevăzută la alin. (4) reiese că este necesară refacerea controlului şi/
sau a procesului-verbal/actului de control, după caz, conducătorul structurii dispune măsurile
necesare conform celor constatate.
(6)Punctul de vedere al contribuabilului/plătitorului, împreună cu analiza menţionată la alin. (4), va fi
avut în vedere de către organele competente.

Art. 138: Obiectul şi regulile privind verificarea persoanelor fizice

(1)Organul fiscal central are dreptul de a efectua o verificare fiscală a ansamblului situaţiei fiscale
personale a persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit.
(2)Pentru verificarea situaţiei fiscale personale a persoanei fizice, se efectuează următoarele
activităţi preliminare:
a)analiza de risc de către structura de la nivelul aparatului central al ANAF în vederea stabilirii
riscului aferent persoanelor fizice de neconformare la declararea veniturilor impozabile. Riscul
aferent unei persoane fizice de neconformare la declararea veniturilor impozabile reprezintă diferenţa
semnificativă între veniturile estimate în cadrul analizei de risc şi veniturile declarate de persoana
fizică şi/sau de plătitori pentru aceeaşi perioadă impozabilă. Diferenţa este semnificativă dacă între
veniturile estimate în cadrul analizei de risc şi veniturile declarate de persoana fizică şi/sau de
plătitori este o diferenţă mai mare de 10% din veniturile declarate, dar nu mai puţin de 50.000 lei;
b)notificarea, în scris, a persoanelor fizice identificate cu risc fiscal potrivit lit. a), înainte de
selectarea pentru verificarea situaţiei fiscale personale, că au posibilitatea de a reanaliza situaţia
fiscală personală, inclusiv de a depune sau de a corecta declaraţiile fiscale în termenul prevăzut la art. 1401 alin. (2);
c)selectarea persoanelor fizice ce urmează a fi supuse verificării situaţiei fiscale personale efectuate
la nivelul aparatului central al ANAF, în funcţie de nivelul riscului stabilit. Nivelul riscului se
stabileşte pe baza analizei de risc.
(2¹)Prin excepţie de la alin. (2) lit. c), persoanele fizice pot fi selectate în mod aleatoriu pentru
efectuarea unei verificări a situaţiei fiscale personale. Termenii şi condiţiile în care se realizează
selectarea aleatorie se stabilesc prin ordin al preşedintelui ANAF. Într-un an calendaristic, procentul
maximal de persoane fizice selectate în mod aleatoriu nu poate depăşi 10% din totalul persoanelor
fizice selectate pentru efectuarea verificării situaţiei fiscale personale în anul respectiv. Depăşirea
procentului de 10% reprezintă abatere disciplinară, iar conducătorul structurii de verificare a situaţiei
fiscale personale are obligaţia să ia măsuri de sancţionare a persoanelor vinovate.
(3)Competenţa de exercitare a verificării situaţiei fiscale personale şi a activităţilor preliminare
acesteia se stabileşte prin ordin al preşedintelui A.N.A.F..Aparatul central al A.N.A.F. are
competenţă în efectuarea verificării persoanelor fizice, potrivit prezentului capitol, pe întregul
teritoriu al ţării.
(4)Prin situaţie fiscală personală se înţelege totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor de natură
patrimonială, a fluxurilor de trezorerie şi a altor elemente de natură să determine starea de fapt fiscală
reală a persoanei fizice pe perioada verificată.
(5)Înaintea desfăşurării verificării situaţiei fiscale personale, organul fiscal central are obligaţia să
înştiinţeze, în scris, persoana fizică supusă verificării în legătură cu acţiunea care urmează să se
desfăşoare, prin transmiterea unui aviz de verificare.
(6)Organul fiscal central solicită persoanei fizice prezentarea, în termen de cel mult 60 de zile de la
comunicarea avizului de verificare, sub sancţiunea decăderii, de documente justificative sau alte
clarificări relevante pentru situaţia sa fiscală. Termenul se poate prelungi cu 30 de zile, o singură
dată, la solicitarea justificată a persoanei fizice, cu acordul organului fiscal central.
(7)Persoana supusă verificării are obligaţia de a depune în termenul prevăzut la alin. (6) o declaraţie
de patrimoniu şi de venituri la solicitarea organului fiscal central. Solicitarea se face prin avizul de
verificare.
(8)Elementele de patrimoniu şi de venituri ce trebuie declarate de persoana fizică supusă verificării,
precum şi modelul declaraţiei se stabilesc prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(9)Cu ocazia verificării situaţiei fiscale personale, organul fiscal central stabileşte veniturile obţinute
de persoana fizică în cursul perioadei verificate. În acest scop organul fiscal central utilizează metode
indirecte de stabilire a veniturilor, aprobate prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(10)În cazul în care persoana fizică supusă verificării nu îndeplineşte obligaţiile prevăzute la alin. (6)
şi (7) verificarea situaţiei fiscale personale se face pe baza informaţiilor şi documentelor deţinute sau
obţinute de organul fiscal central în condiţiile prezentului cod.
(11)Organul fiscal central apreciază asupra metodei indirecte folosite şi a întinderii acesteia, în
limitele rezonabilităţii şi echităţii, asigurând o proporţie justă între scopul urmărit şi mijloacele
utilizate pentru atingerea acestuia.
(12)Ori de câte ori, pe parcursul verificării situaţiei fiscale personale, organul fiscal central apreciază
că sunt necesare noi documente sau informaţii relevante pentru verificare, le poate solicita persoanei
fizice, în condiţiile prezentului cod. În acest caz, organul fiscal central stabileşte un termen rezonabil,
care nu poate fi mai mic de 10 zile, pentru prezentarea documentelor şi/sau a informaţiilor solicitate.
(13)Pe parcursul derulării verificării situaţiei fiscale personale, persoana fizică supusă verificării are
dreptul să prezinte orice documente justificative sau explicaţii pentru stabilirea situaţiei fiscale reale.
Cu ocazia prezentării documentelor justificative sau explicaţiilor, concluziile se consemnează într-un
document semnat de ambele părţi. În cazul în care persoana fizică verificată refuză semnarea
documentului, se consemnează refuzul de semnare.
(14)La începerea verificării situaţiei fiscale personale, persoana fizică verificată este informată că
poate numi, în condiţiile prezentului cod, persoane care să dea informaţii.
(15)Dacă informaţiile persoanei fizice verificate sau cele ale persoanei numite de aceasta sunt
insuficiente, atunci organul fiscal central se poate adresa şi altor persoane pentru obţinerea de
informaţii, în condiţiile prezentului cod.
(16)Persoana fizică verificată trebuie informată pe parcursul desfăşurării verificării situaţiei fiscale
personale asupra constatărilor rezultate din verificare.
(17)Verificarea situaţiei fiscale personale se efectuează o singură dată pentru impozitul pe venit şi
pentru fiecare perioadă impozabilă.
(18)În situaţia în care persoana fizică verificată este persoană cu handicap auditiv sau cu
surdocecitate, comunicarea dintre aceasta şi organul fiscal se realizează prin intermediul unui
interpret în limbaj mimico-gestual.

Art. 139: Drepturile şi obligaţiile organului fiscal central

În scopul verificării situaţiei fiscale personale, organul fiscal central poate proceda la:
a)solicitarea, în condiţiile legii, de informaţii de la autorităţi şi instituţii publice;
b)analiza tuturor informaţiilor, documentelor şi a altor mijloace de probă referitoare la situaţia fiscală
a persoanei fizice verificate;
c)confruntarea informaţiilor obţinute prin administrarea mijloacelor de probă cu cele din declaraţiile
fiscale depuse, conform legii, de persoana fizică verificată sau, după caz, de plătitorii de venit ori
terţe persoane;
d)solicitarea, în condiţiile legii, de informaţii, clarificări, explicaţii, documente şi alte asemenea
mijloace de probă de la persoana fizică verificată şi/sau de la persoane cu care aceasta a avut ori are
raporturi economice sau juridice;
e)discutarea constatărilor organului fiscal central cu persoana fizică verificată şi/sau cu împuterniciţii
acesteia;
f)stabilirea, dacă este cazul, a bazei de impozitare, ajustată pe fiecare categorie de venit, a creanţei
fiscale principale, precum şi a creanţelor fiscale accesorii aferente creanţei fiscale principale;
g)dispunerea măsurilor asigurătorii, în condiţiile legii.

Art. 140: Perioada, locul şi durata desfăşurării verificării situaţiei fiscale personale

(1)Perioada pentru care se determină starea de fapt fiscală a persoanei fizice verificate este perioada
impozabilă definită de Codul fiscal.
(2)Verificarea situaţiei fiscale personale se efectuează în cadrul termenului de prescripţie a dreptului
organului fiscal de a stabili creanţe fiscale.
(3)Verificarea situaţiei fiscale personale se desfăşoară de regulă la sediul organului fiscal
central. La cererea justificată a persoanei fizice supuse verificării, verificarea situaţiei fiscale
personale se poate desfăşura şi la:
a)domiciliul său, dacă persoana verificată este în imposibilitate fizică de a se deplasa;
b)domiciliul/sediul persoanei care îi acordă asistenţă de specialitate sau juridică, potrivit art. 124 alin.
(3), dacă domiciliul acestei persoane reprezintă şi sediul său profesional.
(4)Solicitarea scrisă a persoanei fizice pentru desfăşurarea verificării la domiciliul său sau la
domiciliul/sediul persoanei care îi acordă asistenţă se depune la organul fiscal înainte de data
începerii verificării fiscale înscrisă în avizul de verificare. Cererea se soluţionează în termen de 5 zile
de la înregistrare.
(5)Pentru efectuarea verificării la domiciliul persoanei fizice sau la domiciliul/sediul persoanei care îi
acordă asistenţă de specialitate ori juridică trebuie ca spaţiul pus la dispoziţia organului fiscal central
să fie adecvat pentru efectuarea verificărilor. Prin spaţiu adecvat desfăşurării verificărilor se înţelege
asigurarea unui spaţiu, în limita posibilităţii persoanei fizice, care să permită desfăşurarea activităţilor
legate de controlul documentelor şi elaborarea actului de control.
(5¹)Prin solicitarea scrisă a persoanei fizice pentru desfăşurarea verificării la domiciliul său sau la
domiciliul/sediul persoanei care îi acordă asistenţă, se vor prezenta motivele argumentate şi
justificate cu documente/alte mijloace de probă pentru care se solicită schimbarea locului de
desfăşurare a verificării situaţiei fiscale personale.
(6)Durata efectuării verificării situaţiei fiscale personale este stabilită de organul fiscal central şi nu
poate fi mai mare de 270 de zile calculate de la data începerii verificării fiscale.
(6¹)Data începerii verificării situaţiei fiscale personale se înscrie într-un proces-verbal de constatare.
Procesul-verbal se semnează de către organul fiscal competent şi persoana fizică supusă verificării şi
se înregistrează la registratura organului fiscal.
(7)Perioadele prevăzute de lege sau stabilite de organul fiscal central pentru prezentarea
documentelor şi/sau a informaţiilor solicitate nu sunt incluse în calculul duratei verificării fiscale.

Art. 140¹: Notificarea de conformare emisă de organul fiscal central în cazul verificării

Indice

situaţiei fiscale personale
(1)Pentru persoanele fizice identificate cu risc fiscal potrivit art. 138 alin. (2) lit. a), organul
competent cu efectuarea verificării situaţiei fiscale personale transmite acestora, în scris, o notificare
de conformare cu privire la riscurile fiscale identificate, în scopul reanalizării de către acestea a
situaţiei fiscale şi, după caz, de a depune sau de a corecta declaraţiile fiscale.
(2)Prin notificare se comunică persoanei fizice că în termen de 30 de zile de la data comunicării
notificării are posibilitatea depunerii sau corectării declaraţiei fiscale. Până la expirarea acestui
termen, organul fiscal central prevăzut la art. 138 alin. (2) lit. c) nu întreprinde nicio acţiune în
vederea selectării pentru verificarea situaţiei fiscale personale.
(3)Depunerea sau corectarea declaraţiei fiscale de către persoana fizică nu împiedică selectarea
pentru verificarea situaţiei fiscale personale, însă numai după împlinirea termenului prevăzut la alin.
(2).
(4)După împlinirea termenului prevăzut la alin. (2) persoanele fizice cu risc fiscal ridicat care nu au
remediat riscurile fiscale pentru care au fost notificate sunt supuse obligatoriu unei verificări a
situaţiei fiscale personale sau unei verificări documentare.
(5)Modelul notificării de conformare, periodicitatea emiterii notificărilor, precum şi procedura de
notificare se aprobă prin ordin al preşedintelui ANAF.

Art. 141: Avizul de verificare

(1)Avizul de verificare prevăzut la art. 138 alin. (5) cuprinde:
a)temeiul juridic al verificării;
b)data de începere a verificării;
c)perioada ce urmează a fi supusă verificării;
d)posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a verificării. Amânarea se poate solicita o
singură dată, pentru motive justificate;
e)solicitarea de informaţii şi înscrisuri pentru verificare, cu menţiunea că înscrisurile într-o limbă
străină trebuie însoţite de traducerea în limba română, certificată de traducători autorizaţi de
Ministerul Justiţiei, potrivit art. 8;
f)solicitarea de depunere a declaraţiei de patrimoniu şi de venituri.
(2)Cererea de amânare prevăzută la alin. (1) lit. d) se soluţionează în termen de cel mult 5 zile de la
data înregistrării acesteia. În situaţia în care organul fiscal central a aprobat amânarea datei de
începere a verificării fiscale, comunică persoanei fizice data la care a fost reprogramată acţiunea de
verificare fiscală.
(3)Prin avizul de verificare, persoana fizică este înştiinţată că are dreptul de a beneficia de asistenţă
de specialitate sau juridică.

Art. 142: Suspendarea verificării

(1)Verificarea situaţiei fiscale personale poate fi suspendată când este îndeplinită una dintre
următoarele condiţii şi numai dacă neîndeplinirea acesteia împiedică finalizarea verificării:
a)pentru efectuarea unei expertize potrivit prezentului cod;
b)pentru efectuarea de cercetări în vederea identificării unor persoane sau în vederea stabilirii
realităţii unor tranzacţii;
c)la solicitarea scrisă a persoanei fizice ca urmare a apariţiei unei situaţii obiective, confirmată de
organul fiscal central desemnat pentru efectuarea verificării, care conduce la imposibilitatea
continuării verificării. Pe parcursul unei verificări, persoana fizică poate solicita suspendarea acesteia
doar o singură dată;
d)pentru solicitarea unor informaţii suplimentare de la terţe persoane sau de la autorităţile fiscale
similare din alte state;
e)la propunerea structurii care coordonează activitatea de verificare fiscală a persoanelor fizice,
pentru valorificarea unor informaţii rezultate din alte verificări, primite de la alte autorităţi sau
instituţii publice ori de la terţi.
(2)Data de la care se suspendă acţiunea de verificare este comunicată persoanei fizice prin decizie de
suspendare.
(3)După încetarea condiţiilor care au generat suspendarea, verificarea situaţiei fiscale personale este
reluată, data acesteia fiind comunicată în scris persoanei fizice.

Art. 143: Dreptul de colaborare al persoanei fizice verificate

Persoana fizică verificată are dreptul să colaboreze la constatarea stărilor de fapt fiscale, în condiţiile
legii. Aceasta are dreptul să dea informaţii, să prezinte înscrisuri relevante pentru verificarea fiscală,
precum şi orice alte date necesare clarificării situaţiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.

Art. 144: Reverificarea

Prin excepţie de la prevederile art. 138 alin. (17), conducătorul organului fiscal central competent
poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă de la data încheierii verificării fiscale şi până
la data împlinirii termenului de prescripţie apar date suplimentare necunoscute organului fiscal la
data efectuării verificării.

Art. 145: Raportul de verificare

(1)Rezultatul verificării situaţiei fiscale personale se consemnează într-un raport scris în care se
prezintă constatările din punct de vedere faptic şi legal, cu excepţia cazurilor în care se fac constatări
în legătură cu săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală în legătură cu mijloacele de probă
privind stabilirea bazei de impozitare care fac obiectul verificării situaţiei fiscale personale, pentru
care sunt aplicabile prevederile art. 132. Procedura de aplicare se aprobă prin ordin al preşedintelui
A.N.A.F.
(2)La raportul privind rezultatele verificării se anexează documentele care au stat la baza
constatărilor, documentele întâlnirilor şi orice alte acte care au legătură cu constatările efectuate în
cauză. Documentele prezentate de persoana fizică verificată se predau organului fiscal central, sub
semnătură.
(3)La finalizarea verificării situaţiei fiscale personale, organul fiscal central prezintă persoanei fizice
constatările şi consecinţele lor fiscale, acordându-i acesteia posibilitatea de a-şi exprima punctul de
vedere potrivit art. 9, cu excepţia cazului în care bazele de impozitare nu au suferit nicio modificare
în urma verificării sau a cazului în care persoana fizică renunţă la acest drept şi notifică, în scris,
acest fapt organului fiscal. Dispoziţiile art. 138 alin. (18) sunt aplicabile în mod corespunzător.
Perioada necesară pentru îndeplinirea audierii în condiţiile art. 9 alin. (3) lit. b) nu se include în
calculul duratei verificării situaţiei fiscale personale.
(4)Data, ora şi locul prezentării concluziilor se comunică, în scris, persoanei fizice, în timp util.
(5)Persoana fizică are dreptul să prezinte, în scris, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data
prezentării concluziilor, punctul de vedere cu privire la constatările verificării situaţiei fiscale
personale, punct de vedere ce se anexează la raportul de verificare şi asupra căruia organul fiscal
central se pronunţă în cuprinsul raportului.

Art. 146: Decizia de impunere

(1)Raportul prevăzut la art. 145 stă la baza emiterii deciziei de impunere sau, după caz, a unei decizii
de încetare a procedurii de verificare, în cazul în care nu se ajustează baza de impozitare.
(2)Decizia de impunere sau de încetare a procedurii de verificare se comunică persoanei fizice
verificate.
(3)În cazul în care se constată că declaraţiile fiscale, documentele şi informaţiile prezentate în cadrul
procedurii de verificare sunt incorecte, incomplete, false sau dacă persoana fizică verificată refuză, în
cadrul aceleiaşi proceduri, prezentarea documentelor pentru verificare ori acestea nu sunt prezentate
în termenul legal sau persoana se sustrage prin orice alte mijloace de la verificare, organul fiscal
central stabileşte baza de impozitare ajustată pentru impozitul pe venit şi emite decizia de impunere.

Art. 147: Alte norme aplicabile

Dispoziţiile prezentului capitol se completează cu dispoziţiile capitolului I în măsura în care nu
contravin regulilor speciale privind verificarea situaţiei fiscale personale.
*) Prevederile art. 138-141 şi 145, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost
modificate prin art. I din O.G. nr. 30/2017, se aplică pentru verificările situaţiei fiscale personale care
încep după data intrării în vigoare a ordonanţei. Verificările situaţiei fiscale personale începute
înainte de data intrării în vigoare a ordonanţei se supun reglementărilor în vigoare la data la care
acestea au început.

Art. 148: Sfera şi obiectul verificării documentare

(1)Pentru stabilirea corectă a situaţiei fiscale a contribuabilului/plătitorului, organul fiscal poate
proceda la o verificare documentară.
(2)Verificarea documentară constă în efectuarea unei analize de coerenţă a situaţiei fiscale a
contribuabilului/plătitorului, pe baza documentelor existente la dosarul fiscal al contribuabilului/
plătitorului, precum şi pe baza oricăror informaţii şi documente transmise de terţi sau deţinute de
organul fiscal, care au relevanţă pentru determinarea situaţiei fiscale.
(3)Verificarea documentară se efectuează de către organele de inspecţie fiscală, organele de control
antifraudă fiscală şi organele fiscale competente să exercite verificarea situaţiei fiscale personale
potrivit art. 138 alin. (3).
(4)Prevederile art. 138 alin. (2) lit. a) şi c) şi dispoziţiile legale prevăzute în ordinul preşedintelui
ANAF emis în temeiul art. 138 alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul verificării
documentare.
(5)Organele de control antifraudă fiscală au competenţă în efectuarea verificării documentare pe
întreg teritoriul ţării.

Art. 148¹: Reguli privind verificarea documentară

Indice

(1)Verificarea documentară se efectuează în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili
creanţe fiscale.
(2)Stabilirea perioadelor care sunt supuse verificării documentare se efectuează de organul fiscal
competent în funcţie de riscul fiscal identificat. Pot fi supuse verificării documentare perioade
determinate din cadrul uneia sau al mai multor perioade impozabile.
(3)Operaţiunile şi documentele ce sunt supuse verificării documentare se selectează de organul fiscal
competent a efectua controlul. Pot face obiectul verificării documentare una sau mai multe operaţiuni
realizate într-o perioadă determinată, după caz.
(4)În cadrul verificării documentare efectuate de către organele fiscale competente să exercite
verificarea situaţiei fiscale personale se utilizează metodele indirecte de stabilire a veniturilor,
prevăzute la art. 138 alin. (9).
(5)În cadrul verificării documentare, comunicările între organul de control şi contribuabil/plătitor se
pot realiza în condiţiile art. 79.

Art. 149: Rezultatul verificării documentare

(1)În situaţia în care, ca urmare a verificării documentare, organul fiscal constată diferenţe faţă de
creanţele fiscale, veniturile sau bunurile impozabile şi/sau informaţiile în legătură cu acestea
declarate de contribuabil/plătitor, acesta înştiinţează contribuabilul/plătitorul despre constatările
efectuate. Odată cu înştiinţarea, organul fiscal solicită documentele şi explicaţiile scrise pe care
contribuabilul/plătitorul trebuie să le prezinte în vederea clarificării situaţiei fiscale.
(2)În cazul în care documentele solicitate potrivit alin. (1) nu au fost prezentate de contribuabil/
plătitor în termen de 30 de zile de la comunicarea înştiinţării sau documentele prezentate confirmă
diferenţele identificate de organul fiscal şi/sau sunt incorecte sau incomplete, organul fiscal stabileşte
diferenţele de creanţe fiscale datorate prin emiterea unei decizii de impunere sau dispune măsurile
necesare respectării prevederilor legale, după caz. La solicitarea contribuabilului/plătitorului, pentru
motive temeinic justificate, organul fiscal poate aproba prelungirea termenului pentru prezentarea
documentelor.
(3)Decizia de impunere prevăzută la alin. (2) este o decizie sub rezerva verificării ulterioare.
(4)Decizia de impunere emisă în condiţiile prezentului articol fără audierea contribuabilului/
plătitorului este nulă, cu excepţia cazului în care contribuabilul/plătitorul notifică organul fiscal, în
scris, că renunţă la audiere.
(5)Audierea contribuabilului/plătitorului se efectuează potrivit art. 9 alin. (1) şi (3)-(5). Persoana are
dreptul să îşi prezinte în scris punctul de vedere, în termen de 5 zile lucrătoare de la data audierii.
Termenul poate fi prelungit cu cel mult 5 zile lucrătoare, pentru motive justificate, cu acordul
conducătorului organului de control fiscal.
(6)Decizia prevăzută la alin. (2) se emite în termen de cel mult 25 de zile lucrătoare de la data
audierii contribuabilului/plătitorului şi se comunică în condiţiile art. 47.

Art. 150: Regimul actelor de sesizare a organelor de urmărire penală

(1)Procesele-verbale care stau la baza sesizării organelor de urmărire penală prin care organele
fiscale constată situaţii de fapt ce ar putea întruni elementele constitutive ale unei infracţiuni, precum
şi procesele-verbale încheiate la solicitarea organelor de urmărire penală, prin care se evaluează
prejudiciul nu sunt acte administrativ fiscale în sensul prezentului cod.
(2)Pe baza proceselor-verbale prevăzute la alin. (1), organul fiscal organizează evidenţa fiscală a
sumelor reprezentând prejudiciul înscrise în aceste procese-verbale, distinct de evidenţa creanţelor
fiscale.
(3)Contribuabilul/Plătitorul sau altă persoană interesată poate să plătească sumele înscrise în
procesele-verbale prevăzute la alin. (1) sau, după caz, pretenţiile organului fiscal înscrise în
documentele prin care s-a constituit parte civilă în procesul penal.
(4)Ori de câte ori, prin actele emise de organele judiciare, rezultă că persoana care a efectuat plata nu
datorează sumele achitate, acestea se restituie. În acest caz, dreptul la restituire se naşte la data
comunicării actului de către organul judiciar.
(5)Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă astfel:
a)prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. şi/sau al preşedintelui Autorităţii Vamale Române, după caz,
în funcţie de obligaţiile fiscale pe care le administrează fiecare autoritate, în cazul creanţelor fiscale
administrate de organul fiscal central;
b)prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu avizul Ministerului
Finanţelor Publice, în cazul creanţelor fiscale administrate de organele fiscale locale.

Art. 151: Dispoziţii finale privind controlul fiscal efectuat de organul fiscal central şi local

(1)Competenţele diferitelor structuri de control din cadrul ANAF se stabilesc prin ordin al
preşedintelui ANAF.
(1¹)Competenţele structurii de control din cadrul Autorităţii Vamale Române se stabilesc prin ordin
al preşedintelui Autorităţii Vamale Române.
(2)Structurile de control din cadrul A.N.A.F. şi/sau din cadrul Autorităţii Vamale Române au
obligaţia de a colabora în scopul efectuării controlului fiscal prevăzut de prezentul titlu, în condiţiile
stabilite prin ordinul prevăzut la alin. (1).
(3)Delimitarea competenţelor diferitelor structuri de control din cadrul organului fiscal local se
realizează prin hotărâre a autorităţii deliberative.
(4)Controlul fiscal efectuat de organul fiscal central sau local poate consta şi în acţiuni de prevenire
şi conformare.

Art. 152: Colectarea creanţelor fiscale

(1)În sensul prezentului titlu, colectarea creanţelor fiscale reprezintă totalitatea activităţilor care au ca
scop stingerea creanţelor fiscale.
(2)Colectarea creanţelor fiscale se face în temeiul unui titlu de creanţă fiscală sau al unui titlu
executoriu, după caz.

Art. 153: Evidenţa creanţelor fiscale

(1)În scopul exercitării activităţii de colectare a creanţelor fiscale, organul fiscal organizează, pentru
fiecare contribuabil/plătitor, evidenţa creanţelor fiscale şi modul de stingere a acestora. Evidenţa se
organizează pe baza titlurilor de creanţă fiscală şi a actelor referitoare la stingerea creanţelor fiscale.
(2)Contribuabilul/Plătitorul are acces la informaţiile din evidenţa creanţelor fiscale, la cererea
acestuia, adresată organului fiscal competent.
(3)Accesul la evidenţa creanţelor fiscale se efectuează potrivit procedurii şi condiţiilor
aprobate, astfel:
a)prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în cazul evidenţei creanţelor fiscale organizate de organul
fiscal central;
b)prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu avizul Ministerului
Finanţelor Publice, în cazul evidenţei creanţelor fiscale organizate de organul fiscal local.

Art. 154: Scadenţa creanţelor fiscale

(1)Creanţele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi
care le reglementează.
(2)În cazul în care legea nu prevede scadenţa, aceasta se stabileşte astfel:
a)prin ordin al ministrului finanţelor publice, în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal
central;
b)prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu avizul Ministerului
Finanţelor Publice, în cazul creanţelor fiscale administrate de organele fiscale locale.
(3)Pentru creanţele fiscale administrate de organul fiscal central stabilite pe baza declaraţiilor de
impunere, care se plătesc în contul unic şi care au scadenţa diferită de data de 25, aceasta se
înlocuieşte cu data de 25 a lunii prevăzute de actul normativ care le reglementează.

Art. 155: Prevederi speciale privind scadenţa şi declararea creanţelor fiscale

(1)Persoanele juridice care, în cursul unei perioade fiscale, se dizolvă cu lichidare potrivit legii, au
obligaţia să depună declaraţiile fiscale şi să plătească obligaţiile fiscale aferente până la data
depunerii bilanţului în condiţiile legii.
(2)Creanţele fiscale administrate de organul fiscal central pentru care, potrivit Codului fiscal sau altor
legi care le reglementează, scadenţa şi/sau termenul de declarare se împlinesc la 25 decembrie, sunt
scadente şi/sau se declară până la data de 21 decembrie. În situaţia în care data de 21 decembrie, este
zi nelucrătoare, creanţele fiscale sunt scadente şi/sau se declară până în ultima zi lucrătoare
anterioară datei de 21 decembrie.
(3)Obligaţiile fiscale stabilite de organul fiscal central prin decizii de plăţi anticipate comunicate
după expirarea termenelor de plată prevăzute de Codul fiscal, în cazul contribuabililor care nu au
avut obligaţia efectuării de plăţi anticipate în anul precedent întrucât nu au realizat venituri sunt
scadente în termen de 5 zile de la data comunicării deciziei de plăţi anticipate.
(4)Obligaţiile fiscale stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă în baza unei declaraţii
de impunere în sensul art. 1 pct. 18 lit. c), comunicată după expirarea termenelor de plată prevăzute
de Codul fiscal sau alte legi speciale care reglementează respectivele obligaţii fiscale, sunt scadente
în termen de 5 zile de la data comunicării deciziei de impunere, cu condiţia depunerii de către
contribuabil/plătitor a declaraţiilor fiscale în termenul prevăzut de lege.

Art. 156: Termenele de plată

(1)Pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale şi pentru obligaţiile fiscale accesorii,
stabilite prin decizie potrivit legii, termenul de plată se stabileşte în funcţie de data comunicării
deciziei, astfel:
a)dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data
de 5 a lunii următoare, inclusiv;
b)dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data
de 20 a lunii următoare, inclusiv.
(2)Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător şi în următoarele cazuri:
a)al deciziei de atragere a răspunderii solidare, emisă potrivit art. 26;
b)al deciziei emise potrivit art. 100 în cazul în care legea nu prevede un alt termen de plată;
c)al deciziei de impunere emise de organul fiscal, potrivit legii, pe baza declaraţiei rectificative
depuse de contribuabil.
d)al deciziei de impunere emisă de organul fiscal potrivit art. 107, pentru obligaţiile fiscale a căror
scadenţă era împlinită la data comunicării deciziei.
(3)Pentru obligaţiile fiscale eşalonate la plată, precum şi pentru accesoriile acestora termenul de plată
se stabileşte prin documentul prin care se acordă eşalonarea.
(4)În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, pentru diferenţele de obligaţii
fiscale principale stabilite de contribuabil/plătitor prin declaraţii fiscale rectificative, termenul de
plată al diferenţelor este data depunerii declaraţiei rectificative la organul fiscal.

Art. 157: Obligaţii fiscale restante

(1)Prin obligaţii fiscale restante se înţelege:
a)obligaţii fiscale pentru care s-a împlinit scadenţa sau termenul de plată;
b)diferenţele de obligaţii fiscale principale şi accesorii stabilite prin decizie de impunere, chiar dacă
pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1).
(2)Nu sunt considerate obligaţii fiscale restante:
a)obligaţiile fiscale pentru care s-au acordat şi sunt în derulare înlesniri la plată, potrivit legii, dacă
pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut în actul de acordare a înlesnirii sau se află
în termenul de plată prevăzut la art. 194 alin. (1) lit. d), precum şi celelalte obligaţii fiscale, care sunt
condiţii de menţinere a valabilităţii înlesnirilor la plată, dacă pentru acestea nu s-au împlinit
termenele suplimentare astfel cum sunt prevăzute la art. 194 alin. (1);
a1)obligaţiile fiscale pentru care s-au acordat şi sunt în derulare înlesniri la plată, potrivit capitolului
IV1, dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut în decizia de eşalonare la plată
sau se află în termenul de plată prevăzut la art. 2094 alin. (1) lit. d), precum şi celelalte obligaţii
fiscale, care sunt condiţii de menţinere a valabilităţii înlesnirilor la plată, dacă pentru acestea nu s-au
împlinit termenele suplimentare astfel cum sunt prevăzute la art. 2094 alin. (1);
b)obligaţiile fiscale stabilite în acte administrative fiscale a căror executare este suspendată în
condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
b1)obligaţiile fiscale stabilite în acte administrative fiscale contestate potrivit legii, care sunt
garantate potrivit art. 210-211 sau art. 235;
c)obligaţiile fiscale cu termene de plată viitoare stabilite în planul de reorganizare judiciară aprobat şi
confirmat în condiţiile legii;
d)obligaţiile fiscale care nu se sting potrivit art. 266 alin. (9);
e)creanţele fiscale înscrise în titlurile executorii ce au stat la baza sechestrului pentru care s-a realizat
valorificarea bunului cu plata în rate potrivit art. 253, în limita diferenţei de preţ ce a fost aprobată la
plata în rate.
(3)Nu se consideră că un contribuabil înregistrează obligaţii fiscale restante în situaţia în care suma
obligaţiilor fiscale datorate de contribuabil/plătitor este mai mică sau egală cu suma de rambursat/
restituit pentru care există cerere în curs de soluţionare şi cu sumele certe, lichide şi exigibile pe care
contribuabilul le are de încasat de la autorităţile contractante. în cazul emiterii certificatului de
atestare fiscală se face menţiune în acest sens.

Art. 158: Certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal central

(1)Certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal central competent la solicitarea
contribuabilului/plătitorului. Certificatul se emite şi din oficiu sau la solicitarea altor autorităţi
publice, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de reglementările legale în vigoare, precum şi la
solicitarea oricărei persoane care deţine titluri de participare la o societate.
(2)Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidenţa creanţelor fiscale
a organului fiscal central competent şi cuprinde obligaţiile fiscale restante existente în sold în ultima
zi a lunii anterioare depunerii cererii şi nestinse până la data eliberării acestuia, precum şi alte creanţe
bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii şi existente în evidenţa organului
fiscal central în vederea recuperării.
(3)În certificatul de atestare fiscală se înscriu orice alte menţiuni cu privire la situaţia fiscală a
contribuabilului/plătitorului, prevăzute prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(4)Organul fiscal central emitent înscrie în certificatul de atestare fiscală sumele certe, lichide şi
exigibile pe care contribuabilul/plătitorul solicitant le are de încasat de la autorităţi contractante
definite potrivit Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările
ulterioare. Înscrierea se face în baza unui document eliberat de autoritatea contractantă prin care se
certifică faptul că sumele sunt certe, lichide şi exigibile.
(5)Certificatul de atestare fiscală se emite în maximum 3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii şi
poate fi utilizat de persoana interesată, pe o perioadă de până la 30 de zile de la data eliberării. În
cazul certificatului de atestare fiscală eliberat pentru persoanele fizice care nu desfăşoară activităţi
economice în mod independent sau nu exercită profesii libere, perioada în care poate fi utilizat este
de până la 90 de zile de la data eliberării. Pe perioada de utilizare, certificatul poate fi prezentat de
contribuabil/plătitor, în original sau în copie legalizată, oricărui solicitant.
(6)Prin excepţie de la prevederile alin. (5), în situaţia contribuabilului/plătitorului supus unei
inspecţii fiscale şi care solicită eliberarea unui certificat de atestare fiscală în scopul radierii din
registrele în care a fost înregistrat, certificatul de atestare fiscală se emite în termen de 5 zile
lucrătoare de la data emiterii deciziei de impunere sau a deciziei de nemodificare a bazei de
impozitare, după caz.

Art. 159: Certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal local

(1)Certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal local, la solicitarea contribuabilului/
plătitorului. Certificatul se emite şi la solicitarea autorităţilor publice în cazurile şi în condiţiile
prevăzute de reglementările legale în vigoare, precum şi la solicitarea notarului public, conform
delegării date de către contribuabil.
(2)Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidenţa creanţelor fiscale
a organului fiscal local şi cuprinde obligaţiile fiscale restante şi, după caz, obligaţiile fiscale scadente
până în prima zi a lunii următoare depunerii cererii, precum şi alte creanţe bugetare individualizate în
titluri executorii emise potrivit legii şi existente în evidenţa organului fiscal local în vederea
recuperării.
(3)Certificatul de atestare fiscală se emite în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data
solicitării şi este valabil 30 de zile de la data emiterii.
(4)Certificatul de atestare fiscală emis în condiţiile prezentului articol poate fi prezentat în original
sau în copie legalizată oricărui solicitant.
(5)Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de
transport, proprietarii bunurilor ce se înstrăinează trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală
prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor de plată datorate bugetului local al unităţii
administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, potrivit alin.
(2). Pentru bunul ce se înstrăinează, proprietarul bunului trebuie să achite impozitul datorat pentru
anul în care se înstrăinează bunul, cu excepţia cazului în care pentru bunul ce se înstrăinează
impozitul se datorează de altă persoană decât proprietarul.
(51)Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (5), proprietarii bunurilor care înstrăinează mijloace de
transport nu trebuie să prezinte certificatul de atestare fiscală în cazul în care pentru înstrăinare
utilizează formularul de contract de înstrăinare-dobândire a unui mijloc de transport aprobat prin
ordin al ministrului potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.
(6)Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea
prevederilor alin. (5), sunt nule de drept.
(7)Prevederile alin. (5) şi (6) nu sunt aplicabile în cazul procedurii de executare silită, procedurii
insolvenţei şi procedurilor de lichidare.

Intrebari juridice

Pot scoate fiscalul fără să achit toate amenzile odată?

Art. 160: Solicitarea certificatului de atestare fiscală de către alte persoane decât

contribuabilul
(1)Orice persoană fizică sau juridică, alta decât cea prevăzută la art. 69 alin. (4), poate solicita
organelor fiscale certificatul de atestare fiscală sau documente care să ateste situaţia fiscală a unui
contribuabil numai cu consimţământul expres şi neechivoc al contribuabilului în cauză.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), ori de câte ori se dezbate succesiunea unei persoane fizice
decedate, notarul public are obligaţia de a solicita organului fiscal central şi organului fiscal local,
certificatul de atestare fiscală pentru persoana fizică pentru care se dezbate succesiunea.
(3)Certificatul de atestare fiscală prevăzut la alin. (2) nu se solicită în următoarele situaţii:
a)în cazul contribuabililor care la data decesului nu au avut alocat codul numeric personal;
b)în cazul în care se solicită eliberarea de către notarul public a unui certificat de calitate de
moştenitor.
c)în cazul în care se solicită eliberarea de către notarul public a unui certificat de moştenitor exclusiv
pentru locul de veci.
*) Prevederile art. 160 alin. (3), cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost
modificate prin art. I din O.G. nr. 30/2017, se aplică şi în cazul succesiunilor dezbătute înainte de
data intrării în vigoare a ordonanţei şi pentru care se solicită suplimentarea masei succesorale şi
eliberarea de către notarul public a unui certificat suplimentar de moştenitor după data intrării în
vigoare a acesteia.
(4)Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care procedura succesorală se
soluţionează de către instanţa de judecată.
(5)După finalizarea procedurii succesorale în care în masa succesorală sunt cuprinse obligaţii fiscale
restante şi alte creanţe bugetare, notarul public transmite prin mijloace electronice de comunicare
organului fiscal central competent, precum şi organului fiscal local în a cărui rază teritorială se află
sediul biroului notarial, în termen de 30 de zile de la încheierea acesteia, o copie a certificatului de
moştenitor.
(6)Prin excepţie de la prevederile alin. (5), în cazul în care în masa succesorală, pe lângă obligaţiile
fiscale restante şi alte creanţe bugetare, se află şi bunuri imobile intabulate, obligaţia comunicării
copiei certificatului de moştenitor împreună cu încheierea de intabulare a acestuia revine Biroului de
cadastru şi publicitate imobiliară care a dispus înscrierea bunului în cartea funciară. În acest caz,
comunicarea se face prin mijloace electronice de comunicare către organul fiscal central competent şi
organul fiscal local în a cărui rază teritorială se află bunurile imobile.
(7)După înscrierea în cartea funciară a actului autentic notarial, a hotărârii judecătoreşti sau, după
caz, a actului de adjudecare prin care se transferă dreptul de proprietate asupra unui bun imobil,
Biroul de cadastru şi publicitate imobiliară comunică organului fiscal local de la locul situării bunului
imobil o copie a încheierii de intabulare la care se ataşează şi copia actului de înstrăinare a bunului
imobil.
(8)Solicitarea şi eliberarea certificatului de atestare fiscală potrivit alin. (2) sau art. 159 alin.
(1), precum şi transmiterea documentelor prevăzute la alin. (5)-(7) se fac prin mijloace
electronice de comunicare conform unor proceduri care se aprobă, astfel:
a)prin ordin al ministrului finanţelor publice, cu avizul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate
Imobiliară şi al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, pentru solicitările ce se depun la
organul fiscal central, şi respectiv, comunicările făcute către acesta;
b)prin ordin al ministrului dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, cu
avizul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi al Uniunii Naţionale a Notarilor
Publici din România, pentru solicitările ce se depun la organul fiscal local şi, respectiv, comunicările
făcute către acesta.
(9)Organele fiscale centrale şi locale primesc informaţii, prin mijloace electronice de comunicare, din
registrele naţionale notariale conform procedurilor aprobate potrivit alin. (8).

Art. 161: Plata obligaţiilor fiscale în cazuri speciale

Orice persoană poate efectua, pentru sine sau pentru altă persoană, plata unor obligaţii fiscale pentru
care s-a împlinit termenul de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale sau termenul de
prescripţie a dreptului de a cere executarea silită ori obligaţiile fiscale erau datorate de o persoană
juridică care şi-a încetat existenţa. Persoana care efectuează plata trebuie să depună la organul fiscal
o declaraţie pe propria răspundere cu privire la opţiunea efectuării unei asemenea plăţi.

Art. 162: Publicarea listelor debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante

(1)Organele fiscale au obligaţia de a publica pe pagina de internet proprie lista debitorilor persoane
juridice care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii.
(2)Lista se publică trimestrial, până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de
raportare şi cuprinde obligaţiile fiscale restante la sfârşitul trimestrului şi neachitate la data
publicării listei, al căror plafon se stabileşte astfel:
a)în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin ordin al preşedintelui
A.N.A.F.;
b)în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local, prin hotărâre a consiliului local.
(3)Înainte de publicare, obligaţiile fiscale restante se notifică debitorilor. Obligaţiile fiscale ale
sediilor secundare plătitoare de salarii şi venituri asimilate salariilor se notifică persoanei în structura
căreia acestea funcţionează.
(4)În termen de 15 zile de la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale datorate, organul fiscal
competent operează modificările pentru fiecare debitor care şi-a achitat aceste obligaţii.
(5)Prevederile prezentului articol se aplică şi pentru obligaţiile fiscale stabilite prin titluri de creanţă
împotriva cărora contribuabilul a exercitat căile de atac prevăzute de lege, până la soluţionarea căilor
de atac, caz în care organul fiscal face menţiuni cu privire la această situaţie. Ori de câte ori
contribuabilul obţine suspendarea executării actului administrativ fiscal în condiţiile Legii nr.
554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile prevederile alin. (4).

Art. 162¹: Publicarea listelor contribuabililor care nu au obligaţii restante

Indice

(1)Organul fiscal central, precum şi organul fiscal local au obligaţia de a publica pe pagina de
internet proprie lista contribuabililor persoane juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă
obligaţiile fiscale de plată şi care nu au obligaţii restante.
(2)Lista se publică trimestrial până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de
raportare.
(3)Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă:
a)în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin ordin al preşedintelui
A.N.A.F.;
b)în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local, prin hotărâre a consiliului local.

Art. 163: Dispoziţii privind efectuarea plăţii

(1)Plăţile către organul fiscal se efectuează prin intermediul băncilor, trezoreriilor şi al altor instituţii
autorizate să deruleze operaţiuni de plată.
(2)În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central şi organul fiscal local, debitorii
efectuează plata acestora într-un cont unic, prin utilizarea unui ordin de plată pentru Trezoreria
Statului pentru obligaţiile fiscale datorate. Tipurile de obligaţii fiscale supuse acestor prevederi se
aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal
central şi prin ordin al ministrului dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,
în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local.
(3)Distribuirea sumelor din contul unic se face de organul fiscal competent, distinct pe fiecare buget
sau fond, după caz, proporţional cu obligaţiile fiscale datorate.
(4)În cazul în care suma plătită nu acoperă obligaţiile fiscale datorate unui buget sau fond,
distribuirea în cadrul fiecărui buget sau fond se face în următoarea ordine:
a)pentru toate impozitele şi contribuţiile sociale cu reţinere la sursă;
b)pentru toate celelalte obligaţii fiscale principale;
c)pentru obligaţiile fiscale accesorii aferente obligaţiilor prevăzute la lit. a) şi b).
(5)În cazul în care suma achitată nu acoperă toate obligaţiile fiscale aferente uneia dintre categoriile
prevăzute la alin. (4), distribuirea se face, în cadrul categoriei respective, proporţional cu obligaţiile
fiscale datorate.
(6)Metodologia de distribuire a sumelor plătite în contul unic şi de stingere a obligaţiilor fiscale se
aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(7)Plata obligaţiilor fiscale, altele decât cele prevăzute la alin. (2), se efectuează de către debitori,
distinct pe fiecare tip de creanţă fiscală.
(8)[textul din Art. 163, alin. (8) din titlul VII, capitolul II a fost abrogat la 01-ian-2018 de Art. I,
punctul 42. din Ordonanta 30/2017]
(9)Plata obligaţiilor fiscale se efectuează de debitor. Plata poate fi efectuată în numele debitorului şi
de către o altă persoană decât acesta.
(10)Prin excepţie de la prevederile alin. (3), în cazul în care debitorii beneficiază de înlesniri la plată
potrivit reglementărilor legale în vigoare ori se află sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa,
distribuirea sumelor achitate în contul unic se efectuează de către organul fiscal competent, potrivit
ordinii prevăzute la art. 165 alin. (1) sau (6), după caz, indiferent de tipul de creanţă.
(11)În cazul stingerii prin plată a obligaţiilor fiscale, bugetare sau a altor sume colectate de
instituţii publice, în condiţiile legii, momentul plăţii este:
a)în cazul plăţilor în numerar, data înscrisă în documentul de plată eliberat de organul fiscal, unităţile
Trezoreriei Statului, instituţiile publice beneficiare care colectează sume în condiţiile legii sau
instituţii de credit care au încheiate convenţii cu instituţiile publice sau cu Trezoreria Statului în
condiţiile prevăzute prin acte normative specifice;
b)în cazul plăţilor în numerar efectuate la terminale şi echipamente de plată puse la dispoziţia
debitorilor de către instituţiile de credit, în cadrul serviciilor bancare oferite pentru achitarea
obligaţiilor fiscale, bugetare sau a altor sume colectate de instituţii publice, în contul tranzitoriu
deschis conform convenţiilor încheiate cu Ministerul Finanţelor Publice, data înscrisă în documentul
de plată eliberat de terminalele sau echipamentele respective;
c)în cazul plăţilor efectuate prin mandat poştal, data poştei, înscrisă pe mandatul poştal. În cazul
mandatelor poştale transmise de unităţile poştale în sistem electronic, momentul plăţii este data
poştei astfel cum este aceasta transmisă prin sistemul electronic către Trezoreria Statului, potrivit
normelor metodologice aprobate prin ordin comun al ministrului comunicaţiilor şi pentru societatea
informaţională şi al ministrului finanţelor publice;
d)în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară, inclusiv internet banking, home banking, mobile
banking sau alte mijloace de plată la distanţă puse la dispoziţia debitorilor de instituţiile de credit,
inclusiv tranzacţiile efectuate prin intermediul contului tranzitoriu, data la care băncile debitează
contul persoanei care efectuează plata pe baza instrumentelor de decontare specifice, astfel cum
această informaţie este transmisă prin mesajul electronic de plată de către instituţia bancară
iniţiatoare, potrivit reglementărilor specifice în vigoare, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 177;
e)în cazul plăţilor efectuate prin intermediul cardurilor bancare, data la care a fost efectuată
tranzacţia, astfel cum este confirmată prin procedura de autorizare a acesteia. În cazul creanţelor
fiscale administrate de organul fiscal central, procedura şi tipurile de creanţe fiscale care pot fi plătite
prin intermediul cardurilor bancare se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(11¹)Efectuarea plăţii şi data plăţii pot fi dovedite, dacă legea nu prevede altfel, pe baza
următoarelor documente:
a)documentul de plată pe suport hârtie, cum ar fi ordin de plată, chitanţă sau mandat poştal, în
original sau în copie certificată prin semnătura olografă de către instituţia prin care s-a efectuat plata;
b)extrasul de cont, în original, emis de instituţia de credit sau de unitatea Trezoreriei Statului sau
copia extrasului de cont certificat prin semnătura olografă de către instituţia prin care s-a efectuat
plata;
c)documentul eliberat de terminalele şi echipamentele de plată puse la dispoziţia debitorilor de
instituţiile de credit în cadrul serviciilor bancare oferite pentru achitarea obligaţiilor fiscale în contul
tranzitoriu deschis conform convenţiilor încheiate cu Ministerul Finanţelor Publice în condiţiile legii,
semnate de către debitor cu semnătura olografă. În acest document debitorul îşi va completa adresa
de domiciliu, adresa de e-mail şi numărul de telefon la care poate fi contactat;
d)documentul de plată sau extrasul de cont pe suport hârtie, semnate de către debitor cu semnătura
olografă, în cazul plăţilor efectuate prin internet banking, home banking, mobile banking sau alte
mijloace de plată la distanţă, conţinând toate informaţiile aferente plăţii efectuate. În acest document
debitorul îşi va completa adresa de domiciliu, adresa de e-mail şi numărul de telefon la care poate fi
contactat;
e)documentul de plată editat pe suport hârtie conţinând toate informaţiile aferente plăţii efectuate,
semnat de către debitor cu semnătura olografă, în cazul plăţilor efectuate online utilizând cardul
bancar în cadrul sistemelor de plată aparţinând instituţiilor publice sau în cadrul altor sisteme de plată
reglementate de acte normative în vigoare. În acest document debitorul îşi va completa adresa de
domiciliu, adresa de e-mail şi numărul de telefon la care poate fi contactat;
f)mandatul poştal editat pe suport hârtie, conţinând toate informaţiile aferente plăţii efectuate, semnat
de către debitor cu semnătura olografă. În acest document debitorul îşi va completa adresa de
domiciliu, adresa de e-mail şi numărul de telefon la care poate fi contactat;
g)declaraţia pe propria răspundere completată pe suport hârtie în formatul solicitat de instituţia
publică, conţinând toate informaţiile aferente plăţii efectuate şi semnată de către debitor cu semnătura
olografă, în cazul plăţilor efectuate prin mijloacele de plată prevăzute la lit. c)-f), în care debitorul îşi
va completa adresa de domiciliu, adresa de e-mail şi numărul de telefon la care poate fi contactat.
(11²)Instituţiile publice care prestează serviciile publice sau colectează sumele cuvenite bugetului
general consolidat pot accepta comunicarea de către debitori, prin mijloace electronice, a dovezii
plăţii prevăzute la alin. (111), în condiţiile şi în formatul stabilite de acestea, cu condiţia verificării
ulterioare a încasării în conturile de disponibilităţi sau de venituri bugetare ale acestora, pe baza
extraselor de cont eliberate de unităţile Trezoreriei Statului, în condiţiile şi în termenul prevăzute la
alin. (113).
(11³)În situaţia prezentării de către debitor, ca dovadă a plăţii a documentelor prevăzute la alin. (111
) lit. c)-g) semnate olograf de către acesta, şi în cazurile prevăzute la alin. (112), instituţia publică are
obligaţia verificării încasării sumelor respective în termen de maximum 180 de zile de la data
prestării serviciului/acceptării ca dovadă a plăţii a respectivelor documente. În cadrul acestui termen,
pentru eventualele sume neregăsite în extrasele de cont, instituţia publică evidenţiază în contabilitate
creanţa asupra debitorului şi solicită acestuia informaţii suplimentare în legătură cu plata la adresa de
domiciliu, adresa de e-mail sau la numărul de telefon indicate de acesta în documentul prezentat în
scopul dovedirii plăţii. În cadrul aceluiaşi termen, instituţia publică poate solicita confirmarea plăţii
instituţiei de credit sau unităţii Poştei Române care a iniţiat plata. Confirmarea scrisă a efectuării
plăţii de către instituţia prin care s-a iniţiat plata trebuie să cuprindă toate informaţiile aferente plăţii
efectuate. Instituţiile publice pot stabili prin normele proprii prevăzute la alin. (119) acceptarea
transmiterii prin e-mail a acestui document.
(11⁴)În situaţia în care plătitorul diferă de debitorul pentru care s-a efectuat plata, în documentele
prevăzute la alin. (111) lit. c)-g) se completează adresa de domiciliu, adresa de e-mail şi numărul de
telefon la care poate fi contactat debitorul şi se semnează olograf de către acesta. Prin semnarea de
către debitor acesta îşi asumă că plata efectuată este pentru sine. În cazul debitorilor reprezentaţi, în
numele acestora semnează reprezentantul legal.
(11⁵)În cazul în care, în termen de 180 de zile de la data prestării serviciului/data acceptării ca
dovadă a plăţii a documentelor prevăzute la alin. (111), sumele înscrise în aceste documente nu se
regăsesc încasate sau acestea nu au fost confirmate de instituţiile prin care s-a iniţiat plata, instituţia
publică emite şi comunică debitorului o decizie de recuperare care reprezintă titlu executoriu şi
cuprinde elementele prevăzute la art. 226 alin. (8). Pentru sumele individualizate în decizia de
recuperare se datorează obligaţii fiscale accesorii, potrivit cap. III al titlului VII, din ziua următoare
datei prestării serviciului sau datei scadenţei, după caz, şi până la data stingerii acestor sume inclusiv,
această menţiune înscriindu-se în decizie. În cazul în care executarea silită se efectuează de organele
fiscale, obligaţiile fiscale accesorii se fac venit la bugetul de stat, în cazul în care executarea silită se
efectuează de organul fiscal central, sau la bugetele locale, în cazul în care executarea silită se
efectuează de organul fiscal local.
(11⁶)Prin excepţie de la prevederile art. 226 alin. (10)-(13), în cazul în care executarea silită se
efectuează de organele fiscale, sumele recuperate în cadrul procedurii de executare silită
reprezentând obligaţii principale se virează integral într-un cont distinct al instituţiei publice care a
prestat serviciul public deschis la unitatea Trezoreriei Statului, în scopul stingerii debitelor
înregistrate în contabilitatea acesteia şi a virării sumelor către bugetele sau beneficiarii cărora se
cuvin.
(11⁷)Informaţiile minime obligatorii privind efectuarea plăţii în baza documentelor acceptate
ca dovadă a plăţii, prevăzute la alin. (111) şi procedura de restituire a sumelor încasate de
instituţiile publice care prestează serviciile publice se stabilesc astfel:
a)prin ordin al ministrului finanţelor publice, în cazul instituţiilor publice care fac parte din
administraţia publică centrală;
b)prin ordin comun al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi
administraţiei publice, în cazul instituţiilor publice care fac parte din administraţia publică locală.
(11⁸)În aplicarea prevederilor alin. (112)-(117) pot fi emise instrucţiuni aprobate prin ordin comun
al ministrului finanţelor publice şi al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice.
(11⁹)Procedura de verificare a sumelor încasate pentru care au fost acceptate ca dovadă a plăţii
documentele de la alin. (113) se aprobă prin norme proprii de către instituţiile publice. Instituţiile
publice pot aproba norme proprii de verificare a sumelor încasate şi pentru situaţiile în care dovada
plăţii este cea prevăzută la alin. (111) lit. a) şi b).
(1110)instituţiile publice care prestează serviciile publice pot dezvolta sisteme centralizate care să
permită facilitarea verificării încasării sumelor colectate. Procedura de funcţionare şi de administrare
a sistemelor centralizate se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(1111)Până la aprobarea ordinelor prevăzute la alin. (117) informaţiile aferente identificării plăţilor
sunt cele prevăzute în documentele de plată prevăzute de normele legale în vigoare la data efectuării
plăţii.
(1112)Utilizarea informaţiilor solicitate potrivit alin. (111) se realizează cu respectarea legislaţiei
privind prelucrarea datelor cu caracter personal.
(12)În cazul stingerii obligaţiilor fiscale prin valorificarea garanţiei constituite potrivit art. 211 lit. a),
data stingerii este data constituirii garanţiei.

Art. 164: Dispoziţii privind corectarea erorilor din documentele de plată

(1)Plata obligaţiilor fiscale efectuată într-un cont bugetar eronat este valabilă, de la momentul
efectuării acesteia, în condiţiile prezentului articol. La cererea debitorului, organul fiscal competent
efectuează îndreptarea erorilor din documentele de plată întocmite de debitor, în suma şi din contul
debitorului înscrise în documentul de plată, cu condiţia debitării contului acestuia şi a creditării unui
cont bugetar.
(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care plata s-a efectuat în alt buget decât cel al cărui
venit este creanţa fiscală plătită, cu condiţia ca plata să nu fi stins creanţele datorate bugetului în care
s-a încasat suma plătită eronat, cu excepţia cazului în care în evidenţa fiscală debitorul înregistrează
sume plătite în plus cel puţin la nivelul plăţii eronate.
(3)În cazul plăţilor efectuate în alt buget, organul fiscal competent dispune unităţii Trezoreriei
Statului transferul sumelor plătite eronat către bugetul căruia obligaţia fiscală este datorată.
(4)În situaţia în care plata obligaţiilor fiscale s-a efectuat utilizând un cod de identificare fiscală
eronat, eroarea din documentul de plată poate fi corectată cu condiţia ca plata să nu fi stins creanţele
datorate bugetului în care s-a încasat suma plătită eronat, cu excepţia cazului în care în evidenţa
fiscală debitorul înregistrează sume plătite în plus cel puţin la nivelul plăţii eronate. În acest caz,
cererea de îndreptare a erorii se depune de cel care a efectuat plata la organul fiscal competent.
(5)Cererea de îndreptare a erorilor din documentele de plată poate fi depusă în termen de 5 ani, sub
sancţiunea decăderii. Termenul începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care
s-a efectuat plata.
(6)Procedura de îndreptare a erorilor din documentele de plată se aprobă astfel:
a)prin ordin al ministrului finanţelor publice, în cazul plăţilor efectuate la organul fiscal central;
b)prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu avizul Ministerului
Finanţelor Publice, în cazul plăţilor efectuate la organul fiscal local.
(7)Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi în următoarele situaţii:
a)documentele de plată sunt întocmite de terţii popriţi;
b)creanţa fiscală este administrată de organ fiscal diferit. În acest caz, cererea se depune de debitor la
organul fiscal la care s-a creditat contul bugetar cu plata efectuată eronat.
(8)Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi în cazul erorilor generate de operatorii sistemului de
decontare bancară. În acest caz, îndreptarea erorilor se realizează din oficiu de către organul fiscal
sau, după caz, la solicitarea instituţiei de credit.

Art. 165: Ordinea stingerii obligaţiilor fiscale

(1)Dacă un debitor datorează mai multe tipuri de obligaţii fiscale, iar suma plătită nu este
suficientă pentru a stinge toate obligaţiile, atunci se stinge obligaţia fiscală pe care o indică
debitorul, potrivit legii, sau care este distribuită potrivit prevederilor art. 163, după caz,
stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine:
a)toate obligaţiile fiscale principale, în ordinea vechimii, şi apoi obligaţiile fiscale accesorii, în
ordinea vechimii;
b)obligaţiile cu scadenţe viitoare, la solicitarea debitorului.
(1¹)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se sting cu prioritate sumele individualizate în deciziile
de recuperare a ajutoarelor de stat şi/sau de minimis emise, după caz, de Comisia Europeană/entităţile
ce deţin calitatea de furnizor sau de administrator de ajutor de stat sau de minimis/Consiliul
Concurenţei şi dobânzile aferente datorate de la data plăţii ajutorului până la data recuperării sau a
rambursării sale integrale.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal
local cu suma plătită de titulari ai dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor sau
mijloacelor de transport, se sting cu prioritate amenzile contravenţionale individualizate în titluri
executorii, în ordinea vechimii, chiar dacă debitorul indică un alt tip de obligaţie fiscală. Aceste
prevederi nu se aplică în cazul plăţii taxelor astfel cum sunt definite la art. 1 pct. 36.
(3)În scopul stingerii obligaţiilor fiscale, vechimea acestora se stabileşte astfel:
a)în funcţie de scadenţă, pentru obligaţiile fiscale principale;
b)în funcţie de data comunicării, pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale stabilite de organul
fiscal competent, precum şi pentru obligaţiile fiscale accesorii;
c)în funcţie de data depunerii la organul fiscal a declaraţiilor fiscale rectificative, pentru diferenţele
de obligaţii fiscale principale stabilite de contribuabil/plătitor, în cazul în care legea prevede obligaţia
acestuia de a calcula cuantumul obligaţiei fiscale;
d)în funcţie de data primirii, în condiţiile legii, a titlurilor executorii transmise de alte instituţii.
(4)Pentru beneficiarii unei eşalonări la plată, ordinea de stingere este următoarea:
a)ratele de eşalonare şi/sau, după caz, obligaţiile fiscale de a căror plată depinde menţinerea
valabilităţii eşalonării la plată;
b)sumele datorate în contul următoarelor rate din graficul de plată, până la concurenţa cu suma
eşalonată la plată sau până la concurenţa cu suma achitată, după caz.
(5)Pentru beneficiarii unei amânări la plată, ordinea de stingere este următoarea:
a)obligaţiile fiscale datorate, altele decât cele care fac obiectul amânării la plată;
b)obligaţiile fiscale amânate la plată.
(6)Cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 167 alin. (11) şi (12), pentru debitorii care se află sub
incidenţa legislaţiei privind insolvenţa, ordinea de stingere este următoarea:
a)obligaţiile fiscale, altele decât cele înscrise la masa credală, în ordinea vechimii;
b)obligaţiile fiscale cu termene de plată stabilite în planul de reorganizare judiciară aprobat şi
confirmat în condiţiile legii, precum şi obligaţiile fiscale accesorii datorate pe perioada reorganizării,
dacă în plan s-au prevăzut calcularea şi plata acestora;
c)obligaţiile fiscale admise la masa credală potrivit legii, în ordinea vechimii, până la stingerea
integrală a acestora, în situaţia contribuabililor aflaţi în stare de faliment;
d)alte obligaţii fiscale în afara celor prevăzute la lit. a)-c).
(7)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul contribuabililor care beneficiază de ajutor de stat
sub formă de subvenţii de la bugetul de stat pentru completarea veniturilor proprii, potrivit legii, se
sting cu prioritate obligaţiile fiscale aferente perioadei fiscale la care se referă subvenţia, indiferent
dacă plata este efectuată din subvenţie sau din veniturile proprii.
(8)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul obligaţiilor fiscale de plată stabilite de organele
de inspecţie fiscală, precum şi a amenzilor de orice fel, se stinge cu prioritate obligaţia fiscală sau
amenda pe care o alege contribuabilul.
(9)Debitorul poate opta pentru a fi înştiinţat cu privire la modul în care a fost efectuată stingerea
obligaţiilor fiscale, prin depunerea unei cereri în acest sens la organul fiscal competent. În acest caz,
organul fiscal competent comunică debitorului modul în care a fost efectuată stingerea obligaţiilor
fiscale, cu cel puţin 5 zile înainte de următorul termen de plată a obligaţiilor fiscale.

Art. 166: Reguli speciale privind stingerea creanţelor fiscale prin plată sau compensare

(1)Plăţile efectuate de către debitori nu se distribuie şi nu sting obligaţiile fiscale înscrise în titluri
executorii pentru care executarea silită este suspendată în condiţiile art. 233 alin. (1) lit. a) şi d) şi
alin. (7), cu excepţia situaţiei în care contribuabilul optează pentru stingerea acestora potrivit art. 165
alin. (8).
(2)Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul stingerii obligaţiilor fiscale prin compensare.

Art. 166¹: Reguli speciale privind stingerea creanţelor fără plată

Indice

Prin excepţie de la prevederile art. 167, creanţele fiscale ale contribuabilului, certe, lichide şi
exigibile, faţă de bugetele locale, stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, se sting la cererea
contribuabilului şi prin compensarea acestora cu obligaţiile sale restante, curente sau viitoare către
bugetul de stat, fără compensare între bugete, indiferent dacă obligaţiile şi, respectiv, creanţele
supuse stingerii sunt administrate sau nu de aceeaşi autoritate publică. Procedura de stingere şi
schimb de informaţii între organele fiscale locale şi organele fiscale centrale se aprobă prin ordin
comun al ministrului finanţelor şi al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, iniţiat
la propunerea ANAF.

Art. 167: Compensarea

(1)Prin compensare se sting creanţele statului sau unităţilor administrativ-teritoriale ori
subdiviziunilor acestora reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului
general consolidat cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată
de la buget, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât
calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, cu condiţia ca respectivele creanţe să fie administrate de
aceeaşi autoritate publică, inclusiv unităţile subordonate acesteia. Prin sume de plată de la buget se
înţeleg sumele pe care statul sau unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială trebuie să le
plătească unei persoane, inclusiv cele care rezultă din raporturi juridice contractuale, dacă acestea
sunt stabilite prin titluri executorii.
(2)Creanţele debitorului se compensează cu obligaţii datorate aceluiaşi buget, urmând ca din
diferenţa rămasă să fie compensate obligaţiile datorate altor bugete, în mod proporţional, cu
respectarea condiţiilor prevăzute la alin. (1).
(3)Creanţele fiscale rezultate din raporturi juridice vamale se compensează cu creanţele debitorului
reprezentând sume de restituit de aceeaşi natură. Eventualele diferenţe rămase se compensează cu
alte obligaţii fiscale ale debitorului, în ordinea prevăzută la alin. (2).
(4)Dacă legea nu prevede altfel, compensarea operează de drept la data la care creanţele există
deodată, fiind deopotrivă certe, lichide şi exigibile.
(5)În sensul prezentului articol, creanţele sunt exigibile:
a)la data scadenţei, potrivit art. 154 sau 155, după caz;
b)la termenul prevăzut de lege pentru depunerea decontului cu sumă negativă de TVA cu opţiune de
rambursare, în limita sumei aprobate la rambursare prin decizia emisă de organul fiscal central,
potrivit legii;
c)la data depunerii cererii de restituire, în limita sumei aprobate pentru restituire prin decizia emisă
de organul fiscal central, potrivit legii, pentru cererile de restituire a accizei sau taxei pe valoarea
adăugată, după caz, depuse potrivit Codului fiscal;
d)la data comunicării deciziei, pentru obligaţiile fiscale principale, precum şi pentru obligaţiile
fiscale accesorii stabilite de organul fiscal competent prin decizie;
e)la data depunerii la organul fiscal a declaraţiilor de impunere rectificative, pentru diferenţele de
obligaţii fiscale principale stabilite de contribuabil/plătitor în cazul în care legea prevede obligaţia
acestuia de a calcula cuantumul obligaţiei fiscale;
f)la data comunicării actului de individualizare a sumei, pentru obligaţiile de plată de la buget;
g)la data primirii, în condiţiile legii, de către organul fiscal a titlurilor executorii emise de alte
instituţii, în vederea executării silite;
h)la data naşterii dreptului la restituire pentru sumele de restituit potrivit art. 168, astfel:
1. la data plăţii pentru sumele achitate în plus faţă de obligaţiile fiscale datorate;
2. la data prevăzută de lege pentru depunerea declaraţiei anuale de impozit pe profit, în cazul
impozitului pe profit de restituit rezultat din regularizarea anuală, potrivit legii. Restituirea se face
în limita sumei rămase după regularizarea impozitului anual cu plăţile anticipate neachitate;
3. la data emiterii deciziei de impunere anuală, în cazul impozitului pe venit de restituit rezultat
din regularizarea anuală, potrivit legii. Restituirea se face în limita sumei rămase după
regularizarea impozitului anual cu plăţile anticipate neachitate;
4. la data procesului-verbal de distribuire, pentru sumele rămase după efectuarea distribuirii
prevăzute la art. 258;
5. la data prevăzută de lege pentru depunerea declaraţiei fiscale, în cazul sumelor de restituit
rezultate din regularizarea prevăzută la art. 170;
6. la data depunerii cererii de restituire, în limita sumei aprobate pentru restituire prin decizia
emisă de organul fiscal potrivit legii, pentru celelalte cazuri de sume de restituit.
(6)Creanţele fiscale rezultate din cesiunea notificată potrivit prevederilor art. 28 se sting prin
compensare cu obligaţiile cesionarului la data notificării cesiunii.
(7)Compensarea se constată de către organul fiscal competent, la cererea debitorului sau din oficiu.
Dispoziţiile art. 165 privind ordinea stingerii datoriilor sunt aplicabile în mod corespunzător.
(8)Organul fiscal competent comunică debitorului decizia cu privire la efectuarea compensării, în
termen de 7 zile de la data efectuării operaţiunii.
(9)Se compensează, în condiţiile prezentului articol, suma negativă a taxei pe valoarea
adăugată din decontul de taxă cu opţiune de rambursare depus de reprezentantul unui grup
fiscal constituit potrivit Codului fiscal cu obligaţiile fiscale ale membrilor grupului fiscal, în
următoarea ordine:
a)obligaţiile fiscale ale reprezentantului grupului fiscal;
b)obligaţiile fiscale ale celorlalţi membri ai grupului fiscal, la alegerea organului fiscal central.
(9¹)Dispoziţiile alin. (9) privind ordinea de stingere prin compensare se aplică în mod corespunzător
şi în cazul grupului fiscal constituit în domeniul impozitului pe profit, dacă drept urmare a depunerii
declaraţiei anuale consolidate privind impozitul pe profit rezultă o sumă de restituit.
(10)În cazul în care taxa pe valoarea adăugată de plată se stinge prin regularizare cu suma negativă
de taxă, potrivit Codului fiscal, data stingerii taxei de plată este data prevăzută de lege pentru
depunerea decontului în care s-a efectuat regularizarea.
(11)Pentru debitorii care se află sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa şi care depun un decont
cu sumă negativă de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare după data deschiderii
procedurii insolvenţei, suma aprobată la rambursare se compensează în condiţiile prezentului articol
cu obligaţiile fiscale înregistrate de către aceştia, altele decât cele înscrise la masa credală.
(12)Suma negativă de taxă pe valoarea adăugată înscrisă în decontul de taxă pe valoarea adăugată
aferentă perioadei fiscale anterioare datei deschiderii procedurii insolvenţei se compensează în
condiţiile prezentului articol cu obligaţiile fiscale ale debitorului înscrise la masa credală.

Art. 168: Restituiri de sume

(1)Se restituie, la cerere, contribuabilului/plătitorului orice sumă plătită sau încasată fără a fi datorată.
(2)În situaţia în care s-a făcut o plată fără a fi datorată, cel pentru care s-a făcut astfel plata are
dreptul la restituirea sumei respective.
(3)Prevederile prezentului articol se aplică şi pentru sumele de restituit ca urmare a aplicării, potrivit
legii, a scutirii indirecte sau a altor asemenea scutiri.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se restituie din oficiu următoarele sume:
a)cele de restituit, reprezentând diferenţe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului
pe venit datorat de persoanele fizice, care se restituie în termen de cel mult 60 de zile de la data
comunicării deciziei de impunere;
b)cele încasate prin poprire, în plus faţă de creanţele fiscale pentru care s-a înfiinţat poprirea, care se
restituie în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data încasării.
(5)Diferenţele de impozit pe venit şi/sau contribuţii sociale de restituit mai mici de 10 lei rămân în
evidenţa fiscală spre a fi compensate cu datorii viitoare, urmând să se restituie atunci când suma
cumulată a acestora depăşeşte limita menţionată.
(6)Prin excepţie de la alin. (5), diferenţele mai mici de 10 lei se restituie în numerar numai la
solicitarea contribuabilului/plătitorului.
(7)În cazul restituirii sumelor în valută confiscate, aceasta se realizează conform legii, în lei la cursul
de referinţă al pieţei valutare pentru euro, comunicat de Banca Naţională a României, de la data
rămânerii definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune restituirea.
(8)În cazul în care contribuabilul/plătitorul înregistrează obligaţii restante, restituirea/rambursarea se
efectuează numai după efectuarea compensării potrivit prezentului cod.
(9)În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mică decât obligaţiile restante ale
contribuabilului/plătitorului, se efectuează compensarea până la concurenţa sumei de rambursat sau
de restituit.
(10)În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mare decât suma reprezentând
obligaţii restante ale contribuabilului/plătitorului, compensarea se efectuează până la concurenţa
obligaţiilor restante, diferenţa rezultată restituindu-se contribuabilului/plătitorului.
(11)În cazul în care după decesul persoanei fizice sau încetarea persoanei juridice se stabilesc sume
de restituit sau de rambursat prin hotărâri judecătoreşti definitive, aceste sume se restituie sau se
rambursează numai dacă există succesori ori alţi titulari care au dobândit drepturile de rambursare
sau de restituire în condiţiile legii.
(12)În cazul în care din eroare instituţiile de credit virează organului fiscal sume reprezentând credite
nerambursabile sau finanţări primite de la instituţii sau organizaţii naţionale ori internaţionale pentru
derularea unor programe ori proiecte, precum şi sumele prevăzute la art. 729 alin. (7) din Legea nr.
134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,
prin excepţie de la prevederile alin. (8), sumele respective se restituie la cererea instituţiei de credit
sau a contribuabilului/plătitorului, chiar dacă acesta înregistrează obligaţii restante.
ICCJ stabileşte că: "Termenul de prescripţie aplicabil acţiunilor în restituirea sumelor reprezentând
contribuţii sociale de asigurări de sănătate, reţinute din indemnizaţia de gratitudine prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, este termenul de prescripţie de 5 ani prevăzut de art. 219 alin. (1)
din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Intrebari juridice

Poate urmașul unui proprietar decedat să recupereze impozitul plătit în plus pentru o mașină radiată?

Art. 169

(1)Taxa pe valoarea adăugată, denumită în continuare TVA, solicitată la rambursare prin deconturile
cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare, depuse în cadrul termenului legal de depunere,
se rambursează de organul fiscal central, cu efectuarea, ulterior, a inspecţiei fiscale.
(2)Prevederile alin. (1) nu se aplică deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de
rambursare, depuse de contribuabilii mari şi mijlocii, stabiliţi potrivit prevederilor art. 30 alin.
(3), care se soluţionează după efectuarea inspecţiei fiscale anticipate, în cazul în care:
a)contribuabilul/plătitorul are înscrise în cazierul fiscal fapte care sunt sancţionate ca infracţiuni;
b)organul fiscal central, pe baza informaţiilor deţinute, constată că există riscul unei rambursări
necuvenite;
c)pentru contribuabilul/plătitorul respectiv a fost declanşată procedura de lichidare voluntară sau a
fost deschisă procedura de insolvenţă, cu excepţia celor pentru care s-a confirmat un plan de
reorganizare, în condiţiile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de
insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Prevederile alin. (1) nu se aplică deconturilor cu sume negative de TVA cu opţiune de
rambursare, depuse de alţi contribuabili/plătitori decât cei prevăzuţi la alin. (2) care se
soluţionează după efectuarea inspecţiei fiscale anticipate, în cazul în care:
a)contribuabilul/plătitorul are înscrise în cazierul fiscal fapte care sunt sancţionate ca infracţiuni;
b)organul fiscal central, pe baza informaţiilor deţinute, constată că există riscul unei rambursări
necuvenite;
c)pentru contribuabilul/plătitorul respectiv a fost declanşată procedura de lichidare voluntară sau a
fost deschisă procedura de insolvenţă, cu excepţia celor pentru care s-a confirmat un plan de
reorganizare, în condiţiile legii speciale;
d)contribuabilul/plătitorul depune primul decont cu sume negative de TVA cu opţiune de
rambursare, după înregistrarea în scopuri de TVA;
e)soldul sumei negative de TVA solicitată la rambursare provine dintr-un număr de perioade mai
mare decât numărul perioadelor de raportare utilizate într-o perioadă de 12 luni.
(4)În sensul prezentului articol, se consideră că persoanele impozabile prezintă un risc de
rambursare necuvenită a TVA dacă se regăsesc în oricare dintre următoarele situaţii:
a)organele fiscale primesc documente oficiale de la alte instituţii, care vizează aspecte de natură
fiscală şi se constată că au incidenţă în acordarea unei rambursări necuvenite de TVA;
b)în cadrul acţiunilor de control fiscal s-au constatat fapte care pot întruni elementele constitutive ale
unor infracţiuni cu implicaţii de natură fiscală;
c)cu ocazia inspecţiei fiscale ulterioare au fost stabilite diferenţe mai mari de 10% din suma
rambursată, dar nu mai puţin de 50.000 lei pentru fiecare decont de TVA care a făcut obiectul
inspecţiei fiscale ulterioare;
d)s-au constatat neconcordanţe semnificative, verificate şi confirmate de organul fiscal, între
informaţiile înscrise în declaraţiile informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe
teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA depuse de persoana impozabilă şi cele
depuse de partenerii de afaceri şi/sau neconcordanţe semnificative între informaţiile înscrise în
declaraţiile informative privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare depuse de persoana
impozabilă şi cele depuse de partenerii de afaceri şi transmise organului fiscal prin intermediul
sistemului informatic de schimb de informaţii privind TVA între statele membre ale Uniunii
Europene.
(5)În cazul deconturilor cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare, depuse după termenul
legal de depunere, suma negativă din acestea se preia în decontul perioadei următoare.
(6)În cazul decontului cu sumă negativă de TVA depus în numele unui grup fiscal constituit potrivit
Codului fiscal, dispoziţiile alin. (2) sau (3), după caz, sunt aplicabile atât pentru reprezentantul
grupului fiscal, cât şi pentru membrii acestuia.
(7)Procedura de aplicare a prevederilor prezentului articol se aprobă prin ordin al preşedintelui
A.N.A.F.
(8)Ori de câte ori, în condiţiile prezentului articol, rambursarea se aprobă cu inspecţie fiscală
ulterioară, inspecţia fiscală se decide în baza unei analize de risc.
(9)În cazul inspecţiei fiscale anticipate, efectuate pentru soluţionarea deconturilor cu sumă negativă
de TVA, prin excepţie de la prevederile art. 117, perioada supusă inspecţiei fiscale va cuprinde
exclusiv perioadele fiscale în care s-au derulat operaţiunile care au generat soldul sumei negative a
taxei. Dispoziţiile art. 94 alin. (3) rămân aplicabile.
(10)În situaţia în care se constată indicii privind nerespectarea legislaţiei fiscale ori stabilirea
incorectă a obligaţiilor fiscale, prin operaţiuni care s-au desfăşurat în afara perioadei prevăzute la
alin. (9), inspecţia fiscală se extinde corespunzător, cu respectarea prevederilor art. 117.

Art. 170: Prevederi speciale privind restituirea impozitului pe venit reţinut la sursă

(1)În situaţia în care plătitorul a reţinut la sursă un impozit pe venit în cuantum mai mare decât cel
legal datorat, restituirea acestuia se efectuează de către plătitor, la cererea contribuabilului depusă în
termenul de prescripţie a dreptului de a cere restituirea prevăzut la art. 219.
(2)Sumele restituite de către plătitor se regularizează de către acesta cu obligaţiile fiscale de acelaşi
tip datorate în perioada fiscală în care s-a efectuat restituirea prin depunerea unei declaraţii de
regularizare/cerere de restituire. Declaraţia de regularizare/cererea de restituire poate fi depusă şi
ulterior, în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a cere restituirea. Pentru diferenţele de
restituit sunt aplicabile prevederile art. 167 sau 168, după caz.
(3)În cazul contribuabililor nerezidenţi care depun certificatul de rezidenţă fiscală ulterior reţinerii la
sursă a impozitului de către plătitorul de venit, restituirea şi regularizarea, potrivit prezentului articol,
se efectuează chiar dacă pentru perioada fiscală în care creanţa fiscală restituită a fost datorată s-a
ridicat rezerva verificării ulterioare, ca urmare a efectuării inspecţiei fiscale.
(4)Pentru impozitul pe venit care se regularizează potrivit prezentului articol, plătitorul nu depune
declaraţie rectificativă.
(5)În situaţia în care plătitorul nu mai există sau acesta se află în procedura insolvenţei potrivit Legii
nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, restituirea impozitului pe
venit reţinut la sursă în cuantum mai mare decât cel legal datorat se efectuează de către organul fiscal
central competent, în baza cererii de restituire depuse de contribuabil. Prin organ fiscal central
competent se înţelege organul fiscal central competent pentru administrarea creanţelor fiscale ale
contribuabilului solicitant.
(6)Plătitorul are obligaţia de a corecta, dacă este cazul, declaraţiile informative corespunzătoare
regularizării efectuate.
(7)Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

Art. 170¹: Prevederi speciale privind restituirea impozitului pe dividende

Indice

(1)În cazul în care din regularizarea anuală a dividendelor distribuite parţial în cursul anului, potrivit
art. 67 din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
rezultă sume de restituit de la buget, plătitorul de dividende depune la organul fiscal competent o
declaraţie de regularizare/cerere de restituire, după restituirea de către asociaţi sau acţionari a
dividendelor plătite sau după aprobarea situaţiilor financiare anuale în cazul dividendelor interimare
distribuite neplătite, până la împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere restituirea.
Pentru diferenţele de restituit sunt aplicabile prevederile art. 167 sau 168, după caz.
(2)Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

Art. 171: Regularizarea obligaţiilor fiscale în cazul reconsiderării unei tranzacţii de către

organul fiscal central
(1)Obligaţiile fiscale stabilite de organul fiscal central ca urmare a reconsiderării unei tranzacţii,
potrivit legii, se regularizează cu obligaţiile fiscale declarate/plătite de contribuabil/plătitor aferente
respectivei tranzacţii. În acest caz, sumele achitate în contul obligaţiilor fiscale declarate/plătite de
contribuabil/plătitor se consideră, în totalitate, indiferent de bugetul unde au fost ulterior distribuite, a
reprezenta plăţi anticipate în contul obligaţiilor fiscale stabilite ca urmare a reconsiderării, cu
regularizarea ulterioară între bugete.
(2)Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

Art. 172: Obligaţia băncilor supuse regimului de supraveghere specială sau de administrare

specială
Băncile supuse regimului de supraveghere specială sau de administrare specială şi care efectuează
plăţile dispuse în limita încasărilor vor deconta zilnic, cu prioritate, sumele reprezentând obligaţii
fiscale cuprinse în ordinele de plată emise de debitori şi/sau obligaţii fiscale înscrise în adresa de
înfiinţare a popririi transmisă de organele fiscale.

Art. 173: Dispoziţii generale privind dobânzi şi penalităţi de întârziere

(1)Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitor a obligaţiilor fiscale principale, se
datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere.
(2)Nu se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru sumele datorate cu titlu de amenzi de
orice fel, obligaţii fiscale accesorii stabilite potrivit legii, cheltuieli de executare silită, cheltuieli
judiciare, sumele confiscate, precum şi sumele reprezentând echivalentul în lei al bunurilor şi
sumelor confiscate care nu sunt găsite la locul faptei.
(3)Nu se datorează obligaţii fiscale accesorii pentru suma plătită în contul obligaţiei fiscale
principale dacă, anterior stabilirii obligaţiilor fiscale, debitorul a efectuat o plată, iar suma
plătită nu a stins alte obligaţii, stabilite prin:
a)declaraţii de impunere depuse ulterior efectuării plăţii;
b)declaraţii de impunere rectificative sau decizii de impunere, inclusiv cele emise ca urmare a
refacerii inspecţiei fiscale în condiţiile art. 129. În aceste cazuri, se datorează obligaţii fiscale
accesorii de la data scadenţei obligaţiei fiscale principale până la data plăţii, inclusiv.
(3¹)Prevederile alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul stingerii obligaţiilor fiscale prin
celelalte modalităţi prevăzute la art. 22 decât cea prin plată.
(4)Dobânzile şi penalităţile de întârziere se fac venit la bugetul căruia îi aparţine creanţa principală.
(5)Dobânzile şi penalităţile de întârziere se stabilesc prin decizii, cu excepţia situaţiei prevăzute la
art. 227 alin. (8).
(5¹)Comunicarea deciziilor referitoare la obligaţiile fiscale accesorii în cazul creanţelor fiscale
administrate de organul fiscal central se realizează în funcţie de vechimea, cuantumul obligaţiilor
fiscale accesorii şi starea juridică a contribuabilului.
(5²)Procedura de aplicare a prevederilor alin. (51) se aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală.
(6)Dobânzile şi penalităţile de întârziere pot fi actualizate anual, prin hotărâre a Guvernului, în
funcţie de evoluţia ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României.

Intrebari juridice

Cum pot contesta și reduce impozitul și penalitățile pentru o clădire evaluată greșit?

Art. 174: Dobânzi

(1)Dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare
termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
(2)Pentru diferenţele suplimentare de creanţe fiscale rezultate din corectarea declaraţiilor sau
modificarea unei decizii de impunere, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare
scadenţei creanţei fiscale pentru care s-a stabilit diferenţa şi până la data stingerii acesteia, inclusiv.
(3)În situaţia în care diferenţele rezultate din corectarea declaraţiilor de impunere sau modificarea
unei decizii de impunere sunt negative în raport cu sumele stabilite iniţial, se datorează dobânzi
pentru suma datorată după corectare ori modificare, începând cu ziua imediat următoare scadenţei şi
până la data stingerii acesteia, inclusiv.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se datorează dobânzi după cum urmează:
a)pentru creanţele fiscale stinse prin executare silită, până la data întocmirii procesului-verbal de
distribuire, inclusiv. În cazul plăţii preţului în rate, dobânzile se calculează până la data întocmirii
procesului-verbal de distribuire a avansului. Pentru suma rămasă de plată, dobânzile sunt datorate de
către cumpărător;
b)pentru obligaţiile fiscale datorate de către debitorul declarat insolvabil care nu are venituri şi
bunuri urmăribile, până la data comunicării procesului-verbal de insolvabilitate potrivit prevederilor
art. 265 alin. (4), urmând ca de la data trecerii obligaţiilor fiscale în evidenţa curentă să se datoreze
dobânzi.
(5)Nivelul dobânzii este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere.

Art. 175: Dobânzi în cazul impozitelor administrate de organul fiscal central pentru care

perioada fiscală este anuală
(1)Pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale reprezentând impozite pentru care
perioada fiscală este anuală, se datorează dobânzi după cum urmează:
a)în anul fiscal de impunere, pentru obligaţiile fiscale stabilite, potrivit legii, de organul fiscal central
sau de contribuabili, inclusiv cele reprezentând plăţi anticipate, dobânzile se calculează din ziua
următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sau, după caz, până în ultima zi a anului
fiscal de impunere, inclusiv;
b)pentru sumele neachitate în anul de impunere potrivit lit. a), dobânzile se calculează începând cu
prima zi a anului fiscal următor până la data stingerii acestora, inclusiv;
c)în cazul în care obligaţia fiscală stabilită prin decizia de impunere anuală sau declaraţia de
impunere anuală, după caz, este mai mică decât cea stabilită prin deciziile de plăţi anticipate sau
declaraţiile depuse în cursul anului de impunere, dobânzile se recalculează, începând cu prima zi a
anului fiscal următor celui de impunere, la soldul neachitat în raport cu impozitul anual stabilit prin
decizia de impunere anuală sau declaraţia de impunere anuală, urmând a se face regularizarea
dobânzilor în mod corespunzător;
d)pentru diferenţele de impozit rămase de achitat, conform deciziei de impunere anuală sau
declaraţiei de impunere anuală, dobânzile se datorează începând cu ziua următoare termenului de
scadenţă prevăzut de lege. În cazul impozitului pe venit, această regulă se aplică numai dacă
declaraţia de venit a fost depusă până la termenul prevăzut de lege. În situaţia în care declaraţia de
venit nu a fost depusă până la termenul prevăzut de lege, dobânda se datorează începând cu data de 1
ianuarie a anului următor celui de impunere.
(2)Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care contribuabilii nu-şi îndeplinesc obligaţiile
declarative, iar creanţa fiscală se stabileşte de organul fiscal central prin decizie, precum şi în cazul
declaraţiei depuse potrivit art. 107 alin. (5). În acest caz, în scopul aplicării alin. (1) lit. a), creanţa
aferentă unei perioade fiscale, stabilită de organul fiscal central, se repartizează pe termenele de plată
corespunzătoare din anul de impunere, cu excepţia cazului în care obligaţiile fiscale au fost stabilite
în anul fiscal de impunere.
(3)În cazul în care, în cadrul unei proceduri de control fiscal, organul fiscal central stabileşte
diferenţe de impozit suplimentare, dobânzile se calculează la diferenţa de impozit începând cu prima
zi a anului fiscal următor celui de impunere.
(4)Prevederile alin. (1)-(3) sunt aplicabile şi în cazul contribuţiilor sociale.

Art. 176: Penalităţi de întârziere

(1)Penalităţile de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat
următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. Dispoziţiile art. 174 alin. (2)-(4) şi art. 175 sunt aplicabile în mod corespunzător.
(2)Nivelul penalităţii de întârziere este de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere.
(3)Penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor.
(4)Penalitatea de întârziere nu se aplică pentru obligaţiile fiscale principale pentru care se datorează
penalitate de nedeclarare potrivit art. 181.

Art. 177: Dobânzi şi penalităţi de întârziere în cazul plăţilor efectuate prin decontare bancară

(1)Nedecontarea de către instituţiile de credit a sumelor cuvenite bugetului general consolidat în
termen de 3 zile lucrătoare de la data debitării contului contribuabilului/plătitorului nu îl exonerează
pe contribuabil/plătitor de obligaţia de plată a sumelor respective şi atrage pentru acesta dobânzi şi
penalităţi de întârziere la nivelul celor prevăzute la art. 174 şi 176, după termenul de 3 zile.
(2)Pentru recuperarea sumelor datorate bugetului general consolidat şi nedecontate de instituţiile de
credit, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere prevăzute la alin. (1), contribuabilul/
plătitorul se poate îndrepta împotriva instituţiei de credit respective.

Art. 178: Dobânzi şi penalităţi de întârziere în cazul compensării

În cazul creanţelor fiscale stinse prin compensare, dobânzile şi penalităţile de întârziere, după caz, se
calculează până la data prevăzută la art. 167 alin. (4).

Art. 179: Dobânzi şi penalităţi de întârziere în cazul deschiderii procedurii insolvenţei

Pentru creanţele fiscale datorate de debitorii cărora li s-a deschis procedura insolvenţei se calculează
şi datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere, potrivit legii care reglementează această procedură.

Art. 180: Dobânzi şi penalităţi de întârziere în cazul debitorilor pentru care s-a pronunţat o

hotărâre de dizolvare
(1)Pentru creanţele fiscale născute anterior sau ulterior datei înregistrării hotărârii de dizolvare a
debitorului în registrul comerţului, începând cu această dată nu se mai datorează şi nu se calculează
dobânzi şi penalităţi de întârziere.
(2)În cazul în care prin hotărâre judecătorească definitivă a fost desfiinţat actul care a stat la baza
înregistrării dizolvării, se calculează dobânzi şi penalităţi de întârziere între data înregistrării în
registrul comerţului a actelor de dizolvare şi data rămânerii definitive a hotărârii de desfiinţare.

Art. 181: Penalitatea de nedeclarare în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal

central
(1)Pentru obligaţiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect de contribuabil/plătitor şi
stabilite de organul fiscal prin decizii de impunere, contribuabilul/plătitorul datorează o penalitate de
nedeclarare de 0,08% pe fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare scadenţei şi până la data
stingerii sumei datorate, inclusiv, din obligaţiile fiscale principale nedeclarate sau declarate incorect
de contribuabil/plătitor şi stabilite de organul fiscal prin decizii de impunere.
(2)Penalitatea de nedeclarare stabilită potrivit alin. (1) se reduce cu 75%, dacă obligaţiile
fiscale principale stabilite prin decizie:
a)se sting prin plată sau compensare până la termenul prevăzut la art. 156 alin. (1);
b)sunt eşalonate la plată, în condiţiile legii. În acest caz, reducerea se acordă la finalizarea eşalonării
la plată.
(2¹)Ori de câte ori organul fiscal constată incidenţa prevederilor art. 181 alin. (2), acesta comunică
decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând penalităţi de nedeclarare prin
evidenţierea reducerii de 75% aplicate.
(3)Penalitatea de nedeclarare prevăzută la alin. (1) se majorează cu 100% în cazul în care obligaţiile
fiscale principale au rezultat ca urmare a săvârşirii unor fapte de evaziune fiscală, constatate de
organele judiciare, potrivit legii.
(4)Aplicarea penalităţii de nedeclarare prevăzute de prezentul articol nu înlătură obligaţia de plată a
dobânzilor prevăzute de prezentul cod.
(5)Penalitatea de nedeclarare constituie venit al bugetului de stat.
(6)Organul fiscal nu stabileşte penalitatea de nedeclarare prevăzută de prezentul articol dacă aceasta
este mai mică de 50 lei.
(7)Penalitatea de nedeclarare nu se aplică dacă obligaţiile fiscale principale nedeclarate sau declarate
incorect de contribuabil/plătitor şi stabilite de organul fiscal prin decizii de impunere rezultă din
aplicarea unor prevederi ale legislaţiei fiscale de către contribuabil/plătitor, potrivit interpretării
organului fiscal cuprinse în norme, instrucţiuni, circulare sau opinii comunicate contribuabilului/
plătitorului de către organul fiscal central.
(8)În cazul inspecţiei fiscale despre aplicarea penalităţii de nedeclarare potrivit alin. (1) sau, după
caz, despre neaplicarea acesteia potrivit alin. (6) sau (7), se consemnează şi se motivează în raportul
de inspecţie fiscală. Prevederile art. 130 alin. (5) şi ale art. 131 alin. (2) sunt aplicabile în mod
corespunzător. Lipsa menţiunii din cuprinsul raportului de inspecţie fiscală privind aplicarea
penalităţii de nedeclarare conduce la decăderea organului fiscal din dreptul de a mai aplica
penalitatea prin alte acte administrative subsecvente sau accesorii.
(9)În situaţia în care obligaţiile fiscale principale sunt stabilite de organul de inspecţie fiscală ca
urmare a nedepunerii declaraţiei de impunere, se aplică numai penalitatea de nedeclarare, fără a se
aplica sancţiunea contravenţională pentru nedepunerea declaraţiei.
(10)Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(11)Cu excepţia situaţiei prevăzute la alin. (3), penalitatea de nedeclarare nu poate fi mai mare decât
nivelul creanţei fiscale principale la care se aplică, ori de câte ori prin aplicarea metodei de calcul
prevăzute la alin. (1) penalitatea de nedeclarare depăşeşte acest nivel.
(12)Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi pentru obligaţiile fiscale
principale stabilite prin decizie de impunere emisă ca urmare a procedurii de verificare a situaţiei
fiscale personale sau ca urmare a procedurii de verificare documentară efectuată de organele fiscale
competente să exercite verificarea situaţiei fiscale personale, inclusiv pentru veniturile a căror sursă
nu a fost identificată, astfel cum acestea sunt definite în Codul fiscal. În aceste cazuri, penalitatea de
nedeclarare se calculează începând cu prima zi a anului fiscal următor celui de impunere şi până la
data stingerii sumei datorate inclusiv.
(13)Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi pentru obligaţiile fiscale
principale stabilite prin decizie de regularizare emisă ca urmare a procedurii de control vamal
ulterior.

Art. 182: Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget

(1)Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilul/plătitorul are dreptul la
dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 168 alin. (4) sau la art. 77, după caz,
până la data stingerii prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face
la cererea contribuabilului/plătitorului.
(2)În cazul creanţelor contribuabilului/plătitorului rezultate din anularea unui act administrativ fiscal
prin care au fost stabilite obligaţii fiscale de plată şi care au fost stinse anterior anulării,
contribuabilul/plătitorul este îndreptăţit la dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea
creanţei fiscale individualizate în actul administrativ anulat şi până în ziua restituirii sau compensării
creanţei contribuabilului/plătitorului rezultate în urma anulării actului administrativ fiscal. Această
prevedere nu se aplică în situaţia în care contribuabilul/plătitorul a solicitat acordarea de despăgubiri,
în condiţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în
situaţia prevăzută la art. 107 alin. (5).
(3)Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi pentru creanţele fiscale ce au făcut obiectul unei cereri de
restituire, respinsă de organul fiscal, dar admisă definitiv de organul de soluţionare a contestaţiilor
sau de instanţa judecătorească.
(4)Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 174 alin. (5) şi se suportă din acelaşi buget din care se
restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de contribuabil/plătitor.
(5)Dreptul contribuabilului/plătitorului de a solicita dobânda prevăzută de prezentul articol se
prescrie în termen de 5 ani. Termenul începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului
următor celui în care:
a)au fost stinse prin oricare dintre modalităţile prevăzute de lege sumele de restituit sau de rambursat
de la buget contribuabilului/plătitorului;
b)anularea actului administrativ fiscal a devenit definitivă, în cazul prevăzut la alin. (2);
c)restituirea a fost admisă definitiv, în cazul prevăzut la alin. (3).
*) Prin Decizia nr. 24/2025 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite recursul în interesul legii şi, în
consecinţă, stabileşte că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 182 din Legea nr.
207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul
sumelor de restituit rezultate în urma anulării actelor administrative prin care au fost impuse creanţe
bugetare rezultate din nereguli nu se datorează dobânda prevăzută de art. 174 din Legea nr. 207/2015
privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 183: Majorări de întârziere în cazul obligaţiilor fiscale datorate bugetelor locale

(1)Prin excepţie de la prevederile art. 173 şi 176, pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către
debitor a obligaţiilor fiscale principale datorate bugetelor locale, se datorează după acest termen
majorări de întârziere.
(2)Nivelul majorării de întârziere este de 1% din cuantumul obligaţiilor fiscale principale neachitate
în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare
termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
(3)Prevederile art. 173-180 şi art. 182 sunt aplicabile în mod corespunzător.
(4)Pentru sumele de restituit de la bugetul local se datorează majorări de întârziere. Nivelul şi modul
de calcul al majorării de întârziere sunt cele prevăzute la alin. (2).

Art. 184: Instituirea posibilităţii acordării eşalonărilor la plată de către organul fiscal central

(1)Organul fiscal central acordă la cererea debitorilor eşalonări la plată pe o perioadă de cel mult 5
ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile de acordare a acestora. Pentru debitorii care nu au în
proprietate bunuri în vederea constituirii de garanţii în cuantumul prevăzut la art. 193 alin. (13)-
(15) şi nici nu pot constitui niciun fel de garanţie ori cuantumul garanţiilor constituite este mai mic
de 50% faţă de cuantumul obligaţiilor fiscale restante ce fac obiectul înlesnirilor la plată,
eşalonarea se acordă pe cel mult 6 luni.
(2)În sensul prezentului capitol, asocierile fără personalitate juridică care, potrivit legii, au calitatea
de debitor sunt asimilate persoanelor juridice.
(3)Eşalonarea la plată se acordă pentru toate obligaţiile fiscale înscrise în certificatul de atestare
fiscală, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezentul capitol.
(4)Prevederile alin. (3) se aplică şi pentru obligaţiile fiscale preluate de organele fiscale de la alt
organ fiscal sau de la altă autoritate publică ca urmare a transferului de competenţă, în situaţia în
care acesta are loc pe perioada derulării unei eşalonări la plată. În acest scop, organul fiscal
competent comunică debitorului o înştiinţare de plată privind obligaţiile fiscale individualizate în
acte administrative preluate ca urmare a transferului de competenţă, precum şi deciziile referitoare
la obligaţiile fiscale accesorii aferente.
(5)În scopul acordării eşalonării la plată, sunt asimilate obligaţiilor fiscale:
a)amenzile de orice fel administrate de organul fiscal;
b)creanţele bugetare stabilite de alte organe şi transmise spre recuperare organelor fiscale, potrivit
legii, inclusiv creanţele bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale stabilite prin hotărâri
judecătoreşti sau alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii.
(6)Eşalonarea la plată nu se acordă pentru:
a)obligaţiile fiscale care au făcut obiectul unei eşalonări acordate în temeiul prezentului capitol,
care şi-a pierdut valabilitatea;
b)obligaţiile fiscale care au scadenţa şi/sau termenul de plată după data eliberării certificatului de
atestare fiscală;
c)obligaţiile fiscale care, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, intră sub incidenţa art. 167, în limita sumei de rambursat/de restituit/de plată de la buget;
d)obligaţiile fiscale stabilite prin acte administrative fiscale care, la data eliberării certificatului de
atestare fiscală, sunt suspendate în condiţiile art. 14 sau 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările
şi completările ulterioare. În cazul în care suspendarea executării actului administrativ fiscal
încetează după data comunicării unei decizii de eşalonare la plată, debitorul poate solicita
includerea în eşalonare a obligaţiilor fiscale ce au făcut obiectul suspendării, precum şi a
obligaţiilor fiscale accesorii aferente. În acest scop, organul fiscal competent comunică debitorului
o înştiinţare de plată privind obligaţiile fiscale individualizate în acte administrative pentru care a
încetat suspendarea executării, precum şi deciziile referitoare la obligaţiile fiscale accesorii
aferente.
e)obligaţiile fiscale/bugetare care reprezintă ajutor de stat sau de minimis de recuperat acordat din
surse sau resurse de stat ori gestionate de stat;
f)obligaţiile fiscale care reprezintă accize.
(7)Eşalonarea la plată nu se acordă nici pentru obligaţiile fiscale în sumă totală mai mică de 500 lei
în cazul persoanelor fizice, 2.000 lei în cazul asocierilor fără personalitate juridică şi 5.000 lei în
cazul persoanelor juridice.
(8)Perioada de eşalonare la plată se stabileşte de organul fiscal competent în funcţie de cuantumul
obligaţiilor fiscale şi de capacitatea financiară de plată a debitorului. Perioada de eşalonare la plată
acordată nu poate fi mai mare decât perioada de eşalonare la plată solicitată.
Art. 1841: Reguli speciale privind eşalonarea la plată a impozitului calculat potrivit art. 403
din Codul fiscal
(1)Procedura de executare silită nu începe pentru sumele care fac obiectul eşalonării la plată a
impozitului calculat potrivit art. 403 alin. (1) din Codul fiscal, de la data comunicării deciziei de
eşalonare la plată.
(2)Debitorii care la data depunerii declaraţiei prin care calculează impozitul prevăzut de art. 403
alin. (1) din Codul fiscal au în derulare înlesniri la plată acordate potrivit prevederilor legale în
vigoare pot beneficia de eşalonare la plată potrivit prezentului articol.
(3)Prevederile art. 165 alin. (4) se aplică în mod corespunzător în ceea ce priveşte ordinea de
stingere a obligaţiilor fiscale. Dacă suma plătită de către debitor nu este suficientă pentru a stinge
ratele din graficele de eşalonare la plată, atunci se stinge, cu prioritate, rata aferentă celei mai vechi
decizii de eşalonare la plată.
(4)Obligaţiile fiscale principale şi accesorii rămase de plată din eşalonările la plată şi/sau amânările
la plată, după caz, a căror valabilitate a fost pierdută potrivit prevederilor art. 403 alin. (6) din
Codul fiscal ori potrivit prevederilor în baza cărora au fost acordate celelalte înlesniri la plată, în
scopul încadrării în condiţiile de menţinere a valabilităţii eşalonării la plată, sunt exigibile şi au
termen de plată data pierderii valabilităţii eşalonărilor la plată, respectiv data comunicării deciziei
de pierdere a valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de întârziere şi a penalităţilor de
nedeclarare.
(5)Pentru debitorii care au obţinut o înlesnire la plată conform prevederilor legale în vigoare şi
optează prin cerere pentru eşalonare la plată potrivit art. 403 alin. (4) din Codul fiscal, condiţia de
menţinere a valabilităţii eşalonărilor la plată privind achitarea obligaţiei fiscale declarate se
consideră îndeplinită.
(6)Nu este considerat restant impozitul prevăzut de art. 403 alin. (1) din Codul fiscal
pentru care s-a acordat şi este în derulare o eşalonare la plată, potrivit acestui articol, dacă pentru
acesta nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut în decizia de eşalonare la plată sau se află în
termenul de plată prevăzut la art. 403 alin. (6) lit. e) din Codul fiscal.
(7)Debitorul poate renunţa la eşalonarea la plată pe perioada de valabilitate a acesteia, prin
depunerea unei cereri de renunţare la eşalonare.
(8)Graficul de eşalonare se poate suplimenta ca urmare a depunerii declaraţiei rectificative, cu
respectarea perioadei de eşalonare acordată iniţial.
(9)Pe perioada derulării eşalonării la plată, cu sumele de rambursat/de restituit se sting obligaţiile
în ordinea prevăzută la art. 165 alin. (4), în limita sumei aprobate la rambursare/restituire. În sensul
art. 167, ratele sunt exigibile la aceste termene de plată.
(10)Pentru debitorii care trebuie să achite obligaţiile fiscale administrate de organul fiscal central
într-un anumit termen pentru a se menţine autorizaţia, acordul ori alt act administrativ similar se
aplică în mod corespunzător prevederile art. 204.
(11)Pentru debitorii care beneficiază de eşalonare la plată potrivit 403 alin. (4) din Codul fiscal se
aplică în mod corespunzător prevederile art. 207.
(12)Debitorul trebuie să constituie garanţia prevăzută la art. 403 alin. (41) din Codul fiscal, în
termen de cel mult 10 zile de la data comunicării acordului de principiu, dacă are această obligaţie.
(13)Procedura de acordare de către organul fiscal central a eşalonării la plată a impozitului
prevăzut de art. 403 alin. (4) din Codul fiscal, precum şi formularistica utilizată se aprobă prin
ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(14)În situaţia în care cererea prevăzută la alin. (5) se respinge, contribuabilul are obligaţia să
plătească impozitul prevăzut de art. 403 alin. (1) din Codul fiscal, în termen de 30 de zile de la
data comunicării deciziei de respingere.

Intrebari juridice

Pot scoate fiscalul fără să achit toate amenzile odată? Cum pot rezolva o problemă cu o înștiințare de la ANAF? Cum pot solicita transferul datoriei de la primărie la ANAF pentru plată eșalonată? Cum pot anula o poprire ANAF și ce costuri implică?

Art. 185: Instituirea posibilităţii acordării înlesnirilor la plată de către organul fiscal local

(1)La cererea temeinic justificată a contribuabilului, organul fiscal local poate acorda pentru
obligaţiile fiscale restante următoarele înlesniri la plată:
a)eşalonări şi/sau amânări la plata obligaţiilor fiscale, precum şi a obligaţiilor bugetare prevăzute la
art. 184 alin. (5);
b)scutiri sau reduceri de majorări de întârziere.
(2)Eşalonarea la plată se acordă pe o perioadă de cel mult 5 ani, iar amânarea la plată se acordă pe
o perioadă de cel mult 6 luni, dar care nu poate depăşi data de 20 decembrie a anului fiscal în care
se acordă.
(3)Pe perioada pentru care au fost acordate amânări sau eşalonări la plată, pentru obligaţiile fiscale
principale eşalonate sau amânate la plată, se datorează majorări de întârziere de 0,5% pe lună sau
fracţiune de lună, reprezentând echivalentul prejudiciului.
(4)Pe perioada eşalonării şi/sau amânării la plată, un procent de 50% din majorările de întârziere
reprezentând componenta de penalitate a acestora, aferente obligaţiilor fiscale eşalonate sau
amânate la plată, se amână la plată. În situaţia în care sumele eşalonate sau amânate au fost stinse
în totalitate, majorările de întârziere amânate la plată se anulează.
(5)Pentru obligaţiile fiscale eşalonate şi/sau amânate la plată, contribuabilii trebuie să
constituie garanţii astfel:
a)în cazul persoanelor fizice, o sumă egală cu două rate medii din eşalonare, reprezentând obligaţii
fiscale locale eşalonate şi majorări de întârziere calculate, în cazul eşalonărilor la plată, sau o sumă
rezultată din raportul dintre contravaloarea debitelor amânate şi majorările de întârziere calculate şi
numărul de luni aprobate pentru amânare la plată, în cazul amânărilor la plată;
b)în cazul persoanelor juridice garanţia trebuie să acopere totalul obligaţiilor fiscale eşalonate şi/
sau amânate la plată.
(6)Prin hotărâre a autorităţii deliberative se aprobă procedura de acordare a înlesnirilor la plată.
(7)În cazul contribuabilului persoană juridică, acordarea înlesnirilor prevăzute la alin. (1) lit. b) se
realizează cu respectarea regulilor în domeniul ajutorului de stat.
SECŢIUNEA 2:Procedura de acordare a eşalonării la plată de către organul fiscal central

Art. 186: Condiţii de acordare a eşalonării la plată

(1)Pentru acordarea unei eşalonări la plată de către organul fiscal central, debitorul trebuie
să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a)să se afle în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilităţi băneşti şi să aibă capacitate
financiară de plată pe perioada de eşalonare la plată. Aceste situaţii se apreciază de organul fiscal
competent pe baza programului de restructurare sau de redresare financiară ori a altor informaţii şi/
sau documente relevante, prezentate de debitor sau deţinute de organul fiscal;
b)să aibă constituită garanţia potrivit art. 193;
c)să nu se afle în procedura insolvenţei potrivit legii. Debitorul care se află în procedura
insolvenţei şi doreşte eşalonarea la plată poate solicita această înlesnire la plată cu condiţia ca până
la data emiterii deciziei de eşalonare la plată să iasă din procedura insolvenţei;
c1)să prezinte contract de fideiusiune potrivit art. 1931;
d)să nu se afle în dizolvare potrivit prevederilor legale în vigoare;
e)
[textul din Art. 186, alin. (1), litera E. din titlul VII, capitolul IV, sectiunea 2 a fost abrogat la 03-
feb-2022 de Art. I, punctul 17. din Ordonanta 11/2022]
(2)Pe lângă condiţiile prevăzute la alin. (1), debitorul trebuie să aibă depuse toate declaraţiile
fiscale, potrivit vectorului fiscal. Această condiţie trebuie îndeplinită la data eliberării certificatului
de atestare fiscală.
(3)Condiţia prevăzută la alin. (2) se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în
care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către
organul fiscal.
(3¹)Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. a), în cazul debitorilor care nu deţin bunuri în
proprietate ori cuantumul garanţiilor constituite este mai mic de 50% faţă de cuantumul obligaţiilor
fiscale restante ce fac obiectul înlesnirilor la plată, situaţia de dificultate generată de lipsa
temporară de disponibilităţi băneşti şi capacitatea financiară de plată pe perioada de eşalonare la
plată se menţionează de debitor în cererea depusă potrivit art. 187. Organul fiscal competent
verifică şi constată situaţia de dificultate generată de lipsa temporară de disponibilităţi băneşti din
informaţiile prezentate de debitor în cerere şi/sau din informaţii şi/sau documente relevante
deţinute de organul fiscal.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. b), organul fiscal poate acorda eşalonarea la
plată dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii prevăzute la alin. (1), în următoarele situaţii:
a)debitorul nu deţine în proprietate bunuri în vederea constituirii de garanţii, caz în care eşalonarea
la plată se acordă pe cel mult 6 luni şi penalităţile de întârziere cuprinse în certificatul de atestare
fiscală nu se amână la plată şi se includ în eşalonare;
b)debitorul constituie garanţii a căror valoare este mai mică de 50% faţă de cuantumul obligaţiilor
fiscale restante ce fac obiectul înlesnirilor la plată, caz în care eşalonarea la plată se acordă pe cel
mult 6 luni şi penalităţile de întârziere cuprinse în certificatul de atestare fiscală nu se amână la
plată şi se includ în eşalonare;
c)debitorul constituie garanţii a căror valoare este mai mare de 50% faţă de cuantumul obligaţiilor
fiscale restante ce fac obiectul înlesnirilor la plată, dar insuficiente faţă de cuantumul garanţiilor
prevăzute la art. 193 alin. (13)-(15), caz în care eşalonarea la plată se acordă pe o perioadă de cel
mult 5 ani şi penalităţile de întârziere cuprinse în certificatul de atestare fiscală nu se amână la
plată şi se includ în eşalonare.

Art. 187: Cererea de acordare a eşalonării la plată

(1)Cererea de acordare a eşalonării la plată, denumită în continuare cerere, se depune la
registratura organului fiscal competent sau se transmite prin poştă cu confirmare de primire şi se
soluţionează de organul fiscal competent, în termen de 60 de zile de la data înregistrării cererii.
(2)Conţinutul cererii, precum şi documentele justificative care se anexează acesteia se aprobă prin
ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(3)În cazul debitorilor care nu deţin bunuri în proprietate ori cuantumul garanţiilor constituite este
mai mic de 50% faţă de cuantumul obligaţiilor fiscale restante ce fac obiectul înlesnirilor la plată,
cererea poate fi însoţită de o propunere de grafic de eşalonare la plată. Dispoziţiile art. 192 sunt
aplicabile în mod corespunzător.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul debitorilor care nu deţin bunuri în proprietate,
cererea se soluţionează de organul fiscal competent în termen de 15 zile de la data înregistrării
acesteia.

Art. 188: Retragerea cererii de acordare a eşalonării la plată

(1)Cererea poate fi retrasă de debitor până la emiterea deciziei de eşalonare la plată sau a deciziei
de respingere. Organul fiscal competent comunică debitorului decizia prin care se ia act de
retragerea cererii.
(2)Prin retragerea cererii, debitorul nu pierde dreptul de a depune o nouă cerere.

Art. 189: Prevederi speciale privind stingerea obligaţiilor fiscale

În cazul în care în perioada dintre data eliberării certificatului de atestare fiscală şi data comunicării
deciziei de eşalonare la plată debitorul efectuează plăţi în conturile bugetare aferente tipurilor de
creanţe fiscale ce fac obiectul eşalonării la plată, se sting mai întâi obligaţiile exigibile în această
perioadă şi apoi obligaţiile cuprinse în certificatul de atestare fiscală, în condiţiile art. 207 alin. (2)
sau (3), după caz.

Art. 190: Alte prevederi speciale privind stingerea obligaţiilor fiscale administrate de

organul fiscal central
(1)Pentru deconturile cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare depuse până la data
eliberării certificatului de atestare fiscală se aplică dispoziţiile art. 167.
(2)Pe perioada derulării eşalonării la plată, cu sumele de rambursat/de restituit se sting obligaţiile
în ordinea prevăzută la art. 165 alin. (4), în limita sumei aprobate la rambursare/restituire.
(3)Prin excepţie de la prevederile art. 167 alin. (5) lit. b), în cazul deconturilor cu sumă negativă de
TVA cu opţiune de rambursare depuse în perioada dintre data eliberării certificatului de atestare
fiscală şi data emiterii deciziei de eşalonare la plată, momentul exigibilităţii sumei de rambursat
este data emiterii deciziei de rambursare.
(4)Prin data emiterii deciziei de rambursare, prevăzută la alin. (3), se înţelege data înregistrării
acesteia la organul fiscal competent.
(5)Diferenţele de obligaţii fiscale rămase nestinse în urma soluţionării deconturilor cu sumă
negativă de TVA cu opţiune de rambursare se comunică debitorului printr-o înştiinţare de plată.

Art. 191: Eliberarea certificatului de atestare fiscală

(1)După primirea cererii, organul fiscal competent eliberează, din oficiu, certificatul de atestare
fiscală, pe care îl comunică debitorului. Eliberarea certificatului de atestare fiscală în scopul
acordării eşalonării la plată nu este supusă taxei extrajudiciare de timbru.
(2)Certificatul de atestare fiscală se eliberează în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la
înregistrarea cererii.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), termenul de eliberare a certificatului de atestare fiscală
este de cel mult 10 zile lucrătoare în cazul cererilor depuse de debitorii persoane fizice care
desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere.
(4)Prin excepţie de la prevederile art. 158, certificatul de atestare fiscală cuprinde obligaţiile fiscale
restante existente în sold la data eliberării acestuia.
(5)Atunci când există diferenţe între sumele solicitate de către debitor în cerere şi cele înscrise în
certificatul de atestare fiscală, se procedează la punerea de acord a acestora.
(6)Prin excepţie de la prevederile art. 158, certificatul de atestare fiscală are valabilitate de 90 de
zile de la data eliberării.

Art. 192: Modul de soluţionare a cererii

(1)Cererea debitorului se soluţionează de organul fiscal competent prin decizie de eşalonare la
plată ori decizie de respingere, după caz.
(2)Cuantumul şi termenele de plată a ratelor de eşalonare se stabilesc prin grafice de eşalonare care
fac parte integrantă din decizia de eşalonare la plată. În sensul art. 167, ratele sunt exigibile la
aceste termene de plată, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 190 alin. (2).
(2¹)În cazuri justificate, în funcţie de specificul activităţii contribuabilului şi de capacitatea
financiară de plată a acestuia pe parcursul unui an, la cererea debitorului, organul fiscal
central poate aproba plata diferenţiată a ratelor de eşalonare.
*) Prevederile art. 192 alin. (21), cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost
modificate prin art. I din O.G. nr. 30/2017, se aplică şi eşalonărilor în curs la data intrării în
vigoare a ordonanţei. În acest caz, debitorul poate solicita oricând modificarea graficului de
eşalonare.
(3)Cererea se soluţionează prin decizie de respingere în oricare dintre următoarele situaţii:
a)în cazul cererilor depuse pentru obligaţiile prevăzute la art. 184 alin. (6) şi (7);
b)nu sunt îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute la art. 186 alin. (1) şi (2);
c)debitorul nu depune documentele justificative necesare soluţionării cererii;
d)cererea şi documentele aferente nu prezintă nicio modificare faţă de condiţiile de acordare a
eşalonării la plată dintr-o cerere anterioară care a fost respinsă;
e)în cazul stingerii în totalitate, până la data emiterii deciziei de eşalonare la plată, a obligaţiilor
fiscale care au făcut obiectul cererii de eşalonare la plată.
f)debitorul datorează obligaţii fiscale/bugetare restante reprezentând ajutor de stat şi/sau de
minimis de recuperat acordat din surse sau resurse de stat ori gestionate de stat, inclusiv dobânzile
aferente datorate de la data plăţii ajutorului până la data recuperării sau a rambursării sale integrale.
(4)După eliberarea certificatului de atestare fiscală şi, după caz, punerea de acord a sumelor
potrivit art. 191 alin. (5), organul fiscal competent verifică încadrarea cererii în prevederile
prezentului capitol şi comunică debitorului decizia de respingere sau acordul de principiu privind
eşalonarea la plată, după caz.
(5)Prin excepţie de la prevederile alin. (4), în cazul debitorilor care nu deţin bunuri în proprietate,
nu se emite acord de principiu privind eşalonarea la plată.

Art. 193: Garanţii

(1)În termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării acordului de principiu, debitorul trebuie
să constituie garanţii. La cererea temeinic justificată a debitorului, organul fiscal competent poate
aproba prelungirea acestui termen cu cel mult 30 de zile.
(2)[textul din Art. 193, alin. (2) din titlul VII, capitolul IV, sectiunea 2 a fost abrogat la 06-
apr-2023 de Art. I, punctul 6. din Ordonanta urgenta 20/2023]
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), următoarele categorii de debitori nu trebuie să
constituie garanţii:
a)instituţiile publice, astfel cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi prin Legea nr. 273/2006, cu modificările şi
completările ulterioare, după caz;
b)autorităţile/serviciile publice autonome înfiinţate prin lege organică;
c)unităţile şi instituţiile de drept public prevăzute la art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002
privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin
Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi unităţile şi instituţiile de
drept public prevăzute la art. 26 alin. (1) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea
Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice «Gheorghe Ionescu-Şişeşti» şi a sistemului de cercetaredezvoltare
din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, cu modificările şi
completările ulterioare;
d)instituţiile de învăţământ superior de stat.
(4)Debitorii prevăzuţi la alin. (3) care deţin în proprietate bunuri constituie garanţii astfel:
a)dacă valoarea bunurilor acoperă valorile prevăzute la alin. (13) sau (15), după caz, debitorii
constituie garanţii la nivelul acestor valori, cu respectarea prevederilor prezentului articol;
b)dacă valoarea bunurilor nu acoperă valorile prevăzute la alin. (13) sau (15), după caz, debitorii
constituie garanţii la valoarea bunurilor deţinute în proprietate, cu respectarea prevederilor
prezentului articol.
(4¹)Debitorii prevăzuţi la art. 186 alin. (4), care deţin în proprietate bunuri insuficiente pentru a
acoperi valorile prevăzute la alin. (13) sau (15), constituie garanţii la valoarea bunurilor deţinute în
proprietate, cu respectarea prevederilor prezentului articol.
(5)Prin acordul de principiu organul fiscal stabileşte perioada de eşalonare la plată, data până la
care este valabilă garanţia în cazul în care aceasta este constituită sub forma scrisorii de garanţie/
poliţei de asigurare de garanţie, precum şi cuantumul garanţiei, cu menţionarea sumelor eşalonate
la plată, a dobânzilor datorate pe perioada de eşalonare la plată şi a procentului prevăzut la alin.
(13), corespunzător perioadei de eşalonare.
(6)Garanţiile pot consta în:
a)mijloace băneşti consemnate pe numele debitorului la dispoziţia organului fiscal la o unitate a
Trezoreriei Statului;
b)scrisoare de garanţie/poliţă de asigurare de garanţie potrivit art. 211;
c)instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor proprietate a debitorului;
d)încheierea unui contract de ipotecă sau gaj în favoarea organului fiscal competent pentru
executarea obligaţiilor fiscale ale debitorului pentru care există un acord de eşalonare la plată,
având ca obiect bunuri proprietate a unei terţe persoane. Aceste bunuri trebuie să fie libere de orice
sarcini, cu excepţia cazului în care acestea sunt sechestrate exclusiv de către organul fiscal
competent, cu respectarea limitelor prevăzute la alin. (16).
(7)Pot forma obiect al garanţiilor constituite potrivit alin. (6) bunurile mobile care nu au durata
normală de funcţionare expirată potrivit Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului
imobilizat în active corporale şi necorporale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
precum şi bunurile mobile care, deşi au durata normală de funcţionare expirată, au fost supuse
reevaluării potrivit regulilor contabile în vigoare.
(7¹)Nu pot face obiectul garanţiilor prevăzute la alin. (6) lit. c) şi d) bunurile perisabile.
(8)Bunul ce constituie obiect al garanţiei prevăzute la alin. (6) lit. d) nu poate să mai constituie
obiect al unei garanţii pentru eşalonarea la plată a obligaţiilor unui alt debitor.
(9)Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul în care valoarea bunurilor proprietatea debitorului deja
sechestrate de organul fiscal acoperă valoarea prevăzută la alin. (13) sau (15), după caz, cu condiţia
prezentării unui raport de evaluare cu valori actualizate ale bunurilor sechestrate la data depunerii
cererii, în termenul prevăzut la alin. (1). Dispoziţiile alin. (11) sunt aplicabile în mod
corespunzător.
(9¹)Prevederile alin. (9) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care pentru creanţele
solicitate la eşalonare a fost instituit, anterior emiterii titlului de creanţă în care aceste creanţe au
fost individualizate, un sechestru asigurătoriu, transformat în sechestru executoriu în condiţiile art. 213 alin. (3), precum şi în cazul în care există sume indisponibilizate în conturile bancare ale
debitorului ca urmare a popririi asiguratorii sau executorii care acoperă valoarea prevăzută la alin.
(14). Sumele indisponibilizate vor fi virate la trezorerie în vederea constituirii garanţiei potrivit
dispoziţiilor alin. (6) lit. a).
(10)În situaţia în care valoarea bunurilor deja sechestrate de organul fiscal nu acoperă valoarea
prevăzută la alin. (13) sau (15), după caz, debitorul constituie garanţie potrivit prevederilor alin. (1)
pentru diferenţa de valoare neacoperită.
(11)Bunurile oferite drept garanţie potrivit alin. (6) lit. c) şi d) se evaluează de un evaluator
autorizat, care întocmeşte un raport de evaluare conform standardelor de evaluare în vigoare.
(12)Pentru bunurile oferite drept garanţie potrivit alin. (6) lit. c) şi d), debitorul depune la organul
fiscal competent, în termenul prevăzut la alin. (1), raportul de evaluare şi alte documente stabilite
prin ordin emis în condiţiile art. 209.
(13)Garanţiile constituite sub formele prevăzute la alin. (6) trebuie să acopere sumele
eşalonate la plată, dobânzile datorate pe perioada eşalonării la plată, plus un procent de
până la 16% din sumele eşalonate la plată, în funcţie de perioada de eşalonare la plată, astfel:
a)pentru eşalonări de la 13 la 24 de luni, procentul este de 4%;
b)pentru eşalonări de la 25 la 36 de luni, procentul este de 8%;
c)pentru eşalonări de la 37 la 48 de luni, procentul este de 12%;
d)pentru eşalonări de peste 49 de luni, procentul este de 16%.
(14)Prin excepţie de la prevederile alin. (13), garanţiile constituite sub formele prevăzute la alin.
(6) lit. a) şi b) trebuie să acopere sumele eşalonate la plată, precum şi dobânzile datorate pe
perioada eşalonării la plată.
(15)În scopul constituirii garanţiei sub forma prevăzută la alin. (6) lit. c), dacă bunurile sunt
ipotecate/gajate în favoarea altor creditori, valoarea acestor bunuri trebuie să acopere valoarea
pentru care s-a constituit ipoteca/gajul, precum şi sumele eşalonate la plată, dobânzile datorate pe
perioada eşalonării la plată, plus un procent de până la 16% din sumele eşalonate la plată, în
funcţie de perioada de eşalonare la plată.
(16)În scopul constituirii garanţiei sub forma prevăzută la alin. (6) lit. d), valoarea acestor bunuri
trebuie să acopere obligaţiile fiscale ale garantului pentru care organul fiscal competent a instituit
sechestrul, precum şi sumele eşalonate la plată ale debitorului, dobânzile datorate pe perioada
eşalonării la plată, plus un procent de până la 16% din sumele eşalonate la plată, în funcţie de
perioada de eşalonare la plată.
(17)Perioada de valabilitate a scrisorii de garanţie/poliţei de asigurare de garanţie trebuie să fie cu
cel puţin 3 luni mai mare decât scadenţa ultimei rate din eşalonarea la plată.
(18)Pe parcursul derulării eşalonării la plată, garanţia se poate înlocui sau redimensiona în funcţie
de valoarea ratelor rămase de achitat, la cererea temeinic justificată a debitorului. În urma
analizării celor solicitate de debitor, organul fiscal poate aproba sau respinge solicitarea privind
înlocuirea sau redimensionarea garanţiei.
(18¹)În cazul aprobării, pentru debitorii care beneficiază de eşalonarea la plată cu constituire de
garanţii potrivit alin. (13) sau art. 206 alin. (2) lit. c), după caz, procentajul suplimentar al garanţiei
care se ia în calcul la stabilirea valorii garanţiei este cel în vigoare la data înlocuirii sau
redimensionării garanţiei, corespunzător perioadei de timp rămase din eşalonarea la plată acordată.
(18²)În cazul aprobării, pentru debitorii care beneficiază de eşalonarea la plată cu bunuri
insuficiente, pentru stabilirea valorii garanţiei se ia în calcul cuantumul obligaţiilor rămase de plată
din eşalonare.
(18³)Organul fiscal, la cererea debitorului, eliberează diferenţa de garanţie care depăşeşte valoarea
luată în calcul cu ocazia redimensionării, iar în cazul înlocuirii eliberează garanţia constituită
asupra bunului înlocuit.
(19)Organul fiscal competent eliberează garanţiile după comunicarea deciziei de finalizare a
eşalonării la plată, prevăzută la art. 194 alin. (3), cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 202 alin. (3).
(20)[textul din Art. 193, alin. (20) din titlul VII, capitolul IV, sectiunea 2 a fost abrogat la 06-
apr-2023 de Art. I, punctul 9. din Ordonanta urgenta 20/2023]
(21)În cazul în care, pe parcursul derulării eşalonării la plată, garanţia constituită potrivit alin. (15)
se execută de către un alt creditor, iar sumele distribuite din valorificare, în favoarea organului
fiscal competent, nu acoperă valoarea garanţiilor prevăzute la alin. (13), debitorul are obligaţia
reîntregirii acesteia, pentru obligaţiile fiscale rămase nestinse din eşalonarea la plată.
(22)În cazul în care, pe parcursul derulării eşalonării la plată, bunul care face obiectul garanţiei
constituite potrivit alin. (6) lit. d) şi alin. (16) se execută de către organul fiscal pentru obligaţiile
de plată ale garantului, debitorul are obligaţia constituirii de garanţii pentru obligaţiile fiscale
rămase nestinse din eşalonarea la plată. În acest caz, până la constituirea garanţiei, sumele rămase
după efectuarea distribuirii sunt indisponibilizate în favoarea organului fiscal, urmând a stinge
obligaţiile rămase din eşalonarea la plată dacă garanţia nu este constituită în termenul prevăzut la
art. 194 alin. (1) lit. m).
(23)La cererea debitorului, organul fiscal competent poate executa garanţia constituită sub formele
prevăzute la alin. (6) lit. a) şi c) sau poate aproba valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor
în condiţiile art. 248, în situaţia în care se stinge întreaga sumă eşalonată la plată.
(24)În cazul în care pe parcursul eşalonării la plată bunurile care fac obiectul garanţiei constituite
potrivit alin. (6) lit. c) şi d), precum şi alin. (15) şi (16) s-au degradat ori dreptul de proprietate a
acestor bunuri s-a modificat prin hotărâri judecătoreşti care constituie titluri executorii, la
solicitarea organului fiscal central, debitorul are obligaţia reconstituirii garanţiilor pentru obligaţiile
fiscale rămase nestinse din eşalonarea la plată dacă celelalte garanţii nu sunt îndestulătoare.
(25)În cazul în care contribuabilii care beneficiază de eşalonare la plată deţin în proprietate bunuri
deja sechestrate de către organul fiscal, altele decât cele care fac obiectul garanţiilor constituite
potrivit prezentului articol, sechestrele instituite pe aceste bunuri se ridică, cu excepţia cazului în
care sunt aplicabile dispoziţiile art. 213 alin. (8) sau (81).

Art. 193¹: Contract de fideiusiune

Indice

(1)Debitorul persoană juridică trebuie să prezinte un contract de fideiusiune încheiat în
formă autentică cu beneficiarul/beneficiarii real/i definit/definiţi potrivit art. 4 din Legea nr.
129/2019, cu modificările şi completările ulterioare, astfel:
a)în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării acordului de principiu, în cazul în care
debitorul trebuie să achite obligaţii fiscale administrate de organul fiscal, care nu fac obiectul
eşalonării la plată, cu excepţia obligaţiilor prevăzute la art. 184 alin. (6) lit. c) şi d);
b)în termen de cel mult 5 zile de la data comunicării certificatului de atestare fiscală, în cazul în
care debitorul nu deţine în proprietate bunuri în vederea constituirii de garanţii ori acestea sunt
insuficiente;
c)în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării acordului de principiu, în cazul în care
debitorul persoană juridică a fost înfiinţat cu mai puţin de 12 luni anterior depunerii cererii de
eşalonare la plată;
d)[textul din Art. 193¹, alin. (1), litera D. din titlul VII, capitolul IV, sectiunea 2 a fost abrogat la
24-dec-2025 de Art. XXI din Ordonanta urgenta 89/2025]
e)[textul din Art. 193¹, alin. (1), litera E. din titlul VII, capitolul IV, sectiunea 2 a fost abrogat la
24-dec-2025 de Art. XXI din Ordonanta urgenta 89/2025]
f)[textul din Art. 193¹, alin. (1), litera F. din titlul VII, capitolul IV, sectiunea 2 a fost abrogat la
24-dec-2025 de Art. XXI din Ordonanta urgenta 89/2025]
g)în termen de 10 zile de la data comunicării acordului de principiu, în cazul în care debitorul a
solicitat modificarea deciziei de eşalonare la plată;
h)până la data depunerii cererii de menţinere a valabilităţii eşalonării la plată.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), debitorii prevăzuţi la art. 193 alin. (3), precum şi
debitorii persoane juridice la care statul sau o unitate/subdiviziune administrativ-teritorială este
acţionar majoritar nu trebuie să prezinte un contract de fideiusiune.
(3)Fideiusorul se obligă să stingă:
a)valoarea obligaţiilor fiscale administrate de organul fiscal care nu fac obiectul eşalonării la plată,
inclusiv accesoriile aferente, cu excepţia obligaţiilor prevăzute la art. 184 alin. (6) lit. c) şi d), în
situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a);
b)valoarea sumelor eşalonate la plată, precum şi a dobânzilor datorate pe perioada eşalonării la
plată, inclusiv accesoriile aferente, pentru care nu au fost constituite garanţii potrivit art. 193, în
situaţia prevăzută la alin. (1) lit. b), c) şi g);
c)[textul din Art. 193¹, alin. (3), litera C. din titlul VII, capitolul IV, sectiunea 2 a fost abrogat la
24-dec-2025 de Art. XXI din Ordonanta urgenta 89/2025]
d)valoarea obligaţiilor care trebuie achitate pentru menţinerea valabilităţii eşalonării potrivit art. 200 alin. (2) lit. a)-c), inclusiv accesoriile aferente, în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. h).
(4)Contractul de fideiusiune constituie titlu executoriu.
(5)După împlinirea termenului prevăzut la art. 194 alin. (1) lit. a), b), d), e), s) sau art. 200 alin. (2),
după caz, în situaţia în care debitorul nu a îndeplinit obligaţia respectivă, organul fiscal competent
se îndestulează din bunurile fideiusorului de îndată. Dispoziţiile prezentului cod privind executarea
silită se aplică în mod corespunzător.
(6)Contractul de fideiusiune încetează la data stingerii obligaţiei pe care o garantează.
(7)Dispoziţiile prezentului articol sunt aplicabile şi debitorilor persoane fizice care trebuie să
prezinte un contract de fideiusiune, în formă autentică, încheiat cu o persoană capabilă de a se
obliga, în condiţiile prevăzute la art. 2.285 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 194: Condiţii de menţinere a valabilităţii eşalonării la plată

(1)Eşalonarea la plată acordată pentru obligaţiile fiscale îşi menţine valabilitatea în
următoarele condiţii:
a)să se declare şi să se achite, potrivit legii, obligaţiile fiscale administrate de organul fiscal cu
termene de plată începând cu data comunicării deciziei de eşalonare la plată, cu excepţia situaţiei
în care debitorul a solicitat eşalonarea la plată potrivit art. 195. Eşalonarea la plată îşi menţine
valabilitatea şi dacă aceste obligaţii sunt declarate şi/sau achitate până la data de 25 a lunii
următoare scadenţei prevăzute de lege inclusiv sau până la finalizarea eşalonării la plată în situaţia
în care acest termen se împlineşte după data stingerii în totalitate a obligaţiilor fiscale eşalonate la
plată;
b)să se achite, potrivit legii, obligaţiile fiscale stabilite de organul fiscal competent prin decizie, cu
termene de plată începând cu data comunicării deciziei de eşalonare la plată, cu excepţia situaţiei
în care debitorul a solicitat eşalonarea la plată potrivit art. 195. Eşalonarea la plată îşi menţine
valabilitatea şi dacă aceste obligaţii sunt achitate în cel mult 30 de zile de la termenul de plată
prevăzut de lege sau până la finalizarea perioadei de eşalonare la plată în situaţia în care termenul
de 30 de zile se împlineşte după această dată;
c)să se achite diferenţele de obligaţii fiscale rezultate din declaraţii rectificative sau din declaraţii
depuse aferente obligaţiilor fiscale pentru care nu există obligaţia de declarare în vectorul fiscal, în
termen de cel mult 30 de zile de la data depunerii declaraţiei, cu excepţia situaţiei în care debitorul
a solicitat eşalonarea la plată potrivit art. 195;
d)să se respecte cuantumul şi termenele de plată din graficul de eşalonare. Eşalonarea la plată îşi
menţine valabilitatea şi dacă rata de eşalonare este achitată până la următorul termen de plată din
graficul de eşalonare;
e)să se achite obligaţiile fiscale administrate de organul fiscal, nestinse la data comunicării deciziei
de eşalonare la plată şi care nu fac obiectul eşalonării la plată, în termen de cel mult 60 de zile de la
data comunicării acestei decizii sau până la finalizarea eşalonării la plată, cu excepţia situaţiei în
care debitorul a solicitat eşalonarea la plată potrivit art. 195;
f)să se achite creanţele stabilite de alte organe decât organele fiscale şi transmise spre recuperare
organelor fiscale, precum şi amenzile de orice fel, pentru care au fost comunicate somaţii după data
comunicării deciziei de eşalonare la plată, în cel mult 60 de zile de la data comunicării somaţiei sau
până la finalizarea eşalonării la plată în situaţia în care termenul de 60 de zile se împlineşte după
data stingerii în totalitate a obligaţiilor fiscale eşalonate la plată, cu excepţia situaţiei în care
contribuabilul a solicitat eşalonarea potrivit art. 195;
g)să achite obligaţiile fiscale rămase nestinse după soluţionarea deconturilor potrivit art. 190 alin.
(5), în cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată, cu excepţia situaţiei în care
debitorul a solicitat eşalonarea la plată potrivit art. 195;
h)să se achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată,
obligaţiile fiscale stabilite în acte administrative fiscale ce au fost suspendate în condiţiile art. 14
sau 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru care
suspendarea executării actului administrativ fiscal a încetat după data comunicării deciziei de
eşalonare la plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea la plată a acestor
sume;
i)să se achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată, obligaţiile
fiscale stabilite de alte autorităţi a căror administrare a fost transferată organului fiscal după
emiterea unei decizii de eşalonare la plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat
eşalonarea la plată a acestor sume;
j)să achite sumele pentru care s-a stabilit răspunderea potrivit prevederilor legislaţiei privind
insolvenţa şi/sau răspunderea solidară potrivit prevederilor art. 25 şi 26, în cel mult 30 de zile de la
data stabilirii răspunderii, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea la plată
potrivit art. 195;
k)să nu intre sub incidenţa uneia dintre situaţiile prevăzute la art. 186 alin. (1) lit. c) şi d);
l)să se reîntregească garanţia în condiţiile prevăzute la art. 193 alin. (21), în cel mult 15 zile de la
data distribuirii sumelor rezultate din valorificarea bunurilor de către alţi creditori;
m)să constituie garanţia în condiţiile prevăzute la art. 193 alin. (22), în cel mult 15 zile de la data
comunicării de către organul fiscal a înştiinţării cu privire la distribuirea sumelor rezultate din
valorificarea bunurilor.
m1)să constituie garanţia în condiţiile prevăzute la art. 193 alin. (24), în cel mult 15 zile de la data
comunicării solicitării organului fiscal central;
n)să se achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată,
obligaţiile fiscale datorate de debitorii care fuzionează, potrivit legii, şi care nu beneficiază de
eşalonarea la plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea potrivit art. 195.
o)să achite impozitul pe profit calculat şi declarat potrivit art. 403 alin. (2) din Codul fiscal, în
termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei de respingere a solicitării de eşalonare.
p)să se achite sumele stabilite prin decizia de recuperare a ajutoarelor de stat emisă de către
Comisia Europeană, inclusiv dobânzile aferente, datorate de la data plăţii ajutorului până la data
recuperării sau a rambursării sale integrale, în maximum 3 zile de la data comunicării acestei
decizii;
q)să se achite sumele stabilite prin decizia de recuperare a ajutoarelor de stat sau de minimis emisă
de către entităţile ce deţin calitatea de furnizor sau de administrator de ajutor de stat sau de minimis
, inclusiv dobânzile aferente, datorate de la data plăţii ajutorului până la data recuperării sau a
rambursării sale integrale, în maximum 3 zile de la data comunicării acestei decizii;
r)să se achite sumele stabilite prin decizia de recuperare a ajutoarelor de minimis emisă de către
Consiliul Concurenţei, inclusiv dobânzile aferente, datorate de la data plăţii ajutorului până la data
recuperării sau a rambursării sale integrale, în maximum 3 zile de la data comunicării acestei
decizii.
s)să se achite obligaţiile fiscale prevăzute la art. 184 alin. (6) lit. f), nestinse la data comunicării
deciziei de eşalonare la plată şi care nu fac obiectul eşalonării la plată, în termen de cel mult 30 de
zile de la data comunicării acestei decizii.
ş)
[textul din Art. 194, alin. (1), litera Ş. din titlul VII, capitolul IV, sectiunea 2 a fost abrogat la 24-
dec-2025 de Art. XXI din Ordonanta urgenta 89/2025]
*) Obligaţiile care intră sub incidenţa măsurilor prevăzute la art. XII alin. (2), cu excepţia acelora
care privesc ratele din graficele de eşalonare refăcute conform art. XII alin. (1), se consideră
îndeplinite în următoarele situaţii:
a)pentru situaţia în care termenele prevăzute la art. 194 alin. (1), art. 195 alin. (10) şi art. 200 alin.
(2) din Codul de procedură fiscală s-au împlinit până la expirarea termenului prevăzut la alin. (1),
dacă acestea se execută în termen de 30 de zile de la încetarea acestui termen;
b)pentru celelalte situaţii decât cele prevăzute la lit. a), la împlinirea termenului prevăzut la art. 194
alin. (1), art. 195 alin. (10) şi art. 200 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.
Pentru obligaţiile prevăzute la alin. (2) lit. a), contribuabilii pot solicita modificarea eşalonării la
plată, cu condiţia ca cererea să fie depusă în termen de 30 de zile de la încetarea termenului
prevăzut la alin. (1), prevederile art. 195 din Codul de procedură fiscală aplicându-se în mod
corespunzător.
*) Pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eşalonare neachitate până la împlinirea
termenului prevăzut la art. XIII alin. (1) din O.U.G. nr. 48/2020 (n.n. - Aplicarea prevederilor art.
XI şi XII încetează la 30 de zile de la data încetării stării de urgenţă) nu se calculează şi nu se
datorează dobânzi şi penalităţi conform Codului de procedură fiscală. În acest caz, până la primul
termen de plată după expirarea termenului prevăzut la art. XIII alin. (1), organul fiscal competent,
din oficiu, reface graficul de eşalonare, cu respectarea perioadei de eşalonare aprobate. Noul grafic
de eşalonare se comunică debitorului prin decizia organului fiscal.
Prin derogare de la prevederile art. 194 alin. (1), art. 195 alin. (10) şi art. 200 alin. (2) din Codul de
procedură fiscală, condiţiile de menţinere a valabilităţii eşalonărilor la plată acordate potrivit legii
se suspendă până la împlinirea termenului prevăzut la art. XIII alin. (1).
(3)Dispoziţiile art. 157 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură fiscală se aplică în mod
corespunzător şi pentru obligaţiile bugetare prevăzute la alin. (1) şi (2).
(4)Se suspendă sau nu începe executarea silită, prin somaţie şi prin valorificarea bunurilor la
licitaţie, a creanţelor bugetare, cu excepţia executărilor silite care se aplică pentru recuperarea
creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală,
provenite din săvârşirea de infracţiuni, precum şi a ajutoarelor de stat a căror recuperare a fost
dispusă printr-o decizie a Comisiei Europene/furnizorului ajutorului de stat sau a unei instanţe
naţionale.
(5)Termenele de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili creanţe fiscale şi de a cere
executarea silită, precum şi cel al contribuabilului/plătitorului de a cere restituirea creanţelor
fiscale, prevăzute de Codul de procedură fiscală, se suspendă sau nu încep să curgă până la
împlinirea termenului prevăzut la art. XIII alin. (1).
(2)În situaţia în care termenele prevăzute la alin. (1) se împlinesc după data finalizării eşalonării la
plată, obligaţiile fiscale trebuie stinse până la data finalizării eşalonării la plată.
(3)În situaţia în care sumele eşalonate la plată au fost stinse în totalitate şi au fost respectate
condiţiile prevăzute la alin. (1), organul fiscal competent comunică debitorului decizia de finalizare
a eşalonării la plată.

Art. 195: Modificarea deciziei de eşalonare la plată în perioada de valabilitate a eşalonării

(1)Pe perioada de valabilitate a eşalonării, decizia de eşalonare la plată poate fi modificată la
cererea debitorului prin includerea în eşalonare a următoarelor obligaţii fiscale cuprinse în
certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal competent:
a)obligaţiile fiscale de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii eşalonării la plată, prevăzute la
art. 194 alin. (1) lit. a)-c), e)-j) şi n);
b)obligaţiile fiscale exigibile la data comunicării deciziei de menţinere a valabilităţii eşalonării,
prevăzute la art. 200 alin. (2).
(2)
Contribuabilul poate depune o singură cerere de modificare a deciziei de eşalonare la plată într-un
an calendaristic sau, după caz, fracţie de an calendaristic. Pentru obligaţiile fiscale prevăzute la
alin. (11), alin. (111) şi la art. 194 alin. (1) lit. h) şi i) debitorul poate depune cererea de modificare
a deciziei de eşalonare la plată ori de câte ori este necesar. Prin cerere se poate solicita modificarea
deciziei de eşalonare la plată prin includerea tuturor obligaţiilor fiscale ce reprezintă condiţie de
menţinere a valabilităţii eşalonării la plată la data depunerii cererii.
(3)Cererea se depune până la împlinirea termenului prevăzut la art. 194 alin. (1) lit. a)-c), e)-j) sau
n), după caz, ori până la împlinirea termenului prevăzut la art. 200 alin. (2) lit. a) şi se soluţionează
de organul fiscal competent prin decizie de modificare a deciziei de eşalonare la plată sau decizie
de respingere, după caz. Pentru acordarea modificării eşalonării la plată, organul fiscal analizează
îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 186 alin. (1) sau art. 192 alin. (3), după caz. Perioada de
eşalonare la plată se stabileşte de organul fiscal competent în funcţie de cuantumul obligaţiilor
fiscale rămase de plată din eşalonarea la plată aflată în derulare, precum şi al celor care fac obiectul
modificării acesteia şi de capacitatea financiară de plată a debitorului, dar nu poate fi mai mare
decât perioada rămasă din eşalonarea la plată deja aprobată.
(4)Pentru obligaţiile fiscale prevăzute la alin. (1), includerea în eşalonare se efectuează cu
menţinerea perioadei de eşalonare deja aprobate, cu excepţia situaţiei în care valoarea garanţiilor
constituite de debitori este mai mică de 50% faţă de cuantumul obligaţiilor fiscale restante ce fac
obiectul înlesnirilor la plată, caz în care perioada de eşalonare este de cel mult 6 luni de la data
comunicării deciziei de modificare a deciziei de eşalonare la plată.
(5)[textul din Art. 195, alin. (5) din titlul VII, capitolul IV, sectiunea 2 a fost abrogat la 06-
apr-2023 de Art. I, punctul 12. din Ordonanta urgenta 20/2023]
(6)Cuantumul şi termenele de plată ale noilor rate de eşalonare se stabilesc prin grafice de
eşalonare care fac parte integrantă din decizia de modificare a deciziei de eşalonare la plată.
(7)După depunerea cererii, în termen de 10 zile de la comunicarea acordului de principiu de către
organul fiscal central, debitorul trebuie să constituie şi garanţiile prevăzute de prezentul capitol,
corespunzător condiţiilor în care urmează să se modifice decizia de eşalonare la plată.
(8)Debitorul nu trebuie să constituie garanţii în situaţia în care valoarea garanţiilor deja constituite
acoperă obligaţiile fiscale rămase din eşalonarea la plată, precum şi obligaţiile fiscale pentru care
se solicită modificarea deciziei de eşalonare la plată. În situaţia garanţiilor deja constituite potrivit
art. 193 alin. (6) lit. d), se încheie un act adiţional la contractul de ipotecă/gaj.
(8¹)În situaţia debitorilor care deţin bunuri în proprietate, insuficiente pentru a constitui
garanţiile în cuantumul prevăzut în prezentul capitol, organul fiscal central poate aproba
cererea de modificare a deciziei de eşalonare la plată dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii
prevăzute la art. 186 alin. (1). În acest caz:
a)penalităţile de întârziere nu se amână la plată, ci se includ în eşalonare, iar decizia de amânare la
plată a penalităţilor de întârziere şi a penalităţilor de nedeclarare se anulează;
b)debitorul prezintă contractul de fideiusiune potrivit art. 1931.
(8²)În cazul debitorilor pentru care s-a acordat eşalonare la plată potrivit prevederilor art. 186 alin.
(4), la cererea acestora, penalităţile de întârziere rămase de plată din graficul de eşalonare se amână
la plată în situaţia în care garanţiile constituite odată cu acordarea eşalonării sau ulterior acesteia
acoperă cuantumul prevăzut la art. 193 alin. (13) sau (15), după caz.
(9)Prevederile art. 208 se aplică în mod corespunzător şi penalităţilor de întârziere aferente
sumelor prevăzute la alin. (1).
(10)În situaţia în care cererea de modificare a deciziei de eşalonare la plată se respinge,
debitorul are obligaţia să plătească sumele prevăzute la alin. (1) în termen de 30 de zile de la
data comunicării deciziei de respingere.
*) Prin derogare de la prevederile art. art. 195 alin. (10), condiţiile de menţinere a valabilităţii
eşalonărilor la plată acordate potrivit legii se suspendă până la împlinirea termenului prevăzut la
art. XIII alin. (1), potrivit căruia "Aplicarea prevederilor art. XI şi XII încetează la 30 de zile de la
data încetării stării de urgenţă".
*) Obligaţiile care intră sub incidenţa măsurilor prevăzute la art. XII alin. (2), cu excepţia acelora
care privesc ratele din graficele de eşalonare refăcute conform art. XII alin. (1), se consideră
îndeplinite în următoarele situaţii:
a)pentru situaţia în care termenele prevăzute la art. 194 alin. (1), art. 195 alin. (10) şi art. 200 alin.
(2) din Codul de procedură fiscală s-au împlinit până la expirarea termenului prevăzut la alin. (1),
dacă acestea se execută în termen de 30 de zile de la încetarea acestui termen;
b)pentru celelalte situaţii decât cele prevăzute la lit. a), la împlinirea termenului prevăzut la art. 194
alin. (1), art. 195 alin. (10) şi art. 200 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.
Pentru obligaţiile prevăzute la alin. (2) lit. a), contribuabilii pot solicita modificarea eşalonării la
plată, cu condiţia ca cererea să fie depusă în termen de 30 de zile de la încetarea termenului
prevăzut la alin. (1), prevederile art. 195 din Codul de procedură fiscală aplicându-se în mod
corespunzător.
(11)În situaţia în care pe perioada de valabilitate a înlesnirii debitorul obţine o suspendare a
executării actului administrativ fiscal în care sunt individualizate creanţe fiscale ce fac obiectul
eşalonării la plată, decizia de eşalonare la plată se modifică, la cererea debitorului. Dacă eşalonarea
cuprinde doar creanţele fiscale individualizate în actul administrativ suspendat, decizia de
eşalonare la plată se suspendă.
(11¹)În situaţia în care pe perioada de valabilitate a eşalonării se desfiinţează sau se anulează, în
tot sau în parte, actul administrativ fiscal în care sunt individualizate creanţe fiscale ce fac obiectul
eşalonării la plată, decizia de eşalonare la plată se modifică în mod corespunzător, la cererea
debitorului.
(11²)Prevederile alineatului (11) şi (111) se aplică şi în situaţia în care debitorul obţine
suspendarea executării silite conform art. 719 din Codul de procedură civilă, atunci când motivele
contestaţiei la executare privesc stingerea sau inexistenţa creanţei fiscale care face obiectul
executării silite contestate.
(11³)Dacă hotărârea judecătorească definitivă de admitere în tot sau în parte a contestaţiei la
executare formulată în condiţiile alin. (112) este pronunţată după emiterea deciziei de finalizare a
eşalonării la plată emisă în condiţiile art. 194 alin. (3) sau dacă debitorul nu a solicitat modificarea
deciziei de eşalonare conform alin. (112), aceasta din urmă, precum şi decizia de finalizare a
eşalonării la plată se anulează din oficiu sau la cererea debitorului, iar sumele achitate în baza
deciziei de eşalonare se restituie debitorului la cerere, în condiţiile art. 168.
(12)Prevederile prezentului articol sunt aplicabile în mod corespunzător şi pentru obligaţiile fiscale
ale unui debitor care nu beneficiază de eşalonare la plată şi fuzionează, potrivit legii, cu un alt
debitor care beneficiază de eşalonarea la plată.

Art. 196: Renunţarea la eşalonarea la plată

(1)Debitorul poate renunţa la eşalonarea la plată pe perioada de valabilitate a acesteia, prin
depunerea unei cereri de renunţare la eşalonare.
(2)În cazul renunţării la eşalonare, debitorul trebuie să achite obligaţiile fiscale rămase din
eşalonare până la data la care intervine pierderea valabilităţii eşalonării la plată. Prevederile art. 194 alin. (3) şi art. 208 alin. (3) sunt aplicabile în mod corespunzător.
(3)În cazul nerespectării obligaţiei prevăzute la alin. (2), sunt aplicabile prevederile referitoare la
pierderea valabilităţii eşalonării la plată.

Art. 197: Dobânzi şi penalităţi de întârziere

(1)Pe perioada pentru care au fost acordate eşalonări la plată, pentru obligaţiile fiscale eşalonate la
plată, cu excepţia celor prevăzute la art. 173 alin. (2), se datorează şi se calculează dobânzi, la
nivelul stabilit potrivit art. 174 alin. (5). Prin excepţie de la prevederile art. 174 alin. (5), nivelul
dobânzii este de 0,015% pentru fiecare zi de întârziere, în situaţia în care debitorul constituie
întreaga garanţie sub forma scrisorii de garanţie şi/sau poliţei de asigurare de garanţie şi/sau
consemnării de mijloace băneşti la o unitate a Trezoreriei Statului.
(2)Dobânzile se datorează şi se calculează pentru fiecare rată din graficul de eşalonare la plată
începând cu data emiterii deciziei de eşalonare la plată şi până la termenul de plată din grafic sau
până la data achitării ratei potrivit art. 194 alin. (1) lit. d), după caz.
(2¹)[textul din Art. 197, alin. (2¹) din titlul VII, capitolul IV, sectiunea 2 a fost abrogat la 06-
apr-2023 de Art. I, punctul 13. din Ordonanta urgenta 20/2023]
(3)Dobânzile datorate şi calculate în cazul achitării cu întârziere a ratei potrivit art. 194 alin. (1) lit.
d) se comunică prin decizie referitoare la obligaţiile de plată accesorii şi se achită potrivit
prevederilor art. 156 alin. (1).
(4)Penalitatea de întârziere prevăzută la art. 176 se calculează până la data emiterii deciziei de
eşalonare la plată.
(5)Pentru creanţele bugetare stabilite de alte organe şi transmise spre recuperare organului fiscal,
potrivit legii, şi pentru care legislaţia specifică prevede un alt regim privind calculul dobânzilor,
sunt aplicabile prevederile legislaţiei specifice.

Art. 198: Penalitate

(1)Pentru rata de eşalonare la plată achitată cu întârziere până la următorul termen de plată din
graficul de eşalonare, potrivit art. 194 alin. (1) lit. d), precum şi pentru diferenţele de obligaţii
fiscale marcate şi rămase nestinse după soluţionarea deconturilor cu sumă negativă de TVA cu
opţiune de rambursare, potrivit art. 190 alin. (5), se percepe o penalitate, care i se comunică
debitorului prin decizie referitoare la obligaţiile de plată accesorii şi se achită potrivit prevederilor
art. 156 alin. (1).
(2)Nivelul penalităţii este de 5% din:
a)suma rămasă nestinsă din rata de eşalonare, reprezentând obligaţii fiscale principale şi/sau
obligaţii fiscale accesorii eşalonate la plată, inclusiv dobânzile datorate pe perioada eşalonării la
plată, după caz;
b)diferenţele de obligaţii fiscale marcate şi rămase nestinse după soluţionarea deconturilor cu sumă
negativă de TVA cu opţiune de rambursare.
(3)Penalitatea se face venit la bugetul de stat.

Art. 199: Pierderea valabilităţii eşalonării la plată şi consecinţele pierderii acesteia

(1)Eşalonarea la plată îşi pierde valabilitatea la data la care nu sunt respectate dispoziţiile art. 194
alin. (1) şi art. 195 alin. (10). Organul fiscal competent emite o decizie de constatare a pierderii
valabilităţii eşalonării la plată, care se comunică debitorului.
(2)Pierderea valabilităţii eşalonării la plată atrage începerea sau continuarea, după caz, a executării
silite pentru întreaga sumă nestinsă.
(3)În cazul pierderii valabilităţii eşalonării la plată, pentru sumele rămase de plată din eşalonarea la
plată acordată de organul fiscal central, reprezentând obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţii
fiscale accesorii eşalonate la plată, se datorează o penalitate de 5%. Prevederile art. 198 alin. (1) şi
(3) se aplică în mod corespunzător.
(4)Prevederile alin. (3) nu sunt aplicabile pentru obligaţiile fiscale principale eşalonate la plată şi
pentru care se datorează penalitate de nedeclarare potrivit art. 181. În cazul pierderii valabilităţii
eşalonării la plată, pentru aceste obligaţii fiscale se datorează penalitatea de nedeclarare prevăzută
de art. 181 alin. (1).

Art. 200: Menţinerea eşalonării la plată

(1)Debitorul poate solicita organului fiscal competent menţinerea unei eşalonări a cărei valabilitate
a fost pierdută din cauza nerespectării condiţiilor prevăzute la alin. (2) şi la art. 194 alin. (1), cu
excepţia cazului în care eşalonarea a fost pierdută ca urmare a nerespectării condiţiei prevăzute la
art. 194 alin. (1) lit. k) şi p)-s), precum şi în situaţia în care debitorul datorează sume reprezentând
ajutoare de stat sau de minimis stabilite prin decizii de recuperare sau alte titluri de creanţă/titluri
executorii primite de către organul fiscal până la data emiterii deciziei de menţinere a valabilităţii
eşalonării la plată, după caz, o singură dată într-un an calendaristic sau fracţie de an calendaristic,
dacă depune o cerere în acest scop înainte de executarea garanţiei de către organul fiscal competent
sau înainte de stingerea tuturor obligaţiilor fiscale care au făcut obiectul eşalonării la plată, după
caz. Cererea se soluţionează prin emiterea unei decizii de menţinere a valabilităţii eşalonării sau a
unei decizii de respingere, după caz. Pentru acordarea menţinerii eşalonării la plată, organul fiscal
analizează îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 186 alin. (1) şi (4) sau art. 192 alin. (3), după
caz. Perioada de eşalonare la plată se stabileşte de organul fiscal competent în funcţie de
cuantumul obligaţiilor fiscale rămase din eşalonarea la plată a cărei valabilitate a fost pierdută şi de
capacitatea financiară de plată a debitorului, dar nu poate fi mai mare decât perioada rămasă din
eşalonarea la plată a cărei valabilitate a fost pierdută.
(2)Pentru menţinerea valabilităţii eşalonării, debitorul are obligaţia să achite:
a)obligaţiile fiscale exigibile de la data comunicării deciziei de pierdere a valabilităţii eşalonării
până la data comunicării deciziei de menţinere a valabilităţii eşalonării, cu excepţia celor care au
făcut obiectul eşalonării a cărei valabilitate a fost pierdută, în termen de 60 de zile de la data
comunicării deciziei. Prevederile art. 194 alin. (2) şi (3) sunt aplicabile în mod corespunzător;
b)obligaţiile fiscale reprezentând accize exigibile la data comunicării deciziei de menţinere a
valabilităţii eşalonării, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei. Prevederile art. 194
alin. (2) şi (3) sunt aplicabile în mod corespunzător;
c)obligaţiile fiscale restante care au fost condiţie de menţinere a valabilităţii eşalonării la plată
potrivit art. 194 alin. (1), cu excepţia celor prevăzute la lit. d) a aceluiaşi articol, în termen de 30 de
zile de la data comunicării deciziei de menţinere a valabilităţii eşalonării. Prevederile art. 194 alin.
(2) şi (3) sunt aplicabile în mod corespunzător;
d)obligaţiile fiscale/bugetare care reprezintă ajutor de stat şi/sau de minimis de recuperat acordat
din surse sau resurse de stat ori gestionate de stat, până la data emiterii deciziei de menţinere a
valabilităţii eşalonării la plată;
e)obligaţiile fiscale restante reprezentând accize care au fost condiţie de menţinere a valabilităţii
eşalonării la plată, până la data emiterii deciziei de menţinere a valabilităţii eşalonării la plată.
(3)Pentru menţinerea valabilităţii eşalonării, debitorul are obligaţia să prezinte contractul de
fideiusiune potrivit art. 1931.

Art. 201: Dobânzi în cazul pierderii valabilităţii eşalonării la plată

În cazul pierderii valabilităţii eşalonării la plată acordate de organul fiscal, pentru obligaţiile fiscale
principale rămase de plată din eşalonarea la plată acordată, se datorează de la data emiterii deciziei
de eşalonare la plată dobânzi potrivit art. 174.

Art. 202: Executarea garanţiilor

(1)În cazul pierderii valabilităţii eşalonării la plată, organul fiscal competent execută garanţiile în
contul obligaţiilor fiscale rămase nestinse.
(2)Dacă până la pierderea valabilităţii eşalonării la plată nu au fost soluţionate deconturile cu sumă
negativă de TVA cu opţiune de rambursare, garanţiile se execută şi în contul obligaţiilor marcate în
vederea stingerii prin compensare cu sume de rambursat, în limita sumei solicitate la rambursare.
(3)În situaţia în care deconturile cu sumă negativă de TVA cu opţiune de rambursare nu sunt
soluţionate până la finalizarea eşalonării la plată, organul fiscal competent execută garanţiile
constituite sub formele prevăzute la art. 193 alin. (6) lit. a) şi b) în contul obligaţiilor marcate, până
la emiterea deciziei de finalizare a eşalonării. În acest caz data stingerii obligaţiilor marcate este
termenul prevăzut de lege pentru depunerea decontului cu sumă negativă de TVA cu opţiune de
rambursare. În cazul garanţiilor constituite sub formă de bunuri potrivit art. 193 alin. (6) lit. c) şi
d), acestea se eliberează după soluţionarea deconturilor. Garanţiile constituite sub formele
prevăzute la art. 193 alin. (6) lit. c) şi d) se execută în situaţia în care după soluţionarea
deconturilor au rămas nestinse obligaţii fiscale.

Art. 203: Suspendarea executării silite

(1)Pentru sumele care fac obiectul eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale, precum şi pentru
obligaţiile prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. a)-c), e)-j) şi n) nu începe sau se suspendă, după caz,
procedura de executare silită, de la data comunicării deciziei de eşalonare la plată. În cazul
obligaţiilor prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. f), executarea silită se suspendă după comunicarea
somaţiei.
(2)Odată cu comunicarea deciziei de eşalonare la plată către debitor, organele fiscale competente
comunică, în scris, instituţiilor de credit la care debitorul are deschise conturile bancare şi/sau
terţilor popriţi care deţin/datorează sume de bani debitorului măsura de suspendare a executării
silite prin poprire.
(3)În cazul prevăzut la alin. (2), suspendarea executării silite prin poprire bancară are ca efect
încetarea indisponibilizării sumelor viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei şi în
valută, începând cu data şi ora comunicării către instituţiile de credit a adresei de suspendare a
executării silite prin poprire.
(4)Sumele existente în cont la data şi ora comunicării adresei de suspendare a executării silite
rămân indisponibilizate, debitorul putând dispune de acestea numai pentru efectuarea de
plăţi în scopul:
a)achitării obligaţiilor administrate de organele fiscale competente de care depinde menţinerea
valabilităţii eşalonării la plată;
b)achitării drepturilor salariale.
(5)În cazul terţilor popriţi, suspendarea executării silite are ca efect încetarea indisponibilizării
sumelor datorate de aceştia debitorului, atât a celor prezente, cât şi a celor viitoare, până la o nouă
comunicare din partea organului fiscal privind continuarea măsurilor de executare silită prin
poprire.
(6)Măsurile de executare silită începute asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a
debitorului se suspendă de la data comunicării deciziei de eşalonare la plată.

Art. 204: Regimul special al obligaţiilor fiscale de a căror plată depinde menţinerea

autorizaţiei, acordului ori a altui act administrativ similar
(1)Pentru debitorii care au solicitat eşalonarea la plată şi care trebuie să achite obligaţiile fiscale
administrate de organul fiscal central într-un anumit termen pentru a se menţine autorizaţia,
acordul ori alt act administrativ similar, autoritatea competentă nu revocă/nu suspendă actul pe
motiv de neplată a obligaţiilor fiscale la termenul prevăzut în legislaţia specifică, iar garanţiile
constituite nu se execută până la soluţionarea cererii de acordare a eşalonării la plată.
(1¹)Pentru debitorii prevăzuţi la alin. (1), eşalonarea la plată se acordă numai cu condiţia
constituirii garanţiilor prevăzute la art. 193 alin. (6) lit. a) şi/sau b), după caz.
(2)În situaţia în care cererea de acordare a eşalonării la plată a fost respinsă sau retrasă, debitorii
prevăzuţi la alin. (1) trebuie să achite obligaţiile fiscale de a căror plată depinde menţinerea
autorizaţiei, acordului ori a altui act administrativ similar în scopul menţinerii actului, în termen de
15 zile de la data comunicării deciziei de respingere sau a deciziei prin care se ia act de retragerea
cererii. În acest caz, o nouă cerere de acordare a eşalonării la plată se poate depune numai după
achitarea acestor obligaţii fiscale.
(3)Pe perioada de valabilitate a eşalonării la plată, autoritatea competentă nu revocă/nu suspendă
autorizaţia, acordul sau alt act administrativ similar pe motiv de neplată a obligaţiilor fiscale la
termenul prevăzut în legislaţia specifică, iar garanţiile constituite nu se execută.

Art. 205: Calcularea termenelor

(1)Termenele stabilite în prezentul capitol, cu excepţia celui prevăzut la art. 191 alin. (2) şi (3), se
calculează pe zile calendaristice începând cu ziua imediat următoare acestor termene şi expiră la
ora 24,00 a ultimei zile a termenelor.
(2)În situaţia în care termenele prevăzute la alin. (1) sfârşesc într-o zi de sărbătoare legală sau când
serviciul este suspendat, acestea se prelungesc până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.

Intrebari juridice

Poate un administrator al unei firme radiate să fie obligat să plătească TVA după un an de la radiere?

Art. 206: Prevederi speciale pentru eşalonările la plată acordate de organele fiscale

(1)În cazul debitorilor cu risc fiscal mic, organul fiscal competent poate aproba eşalonarea la plată
a obligaţiilor fiscale restante, pe o perioadă de cel mult 12 luni.
(2)Pentru a beneficia de eşalonarea la plată prevăzută la alin. (1), debitorul trebuie să
îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a)debitorul depune o cerere la organul fiscal competent. La cerere, debitorul poate anexa graficul
de eşalonare cuprinzând cuantumul propus al ratelor de eşalonare;
b)sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 186, cu excepţia celei prevăzute la art. 186 alin. (1)
lit. a);
c)debitorul depune, în cel mult 30 de zile de la data comunicării certificatului de atestare fiscală, o
garanţie în valoare de minimum 20% din sumele ce pot face obiectul eşalonării la plată, precum şi
a penalităţilor de întârziere şi dobânzilor ce pot face obiectul amânării la plată potrivit art. 208,
înscrise în certificatul de atestare fiscală emis în condiţiile prezentului capitol.
(3)În sensul prezentului articol este considerat cu risc fiscal mic debitorul care, la data
depunerii cererii, îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:
a)nu are fapte înscrise în cazierul fiscal;
b)administratorii, în cazul societăţilor pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, şi asociaţii majoritari
sau, după caz, asociatul unic şi/sau administratorii, în cazul celorlalte societăţi, altele decât
societăţile pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni, nu au fapte înscrise în cazierul fiscal;
c)nu se află în inactivitate temporară înscrisă la registrul comerţului sau în registre ţinute de
instanţe judecătoreşti competente;
d)nu are obligaţii fiscale restante mai mari de 12 luni;
e)nu a înregistrat, conform reglementărilor contabile, pierderi din exploatare în ultimul exerciţiu
financiar închis;
f)în cazul persoanelor juridice, să fi fost înfiinţate cu minimum 12 luni anterior depunerii cererii.
(4)Cererea depusă potrivit prevederilor alin. (2) lit. a) se soluţionează de organul fiscal competent
în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia. Acest termen se prelungeşte cu
perioada cuprinsă între data comunicării certificatului de atestare fiscală de către organul fiscal
competent şi data depunerii garanţiei de către debitor.
(5)În condiţiile prezentului articol, debitorii care, la data depunerii cererii, nu au obligaţii fiscale
restante pot solicita eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale declarate, precum şi a obligaţiilor
fiscale stabilite prin decizie de impunere şi pentru care nu s-a împlinit scadenţa sau termenul de
plată prevăzut la art. 156 alin. (1), după caz.
(6)Prevederile art. 208 se aplică în mod corespunzător pentru penalităţile de întârziere şi
pentru un procent de 50% din dobânzile cuprinse în certificatul de atestare fiscală.
*) Prevederile art. 206 alin. (6), cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost
modificate prin art. I din O.G. nr. 30/2017, se aplică şi eşalonărilor la plată aflate în derulare la data
intrării în vigoare a ordonanţei. În acest caz, din oficiu, în termen de 30 de zile de la data intrării în
vigoare a ordonanţei organul fiscal reface graficele de eşalonare şi emite decizie de amânare la
plată pentru penalităţile de întârziere incluse în ratele de eşalonare exigibile după data intrării în
vigoare a ordonanţei, iar în cazul debitorilor cu risc fiscal mic şi pentru un procent de 50% din
dobânzile incluse în ratele de eşalonare exigibile, după data intrării în vigoare a ordonanţei.
(7)În situaţia în care, ulterior emiterii deciziei de eşalonare la plată, organul fiscal constată că
informaţiile cuprinse în documentele anexate la cererea depusă potrivit alin. (2) lit. a) nu corespund
realităţii, organul fiscal emite decizia de anulare a deciziei de eşalonare la plată şi a deciziei de
amânare la plată a penalităţilor de întârziere, aplicându-se în mod corespunzător dispoziţiile art. 199, 201 şi 202.

Art. 207: Dispoziţii finale

(1)Organul fiscal competent care emite decizia de eşalonare la plată poate îndrepta erorile din
conţinutul acesteia, din oficiu sau la cererea debitorului, printr-o decizie de îndreptare a erorii.
Decizia de îndreptare a erorii produce efecte faţă de debitor de la data comunicării acesteia, potrivit
legii.
(2)În cazul în care în perioada cuprinsă între data eliberării certificatului de atestare fiscală şi data
comunicării deciziei de eşalonare la plată s-au stins obligaţii fiscale prin orice modalitate prevăzută
de lege şi care sunt cuprinse în suma care face obiectul eşalonării la plată, debitorul achită ratele
eşalonate până la concurenţa sumei rămase de plată.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în situaţia în care, până la emiterea deciziei de eşalonare
la plată, se constată că s-au stins mai mult de 50% din obligaţiile fiscale care fac obiectul eşalonării
la plată, la cererea debitorului, organul fiscal competent eliberează un nou certificat de atestare
fiscală, caz în care prevederile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător.
(4)Debitorul poate plăti anticipat, parţial sau total, sumele cuprinse în graficul de eşalonare la plată.
În acest caz, debitorul notifică organului fiscal, prin cerere, intenţia de a stinge anticipat aceste
sume. În cazul achitării anticipate parţiale, organul fiscal competent înştiinţează debitorul, până la
următorul termen de plată din graficul de eşalonare, cu privire la stingerea sumelor datorate în
contul următoarelor rate de eşalonare aprobate până la concurenţa cu suma achitată.
(5)În situaţia în care se sting anticipat mai mult de 3 rate din graficul de eşalonare la plată, organul
fiscal competent, din oficiu, reface graficul de eşalonare, până la următorul termen de plată a
ratelor, cu respectarea perioadei de eşalonare aprobate. În acest caz, ratele ce fac obiectul stingerii
anticipate sunt exigibile la data plăţii sau la data emiterii deciziei de rambursare, după caz. Noul
grafic de eşalonare se comunică debitorului prin decizia organului fiscal.
(6)În situaţia în care în graficul de eşalonare există şi creanţe bugetare stabilite de alte organe şi
transmise spre recuperare organului fiscal, potrivit legii, iar acestea au fost stinse, total sau parţial,
potrivit legislaţiei specifice, de către organele care le gestionează, graficul de eşalonare se reface în
mod corespunzător.
(7)În cazul constituirii garanţiei sub forma prevăzută la art. 193 alin. (6) lit. b), la solicitarea
debitorului, organul fiscal poate solicita emitentului scrisorii de garanţie/poliţei de asigurare de
garanţie executarea acesteia pentru stingerea ratelor de eşalonare la scadenţa acestora.
(8)Ori de câte ori se modifică graficul de eşalonare potrivit prezentului capitol, organul fiscal
competent emite decizie de modificare a deciziei de eşalonare la plată, la care anexează noul
grafic.

Art. 208: Amânarea la plată a penalităţilor de întârziere

(1)Pe perioada eşalonării la plată, penalităţile de întârziere cuprinse în certificatul de
atestare fiscală se amână la plată prin decizie care se comunică debitorului odată cu decizia
de eşalonare la plată. Aceste prevederi se aplică, după caz, şi unui procent de 50% din
majorările de întârziere, reprezentând componenta de penalitate a acestora.
*) Prevederile art. 208 alin. (1), cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost
modificate prin art. I din O.G. nr. 30/2017, se aplică şi eşalonărilor la plată aflate în derulare la data
intrării în vigoare a ordonanţei. În acest caz, din oficiu, în termen de 30 de zile de la data intrării în
vigoare a ordonanţei organul fiscal reface graficele de eşalonare şi emite decizie de amânare la
plată pentru penalităţile de întârziere incluse în ratele de eşalonare exigibile după data intrării în
vigoare a ordonanţei, iar în cazul debitorilor cu risc fiscal mic şi pentru un procent de 50% din
dobânzile incluse în ratele de eşalonare exigibile, după data intrării în vigoare a ordonanţei.
(2)Garanţiile ori valoarea bunurilor prevăzute la art. 193 alin. (13)-(16) trebuie să acopere şi
penalităţile de întârziere, precum şi majorările de întârziere amânate la plată.
(3)În situaţia în care eşalonarea la plată se finalizează în condiţiile art. 194 alin. (3), penalităţile de
întârziere, precum şi majorările de întârziere amânate la plată se anulează prin decizie care se
comunică debitorului odată cu decizia de finalizare a eşalonării la plată.
(4)Pierderea valabilităţii eşalonării la plată atrage pierderea valabilităţii amânării la plată a
penalităţilor de întârziere şi/sau a majorărilor de întârziere. În acest caz, odată cu decizia de
constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată se comunică debitorului şi decizia de pierdere a
valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de întârziere şi/sau a majorărilor de întârziere.
(5)În situaţia în care eşalonarea la plată îşi pierde valabilitatea în condiţiile art. 199, garanţiile se
execută şi în contul penalităţilor de întârziere şi/sau majorărilor de întârziere amânate la plată.
(6)În scopul aplicării reducerii prevăzute la art. 181 alin. (2) lit. b), prevederile prezentului articol
sunt aplicabile în mod corespunzător şi pentru penalitatea de nedeclarare aferentă obligaţiilor
fiscale eşalonate.

Art. 209: Acte normative de aplicare

Procedura de aplicare a eşalonării la plată acordate de organul fiscal central se aprobă prin ordin al
preşedintelui A.N.A.F.

Art. 209¹: Instituirea posibilităţii acordării eşalonărilor la plată, în formă simplificată, de către

Indice

organul fiscal central
(1)Pentru obligaţiile fiscale principale şi accesorii restante a căror vechime este de maximum 12 luni
anterioare datei depunerii cererii şi nestinse până la data eliberării certificatului de atestare fiscală,
administrate de organul fiscal central, denumit în continuare organ fiscal, se aprobă eşalonarea la
plată pe o perioadă de cel mult 12 luni.
(2)În sensul prezentului capitol, asocierile fără personalitate juridică care, potrivit legii, au calitatea
de debitor sunt asimilate persoanelor juridice.
(3)Eşalonarea la plată se acordă pentru toate obligaţiile fiscale înscrise în certificatul de atestare
fiscală, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezentul capitol.
(4)Prevederile alin. (3) se aplică şi pentru obligaţiile fiscale preluate de organele fiscale de la alt
organ fiscal sau de la altă autoritate publică ca urmare a transferului de competenţă, în situaţia în care
acesta are loc pe perioada derulării unei eşalonări la plată. În acest scop, organul fiscal comunică
debitorului o înştiinţare de plată privind obligaţiile fiscale individualizate în acte administrative
preluate ca urmare a transferului de competenţă, precum şi deciziile referitoare la obligaţiile fiscale
accesorii aferente.
(5)În scopul acordării eşalonării la plată, sunt asimilate obligaţiilor fiscale:
a)amenzile de orice fel administrate de organul fiscal;
b)creanţele bugetare stabilite de alte organe şi transmise spre recuperare organelor fiscale, potrivit
legii, inclusiv creanţele bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale stabilite prin hotărâri
judecătoreşti sau alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii.
(6)Eşalonarea la plată nu se acordă pentru:
a)obligaţiile fiscale care au făcut obiectul unei eşalonări acordate în temeiul prezentului capitol sau
potrivit capitolului I - «Înlesniri la plată pentru obligaţiile bugetare datorate după data declarării stării
de urgenţă, administrate de organul fiscal central» din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
181/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte
normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, care şi-a pierdut
valabilitatea, precum şi obligaţiile fiscale care reprezintă condiţie de menţinere a valabilităţii unei
eşalonări la plată acordate în temeiul capitolului I - «Înlesniri la plată pentru obligaţiile bugetare
datorate după data declarării stării de urgenţă, administrate de organul fiscal central» din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 181/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
b)obligaţiile fiscale care au scadenţa şi/sau termenul de plată după data eliberării certificatului de
atestare fiscală;
c)obligaţiile fiscale care, la data eliberării certificatului de atestare fiscală, intră sub incidenţa art. 167, în limita sumei de rambursat/de restituit/de plată de la buget;
d)obligaţiile fiscale stabilite prin acte administrative fiscale care, la data eliberării certificatului de
atestare fiscală, sunt suspendate în condiţiile art. 14 sau 15 din Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul în care suspendarea executării actului
administrativ fiscal încetează după data comunicării unei decizii de eşalonare la plată, debitorul poate
solicita includerea în eşalonare a obligaţiilor fiscale ce au făcut obiectul suspendării, precum şi a
obligaţiilor fiscale accesorii aferente. În acest scop, organul fiscal comunică debitorului o înştiinţare
de plată privind obligaţiile fiscale individualizate în acte administrative pentru care a încetat
suspendarea executării, precum şi deciziile referitoare la obligaţiile fiscale accesorii aferente;
e)obligaţiile fiscale admise la masa credală, pentru debitorii pentru care s-a deschis procedura
insolvenţei;
f)obligaţiile fiscale/bugetare care reprezintă ajutor de stat sau de minimis de recuperat acordat din
surse sau resurse de stat ori gestionate de stat;
g)debitorii care trebuie să achite obligaţiile fiscale administrate de organul fiscal central într-un
anumit termen pentru a se menţine autorizaţia, acordul ori alt act administrativ similar.
h)obligaţiile fiscale care reprezintă accize;
i)impozitele şi contribuţiile sociale obligatorii cu reţinere la sursă sau reţinute prin stopaj la sursă,
astfel cum sunt definite la art. 7 pct. 47 din Codul fiscal;
j)taxele aferente activităţilor din domeniul jocurilor de noroc.
(6¹)Pentru a beneficia de eşalonarea la plată prevăzută la alin. (1) debitorul trebuie să stingă până la
depunerea cererii de eşalonare la plată obligaţiile prevăzute la alin. (6) lit. a) şi f).
(7)Eşalonarea la plată se acordă pentru:
a)obligaţiile fiscale principale şi accesorii ale persoanelor fizice în sumă totală cuprinse între
500-100.000 lei;
b)obligaţiile fiscale principale şi accesorii ale asocierilor fără personalitate juridică în sumă totală
cuprinse între 2.000-100.000 lei;
c)obligaţiile fiscale principale şi accesorii ale persoanelor juridice în sumă totală cuprinse între
5.000-400.000 lei.
(7¹)Prin excepţie de la alin. (7), în cazul în care debitorul înregistrează obligaţii fiscale restante peste
plafonul prevăzut la alin. (7) şi are de încasat sume certe şi lichide de la autorităţi sau instituţii
publice se acordă eşalonare la plată în condiţiile prezentului capitol, în limita acestor sume, în baza
unui document eliberat de autoritatea sau instituţia publică respectivă prin care certifică aceste sume.
Prevederile prezentului alineat nu se aplică sumelor aflate în litigiu.
(8)Pentru a beneficia de eşalonarea la plată prevăzută la alin. (1), debitorul trebuie să
îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a)să depună o cerere la organul fiscal, la care debitorul poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând
cuantumul propus al ratelor de eşalonare;
b)să nu se afle în procedura falimentului;
c)să nu se afle în dizolvare;
d)să nu înregistreze obligaţii fiscale restante cu o vechime mai mare de 12 luni anterioară datei
depunerii cererii şi nestinse la data eliberării certificatului de atestare fiscală;
e)să nu i se fi stabilit răspunderea potrivit legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară,
potrivit prevederilor art. 25 şi 26. Prin excepţie, dacă actele prin care s-a stabilit răspunderea sunt
definitive în sistemul căilor administrative şi judiciare de atac, iar suma reprezentând obligaţii fiscale
restante ale debitorului, pentru care a fost atrasă răspunderea, a fost stinsă, condiţia se consideră
îndeplinită.
f)în cazul persoanelor juridice, să fi fost înfiinţate cu minimum 12 luni anterior depunerii cererii.
(9)Pe lângă condiţiile prevăzute la alin. (8), debitorul trebuie să aibă depuse toate declaraţiile fiscale,
potrivit vectorului fiscal în conformitate cu ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală prin care sunt aprobate formularele de înregistrare fiscală a contribuabililor/plătitorilor şi a
tipurilor de obligaţii fiscale care formează vectorul fiscal. Această condiţie trebuie îndeplinită la data
eliberării certificatului de atestare fiscală.
(10)Condiţia prevăzută la alin. (9) se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în
care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul
fiscal.
(11)În scopul acordării eşalonării la plată potrivit prezentului capitol, prevederile art. 188-190, art. 205 şi 207 se aplică în mod corespunzător.
(12)Dispoziţiile prezentului capitol sunt aplicabile şi debitorilor care au garantate obligaţiile fiscale
potrivit art. 210, art. 211 şi art. 235.

Art. 209²: Eliberarea certificatului de atestare fiscală

Indice

(1)După primirea cererii, organul fiscal eliberează, din oficiu, certificatul de atestare fiscală, pe care
îl comunică debitorului.
(2)Certificatul de atestare fiscală se eliberează în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data
înregistrării cererii, inclusiv în cazul cererilor depuse de debitorii persoane fizice care desfăşoară
activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere.
(3)Prin excepţie de la prevederile art. 158, certificatul de atestare fiscală cuprinde obligaţiile fiscale
existente în sold la data eliberării acestuia.

Art. 209³: Modul de soluţionare a cererii

Indice

(1)Cererea debitorului se soluţionează de organul fiscal în termen de 5 zile lucrătoare de la data
înregistrării acesteia, prin decizie de eşalonare la plată ori decizie de respingere, după caz.
(2)Cuantumul şi termenele de plată a ratelor de eşalonare se stabilesc prin grafice de eşalonare care
fac parte integrantă din decizia de eşalonare la plată. În sensul art. 167, ratele sunt exigibile la aceste
termene de plată, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 190 alin. (2).
(3)La cererea debitorului, organul fiscal poate aproba plata diferenţiată a ratelor de eşalonare.
(4)Cererea se soluţionează prin decizie de respingere în oricare dintre următoarele situaţii:
a)în cazul cererilor depuse pentru obligaţiile prevăzute la art. 2091 alin. (6) şi (7);
b)nu sunt îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute la art. 2091 alin. (8) şi (9);
c)cererea nu prezintă nicio modificare faţă de condiţiile de acordare a eşalonării la plată dintr-o
cerere anterioară care a fost respinsă;
d)în cazul stingerii în totalitate, până la data emiterii deciziei de eşalonare la plată, a obligaţiilor
fiscale care au făcut obiectul cererii de eşalonare la plată.
(5)După eliberarea certificatului de atestare fiscală, organul fiscal verifică încadrarea cererii în
prevederile prezentului capitol şi comunică debitorului decizia de respingere sau decizia de eşalonare
la plată, după caz.
(6)Atunci când există diferenţe între sumele solicitate de către debitor în cerere şi cele înscrise în
certificatul de atestare fiscală, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 207 alin. (1).
(7)În cazul în care în perioada dintre data depunerii cererii de eşalonare la plată şi data eliberării
certificatului de atestare fiscală, debitorul efectuează plăţi în conturile bugetare aferente tipurilor de
creanţe fiscale datorate, se sting mai întâi obligaţiile fiscale restante a căror vechime este mare de 12
luni anterioară datei depunerii cererii şi apoi obligaţiile ce pot face obiectul eşalonării la plată potrivit
prezentului capitol.
(8)Pe perioada eşalonării la plată acordată potrivit prezentului capitol, în scopul aplicării reducerii
prevăzute la art. 181 alin. (2) lit. b), penalităţile de nedeclarare cuprinse în certificatul de atestare
fiscală se amână la plată prin decizie care se comunică debitorului odată cu decizia de eşalonare la
plată. Prevederile art. 208 se aplică în mod corespunzător.

Art. 209⁴: Condiţii de menţinere a valabilităţii eşalonării la plată

Indice

(1)Eşalonarea la plată acordată pentru obligaţiile fiscale îşi menţine valabilitatea în
următoarele condiţii:
a)să se declare şi să se achite, potrivit legii, obligaţiile fiscale administrate de organul fiscal cu
termene de plată începând cu data comunicării deciziei de eşalonare la plată inclusiv, cu excepţia
situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea potrivit art. 2095 alin. (2). Eşalonarea la plată îşi
menţine valabilitatea şi dacă aceste obligaţii sunt declarate şi/sau achitate până la data de 25 a lunii
următoare scadenţei prevăzute de lege inclusiv;
b)să se achite, potrivit legii, obligaţiile fiscale stabilite de organul fiscal prin decizie, cu termene de
plată începând cu data comunicării deciziei de eşalonare la plată, cu excepţia situaţiei în care
debitorul a solicitat eşalonarea potrivit art. 2095 alin. (2). Eşalonarea la plată îşi menţine valabilitatea
şi dacă aceste obligaţii sunt achitate în cel mult 30 de zile de la termenul de plată prevăzut de lege;
c)să se achite diferenţele de obligaţii fiscale rezultate din declaraţii rectificative sau din declaraţii
depuse aferente obligaţiilor fiscale pentru care nu există obligaţia de declarare în vectorul fiscal, în
termen de cel mult 30 de zile de la data depunerii declaraţiei, cu excepţia situaţiei în care debitorul a
solicitat eşalonarea potrivit art. 2095 alin. (2);
d)să se respecte cuantumul şi termenele de plată din graficul de eşalonare. Eşalonarea la plată îşi
menţine valabilitatea şi dacă rata de eşalonare este achitată până la următorul termen de plată din
graficul de eşalonare;
e)să se achite obligaţiile fiscale administrate de organul fiscal nestinse la data comunicării deciziei de
eşalonare la plată şi care nu fac obiectul eşalonării la plată, în termen de cel mult 60 de zile de la data
comunicării acestei decizii;
f)să se achite obligaţiile stabilite de alte organe decât organele fiscale şi transmise spre recuperare
organelor fiscale, precum şi amenzile de orice fel pentru care au fost comunicate somaţii după data
comunicării deciziei de eşalonare la plată, în cel mult 60 de zile de la data comunicării somaţiei, cu
excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea potrivit art. 2095 alin. (2);
g)să se achite obligaţiile fiscale rămase nestinse după soluţionarea deconturilor potrivit art. 190 alin.
(5), în cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată, cu excepţia situaţiei în care
debitorul a solicitat eşalonarea potrivit art. 2095 alin. (2);
h)să se achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată, obligaţiile
fiscale stabilite în acte administrative fiscale ce au fost suspendate în condiţiile art. 14 sau 15 din
Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru care suspendarea executării
actului administrativ fiscal a încetat după data comunicării deciziei de eşalonare la plată, cu excepţia
situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea potrivit art. 2095 alin. (2);
i)să se achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată, obligaţiile
stabilite de alte autorităţi a căror administrare a fost transferată organului fiscal după emiterea unei
decizii de eşalonare la plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea potrivit art. 2095 alin. (2);
j)să se achite sumele reprezentând obligaţii fiscale restante ale debitorului pentru care s-a stabilit
răspunderea potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa şi/sau răspunderea solidară potrivit
prevederilor art. 25 şi 26, în cel mult 30 de zile de la data stabilirii răspunderii;
k)să nu intre sub incidenţa uneia dintre situaţiile prevăzute la art. 2091 alin. (8) lit. b) şi c);
l)să se achite, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării înştiinţării de plată, obligaţiile
fiscale datorate de debitorii care fuzionează, potrivit legii, şi care nu beneficiază de eşalonarea la
plată, cu excepţia situaţiei în care debitorul a solicitat eşalonarea potrivit art. 2095 alin. (2).
m)să se achite sumele stabilite prin decizia de recuperare a ajutoarelor de stat emisă de către Comisia
Europeană, inclusiv dobânzile aferente, datorate de la data plăţii ajutorului până la data recuperării
sau a rambursării sale integrale, în maximum 3 zile de la data comunicării acestei decizii;
n)să se achite sumele stabilite prin decizia de recuperare a ajutoarelor de stat sau de minimis emisă
de către entităţile ce deţin calitatea de furnizor sau de administrator de ajutor de stat sau de minimis,
inclusiv dobânzile aferente, datorate de la data plăţii ajutorului până la data recuperării sau a
rambursării sale integrale, în maximum 3 zile de la data comunicării acestei decizii;
o)să se achite sumele stabilite prin decizia de recuperare a ajutoarelor de minimis emisă de către
Consiliul Concurenţei, inclusiv dobânzile aferente, datorate de la data plăţii ajutorului până la data
recuperării sau a rambursării sale integrale, în maximum 3 zile de la data comunicării acestei decizii.
p)să se achite obligaţiile fiscale prevăzute la art. 2091 alin. (6) lit. h) şi j) nestinse la data comunicării
deciziei de eşalonare la plată şi care nu fac obiectul eşalonării la plată, în termen de cel mult 30 de
zile de la data comunicării acestei decizii;
q)să se achite obligaţiile fiscale prevăzute la art. 2091 alin. (6) lit. i) nestinse la data comunicării
deciziei de eşalonare la plată şi care nu fac obiectul eşalonării la plată, în termen de cel mult 60 de
zile de la data comunicării acestei decizii.
(2)În situaţia în care termenele prevăzute la alin. (1) se împlinesc după data finalizării eşalonării la
plată, obligaţiile fiscale trebuie stinse până la data finalizării eşalonării la plată.
(3)În situaţia în care sumele eşalonate la plată au fost stinse în totalitate şi au fost respectate
condiţiile prevăzute la alin. (1), organul fiscal comunică debitorului decizia de finalizare a eşalonării
la plată.

Art. 209⁵: Modificarea deciziei de eşalonare la plată în perioada de valabilitate a eşalonării

Indice

(1)Pe perioada de valabilitate a eşalonării, decizia de eşalonare la plată poate fi modificată la
cererea debitorului prin includerea în eşalonare a următoarelor obligaţii fiscale cuprinse în
certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal:
a)obligaţiile fiscale de a căror plată depinde menţinerea valabilităţii eşalonării la plată, prevăzute la
art. 2094 alin. (1) lit. a)-c), f)-i) şi l);
b)obligaţiile fiscale exigibile la data comunicării deciziei de menţinere a valabilităţii eşalonării,
prevăzute la art. 20910 alin. (2), cu excepţia sumelor de natura celor prevăzute la art. 2094 alin. (1)
lit. j).
(2)Debitorul poate depune o singură cerere de modificare a deciziei de eşalonare la plată pe perioada
de valabilitate a eşalonării la plată, la care poate anexa graficul de eşalonare cuprinzând cuantumul
propus al ratelor de eşalonare. Pentru obligaţiile fiscale prevăzute la alin. (8) şi (9) şi la art. 2094
alin. (1) lit. h) şi i) debitorul poate depune cererea de modificare a deciziei de eşalonare la plată ori
de câte ori este necesar. Prin cerere se poate solicita modificarea deciziei de eşalonare la plată prin
includerea tuturor obligaţiilor fiscale ce reprezintă condiţia de menţinere a valabilităţii eşalonării la
plată la data depunerii cererii, cu excepţia celor pentru care art. 2094 alin. (1) nu prevede
posibilitatea debitorului de a solicita eşalonarea la plată.
(3)Cererea se depune până la împlinirea termenului prevăzut la art. 2094 alin. (1) lit. a)-c), e)-i) sau
l), după caz, ori până la împlinirea termenului prevăzut la art. 20910 alin. (2) şi se soluţionează de
organul fiscal, în termen de 5 zile lucrătoare, prin decizie de modificare a deciziei de eşalonare la
plată sau decizie de respingere, după caz.
(4)Pentru obligaţiile fiscale prevăzute la alin. (1), includerea în eşalonare se efectuează cu menţinerea
perioadei de eşalonare deja aprobate.
(5)[textul din Art. 209⁵, alin. (5) din titlul VII, capitolul IV^1 a fost abrogat la 06-apr-2023 de Art.
I, punctul 19. din Ordonanta urgenta 20/2023]
(6)Cuantumul şi termenele de plată ale noilor rate de eşalonare se stabilesc prin grafice de eşalonare
care fac parte integrantă din decizia de modificare a deciziei de eşalonare la plată.
(7)În situaţia în care cererea de modificare a deciziei de eşalonare la plată se respinge, debitorul are
obligaţia să plătească sumele prevăzute la alin. (1) în termen de 30 de zile de la data comunicării
deciziei de respingere.
(8)În situaţia în care pe perioada de valabilitate a înlesnirii debitorul obţine o suspendare a executării
actului administrativ fiscal în care sunt individualizate creanţe fiscale ce fac obiectul eşalonării la
plată, decizia de eşalonare la plată se modifică, la cererea debitorului, fără a fi limitate numeric
conform alin. (2).
(9)În situaţia în care pe perioada de valabilitate a eşalonării se desfiinţează sau se anulează, în tot sau
în parte, actul administrativ fiscal în care sunt individualizate creanţe fiscale ce fac obiectul
eşalonării la plată, decizia de eşalonare la plată se modifică în mod corespunzător, la cererea
debitorului, fără a fi limitate la numărul prevăzut la alin. (2).
(10)Prevederile prezentului articol sunt aplicabile în mod corespunzător şi pentru obligaţiile fiscale
ale unui debitor care nu beneficiază de eşalonare la plată şi fuzionează, potrivit legii, cu un alt debitor
care beneficiază de eşalonarea la plată.

Art. 209⁶: Renunţarea la eşalonarea la plată

Indice

(1)Debitorul poate renunţa la eşalonarea la plată pe perioada de valabilitate a acesteia, prin depunerea
unei cereri de renunţare la eşalonare.
(2)În cazul renunţării la eşalonare, debitorul trebuie să achite obligaţiile fiscale rămase din eşalonare
până la data la care intervine pierderea valabilităţii eşalonării la plată. Prevederile art. 2094 alin. (3)
sunt aplicabile în mod corespunzător.
(3)În cazul nerespectării obligaţiei prevăzute la alin. (2), sunt aplicabile prevederile referitoare la
pierderea valabilităţii eşalonării la plată.

Art. 209⁷: Dobânzi şi penalităţi de întârziere

Indice

(1)Pe perioada pentru care au fost acordate eşalonări la plată pentru obligaţiile fiscale eşalonate la
plată, cu excepţia celor prevăzute la art. 173 alin. (2), se datorează şi se calculează dobânzi. Nivelul
dobânzii este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, cu excepţia eşalonărilor acordate pentru
obligaţiile fiscale rezultate din titlurile de creanţă emise de autorităţile cu competenţe în gestionarea
fondurilor europene, pentru care dobânzile se calculează conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă
a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în
obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările şi completările
ulterioare.
(2)Dobânzile se datorează şi se calculează pentru fiecare rată din graficul de eşalonare la plată
începând cu data emiterii deciziei de eşalonare la plată şi până la termenul de plată din grafic sau
până la data achitării ratei potrivit art. 2094 alin. (1) lit. d), după caz.
(3)Dobânzile datorate şi calculate în cazul achitării cu întârziere a ratei potrivit art. 2094 alin. (1) lit.
d) se comunică prin decizie referitoare la obligaţiile de plată accesorii şi se achită potrivit
prevederilor art. 156 alin. (1).
(4)Penalitatea de întârziere prevăzută la art. 176 se calculează până la data emiterii deciziei de
eşalonare la plată.
(5)Pentru obligaţiile bugetare stabilite de alte organe şi transmise spre recuperare organului fiscal,
potrivit legii, şi pentru care legislaţia specifică prevede un alt regim privind calculul dobânzilor, sunt
aplicabile prevederile legislaţiei specifice.
(6)Pentru debitorii care se află în perioada de observaţie sau în reorganizare judiciară se datorează
obligaţii fiscale accesorii potrivit legii care reglementează această procedură.

Art. 209⁸: Penalitate

Indice

(1)Pentru rata de eşalonare la plată achitată cu întârziere până la următorul termen de plată din
graficul de eşalonare, potrivit art. 2094 alin. (1) lit. d), precum şi pentru diferenţele de obligaţii
fiscale marcate şi rămase nestinse după soluţionarea deconturilor cu sumă negativă de TVA cu
opţiune de rambursare, potrivit art. 190 alin. (5), se percepe o penalitate care i se comunică
debitorului prin decizie referitoare la obligaţiile de plată accesorii şi se achită potrivit prevederilor
art. 156 alin. (1).
(2)Nivelul penalităţii este de 5% din:
a)suma rămasă nestinsă din rata de eşalonare, reprezentând obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţii
fiscale accesorii eşalonate la plată, inclusiv dobânzile datorate pe perioada eşalonării la plată, după
caz;
b)diferenţele de obligaţii fiscale marcate şi rămase nestinse după soluţionarea deconturilor cu sumă
negativă de TVA cu opţiune de rambursare.
(3)Penalitatea se face venit la bugetul de stat.

Art. 209⁹: Pierderea valabilităţii eşalonării la plată şi consecinţele pierderii acesteia

Indice

(1)Eşalonarea la plată îşi pierde valabilitatea la data la care nu sunt respectate dispoziţiile art. 2094
alin. (1) şi art. 2095 alin. (7). Organul fiscal emite o decizie de constatare a pierderii valabilităţii
eşalonării la plată, care se comunică debitorului.
(2)Pierderea valabilităţii eşalonării la plată atrage începerea sau continuarea, după caz, a executării
silite pentru întreaga sumă nestinsă.
(3)În cazul pierderii valabilităţii eşalonării la plată, pentru sumele rămase de plată din eşalonarea la
plată acordată de organul fiscal, reprezentând obligaţii fiscale principale şi/sau obligaţii fiscale
accesorii eşalonate la plată, se datorează o penalitate de 5%. Prevederile art. 2098 alin. (1) şi (3) se
aplică în mod corespunzător.
(4)Prevederile alin. (3) nu sunt aplicabile pentru obligaţiile fiscale principale eşalonate la plată şi
pentru care se datorează penalitate de nedeclarare potrivit art. 181. În cazul pierderii valabilităţii
eşalonării la plată, pentru aceste obligaţii fiscale se datorează penalitatea de nedeclarare prevăzută de
art. 181 alin. (1).
(5)În cazul pierderii valabilităţii eşalonării la plată acordate de organul fiscal, pentru obligaţiile
fiscale principale rămase de plată din eşalonarea la plată acordată, se datorează de la data emiterii
deciziei de eşalonare la plată dobânzi potrivit art. 174.
(6)În cazul debitorilor care solicită înlesniri la plată potrivit capitolului IV - Înlesniri la plată, ulterior
pierderii valabilităţii eşalonării la plată acordate de organul fiscal potrivit prezentului capitol, pentru
obligaţiile fiscale principale şi/sau obligaţiile fiscale accesorii rămase de plată din eşalonarea la plată,
penalitatea datorată potrivit art. 2098 se anulează.
Art. 20910: Menţinerea eşalonării la plată
(1)Debitorul poate solicita organului fiscal menţinerea unei eşalonări a cărei valabilitate a fost
pierdută din cauza nerespectării condiţiilor prevăzute la alin. (2), precum şi la art. 2094 alin. (1) lit.
a)-j) şi l), o singură dată pe perioada de valabilitate a eşalonării la plată, dacă depune o cerere în acest
scop, înainte de stingerea în totalitate a obligaţiilor fiscale care au făcut obiectul eşalonării la plată.
Cererea se soluţionează, în termen de 5 zile lucrătoare, prin emiterea unei decizii de menţinere a
valabilităţii eşalonării, cu păstrarea perioadei de eşalonare aprobate iniţial.
(2)Pentru menţinerea valabilităţii eşalonării, debitorul are obligaţia să achite obligaţiile fiscale
exigibile la data comunicării deciziei de menţinere a valabilităţii eşalonării, cu excepţia celor care au
făcut obiectul eşalonării a cărei valabilitate a fost pierdută, în termen de 60 de zile de la data
comunicării deciziei. Prevederile art. 2094 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Art. 20911: Suspendarea executării silite
(1)Pentru sumele care fac obiectul eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale, precum şi pentru
obligaţiile prevăzute la art. 2094 alin. (1) lit. a)-c), e)-j) şi l) nu începe sau se suspendă, după caz,
procedura de executare silită, de la data comunicării deciziei de eşalonare la plată. În cazul
obligaţiilor prevăzute la art. 2094 alin. (1) lit. f), executarea silită se suspendă după comunicarea
somaţiei.
(2)Odată cu comunicarea deciziei de eşalonare la plată către debitor, organele fiscale comunică, în
scris, instituţiilor de credit la care debitorul are deschise conturile bancare şi/sau terţilor popriţi care
deţin/datorează sume de bani debitorului măsura de suspendare a executării silite prin poprire.
(3)În cazul prevăzut la alin. (2), suspendarea executării silite prin poprire bancară are ca efect
încetarea indisponibilizării sumelor viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei şi în
valută, începând cu data şi ora comunicării către instituţiile de credit a adresei de suspendare a
executării silite prin poprire.
(4)Sumele existente în cont la data şi ora comunicării adresei de suspendare a executării silite
rămân indisponibilizate, debitorul putând dispune de acestea numai pentru efectuarea de plăţi
în scopul:
a)achitării obligaţiilor administrate de organele fiscale de care depinde menţinerea valabilităţii
eşalonării la plată;
b)achitării drepturilor salariale.
(5)În cazul terţilor popriţi, suspendarea executării silite are ca efect încetarea indisponibilizării
sumelor datorate de aceştia debitorului, atât a celor prezente, cât şi a celor viitoare, până la o nouă
comunicare din partea organului fiscal privind continuarea măsurilor de executare silită prin poprire.
(6)Măsurile de executare silită începute asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a
debitorului se suspendă de la data comunicării deciziei de eşalonare la plată.
Art. 20912: Prevederi speciale aplicabile debitorilor care au în derulare înlesniri la plată
(1)[textul din Art. 209¹², alin. (1) din titlul VII, capitolul IV^1 a fost abrogat la 06-apr-2023 de Art.
I, punctul 22. din Ordonanta urgenta 20/2023]
(2)În baza cererii depuse de către debitori, organul fiscal emite, după caz, decizie de acordare a
eşalonării la plată pentru obligaţiile fiscale prevăzute la art. 2091 alin. (1) sau decizie de respingere.
(3)Prevederile art. 165 alin. (4) se aplică în mod corespunzător în ceea ce priveşte ordinea de stingere
a obligaţiilor fiscale. Dacă suma plătită de către debitor nu este suficientă pentru a stinge ratele din
cele două grafice de eşalonare la plată, atunci se stinge, cu prioritate, rata aferentă celei mai vechi
decizii de eşalonare la plată.
(4)Obligaţiile fiscale principale şi accesorii rămase de plată din eşalonările la plată şi/sau amânările
la plată, după caz, a căror valabilitate a fost pierdută potrivit prezentului capitol ori potrivit art. 199
alin. (1) şi art. 208 alin. (4), în scopul încadrării în condiţiile de menţinere a valabilităţii eşalonării la
plată, sunt exigibile şi au termen de plată la data pierderii valabilităţii înlesnirilor la plată, respectiv
data comunicării deciziei de constatare a pierderii valabilităţii eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale,
precum şi, după caz, a deciziei de pierdere a valabilităţii amânării la plată a penalităţilor de
nedeclarare.
Art. 20913: Prevederi speciale pentru debitorii a căror activitate este restrânsă/închisă de către
organele abilitate ale statului
(1)Pentru debitorii a căror activitate este restrânsă/închisă pe perioada stării de urgenţă/alertă prin
hotărâri emise de către organele abilitate ale statului, condiţiile de menţinere a valabilităţii
eşalonărilor la plată acordate potrivit art. 2094 se suspendă, la cerere, până la data la care este reluată
activitatea.
(2)Pentru plata cu întârziere a ratelor din graficele de eşalonare neachitate până la data reluării
activităţii, nu se calculează şi nu se datorează dobânzi şi penalităţi potrivit art. 2097. În acest caz,
până la primul termen de plată după data constatării reluării activităţii, organul fiscal competent, din
oficiu, reface graficul de eşalonare, cu respectarea perioadei de eşalonare aprobate. Noul grafic de
eşalonare se comunică debitorului prin decizia organului fiscal.
(3)Obligaţiile care intră sub incidenţa măsurilor prevăzute la alin. (1), cu excepţia acelora care
privesc ratele din graficele de eşalonare refăcute conform alin. (2), se consideră îndeplinite în
următoarele situaţii:
a)pentru situaţia în care termenele prevăzute la art. 2094 alin. (1), art. 2095 alin. (7) şi art. 20910
alin. (2) s-au împlinit până la data constatării reluării activităţii, dacă acestea se execută în termen de
30 de zile de la data constatării acestui fapt;
b)pentru celelalte situaţii decât cele prevăzute la lit. a), la împlinirea termenului prevăzut la art. 2094
alin. (1), art. 2095 alin. (7) şi art. 20910 alin. (2).
(4)Pentru obligaţiile prevăzute la alin. (3) lit. a), debitorii pot solicita modificarea eşalonării la plată,
cu condiţia ca cererea să fie depusă în termen de 30 de zile de la data constatării reluării activităţii,
prevederile art. 2095 aplicându-se în mod corespunzător.
Art. 20914: Procedura de acordare a eşalonării la plată, în formă simplificată
Procedura de acordare a eşalonării la plată, în formă simplificată, de către organul fiscal central se
aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

Art. 210: Constituirea de garanţii

Organul fiscal solicită constituirea unei garanţii pentru:
a)suspendarea executării silite în condiţiile art. 233 alin. (21) şi (8);
b)ridicarea măsurilor asigurătorii;
c)asumarea obligaţiei de plată de către altă persoană prin angajament de plată, în condiţiile art. 24
alin. (1) lit. a);
d)în alte cazuri prevăzute de lege.

Art. 211: Tipuri de garanţii

Garanţiile pentru luarea măsurilor prevăzute la art. 210 se pot constitui, în condiţiile legii, prin:
a)consemnarea de mijloace băneşti la o unitate a Trezoreriei Statului;
b)scrisoare de garanţie emisă de o instituţie de credit sau poliţă de asigurare de garanţie emisă de o
societate de asigurare. În cazul în care scrisoarea de garanţie/poliţa de asigurare de garanţie este
emisă de o instituţie financiară din afara Uniunii Europene aceasta trebuie confirmată conform
normelor bancare de o instituţie de credit sau societate de asigurare din România. În cazul în care
scrisoarea de garanţie/poliţa de asigurare de garanţie este emisă de o instituţie financiară din Uniunea
Europeană, aceasta este acceptată de organul fiscal dacă sunt respectate prevederile referitoare la
notificare cuprinse în Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie
2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a
instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare
a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE, transpusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, sau, după caz, Directiva
2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la
activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II), transpusă prin
Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, cu
modificările şi completările ulterioare;
c)ipotecă asupra unor bunuri imobile sau mobile din ţară;
d)gaj asupra bunurilor mobile.

Art. 212: Valorificarea garanţiilor

(1)Organul fiscal competent se îndestulează din garanţiile depuse dacă nu s-a realizat scopul pentru
care acestea au fost constituite.
(2)În cazul garanţiilor prevăzute la art. 211 lit. a) şi b), organul fiscal dispune instituţiei de credit sau
societăţii de asigurare emitente a scrisorii de garanţie sau poliţei de asigurare de garanţie, după caz,
sau instituţiei de credit ori societăţii de asigurare din România care a confirmat scrisoarea de
garanţie/poliţa de asigurare de garanţie ori unităţii de Trezorerie a Statului, după caz, virarea, în
termen de cel mult 15 zile de la data solicitării, a sumei de bani în conturile de venituri bugetare
corespunzătoare.
(3)Valorificarea garanţiilor prevăzute la art. 211 lit. c) şi d) se realizează prin modalităţile şi
procedurile prevăzute de dispoziţiile art. 247 alin. (2)-(6) şi ale art. 248-259, care se aplică în mod
corespunzător.

Art. 213: Poprirea şi sechestrul asigurător

(1)Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun şi se duc la îndeplinire, prin
procedura administrativă, de organul fiscal competent.
(2)Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra
bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în
cazuri excepţionale, respectiv în situaţia în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi
ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile. Măsurile asigurătorii devin măsuri executorii la împlinirea
termenului prevăzut la art. 230 alin. (1) sau art. 236 alin. (12), după caz, ori la expirarea perioadei de
suspendare a executării silite.
(2¹)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), nu se dispun măsuri asigurătorii pentru debitorul aflat
sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa sau când acesta nu deţine active patrimoniale urmăribile.
(3)Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de
controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale
competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost
desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor
formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii,
măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
(4)Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul
fiscal precizează debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau
estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.
(5)Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul
organului fiscal competent.
(6)Măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum şi cele dispuse de instanţele judecătoreşti
sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispoziţiile referitoare la
executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.
(7)În situaţia în care măsurile asigurătorii au fost luate înainte de emiterea titlului de creanţă acestea
încetează dacă titlul de creanţă nu a fost emis şi comunicat în termen de cel mult 6 luni de la data la
care au fost dispuse măsurile asigurătorii. În cazuri excepţionale, acest termen poate fi prelungit până
la un an, de organul fiscal competent, prin decizie. Organul fiscal are obligaţia să emită decizia de
ridicare a măsurilor asigurătorii în termen de cel mult două zile de la împlinirea termenului de 6 luni
sau un an, după caz, iar în cazul popririi asigurătorii să elibereze garanţia.
(8)Prin excepţie de la prevederile alin. (7), în situaţia în care au fost instituite măsuri asigurătorii şi
au fost sesizate organele de urmărire penală potrivit legii, măsurile asigurătorii rămân valabile 3 luni
de la data sesizării penale. La împlinirea acestui termen sau după instituirea măsurilor asigurătorii de
către organele de urmărire penală potrivit Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, dar
nu mai târziu de 3 luni, măsurile asigurătorii instituite de organul fiscal se ridică.
(8)
[textul din Art. 213, alin. (8) din titlul VII, capitolul VI a fost abrogat la 06-mar-2020 de Actul din
Decizia 581/2019]
(8¹)În situaţia în care au fost constituite garanţii în vederea ridicării măsurilor asigurătorii, acestea
trebuie menţinute pentru toată perioada de valabilitate în care ar fi fost menţinute măsurile
asigurătorii potrivit alin. (7) sau (8), după caz. Organul fiscal execută garanţiile constituite potrivit
art. 211 lit. b) în ultima zi de valabilitate a acestora în cazul în care debitorul nu prelungeşte
valabilitatea garanţiei. În acest caz, suma de bani va fi virată în contul de garanţii menţionat de
organul de executare silită şi reprezintă o garanţie potrivit art. 211 lit. a).
(9)Bunurile perisabile şi/sau degradabile sechestrate asigurător pot fi valorificate:
a)de către debitor cu acordul organului de executare silită, sumele obţinute consemnându-se la
dispoziţia organului de executare silită;
b)prin vânzare în regim de urgenţă în condiţiile art. 247 alin. (4).
(10)În cazul înfiinţării sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesuluiverbal
întocmit de organul de executare silită se comunică pentru notare Biroului de carte funciară.
(11)Notarea potrivit alin. (10) face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după notare, vor dobândi
vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziţie ce ar interveni ulterior notării prevăzute
la alin. (10) sunt lovite de nulitate absolută.
(12)Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanţa fiscală a bugetului
general consolidat, măsurile asigurătorii pot fi înfiinţate şi asupra bunurilor deţinute de către debitor
în proprietate comună cu terţe persoane, pentru cota-parte deţinută de acesta.
(13)Prin derogare de la prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu
modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 268 ale prezentului cod, împotriva deciziei prin care
se dispune instituirea măsurilor asigurătorii, prevăzute la alin. (4), cel interesat poate formula acţiune
în anulare, în termen de 30 de zile de la comunicare, la instanţa de contencios administrativ
competentă, conform cuantumului creanţelor fiscale în privinţa cărora aceste măsuri asigurătorii au
fost instituite, fără a fi necesară parcurgerea procedurii prealabile. Cererea se judecă de urgenţă şi cu
precădere. Procedura prevăzută de art. 200 din Codul de procedură civilă nu este aplicabilă, iar
întâmpinarea nu este obligatorie. Hotărârea prin care se pronunţă anularea deciziei este executorie de
drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv
de executare.
(14)Împotriva actelor prin care se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face
contestaţie la executare în conformitate cu prevederile art. 260 şi 261.

Art. 214: Ridicarea măsurilor asigurătorii

(1)Măsurile asigurătorii instituite potrivit art. 213 se ridică, în tot sau în parte, prin decizie motivată,
de către creditorul fiscal, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea
garanţiei prevăzute la art. 211, după caz. Refuzul nejustificat de a soluţiona cererea de ridicare
formulată de către cel interesat sau nesoluţionarea în termen pot fi atacate la instanţa de contencios
administrativ competentă potrivit art. 213 alin. (13), fără a fi necesară parcurgerea procedurii
prealabile. Cererea se judecă de urgenţă şi cu precădere. Procedura prevăzută de art. 200 din Codul
de procedură civilă nu este aplicabilă, iar întâmpinarea nu este obligatorie. Hotărârea prin care se
dispune ridicarea măsurilor asigurătorii este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în
termen de 15 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare.
(2)Decizia de ridicare a măsurii asigurătorii emisă potrivit alin. (1) se duce la îndeplinire de către
organul de executare silită competent şi se comunică tuturor celor cărora le-a fost comunicată decizia
de dispunere a măsurilor asigurătorii sau celelalte acte de executare în legătură cu acestea.

Art. 215: Începerea termenului de prescripţie

(1)Dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în
termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.
(2)Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi creanţelor provenind din amenzi
contravenţionale.

Intrebari juridice

Cum poate o primărie să trimită executare silită pe numele unei persoane decedate de 13 ani?

Art. 216: Suspendarea termenului de prescripţie

Termenul de prescripţie prevăzut la art. 215 se suspendă:
a)în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a dreptului
la acţiune;
b)în cazurile şi în condiţiile în care suspendarea executării este prevăzută de lege ori a fost dispusă de
instanţa judecătorească sau de alt organ competent, potrivit legii;
c)pe perioada valabilităţii înlesnirii acordate potrivit legii;
d)cât timp debitorul îşi sustrage veniturile şi bunurile de la executarea silită;
e)în alte cazuri prevăzute de lege.

Art. 217: Întreruperea termenului de prescripţie

(1)Termenul de prescripţie prevăzut la art. 215 se întrerupe:
a)în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a dreptului
la acţiune;
b)pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia, a
unui act voluntar de plată a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii în orice alt
mod a datoriei;
c)pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită;
d)la data comunicării procesului-verbal de insolvabilitate/procesului-verbal adiţional de
insolvabilitate;
e)în alte cazuri prevăzute de lege.
(2)În cazul în care pentru acelaşi titlu executoriu organul fiscal emite şi comunică debitorului mai
multe somaţii, termenul de prescripţie se întrerupe potrivit alin. (1) lit. c) doar în cazul primei
somaţii.

Art. 218: Efecte ale împlinirii termenului de prescripţie

(1)Dacă organul de executare silită constată împlinirea termenului de prescripţie a dreptului de a cere
executarea silită a creanţelor fiscale, acesta va proceda la încetarea măsurilor de realizare şi la
scăderea acestora din evidenţa creanţelor fiscale.
(2)Sumele achitate de debitor în contul unor creanţe fiscale, după împlinirea termenului de
prescripţie, nu se restituie.

Art. 219: Prescripţia dreptului de a cere restituirea

(1)Dreptul contribuabilului/plătitorului de a cere restituirea creanţelor fiscale se prescrie în termen de
5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la restituire.
(2)Sumele plătite de contribuabil/plătitor fără a fi datorate, pentru care termenul de prescripţie
prevăzut la alin. (1) s-a împlinit, se scad din evidenţa organului fiscal după expirarea acestui termen,
cu excepţia cazului în care a operat compensarea potrivit prevederilor art. 167.
ICCJ stabileşte că: "Termenul de prescripţie aplicabil acţiunilor în restituirea sumelor reprezentând
contribuţii sociale de asigurări de sănătate, reţinute din indemnizaţia de gratitudine prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, este termenul de prescripţie de 5 ani prevăzut de art. 219 alin. (1)
din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Art. 220: Organele de executare silită

(1)În cazul în care debitorul nu îşi plăteşte de bunăvoie obligaţiile fiscale datorate, organul fiscal
competent, pentru stingerea acestora, procedează la acţiuni de executare silită, potrivit prezentului
cod, cu excepţia cazului în care există o cerere de restituire/rambursare în curs de soluţionare, iar
cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanţa fiscală datorată de debitor.
(2)Organul fiscal care administrează creanţe fiscale este abilitat să ducă la îndeplinire măsurile
asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită.
(2¹)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. care se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, se stabilesc:
a)cazurile speciale de executare silită, precum şi structura abilitată cu ducerea la îndeplinire a
măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită;
b)alte organe fiscale pentru îndeplinirea unor acte de executare silită, precum şi pentru
valorificarea bunurilor confiscate, gajate/ipotecate sau sechestrate potrivit legii, prin procese
electronice masive.
(2²)Organul fiscal central competent notifică contribuabilul ori de câte ori intervin modificări cu
privire la cazurile speciale de executare silită, precum şi structura abilitată cu ducerea la îndeplinire
a măsurilor asigurătorii şi efectuarea procedurii de executare silită.
(3)Creanţele bugetare care, potrivit legii, se administrează de autorităţile sau instituţiile publice,
inclusiv cele reprezentând venituri proprii, se pot executa prin executori fiscali organizaţi în
compartimente de specialitate, aceştia fiind abilitaţi să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi
să efectueze procedura de executare silită, potrivit prevederilor prezentului cod.
(4)Organele prevăzute la alin. (2) şi (3) sunt denumite în continuare organe de executare silită.
(5)Organele de executare silită prevăzute la alin. (4) sunt competente şi pentru executarea silită a
creanţelor prevăzute la art. 226 alin. (3).
(6)În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal central, pentru efectuarea procedurii de
executare silită este competent organul de executare silită în a cărui rază teritorială se găsesc
bunurile urmăribile, coordonarea întregii executări revenind organului de executare silită
competent potrivit art. 30. În cazul în care executarea silită se face prin poprire, aplicarea măsurii
de executare silită se face de către organul de executare silită coordonator prevăzut la alin. (7)-(9).
(7)Coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii solidare cu
debitorul aflat în stare de insolvabilitate, în condiţiile art. 25, precum şi în cazul prevăzut de art. 24
alin. (1) lit. b), revine organului de executare silită competent potrivit art. 30.
(8)Coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii membrilor
organelor de conducere, potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa, revine organului de
executare silită competent potrivit art. 30 în a cărui rază teritorială îşi are/şi-a avut domiciliul fiscal
debitorul insolvent.
(9)Organul de executare silită coordonator în cazul prevăzut la art. 252 alin. (2) este cel în a cărui
rază teritorială îşi are domiciliul fiscal sau îşi desfăşoară activitatea debitorul ale cărui bunuri au
fost adjudecate.
(10)În cazul în care, potrivit legii, s-a dispus atragerea răspunderii membrilor organelor de
conducere, potrivit prevederilor legislaţiei privind insolvenţa, şi pentru creanţe fiscale, prin
derogare de la prevederile art. 173 din Legea nr. 85/2014, executarea silită se efectuează potrivit
dispoziţiilor prezentului cod, de către organul de executare silită prevăzut de acesta. În situaţia în
care atragerea răspunderii priveşte atât creanţe fiscale administrate de organul fiscal central, cât şi
creanţe fiscale administrate de organul fiscal local, competenţa aparţine organului fiscal care deţine
creanţa fiscală mai mare. În acest caz, organul de executare silită distribuie sumele realizate
potrivit ordinii prevăzute de Legea nr. 85/2014.
(11)Atunci când se constată că există pericolul evident de înstrăinare, substituire sau de sustragere
de la executare silită a bunurilor şi veniturilor urmăribile ale debitorului, organul de executare silită
în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al debitorului poate proceda la indisponibilizarea
şi executarea silită a acestora, indiferent de locul în care se găsesc bunurile.
(12)Organul de executare silită coordonator sesizează în scris celelalte organe prevăzute la alin.
(6), comunicându-le titlul executoriu în copie certificată, situaţia debitorului, contul în care se
plătesc sumele încasate, precum şi orice alte date utile pentru identificarea debitorului şi a
bunurilor ori veniturilor urmăribile.
(13)În cazul în care asupra aceloraşi venituri ori bunuri ale debitorului a fost pornită executarea,
atât pentru realizarea titlurilor executorii privind creanţe fiscale, cât şi pentru titluri ce se execută în
condiţiile prevăzute de alte dispoziţii legale, executarea silită se conexează şi se efectuează, potrivit
dispoziţiilor prezentului cod, de către organul de executare silită prevăzut de acesta. În acest caz
competenţa aparţine organului fiscal care deţine creanţa fiscală mai mare. În cazul existenţei unui
conflict între organele fiscale de executare silită având ca obiect conexarea executării sunt
aplicabile prevederile art. 41-43.
(14)Prevederile alin. (13) nu se aplică în următoarele situaţii:
a)dacă valoarea bunurilor debitorului acoperă doar creanţele altor creditori care deţin garanţii cu un
rang prioritar faţă de creditorul fiscal;
b)dacă executarea silită pornită de executorul judecătoresc se află într-o etapă avansată şi din
valorificarea bunurilor supuse executării silite se asigură recuperarea integrală a creanţelor fiscale.
(15)Dacă asupra aceloraşi bunuri ale debitorului au fost pornite executări silite de către un executor
judecătoresc şi un organ fiscal de executare silită, la cererea persoanei interesate sau a oricăruia
dintre executori, instanţa judecătorească competentă dispune conexarea executării silite, în
condiţiile prezentului articol. Dispoziţiile art. 654 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă,
republicat, sunt aplicabile în mod corespunzător.
(16)Când se constată că domiciliul fiscal al debitorului se află în raza teritorială a altui organ de
executare silită, titlul executoriu împreună cu dosarul executării se transmit acestuia, înştiinţânduse,
dacă este cazul, organul de la care s-a primit titlul executoriu.

Intrebari juridice

Este legal ca primăria să trimită titlu executoriu pentru neplata impozitului? Se poate pune sechestru pe casă dacă este girată pentru un credit BCR și ai datorii la primărie? Poate ANAF să execute silit pentru o datorie de 200 lei?

Art. 221: Reguli speciale privind executarea silită a creanţelor fiscale administrate de

organul fiscal local
(1)Autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să colaboreze şi să efectueze procedura
de executare silită a creanţelor fiscale datorate bugetelor locale ale unităţilor administrativteritoriale
sau, după caz, subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor.
(2)În situaţia în care debitorul nu are bunuri urmăribile pe raza teritorială a respectivei unităţi
administrativ-teritoriale sau a subdiviziunii unităţii administrativ-teritoriale a municipiului,
competenţa pentru efectuarea procedurii de executare silită revine organului fiscal local în a cărui
rază teritorială se află bunurile urmăribile.
(3)Organul fiscal local din cadrul autorităţii administraţiei publice locale care administrează
creanţele fiscale ale bugetului local al unei unităţi administrativ-teritoriale sau, după caz,
subdiviziune administrativ-teritorială a municipiului, denumit în prezentul articol autoritate
solicitantă, solicită, în scris, organului fiscal local din cadrul autorităţii administraţiei publice locale
în a cărui rază teritorială se află situate bunurile mobile sau imobile, denumit în prezentul articol
autoritate solicitată, efectuarea procedurii de executare silită.
(4)Cererea conţine, în mod obligatoriu, următoarele informaţii:
a)datele de identificare ale debitorului;
b)valoarea creanţei de recuperat;
c)valoarea creanţelor fiscale accesorii stabilite, potrivit legii, până la data solicitării;
d)contul în care se virează sumele încasate;
e)orice date necesare pentru identificarea bunurilor urmăribile, dacă este cazul.
(5)Cererea este însoţită obligatoriu de o copie a titlului executoriu.
(6)Autoritatea solicitată confirmă, în scris, primirea cererii, în termen de 10 zile de la data primirii.
(7)Autoritatea solicitată poate refuza efectuarea procedurii de executare silită în următoarele
cazuri:
a)titlul executoriu nu este valabil;
b)cererea nu conţine toate informaţiile prevăzute la alin. (4).
(8)Sumele realizate prin executare silită se virează autorităţii solicitante. Prevederile art. 256 se
aplică în mod corespunzător.

Art. 222: Executarea silită în cazul debitorilor solidari

(1)Organul de executare silită coordonator, în cazul debitorilor solidari, este cel în a cărui rază
teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul despre care există indicii că deţine mai multe venituri
sau bunuri urmăribile.
(2)Coordonarea executării silite în cazul în care s-a dispus atragerea răspunderii solidare în
condiţiile art. 25 şi 26 revine organului de executare silită în a cărui rază teritorială îşi are
domiciliul fiscal debitorul aflat în stare de insolvabilitate sau insolvenţă sau organul de executare
silită competent, desemnat potrivit art. 30, după caz.
(3)Organul de executare silită coordonator înscrie în întregime debitul în evidenţele sale şi ia
măsuri de executare silită, comunicând întregul debit organelor de executare silită în a căror rază
teritorială se află domiciliile fiscale ale celorlalţi codebitori, aplicându-se dispoziţiile art. 220.
(4)Organele de executare silită sesizate, cărora li s-a comunicat debitul, după înscrierea acestuia
într-o evidenţă nominală, iau măsuri de executare silită şi comunică organului de executare silită
coordonator sumele realizate în contul debitorului, în termen de 10 zile de la realizarea acestora.
(5)Dacă organul de executare silită coordonator, care ţine evidenţa întregului debit, constată că
acesta a fost realizat prin actele de executare silită făcute de el însuşi şi de celelalte organe sesizate
potrivit alin. (4), el este obligat să ceară în scris acestora din urmă să înceteze de îndată executarea
silită.

Art. 223: Executorii fiscali

(1)Executarea silită se face de organul de executare silită competent prin intermediul executorilor
fiscali. Aceştia trebuie să deţină o legitimaţie de serviciu pe care trebuie să o prezinte în exercitarea
activităţii.
(2)Executorul fiscal este împuternicit în faţa debitorului şi a terţilor prin legitimaţia de executor
fiscal şi delegaţie emisă de organul de executare silită.
(3)În scopul efectuării executării silite, executorii fiscali pot:
a)să intre în orice incintă de afaceri a debitorului, persoană juridică, sau în alte incinte unde acesta
îşi păstrează bunurile, în scopul identificării bunurilor sau valorilor care pot fi executate silit,
precum şi să analizeze evidenţa contabilă a debitorului în scopul identificării terţilor care datorează
sau deţin în păstrare venituri ori bunuri ale debitorului;
b)să intre în toate încăperile în care se găsesc bunuri sau valori ale debitorului, persoană fizică,
precum şi să cerceteze toate locurile în care acesta îşi păstrează bunurile;
c)să solicite şi să cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probă în
determinarea bunurilor proprietate a debitorului;
d)să aplice sigilii asupra bunurilor, întocmind în acest sens proces-verbal;
e)să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni potrivit legii.
(4)Executorul fiscal poate intra în încăperile ce reprezintă domiciliul sau reşedinţa unei persoane
fizice, cu consimţământul acesteia, iar în caz de refuz, organul de executare silită cere autorizarea
instanţei judecătoreşti competente potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, republicat.
(5)Accesul executorului fiscal în locuinţă, în incinta de afaceri sau în orice altă încăpere a
debitorului, persoană fizică sau juridică, se poate efectua între orele 6,00-20,00, în orice zi
lucrătoare. Executarea începută poate continua în aceeaşi zi sau în zilele următoare. În cazuri
temeinic justificate de pericolul înstrăinării unor bunuri, accesul în încăperile debitorului poate
avea loc şi la alte ore decât cele menţionate, precum şi în zilele nelucrătoare, în baza autorizaţiei
prevăzute la alin. (4).
(6)În absenţa debitorului sau dacă acesta refuză accesul în oricare dintre încăperile prevăzute la
alin. (3), executorul fiscal poate să pătrundă în acestea în prezenţa unui reprezentant al poliţiei ori
al jandarmeriei sau a altui agent al forţei publice şi a doi martori majori, fiind aplicabile prevederile
alin. (4) şi (5).

Art. 224: Executarea silită împotriva veniturilor bugetului general consolidat

Impozitele, taxele, contribuţiile sociale şi orice alte venituri ale bugetului general consolidat nu pot
fi urmărite de niciun creditor pentru nicio categorie de creanţe în cadrul procedurii de executare
silită.

Art. 225: Executarea silită împotriva unei asocieri fără personalitate juridică

Pentru executarea silită a creanţelor fiscale datorate de o asociere fără personalitate juridică, chiar
dacă există un titlu executoriu pe numele asocierii, pot fi executate silit atât bunurile mobile şi
imobile ale asocierii, cât şi bunurile personale ale membrilor acesteia.
Art. 226: Titlul executoriu şi condiţiile pentru începerea executării silite
(1)Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit
prevederilor prezentului Cod de către organul de executare silită competent potrivit art. 30, 37 şi
38.
(2)În titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare silită prevăzut la alin. (1) se
înscriu creanţele fiscale, principale şi accesorii, neachitate la scadenţă, stabilite şi individualizate în
titluri de creanţă fiscală întocmite şi comunicate în condiţiile legii, precum şi creanţele bugetare
individualizate în alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii. Niciun titlu
executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă fiscală emis şi comunicat în condiţiile
legii sau a unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
(3)Executarea silită a creanţelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se
efectuează în baza hotărârii judecătoreşti sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie
titlu executoriu.
*) În interpretarea art. 226 alin. (3), prin raportare la alin. (1) al aceluiaşi articol, o hotărâre
judecătorească în materie civilă, referitoare la restituirea despăgubirilor acordate în baza Legii nr.
10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie
1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pronunţată în
favoarea unei instituţii publice finanţate de la bugetul de stat, precum Autoritatea Naţională pentru
Restituirea Proprietăţilor, este asimilată, în vederea executării, unui titlu executoriu referitor la
creanţe bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale.
(4)Titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care se împlineşte scadenţa sau termenul de
plată prevăzut de lege.
(5)Modificarea titlului de creanţă atrage modificarea titlului executoriu în mod corespunzător.
(6)Titlul executoriu emis potrivit alin. (1) de organul de executare silită competent conţine, pe
lângă elementele prevăzute la art. 46, următoarele: cuantumul şi natura sumelor datorate şi
neachitate, descrierea titlului de creanţă sau a înscrisului care constituie titlu executoriu, precum şi
temeiul legal al puterii executorii a titlului.
(7)Netransmiterea proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor către organele
fiscale în termen de 90 de zile de la comunicarea acestora către contravenient atrage, potrivit legii,
răspunderea persoanelor care se fac vinovate de aceasta. Transmiterea cu întârziere a proceselorverbale
nu împiedică executarea silită a acestora, în condiţiile în care nu a intervenit prescripţia
executării.
(8)În cazul în care titlurile executorii emise de alte organe decât cele prevăzute la art. 30 alin. (1),
art. 37 şi 38 nu cuprind unul dintre următoarele elemente: numele şi prenumele sau denumirea
debitorului, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul
sumei datorate, temeiul legal, semnătura organului care l-a emis şi dovada comunicării acestora,
organul de executare silită restituie de îndată titlurile executorii organelor emitente.
(9)În cazul în care titlul executoriu i-a fost transmis spre executare de către un alt organ, organul de
executare silită confirmă primirea, în termen de 30 de zile.
(10)Instituţiile publice finanţate total sau parţial de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor
sociale de stat, bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi bugetul
asigurărilor pentru şomaj, după caz, care nu au organe de executare silită proprii, transmit
titlurile executorii privind venituri ale bugetului general consolidat, spre executare silită,
organelor fiscale din subordinea A.N.A.F. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de
stat.
*) În interpretarea art. 226 alin. (10), prin raportare la art. 227 alin. (8) din acelaşi cod, în cadrul
executării silite a creanţelor datorate unor instituţii publice finanţate de la bugetul de stat, prevăzute
de hotărâri judecătoreşti care nu cuprind obligaţii de plată a unor dobânzi şi penalităţi de întârziere,
organele fiscale nu pot calcula şi stabili din oficiu, prin titluri executorii fiscale (în lipsa unor
dispoziţii ale titlului executoriu trimis spre executare), obligaţii fiscale accesorii, precum dobânzi şi
penalităţi de întârziere.
(11)Instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, care nu au organe de executare silită
proprii, pot transmite titlurile executorii privind venituri proprii organului fiscal central sau, după
caz, organului fiscal local. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul de stat sau la bugetul
local, după caz.
(12)Instituţiile publice finanţate total sau parţial de la bugetul local, care nu au organe de executare
silită proprii, transmit titlurile executorii privind venituri ale bugetului local, spre executare silită,
organului fiscal local. Sumele astfel realizate se fac venit la bugetul local.
(13)Instituţiile publice din subordinea unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale finanţate
integral din venituri proprii, care nu au organe de executare silită proprii, pot transmite titlurile
executorii privind venituri proprii organului fiscal local. Sumele astfel realizate se fac venit la
bugetul local.

Art. 227: Reguli privind executarea silită

(1)Executarea silită se poate întinde asupra veniturilor şi bunurilor proprietate a debitorului,
urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru
realizarea creanţelor fiscale şi a cheltuielilor de executare. Executarea silită a bunurilor proprietate
a debitorului, urmăribile potrivit legii, se efectuează, de regulă, în limita a 150% din valoarea
creanţelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare, cu excepţia cazului în care din motive
obiective în legătură cu situaţia patrimonială a debitorului acest nivel nu poate fi respectat.
(2)Sunt supuse sechestrării şi valorificării bunurile urmăribile proprietate a debitorului,
prezentate de acesta şi/sau identificate de către organul de executare silită, în următoarea
ordine:
a)bunurile mobile şi imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala sursă
de venit;
b)bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate pentru desfăşurarea activităţii care constituie
principala sursă de venit;
c)bunurile mobile şi imobile ce se află temporar în deţinerea altor persoane în baza contractelor de
arendă, de împrumut, de închiriere, de concesiune, de leasing şi altele;
d)ansamblu de bunuri în condiţiile prevederilor art. 246;
e)maşini-unelte, utilaje, materii prime şi materiale şi alte bunuri mobile, precum şi bunuri imobile
ce servesc activităţii care constituie principala sursă de venit;
f)produse finite.
(3)Organul fiscal poate trece la sechestrarea bunurilor din următoarea categorie din cele prevăzute
la alin. (2) ori de câte ori valorificarea nu este posibilă.
(4)Bunurile supuse unui regim special de circulaţie pot fi urmărite numai cu respectarea condiţiilor
prevăzute de lege.
(5)În cadrul procedurii de executare silită se pot folosi succesiv sau concomitent modalităţile de
executare silită prevăzute de prezentul cod.
(6)Executarea silită a creanţelor fiscale nu se perimă.
(7)Executarea silită se desfăşoară până la stingerea creanţelor fiscale înscrise în titlul executoriu,
inclusiv a creanţelor fiscale accesorii, ori a altor sume, datorate sau acordate potrivit legii prin
acesta, precum şi a cheltuielilor de executare.
(8)În cazul în care prin titlul executoriu sunt prevăzute, după caz, creanţe fiscale accesorii sau alte
sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele se calculează de către organul de executare
silită şi se consemnează într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, care se comunică
debitorului.
(9)Faţă de terţi, inclusiv faţă de stat, o garanţie reală şi celelalte sarcini reale asupra bunurilor au un
grad de prioritate care se stabileşte de la momentul în care acestea au fost făcute publice prin
oricare dintre metodele prevăzute de lege.

Art. 227¹: Reguli speciale privind începerea sau continuarea executării silite

Indice

(1)Măsurile de executare silită se aplică diferenţiat, în funcţie de cuantumul şi vechimea creanţelor
fiscale.
(2)Procedura de aplicare a dispoziţiilor alin. (1) se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală.

Art. 228: Obligaţia de informare

În vederea începerii executării silite, organul de executare silită competent se poate folosi de
mijloacele de probă prevăzute la art. 55, în vederea determinării averii şi a venitului debitorului. La
cererea organului fiscal, debitorul este obligat să furnizeze în scris, pe propria răspundere,
informaţiile solicitate.

Art. 229: Precizarea naturii debitului

(1)În toate actele de executare silită trebuie să se indice titlul executoriu şi să se arate natura şi
cuantumul debitului ce face obiectul executării.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în toate actele de executare silită care privesc poprirea
bancară, cu excepţia înştiinţării debitorului privind înfiinţarea popririi, trebuie să se indice doar
cuantumul total al obligaţiilor fiscale ce fac obiectul popririi.

Art. 230: Somaţia

(1)Executarea silită începe prin comunicarea somaţiei. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea
somaţiei nu se stinge debitul sau nu se notifică organul fiscal cu privire la intenţia de a demara
procedura de mediere, se continuă măsurile de executare silită. Somaţia este însoţită de un
exemplar al titlului executoriu emis de organul de executare silită.
(2)Somaţia cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, următoarele: numărul dosarului de
executare, suma pentru care se începe executarea silită, termenul în care cel somat urmează să
plătească suma prevăzută în titlul executoriu, indicarea consecinţelor nerespectării acesteia,
precum şi posibilitatea de a intra într-o procedură de mediere.
(3)În cazul în care debitorul are de încasat sume certe, lichide şi exigibile de la autorităţi sau
instituţii publice, executarea silită se continuă prin poprirea acestor sume ori de câte ori, ulterior
comunicării somaţiei, se depune la organul fiscal un document eliberat de autoritatea sau instituţia
publică respectivă prin care se certifică că sumele sunt certe, lichide şi exigibile. Prevederile art. 236 se aplică în mod corespunzător.
(4)Nu sunt considerate sume exigibile şi nu sunt aplicabile prevederile alin. (3) sumelor aflate în
litigiu.
(5)În cazul în care documentul prevăzut la alin. (3) a fost depus ulterior luării unor măsuri de
executare silită potrivit prezentului cod, suma pentru care s-a înfiinţat poprirea se actualizează,
după aplicarea măsurii popririi sumelor înscrise în documentul emis de autoritatea sau instituţia
publică, în limita acestor sume, cu respectarea nivelului prevăzut la art. 227 alin. (1) teza a doua.
(6)În cazul în care documentul prevăzut la alin. (3) a fost depus ulterior stingerii sumelor pentru
care s-a început executarea silită, acesta se ia în considerare pentru următoarele executări silite.
(7)Urmărirea imobilului, în baza somaţiei prevăzute la alin. (1), se notează la cererea organului
fiscal în cartea funciară, asupra bunurilor imobile ale debitorului, indiferent de modalitatea
dreptului de proprietate, respectiv proprietate exclusivă, devălmăşie sau coproprietate.

Intrebari juridice

Poate ANAF să execute silit pentru o datorie de 200 lei?

Art. 230¹: Procedura de mediere

Indice

(1)În vederea realizării procedurii de mediere debitorul notifică organul fiscal cu privire la intenţia
sa în termen de 15 zile de la primirea somaţiei. La notificare se anexează documente şi informaţii
care să susţină situaţia sa economică şi financiară.
(2)În termen de maximum 10 zile de la primirea notificării prevăzute la alin. (1), organul fiscal are
obligaţia să organizeze întâlnirea cu contribuabilul în vederea procedurii de mediere.
(3)Procedura de mediere constă în:
a)clarificarea întinderii obligaţiei fiscale înscrise în somaţie, dacă respectivul debitor are obiecţii cu
privire la aceasta;
b)analiza de către organul fiscal împreună cu debitorul a situaţiei economice şi financiare a
debitorului în scopul identificării unor soluţii optime de stingere a obligaţiilor fiscale, inclusiv
posibilitatea de a beneficia de înlesnirile la plată prevăzute de lege.
(4)Rezultatul medierii, precum şi soluţiile optime de stingere a obligaţiilor fiscale se consemnează
într-un proces-verbal.
(5)În situaţia în care în termen de 15 zile de la finalizarea medierii nu se stinge debitul sau nu se
solicită înlesnirea la plată, organul fiscal continuă măsurile de executare silită.
(6)Procedura de executare silită nu începe de la data la care debitorul notifică organului fiscal
intenţia de mediere.
(7)Pe parcursul procedurii de mediere organul fiscal poate dispune măsuri asigurătorii în condiţiile
art. 213.
(8)Procedura de mediere, precum şi documentele pe care debitorul trebuie să le prezinte în vederea
susţinerii situaţiei economice şi financiare se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

Art. 231: Drepturi şi obligaţii ale terţului

Terţul nu se poate opune sechestrării unui bun al debitorului, invocând un drept de gaj, drept de
ipotecă sau un privilegiu. Terţul participă la distribuirea sumelor rezultate din valorificarea
bunului, potrivit legii.

Art. 232: Evaluarea bunurilor supuse executării silite

(1)Înaintea valorificării bunurilor, acestea se evaluează. Evaluarea se efectuează de organul de
executare silită prin experţi evaluatori proprii sau prin experţi evaluatori independenţi. Evaluatorii
independenţi sunt desemnaţi în condiţiile art. 63. Atât evaluatorii proprii, cât şi evaluatorii
independenţi sunt obligaţi să îşi îndeplinească atribuţiile ce le revin, astfel cum reies din prezentul
cod, din actul prin care s-a dispus expertiza, precum şi din actul prin care au fost numiţi.
(2)Organul de executare silită actualizează preţul de evaluare ţinând cont de rata inflaţiei.
(3)Atunci când se consideră necesar, organul de executare silită procedează la o nouă evaluare.
(4)Organul de executare silită poate proceda la o nouă evaluare în situaţii cum sunt: când se
constată modificări ale preţurilor de circulaţie pe piaţa liberă a bunurilor, când valoarea bunului s-a
modificat prin deteriorări sau prin amenajări. Prevederile alin. (1) sunt aplicabile în mod
corespunzător.

Art. 233: Suspendarea executării silite

(1)Executarea silită se suspendă:
a)când suspendarea a fost dispusă de instanţă sau de creditor, în condiţiile legii;
b)la data comunicării aprobării înlesnirii la plată, în condiţiile legii;
c)în cazul prevăzut la art. 244;
d)pe o perioadă de cel mult 6 luni, în cazuri excepţionale, şi doar o singură dată pentru acelaşi
debitor, prin hotărâre a Guvernului, cu respectarea regulilor în materie de ajutor de stat.
e)în alte cazuri prevăzute de lege.
(2)Executarea silită se suspendă şi în cazul în care, ulterior începerii executării silite, se depune o
cerere de restituire/rambursare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât
creanţa fiscală pentru care s-a început executarea silită. În acest caz, executarea silită se suspendă
la data depunerii cererii.
(2¹)Executarea silită se suspendă sau nu începe în oricare din următoarele situaţii:
a)pentru creanţele fiscale stabilite printr-o decizie de organul fiscal competent, dacă debitorul
notifică organul fiscal, ulterior comunicării deciziei, cu privire la depunerea unei scrisori de
garanţie/poliţe de asigurare de garanţie potrivit art. 235. Executarea silită continuă sau începe daca
debitorul nu depune scrisoarea de garanţie/poliţa de asigurare de garanţie în termen de 45 de zile
de la data comunicării deciziei prin care sunt stabilite creanţele fiscale;
b)pentru creanţele fiscale stabilite în acte administrative fiscale contestate potrivit legii şi garantate
potrivit art. 210-211. Executarea silită continuă sau începe după ce actele administrative fiscale au
rămas definitive în sistemul căilor administrative de atac sau judiciare.
(2²)Pe toată perioada suspendării executării silite potrivit alin. (21), creanţele fiscale ce fac
obiectul suspendării nu se sting, cu excepţia situaţiei în care debitorul optează pentru stingerea
acestora potrivit art. 165 alin. (8).
(3)Pe perioada suspendării executării silite, actele de executare efectuate anterior, precum şi orice
alte măsuri de executare, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor ori sumelor din
conturile bancare, rămân în fiinţă, cu excepţia situaţiilor în care suspendarea executării silite a fost
dispusă în condiţiile art. 235. În acest caz, suma pentru care s-a înfiinţat poprirea se actualizează în
cel mult două zile de la data intervenirii suspendării.
(4)Suspendarea executării silite prin poprire bancară are ca efect încetarea indisponibilizării
sumelor viitoare provenite din încasările zilnice în conturile în lei şi în valută, începând cu data şi
ora comunicării către instituţiile de credit a adresei de suspendare a executării silite prin poprire.
(5)Sumele existente în cont la data şi ora comunicării adresei de suspendare a executării silite
prin poprire înfiinţată de organul fiscal rămân indisponibilizate, debitorul putând dispune
de acestea numai pentru efectuarea de plăţi în scopul:
a)achitării obligaţiilor fiscale administrate de organele fiscale competente;
b)achitării drepturilor salariale.
(6)În cazul terţilor popriţi, suspendarea executării silite are ca efect încetarea indisponibilizării
sumelor datorate de aceştia debitorului, atât a celor prezente, cât şi a celor viitoare, până la o nouă
comunicare din partea organului de executare silită privind continuarea măsurilor de executare
silită prin poprire.
(7)În cazul în care popririle înfiinţate de organul de executare silită generează imposibilitatea
debitorului de a-şi continua activitatea economică, cu consecinţe sociale deosebite, organul fiscal
poate dispune, la cererea debitorului şi ţinând seama de motivele invocate de acesta, fie
suspendarea totală, fie suspendarea parţială a executării silite prin poprire. Suspendarea se poate
dispune, o singură dată, pe parcursul a 2 ani calendaristici pentru o perioadă de cel mult 6 luni
consecutive de la data comunicării către bancă sau alt terţ poprit a actului de suspendare a popririi.
(8)Odată cu cererea de suspendare prevăzută la alin. (7), debitorul trebuie să indice bunurile libere
de orice sarcini, oferite în vederea sechestrării, sau alte garanţii prevăzute de lege, la nivelul sumei
pentru care s-a început executarea silită.
(9)Dispoziţiile alin. (8) nu se aplică în cazul în care valoarea bunurilor deja sechestrate de organul
de executare silită acoperă valoarea creanţei pentru care s-a început executarea silită prin poprire.
(10)În situaţia în care la expirarea perioadei pentru care s-a aprobat suspendarea executării silite
prin poprire creanţele fiscale nu au fost stinse în întregime, organul fiscal competent pentru
administrarea acestor creanţe procedează la valorificarea garanţiilor prevăzute la alin. (8).

Intrebari juridice

Poate ANAF să oprească bani din restituiri dacă am un proces-verbal de îndreptare a erorii emis de DIICOT?

Art. 234: Încetarea executării silite şi ridicarea măsurilor de executare silită

(1)Executarea silită încetează dacă:
a)s-au stins integral obligaţiile fiscale prevăzute în titlul executoriu, inclusiv obligaţiile de plată
accesorii, cheltuielile de executare şi orice alte sume stabilite în sarcina debitorului, potrivit legii;
b)a fost desfiinţat titlul executoriu;
c)în alte cazuri prevăzute de lege.
(2)Măsurile de executare silită aplicate în condiţiile prezentului cod se ridică prin decizie întocmită
în cel mult două zile de la data la care a încetat executarea silită, de către organul de executare
silită. Nerespectarea termenului atrage răspunderea potrivit art. 341 alin. (2).
(3)În măsura în care creanţele fiscale înscrise în titluri executorii se sting prin plată, prin poprire
sau prin alte modalităţi prevăzute de prezentul cod, sechestrele aplicate pe acele titluri asupra
bunurilor, cu valoare mai mică ori egală cu suma creanţelor fiscale astfel stinse, se ridică, prin
decizie întocmită de organul de executare silită, în cel mult două zile de la data stingerii.
(4)Organul de executare silită ridică poprirea bancară pentru sumele care depăşesc cuantumul
creanţelor înscrise în adresa de înfiinţare a popririi în situaţia în care, din informaţiile comunicate
de bănci, rezultă că sumele indisponibilizate în favoarea organului de executare silită acoperă
creanţele fiscale înscrise în adresa de înfiinţare a popririi şi sunt îndeplinite condiţiile pentru
realizarea creanţei.
(5)Poprirea bancară se ridică şi în situaţia în care organul de executare silită constată că poprirea a
rămas fără obiect.

Art. 235: Suspendarea executării silite în cazul depunerii unei scrisori de garanţie/poliţă de

asigurare de garanţie
(1)În cazul contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale prin care se stabilesc
creanţe fiscale, potrivit prezentului cod, inclusiv pe timpul soluţionării acţiunii în contencios
administrativ, executarea silită se suspendă sau nu începe pentru obligaţiile fiscale contestate dacă
debitorul depune la organul fiscal competent o scrisoare de garanţie/poliţă de asigurare de garanţie
la nivelul obligaţiilor fiscale contestate şi neachitate la data depunerii garanţiei. Valabilitatea
scrisorii de garanţie/poliţei de asigurare de garanţie trebuie să fie de minimum 6 luni de la data
emiterii.
(2)În situaţia în care pe perioada de valabilitate a scrisorii de garanţie/poliţei de asigurare de
garanţie contestaţia ori acţiunea în contencios administrativ este respinsă, în totalitate sau în
parte, organul fiscal execută garanţia după 30 de zile de la data la care acţiunea în contencios
administrativ este respinsă definitiv, dar nu mai târziu de ultima zi de valabilitate a acesteia,
dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)contribuabilul/plătitorul nu plăteşte obligaţiile fiscale pentru care s-a respins contestaţia sau
acţiunea în contencios administrativ;
b)contribuabilul/plătitorul nu depune o nouă scrisoare de garanţie/poliţă de asigurare de garanţie;
c)instanţa judecătorească nu a dispus, prin hotărâre executorie, suspendarea executării actului
administrativ fiscal potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Scrisoarea de garanţie/Poliţa de asigurare de garanţie rămâne fără obiect în următoarele
situaţii:
a)contestaţia a fost admisă, în totalitate, de organul de soluţionare a contestaţiei;
b)actul administrativ fiscal contestat a fost desfiinţat, în totalitate, de către organul de soluţionare a
contestaţiei;
c)acţiunea în contencios administrativ a fost admisă în totalitate;
d)instanţa judecătorească admite, prin hotărâre executorie, cererea contribuabilului/plătitorului de
suspendare a executării actului administrativ fiscal potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările şi
completările ulterioare;
e)dacă pe perioada soluţionării contestaţiei, în procedura administrativă sau în procedura de
contencios administrativ, contribuabilul/plătitorul achită în totalitate obligaţiile fiscale contestate.
(4)În situaţia în care contribuabilul/plătitorul achită parţial obligaţiile fiscale contestate, acesta are
posibilitatea de a redimensiona garanţia în mod corespunzător.
(5)Pe toată perioada suspendării executării silite potrivit prezentului articol, creanţele fiscale ce fac
obiectul suspendării nu se sting, cu excepţia situaţiei în care debitorul optează pentru stingerea
acestora potrivit art. 165 alin. (8).
(5¹)Pe perioada suspendării executării silite potrivit prezentului articol, contribuabilul poate
solicita acordarea eşalonării la plată pentru aceste obligaţii fiscale suspendate la executarea silită.
În acest caz, scrisoarea de garanţie poate constitui garanţie potrivit art. 193, în scopul acordării
eşalonării la plată, cu condiţia prelungirii perioadei de valabilitate în condiţiile prevăzute la art. 193
alin. (17).
(6)Pe toată perioada suspendării executării silite potrivit art. 233 alin. (21) şi prezentului articol,
pentru creanţele fiscale ce fac obiectul suspendării, organul fiscal nu emite şi nu comunică decizii
referitoare la obligaţiile fiscale accesorii.
(7)Prin excepţie de la prevederile alin. (6), pentru acordarea eşalonării la plată a obligaţiilor fiscale,
în condiţiile alin. (51), organul fiscal emite o decizie prin care stabileşte cuantumul accesoriilor.
(8)Măsurile asigurătorii devenite executorii ca urmare a emiterii actelor administrative fiscale prin
care se stabilesc creanţe fiscale se ridică în condiţiile în care contribuabilul/plătitorul constituie
garanţie potrivit prezentului articol.
(9)Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care debitorul
constituie garanţii sub forma consemnării de mijloace băneşti la o unitate a Trezoreriei Statului.
SECŢIUNEA 2:Executarea silită prin poprire

Art. 236: Executarea silită a sumelor ce se cuvin debitorilor

(1)Sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri şi
disponibilităţi băneşti în lei şi în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale,
deţinute şi/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terţe persoane sau pe care aceştia le vor
datora şi/sau deţine în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
(2)Sumele reprezentând credite nerambursabile ori finanţări primite de la instituţii sau organizaţii
naţionale ori internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte nu sunt supuse executării
silite prin poprire, în cazul în care împotriva beneficiarului acestora a fost pornită procedura
executării silite.
(3)În cazul sumelor urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi în valută, instituţiile de credit
sunt autorizate să efectueze convertirea în lei a sumelor în valută, fără consimţământul titularului
de cont, la cursul de schimb afişat de acestea pentru ziua respectivă.
(4)Sumele ce reprezintă venituri băneşti ale debitorului persoană fizică, realizate ca angajat,
pensiile de orice fel, precum şi ajutoarele sau indemnizaţiile cu destinaţie specială sunt supuse
urmăririi la plătitorul venitului numai în condiţiile Codului de procedură civilă, republicat, cu
modificările ulterioare.
(5)Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înfiinţează de
către organul de executare silită, printr-o adresă care se comunică terţului poprit, cu respectarea
termenului prevăzut la art. 230 şi cu înştiinţarea debitorului despre înfiinţarea popririi.
(6)Poprirea nu este supusă validării.
(7)Poprirea înfiinţată anterior, ca măsură asigurătorie, devine executorie potrivit art. 213 alin. (2) şi
(3). În acest caz, organul fiscal transmite terţului poprit o adresă de înfiinţare a popririi executorii.
Totodată, despre această măsură va fi înştiinţat şi debitorul.
(8)Poprirea se consideră înfiinţată din momentul primirii adresei de înfiinţare de către terţul poprit.
În acest sens, terţul poprit este obligat să înregistreze atât ziua, cât şi ora primirii adresei de
înfiinţare a popririi.
(9)După înfiinţarea popririi, terţul poprit este obligat:
a)să plătească, în termen de 3 zile lucrătoare de la data înfiinţării popririi sau de la data la care
creanţa devine exigibilă, după caz, organului fiscal suma reţinută şi cuvenită, în contul indicat de
organul de executare silită;
b)să indisponibilizeze bunurile mobile necorporale poprite, înştiinţând despre aceasta organul de
executare silită;
c)în cazul înfiinţării popririi asigurătorii, cu excepţia popririi asigurătorii asupra sumelor din
conturile bancare, să vireze, de îndată sau după data la care creanţa devine exigibilă, organului
fiscal suma indicată, în contul de garanţii menţionat de organul de executare silită. Suma virată
reprezintă o garanţie în sensul art. 211 lit. a).
(10)În situaţia în care, la data comunicării adresei de înfiinţare a popririi, terţul poprit nu datorează
vreo sumă de bani debitorului urmărit sau nu va datora în viitor asemenea sume în temeiul unor
raporturi juridice existente, înştiinţează despre acest fapt organul de executare silită în termen de 5
zile de la primirea adresei de înfiinţare a popririi.
(11)În cazul în care sumele datorate debitorului sunt poprite de mai mulţi creditori, terţul poprit
anunţă în scris despre aceasta pe creditori şi procedează la distribuirea sumelor potrivit ordinii de
preferinţă prevăzute la art. 258.
(12)Pentru stingerea creanţelor fiscale, debitorii titulari de conturi bancare pot fi urmăriţi prin
poprire asupra sumelor din conturile bancare, prevederile alin. (5) aplicându-se în mod
corespunzător.
(13)În măsura în care este necesar, pentru achitarea sumei datorate la data sesizării instituţiei de
credit, potrivit alin. (12), sumele existente, precum şi cele viitoare provenite din încasările zilnice
în conturile în lei şi în valută sunt indisponibilizate în limita sumei necesare pentru realizarea
obligaţiei ce se execută silit, astfel cum aceasta rezultă din adresa de înfiinţare a popririi. Instituţiile
de credit au obligaţia să plătească sumele indisponibilizate în contul indicat de organul de
executare silită în termen de 3 zile lucrătoare de la indisponibilizare.
(14)Din momentul indisponibilizării, respectiv de la data şi ora primirii adresei de înfiinţare
a popririi asupra disponibilităţilor băneşti, instituţiile de credit nu procedează la decontarea
documentelor de plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorilor şi nu acceptă alte
plăţi din conturile acestora până la achitarea integrală a obligaţiilor fiscale înscrise în adresa
de înfiinţare a popririi, cu excepţia:
a)sumelor necesare plăţii drepturilor salariale, inclusiv a impozitelor şi contribuţiilor aferente
acestora, reţinute la sursă, dacă, potrivit declaraţiei pe propria răspundere a debitorului sau
reprezentantului său legal, rezultă că debitorul nu deţine alte disponibilităţi băneşti;
b)sumelor necesare plăţii accizelor de către antrepozitarii autorizaţi. În acest caz, debitorul prezintă
instituţiei de credit odată cu dispoziţia de plată şi copia certificată, conform cu originalul, a
autorizaţiei de antrepozitar;
c)sumelor necesare plăţii accizelor, în numele antrepozitarilor autorizaţi, de către cumpărătorii de
produse energetice;
d)sumelor necesare plăţii obligaţiilor fiscale de care depinde menţinerea valabilităţii înlesnirii. În
acest caz, debitorul va prezenta instituţiei de credit odată cu dispoziţia de plată şi copia certificată,
conform cu originalul, a documentului prin care s-a aprobat înlesnirea la plată.
(15)Pe perioada popririi asigurătorii, instituţiile de credit acceptă plăţi din conturile debitorilor
dispuse pentru stingerea sumelor prevăzute la alin. (14), precum şi pentru stingerea obligaţiilor
fiscale aferente bugetelor administrate de organul fiscal care a înfiinţat poprirea.
(16)Încălcarea prevederilor alin. (9), (11), (13), (14), (18), (20) şi (21) atrage nulitatea oricărei
plăţi.
(17)În cazul în care executarea silită este suspendată, potrivit legii, organul de executare silită
înştiinţează, de îndată, instituţiile de credit ori, după caz, terţul poprit pentru sistarea, temporară,
totală sau parţială a indisponibilizării conturilor şi reţinerilor. În caz contrar, instituţia de credit este
obligată să procedeze potrivit dispoziţiilor alin. (13), (14), (20) şi (21).
(18)În situaţia în care titlurile executorii nu pot fi onorate în aceeaşi zi, instituţiile de credit
urmăresc executarea acestora din încasările zilnice realizate în contul debitorului.
(19)Dispoziţiile alin. (11) se aplică în mod corespunzător.
(20)În cazul popririlor înfiinţate de organul fiscal central, instituţiile de credit transmit organului
fiscal central, prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, informaţiile privind suma
disponibilă de plată. În acest caz, instituţiile de credit nu procedează la decontarea documentelor de
plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorilor, şi nu acceptă alte plăţi din conturile
acestora până la realizarea plăţii efective. Plata sumelor prevăzute la alin. (14) poate fi realizată
până la data la care instituţiile de credit transmit informaţiile privind suma disponibilă de plată.
(21)În cazul popririlor înfiinţate de organul fiscal central, instituţiile de credit efectuează plata
sumelor indisponibilizate în contul special deschis la Trezoreria Operativă Centrală, cu indicarea
numărului de evidentă a plăţii, în termenul stabilit prin ordin al ministrului finanţelor publice. În
situaţia în care numărul de evidenţă a plăţii este completat eronat, suma se restituie instituţiei de
credit de către Trezoreria Operativă Centrală.

Intrebari juridice

Se pot trimite amenzile la penitenciar pentru a fi deduse din banii primiți de deținut? De ce ANAF adaugă sume restante și majorări după trei ani?

Art. 237: Executarea silită a terţului poprit

(1)Dacă terţul poprit înştiinţează organul de executare silită că nu datorează vreo sumă de bani
debitorului urmărit, dar din informaţiile şi documentele deţinute organul fiscal are indicii că terţul
poprit datorează asemenea sume debitorului, precum şi în cazul în care se invocă alte neregularităţi
privind înfiinţarea popririi, instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau
sediul terţului poprit, la cererea organului de executare silită ori a altei părţi interesate, pe baza
probelor administrate, dispune cu privire la menţinerea sau desfiinţarea popririi.
(2)Judecata se face de urgenţă şi cu precădere.
(3)Pe baza hotărârii de menţinere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare
silită poate începe executarea silită a terţului poprit, în condiţiile prezentului cod.
SECŢIUNEA 3:Executarea silită a bunurilor mobile

Art. 238: Executarea silită a bunurilor mobile

(1)Sunt supuse executării silite orice bunuri mobile ale debitorului, cu excepţiile prevăzute de lege.
(2)În cazul debitorului persoană fizică nu pot fi supuse executării silite, fiind necesare vieţii şi
muncii debitorului, precum şi familiei sale:
a)bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor şi la formarea profesională,
precum şi cele strict necesare exercitării profesiei sau a altei ocupaţii cu caracter permanent,
inclusiv cele necesare desfăşurării activităţii agricole, cum sunt uneltele, seminţele, îngrăşămintele,
furajele şi animalele de producţie şi de lucru;
b)bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului şi familiei sale, precum şi
obiectele de cult religios, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel;
c)alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe timp de două luni, iar dacă debitorul se ocupă
exclusiv cu agricultura, alimentele strict necesare până la noua recoltă;
d)combustibilul necesar debitorului şi familiei sale pentru încălzit şi pentru prepararea hranei,
socotit pentru 3 luni de iarnă;
e)obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave;
f)bunurile declarate neurmăribile prin alte dispoziţii legale.
(3)Bunurile debitorului persoană fizică necesare desfăşurării activităţii în calitate de profesionist nu
sunt exceptate de la executare silită.
(4)Executarea silită a bunurilor mobile se face prin sechestrarea şi valorificarea acestora, chiar
dacă acestea se află la un terţ. Sechestrul se instituie printr-un proces-verbal. În cazul sechestrării
autovehiculelor, prevederile art. 740 din Codul de procedură civilă, republicat, sunt aplicabile în
mod corespunzător.
(5)Pentru bunurile mobile anterior sechestrate ca măsură asiguratorie nu este necesară o nouă
sechestrare.
(6)Executorul fiscal, la începerea executării silite, este obligat să verifice dacă bunurile prevăzute
la alin. (5) se găsesc la locul aplicării sechestrului şi dacă nu au fost substituite sau degradate,
precum şi să sechestreze alte bunuri ale debitorului, în cazul în care cele găsite la verificare nu sunt
suficiente pentru stingerea creanţei.
(7)Bunurile nu se sechestrează dacă:
a)prin valorificarea acestora nu s-ar putea acoperi decât cel mult cheltuielile executării silite;
b)valoarea acestora este mai mică de 1% în cazul în care valoarea obligaţiilor de plată este peste
500.000 lei.
(8)Prin sechestrul înfiinţat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobândeşte un drept de gaj
care conferă acestuia în raport cu alţi creditori aceleaşi drepturi ca şi dreptul de gaj în sensul
prevederilor dreptului comun.
(9)De la data întocmirii procesului-verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate.
Cât timp durează executarea silită debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea
dată, potrivit legii, de organul competent. Nerespectarea acestei interdicţii atrage răspunderea,
potrivit legii, a celui în culpă.
(10)Actele de dispoziţie care ar interveni ulterior indisponibilizării prevăzute la alin. (9) sunt lovite
de nulitate absolută.
(11)În cazurile în care nu au fost luate măsuri asigurătorii pentru realizarea integrală a creanţei
fiscale şi la începerea executării silite se constată că există pericolul evident de înstrăinare,
substituire sau sustragere de la urmărire a bunurilor urmăribile ale debitorului, sechestrarea lor va
fi aplicată odată cu comunicarea somaţiei.

Art. 239: Procesul-verbal de sechestru

(1)Procesul-verbal de sechestru cuprinde:
a)denumirea organului de executare silită, indicarea locului, a datei şi a orei când s-a făcut
sechestrul;
b)numele şi prenumele executorului fiscal care aplică sechestrul, numărul legitimaţiei şi al
delegaţiei;
c)numărul dosarului de executare, data şi numărul de înregistrare a somaţiei, precum şi titlul
executoriu în baza căruia se face executarea silită;
d)temeiul legal în baza căruia se face executarea silită;
e)sumele datorate pentru a căror executare silită se aplică sechestrul, inclusiv cele reprezentând
obligaţii fiscale accesorii, precum şi actul normativ în baza căruia a fost stabilită obligaţia fiscală
de plată;
f)numele, prenumele şi domiciliul debitorului persoană fizică ori, în lipsa acestuia, ale persoanei
majore care locuieşte împreună cu debitorul sau denumirea şi sediul debitorului, numele,
prenumele şi domiciliul altor persoane majore care au fost de faţă la aplicarea sechestrului, precum
şi alte elemente de identificare a acestor persoane;
g)descrierea bunurilor mobile sechestrate şi indicarea valorii estimative a fiecăruia, după
aprecierea executorului fiscal, pentru identificarea şi individualizarea acestora, menţionându-se
starea de uzură şi eventualele semne particulare ale fiecărui bun, precum şi dacă s-au luat măsuri
spre neschimbare, cum sunt punerea de sigilii, custodia ori ridicarea de la locul unde se află, sau de
administrare ori conservare a acestora, după caz, iar în cazul imobilelor, dacă sunt cunoscute,
numărul cadastral şi numărul de carte funciară;
h)menţiunea că evaluarea urmează a se face înaintea începerii procedurii de valorificare, în cazul
în care executorul fiscal nu a putut evalua bunul deoarece acesta necesită cunoştinţe de specialitate;
i)menţiunea făcută de debitor privind existenţa sau inexistenţa unui drept de gaj, ipotecă ori
privilegiu, după caz, constituit în favoarea unei alte persoane pentru bunurile sechestrate;
j)numele, prenumele şi adresa persoanei căreia i s-au lăsat bunurile, precum şi locul de depozitare
a acestora, după caz;
k)eventualele obiecţii făcute de persoanele de faţă la aplicarea sechestrului;
l)menţiunea că, în cazul în care în termen de 15 zile de la data încheierii procesului-verbal de
sechestru debitorul nu plăteşte obligaţiile fiscale, se procedează la valorificarea bunurilor
sechestrate;
m)semnătura executorului fiscal care a aplicat sechestrul şi a tuturor persoanelor care au fost de
faţă la sechestrare. Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau nu vrea să semneze, executorul
fiscal menţionează această împrejurare.
(2)Câte un exemplar al procesului-verbal de sechestru se predă debitorului sub semnătură sau i se
comunică la domiciliul ori sediul acestuia, precum şi, atunci când este cazul, custodelui, acesta din
urmă semnând cu menţiunea de primire a bunurilor în păstrare.
(3)În vederea valorificării, organul de executare silită este obligat să verifice dacă bunurile
sechestrate se găsesc la locul menţionat în procesul-verbal de sechestru, precum şi dacă nu au fost
substituite sau degradate.
(4)Când bunurile sechestrate găsite cu ocazia verificării nu sunt suficiente pentru realizarea
creanţei fiscale, organul de executare silită efectuează investigaţiile necesare pentru identificarea şi
urmărirea altor bunuri ale debitorului.
(5)Dacă se constată că bunurile nu se găsesc la locul menţionat în procesul-verbal de sechestru sau
dacă au fost substituite ori degradate, executorul fiscal încheie proces-verbal de constatare. Pentru
bunurile găsite cu prilejul investigaţiilor efectuate conform alin. (4) se încheie procesul-verbal de
sechestru.
(6)Dacă se sechestrează şi bunuri gajate pentru garantarea creanţelor altor creditori, organul de
executare silită trimite şi acestora câte un exemplar din procesul-verbal de sechestru.
(7)Executorul fiscal care constată că bunurile fac obiectul unui sechestru anterior consemnează
aceasta în procesul-verbal, la care anexează o copie de pe procesele-verbale de sechestru
respective. Prin acelaşi proces-verbal executorul fiscal declară sechestrate, când este necesar, şi
alte bunuri pe care le identifică.
(8)Bunurile înscrise în procesele-verbale de sechestru încheiate anterior se consideră sechestrate şi
în cadrul noii executări silite. În acest sens se întocmeşte un proces-verbal adiţional la proceseleverbale
de sechestru încheiate anterior, cu indicarea titlurilor executorii şi cuantumul obligaţiilor
fiscale născute ulterior procesului-verbal de sechestru iniţial. Procesul-verbal adiţional se comunică
debitorului, cât şi celorlalte părţi interesate care au drepturi reale sau sarcini asupra bunului
sechestrat, după caz, Biroului de carte funciară ori Arhivei Electronice de Garanţii Reale
Mobiliare. Prin procesul-verbal creditorul fiscal îşi menţine dreptul de gaj sau ipotecă pe care îl
conferă procesul-verbal de sechestru în raport cu alţi creditori.
(9)În cazul în care executorul fiscal constată că în legătură cu bunurile sechestrate s-au săvârşit
fapte care pot constitui infracţiuni consemnează aceasta în procesul-verbal de sechestru şi are
obligaţia de a sesiza de îndată organele judiciare competente.

Art. 240: Custodele

(1)Bunurile mobile sechestrate pot fi lăsate în custodia debitorului, a creditorului sau a altei
persoane desemnate de organul de executare silită ori de executorul fiscal, după caz, ori pot fi
ridicate şi depozitate de către acesta. Atunci când bunurile sunt lăsate în custodia debitorului sau a
altei persoane desemnate conform legii şi când se constată că există pericol de substituire ori de
degradare, executorul fiscal poate aplica sigiliul asupra bunurilor.
(2)În cazul în care bunurile sechestrate constau în sume de bani în lei sau în valută, titluri de
valoare, obiecte de metale preţioase, pietre preţioase, obiecte de artă, colecţii de valoare, acestea se
ridică şi se depun, în termen de 48 de ore de la sechestrare, la unităţile specializate. Bunurile care
constau în sume de bani în lei, obiecte de metale preţioase, pietre preţioase sechestrate pot fi
depozitate de organul de executare silită sau de executorul fiscal, după caz, în termen de 48 de ore
de la sechestrare, şi la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, care au calitatea de depozitar al
acestora. Sumele de bani în lei se pot vira/depune de entităţile publice care le-au sechestrat într-un
cont de disponibil deschis la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului prin care îşi gestionează
bugetul propriu, codificat cu codul de identificare fiscală al acestora. În cazul în care entităţile
publice care le-au sechestrat nu au personalitate juridică, contul de disponibil se codifică cu codul
de identificare fiscală al entităţii publice cu personalitate juridică din structura căreia face parte
entitatea publică respectivă. Contul de disponibil deschis la unităţile Trezoreriei Statului nu este
purtător de dobândă, iar pentru operaţiunile efectuate prin intermediul acestuia nu se percep
comisioane. Unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului depozitare ale obiectelor de metale
preţioase şi ale pietrelor preţioase sechestrate, precum şi procedura de depunere, manipulare şi
depozitare se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor
publice. În situaţia în care este necesară încercarea/analiza/expertiza/marcarea obiectelor de metale
preţioase, pietrelor preţioase sechestrate depuse la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului,
entităţilor publice cu personalitate juridică din structura cărora face parte organul de executare
silită sau executorul fiscal, după caz, le revine responsabilitatea efectuării acestor operaţiuni prin
intermediul instituţiilor publice care au astfel de atribuţii potrivit prevederilor legale în vigoare.
(3)Cel care primeşte bunurile în custodie semnează procesul-verbal de sechestru.
(4)În cazul în care custodele este o altă persoană decât debitorul sau creditorul, organul de
executare silită îi stabileşte acestuia o remuneraţie ţinând seama de activitatea depusă.

Art. 241: Înlocuirea bunurilor sechestrate

(1)La solicitarea debitorului, organul fiscal poate înlocui sechestrul asupra unui bun:
a)cu sechestrul asupra altui bun şi numai dacă bunul oferit în vederea sechestrării este liber de
orice sarcini, sub condiţia acoperirii limitei de 150% din valoarea creanţei rămase de recuperat
pentru care s-a instituit sechestru;
b)cu scrisoare de garanţie/poliţă de asigurare de garanţie/consemnare de mijloace băneşti la o
unitate a Trezoreriei Statului, pe o perioadă de maximum 6 luni, la nivelul obligaţiei fiscale rămase
de recuperat la data depunerii garanţiei, pentru care s-a început executarea silită a bunului ce se
solicită a fi înlocuit. Organul de executare execută garanţia în ultima zi de valabilitate a acesteia.
(2)După înlocuirea bunurilor potrivit alin. (1), sechestrul aplicat asupra bunurilor ce s-au înlocuit
se ridică.
SECŢIUNEA 4:Executarea silită a bunurilor imobile

Art. 242: Executarea silită a bunurilor imobile

(1)Sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietate a debitorului, dispoziţiile art. 238 alin.
(7) lit. b) aplicându-se în mod corespunzător. În situaţia în care debitorul deţine bunuri în
proprietate comună cu alte persoane, executarea silită se întinde numai asupra bunurilor atribuite
debitorului în urma partajului judiciar, respectiv asupra sultei.
(2)Executarea silită imobiliară se întinde de plin drept şi asupra bunurilor accesorii bunului imobil,
prevăzute de Codul civil. Bunurile accesorii nu pot fi urmărite decât odată cu imobilul.
(3)În cazul debitorului persoană fizică nu poate fi supus executării silite spaţiul minim locuit de
debitor şi familia sa, stabilit în conformitate cu normele legale în vigoare.
(4)Dispoziţiile alin. (3) nu sunt aplicabile în cazurile în care executarea silită se face pentru
stingerea creanţelor fiscale rezultate din săvârşirea de infracţiuni.
(5)Executorul fiscal care aplică sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru, dispoziţiile art. 238 alin. (9)-(11), art. 239 alin. (1) şi (2) şi art. 241 fiind aplicabile. În acest caz, procesul-verbal
de sechestru va cuprinde şi numărul cadastral, şi numărul de carte funciară, dacă acestea reies din
documentele prezentate de debitor.
(6)Sechestrul aplicat asupra bunurilor imobile în temeiul alin. (5) constituie ipotecă legală.
(7)Dreptul de ipotecă conferă creditorului fiscal în raport cu alţi creditori aceleaşi drepturi ca şi
dreptul de ipotecă, în sensul prevederilor dreptului comun.
(8)Pentru bunurile imobile sechestrate, organul de executare silită care a instituit sechestrul va
solicita de îndată biroului de cadastru şi publicitate imobiliară intabularea ipotecii legale în cartea
funciară, în termenele şi condiţiile prevăzute de lege, anexând un exemplar al procesului-verbal de
sechestru.
(9)Biroul de cadastru şi publicitate imobiliară în raza căruia este situat imobilul comunică
organului de executare silită, la cererea acestuia, în termen de 10 zile, un extras de carte funciară
pentru informare sau un certificat de sarcini, după caz. Titularii drepturilor reale şi sarcinilor
constituite asupra imobilului urmărit trebuie înştiinţaţi de către organul de executare silită şi
chemaţi la termenele fixate pentru vânzarea bunului imobil şi distribuirea preţului.
(10)Creditorii debitorului, alţii decât titularii drepturilor prevăzute la alin. (9), sunt obligaţi ca, în
termen de 30 de zile de la intabularea ipotecii legale în cartea funciară, să comunice în scris
organului de executare silită titlurile pe care le au pentru bunul imobil respectiv.

Art. 243: Instituirea administratorului-sechestru

(1)La instituirea sechestrului şi în tot cursul executării silite, organul de executare silită poate numi
un administrator-sechestru, dacă această măsură este necesară pentru administrarea imobilului
urmărit, a chiriilor, a arendei şi a altor venituri obţinute din administrarea acestuia, inclusiv pentru
apărarea în litigii privind imobilul respectiv.
(2)Administrator-sechestru poate fi numit creditorul, debitorul ori altă persoană fizică sau juridică.
(3)Administratorul-sechestru consemnează veniturile încasate potrivit alin. (1) la unităţile abilitate
şi depune recipisa la organul de executare silită.
(4)Când administrator-sechestru este numită o altă persoană decât creditorul sau debitorul, organul
de executare silită îi fixează o remuneraţie ţinând seama de activitatea depusă.
(5)Ori de câte ori este necesar, administratorul-sechestru este obligat să prezinte organului de
executare silită situaţia veniturilor şi a cheltuielilor făcute cu administrarea bunului imobil
sechestrat.

Art. 244: Suspendarea executării silite a bunurilor imobile

(1)După primirea procesului-verbal de sechestru, debitorul poate solicita organului de executare
silită, în termen de 15 zile de la comunicare, să îi aprobe ca plata integrală a creanţelor fiscale să se
facă din veniturile bunului imobil urmărit sau din alte venituri ale sale pe timp de cel mult 6 luni.
(2)De la data aprobării cererii debitorului, executarea silită începută asupra bunului imobil se
suspendă.
(3)Pentru motive temeinice, organul de executare silită poate relua executarea silită imobiliară
înainte de expirarea termenului de 6 luni.
(4)Dacă debitorul persoană juridică căruia i s-a aprobat suspendarea conform prevederilor alin. (2)
se sustrage ulterior de la executare silită sau îşi provoacă insolvabilitatea, sunt aplicabile în mod
corespunzător prevederile art. 25.
SECŢIUNEA 5:Executarea silită a altor bunuri

Art. 245: Executarea silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini

(1)Executarea silită a fructelor neculese şi a recoltelor prinse de rădăcini, care sunt ale debitorului,
se efectuează în conformitate cu prevederile prezentului cod privind bunurile imobile.
(2)Pentru executarea silită a recoltelor şi a fructelor culese sunt aplicabile prevederile prezentului
cod privind bunurile mobile.
(3)Organul de executare silită hotărăşte, după caz, valorificarea fructelor neculese sau a recoltelor
aşa cum sunt prinse de rădăcini ori după ce vor fi culese.

Art. 246: Executarea silită a unui ansamblu de bunuri

(1)Bunurile mobile şi/sau imobile, proprietate a debitorului, pot fi valorificate individual şi/sau în
ansamblu dacă organul de executare silită apreciază că astfel acestea pot fi vândute în condiţii mai
avantajoase.
(2)Organul de executare silită îşi poate schimba opţiunea în orice fază a executării, cu reluarea
procedurii.
(3)Pentru executarea silită a bunurilor prevăzute la alin. (1) organul de executare silită procedează
la sechestrarea acestora, potrivit prevederilor prezentului cod.
(4)Prevederile secţiunii a 3-a privind executarea silită a bunurilor mobile şi ale secţiunii a 4-a
privind executarea silită a bunurilor imobile, precum şi ale art. 253 privind plata în rate se aplică în
mod corespunzător.
SECŢIUNEA 6:Valorificarea bunurilor sechestrate

Art. 247: Modalităţi de valorificare a bunurilor sechestrate

(1)În cazul în care creanţa fiscală nu este stinsă în termen de 15 zile de la data încheierii
procesului-verbal de sechestru, se procedează, fără efectuarea altei formalităţi, la valorificarea
bunurilor sechestrate, cu excepţia situaţiilor în care, potrivit legii, s-a dispus desfiinţarea
sechestrului sau suspendarea executării silite.
(2)Pentru a realiza executarea silită cu rezultate cât mai avantajoase, ţinând seama atât de interesul
legitim şi imediat al creditorului, cât şi de drepturile şi obligaţiile debitorului urmărit, organul de
executare silită procedează la valorificarea bunurilor sechestrate în una dintre modalităţile
prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare şi care, faţă de datele concrete ale cauzei, se dovedesc a
fi mai eficiente.
(3)În sensul alin. (2) organul de executare silită competent procedează la valorificarea
bunurilor sechestrate prin:
a)înţelegerea părţilor;
b)vânzare în regim de consignaţie a bunurilor mobile;
c)vânzare directă;
d)vânzare la licitaţie, inclusiv prin mijloace electronice;
e)alte modalităţi admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de licitaţii, agenţii
imobiliare sau societăţi de brokeraj, după caz.
(3¹)Procedura de vânzare la licitaţie prin mijloace electronice se aprobă astfel:
a)prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în cazul creanţelor administrate de organul fiscal central;
b)prin ordin al ministrului dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, cu
avizul Ministerului Finanţelor Publice, în cazul creanţelor administrate de organul fiscal local.
(4)Dacă au fost sechestrate bunuri perisabile sau supuse degradării, acestea pot fi vândute în regim
de urgenţă. Evaluarea şi valorificarea acestor bunuri se efectuează de către organele fiscale, la
preţul pieţei.
(5)Procedura de evaluare şi valorificare se aprobă astfel:
a)prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în cazul creanţelor administrate de organul fiscal central;
b)prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu avizul Ministerului
Finanţelor Publice, în cazul creanţelor administrate de organul fiscal local.
(6)Dacă din cauza unei contestaţii sau a unei învoieli între părţi data, locul ori ora vânzării directe
sau la licitaţie a fost schimbată de organul de executare silită, se efectuează alte publicaţii şi
anunţuri, potrivit art. 250.
(8)Dacă bunurile care constau în obiecte de metale preţioase şi pietre preţioase asupra cărora au
fost instituite sechestre asigurătorii de către organele judiciare, în orice fază a procesului penal
pentru care, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, s-a dispus recuperarea creanţelor bugetare
administrate de organul fiscal central şi menţinerea măsurilor asigurătorii, se află depozitate la
unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, atunci acestea se ridică şi se valorifică de către organele
de executare silită prevăzute la art. 220 alin. (21) lit. a).
(9)Procedura de aplicare a alin. (8) se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(7)[textul din Art. 247, alin. (7) din titlul VII, capitolul VIII, sectiunea 6 a fost abrogat la 06-
dec-2016 de Art. II, punctul 14. din Ordonanta urgenta 84/2016]

Art. 248: Valorificarea bunurilor sechestrate potrivit înţelegerii părţilor

(1)Valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor se realizează de debitorul însuşi, cu acordul
organului de executare silită, astfel încât să se asigure o recuperare corespunzătoare a creanţei
fiscale. Debitorul este obligat să prezinte în scris organului de executare silită propunerile ce i s-au
făcut şi nivelul de acoperire a creanţelor fiscale, indicând numele şi adresa potenţialului
cumpărător, precum şi termenul în care acesta din urmă va achita preţul propus.
(2)Preţul propus de cumpărător şi acceptat de organul de executare silită nu poate fi mai mic decât
preţul de evaluare.
(2¹)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), preţul propus de cumpărător poate fi mai mic decât
preţul de evaluare în cazul în care, din preţul oferit, se asigură acoperirea integrală a creanţei
fiscale, inclusiv a accesoriilor şi a cheltuielilor de executare silită.
(3)Organul de executare silită, după analiza propunerilor prevăzute la alin. (1), comunică
aprobarea indicând termenul şi contul bugetar în care preţul bunului trebuie plătit de cumpărător.
(4)Indisponibilizarea prevăzută la art. 238 alin. (9) şi (10) se ridică după creditarea contului
bugetar prevăzut la alin. (3).

Art. 249: Valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare directă

(1)Valorificarea bunurilor prin vânzare directă se poate realiza în următoarele cazuri:
a)pentru bunurile prevăzute la art. 247 alin. (4);
b)înaintea începerii procedurii de valorificare prin licitaţie, dacă se recuperează integral creanţa
fiscală sau dacă pentru bunurile sechestrate se oferă cel puţin preţul de evaluare, după caz;
c)după finalizarea unei licitaţii, dacă bunul/bunurile sechestrat/e nu a/au fost vândute şi se oferă cel
puţin preţul de evaluare.
(2)Vânzarea directă se realizează prin încheierea unui proces-verbal care constituie titlu de
proprietate.
(3)În cazul în care organul de executare silită înregistrează în condiţiile prevăzute la alin. (1) mai
multe cereri, vinde bunul persoanei care oferă cel mai mare preţ faţă de preţul de evaluare.
(4)Vânzarea directă a bunurilor se face chiar dacă se prezintă un singur cumpărător.

Art. 250: Vânzarea bunurilor sechestrate la licitaţie

(1)Pentru valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitaţie organul de executare silită este
obligat să efectueze publicitatea vânzării cu cel puţin 10 zile înainte de data fixată pentru
desfăşurarea licitaţiei.
(2)Publicitatea vânzării se realizează prin afişarea anunţului privind vânzarea la sediul organului de
executare silită, al primăriei în a cărei rază teritorială se află bunurile sechestrate, la sediul şi
domiciliul debitorului, la locul vânzării, dacă acesta este altul decât cel unde se află bunurile
sechestrate, pe imobilul scos la vânzare, în cazul vânzării bunurilor imobile, şi prin anunţuri într-un
cotidian local şi în pagina de internet a organului fiscal, precum şi prin alte modalităţi gratuite care
asigură publicitatea vânzării.
(3)Despre data, ora şi locul licitaţiei trebuie înştiinţaţi şi debitorul, custodele, administratorulsechestru,
precum şi titularii drepturilor reale şi ai sarcinilor care grevează bunul urmărit.
(4)Anunţul privind vânzarea cuprinde următoarele elemente:
a)denumirea organului fiscal emitent;
b)data la care a fost emis;
c)numele şi semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, şi ştampila
organului fiscal emitent;
d)numărul dosarului de executare silită;
d1)datele de identificare ale debitorului pentru care se realizează anunţul privind vânzarea
bunurilor;
e)bunurile care se oferă spre vânzare şi descrierea lor sumară;
f)preţul de evaluare ori preţul de pornire a licitaţiei, în cazul vânzării la licitaţie, pentru fiecare bun
oferit spre vânzare;
g)indicarea, dacă este cazul, a drepturilor reale şi a privilegiilor care grevează bunurile;
h)data, ora şi locul vânzării;
i)invitaţia, pentru toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor, să înştiinţeze despre aceasta
organul de executare silită înainte de data stabilită pentru vânzare;
j)invitaţia către toţi cei interesaţi în cumpărarea bunurilor să se prezinte la termenul de vânzare la
locul fixat în acest scop şi până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare;
k)menţiunea că ofertanţii sunt obligaţi să depună în cazul vânzării la licitaţie, până la termenul
prevăzut la alin. (7), o taxă de participare ori o scrisoare de garanţie, reprezentând 10% din preţul
de pornire a licitaţiei;
l)[textul din Art. 250, alin. (4), litera L. din titlul VII, capitolul VIII, sectiunea 6 a fost abrogat la
06-dec-2016 de Art. II, punctul 15. din Ordonanta urgenta 84/2016]
m)data afişării publicaţiei de vânzare;
n)obligaţii ce revin cumpărătorului potrivit prevederilor legale speciale, cum ar fi obligaţiile de
mediu, obligaţiile de conservare a patrimoniului naţional sau altele asemenea;
o)alte informaţii de interes pentru cumpărător, dacă sunt cunoscute de organul fiscal.
(5)Licitaţia se ţine la locul unde se află bunurile sechestrate sau la locul stabilit de organul de
executare silită, după caz.
(6)Debitorul este obligat să permită ţinerea licitaţiei în spaţiile pe care le deţine, dacă sunt adecvate
acestui scop.
(7)Pentru participarea la licitaţie ofertanţii depun, cu cel puţin o zi înainte de data licitaţiei,
următoarele documente:
a)oferta de cumpărare;
b)dovada plăţii taxei de participare sau a constituirii garanţiei sub forma scrisorii de garanţie,
potrivit alin. (15) ori (16);
c)împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant;
d)pentru persoanele juridice române, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de oficiul
registrului comerţului;
e)pentru persoanele juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română;
f)pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate;
g)pentru persoanele fizice străine, copie de pe actul de identitate/paşaport.
(8)Ofertele de cumpărare pot fi depuse direct sau transmise prin poştă. Nu se admit oferte
telefonice, telegrafice, transmise prin telex sau telefax.
(9)Persoanele înscrise la licitaţie se pot prezenta şi prin mandatari care trebuie să îşi justifice
calitatea prin procură specială autentică. Debitorul nu poate licita nici personal, nici prin persoană
interpusă.
(10)În cazul plăţii taxei de participare la licitaţie prin decontare bancară sau prin mandat poştal,
executorul fiscal verifică, la data ţinerii licitaţiei, creditarea contului curent general al Trezoreriei
Statului indicat de organul de executare silită pentru virarea acesteia.
(11)Preţul de pornire a licitaţiei este preţul de evaluare pentru prima licitaţie, diminuat cu 25%
pentru a doua licitaţie şi cu 50% pentru următoarele licitaţii.
(12)Licitaţia începe de la cel mai mare preţ din ofertele de cumpărare scrise, dacă acesta este
superior celui prevăzut la alin. (11), iar în caz contrar începe de la acest din urmă preţ.
(13)Adjudecarea se face în favoarea participantului care a oferit cel mai mare preţ, dar nu mai
puţin decât preţul de pornire. În cazul prezentării unui singur ofertant la licitaţie, comisia poate să
îl declare adjudecatar dacă acesta oferă cel puţin preţul de pornire a licitaţiei.
(14)În situaţia în care nici la a treia licitaţie nu se vinde bunul, se organizează o nouă licitaţie. În
acest caz bunul va fi vândut la cel mai mare preţ oferit, chiar dacă acesta este inferior preţului de
pornire a licitaţiei, dar nu mai mic decât 25% din preţul de evaluare al acestuia.
(14¹)Prin excepţie de la prevederile alin. (14), în cazul în care se valorifică bunuri imobile, iar la
licitaţie se prezintă un singur ofertant, vânzarea se face doar în condiţiile în care se oferă cel puţin
preţul de pornire a licitaţiei.
(15)Taxa de participare reprezintă 10% din preţul de pornire a licitaţiei şi se plăteşte în lei la
unitatea teritorială a Trezoreriei Statului. În termen de 5 zile de la data întocmirii procesului-verbal
de licitaţie, organul fiscal restituie taxa de participare participanţilor care au depus oferte de
cumpărare şi care nu au fost declaraţi adjudecatari, iar în cazul adjudecării, taxa se reţine în contul
preţului. Taxa de participare nu se restituie ofertanţilor care nu s-au prezentat la licitaţie, celui care
a refuzat încheierea procesului-verbal de adjudecare, precum şi adjudecatarului care nu a plătit
preţul. Taxa de participare care nu se restituie se face venit la bugetul de stat, cu excepţia cazului în
care executarea silită este organizată de organul fiscal local, caz în care taxa de participare se face
venit la bugetul local.
(16)Pentru participarea la licitaţie, ofertanţii pot constitui şi garanţii, în condiţiile legii, sub forma
scrisorii de garanţie.
(17)Scrisoarea de garanţie, constituită în condiţiile alin. (16), se valorifică de organul de executare
silită în cazul în care ofertantul este declarat adjudecatar şi/sau în situaţiile prevăzute la alin. (15)
teza a treia.

Intrebari juridice

Cum se organizează licitațiile ANAF pe loturi și pot achiziționa doar terenul?

Art. 250¹: Vânzarea la licitaţie, prin mijloace electronice, a bunurilor sechestrate

Indice

(1)Pentru valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitaţie prin mijloace electronice se
efectuează publicitatea vânzării cu cel puţin 10 zile înainte de data fixată pentru desfăşurarea
licitaţiei.
(2)Publicitatea vânzării bunurilor se realizează prin mijloace electronice, denumite în
continuare platformă de licitaţii electronice, caz în care se afişează:
a)denumirea organului de executare care a sechestrat bunul, precum şi date de contact pentru
furnizarea de informaţii suplimentare;
b)informaţii privind bunurile pentru care se realizează procedura de publicitate, descrierea lor
sumară, precum şi fişiere media relevante pentru vizualizarea acestora;
c)preţul de evaluare ori preţul de pornire a licitaţiei, după caz, pentru fiecare bun;
d)indicarea, dacă este cazul, a drepturilor reale şi a privilegiilor care grevează bunurile;
e)timpul rămas până la începerea licitaţiei;
f)invitaţia, pentru toţi cei care pretind vreun drept asupra bunurilor, să înştiinţeze despre aceasta
organul de executare silită înainte de începerea licitaţiei, în cazul bunurilor sechestrate;
g)obligaţii ce revin cumpărătorului potrivit prevederilor legale speciale, cum ar fi obligaţiile de
mediu, obligaţiile de conservare a patrimoniului naţional sau altele asemenea;
h)menţiunea cu privire la faptul că pentru participarea la licitaţie ofertanţii trebuie să plătească o
taxă de participare la licitaţie reprezentând 10% din preţul de pornire a licitaţiei;
i)alte informaţii de interes pentru cumpărător, dacă sunt cunoscute de organul fiscal.
(3)În perioada de publicitate, orice persoană interesată are posibilitatea optării pentru vizionarea
bunurilor la o dată şi într-un interval orar stabilite pe platforma de licitaţii electronice.
(4)Despre data şi ora începerii licitaţiei organul de executare silită înştiinţează debitorul, custodele,
administratorul-sechestru, precum şi titularii drepturilor reale şi ai sarcinilor care grevează bunul
urmărit.
(5)Perioada de organizare a licitaţiei prin platforma de licitaţii electronice este cuprinsă între 5 şi
30 de zile.
(6)Pentru participarea la licitaţie ofertanţii trebuie să se autentifice în platforma de licitaţii
electronice, să aibă confirmată plata taxei de participare la licitaţie şi să înregistreze ofertele în
termenul prevăzut la alin. (5). În situaţia în care la licitaţie participă o persoană împuternicită de
către ofertant, aceasta declară pe propria răspundere, pe platforma de licitaţii electronice, că, în
cazul în care ofertantul pe care îl reprezintă este declarat adjudecatar, aceasta depune
împuternicirea, în original sau în formă autentică, la organul de executare, la momentul semnării
procesului-verbal de adjudecare, prevederile art. 18 aplicându-se în mod corespunzător.
(7)Pentru confirmarea plăţii taxei de participare la licitaţie, platforma de licitaţii electronice
verifică automat, după caz:
a)creditarea contului indicat pe platformă pentru virarea acesteia, în cazul care plata taxei de
participare la licitaţie se realizează prin modalităţile de plată prevăzute la art. 163 alin. (11) lit. d);
b)autorizarea plăţii, în cazul în care plata taxei de participare la licitaţie se realizează prin
modalităţile de plată prevăzute la art. 163 alin. (11) lit. e);
c)blocarea sumelor aferente taxei de participare la licitaţie în contul bancar al ofertantului, prin
intermediul cardului bancar.
(8)Preţul de pornire a licitaţiei este preţul de evaluare pentru prima licitaţie, urmând ca acesta să fie
diminuat pentru următoarele licitaţii în funcţie de procentul stabilit prin ordin al preşedintelui
A.N.A.F.
(9)Adjudecarea se face în favoarea participantului care a oferit cel mai mare preţ, dar nu mai puţin
decât preţul de pornire. În cazul prezentării unui singur ofertant la licitaţie, acesta se declară
adjudecatar dacă oferă cel puţin preţul de pornire a licitaţiei.
(10)Taxa de participare la licitaţie, preţul integral sau, după caz, avansul prevăzut la art. 253 alin.
(1) se plăteşte în lei în contul indicat pe platforma de licitaţii electronice, prin modalităţile
prevăzute la art. 163 alin. (11) lit. d) şi e).
(1¹)La finalizarea licitaţiei se întocmeşte un proces-verbal privind desfăşurarea şi rezultatul
licitaţiei, care se semnează cu semnătura electronică extinsă a Ministerului Finanţelor, bazată pe un
certificat calificat, care se comunică participanţilor la licitaţie în contul special creat de către
aceştia pe platforma de licitaţii electronice.
(1²)În termen de cel mult 5 zile de la data întocmirii procesului-verbal de licitaţie, se restituie taxa
de participare sau se deblochează suma indisponibilizată în contul bancar participanţilor care au
depus oferte de cumpărare şi care nu au fost declaraţi adjudecatari, iar, în cazul adjudecării, taxa se
reţine în contul preţului. Taxa de participare nu se restituie ofertantului care a refuzat încheierea
procesului-verbal de adjudecare, precum şi adjudecatarului care nu a plătit preţul. Taxa de
participare care nu se restituie se face venit la bugetul de stat, cu excepţia cazului în care
executarea silită este organizată de organul fiscal local, caz în care taxa de participare se face venit
la bugetul local.
(1³)Valorificarea bunurilor prin platforma de licitaţii electronice se realizează pentru bunuri
mobile de valoare semnificativă şi bunuri imobile. Bunurile mobile de valoare semnificativă se
stabilesc în funcţie de valoarea de evaluare a acestora.
(1⁴)Pasul de licitare al preţului este cuprins între 5-15% din preţul de pornire a licitaţiei.
(1⁵)Procedura de aplicare a prezentului articol se aprobă astfel:
a)prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal
central;
b)prin ordin al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, cu avizul Ministerului
Finanţelor, în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local.
(1⁶)Prevederile prezentului articol se aplică şi pentru valorificarea bunurilor intrate, potrivit legii,
în proprietatea privată a statului.

Art. 251: Comisia de licitaţie

(1)Vânzarea la licitaţie potrivit art. 250 a bunurilor sechestrate este organizată de o comisie
condusă de un preşedinte.
(2)Comisia de licitaţie este constituită din 3 persoane desemnate de conducătorul organului fiscal.
(3)Comisia de licitaţie verifică şi analizează documentele de participare şi afişează la locul
licitaţiei, cu cel puţin o oră înaintea începerii acesteia, lista cuprinzând ofertanţii care au depus
documentaţia completă de participare.
(4)Ofertanţii se identifică după numărul de ordine de pe lista de participare, după care preşedintele
comisiei anunţă obiectul licitaţiei, precum şi modul de desfăşurare a acesteia.
(5)La termenele fixate pentru ţinerea licitaţiei executorul fiscal dă citire mai întâi anunţului de
vânzare şi apoi ofertelor scrise primite până la data prevăzută la art. 250 alin. (7).
(6)Dacă la prima licitaţie nu s-au prezentat ofertanţi sau nu s-a obţinut cel puţin preţul de pornire a
licitaţiei conform art. 250 alin. (11), organul de executare silită fixează un termen în cel mult 30 de
zile, în vederea ţinerii celei de-a doua licitaţii.
(7)În cazul în care nu s-a obţinut preţul de pornire nici la a doua licitaţie ori nu s-au prezentat
ofertanţi, organul de executare silită fixează un termen în cel mult 30 de zile, în vederea ţinerii
celei de-a treia licitaţii.
(8)La a treia licitaţie creditorii urmăritori sau intervenienţi nu pot să adjudece bunurile oferite spre
vânzare la un preţ mai mic de 50% din preţul de evaluare.
(9)Pentru fiecare termen de licitaţie se efectuează o nouă publicitate a vânzării, conform
prevederilor art. 250.
(10)După licitarea fiecărui bun se întocmeşte un proces-verbal privind desfăşurarea şi rezultatul
licitaţiei.
(11)În procesul-verbal prevăzut la alin. (10) se menţionează, pe lângă elementele prevăzute la art. 46, şi următoarele: datele de identificare ale cumpărătorului; numărul dosarului de executare silită;
indicarea bunurilor adjudecate, a preţului la care bunul a fost adjudecat şi a taxei pe valoarea
adăugată, dacă este cazul; toţi cei care au participat la licitaţie şi sumele oferite de fiecare
participant, precum şi, dacă este cazul, menţionarea situaţiilor în care vânzarea nu s-a realizat.

Art. 252: Adjudecarea

(1)După adjudecarea bunului adjudecatarul este obligat să plătească preţul, diminuat cu
contravaloarea taxei de participare, în lei, în numerar la o unitate a Trezoreriei Statului sau prin
decontare bancară, în cel mult 5 zile de la data adjudecării.
(2)Dacă adjudecatarul nu plăteşte preţul, licitaţia se reia în termen de 10 zile de la data adjudecării.
În acest caz, adjudecatarul este obligat să plătească cheltuielile prilejuite de noua licitaţie şi, în
cazul în care preţul obţinut la noua licitaţie este mai mic, diferenţa de preţ. Adjudecatarul poate să
achite preţul oferit iniţial şi să facă dovada achitării acestuia până la termenul prevăzut la art. 250
alin. (7), caz în care este obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaţie.
(3)Cu sumele încasate din eventuala diferenţă de preţ, percepute în temeiul alin. (2), se sting
creanţele fiscale înscrise în titlul executoriu în baza căruia s-a început executarea silită.
(4)Dacă la următoarea licitaţie bunul nu a fost vândut, fostul adjudecatar este obligat să plătească
toate cheltuielile prilejuite de urmărirea acestuia.
(5)Suma reprezentând diferenţa de preţ şi/sau cheltuielile prevăzute la alin. (1) şi (4) se stabilesc de
organul de executare silită, prin proces-verbal, care constituie titlu executoriu potrivit prezentului
cod. Contestarea procesului-verbal se face potrivit procedurii prevăzute la titlul VIII.
(6)Termenul prevăzut la alin. (1) se aplică şi în cazul valorificării conform înţelegerii părţilor sau
prin vânzare directă.

Intrebari juridice

Cum se organizează licitațiile ANAF pe loturi și pot achiziționa doar terenul?

Art. 253: Plata în rate

(1)În cazul vânzării la licitaţie a bunurilor, cumpărătorii pot solicita plata preţului în rate, cu un
avans de minimum 50% din preţul de adjudecare a bunului şi cu plata unei dobânzi sau majorări de
întârziere, după caz, stabilite conform prezentului cod. Organul de executare silită stabileşte printrun
proces-verbal condiţiile şi termenele de plată a diferenţei de preţ. Prevederile art. 252 alin. (1)
se aplică în mod corespunzător pentru plata avansului. Dobânda sau majorarea de întârziere, după
caz, se datorează din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 252 alin. (1) şi până la
data stingerii diferenţei de preţ.
(2)Prin excepţie de la alin. (1), în cazul creanţelor administrate de organul fiscal central,
contribuabilii nu pot solicita plata în rate a preţului, în situaţia în care diferenţa de preţ aferentă
bunului valorificat are o valoare mai mică de 5.000 lei.
(3)Diferenţa de preţ se poate plăti, în condiţiile prezentului articol, de cumpărător pe o
perioada de:
a)cel mult 12 luni, în cazul vânzării la licitaţie a bunurilor mobile;
b)cel mult 24 de luni, în cazul vânzării la licitaţie a bunurilor imobile.
(4)Procesul-verbal prevăzut la alin. (1) devine titlu executoriu în condiţiile în care cumpărătorul nu
respectă condiţiile şi termenele stabilite prin acesta.
(5)Organul de executare silită, odată cu întocmirea procesului-verbal prevăzut la alin. (1) şi a
procesului-verbal de adjudecare, instituie sechestru asigurător asupra bunului valorificat cu plata în
rate.
(6)Un exemplar al procesului-verbal de sechestru asigurător se comunică Arhivei Electronice de
Garanţii Reale Mobiliare ori, după caz, biroului de carte funciară însoţit de un exemplar al
procesului-verbal de adjudecare.
(7)În cazul neplăţii avansului prevăzut la alin. (1), dispoziţiile art. 252 se aplică în mod
corespunzător.
(8)Suma reprezentând dobânda sau majorarea de întârziere, după caz, nu stinge creanţele fiscale
pentru care s-a început executarea silită şi constituie venit al bugetului de stat ori local, după caz.
Dispoziţiile art. 227 alin. (8) se aplică în mod corespunzător.
(9)În cazul în care cumpărătorul căruia i s-a încuviinţat plata preţului în rate nu plăteşte diferenţa
de preţ în condiţiile şi la termenele stabilite, el poate fi executat silit pentru suma rămasă de plată,
în temeiul procesului-verbal prevăzut la alin. (1).
(10)Până la încasarea diferenţei de preţ, creanţele fiscale înscrise în titlurile executorii ce au stat la
baza sechestrului pentru care s-a realizat valorificarea bunului cu plata în rate nu se sting, prin
nicio altă modalitate, în limita diferenţei de preţ rămase de achitat.
(11)Pentru creanţele prevăzute la alin. (10) se suspendă executarea silită până la încasarea
diferenţei de preţ.

Art. 254: Procesul-verbal de adjudecare

(1)Organul de executare silită încheie procesul-verbal de adjudecare, în termen de cel mult 5 zile
de la plata în întregime a preţului sau a avansului prevăzut la art. 253 alin. (1), dacă bunul a fost
vândut cu plata în rate. Procesul-verbal de adjudecare constituie titlu de proprietate şi serveşte la
intabulare în cartea funciară, transferul dreptului de proprietate operând la data încheierii acestuia.
Câte un exemplar al procesului-verbal de adjudecare se transmite organului de executare silită
coordonator, după caz, debitorului şi cumpărătorului.
(2)Procesul-verbal de adjudecare întocmit în condiţiile alin. (1) cuprinde, pe lângă elementele
prevăzute la art. 46, şi următoarele menţiuni:
a)numărul dosarului de executare silită;
b)numărul şi data procesului-verbal de desfăşurare a licitaţiei;
c)datele de identificare ale cumpărătorului;
d)datele de identificare ale debitorului;
e)preţul la care s-a adjudecat bunul şi taxa pe valoarea adăugată, dacă este cazul;
f)modalitatea de plată a diferenţei de preţ în cazul în care vânzarea s-a făcut cu plata în rate;
g)datele de identificare a bunului, cu menţionarea numărului cadastral şi de carte funciară, după
caz;
h)menţiunea că acest document constituie titlu de proprietate;
i)semnătura cumpărătorului sau a reprezentantului său legal, după caz.
(3)În cazul valorificării bunurilor prin vânzare directă sau licitaţie, predarea bunului către
cumpărător se face de către organul de executare silită pe bază de proces-verbal de predareprimire.
(4)În cazul vânzării bunurilor mobile, după plata preţului, executorul fiscal întocmeşte în termen
de 5 zile un proces-verbal de adjudecare care constituie titlu de proprietate.
(5)Procesul-verbal de adjudecare întocmit în condiţiile alin. (4) cuprinde, pe lângă elementele
prevăzute la art. 46, şi elementele prevăzute la alin. (2) din prezentul articol, cu excepţia lit. f) şi h),
precum şi menţiunea că acest document constituie titlu de proprietate.
(6)În cazul valorificării bunurilor prin vânzare directă sau licitaţie, predarea bunului către
cumpărător se face de către organul de executare silită pe bază de proces-verbal de predareprimire.

Art. 255: Reluarea procedurii de valorificare a bunurilor sechestrate

(1)Dacă bunurile supuse executării silite nu au putut fi valorificate prin modalităţile
prevăzute la art. 247, se procedează astfel:
a)în cazul bunurilor imobile organul de executare silită menţine măsura de indisponibilizare, până
la împlinirea termenului de prescripţie; în cadrul acestui termen organul de executare silită poate
relua oricând procedura de valorificare şi poate, după caz, să ia măsura numirii, menţinerii ori
schimbării administratorului-sechestru;
b)în cazul bunurilor mobile, se consideră că acestea nu au valoare de piaţă şi se restituie
debitorului; odată cu restituirea bunului mobil organul fiscal ridică şi sechestrul; dispoziţiile art. 234 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător.
(2)În cazul bunurilor prevăzute la alin. (1) lit. a), cu ocazia reluării procedurii în cadrul termenului
de prescripţie, dacă organul de executare silită consideră că nu se impune o nouă evaluare, preţul
de pornire a licitaţiei nu poate fi mai mic de 50% din preţul de evaluare a bunurilor. Bunul va fi
vândut la cel mai mare preţ oferit, chiar dacă acesta este inferior preţului de pornire a licitaţiei, dar
nu mai mic decât 25% din preţul de evaluare al acestuia, cu excepţia situaţiei în care se prezintă un
singur ofertant, când vânzarea se realizează la cel puţin preţul de pornire a licitaţiei.
(3)În cazul în care debitorii cărora urmează să li se restituie bunurile nu se mai află la domiciliul
fiscal declarat şi, în urma demersurilor întreprinse, nu au putut fi identificaţi, organul fiscal
procedează la înştiinţarea acestora, cu procedura prevăzută pentru comunicarea prin publicitate
potrivit art. 47, că bunul în cauză este păstrat la dispoziţia proprietarului până la împlinirea
termenului de prescripţie, după care urmează a fi valorificat potrivit dispoziţiilor legale privind
valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului, dacă legea nu prevede altfel.
(4)Cele arătate la alin. (3) se consemnează într-un proces-verbal întocmit de organul fiscal.
(5)În cazul bunurilor imobile, în baza procesului-verbal prevăzut la alin. (4) în condiţiile legii
urmează a fi sesizată instanţa judecătorească competentă cu acţiune în constatarea dreptului de
proprietate privată a statului asupra bunului respectiv.

Art. 256: Cheltuieli de executare silită

(1)Cheltuielile ocazionate cu efectuarea procedurii de executare silită sunt în sarcina debitorului.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal
central, cheltuielile generate de comunicarea somaţiei şi a adresei de înfiinţare a popririi sunt
suportate de organul fiscal central.
(3)Suma cheltuielilor cu executarea silită se stabileşte de organul de executare, prin proces-verbal,
care constituie titlu executoriu potrivit prezentului cod şi are la bază documente privind cheltuielile
efectuate.
(4)Cheltuielile de executare silită a creanţelor fiscale se avansează de organul de executare silită, din
bugetul acestuia.
(5)Cheltuielile de executare silită care nu au la bază documente care să ateste că au fost efectuate în
scopul executării silite nu sunt în sarcina debitorului urmărit.
(6)Sumele recuperate în contul cheltuielilor de executare silită se fac venit la bugetul din care au fost
avansate, cu excepţia sumelor reprezentând cheltuieli de executare silită a creanţelor fiscale
administrate de organul fiscal central, care se fac venit la bugetul de stat, dacă legea nu prevede
altfel.

Art. 257: Sumele realizate din executare silită

(1)Suma realizată în cursul procedurii de executare silită reprezintă totalitatea sumelor încasate după
comunicarea somaţiei prin orice modalitate prevăzută de prezentul cod.
(2)Sumele realizate din executare silită potrivit alin. (1) sting creanţele fiscale în ordinea vechimii
titlurilor executorii, cu excepţia sumelor realizate prin poprire. În cadrul titlului executoriu se sting
mai întâi creanţele fiscale principale, în ordinea vechimii, şi apoi creanţele fiscale accesorii, în
ordinea vechimii. Prevederile art. 165 alin. (3) referitoare la ordinea vechimii sunt aplicabile în mod
corespunzător. Sumele realizate ca urmare a popririi sting creanţele fiscale în ordinea vechimii
titlurilor executorii, pentru care s-a înfiinţat poprirea.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în cazul sumelor realizate prin plată sau compensare,
stingerea se face potrivit prevederilor art. 163 şi 165.
(4)Dacă suma ce reprezintă atât creanţa fiscală, cât şi cheltuielile de executare este mai mică decât
suma realizată prin executare silită, cu diferenţa se procedează la compensare, potrivit art. 167, sau se
restituie, la cerere, debitorului, după caz.
(5)Despre sumele de restituit debitorul trebuie înştiinţat de îndată.
(6)Prin excepţie de la prevederile art. 226 alin. (10)-(13), sumele realizate în cursul procedurii
de executare silita efectuate în baza titlurilor executorii transmise organului fiscal de către alte
instituţii sau autorităţi publice şi care se fac venit potrivit legii speciale la alte bugete se virează
de către organul fiscal în conturile indicate de instituţia sau autoritatea solicitantă sau în titlul
executoriu, după caz, în termen de 15 zile de la încheierea procesului-verbal de distribuire a
sumelor încasate în procedura de executare silită.
*) Prevederile art. 257 alin. (6), cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost
modificate prin art. I din O.G. nr. 30/2017, se aplică şi executărilor în curs la data intrării în vigoare a
ordonanţei. În cazul sumelor încasate şi nevirate la data intrării în vigoare a ordonanţei, termenul de
15 zile începe să curgă de la această dată.

Art. 258: Ordinea de distribuire

(1)În cazul în care executarea silită a fost pornită de mai mulţi creditori sau când până la
eliberarea ori distribuirea sumei rezultate din executare au depus şi alţi creditori titlurile lor,
organele prevăzute la art. 220 procedează la distribuirea sumei potrivit următoarei ordini de
preferinţă, dacă legea nu prevede altfel:
a)creanţele reprezentând cheltuielile de orice fel, făcute cu urmărirea şi conservarea bunurilor al
căror preţ se distribuie, inclusiv cheltuielile făcute în interesul comun al creditorilor;
b)cheltuielile de înmormântare a debitorului, în raport cu condiţia şi starea acestuia;
c)creanţele reprezentând salarii şi alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele cuvenite şomerilor,
potrivit legii, ajutoarele pentru întreţinerea şi îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru
incapacitate temporară de muncă, pentru prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătăţii,
ajutoarele de deces, acordate în cadrul asigurărilor sociale de stat, precum şi creanţele reprezentând
obligaţia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii;
d)creanţele rezultând din obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru copii sau de plată a altor sume
periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă;
e)creanţele fiscale provenite din impozite, taxe, contribuţii sociale şi din alte sume stabilite potrivit
legii, datorate bugetului de stat, bugetului Trezoreriei Statului, bugetului asigurărilor sociale de stat,
bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale, inclusiv amenzile cuvenite bugetului de stat sau
bugetelor locale;
f)creanţele rezultând din împrumuturi acordate de stat;
g)creanţele reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietăţii publice prin
fapte ilicite;
h)creanţele rezultând din împrumuturi bancare, din livrări de produse, prestări de servicii sau
executări de lucrări, precum şi din chirii, redevenţe ori arenzi;
i)alte creanţe.
(2)Pentru plata creanţelor care au aceeaşi ordine de preferinţă, dacă legea nu prevede altfel, suma
realizată din executare se repartizează între creditori proporţional cu creanţa fiecăruia.

Art. 259: Reguli privind eliberarea şi distribuirea

(1)Creditorii fiscali care au un privilegiu prin efectul legii şi care îndeplinesc condiţia de publicitate
sau posesie a bunului mobil au prioritate, în condiţiile prevăzute la art. 227 alin. (9), la distribuirea
sumei rezultate din vânzare faţă de alţi creditori care au garanţii reale asupra bunului respectiv.
(2)Accesoriile creanţei principale prevăzute în titlul executoriu urmează ordinea de preferinţă a
creanţei principale.
(3)Dacă există creditori care, asupra bunului vândut, au drepturi de gaj, ipotecă sau alte drepturi
reale, despre care organul de executare silită a luat cunoştinţă în condiţiile art. 239 alin. (6) şi ale art. 242 alin. (9), la distribuirea sumei rezultate din vânzarea bunului, creanţele lor sunt plătite înaintea
creanţelor prevăzute la art. 258 alin. (1) lit. b). În acest caz, organul de executare silită este obligat să
îi înştiinţeze din oficiu pe creditorii în favoarea cărora au fost conservate aceste sarcini, pentru a
participa la distribuirea preţului.
(4)Creditorii care nu au participat la executarea silită pot depune titlurile lor în vederea participării la
distribuirea sumelor realizate prin executare silită, numai până la data întocmirii de către organele de
executare silită a procesului-verbal privind eliberarea sau distribuirea acestor sume.
(5)Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită se efectuează numai după trecerea
unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei, când organul de executare silită procedează, după
caz, la eliberarea ori distribuirea sumei, cu înştiinţarea părţilor şi a creditorilor care şi-au depus
titlurile.
(6)Eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea silită se consemnează de executorul
fiscal de îndată într-un proces-verbal, care se semnează de toţi cei îndreptăţiţi.
(7)Cel nemulţumit de modul în care se face eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executarea
silită poate cere executorului fiscal să consemneze în procesul-verbal obiecţiile sale.
(8)După întocmirea procesului-verbal prevăzut la alin. (6) niciun creditor nu mai este în drept să
ceară să participe la distribuirea sumelor rezultate din executarea silită.

Art. 260: Contestaţia la executare silită

(1)Persoanele interesate pot face contestaţie împotriva oricărui act de executare efectuat cu
încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare silită, precum şi în cazul
în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile legii.
*) Prin Decizia nr. 17/2020, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie stabileşte că în interpretarea şi
aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 260 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, competenţa
materială de soluţionare a contestaţiilor privind executarea silită începută de creditorii bugetari în
temeiul dispoziţiilor art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 aparţine judecătorului-sindic
învestit cu procedura de insolvenţă în care se formulează respectivele contestaţii, potrivit art. 45 alin.
(1) lit. r) şi alin. (2) din Legea nr. 85/2014.
(2)Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prevăzute de Codul de procedură
civilă, republicat, nu sunt aplicabile.
(3)Contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită
executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt
organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
(4)Contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă şi se judecă în procedură de
urgenţă.
*) Prin Decizia nr. 17/2020, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie stabileşte că în interpretarea şi
aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 260 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, competenţa
materială de soluţionare a contestaţiilor privind executarea silită începută de creditorii bugetari în
temeiul dispoziţiilor art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 aparţine judecătorului-sindic
învestit cu procedura de insolvenţă în care se formulează respectivele contestaţii, potrivit art. 45 alin.
(1) lit. r) şi alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

Intrebari juridice

Este legal ca primăria să trimită titlu executoriu pentru neplata impozitului? Cum pot anula o poprire ANAF și ce costuri implică?

Art. 261: Termen de contestare

(1)Contestaţia se poate face în termen de 15 zile, sub sancţiunea decăderii, de la data când:
a)contestatorul a luat cunoştinţă de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din
comunicarea somaţiei sau din altă înştiinţare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării
executării silite sau în alt mod;
b)contestatorul a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de refuzul organului de executare silită de a îndeplini
un act de executare;
c)cel interesat a luat cunoştinţă, potrivit lit. a), de eliberarea sau distribuirea sumelor pe care le
contestă.
(2)Contestaţia prin care o terţă persoană pretinde că are un drept de proprietate sau un alt drept real
asupra bunului urmărit poate fi introdusă cel mai târziu în termen de 15 zile după efectuarea
executării.
(3)Neintroducerea contestaţiei în termenul prevăzut la alin. (2) nu îl împiedică pe cel de-al treilea să
îşi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, potrivit dreptului comun.

Art. 262: Judecarea contestaţiei

(1)La judecarea contestaţiei instanţa citează şi organul de executare silită în a cărui rază teritorială se
găsesc bunurile urmărite ori, în cazul executării prin poprire, îşi are sediul sau domiciliul terţul
poprit.
(2)La cererea părţii interesate instanţa poate decide, în cadrul contestaţiei la executare, asupra
împărţirii bunurilor pe care debitorul le deţine în proprietate comună cu alte persoane.
(3)Dacă admite contestaţia la executare, instanţa, după caz, poate dispune anularea actului de
executare contestat sau îndreptarea acestuia, anularea ori încetarea executării înseşi, anularea sau
lămurirea titlului executoriu ori efectuarea actului de executare a cărui îndeplinire a fost refuzată.
(4)În cazul anulării actului de executare contestat sau al încetării executării înseşi şi al anulării titlului
executoriu, instanţa poate dispune prin aceeaşi hotărâre să i se restituie celui îndreptăţit suma ce i se
cuvine din valorificarea bunurilor ori din reţinerile prin poprire.
(5)În cazul respingerii contestaţiei contestatorul poate fi obligat, la cererea organului de executare
silită, la despăgubiri pentru pagubele cauzate prin întârzierea executării, iar când contestaţia a fost
exercitată cu rea-credinţă, el poate fi obligat şi la plata unei amenzi potrivit art. 720 alin. (3) din
Codul de procedură civilă, republicat.

Art. 263: Darea în plată

(1)Creanţele fiscale administrate de organul fiscal central, cu excepţia celor cu reţinere la sursă şi a
accesoriilor aferente acestora, a drepturilor vamale şi a altor creanţe transmise spre colectare
organului fiscal central care nu se fac venit la bugetul de stat, precum şi creanţele fiscale administrate
de organul fiscal local pot fi stinse, la cererea debitorului, oricând, cu acordul creditorului fiscal, prin
trecerea în proprietatea publică a statului sau, după caz, a unităţii administrativ-teritoriale a bunurilor
imobile reprezentând construcţie şi teren aferent, precum şi terenuri fără construcţii, după caz, chiar
dacă acestea sunt supuse executării silite de către organul fiscal competent, potrivit prezentului cod.
(2)În cazul creanţelor fiscale stinse prin dare în plată, data stingerii este data procesului-verbal de
trecere în proprietatea publică a bunului imobil.
(3)Dispoziţiile alin. (1) sunt aplicabile şi debitorilor prevăzuţi la art. 24 alin. (1) lit. a). În acest caz,
prin excepţie de la prevederile alin. (1), bunurile imobile oferite în vederea stingerii prin dare în plată
trebuie să nu fie supuse executării silite şi să nu fie grevate de alte sarcini cu excepţia ipotecii
constituite în condiţiile art. 24 alin. (1) lit. a).
(4)În termen de 90 de zile de la data comunicării procesului-verbal de trecere în proprietatea publică
a bunului imobil, instituţia care a solicitat preluarea în administrare a bunului are obligaţia de a
efectua demersurile pentru iniţierea hotărârii de constituire a dreptului de administrare potrivit art. 867 din Codul civil.
(5)Cererea debitorului privind stingerea creanţelor fiscale, potrivit alin. (1), se analizează de către o
comisie constituită la nivelul organului fiscal competent. Componenţa comisiei se stabileşte prin
ordin al preşedintelui A.N.A.F. sau, după caz, prin hotărâre a autorităţii deliberative. În aceleaşi
condiţii se stabileşte şi documentaţia care însoţeşte cererea.
(6)Comisia prevăzută la alin. (5) analizează cererea numai în condiţiile existenţei unor solicitări de
preluare în administrare, potrivit legii, a acestor bunuri din care să rezulte că bunurile respective
urmează a fi destinate uzului şi interesului public şi numai dacă s-a efectuat inspecţia fiscală la
respectivul contribuabil. Comisia hotărăşte, prin decizie, asupra modului de soluţionare a cererii. În
cazul admiterii cererii, comisia dispune organului fiscal competent încheierea procesului-verbal de
trecere în proprietatea publică a bunului imobil şi stingerea creanţelor fiscale. Comisia poate respinge
cererea în situaţia în care bunurile imobile oferite nu sunt destinate uzului sau interesului public.
(7)Procesul-verbal de trecere în proprietatea publică a bunului imobil constituie titlu de proprietate.
(8)În cazul în care operaţiunea de transfer al proprietăţii bunurilor imobile prin dare în plată este
taxabilă, cu valoarea stabilită, potrivit legii, plus taxa pe valoarea adăugată, se stinge cu prioritate
taxa pe valoarea adăugată aferentă operaţiunii de dare în plată.
(9)Bunurile imobile trecute în proprietatea publică conform alin. (1) sunt date în administrare în
condiţiile legii, cu condiţia menţinerii, pe o perioadă de 5 ani, a uzului şi a interesului public. Până la
intrarea în vigoare a actului prin care s-a dispus darea în administrare, imobilul se află în custodia
instituţiei care a solicitat preluarea în administrare. Instituţia care are bunul în custodie are obligaţia
inventarierii acestuia, potrivit legii.
(10)La data întocmirii procesului-verbal pentru trecerea în proprietatea publică a statului a bunului
imobil încetează măsura de indisponibilizare a acestuia, precum şi calitatea de administratorsechestru
a persoanelor desemnate conform legii, dacă este cazul.
(11)Eventualele cheltuieli de administrare efectuate în perioada cuprinsă între data încheierii
procesului-verbal de trecere în proprietatea publică a statului a bunurilor imobile şi preluarea în
administrare prin hotărâre a Guvernului sunt suportate de instituţia publică solicitantă. În cazul în
care Guvernul hotărăşte darea în administrare către altă instituţie publică decât cea solicitantă,
cheltuielile de administrare se suportă de instituţia publică căreia i-a fost atribuit bunul în
administrare.
(11¹)În situaţia în care bunul imobil s-a transferat în proprietatea publică a statului, iar instituţia
publică centrală solicitantă refuză expres efectuarea demersurilor pentru iniţierea hotărârii de
constituire a dreptului de administrare, Ministerul Finanţelor Publice publică pe site-ul propriu
disponibilitatea de dare a bunului în administrarea altei instituţii publice centrale sau de transmitere a
dreptului de proprietate publică către unitatea administrativ-teritorială pe a cărei rază teritorială se
află imobilul, în condiţiile legii, menţionând un termen de 90 de zile de la data publicării pentru
transmiterea cererilor instituţiilor publice interesate în preluarea bunului imobil.
(11²)În cazul în care bunul imobil este solicitat de o instituţie publică centrală în termenul prevăzut
la alin. (111), Guvernul adoptă hotărârea de dare în administrare, cu respectarea condiţiei prevăzute
la alin. (9).
(11³)În situaţia în care bunul imobil s-a transferat în proprietatea publică a statului, iar instituţia
publică centrală solicitantă refuză expres efectuarea demersurilor pentru iniţierea hotărârii de
constituire a dreptului de administrare, precum şi în lipsa unei manifestări de voinţă în preluarea
administrării bunului din partea unei alte instituţii publice centrale, bunul imobil se poate transfera,
pe baza cererii formulate în condiţiile alin. (111), în proprietatea publică a unităţii administrativteritoriale
pe a cărei rază teritorială se află imobilul, în condiţiile legii, cu obligaţia menţinerii
acestuia în proprietatea publică pentru o perioadă de 5 ani. Dispoziţiile art. 292 din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare, se aplică în
mod corespunzător.
(11⁴)Nerespectarea obligaţiei prevăzute la alin. (113) sau a altor condiţii menţionate în hotărârea
Guvernului de transmitere în proprietatea publică a unităţii administrativ-teritoriale are ca efect
revenirea de drept a bunului în proprietatea publică a statului. Constatarea revenirii de drept a
bunului imobil în proprietatea publică a statului se realizează prin hotărâre a Guvernului.
(11⁵)În cazul în care, în urma parcurgerii etapelor prevăzute la alin. (111)-(113), bunul imobil nu se
transmite în administrarea unei instituţii publice centrale sau în proprietatea publică a unităţii
administrativ-teritoriale, după caz, acesta se transferă, în condiţiile legii, din domeniul public al
statului în domeniul privat al statului, în vederea valorificării potrivit Ordonanţei Guvernului nr.
14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii,
în proprietatea privată a statului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, încetând uzul
şi interesul public naţional.
(12)În cazul în care bunurile imobile trecute în proprietatea publică conform prezentului cod au fost
revendicate şi restituite, potrivit legii, terţelor persoane, debitorul este obligat la plata sumelor stinse
prin această modalitate. Creanţele fiscale renasc la data la care bunurile imobile au fost restituite
terţului.
(13)În cazul în care, în interiorul termenului de prescripţie a creanţelor fiscale, comisia prevăzută la
alin. (6) ia cunoştinţă despre unele aspecte privind bunurile imobile, necunoscute la data aprobării
cererii debitorului, aceasta poate decide, pe baza situaţiei de fapt, revocarea, în tot sau în parte, a
deciziei prin care s-a aprobat stingerea unor creanţe fiscale prin trecerea bunurilor imobile în
proprietatea publică, dispoziţiile alin. (12) aplicându-se în mod corespunzător.
(14)În situaţiile prevăzute la alin. (12) şi (13), pentru perioada cuprinsă între data trecerii în
proprietatea publică şi data la care au renăscut creanţele fiscale, respectiv data revocării deciziei prin
care s-a aprobat darea în plată, nu se datorează dobânzi, penalităţi de întârziere sau majorări de
întârziere, după caz.

Art. 264: Conversia în acţiuni a obligaţiilor fiscale

(1)La contribuabilii/plătitorii la care statul este acţionar integral sau majoritar se poate aproba, în
condiţiile legii şi cu respectarea procedurilor privind ajutorul de stat, conversia în acţiuni a
obligaţiilor fiscale principale administrate de organul fiscal central reprezentând impozite, taxe,
contribuţii sociale obligatorii şi alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv amenzile de
orice fel care se fac venit la bugetul de stat, precum şi obligaţiile fiscale accesorii, datorate şi
neachitate, cu excepţia obligaţiilor fiscale principale cu reţinere la sursă şi a accesoriilor aferente
acestora şi obligaţiile fiscale către fondul de risc ca urmare a împrumuturilor interne şi externe
garantate de stat şi a subîmprumuturilor acordate ca urmare a contractării de împrumuturi interne şi
externe de către stat.
(2)În aplicarea alin. (1), prin hotărâre a Guvernului, se aprobă contribuabilii/plătitorii la care se
realizează stingerea obligaţiilor fiscale prin conversie în acţiuni.
(3)Conversia în acţiuni prevăzută la alin. (1) se realizează numai cu respectarea dreptului de
preferinţă al acţionarilor existenţi, în condiţiile legii şi conform prevederilor actelor constitutive.
(4)Instituţia publică ce exercită calitatea de acţionar în numele statului la data efectuării conversiei
exercită drepturile şi obligaţiile statului român în calitate de acţionar pentru acţiunile emise în
favoarea statului de operatorii economici prevăzuţi la alin. (1) şi înregistrează în evidenţele contabile
aceste acţiuni.
(5)La contribuabilii/plătitorii la care s-a deschis procedura insolvenţei, potrivit legii, conversia
creanţelor bugetare în acţiuni poate fi prevăzută prin planul de reorganizare, potrivit prevederilor
Legii nr. 85/2014, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)În vederea stingerii prin conversie în acţiuni a obligaţiilor prevăzute la alin. (1), organul fiscal
competent emite, din oficiu, certificatul de atestare fiscală.
(7)Certificatul de atestare fiscală emis potrivit alin. (6) se comunică contribuabililor/plătitorilor
prevăzuţi la alin. (1).
(8)Conversia obligaţiilor cuprinse în certificatul de atestare fiscală se face la valoarea nominală a
acţiunilor.
(9)Data stingerii obligaţiilor prevăzute la alin. (1) este data realizării conversiei.
(10)Operarea în evidenţele contabile ale contribuabilului/plătitorului a conversiei în acţiuni a creanţei
prevăzute la alin. (1) se face în baza certificatului de atestare fiscală emis de organul fiscal competent
potrivit alin. (6) şi comunicat contribuabilului/plătitorului potrivit alin. (7).
(11)Începând cu data emiterii certificatului de atestare fiscală, pentru obligaţiile principale datorate
de contribuabil/plătitor care fac obiectul conversiei în acţiuni, nu se calculează şi nu se datorează
obligaţii accesorii.
(12)Pentru obligaţiile care fac obiectul prezentului articol, executarea silită se suspendă la data
intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (2) şi încetează la data conversiei în
acţiuni a creanţelor.
(13)Instituţia publică sub autoritatea căreia funcţionează contribuabilul/plătitorul exercită drepturile
şi obligaţiile statului român, în calitate de acţionar unic sau majoritar, după caz, şi înregistrează
acţiunile emise de contribuabil/plătitor în favoarea statului ca urmare a conversiei creanţelor
prevăzute la alin. (1), ţinându-se evidenţa acestora distinct potrivit reglementărilor privind
contabilitatea instituţiilor publice în vigoare.
(14)La contribuabilii/plătitorii la care o unitate administrativ-teritorială/subdiviziune administrativteritorială
este acţionar integral sau majoritar, se poate aproba, în condiţiile legii şi cu respectarea
procedurilor privind ajutorul de stat, conversia în acţiuni a obligaţiilor fiscale principale administrate
de organul fiscal local reprezentând impozite, taxe locale şi alte sume datorate bugetului local,
inclusiv amenzile de orice fel care se fac venit la bugetul local, precum şi obligaţiile fiscale accesorii,
datorate şi neachitate.
(15)În aplicarea alin. (14), prin hotărâre a autorităţii deliberative, se aprobă contribuabilii/plătitorii la
care se realizează stingerea obligaţiilor fiscale prin conversie în acţiuni.
(16)Prevederile alin. (3)-(13) sunt aplicabile în mod corespunzător şi pentru conversia prevăzută la
alin. (14).

Art. 264¹: Cesiunea creanţelor bugetare

Indice

(1)Creditorul bugetar poate cesiona creanţele bugetare datorate de debitorii aflaţi în procedura
insolvenţei.
(2)Dacă până la data stabilită în anunţul publicitar nu se înregistrează decât o singură ofertă, preţul şi
celelalte clauze ale contractului de cesiune se stabilesc prin negociere directă. În situaţia în care
există mai mulţi ofertanţi, cesiunea de creanţă se va realiza ca urmare a unei proceduri competitive
organizate de către creditorul bugetar bazate pe criteriul celui mai mare preţ al cesiunii oferit şi pe al
celui mai scurt termen de plată a preţului cesiunii.
(3)În situaţia în care plata preţului cesiunii se face într-o perioadă mai mare de 30 de zile de la data
încheierii contractului de cesiune, se datorează dobânzi sau majorări de întârziere, după caz, potrivit
prezentului cod. Nivelul majorării de întârziere este de 0,5% pe lună sau pe fracţiune de lună, după
caz.
(3¹)Cesionarul creanţei bugetare preia, ca urmare a cesiunii de creanţă, toate drepturile şi garanţiile
creditorului bugetar.
(4)Dacă cesionarul nu plăteşte creditorului bugetar, la termenele prevăzute în contract, preţul
cesiunii, contractul de cesiune reprezintă titlu executoriu pentru creditorul bugetar, iar creanţa
acestuia este o creanţă bugetară ce poate fi recuperată potrivit prezentului cod.
(5)Dacă cesionarul nu plăteşte creditorului bugetar preţul cesiunii, la termenele stipulate în contract,
contractul de cesiune reprezintă titlu executoriu pentru creditorul bugetar, iar creanţa acestuia este o
creanţă bugetară ce poate fi recuperată potrivit prezentului cod.
(6)Sumele obţinute în urma cesiunii creanţelor bugetare se fac venit la bugetul de stat sau la bugetul
local, după caz.

Art. 265: Conduita organului fiscal în cazul insolvabilităţii şi al deschiderii procedurii

insolvenţei potrivit Legii nr. 85/2014
(1)În sensul prezentului cod este insolvabil debitorul ale cărui venituri şi/sau bunuri urmăribile au o
valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată sau care nu are venituri ori bunuri urmăribile. În
acest sens, organul fiscal comunică debitorului procesul-verbal de insolvabilitate.
(1¹)Se consideră debitori care nu au venituri sau bunuri urmăribile şi următoarele categorii:
a)debitorii ce deţin în proprietate bunuri a căror valorificare acoperă cel mult cheltuielile estimate de
executare silită;
b)debitorii care deţin în proprietate bunuri a căror valoare este mai mică de 2% din cuantumul
obligaţiilor fiscale restante.
(2)Pentru obligaţiile fiscale ale debitorilor declaraţi în stare de insolvabilitate care nu au venituri sau
bunuri urmăribile, conducătorul organului de executare silită dispune scoaterea creanţei din evidenţa
curentă şi trecerea ei într-o evidenţă separată pe baza procesului-verbal de insolvabilitate.
(3)În cazul debitorilor prevăzuţi la alin. (2) executarea silită se întrerupe. Organul fiscal are obligaţia
ca cel puţin o dată pe an să efectueze o investigaţie asupra stării acestor contribuabili, care nu
constituie acte de executare silită.
(4)În cazurile în care se constată că debitorii au dobândit venituri sau bunuri urmăribile, organele de
executare silită iau măsurile necesare de trecere din evidenţa separată în evidenţa curentă şi de
executare silită.
(4¹)În cazul în care ulterior declarării stării de insolvabilitate debitorii înregistrează alte obligaţii
fiscale restante, organul fiscal comunică un proces-verbal adiţional la procesul-verbal de
insolvabilitate, în care se înscriu creanţele fiscale născute ulterior declarării stării de insolvabilitate.
Prevederile alin. (2)-(4) se aplică în mod corespunzător.
(5)În vederea recuperării creanţelor fiscale de la debitorii care se află în stare de insolvenţă potrivit
Legii nr. 85/2014, organul fiscal solicită înscrierea la masa credală a impozitelor, taxelor,
contribuţiilor sociale existente în evidenţa creanţelor fiscale la data declarării insolvenţei.
(6)Dispoziţiile alin. (5) se aplică şi în vederea recuperării creanţelor fiscale de la debitorii aflaţi în
lichidare în condiţiile legii.
(7)Cererile organelor fiscale privind începerea procedurii insolvenţei sunt scutite de consemnarea
vreunei cauţiuni.
(8)În situaţia în care organul fiscal central deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor,
A.N.A.F. poate decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i şi remuneraţia.
Confirmarea administratorului judiciar/lichidatorului desemnat de A.N.A.F. de către judecătorulsindic
se efectuează, conform art. 45 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2014.
(9)În dosarele în care organul fiscal deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor, acesta are
dreptul să verifice activitatea administratorului judiciar/lichidatorului şi să îi solicite prezentarea
documentelor referitoare la activitatea desfăşurată şi onorariile încasate.

Art. 266: Anularea creanţelor fiscale

(1)În situaţiile în care cheltuielile de executare, exclusiv cele privind comunicarea prin poştă, sunt
mai mari decât creanţele fiscale supuse executării silite, conducătorul organului de executare silită
poate aproba anularea debitelor respective.
(2)În cazul prevăzut la art. 265 alin. (2), dacă la sfârşitul perioadei de prescripţie se constată că
debitorul nu a dobândit bunuri sau venituri urmăribile, organele de executare silită procedează la
anularea obligaţiilor fiscale.
(3)Anularea se face şi atunci când organul fiscal constată că debitorul persoană fizică este dispărut
sau decedat fără să fi lăsat venituri ori bunuri urmăribile.
(4)Obligaţiile fiscale datorate de debitori, persoane juridice, radiaţi din registrele în care au fost
înregistraţi potrivit legii se anulează după radiere dacă pentru plata acestora nu s-a atras răspunderea
altor persoane, potrivit legii.
(4¹)Obligaţiile fiscale datorate de debitori, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice
în mod independent sau profesii libere, precum şi asocieri şi alte entităţi fără personalitate
juridică, radiaţi din registrele în care au fost înregistraţi potrivit legii, se anulează după
radiere, inclusiv în situaţia în care obligaţiile au fost preluate de alţi debitori în conformitate cu
prevederile art. 23.
*) Prin Decizia nr. 20/2023 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea în vederea pronunţării
unei hotărâri prealabile şi stabileşte următoarele:
În interpretarea şi aplicarea art. 266 alin. (41) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură
fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, anularea obligaţiei fiscale datorate de debitorul
persoană fizică care desfăşoară activităţi în mod independent, ca urmare a radierii debitorului din
registrul în care a fost înregistrat potrivit legii, nu împiedică preluarea obligaţiei fiscale de către
persoana fizică în condiţiile art. 23 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură fiscală.
*) ICCJ admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secţia de contencios administrativ şi
fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
"În interpretarea prevederilor art. 266 alin. (41) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură
fiscală, coroborate cu prevederile art. 23 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură fiscală, în ipoteza
specială a incidenţei prevederilor art. 181 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a
insolvenţei şi de insolvenţă, forma în vigoare anterior modificării survenite prin Legea nr. 216/2022,
în cazul anulării obligaţiilor fiscale datorate de debitorul persoană fizică în desfăşurarea activităţii în
mod independent, ca urmare a radierii debitorului din registrul în care a fost înregistrat, incidenţa art. 181 din Legea nr. 85/2014 împiedică preluarea obligaţiilor de către persoana fizică."
(5)Creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central, aflate în sold la data de 31
decembrie a anului, mai mici de 40 lei, se anulează. Plafonul se aplică totalului creanţelor fiscale
datorate şi neachitate de debitori.
(6)În cazul creanţelor fiscale administrate de organul fiscal local, prin hotărâre, autorităţile
deliberative pot stabili plafonul creanţelor fiscale care pot fi anulate, care nu poate depăşi limita
maximă prevăzută la alin. (5).
(7)Prevederile alin. (6) se aplică totalului creanţelor fiscale datorate şi neachitate de debitori aflate în
sold la data de 31 decembrie a anului.
(8)Creanţele fiscale restante administrate de organul fiscal central şi local se anulează şi în
următoarele situaţii:
a)ulterior închiderii procedurii insolvenţei, în situaţia în care creanţele nu sunt admise la masa
credală potrivit legii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau
frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase,
inclusiv în cazul atragerii răspunderii acestuia, potrivit legii;
b)ulterior închiderii procedurii de reorganizare judiciară, în situaţia în care creanţele fiscale nu sunt
acceptate în planul de reorganizare confirmat de judecătorul-sindic, sub rezerva ca debitorii să se
conformeze planului de reorganizare aprobat.
(9)Pe toată perioada derulării procedurii insolvenţei sau reorganizării judiciare, după caz, creanţele
prevăzute la alin. (8) nu se sting.

Art. 266¹: Sfera de aplicare

Indice

(1)Prezentul capitol se aplică pentru executarea silită a tuturor creanţelor bugetare stabilite
prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală, provenite din săvârşirea de
infracţiuni, astfel:
a)sumele reprezentând repararea prejudiciului material;
b)amenzi;
c)cheltuieli judiciare;
d)sume confiscate.
(2)Prin cazuri speciale de executare în sensul prezentului capitol se înţelege cazurile date în
competenţa organului de executare prevăzut la art. 220 alin. (21) lit. a).

Art. 266²: Comunicarea actelor de executare silită în cazuri speciale

Indice

Prin excepţie de la prevederile art. 47 alin. (1), în cazul debitorului care datorează sume de natura
celor prevăzute la art. 2661 şi care este arestat preventiv sau deţinut în penitenciar, comunicarea
actelor de executare silită se realizează la sediul locului de deţinere.

Art. 266³: Executarea silită în cazul debitorilor insolvenţi

Indice

(1)Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi
de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, executarea silită a creanţelor prevăzute la
art. 2661 datorate de debitorii declaraţi insolvenţi se realizează potrivit dispoziţiilor prezentului cod.
(2)Prin excepţie de la prevederile art. 220 alin. (8), în cazul debitorului care datorează sume de natura
celor prevăzute la art. 2661 şi pentru care s-a dispus atragerea răspunderii potrivit prevederilor
legislaţiei privind insolvenţa, coordonarea executării silite revine organului de executare silită cazuri
speciale în a cărui rază teritorială îşi are/şi-a avut domiciliul fiscal debitorul insolvent.
Art. 2664: Titlul executoriu şi condiţiile pentru începerea executării silite
Prin excepţie de la dispoziţiile art. 226 alin. (1), pentru creanţele prevăzute la art. 2661 stabilite prin
hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în materie penală, se aplică măsurile de executare silită
prevăzute de prezentul cod, fără a se emite alt titlu executoriu de către organul de executare.

Art. 266⁵: Condiţiile începerii executării silite cazuri speciale

Indice

Prin excepţie de la dispoziţiile art. 230, pentru creanţele prevăzute la art. 2661 se aplică măsurile de
executare silită prevăzute de prezentul cod, fără comunicarea somaţiei.

Art. 267: Dispoziţii speciale privind colectarea

(1)Prevederile prezentului titlu se aplică şi pentru colectarea amenzilor de orice fel şi altor creanţe
bugetare, pe baza unor titluri executorii de creanţă bugetară, transmise spre recuperare organului
fiscal.
(2)Pentru recuperarea ajutoarelor de stat şi de minimis, prin excepţie de la dispoziţiile art. 230 alin.
(1), executarea silită prin poprire şi/sau sechestru asupra bunurilor mobile sau imobile poate începe
oricând după comunicarea somaţiei, fără a fi necesară împlinirea termenului de 15 zile.

Art. 268: Posibilitatea de contestare

(1)Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula
contestaţie potrivit prezentului titlu. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură
dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal.
(2)Este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un
act administrativ fiscal. În lipsa unui act administrativ fiscal, devin incidente prevederile art. 8 alin.
(1) teza a doua şi art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Baza de impozitare şi creanţa fiscală stabilite prin decizie de impunere se contestă numai
împreună.
(4)Pot fi contestate în condiţiile alin. (3) şi deciziile de nemodificare a bazei de impozitare prin care
nu sunt stabilite creanţe fiscale.
(5)În cazul deciziilor referitoare la baza de impozitare, reglementate potrivit art. 99 alin. (1),
contestaţia se poate depune de orice persoană care participă la realizarea venitului.
(6)Bazele de impozitare constatate separat într-o decizie referitoare la baza de impozitare pot fi
atacate numai prin contestarea acestei decizii.

Intrebari juridice

Cum pot recupera banii din conturile bancare după o poprire ANAF pentru o declarație de venit incorectă? Cum pot recupera aurul cu valoare sentimentală confiscat de ANAF de la o casă de amanet? Cum pot contesta un titlu executoriu emis de ANAF pentru venituri din investiții externe? Poate ANAF să colecteze TVA pentru anii 2020-2025 pe baza unei decizii emise acum 12 ani? De ce ANAF adaugă sume restante și majorări după trei ani? Cum pot contesta și reduce impozitul și penalitățile pentru o clădire evaluată greșit? Cum pot rezolva o problemă cu o înștiințare de la ANAF? Cum pot anula și recupera sumele reținute nejustificat de ANAF?

Art. 269: Forma şi conţinutul contestaţiei

(1)Contestaţia se formulează în scris şi va cuprinde:
a)datele de identificare a contestatorului;
b)obiectul contestaţiei;
c)motivele de fapt şi de drept;
d)dovezile pe care se întemeiază;
e)semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia. Dovada calităţii de împuternicit al
contestatorului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii.
(2)Obiectul contestaţiei îl constituie sumele şi măsurile stabilite şi înscrise de organul fiscal în titlul
de creanţă sau în actul administrativ fiscal atacat, precum şi sumele şi măsurile nestabilite de către
organul fiscal, dar pentru care există această obligaţie potrivit legii.
(3)În contestaţiile care au ca obiect sume se specifică cuantumul sumei totale contestate,
individualizată pe categorii de creanţe fiscale, precum şi accesorii ale acestora. În situaţia în care se
constată nerespectarea acestei obligaţii, organul fiscal de soluţionare competent solicită
contestatorului, în scris, ca acesta să precizeze, în termen de 5 zile de la comunicarea solicitării,
cuantumul sumei contestate, individualizată. În cazul în care contestatorul nu comunică suma, se
consideră contestat întregul act administrativ fiscal atacat.
(4)Contestaţia se depune la organul fiscal emitent al actului administrativ atacat şi nu este supusă
taxelor extrajudiciare de timbru.

Art. 270: Termenul de depunere a contestaţiei

(1)Contestaţia se depune în termen de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal,
sub sancţiunea decăderii.
(2)În cazul în care contestaţia nu este depusă la organul fiscal emitent, aceasta se înaintează, în
termen de cel mult 5 zile de la data primirii, organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
(3)Organul fiscal emitent al actului administrativ fiscal contestat întocmeşte dosarul contestaţiei,
precum şi referatul cu propuneri de soluţionare şi le înaintează, în termen de cel mult 5 zile de la data
primirii, organului de soluţionare competent.
(4)Dacă actul administrativ fiscal nu conţine elementele prevăzute la art. 46 alin. (2) lit. i),
contestaţia poate fi depusă, în termen de 3 luni de la data comunicării actului administrativ fiscal, la
organul fiscal emitent al actului administrativ atacat.

Art. 271: Retragerea contestaţiei

(1)Contestaţia poate fi retrasă de către contestator până la soluţionarea acesteia. În acest caz, organul
de soluţionare competent comunică contestatorului decizia prin care se ia act de renunţarea la
contestaţie.
(2)Prin retragerea contestaţiei nu se pierde dreptul de a se înainta o nouă contestaţie în interiorul
termenului prevăzut la art. 270.

Art. 272: Organul competent

(1)Contestaţiile formulate împotriva titlurilor de creanţă, precum şi împotriva altor acte
administrativ-fiscale emise de organul fiscal central se soluţionează de către structura specializată de
soluţionare a contestaţiilor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
(2)Activitatea de soluţionare a contestaţiilor se realizează de către structura specializată din cadrul
aparatului propriu al Ministerului Finanţelor Publice atât la nivel central, cât şi la nivel teritorial.
(3)Competenţa şi atribuţiile structurii specializate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi ale
structurilor teritoriale de soluţionare a contestaţiilor se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor
publice.
(4)Contestaţiile formulate împotriva actelor administrativ-fiscale emise de organele fiscale locale din
cadrul autorităţilor administraţiei publice locale se soluţionează de către aceste organe fiscale.
(5)Contestaţiile formulate împotriva actelor administrativ-fiscale emise de alte autorităţi publice care,
potrivit legii, administrează creanţe fiscale se soluţionează de către aceste autorităţi.

Art. 273: Decizia de soluţionare

(1)În soluţionarea contestaţiei, organul de soluţionare competent se pronunţă prin decizie.
(2)Decizia emisă în soluţionarea contestaţiei este obligatorie pentru organul fiscal emitent al actelor
administrative fiscale contestate.

Art. 274: Forma şi conţinutul deciziei de soluţionare a contestaţiei

(1)Decizia de soluţionare a contestaţiei se emite în formă scrisă şi cuprinde: preambulul,
considerentele şi dispozitivul.
(2)Preambulul cuprinde: denumirea organului învestit cu soluţionarea, datele de identificare ale
contestatorului, numărul de înregistrare a contestaţiei la organul de soluţionare competent, obiectul
cauzei, precum şi sinteza susţinerilor părţilor atunci când organul competent de soluţionare a
contestaţiei nu este organul emitent al actului atacat.
(3)Considerentele cuprind motivele de fapt şi de drept care au format convingerea organului de
soluţionare competent în emiterea deciziei.
(4)Dispozitivul cuprinde soluţia pronunţată, calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată
şi instanţa competentă.
(5)Decizia se semnează de către conducătorul structurii de soluţionare a contestaţiei sau de persoana
cu funcţie de conducere împuternicită de acesta, după caz.

Art. 275: Introducerea altor persoane în procedura de soluţionare

(1)Organul de soluţionare competent poate introduce, din oficiu sau la cerere, în soluţionarea
contestaţiei, după caz, alte persoane ale căror interese juridice de natură fiscală sunt afectate în urma
emiterii deciziei de soluţionare a contestaţiei. Înainte de introducerea altor persoane, contestatorul va
fi ascultat conform art. 9.
(2)Persoanele care participă la realizarea venitului în sensul art. 268 alin. (5) şi nu au înaintat
contestaţie vor fi introduse din oficiu.
(3)Persoanei introduse în procedura de contestaţie i se vor comunica toate cererile şi declaraţiile
celorlalte părţi. Această persoană are drepturile şi obligaţiile părţilor rezultate din raportul juridic
fiscal ce formează obiectul contestaţiei şi are dreptul să înainteze propriile sale cereri.
(4)Dispoziţiile Codului de procedură civilă, republicat, referitoare la intervenţia forţată şi voluntară
sunt aplicabile.

Art. 276: Soluţionarea contestaţiei

(1)În soluţionarea contestaţiei organul competent verifică motivele de fapt şi de drept care au stat la
baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestaţiei se face în raport cu susţinerile părţilor,
cu dispoziţiile legale invocate de acestea şi cu documentele existente la dosarul cauzei. Soluţionarea
contestaţiei se face în limitele sesizării.
(2)Organul de soluţionare competent, pentru lămurirea cauzei, poate solicita:
a)punctul de vedere al direcţiilor de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, A.N.A.F.
sau al altor instituţii şi autorităţi competente să se pronunţe în cauzele respective;
b)efectuarea, de către organele competente, a unei constatări la faţa locului în condiţiile art. 65.
(3)Prin soluţionarea contestaţiei nu se poate crea o situaţie mai grea contestatorului în propria cale de
atac.
(4)Contestatorul, intervenienţii sau împuterniciţii acestora poate/pot să depună probe noi în
susţinerea cauzei. În această situaţie, organului fiscal emitent al actului administrativ fiscal atacat i se
oferă posibilitatea să se pronunţe asupra acestora.
(5)Contestatorul/Intervenientul sau împuterniciţii acestora poate/pot solicita organului de soluţionare
competent susţinerea orală a contestaţiei. În acest caz, organul de soluţionare fixează un termen
pentru susţinerea acesteia. Această solicitare poate fi adresată organului de soluţionare competent în
termen de cel mult 30 de zile de la data înregistrării contestaţiei, sub sancţiunea decăderii. La
solicitarea contestatorului/intervenientului sau împuterniciţilor acestora, organul de soluţionare este
obligat să asigure acestuia/acestora accesul la toate probele ce au legătură cu soluţionarea contestaţiei
fiscale, cu excepţia cazului în care obiective de interes general justifică restrângerea accesului la
respectivele probe.
(6)Organul de soluţionare competent se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra
celor de fond, iar, când se constată că acestea sunt întemeiate, nu se mai procedează la analiza pe
fond a cauzei.
(7)Contestaţiile formulate potrivit prezentului titlu se soluţionează în termenul prevăzut la art. 77.

Art. 277: Suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă

(1)Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea
cauzei atunci când:
a)organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa
indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de
impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată
în procedură administrativă;
b)soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face
obiectul unei alte judecăţi.
(2)La cererea contestatorului, organul de soluţionare competent suspendă procedura şi stabileşte
termenul până la care aceasta se suspendă. Termenul de suspendare nu poate fi mai mare de 6 luni de
la data acordării. Suspendarea poate fi solicitată o singură dată.
(3)Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau,
după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent potrivit alin. (2),
indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat ori nu.
(4)Hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă
organelor de soluţionare competente, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă.

Art. 278: Suspendarea executării actului administrativ fiscal

(1)Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului
administrativ fiscal.
(2)Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contestatorului de a cere
suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii nr. 554/2004, cu
modificările şi completările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se
depune o cauţiune, după cum urmează:
a)de 10%, dacă această valoare este până la 10.000 lei;
b)de 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depăşeşte 10.000 lei;
c)de 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depăşeşte 100.000 lei;
d)de 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depăşeşte 1.000.000 lei.
e)1.000 lei, dacă obiectul contestaţiei nu este evaluabil în bani.
(3)În cazul suspendării executării actului administrativ fiscal, dispusă de instanţele de judecată în
baza prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, toate efectele actului
administrativ fiscal sunt suspendate până la încetarea acesteia şi obligaţiile fiscale nu se înscriu în
certificatul de atestare fiscală. Aceste efecte privesc atât obligaţiile fiscale principale individualizate
în actul administrativ suspendat la executare, cât şi obligaţiile fiscale accesorii aferente acestora,
chiar dacă aceste obligaţii fiscale accesorii sunt individualizate în acte administrative fiscale care nu
sunt suspendate la executare.
(4)Prin excepţie de la prevederile art. 173 şi ale art. 181, în cazul în care instanţa judecătorească de
contencios administrativ admite cererea contribuabilului/plătitorului de suspendare a executării
actului administrativ fiscal, potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările
ulterioare, nu se datorează penalităţi de întârziere sau penalităţi de nedeclarare pe perioada
suspendării. În cazul creanţelor administrate de organul fiscal local, pe perioada suspendării se
datorează majorări de întârziere de 0,5% pe lună sau pe fracţiune de lună, reprezentând echivalentul
prejudiciului.
(5)Suspendarea executării actului administrativ fiscal dispusă potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004,
cu modificările şi completările ulterioare, încetează de drept şi fără nicio formalitate dacă acţiunea în
anularea actului administrativ fiscal nu a fost introdusă în termen de 60 de zile de la data comunicării
deciziei de soluţionare a contestaţiei.
(6)În cazul în care s-a formulat o cerere de suspendare a actului administrativ fiscal în temeiul art. 14
din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, iar
cauţiunea prevăzută la alin. (2) este deja consemnată la dispoziţia instanţei, nu este necesară
consemnarea unei noi cauţiuni în situaţia în care se solicită suspendarea actului administrativ fiscal în
temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu condiţia ca, la
data pronunţării asupra cererii de suspendare în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cauţiunea să
fie consemnată efectiv la dispoziţia instanţei.

Art. 279: Soluţii asupra contestaţiei

(1)Prin decizie, contestaţia poate fi admisă ori respinsă, în totalitate sau în parte.
(2)În cazul admiterii contestaţiei se decide, după caz, anularea totală sau parţială a actului atacat.
(2¹)În cazul respingerii contestaţiei, se decide, după caz, confirmarea totală sau parţială a actului
atacat.
(3)Prin decizie se poate desfiinţa, total sau parţial, actul administrativ atacat în situaţia în care, din
documentele existente la dosar şi în urma demersurilor întreprinse la organul fiscal emitent, nu se
poate stabili situaţia de fapt în cauza supusă soluţionării prin raportare la temeiurile de drept invocate
de organul competent şi de contestator. În acest caz, organul fiscal competent urmează să încheie un
nou act administrativ fiscal care trebuie să aibă în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare
a contestaţiei. Pentru un tip de creanţă fiscală şi pentru o perioadă supusă impozitării, desfiinţarea
actului administrativ fiscal se poate pronunţa o singură dată.
(4)Soluţia de desfiinţare este pusă în executare în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei
în cazul contribuabililor mari şi mijlocii şi în termen de 30 zile în cazul celorlalţi contribuabili, iar
noul act administrativ fiscal emis vizează strict aceeaşi perioadă şi acelaşi obiect al contestaţiei
pentru care s-a pronunţat soluţia de desfiinţare.
(4¹)În cazul persoanelor fizice care au fost supuse verificării situaţiei fiscale personale, soluţia de
desfiinţare este pusă în executare de către organul fiscal prin comunicarea unei decizii, într-un
termen ce nu poate fi mai mare de 240 de zile, calculat de la data comunicării deciziei de desfiinţare.
(5)Prin decizie se poate suspenda soluţionarea cauzei, în condiţiile prevăzute de art. 277.
(6)Prin decizie se poate constata nulitatea actului atacat.
(7)În cazul soluţiilor de desfiinţare, dispoziţiile art. 129 alin. (3) se aplică în mod corespunzător
pentru toate categoriile de acte administrativ fiscale contestate, chiar dacă la data refacerii inspecţiei/
controlului termenul de prescripţie ar fi împlinit.

Art. 280: Respingerea contestaţiei pentru neîndeplinirea condiţiilor procedurale

(1)Dacă organul de soluţionare competent constată neîndeplinirea unei condiţii procedurale,
contestaţia se respinge fără a se proceda la analiza pe fond a cauzei.
(2)Contestaţia nu poate fi respinsă dacă poartă o denumire greşită.

Art. 281: Comunicarea deciziei şi calea de atac

(1)Decizia privind soluţionarea contestaţiei se comunică contestatorului, persoanelor introduse în
procedura de soluţionare a contestaţiei, precum şi organului fiscal emitent al actului administrativ
atacat.
(2)Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor împreună cu actele administrative fiscale la
care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura
de soluţionare a contestaţiei, la instanţa judecătorească de contencios administrativ
competentă, în condiţiile legii.
*) Prin Decizia nr. 20/2023 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite sesizarea în vederea pronunţării
unei hotărâri prealabile şi stabileşte următoarele:
În interpretarea şi aplicarea art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură
fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la prevederile art. 8 alin. (1) teza
finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare,
motivele de nelegalitate invocate în cererea de anulare a deciziei de soluţionare a contestaţiei şi a
actelor administrative fiscale la care aceasta se referă nu sunt limitate la cele invocate în contestaţia
administrativă.
(3)În situaţia atacării la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin.
(2) a deciziei prin care s-a dispus desfiinţarea, încheierea noului act administrativ fiscal ca urmare a
soluţiei de desfiinţare emise în procedura de soluţionare a contestaţiei se face în termen de 60 de zile
în cazul contribuabililor mari şi mijlocii şi în termen de 30 zile în cazul celorlalţi contribuabili, de la
data aducerii la cunoştinţa organului fiscal a deciziei de desfiinţare.
(3¹)În situaţia atacării la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit
alin. (2) a deciziei prin care s-a dispus desfiinţarea, încheierea noului act administrativ fiscal ca
urmare a refacerii verificării situaţiei fiscale personale se realizează în termenul prevăzut la art. 279
alin. (41).
(4)În situaţia în care instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin. (2)
admite, în totalitate sau în parte, acţiunea prevăzută la alin. (3) sau (31), organul fiscal emitent
anulează în mod corespunzător noul act administrativ fiscal, precum şi, după caz, actele
administrative subsecvente, iar contestatorul este pus în situaţia anterioară emiterii deciziei de
desfiinţare.
(5)În situaţia nesoluţionării contestaţiei în termen de 6 luni de la data depunerii contestaţiei,
contestatorul se poate adresa, pentru anularea actului, instanţei de contencios administrativ
competente potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. La calculul
termenului de 6 luni nu se iau în considerare perioadele prevăzute la art. 77 alin. (2) şi nici cele în
care procedura de soluţionare a contestaţiei este suspendată potrivit art. 277.
(6)Procedura de soluţionare a contestaţiei încetează la data la care structurii specializate de
soluţionare a contestaţiei i s-a adus la cunoştinţă despre acţiunea în contencios administrativ
formulată de contribuabil/plătitor.
(7)În situaţia atacării la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin.
(2) a deciziei prin care s-a respins contestaţia de către organul fiscal fără ca acesta să intre în
cercetarea fondului raportului juridic fiscal, dacă instanţa constată că soluţia adoptată de către
organul fiscal este nelegală şi/sau netemeinică, se va pronunţa şi asupra fondului raportului juridic
fiscal.

Art. 281¹: Reexaminarea deciziei de soluţionare

Indice

(1)Decizia emisă în soluţionarea contestaţiei poate fi reexaminată, de către organul de
soluţionare competent, la cererea contribuabilului/plătitorului, pentru următoarele situaţii:
a)nu s-a avut în vedere aplicarea în speţă a anumitor dispoziţii legale care ar fi schimbat fundamental
soluţia adoptată;
b)ulterior emiterii deciziei de către structura de soluţionare a contestaţiei se emite o decizie de către
Comisia fiscală centrală care oferă o altă interpretare dispoziţiilor legale incidente speţei;
c)anterior sau ulterior emiterii deciziei de către structura de soluţionare a contestaţiei se adoptă o
hotărâre judecătorească a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României fie pentru dezlegarea de
principiu a unor chestiuni de drept, fie un recurs în interesul legii care dictează o anumită practică
judiciară pentru problematica supusă analizei diferită de cea din decizia de soluţionare a contestaţiei;
d)anterior sau ulterior emiterii deciziei de către structura de soluţionare a contestaţiei se adoptă o
hotărâre a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, care este contrară deciziei de soluţionare a
contestaţiei administrative.
(2)Cererea de reexaminare poate fi depusă:
a)în cazul deciziilor de soluţionare a contestaţiilor care fac obiectul acţiunii în contencios
administrativ, pe perioada judecării cauzei;
b)în cazul deciziilor de soluţionare a contestaţiilor pentru care nu s-a formulat acţiune în contencios
administrativ, în termen de un an de la data comunicării deciziei de soluţionare, sub sancţiunea
decăderii, chiar dacă obligaţia fiscală a fost stinsă.
(3)În urma reexaminării deciziei emise în soluţionarea contestaţiei, organul de soluţionare competent
o poate confirma sau o poate retracta, emiţând o nouă decizie.
(4)În situaţia prevăzută la alin. (2) lit. a), decizia emisă în urma cererii de reexaminare poate fi
comunicată până la data încheierii dezbaterilor în fond în faţa primei instanţe. Dacă organul de
soluţionare competent a confirmat decizia iniţială, acţiunea în contencios administrativ îşi continuă
cursul.
(5)În cazul în care decizia emisă în urma cererii de reexaminare nu a fost comunicată până la data
încheierii dezbaterilor în fond în faţa primei instanţe, aceasta nu se mai comunică şi nu produce
niciun efect juridic.
(6)În situaţia prevăzută la alin. (2) lit. b), decizia de confirmare poate fi atacată la instanţa de
contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.

Art. 282: Procedura amiabilă

(1)Prevederile prezentului articol se completează cu prevederile Convenţiei 90/436/CEE privind
eliminarea dublei impuneri în legătură cu ajustarea profiturilor întreprinderilor asociate, ale Codului
de conduită revizuit pentru punerea în aplicare efectivă a Convenţiei privind eliminarea dublei
impuneri în legătură cu ajustarea profiturilor întreprinderilor asociate (2009/C322/01), precum şi ale
convenţiilor sau acordurilor de evitare/eliminare a dublei impuneri încheiate de România cu alte
state.
(2)În România, autoritatea competentă în realizarea procedurii amiabile este A.N.A.F.
(3)În sensul prezentului articol, expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a)chestiune litigioasă - faptul care generează litigii în urma interpretării şi aplicării convenţiilor sau
acordurilor de evitare/eliminare a dublei impuneri la care România este parte;
b)persoană afectată - orice persoană fizică sau juridică cu rezidenţa fiscală în România sau într-un
stat cu care România are încheiată o convenţie sau un acord de evitare/eliminare a dublei impuneri şi
a cărei impozitare este afectată direct de o chestiune litigioasă.
(4)În baza prevederilor convenţiei sau acordului de evitare/eliminare a dublei impuneri încheiat de
România cu un alt stat, când o persoană afectată consideră că măsurile luate de unul sau de ambele
state contractante au sau vor avea ca rezultat o impozitare a acestuia care nu este conformă cu
prevederile acelei convenţii sau acord, indiferent de căile de atac interne, acea persoană îşi poate
prezenta cazul privind o chestiune litigioasă autorităţii competente a oricăruia dintre statele
contractante, dacă convenţia sau acordul respectiv prevede această posibilitate.
(5)În cazul în care prevederile convenţiei sau acordului de evitare/eliminare a dublei impuneri
încheiat de România cu un alt stat nu stabilesc posibilitatea de adresare către autoritatea competentă a
oricăruia dintre statele contractante, persoana afectată rezidentă în România poate solicita A.N.A.F.,
indiferent de căile de atac interne, iniţierea procedurii amiabile atunci când consideră că măsurile
luate de unul sau de ambele state contractante au sau vor avea ca rezultat o impozitare a acestuia care
nu este conformă cu prevederile convenţiei sau acordului.
(6)În cazul în care prevederile convenţiei sau acordului de evitare/eliminare a dublei impuneri
încheiat de România cu un alt stat nu stabilesc posibilitatea de adresare către autoritatea competentă a
oricăruia dintre statele contractante şi A.N.A.F. consideră că solicitarea persoanei afectate nu poate fi
admisă întrucât aceasta nu conţine informaţiile şi documentele necesare sau nu a fost prezentată în
termen, A.N.A.F. notifică autoritatea competentă a statului cu care România are încheiată o
convenţie sau un acord de evitare/eliminare a dublei impuneri asupra acestui fapt sau implementează
un proces de consultare bilaterală care permite autorităţii competente a celuilalt stat să îşi prezinte
opiniile cu privire la obiectul procedurii amiabile. Admisibilitatea solicitării din perspectiva
informaţiilor şi documentelor necesare se analizează prin parcurgerea procedurii prevăzute la art. 283
3 alin. (6)-(9).
(7)Cazul privind chestiunea litigioasă trebuie prezentat de persoana afectată în termen de trei ani sau
în termenul prevăzut în convenţia sau acordul de evitare/eliminare a dublei impuneri, calculat de la
data comunicării actului administrativ fiscal sau orice altă notificare din care rezultă o impozitare
care nu este în conformitate cu prevederile convenţiei sau acordului de evitare/eliminare a dublei
impuneri încheiat de România cu un alt stat.
(8)Dacă convenţia sau acordul de evitare/eliminare a dublei impuneri încheiat de România cu alt stat
prevede o perioadă de prezentare a cazului mai scurtă decât perioada de trei ani prevăzută la alin. (7),
această perioadă se extinde la trei ani.
(9)Cu scopul de a evita/elimina dubla impunere ce contravine convenţiei sau acordului, A.N.A.F.
întreprinde demersuri cu autoritatea competentă din celălalt stat dacă A.N.A.F. nu poate soluţiona
cazul unilateral.
(10)A.N.A.F., în realizarea procedurii amiabile, participă la negocieri cu cealaltă autoritate
competentă în vederea evitării/eliminării dublei impuneri ce contravine convenţiei sau acordului. În
realizarea activităţii de negociere, echipa competentă în soluţionarea procedurii amiabile propune
conducerii instituţiei un mandat privind opţiunile de negociere ce pot fi acceptate de România în
procesul de negociere cu cealaltă autoritate competentă. Mandatul de negociere poate fi revizuit sau
actualizat după parcursul derulării reuniunilor bilaterale în cadrul cărora, împreună cu cealaltă
autoritate competentă, se analizează în detaliu aspectele de fond ale speţei, ţinând cont de faptele şi
circumstanţele relevante ale cazului.
(11)În cazul procedurilor amiabile în domeniul preţurilor de transfer, mandatul privind opţiunile de
negociere se elaborează prin considerarea tuturor metodelor de stabilire a preţurilor de transfer
menţionate la art. 11 alin. (4) lit. a)-f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi
completările ulterioare, şi în conformitate cu prevederile Liniilor directoare privind preţurile de
transfer emise de către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică pentru societăţile
multinaţionale şi administraţiile fiscale, cu amendamentele/modificările şi completările ulterioare.
Orice modificare legată de alegerea metodei de stabilire a preţurilor de transfer sau de modalitatea de
aplicare a acesteia, comparativ cu situaţia care a stat la baza ajustării profiturilor persoanei afectate,
se fundamentează în elaborarea mandatului de negociere sau la închiderea cazului procedurii
amiabile.
(12)Rezultatul legitim al procesului de negociere şi orice ajustare sau estimare a rezultatului fiscal a
persoanei afectate rezultată în urma procesului de negociere şi în conformitate cu mandatul privind
opţiunile de negociere este considerată valoare de piaţă pentru cazul care face obiectul mandatului în
sensul dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
Mandatul privind opţiunile de negociere se aprobă de către preşedintele A.N.A.F.
(13)În cazul în care A.N.A.F. a ajuns la un acord cu autoritatea competentă a celuilalt stat contractant
privind modul de soluţionare a cazului prezentat, după ce obţine acordul persoanei afectate, A.N.A.F.
emite decizia de soluţionare prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. pe care o transmite de îndată
acesteia. Prin decizia de soluţionare, inclusiv prin decizia de soluţionare emisă în conformitate cu
prevederile art. 2835, se pot modifica sau anula actele administrative ce au stat la baza declanşării
procedurii amiabile.
(14)În cazul în care nu există în derulare o cale de atac administrativă sau judiciară referitoare la
actele administrative ce au stat la baza declanşării procedurii amiabile, A.N.A.F. aprobă, prin ordin al
preşedintelui A.N.A.F., decizia de soluţionare a procedurii amiabile, cu condiţia ca persoana afectată
să renunţe la dreptul de a promova oricare altă cale de atac administrativă sau judiciară referitoare la
actele administrative ce au stat la baza declanşării procedurii amiabile.
(15)În cazul în care sunt în derulare alte căi de atac referitoare la actele administrative ce au stat la
baza declanşării procedurii amiabile, decizia de soluţionare a procedurii amiabile, aprobată prin ordin
al preşedintelui A.N.A.F., devine astfel obligatorie şi executorie numai după ce persoana afectată
prezintă A.N.A.F. dovezi că au fost luate măsuri în vederea încheierii acestora în ceea ce priveşte
rezultatul negocierii. Astfel de dovezi trebuie prezentate în termen de cel mult 60 de zile de la data la
care decizia respectivă a fost comunicată persoanei afectate.
(16)Implementarea rezultatului negocierii se realizează prin ordin al preşedintelui A.N.A.F
independent de orice prevedere naţională legată de prescripţie sau de constatările organului fiscal
care decurg din alte acte administrative fiscale ce au stat la baza chestiunii litigioase.
(17)În cazul în care A.N.A.F. şi autoritatea competentă a celuilalt stat contractant nu au ajuns la un
acord privind modul de soluţionare a cazului prezentat, A.N.A.F. notifică persoana afectată în
legătură cu acest lucru, indicând motivele de fapt şi de drept pentru care nu s-a ajuns la un acord.
(18)Dacă nu se poate ajunge la un acord privind modul de soluţionare a cazului prezentat în termenul
prevăzut, în cazul Convenţiei 90/436/CEE şi al Directivei (UE) 2017/1.852 a Consiliului din 10
octombrie 2017 privind mecanismele de soluţionare a litigiilor fiscale în Uniunea Europeană, la
solicitarea persoanei afectate, A.N.A.F. este obligată să dea curs procedurilor de arbitraj, sub rezerva
acordului celuilalt stat.
(19)A.N.A.F. derulează procedura de arbitraj în condiţiile art. 2836 şi implementează rezultatul
procedurii de arbitraj prin decizie de soluţionare, în condiţiile art. 28315, fără a fi necesar acordul
persoanei afectate.
(20)Atunci când o convenţie sau un acord de evitare/eliminare a dublei impuneri încheiat de
România cu un alt stat nu prevede ajustarea corespunzătoare a bazei de impunere în situaţia în care în
acel stat s-a făcut o ajustare a profiturilor unei întreprinderi, autoritatea competentă din România se
va strădui să rezolve cazurile în care s-a făcut o astfel de ajustare în celălalt stat pe calea procedurii
amiabile.
(21)A.N.A.F. realizează procedura amiabilă şi în cazul în care autoritatea competentă a statului cu
care România are încheiată o convenţie sau un acord de evitare/eliminare a dublei impuneri îi solicită
acest lucru.
(22)În situaţia în care o hotărâre definitivă privind cazul care face obiectul procedurii amiabile a fost
pronunţată de instanţa competentă din România, înainte ca A.N.A.F. şi autoritatea competentă a
celuilalt stat să fi ajuns la un acord asupra cazului, A.N.A.F. notifică celeilalte autorităţi competente
hotărârea definitivă a instanţei, procedura fiind încheiată la data notificării.
(23)Modalitatea de derulare a procedurii amiabile se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(24)Prevederile alin. (4) şi (6) se aplică solicitărilor introduse începând cu data de la care sunt
aplicabile prevederile Convenţiei multilaterale pentru implementarea în cadrul tratatelor fiscale a
măsurilor legate de prevenirea erodării bazei impozabile şi a transferului profiturilor, deschisă spre
semnare şi semnată de România la Paris la 7 iunie 2017, ratificată prin Legea nr. 5/2022, sau ulterior
acelei date pentru convenţiile sau acordurile de evitare/eliminare a dublei impuneri încheiate de
România cu alte state, care prevăd posibilitatea ca o persoană afectată să îşi poată prezenta cazul
autorităţii competente a oricăruia dintre statele contractante.
*) Prevederile art. I pct. 2-5 se aplică şi pentru acordurile de preţ în avans aflate în curs de
soluţionare, iar pct. 1 şi 6 se aplică şi pentru procedurile amiabile aflate în curs de soluţionare,
indiferent de stadiul acestora.

Art. 283: Procedura pentru eliminarea dublei impuneri între persoane române afiliate

(1)În sensul prezentului articol, prin dublă impunere se înţelege situaţia în care acelaşi venit/profit
impozabil se impozitează la două sau mai multe persoane române afiliate între care s-au încheiat
tranzacţii.
(2)În cazul tranzacţiilor între persoane române afiliate, ajustarea/estimarea venitului sau cheltuielii
uneia dintre persoanele afiliate, efectuată de către organul fiscal competent pentru administrarea
creanţelor datorate de respectiva persoană, este opozabilă şi organului fiscal pentru administrarea
creanţelor celeilalte persoane afiliate.
(2¹)În cazul tranzacţiilor între persoane membre ale aceluiaşi grup fiscal în domeniul impozitului pe
profit, pentru operaţiuni impozabile în România, în cazul în care se ajustează/estimează veniturile sau
cheltuielile unui membru din cadrul grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit în cadrul unei
inspecţii fiscale, organul de inspecţie fiscală ajustează cu aceeaşi valoare cheltuielile sau veniturile
celuilalt membru al grupului cu care au fost derulate tranzacţiile ajustate/estimate.
(3)Ajustarea/Estimarea se decide de organul fiscal competent prin emiterea deciziei de impunere
pentru contribuabilul/plătitorul verificat. În vederea evitării dublei impuneri, în cazul ajustării/
estimării venitului/cheltuielii uneia dintre persoanele române afiliate, după rămânerea definitivă a
deciziei de impunere în sistemul căilor administrative şi judiciare de atac, organul fiscal competent
pentru administrarea contribuabilului/plătitorului verificat emite decizia de ajustare/estimare.
(4)Decizia de ajustare/estimare se comunică atât celeilalte/celorlalte persoane române afiliate, cât şi
organului fiscal competent pentru administrarea creanţelor datorate de cealaltă/celelalte persoană(e)
română(e) afiliată(e) şi este opozabilă organului fiscal numai dacă cealaltă/celelalte persoană(e)
română(e) afiliată(e) a(u) aplicat prevederile alin. (5), efectuând corecţiile pentru evitarea dublei
impuneri.
(5)În vederea eliminării dublei impuneri ca urmare a ajustării/estimării venitului sau cheltuielii,
cealaltă persoană afiliată poate corecta, corespunzător deciziei de ajustare/estimare, declaraţia de
impunere aferentă perioadei fiscale în care s-a desfăşurat respectiva tranzacţie. Această situaţie
reprezintă o condiţie care impune corectarea bazei de impozitare potrivit prevederilor art. 105 alin.
(6).
(6)Modelul şi conţinutul deciziei de ajustare/estimare, modalitatea de emitere a acesteia, precum şi
procedura de ajustare/estimare se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

Art. 283¹: Obiect şi domeniu de aplicare

Indice

(1)Orice persoană afectată are dreptul să apeleze la una dintre procedurile prevăzute de:
a)prezentul capitol care transpune prevederile Directivei (UE) 2017/1852 a Consiliului privind
mecanismele de soluţionare a litigiilor fiscale în Uniunea Europeană;
b)acordurile sau convenţiile de evitare a dublei impuneri la care România este parte;
c)Convenţia 90/436/CEE privind eliminarea dublei impuneri în legătură cu ajustarea profiturilor
întreprinderilor asociate.
(2)Introducerea unei plângeri, astfel cum este prevăzut la art. 2833, pune capăt oricărei alte proceduri
amiabile sau de soluţionare a litigiilor desfăşurate în temeiul instrumentelor juridice prevăzute la alin.
(1) lit. b) şi c) şi care priveşte aceeaşi chestiune litigioasă. Astfel de alte proceduri, în curs, în
legătură cu aceeaşi chestiune litigioasă încetează începând cu data primei primiri a plângerii de către
oricare dintre autorităţile competente ale statelor membre în cauză.
(3)Prezentul capitol stabileşte:
a)norme privind mecanismul de soluţionare a litigiilor între statele membre atunci când litigiile
respective apar în urma interpretării şi aplicării acordurilor şi convenţiilor care prevăd eliminarea
dublei impuneri asupra veniturilor şi, după caz, a capitalurilor, la care România este parte;
b)drepturile şi obligaţiile persoanelor afectate de litigiile prevăzute la lit. a).

Art. 283²: Definiţii

Indice

(1)În sensul prezentului capitol, expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a)autoritate competentă - autoritatea unui stat membru care a fost desemnată ca atare de către statul
membru în cauză. În România, autoritatea competentă este A.N.A.F.;
b)instanţă competentă - instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit
Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
c)dublă impunere - impunerea de către două sau mai multe state membre a unor impozite,
reglementate de acordurile sau convenţiile prevăzute la art. 2831 alin. (3) lit. a), pentru aceleaşi
venituri sau capitaluri impozabile atunci când această impunere generează obligaţii fiscale
suplimentare, creşterea obligaţiilor fiscale ori anularea sau reducerea pierderilor fiscale, care ar putea
fi utilizate pentru a compensa profiturile impozabile;
d)persoană afectată - orice persoană fizică sau juridică cu rezidenţa fiscală în România sau într-un
alt stat membru şi a cărei impozitare este afectată direct de o chestiune litigioasă;
e)chestiune litigioasă - faptul care generează litigii de natura celor prevăzute la art. 2831 alin. (3) lit.
a).
(2)Orice termen care nu este definit în prezentul capitol are înţelesul care îi este atribuit, potrivit
prevederilor din acordurile sau convenţiile prevăzute la art. 2831 alin. (3) lit. a), la data primirii
primei notificări a acţiunii care are sau care urmează să aibă ca rezultat o chestiune litigioasă. În
cazul în care acordurile sau convenţiile prevăzute la art. 2831 alin. (3) lit. a) nu prevăd o astfel de
definiţie, termenul nedefinit are înţelesul care îi este atribuit în cuprinsul normelor legale în vigoare
în scopul stabilirii impozitelor care fac obiectul acordului sau convenţiei respective. În acest din
urmă caz, orice înţeles atribuit în temeiul normelor fiscale naţionale prevalează asupra înţelesului
atribuit termenului în cuprinsul altor norme legale în vigoare.

Art. 283³: Plângeri

Indice

(1)După primirea de către persoana afectată a unei decizii de impunere care vizează dubla impunere,
aceasta are dreptul să depună o plângere privind o chestiune litigioasă la A.N.A.F., solicitând
soluţionarea acesteia. Plângerea trebuie depusă în termen de 3 ani de la comunicarea deciziei de
impunere care are ca rezultat sau care urmează să aibă ca rezultat o chestiune litigioasă, indiferent
dacă persoana afectată a recurs la căile de atac administrative sau judiciare disponibile în temeiul
normelor legale în vigoare.
(2)Persoana afectată depune, simultan, plângerea conţinând aceleaşi informaţii fiecărei autorităţi
competente a statelor membre în cauză, în termenul prevăzut la alin. (1), şi precizează în plângere ce
alte state membre sunt implicate.
(3)În cazul în care plângerea este depusă la A.N.A.F., prevederile art. 8 se aplică în mod
corespunzător.
(4)A.N.A.F. înştiinţează atât persoana afectată, cât şi celelalte autorităţi competente ale statelor
membre în cauză cu privire la primirea plângerii, în termen de 60 de zile de la data înregistrării
acesteia.
(5)A.N.A.F. informează celelalte autorităţi competente ale statelor membre în cauză cu privire la
limba de comunicare pe care o utilizează pe parcursul procedurilor.
(6)Plângerea persoanei afectate trebuie să cuprindă următoarele informaţii şi documente:
a)numele, adresa/adresele, codul de identificare fiscală/numărul sau numerele de identificare fiscală
şi orice alte informaţii necesare pentru identificarea persoanei sau persoanelor afectate care au depus
plângerea la A.N.A.F. şi a oricărei alte persoane afectate;
b)perioadele fiscale avute în vedere;
c)detalii privind faptele şi circumstanţele relevante pentru cazul respectiv, inclusiv detalii privind
structura tranzacţiei şi relaţiile dintre persoana afectată şi celelalte părţi implicate în tranzacţiile
relevante, precum şi cu privire la faptele stabilite cu bună-credinţă în cadrul unui acord obligatoriu
reciproc, respectiv soluţie fiscală individuală anticipată sau acord de preţ în avans prevăzute la art. 52, încheiat anterior între persoana afectată şi administraţia fiscală, după caz; informaţii referitoare la
natura şi data acţiunilor care au condus la chestiunea litigioasă, inclusiv, după caz, detalii privind
aceleaşi venituri încasate în celălalt stat membru şi privind includerea unor astfel de venituri în
categoria veniturilor impozabile din celălalt stat membru şi detalii privind impozitul plătit sau care
urmează a fi plătit în legătură cu astfel de venituri în celălalt stat membru, precum şi cuantumurile
aferente în monedele statelor membre în cauză, însoţite de copii ale tuturor documentelor
justificative;
d)o trimitere la normele legale în vigoare şi la acordurile sau convenţiile prevăzute la art. 2831 alin.
(3) lit. a). În cazul în care se aplică mai multe acorduri sau convenţii, persoana afectată precizează
acordul sau convenţia care generează chestiunea litigioasă;
e)informaţii şi copii ale documentelor justificative cu privire la:
1. motivul pentru care persoana afectată consideră că există o chestiune litigioasă;
2. detalii privind căile de atac administrative şi judiciare exercitate de persoana afectată,
procedurile iniţiate de persoana afectată în ceea ce priveşte tranzacţiile relevante, precum şi copii
ale deciziilor de soluţionare a contestaţiei şi/sau ale hotărârilor judecătoreşti pronunţate, după caz,
în legătură cu chestiunea litigioasă;
3. declaraţie scrisă a persoanei afectate prin care se angajează să răspundă cât mai complet şi mai
rapid posibil tuturor cererilor corespunzătoare formulate de A.N.A.F. şi să furnizeze orice
documentaţie la cererea acesteia;
4. informaţii cu privire la decizia de impunere care conduce la chestiunea litigioasă, inclusiv la
decizia de impunere rămasă definitivă în sistemul căilor administrative de atac sau judiciare,
emise de A.N.A.F., precum şi o copie a oricăror alte documente emise de celelalte autorităţi
fiscale ale statelor membre în cauză în ceea ce priveşte chestiunea litigioasă, după caz;
5. informaţii cu privire la orice plângere depusă de persoana afectată în baza unei alte proceduri
amiabile sau a unei alte proceduri de soluţionare a litigiilor privind aceeaşi chestiune litigioasă,
astfel cum acestea sunt prevăzute la art. 2831 alin. (1) lit. b) şi c), şi o declaraţie scrisă a persoanei
afectate prin care se angajează că urmează să respecte dispoziţiile art. 2831 alin. (2), după caz.
(7)În termen de 90 de zile de la data primirii plângerii, A.N.A.F. poate solicita informaţii şi
documente suplimentare faţă de cele menţionate la alin. (6), care sunt necesare pentru a efectua
examinarea pe fond a cazului respectiv.
(8)Persoana afectată răspunde în termen de 90 de zile de la data primirii solicitării prevăzute la alin.
(7) şi transmite simultan o copie a acestui răspuns autorităţilor competente ale celorlalte state
membre în cauză.
(9)Furnizarea informaţiilor şi documentelor prevăzute la alin. (6) şi (7) poate fi refuzată în cazul în
care ar conduce la divulgarea unui secret comercial, industrial sau profesional ori a unui procedeu
comercial sau a unor informaţii a căror divulgare ar fi contrară politicii publice.
(10)Persoana afectată care doreşte să retragă o plângere transmite simultan o notificare de retragere a
plângerii, în scris, fiecărei autorităţi competente a statelor membre în cauză. Notificarea pune capăt,
fără întârziere, tuturor procedurilor derulate în temeiul prezentului capitol. În cazul în care A.N.A.F.
primeşte o astfel de notificare informează, de îndată, celelalte autorităţi competente ale statelor
membre în cauză cu privire la încheierea procedurilor.
(11)Persoana afectată poate retrage plângerea înainte de a se ajunge la un acord reciproc sau înainte
de a se emite decizia finală de către autorităţile competente implicate.
(12)În cazul în care, din orice motiv, o chestiune litigioasă încetează să existe, toate procedurile
derulate în temeiul prezentului capitol se încheie, iar A.N.A.F. informează, de îndată, persoana
afectată cu privire la motivele de fapt şi de drept ale încheierii procedurilor.

Art. 283⁴: Decizia autorităţii competente cu privire la plângere

Indice

(1)În termen de 180 de zile de la primirea plângerii sau în termen de 180 de zile de la primirea
informaţiilor şi documentelor solicitate în temeiul art. 2833 alin. (7), dacă această dată este
ulterioară celei dintâi, A.N.A.F. decide dacă:
a)acceptă plângerea şi demarează procedura amiabilă prevăzută la art. 2835;
b)acceptă plângerea şi soluţionează chestiunea litigioasă, în mod unilateral, fără implicarea celorlalte
autorităţi competente;
c)respinge plângerea.
(2)A.N.A.F. decide să respingă plângerea, în termenul prevăzut la alin. (1), în cazul în care:
a)plângerea nu conţine informaţiile şi documentele solicitate în temeiul art. 2833 alin. (6);
b)persoana afectată nu furnizează informaţiile şi documentele solicitate în temeiul art. 2833 alin. (7);
c)nu există o chestiune litigioasă;
d)plângerea nu a fost introdusă în termenul de 3 ani prevăzut la art. 2833 alin. (1).
(3)A.N.A.F. notifică, de îndată, persoana afectată şi autorităţile competente ale statelor membre în
cauză cu privire la decizia luată.
(4)În cazul în care A.N.A.F. decide să soluţioneze chestiunea litigioasă în mod unilateral, procedurile
derulate în temeiul prezentului capitol se încheie.
(5)În cazul în care A.N.A.F. decide respingerea plângerii, aceasta indică, în cuprinsul notificării
adresate persoanei afectate, motivele de fapt şi de drept ale respingerii.
(6)În cazul în care A.N.A.F. nu a luat nicio decizie cu privire la plângere în termenul prevăzut la alin.
(1), plângerea este considerată acceptată de către aceasta.
(7)În cazul în care plângerea a fost respinsă, persoana afectată poate proceda după cum
urmează:
a)dacă plângerea a fost respinsă de către toate autorităţile competente în cauză, persoana afectată
poate contesta decizia de respingere emisă de A.N.A.F., prin derogare de la prevederile art. 7 din
Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, direct la instanţa competentă, în
termen de 30 de zile de la data primirii notificării;
b)dacă plângerea a fost respinsă de cel puţin una, dar nu de toate autorităţile competente în cauză,
persoana afectată poate depune la A.N.A.F., în sensul art. 2836 alin. (1) lit. a), o cerere de înfiinţare a
comisiei consultative.
(8)În cazul prevăzut la alin. (7) lit. a) persoana afectată care exercită dreptul la o astfel de cale
de atac nu poate adresa o cerere în temeiul art. 2836 alin. (1) lit. a):
a)cât timp decizia de respingere a plângerii face încă obiectul unei căi de atac judiciare, potrivit
normelor legale în vigoare;
b)în cazul în care decizia de respingere a plângerii poate fi încă atacată, ulterior, în baza procedurii
căii de atac din celelalte state membre în cauză;
c)în cazul în care decizia de respingere a plângerii a fost confirmată în baza procedurii căii de atac
prevăzute la lit. a) şi nu se poate infirma hotărârea instanţei competente sau a altor autorităţi judiciare
relevante din oricare dintre statele membre în cauză. În cazul în care a fost exercitat dreptul la o cale
de atac, este luată în considerare hotărârea instanţei relevante sau a altei autorităţi judiciare relevante,
în sensul art. 2836 alin. (1) lit. a).

Art. 283⁵: Procedura amiabilă

Indice

(1)În cazul în care A.N.A.F. şi celelalte autorităţi competente ale statelor membre în cauză acceptă
plângerea, A.N.A.F. depune diligenţele necesare pentru a soluţiona chestiunea litigioasă, prin
procedura amiabilă, în termen de 2 ani, termen care începe să curgă de la data ultimei notificări a
deciziei de acceptare a plângerii a uneia dintre autorităţile competente ale statelor membre în cauză.
(2)În cazuri temeinic justificate, termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit cu până la un an la
cererea A.N.A.F. sau a oricăreia dintre autorităţile competente ale statelor membre în cauză, adresată
tuturor celorlalte autorităţi competente ale statelor membre în cauză. A.N.A.F. notifică persoanei
afectate prelungirea termenului prevăzut la alin. (1).
(3)În cazul în care a ajuns la un acord cu celelalte autorităţi competente ale statelor membre în cauză
privind modul de soluţionare a chestiunii litigioase în termenul prevăzut la alin. (1), A.N.A.F. emite
prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. decizia de soluţionare a procedurii amiabile pe care o transmite
de îndată persoanei afectate.
(4)Decizia de soluţionare a procedurii amiabile devine obligatorie şi executorie, cu condiţia ca
persoana afectată să o accepte şi să renunţe la dreptul de a promova oricare altă cale de atac, fie
administrativă, fie judiciară. În cazul în care sunt în derulare alte căi de atac, decizia de soluţionare a
procedurii amiabile devine astfel obligatorie şi executorie numai după ce persoana afectată prezintă
A.N.A.F. dovezi că au fost luate măsuri în vederea încheierii acestora. Astfel de dovezi trebuie
prezentate în termen de cel mult 60 de zile de la data la care decizia respectivă a fost comunicată
persoanei afectate.
(5)Decizia de soluţionare a procedurii amiabile este pusă în aplicare, de îndată, indiferent de
termenele de prescripţie prevăzute de normele legale în vigoare.
(6)În cazul în care A.N.A.F. şi autorităţile competente ale statelor membre în cauză nu au ajuns la un
acord privind modul de soluţionare a chestiunii litigioase în termenul prevăzut la alin. (1) sau (2)
după caz, A.N.A.F. notifică persoana afectată în legătură cu acest lucru, indicând motivele de fapt şi
de drept pentru care nu s-a ajuns la un acord.
(7)Modalitatea de derulare a procedurii amiabile, precum şi de relaţionare a autorităţilor competente
ale statelor membre în cauză se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.

Art. 283⁶: Soluţionarea litigiilor de către comisia consultativă

Indice

(1)În baza unei cereri pe care persoana afectată o adresează A.N.A.F. şi celorlalte autorităţi
competente ale statelor membre în cauză, aceasta împreună cu celelalte autorităţi competente
ale statelor membre în cauză înfiinţează o comisie consultativă, potrivit art. 2838, în cazul în
care:
a)plângerea înaintată de persoana afectată este respinsă, în temeiul art. 2834 alin. (2), de cel puţin
una dintre autorităţile competente ale statelor membre în cauză, dar nu de toate;
b)A.N.A.F. împreună cu celelalte autorităţi competente ale statelor membre în cauză au acceptat
plângerea depusă de persoana afectată, dar nu au ajuns la un acord cu privire la modul de soluţionare
pe cale amiabilă a chestiunii litigioase în termenul prevăzut la art. 2835 alin. (1) sau (2) după caz.
(2)În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), persoana afectată poate adresa cererea de înfiinţare a comisiei
consultative dacă împotriva deciziei de respingere a plângerii nu poate fi exercitată nicio cale
judiciară de atac ori nu există nicio cale judiciară de atac în curs sau aceasta a renunţat în mod formal
la dreptul său la o cale judiciară de atac. Cererea include o declaraţie scrisă în acest sens.
(3)Persoana afectată formulează în scris cererea de înfiinţare a comisiei consultative, în termen de cel
mult 50 de zile de la data primirii notificării potrivit prevederilor art. 2834 alin. (3) sau art. 2835
alin. (6) sau 50 de zile de la data pronunţării hotărârii de către instanţa competentă, potrivit art. 2834
alin. (7) lit. a), după caz.
(4)Comisia consultativă este înfiinţată în termen de cel mult 120 de zile de la primirea cererii
prevăzute la alin. (1). În acest sens, preşedintele comisiei consultative trimite o notificare, fără
întârziere, persoanei afectate.
(5)În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), comisia consultativă adoptă o decizie privind acceptarea sau
respingerea plângerii în termen de 180 de zile de la data înfiinţării. Aceasta notifică decizia sa
autorităţilor competente în termen de 30 de zile de la adoptare.
(6)În cazul în care comisia consultativă adoptă o decizie de acceptare a plângerii, la cererea A.N.A.F.
sau a uneia dintre celelalte autorităţi competente ale statelor membre în cauză este iniţiată procedura
amiabilă prevăzută la art. 2835. Autoritatea competentă care solicită iniţierea procedurii amiabile
notifică această cerere comisiei consultative, celorlalte autorităţi competente ale statelor membre în
cauză şi persoanei afectate. Termenul prevăzut la art. 2835 alin. (1) sau (2), după caz, începe să
curgă de la data notificării deciziei luate de către comisia consultativă cu privire la acceptarea
plângerii.
(7)În cazul în care nici A.N.A.F. şi nici celelalte autorităţi competente în cauză nu au solicitat
iniţierea procedurii amiabile în termen de 60 de zile de la data notificării deciziei comisiei
consultative de acceptare a plângerii, comisia consultativă emite un aviz cu privire la modul de
soluţionare a chestiunii litigioase, potrivit art. 28314 alin. (1). În acest caz, termenul prevăzut la art. 28314 alin. (1) începe să curgă de la data expirării termenului de 60 de zile.
(8)În cazul în care comisia consultativă adoptă o decizie de respingere a plângerii, procedurile
derulate în temeiul prezentului articol se încheie.
(9)În cazul menţionat la alin. (1) lit. b), comisia consultativă emite un aviz cu privire la modul de
soluţionare a chestiunii litigioase, potrivit art. 28314 alin. (1).

Art. 283⁷: Numirea de către instanţele competente sau de către organismul naţional

Indice

împuternicit să facă numiri
(1)În cazul în care comisia consultativă nu este înfiinţată în termenul prevăzut la art. 2836 alin. (4),
persoana afectată poate să adreseze o sesizare pentru înfiinţarea comisiei consultative unei instanţe
competente sau oricărui alt organism naţional împuternicit să facă numiri din statele membre în
cauză.
(1¹)În cazul în care A.N.A.F. nu a numit cel puţin o persoană independentă şi un supleant al acesteia
în comisia consultativă, persoana afectată poate adresa o sesizare organismului naţional împuternicit
să facă numiri pentru a face numirile în comisia consultativă din lista prevăzută la art. 2839. În
România organismul naţional împuternicit să facă numiri este Ministerul Finanţelor.
(1²)În cazul în care nici A.N.A.F. nu a numit cel puţin o persoană independentă şi un supleant al
acesteia în comisia consultativă şi nici celelalte autorităţi competente ale statelor membre în cauză nu
au făcut acest lucru, persoana afectată poate adresa o sesizare Ministerului Finanţelor, instanţelor
competente sau organismelor naţionale împuternicite să facă numiri din celelalte state membre pentru
a numi cele două persoane independente din lista prevăzută la art. 2839.
(2)Sesizarea prevăzută la alin. (1) se depune în termen de 30 de zile de la expirarea termenului
prevăzut la art. 2836 alin. (4).
(3)Prin ordin al ministrului finanţelor publice se numesc o persoană independentă şi un supleant din
lista prevăzută la art. 2839. Ulterior, Ministerul Finanţelor Publice comunică ordinul atât persoanei
afectate, cât şi A.N.A.F.
(4)A.N.A.F. informează celelalte autorităţi implicate cu privire la ordinul prevăzut la alin. (3).
(5)Persoanele afectate adresează sesizarea cu privire la numirea persoanelor independente şi a
supleanţilor acestora fiecărui stat de rezidenţă al acestora, dacă sunt implicate în procedură cel puţin
două persoane afectate, sau statelor membre ale căror autorităţi competente nu au reuşit să numească
cel puţin o persoană independentă şi un supleant, dacă este implicată o singură persoană afectată.
(6)Persoanele independente, desemnate potrivit alin. (12), numesc preşedintele în conformitate cu
art. 2838 alin. (3), prin tragere la sorţi din lista persoanelor independente prevăzută la art. 2839.

Art. 283⁸: Comisia consultativă

Indice

(1)Comisia consultativă prevăzută la art. 2836 are următoarea componenţă:
a)un preşedinte;
b)un reprezentant din partea fiecărei autorităţi competente ale statelor membre în cauză. Dacă
autorităţile competente sunt de acord, numărul acestor reprezentanţi poate creşte la doi pentru fiecare
autoritate competentă;
c)o persoană independentă care este numită de fiecare autoritate competentă din statele membre în
cauză din lista menţionată la art. 2839. Dacă autorităţile competente sunt de acord, numărul acestor
persoane numite poate creşte la două pentru fiecare autoritate competentă.
(2)Normele privind numirea persoanelor independente se stabilesc de comun acord între autorităţile
competente ale statelor membre în cauză. După numirea persoanelor independente se numeşte câte
un supleant pentru fiecare dintre ele, conform normelor privind numirea persoanelor independente, în
cazul în care acestea se află în imposibilitatea de a-şi duce la îndeplinire sarcinile.
(3)În cazul în care normele privind numirea persoanelor independente nu au fost convenite potrivit
alin. (2), numirea acestora se face prin tragere la sorţi.
(4)A.N.A.F. sau orice autoritate competentă dintr-un stat membru în cauză poate formula
obiecţii cu privire la numirea în comisia consultativă a oricăreia dintre persoanele
independente, cu excepţia cazului în care persoanele independente au fost numite de către
instanţa competentă sau de organismul naţional împuternicit să facă numiri din statele
membre în cauză, potrivit art. 2837. Obiecţiile pot fi formulate pentru oricare dintre motivele
convenite, în prealabil, cu celelalte autorităţi competente în cauză sau pentru oricare dintre
următoarele motive:
a)persoana respectivă face parte dintr-o administraţie sau autoritate fiscală din statele membre în
cauză sau acţionează în numele acesteia sau a fost într-o asemenea situaţie în orice moment pe
parcursul ultimilor 3 ani anteriori numirii sale;
b)persoana respectivă are sau a avut o participaţie semnificativă sau un drept de vot în cadrul
oricăreia dintre persoanele afectate în cauză sau dacă este sau a fost, în orice moment pe parcursul
ultimilor 5 ani anteriori datei numirii sale, angajat sau consultant al acesteia;
c)persoana respectivă nu prezintă o garanţie suficientă de obiectivitate în vederea soluţionării
litigiului sau a litigiilor cu privire la care urmează să fie luată o decizie;
d)persoana respectivă este un angajat al unei întreprinderi care furnizează consultanţă fiscală sau
oferă, într-un alt mod, consultanţă fiscală cu titlu profesional sau s-a aflat într-o asemenea situaţie în
orice moment pe parcursul ultimilor 3 ani anteriori datei numirii sale.
(5)A.N.A.F. sau orice autoritate competentă a unui stat membru în cauză poate solicita ca o persoană
independentă sau supleantul său, care au fost numiţi potrivit prevederilor alin. (2) sau (3), după caz,
să informeze despre orice interes, relaţie sau orice alt aspect care este de natură să afecteze
independenţa sau imparţialitatea persoanei respective sau care ar putea crea în mod rezonabil
aparenţa unei atitudini părtinitoare în cadrul procedurilor.
(6)Pentru o perioadă de 12 luni de la data emiterii deciziei comisiei consultative, o persoană
independentă care face parte din comisia consultativă nu trebuie să se afle într-o situaţie care ar fi dat
motive A.N.A.F. sau altei autorităţi competente să prezinte obiecţii faţă de numirea sa, astfel cum
este prevăzut la alin. (4), dacă ar fi fost în situaţia respectivă în momentul numirii sale în comisia
consultativă respectivă.
(7)Reprezentanţii fiecărei autorităţi competente şi persoanele independente numite potrivit alin. (1)
aleg un preşedinte din lista persoanelor prevăzută de art. 2839. Cu excepţia cazului în care
reprezentanţii fiecărei autorităţi competente şi persoanele independente convin altfel, preşedintele
este un judecător.

Art. 283⁹: Lista persoanelor independente

Indice

(1)Lista persoanelor independente este formată din toate persoanele independente nominalizate de
statele membre. În acest sens, A.N.A.F. nominalizează, pentru un mandat de 4 ani, minimum 3
persoane ce deţin competenţe în domeniul economic sau juridic, dovedite atât printr-un nivel superior
al calificării profesionale, cât şi prin experienţa în acest domeniu, şi care nu se regăsesc în niciuna
dintre situaţiile prevăzute la art. 2838 alin. (4) lit. a) - d). Neîndeplinirea acestor condiţii pe toată
durata mandatului atrage excluderea de pe lista persoanelor independente.
(2)Procedura de selecţie în vederea includerii şi excluderii persoanelor independente pe lista
prevăzută la alin. (1) se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(3)A.N.A.F. notifică Comisiei Europene numele persoanelor independente pe care le-a nominalizat.
De asemenea, A.N.A.F. furnizează Comisiei Europene informaţii complete şi actualizate cu privire la
profilul profesional şi academic al acestor persoane, la competenţa şi experienţa lor, precum şi la
potenţialele conflicte de interese. În notificare, A.N.A.F. poate preciza care dintre persoanele
respective poate fi numită în funcţia de preşedinte.
(4)A.N.A.F. informează, de îndată, Comisia Europeană cu privire la eventualele modificări aduse
listei persoanelor independente.
(5)În situaţia în care A.N.A.F. are motive întemeiate să formuleze obiecţii faţă de menţinerea unei
persoane independente pe lista prevăzută la alin. (1) din motive de lipsă de independenţă, agenţia
informează Comisia Europeană, oferind elemente de probă adecvate în acest sens. Statul membru
care a nominalizat persoana respectivă este informat cu privire la obiecţiile şi elementele de probă
furnizate de A.N.A.F., prin intermediul Comisiei Europene.
(6)În cazul în care A.N.A.F. a fost informată de către Comisia Europeană despre obiecţii şi elemente
de probă privind lipsa de independenţă a uneia dintre persoanele independente nominalizate, ia
măsurile necesare, în termen de 180 de zile de la data informării, pentru a examina plângerea şi a
decide dacă să menţină sau să excludă persoana respectivă de pe listă. Ulterior, A.N.A.F. informează
Comisia Europeană cu privire la decizia luată.
Art. 28310: Comisia de soluţionare alternativă a litigiilor
(1)În cazul prevăzut la art. 2836 alin. (1) lit. b), A.N.A.F., împreună cu celelalte autorităţi
competente ale statelor membre în cauză, poate conveni să înfiinţeze:
a)o comisie consultativă;
b)o comisie de soluţionare alternativă a litigiilor, denumită în continuare comisia de soluţionare
alternativă a litigiilor, în locul unei comisii consultative, care să emită un aviz privind modul de
soluţionare a chestiunii litigioase potrivit art. 28314;
c)în mod excepţional, o comisie de soluţionare alternativă a litigiilor sub forma unui comitet care să
aibă un caracter permanent, denumit în continuare comitetul permanent.
(2)Condiţiile prevăzute la art. 2838 alin. (4) şi (5) se aplică în mod corespunzător şi în cazul
comisiilor prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c), componenţa acestora putând fi diferită de cea a comisiei
prevăzute la alin. (1) lit. a).
(3)Comisiile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) pot aplica, după caz, orice procedură de soluţionare a
litigiilor pentru a soluţiona chestiunea litigioasă cu efect obligatoriu. Ca alternativă la tipul de
procedură de soluţionare a litigiilor aplicat de comisia consultativă, şi anume procedura avizului
independent, orice alt tip de procedură de soluţionare a litigiilor, inclusiv procedura de arbitraj cu
ofertă finală, poate fi convenit de autorităţile competente ale statelor membre în cauză în temeiul
prezentului articol şi aplicat de comisia de soluţionare alternativă a litigiilor.
(4)Prevederile art. 28312 şi 28313 se aplică comisiei de soluţionare alternativă a litigiilor, cu
excepţia cazului în care se convine altfel în regulamentul de funcţionare prevăzut la art. 28311.
Art. 28311: Regulamentul de funcţionare
(1)A.N.A.F. întocmeşte, de comun acord cu autorităţile competente ale statelor membre în
cauză, regulamentul de funcţionare a comisiei consultative sau a comisiei de soluţionare
alternativă a litigiilor. Regulamentul de funcţionare se întocmeşte la fiecare instituire a uneia
dintre comisiile menţionate anterior şi cuprinde cel puţin următoarele elemente:
a)descrierea şi caracteristicile chestiunii litigioase;
b)termenii de referinţă cu privire la care autorităţile competente ale statelor membre se pun de acord
în legătură cu aspectele de ordin juridic şi practic care trebuie clarificate;
c)forma organismului de soluţionare a litigiilor, care poate fi fie o comisie consultativă, fie o comisie
de soluţionare alternativă a litigiilor, precum şi tipul de procedură pentru soluţionarea alternativă a
litigiilor, dacă diferă de procedura avizului independent aplicată de comisia consultativă;
d)calendarul procedurii de soluţionare a litigiului;
e)componenţa comisiei consultative sau a comisiei de soluţionare alternativă a litigiilor, inclusiv
numărul şi numele membrilor, detalii referitoare la competenţele şi calificările acestora, precum şi
divulgarea oricăror conflicte de interese ale membrilor;
f)normele care reglementează participarea persoanei/persoanelor afectate şi a terţilor la proceduri,
schimburile de note, informaţii şi elemente de probă, costurile, tipul procedurii de soluţionare a
litigiilor care urmează a fi utilizată şi orice alt aspect procedural sau organizatoric relevant;
g)aspectele logistice aferente lucrărilor comisiei consultative şi emiterii avizului acesteia.
(2)În cazul în care o comisie consultativă este înfiinţată pentru a emite un aviz în temeiul art. 2836
alin. (7), în regulamentul de funcţionare se prevăd numai informaţiile menţionate la alin. (1) lit. a),
d), e) şi f).
(3)Regulamentul de funcţionare se semnează de autorităţile competente ale statelor membre
implicate în litigiu.
(4)În termenul de 120 de zile prevăzut la art. 2836 alin. (4), A.N.A.F. notifică persoanei afectate
următoarele:
a)regulamentul de funcţionare al comisiei consultative sau al comisiei de soluţionare alternativă a
litigiilor;
b)data până la care trebuie adoptat avizul privind soluţionarea chestiunii litigioase;
c)trimiteri la orice normă juridică aplicabilă din legislaţia în vigoare şi la orice acorduri sau convenţii
aplicabile.
(5)În cazul în care numirea persoanelor independente se face de Ministerul Finanţelor Publice,
conform art. 2837, A.N.A.F. împreună cu celelalte autorităţi competente ale statelor membre în
cauză înfiinţează comisia consultativă şi notifică informaţiile prevăzute la alin. (4) după numirea
preşedintelui comisiei consultative, cu respectarea unui termen de 120 de zile de la data la care a fost
primită sesizarea prevăzută la art. 2837 alin. (1).
(6)Atunci când A.N.A.F. nu a notificat regulamentul de funcţionare persoanei afectate potrivit
prevederilor alin. (4) şi (5), persoanele independente şi preşedintele completează regulamentul de
funcţionare pe baza regulamentului de funcţionare standard, elaborat de Comisia Europeană în
temeiul art. 11 alin. (3) din Directiva (UE) 1.852/2017, pe care îl transmit persoanei afectate în
termen de 15 zile de la data înfiinţării comisiei consultative sau a comisiei de soluţionare alternativă
a litigiilor. În cazul în care persoanele independente şi preşedintele nu convin asupra regulamentului
de funcţionare sau nu îl notifică persoanei afectate, persoana sau persoanele afectate se pot adresa
instanţei competente în unul dintre statele membre în cauză pentru a obţine o dispoziţie pentru
punerea în aplicare a regulamentului de funcţionare.
Art. 28312: Costurile procedurilor
(1)Cu excepţia prevederilor alin. (3), precum şi a cazului în care A.N.A.F. şi celelalte autorităţi
competente ale statelor membre în cauză au convenit altfel, următoarele costuri se împart în
mod egal între statele membre:
a)cheltuielile persoanelor independente, care reprezintă o sumă echivalentă cu media sumei
rambursate în mod obişnuit înalţilor funcţionari publici din statele membre în cauză; şi
b)onorariile persoanelor independente, după caz, care se limitează la 1.000 EUR de persoană pentru
fiecare zi de şedinţă a comisiei consultative sau a comisiei de soluţionare alternativă a litigiilor.
(2)Costurile care revin persoanei afectate nu sunt suportate de statele membre.
(3)În cazul în care A.N.A.F. şi celelalte autorităţi competente ale statelor membre în cauză sunt
de acord, toate costurile menţionate la alin. (1) lit. a) şi b) sunt suportate de persoana afectată
în situaţia în care aceasta a făcut:
a)o notificare de retragere a plângerii potrivit art. 2833 alin. (10); sau
b)o cerere în temeiul dispoziţiilor art. 2836 alin. (1) în urma unei respingeri în temeiul art. 2834 alin.
(2), iar comisia consultativă a decis că autorităţile competente relevante au respins plângerea în mod
justificat.
(4)Costurile prevăzute de prezentul articol, care revin statului român, potrivit prevederilor
regulamentului de funcţionare prevăzut la art. 28311, se suportă din bugetul A.N.A.F.
Art. 28313: Informaţii, elemente de probă şi audieri
(1)În sensul procedurii menţionate la art. 2836, în cazul în care autorităţile competente ale statelor
membre în cauză sunt de acord, persoana sau persoanele afectată(e) pot furniza comisiei consultative
sau comisiei de soluţionare alternativă a litigiilor orice informaţii, elemente de probă sau documente
care ar putea fi relevante pentru luarea deciziei. Persoana sau persoanele afectată(e) şi A.N.A.F.
furnizează orice informaţii, elemente de probă sau documente la cererea comisiei consultative sau a
comisiei de soluţionare alternativă a litigiilor.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), A.N.A.F. poate refuza să furnizeze informaţii
comisiei consultative în oricare dintre următoarele cazuri:
a)obţinerea informaţiilor necesită măsuri administrative care contravin normelor legale în vigoare;
b)informaţiile nu pot fi obţinute în temeiul normelor legale în vigoare;
c)informaţiile se referă la secrete comerciale, industriale sau profesionale ori la procese comerciale;
d)divulgarea informaţiilor este contrară ordinii publice.
(3)Persoanele afectate pot, la cerere şi cu acordul autorităţilor competente ale statelor membre în
cauză, să se prezinte sau să fie reprezentate în faţa comisiei consultative sau a comisiei de soluţionare
alternativă a litigiilor. Persoanele afectate se prezintă sau sunt reprezentate în faţa comisiei la cererea
comisiei consultative sau a comisiei de soluţionare alternativă a litigiilor.
(4)Persoanele independente sau oricare alt membru nominalizat de A.N.A.F. au obligaţia de a păstra
secretul profesional, în temeiul normelor legale în vigoare, în legătură cu informaţiile pe care le
primesc în calitatea lor de membri ai comisiei consultative sau ai comisiei de soluţionare alternativă a
litigiilor. Persoanele afectate şi, după caz, reprezentanţii acestora se angajează să respecte obligaţia
de confidenţialitate privind orice informaţii, inclusiv documente pe care le primesc în timpul
lucrărilor comisiei consultative sau ale comisiei de soluţionare alternativă a litigiilor. Persoanele
afectate şi reprezentanţii acestora fac o declaraţie în acest sens la A.N.A.F., atunci când li se solicită
acest lucru în cursul lucrărilor.
Art. 28314: Avizul comisiei consultative sau al comisiei de soluţionare alternativă a litigiilor
(1)O comisie consultativă sau o comisie de soluţionare alternativă a litigiilor notifică avizul
autorităţilor competente ale statelor membre în cauză în termen de 180 de zile de la data la care a fost
instituită. În cazul în care comisia consultativă sau comisia de soluţionare alternativă a litigiilor
consideră că, dată fiind natura chestiunii litigioase, sunt necesare mai mult de 180 de zile pentru a
emite un aviz, acest termen poate fi prelungit cu 90 de zile. Comisia consultativă sau comisia de
soluţionare alternativă a litigiilor informează autorităţile competente ale statelor membre în cauză şi
persoanele afectate cu privire la prelungire.
(2)Comisia consultativă sau comisia de soluţionare alternativă a litigiilor îşi întemeiază avizul pe
dispoziţiile acordurilor sau convenţiilor aplicabile prevăzute la art. 2831 alin. (3) lit. (a), precum şi pe
oricare dintre normele legale în vigoare aplicabile.
(3)Comisia consultativă sau comisia de soluţionare alternativă a litigiilor emite avizul cu o majoritate
simplă a membrilor săi. În cazul în care nu se poate ajunge la o majoritate, votul preşedintelui este
definitoriu pentru avizul final. Preşedintele comunică autorităţilor competente avizul comisiei
consultative sau al comisiei de soluţionare alternativă a litigiilor.
Art. 28315: Decizia finală
(1)În termen de 180 de zile de la notificarea avizului comisiei consultative sau al comisiei de
soluţionare alternativă a litigiilor, A.N.A.F. împreună cu autorităţile competente ale statelor
membre în cauză procedează după cum urmează:
a)se pun de acord asupra modului de soluţionare a chestiunii litigioase şi emit o decizie finală cu
respectarea avizului comisiei consultative sau al comisiei de soluţionare alternativă a litigiilor;
b)se pun de acord asupra modului de soluţionare a chestiunii litigioase şi emit o decizie finală fără
respectarea avizului comisiei consultative sau al comisiei de soluţionare alternativă a litigiilor;
c)nu se pun de acord asupra modului de soluţionare a chestiunii litigioase şi emit o decizie finală cu
respectarea avizului comisiei consultative sau al comisiei de soluţionare alternativă a litigiilor.
(2)În cazul în care persoana afectată este rezidentă fiscal în România, A.N.A.F. notifică, fără
întârziere, persoanei afectate decizia finală privind chestiunea litigioasă. În absenţa unei astfel de
notificări în termen de 30 de zile de la luarea deciziei, persoana afectată se poate adresa instanţei
competente în vederea obţinerii deciziei.
(3)Decizia finală este obligatorie pentru statele membre în cauză şi nu constituie un precedent.
Decizia finală este pusă în aplicare cu condiţia ca persoana sau persoanele afectată(e) să o accepte şi
să renunţe la dreptul de a exercita orice cale de atac de la nivel naţional în termen de 60 de zile de la
data la care decizia a fost notificată, după caz.
(4)A.N.A.F. pune în aplicare decizia finală prin modificarea impozitării, indiferent de termenele de
prescripţie prevăzute de normele legale în vigoare.
(5)În cazul în care decizia finală nu a fost pusă în aplicare de A.N.A.F., persoana afectată poate
adresa o sesizare Curţii de Apel Bucureşti pentru a solicita punerea în aplicare a deciziei finale.
(6)Prin excepţie de la alin. (4), decizia finală nu este pusă în aplicare de A.N.A.F. în cazul în care
Curtea de Apel Bucureşti hotărăşte că, potrivit normelor legale în vigoare privind căile de atac şi prin
aplicarea criteriilor prevăzute la art. 2838 alin. (4) şi (6), a existat o lipsă de independenţă a
persoanelor independente numite de către A.N.A.F. în comisia consultativă.
Art. 28316: Interacţiunea cu procedurile şi derogările naţionale
(1)Persoana afectată poate recurge la procedurile prevăzute de prezentul capitol, chiar dacă decizia
de impunere care a generat chestiunea litigioasă a rămas definitivă în sistemul căilor naţionale de
atac.
(2)Înaintarea chestiunii litigioase spre soluţionare prin aplicarea procedurii amiabile sau a procedurii
de soluţionare a litigiilor prevăzute la art. 2835 şi, respectiv, la art. 2836 nu împiedică iniţierea sau
continuarea, în România, de proceduri judiciare sau de proceduri privind sancţiuni administrative şi
penale legate de aceleaşi aspecte.
(3)Persoanele afectate pot recurge la căile de atac pe care le au la dispoziţie în temeiul normelor
legale în vigoare. Cu toate acestea, atunci când persoana afectată a iniţiat proceduri pentru a
introduce o astfel de cale de atac, termenele menţionate la art. 2834 alin. (1), respectiv la art. 2835
alin. (1) şi (2) încep să curgă de la data la care o hotărâre pronunţată în cadrul procedurilor respective
a rămas definitivă sau la care procedurile respective au fost încheiate definitiv într-un alt mod ori la
care procedurile au fost suspendate.
(4)În cazul în care o hotărâre definitivă privind o chestiune litigioasă a fost pronunţată de instanţa
competentă din România, înainte ca autorităţile competente ale statelor membre în cauză să fi ajuns
la un acord în temeiul procedurii amiabile, prevăzute la art. 2835, cu privire la chestiunea litigioasă,
A.N.A.F. notifică hotărârea definitivă a instanţei competente celorlalte autorităţi competente ale
statelor membre în cauză, iar procedura respectivă este încheiată începând cu data notificării
respective.
(5)Dispoziţiile art. 2836 alin. (1) nu se aplică în cazul în care chestiunea litigioasă a rămas
nesoluţionată pe parcursul întregii proceduri amiabile prevăzute la art. 2835 şi o hotărâre definitivă
privind o chestiune litigioasă a fost pronunţată de instanţa competentă din România înainte ca
persoana afectată să fi depus o cerere potrivit art. 2836 alin. (1). În acest caz A.N.A.F. informează
celelalte autorităţi competente ale statelor membre în cauză cu privire la efectul acestei hotărâri a
instanţei competente.
(6)Procedura de soluţionare a litigiilor prevăzută la art. 2836 este încheiată dacă hotărârea definitivă
a instanţei competente a fost pronunţată în orice moment după ce o persoană afectată a făcut o cerere
în temeiul art. 2836 alin. (1), dar înainte de emiterea de către comisia consultativă sau comisia de
soluţionare alternativă a litigiilor a avizului său adresat autorităţilor competente ale statelor membre
în cauză, potrivit prevederilor art. 28314, caz în care A.N.A.F. informează celelalte autorităţi
competente ale statelor membre în cauză şi comisia consultativă sau comisia de soluţionare
alternativă a litigiilor cu privire la efectul acestei hotărâri a instanţei competente.
(7)Prin excepţie de la art. 2836, A.N.A.F. poate refuza accesul la procedura de soluţionare a litigiilor
prevăzută la articolul respectiv în cazuri în care în România au fost aplicate sancţiuni în legătură cu
veniturile sau capitalurile ajustate pentru infracţiunile de evaziune fiscală, inclusiv infracţiunile aflate
în legătură cu acestea. În cazul în care au fost iniţiate proceduri judiciare sau administrative care ar
putea conduce la astfel de sancţiuni, iar aceste proceduri se desfăşoară simultan cu oricare dintre
procedurile menţionate în prezentul capitol, A.N.A.F. poate suspenda procedurile desfăşurate în
temeiul prezentului capitol de la data acceptării plângerii până la data rezultatului final al
procedurilor respective.
(8)A.N.A.F. poate să refuze accesul la procedura de soluţionare a litigiilor prevăzută la art. 2836 în
cazul în care o chestiune litigioasă nu se referă la dubla impunere. Într-un astfel de caz, A.N.A.F.
informează persoana afectată şi autorităţile competente ale statelor membre în cauză fără întârziere.
Art. 28317: Dispoziţii speciale pentru persoane fizice, microîntreprinderi şi întreprinderi mici
(1)În cazul în care persoana afectată este o persoană fizică, microîntreprindere sau întreprindere mică
şi nu face parte dintr-un grup mare, astfel cum acestea sunt definite în Reglementările contabile
privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, aprobate
prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările şi completările ulterioare,
persoana afectată poate depune plângerile, răspunsurile la o cerere de informaţii suplimentare,
retragerile şi cererile menţionate la art. 2833 alin. (1), (7) şi (10) şi, respectiv, la art. 2836 alin. (1),
denumite în continuare comunicările, numai la A.N.A.F. dacă persoana afectată este rezidentă fiscal
în România.
(2)În termen de 60 de zile de la data primirii comunicărilor prevăzute la alin. (1), A.N.A.F. transmite,
în acelaşi timp, o notificare autorităţilor competente ale tuturor celorlalte state membre în cauză.
După transmiterea notificării se consideră că persoana afectată a transmis comunicările tuturor
celorlalte state membre în cauză la data notificării respective.
(3)În cazul în care A.N.A.F. primeşte informaţii suplimentare în temeiul art. 2833 alin. (7), aceasta
transmite, în acelaşi timp, o copie autorităţilor competente ale tuturor celorlalte state membre în
cauză. Comunicarea informaţiilor suplimentare se consideră a fi realizată la data primirii unor astfel
de informaţii de toate statele membre în cauză.
Art. 28318: Publicarea
(1)Comisia consultativă şi comisia de soluţionare alternativă a litigiilor îşi formulează avizele în
scris.
(2)A.N.A.F. şi celelalte autorităţi competente ale statelor membre în cauză pot conveni să publice
decizia finală prevăzută la art. 28315 în toate elementele sale, sub rezerva obţinerii consimţământului
din partea fiecărei persoane afectate în cauză.
(3)În cazul în care autorităţile competente sau persoana afectată în cauză nu sunt de acord cu
publicarea deciziei finale în toate elementele sale, A.N.A.F. şi celelalte autorităţi competente ale
statelor membre în cauză publică un rezumat al deciziei finale. Rezumatul deciziei finale cuprinde
toate elementele prevăzute în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/652 al Comisiei din 24
aprilie 2019 de stabilire a regulamentului de funcţionare standard pentru comisia consultativă sau
pentru comisia de soluţionare alternativă a litigiilor şi a unui formular standard pentru comunicarea
informaţiilor referitoare la publicarea deciziei finale în conformitate cu Directiva (UE) 2017/1.852 a
Consiliului.
(4)A.N.A.F. împreună cu celelalte autorităţi competente ale statelor membre în cauză transmit
persoanei afectate, înainte de publicare, informaţiile care urmează să fie publicate, potrivit alin. (3).
În cel mult 60 de zile de la primirea informaţiilor respective, persoana afectată poate solicita
A.N.A.F. şi celorlalte autorităţi competente să nu publice informaţii care se referă la secrete
comerciale, industriale sau profesionale ori la procese comerciale sau care contravin ordinii publice.
(5)A.N.A.F împreună cu celelalte autorităţi competente ale statelor membre în cauză notifică, de
îndată, Comisiei Europene informaţiile care urmează să fie publicate potrivit alin. (3).
Art. 28319: Rolul Comisiei şi sprijinul administrativ
A.N.A.F. informează Comisia Europeană cu privire la măsurile adoptate cu scopul de a sancţiona
orice nerespectare a obligaţiei de confidenţialitate prevăzute la art. 28313 alin. (4).

Art. 284: Scopul

(1)Prezentul capitol reglementează normele şi procedurile potrivit cărora România cooperează cu
celelalte state membre din cadrul Uniunii Europene, denumite în continuare state membre, în
vederea realizării unui schimb de informaţii care este în mod previzibil relevant pentru
administrarea şi aplicarea legilor interne ale statelor membre în privinţa taxelor şi impozitelor
prevăzute la art. 285.
(2)Prezentul capitol conţine şi dispoziţii privind schimbul de informaţii prevăzut la alin. (1) prin
mijloace electronice, precum şi norme şi proceduri potrivit cărora România cooperează cu Comisia
Europeană pe teme de coordonare şi evaluare.
(3)Prezentul capitol nu afectează aplicarea în România a normelor privind asistenţa reciprocă în
materie penală şi nu aduce atingere îndeplinirii niciunei obligaţii a României în temeiul altor
instrumente juridice, inclusiv acorduri bilaterale sau multilaterale, în ceea ce priveşte cooperarea
administrativă extinsă.

Art. 285: Sfera de aplicare

(1)Prezentul capitol se aplică tuturor tipurilor de taxe şi impozite percepute de către stat, unităţile
administrativ-teritoriale ori subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, ori în numele
acestora.
(2)Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1), prezentul capitol nu se aplică:
a)taxei pe valoarea adăugată, taxelor vamale şi accizelor, care fac obiectul unei alte legislaţii a
Uniunii Europene privind cooperarea administrativă dintre statele membre;
b)contribuţiilor obligatorii la sistemul de securitate socială plătibile statului sau instituţiilor de
securitate socială de drept public.
(3)Taxele şi impozitele, astfel cum sunt prevăzute la alin. (1), nu se interpretează în niciun
caz ca incluzând:
a)taxele, cum ar fi cele pentru certificate şi alte documente emise de autorităţile publice;
b)contribuţiile de natură contractuală, cum ar fi sumele stabilite pentru utilităţile publice.
(4)Prezentul capitol se aplică taxelor şi impozitelor prevăzute la alin. (1), percepute în cadrul
teritoriilor unde tratatele Uniunii Europene sunt aplicabile în temeiul art. 52 din Tratatul privind
Uniunea Europeană.

Art. 286: Definiţii

În sensul prezentului capitol, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:
1. a) autoritate competentă a unui stat membru - autoritatea care a fost desemnată ca atare de
către statul membru respectiv. În cazul în care acţionează în temeiul prezentului capitol, un
birou central de legătură, un departament de legătură sau un funcţionar autorizat este considerat,
de asemenea, autoritate competentă prin delegare, potrivit art. 287;
2. b) birou central de legătură - un birou care a fost desemnat ca fiind responsabilul principal
pentru contactele cu alte state membre în domeniul cooperării administrative;
3. c) departament de legătură - orice birou, altul decât biroul central de legătură, care a fost
astfel desemnat în vederea schimbului direct de informaţii în temeiul prezentului capitol;
4. d) funcţionar autorizat - orice funcţionar care este autorizat să facă schimb direct de
informaţii în temeiul prezentului capitol;
5. e) autoritate solicitantă - biroul central de legătură, un departament de legătură sau orice
funcţionar autorizat al unui stat membru care înaintează o cerere de asistenţă în numele
autorităţii competente;
6. f) autoritate solicitată - biroul central de legătură, un departament de legătură sau orice
funcţionar autorizat al unui stat membru care primeşte o cerere de asistenţă în numele autorităţii
competente;
7. g) anchetă administrativă - toate controalele, verificările şi alte acţiuni întreprinse de statele
membre în exercitarea atribuţiilor lor, în scopul asigurării aplicării corecte a legislaţiei fiscale;
8. h) schimb de informaţii la cerere - transmiterea de informaţii efectuată pe baza unei cereri
adresate de statul membru solicitant statului membru solicitat într-un caz specific;
9. i) schimb de informaţii automat:
1.în sensul art. 291 alin. (1), art. 2911, art. 2913-2917, comunicarea sistematică a informaţiilor
predefinite către alt stat membru, fără cerere prealabilă, la intervale regulate prestabilite. În
sensul art. 291 alin. (1), prin informaţii disponibile se înţeleg informaţiile din dosarele fiscale
ale statului membru care comunică informaţiile respective, ce pot fi accesate în conformitate cu
procedurile de colectare şi de procesare a informaţiilor din acel stat membru;
2.în sensul art. 291 alin. (4), comunicarea sistematică a informaţiilor predefinite referitoare la
rezidenţii din alte state membre către statul membru de rezidenţă relevant, fără cerere prealabilă,
la intervale regulate prestabilite;
3.în sensul oricăror alte dispoziţii din prezentul capitol, cu excepţia prevederilor art. 291 alin.
(1) şi (4), art. 2911, art. 2913-2917, comunicarea sistematică de informaţii predefinite furnizate
în conformitate cu pct. 1 şi pct. 2. În sensul art. 286, art. 291 alin. (4) şi (7), art. 304 alin. (2) şi
al anexei nr. 4, orice termen scris cu iniţială majusculă are sensul atribuit conform definiţiilor
corespunzătoare prevăzute în anexa nr. 1. În sensul art. 308 alineatele (2) şi (3), orice termen
scris cu iniţială majusculă are înţelesul corespunzător definiţiilor prevăzute în anexa nr. 1, anexa
nr. 5 sau anexa nr. 6. În sensul art. 2913 şi al anexei nr. 3, orice termen scris cu iniţială
majusculă are înţelesul atribuit conform definiţiilor corespunzătoare prevăzute în anexa nr. 3. În
sensul art. 2915 şi al anexei nr. 5, orice termen scris cu iniţială majusculă are înţelesul atribuit
conform definiţiilor corespunzătoare prevăzute în anexa nr. 5. În sensul articolului 2916 şi al
anexei nr. 6, orice termen scris cu iniţială majusculă are înţelesul atribuit conform definiţiilor
corespunzătoare prevăzute în anexa nr. 6. În sensul art. 2917 şi 2919 şi al anexei nr. 7, orice
termen are acelaşi înţeles ca cel definit/prevăzut la art. 6, art. 12 alin. (2) lit. (a), art. 20 alin. (4),
(6), (8) şi (11), art. 21 alin. (1), art. 25 alin. (5), art. 26 alin. (1), art. 28 alin. (4) şi (6), art. 30
alin. (2), art. 31 alin. (3)-(5), art. 32 alin. (1), art. 34 alin. (2), art. 35 alin. (1), art. 36, art. 37
alin. (1), art. 39 alin. (1), art. 40 alin. (1), art. 41 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 46 alin. (1), art. 48
alin. (1), art. 51 alin. (1) şi art. 53 alin. (3) din Legea nr. 431/2023 privind asigurarea unui nivel
minim global de impozitare a grupurilor de întreprinderi multinaţionale şi a grupurilor naţionale
de mari dimensiuni, cu modificările şi completările ulterioare. În plus, orice termen scris cu
iniţială majusculă are acelaşi înţeles ca cel definit în secţiunea I din anexa nr. 7.
10. j) schimb de informaţii spontan - comunicarea nesistematică, în orice moment şi fără o
cerere prealabilă, a unor informaţii către un alt stat membru;
11. k) persoană - orice persoană fizică ori juridică, orice asociere de persoane căreia îi este
recunoscută, prin lege, capacitatea de a încheia acte juridice, dar care nu are statut de persoană
juridică, sau orice altă entitate, indiferent de natura ori forma acesteia, fie că are sau nu
personalitate juridică, care deţine ori gestionează active care, alături de venitul generat de
acestea, sunt supuse unor taxe ori impozite care fac obiectul prezentului capitol;
12. l) mijloace electronice - utilizarea unui echipament electronic pentru procesarea, inclusiv
compresia digitală, şi stocarea datelor şi prin utilizarea transmisiei prin fir a transmisiei radio, a
tehnologiilor optice sau a altor mijloace electromagnetice;
13. m) reţea CCN - platforma comună bazată pe reţeaua comună de comunicaţii (CCN)
dezvoltată de Uniunea Europeană pentru a asigura toate transmisiile prin mijloace electronice
între autorităţile competente din domeniul vamal şi fiscal.
14. n) decizie fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră - orice acord, comunicare sau
orice alt instrument sau acţiune cu efecte similare, inclusiv o decizie emis(ă), modificat(ă)
sau reînnoit(ă) în contextul unui control fiscal şi care îndeplineşte, cumulativ, următoarele
condiţii:
1.este emisă, modificată sau reînnoită de către sau în numele guvernului sau al autorităţii fiscale
a unui stat membru sau de către subdiviziunile teritoriale sau administrative ale statului
membru, inclusiv autorităţile locale, indiferent dacă aceasta este efectiv utilizată;
2.este emisă, modificată sau reînnoită la adresa unei anumite persoane sau a unui anumit grup
de persoane şi pe care această persoană sau acest grup de persoane are dreptul să se bazeze;
3.se referă la interpretarea sau aplicarea unei dispoziţii legale sau administrative privind
administrarea sau aplicarea normelor legale naţionale referitoare la impozitele din statul
membru sau din subdiviziunile teritoriale sau administrative ale statului membru, inclusiv
autorităţile locale;
4.se referă la o tranzacţie transfrontalieră sau la informaţia dacă activităţile desfăşurate de o
persoană într-o altă jurisdicţie creează sau nu un sediu permanent sau la informaţia dacă o
persoană fizică are sau nu domiciliul fiscal în statul membru care a emis decizia.
5.este luată anterior tranzacţiilor sau activităţilor dintr-o altă jurisdicţie care au potenţialul de a
genera un sediu permanent sau anterior depunerii declaraţiei fiscale pentru perioada în care a
avut loc tranzacţia sau seria de tranzacţii sau activităţi.
Tranzacţiile transfrontaliere pot include, fără a se limita la acestea, realizarea de investiţii,
furnizarea de bunuri, servicii, finanţare sau utilizarea unor active corporale sau necorporale şi
nu trebuie neapărat să implice în mod direct persoana căreia i se adresează decizia fiscală
anticipată cu aplicare transfrontalieră;
15. o) acord prealabil privind preţul de transfer - orice acord, comunicare sau orice alt
instrument sau acţiune cu efecte similare, inclusiv unul(una) emis(ă), modificat(ă) sau
reînnoit(ă) în contextul unui control fiscal şi care îndeplineşte, cumulativ, următoarele
condiţii;
1.este emis(ă), modificat(ă) sau reînnoit(ă) de către sau în numele guvernului sau al autorităţii
fiscale din unul sau mai multe state membre, inclusiv al oricărei subdiviziuni teritoriale sau
administrative din acestea, inclusiv autorităţi locale, indiferent dacă acesta (aceasta) este efectiv
utilizat(ă);
2.este emis(ă), modificat(ă) sau reînnoit(ă) la adresa unei anumite persoane sau a unui grup de
persoane şi pe care această persoană sau grup de persoane are dreptul să se bazeze; şi
3.stabileşte, anterior tranzacţiilor transfrontaliere între întreprinderi asociate, un set
corespunzător de criterii pentru stabilirea preţurilor de transfer pentru aceste tranzacţii sau
determină atribuirea profiturilor către un sediu permanent;
16. p) întreprindere asociată:
1.în sensul art. 2911 înseamnă o întreprindere care participă direct sau indirect la conducerea, la
controlul sau la capitalul unei alte întreprinderi sau când aceleaşi persoane participă direct sau
indirect la conducerea, la controlul sau la capitalul întreprinderilor;
2.în sensul art. 2914 şi al anexei nr. 4 înseamnă o persoană care se află în legătură cu altă
persoană în cel puţin unul dintre următoarele moduri:
(i)o persoană participă la gestionarea unei alte persoane prin faptul că se află în poziţia de a
exercita o influenţă semnificativă asupra celeilalte persoane;
(ii)o persoană participă la controlul asupra unei alte persoane printr-o participaţie care depăşeşte
25% din drepturile de vot;
(iii)o persoană participă la capitalul unei alte persoane printr-un drept de proprietate care, direct
sau indirect, depăşeşte 25% din capital;
(iv)o persoană are dreptul să primească 25% sau mai mult din profitul unei alte persoane.
Dacă mai multe persoane participă, astfel cum este prevăzut la subpct. (i)-(iv), la gestionarea,
controlul, capitalul sau profitul aceleiaşi persoane, toate persoanele în cauză sunt considerate
întreprinderi asociate.
Dacă aceleaşi persoane participă, astfel cum este prevăzut la subpct. (i)-(iv), la gestionarea,
controlul, capitalul sau profitul mai multor persoane, toate persoanele în cauză sunt considerate
întreprinderi asociate.
În sensul prezentei litere, o persoană care acţionează împreună cu o altă persoană în ceea ce
priveşte drepturile de vot sau în ceea ce priveşte proprietatea asupra capitalului unei entităţi este
considerată deţinătoare a unei participaţii la toate drepturile de vot sau la proprietatea asupra
capitalului entităţii respective care sunt deţinute de cealaltă persoană.
În cazul participaţiilor indirecte, îndeplinirea cerinţelor de la subpct. (iii) se stabileşte prin
înmulţirea ratelor de participaţie pe nivelurile succesive. Se consideră că o persoană care deţine
mai mult de 50% din drepturile de vot deţine 100% din drepturile de vot.
O persoană fizică, soţul său/soţia sa şi descendenţii sau ascendenţii direcţi sunt consideraţi o
singură persoană;
17. r) preţurile de transfer - preţurile la care o întreprindere transferă bunuri corporale şi
necorporale sau oferă servicii întreprinderilor asociate, iar "stabilirea preţurilor de transfer" se
interpretează în consecinţă;
18. s) tranzacţie transfrontalieră:
1.în sensul lit. n) - o tranzacţie sau o serie de tranzacţii în care:
(i)nu toate părţile la tranzacţie sau la seria de tranzacţii au rezidenţa fiscală în statul membru
care emite, modifică sau reînnoieşte decizia fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră;
(ii)oricare dintre părţile la tranzacţie sau la seria de tranzacţii are în acelaşi timp rezidenţa
fiscală în mai mult de o jurisdicţie;
(iii)una dintre părţile la tranzacţie sau la seria de tranzacţii îşi desfăşoară activitatea într-o altă
jurisdicţie prin intermediul unui sediu permanent şi tranzacţia sau seria de tranzacţii constituie o
parte sau totalitatea activităţii la sediul permanent. O tranzacţie sau o serie de tranzacţii
transfrontaliere include, de asemenea, măsurile luate de către o persoană în ceea ce priveşte
activităţile comerciale din altă jurisdicţie pe care persoana respectivă le desfăşoară prin
intermediul unui sediu permanent; sau
(iv)tranzacţiile sau seriile de tranzacţii respective au un impact transfrontalier;
2.în sensul lit. o)-r) - o tranzacţie sau o serie de tranzacţii care implică întreprinderi asociate care
nu îşi au toate rezidenţa fiscală pe teritoriul aferent unei singure jurisdicţii sau o tranzacţie sau o
serie de tranzacţii care au un impact transfrontalier;
19. ş) întreprindere - în sensul lit. o)-s), orice formă de desfăşurare a unei activităţi comerciale.
20. t) aranjament transfrontalier - un aranjament care implică fie mai mult de un stat
membru, fie un stat membru şi o ţară terţă, dacă este îndeplinită cel puţin una din
următoarele condiţii:
1.nu toţi participanţii la aranjament sunt rezidenţi în scopuri fiscale în aceeaşi jurisdicţie;
2.unul sau mai mulţi participanţi la aranjament au în acelaşi timp rezidenţa fiscală în mai mult
de o jurisdicţie;
3.unul sau mai mulţi participanţi la aranjament desfăşoară o activitate economică în altă
jurisdicţie prin intermediul unui sediu permanent situat în jurisdicţia respectivă, iar aranjamentul
constituie totalitatea sau o parte a activităţii acelui sediu permanent;
4.unul sau mai mulţi participanţi la aranjament desfăşoară o activitate economică într-o altă
jurisdicţie fără a avea rezidenţa fiscală sau fără a institui un sediu permanent în acea jurisdicţie;
5.un astfel de aranjament are un posibil impact asupra schimbului automat de informaţii sau
asupra identificării beneficiarilor reali.
În sensul lit. t)-y), al art. 2914 şi al anexei nr. 4, un aranjament transfrontalier include de
asemenea o serie de aranjamente. Un aranjament transfrontalier poate cuprinde mai multe etape
sau mai multe părţi;
21. ţ) aranjament transfrontalier care face obiectul raportării - orice aranjament transfrontalier
care cuprinde cel puţin unul dintre semnele distinctive stabilite în anexa nr. 4;
22. u) semn distinctiv - o caracteristică sau însuşire a unui aranjament transfrontalier care
prezintă un indiciu al unui potenţial risc de evitare a obligaţiilor fiscale, astfel cum este prevăzut
în anexa nr. 4;
23. v) intermediar - orice persoană care proiectează, comercializează, organizează, pune la
dispoziţie în vederea implementării sau gestionează implementarea unui aranjament
transfrontalier care face obiectul raportării.
De asemenea, înseamnă orice persoană care, având în vedere faptele şi circumstanţele relevante
şi pe baza informaţiilor disponibile, a cunoştinţelor de specialitate relevante şi a înţelegerii
necesare pentru furnizarea acestor servicii, ştie sau ar fi rezonabil de aşteptat să ştie că s-a
angajat să furnizeze, direct sau prin intermediul altor persoane, ajutor, asistenţă sau consiliere cu
privire la proiectarea, comercializarea, organizarea, punerea la dispoziţie în vederea
implementării sau gestionarea implementării unui aranjament transfrontalier care face obiectul
raportării.
Orice persoană are dreptul să furnizeze A.N.A.F. dovezi că nu a ştiut şi nu ar fi fost rezonabil de
aşteptat să ştie că a fost implicată într-un aranjament transfrontalier care face obiectul raportării.
În acest scop, persoana respectivă se poate raporta la toate faptele şi circumstanţele relevante, la
informaţiile disponibile, precum şi la cunoştinţele sale de specialitate relevante şi la capacitatea
sa de înţelegere.
Pentru a fi un intermediar, o persoană trebuie să îndeplinească cel puţin una dintre următoarele
condiţii suplimentare:
1.să fie rezidentă în scopuri fiscale în România;
2.să aibă un sediu permanent pe teritoriul României prin intermediul căruia să fie furnizate
serviciile legate de aranjamentul în cauză;
3.să fie constituită în România sau să fie reglementată de legislaţia naţională a României;
4.să fie înregistrată într-o asociaţie profesională în legătură cu prestarea de servicii juridice,
fiscale sau de consultanţă din România;
24. w) contribuabil relevant - orice persoană căreia i se pune la dispoziţie un aranjament
transfrontalier care face obiectul raportării în vederea implementării sau care este pregătită să
implementeze un aranjament transfrontalier care face obiectul raportării sau care a implementat
prima etapă a unui astfel de aranjament;
25. x) aranjament comercializabil - un aranjament transfrontalier care este proiectat,
comercializat, pregătit pentru implementare sau pus la dispoziţie în vederea implementării, fără
a fi necesară o personalizare substanţială a acestuia;
26. y) aranjament personalizat - un aranjament transfrontalier care nu este un aranjament
comercializabil.
27. z) control comun înseamnă o anchetă administrativă desfăşurată de autoritatea competentă
din România în comun cu una sau mai multe autorităţi competente din celelalte state membre şi
care are legătură cu una sau mai multe persoane care sunt de interes comun sau complementar
pentru autoritatea competentă din România sau pentru autorităţile competente din statele
membre respective;
28. aa) încălcarea securităţii datelor înseamnă o încălcare a securităţii care conduce la
distrugerea, pierderea sau modificarea informaţiilor la orice incident de acces, divulgare sau
utilizare inadecvată, necorespunzătoare sau neautorizată a acestora, inclusiv, dar fără a se limita
la date cu caracter personal transmise, stocate sau prelucrate în alt mod, ca urmare a unor acte
ilegale, neglijenţe sau accidente săvârşite cu intenţie. O încălcare a securităţii datelor poate viza
confidenţialitatea, disponibilitatea şi integritatea datelor.
29. bb) venituri din dividende vărsate prin intermediul unor conturi, altele decât cele de
custodie - dividende sau alte venituri considerate drept dividende în statul membru al
plătitorului, care sunt plătite sau creditate în alt cont decât un cont de custodie, astfel cum este
definit în anexa nr. 1 secţiunea VIII subsecţiunea C pct. 3;
30. cc) produse de asigurări de viaţă neacoperite de alte instrumente juridice ale Uniunii
Europene privind schimbul de informaţii şi de alte măsuri similare - contracte de asigurare,
altele decât contractele de asigurare cu valoare de răscumpărare care fac obiectul raportării în
conformitate cu anexa nr. 1 secţiunea I, în care beneficiile din contracte sunt plătibile în cazul
decesului unui deţinător de poliţă de asigurare;
31. dd) adresă a registrului distribuit - adresa unui registru distribuit, astfel cum este definită în
Regulamentul (UE) 2023/1.114 al Parlamentului European şi al Consiliului din 31 mai 2023
privind pieţele criptoactivelor şi de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1.093/2010 şi (UE)
nr. 1.095/2010 şi a Directivelor 2013/36/UE şi (UE) 2019/1.937;
32. ee) client - în sensul art. 2914, orice intermediar sau contribuabil relevant care primeşte
servicii, inclusiv asistenţă, consiliere, îndrumare sau orientări, din partea unui intermediar care
trebuie să respecte privilegiul profesional legal în legătură cu o modalitate transfrontalieră care
face obiectul raportării.

Art. 287: Autoritatea competentă din România

(1)Autoritatea competentă din România pentru aplicarea prevederilor prezentului capitol, precum
şi pentru contactele cu Comisia Europeană este A.N.A.F.
(2)Prin ordin al preşedintelui A.N.A.F., se desemnează biroul central de legătură. Autoritatea
competentă din România este responsabilă de informarea Comisiei Europene şi a celorlalte state
membre cu privire la desemnarea biroului central de legătură.
(3)Prin ordinul prevăzut la alin. (2), biroul central de legătură poate fi desemnat responsabil şi de
contactele cu Comisia Europeană. Autoritatea competentă din România este responsabilă de
informarea Comisiei Europene cu privire la acest lucru.
(4)Autoritatea competentă din România poate desemna departamente de legătură cu competenţe
repartizate potrivit legislaţiei sau politicii sale naţionale. Biroul central de legătură are
responsabilitatea de a actualiza lista departamentelor de legătură şi de a o pune la dispoziţia
birourilor centrale de legătură din celelalte state membre interesate, precum şi a Comisiei
Europene.
(5)Autoritatea competentă din România poate desemna funcţionari autorizaţi. Biroul central de
legătură are responsabilitatea de a actualiza lista acestor funcţionari autorizaţi şi de a o pune la
dispoziţia birourilor centrale de legătură din celelalte state membre interesate, precum şi a
Comisiei Europene.
(6)Funcţionarii implicaţi în cooperarea administrativă în temeiul prezentului capitol sunt
consideraţi, în orice situaţie, ca fiind funcţionari autorizaţi în acest sens, potrivit condiţiilor
prevăzute de autorităţile competente.
(7)În cazul în care un departament de legătură ori un funcţionar autorizat, desemnat potrivit alin.
(4) sau (5), trimite ori primeşte o cerere sau un răspuns la o cerere de cooperare, acesta informează
biroul central de legătură din România, potrivit procedurilor prevăzute de acesta din urmă.
(8)În cazul în care un departament de legătură ori un funcţionar autorizat, desemnat potrivit alin.
(4) sau (5), primeşte o cerere de cooperare care necesită o acţiune în afara competenţei care i-a fost
repartizată potrivit legislaţiei ori politicii naţionale din România, el transmite fără întârziere această
cerere biroului central de legătură din România şi informează autoritatea solicitantă. În acest caz,
perioada prevăzută la art. 290 începe în ziua următoare transmiterii cererii de cooperare către
biroul central de legătură.
SECŢIUNEA 2:Schimbul de informaţii
SUBSECŢIUNEA 1:§1. Schimbul de informaţii la cerere

Art. 288: Procedura aplicabilă schimbului de informaţii la cerere

La cererea autorităţii solicitante, autoritatea solicitată comunică acesteia orice informaţii
prevăzute la art. 284 alin. (1) pe care le deţine sau pe care le obţine în urma anchetelor
administrative.

Art. 288¹: Relevanţa previzibilă

Indice

(1)În sensul unei cereri prevăzute la art. 288, informaţiile solicitate sunt relevante în mod
previzibil dacă, la momentul transmiterii cererii, autoritatea solicitantă consideră că, în
conformitate cu dreptul său intern, există o posibilitate rezonabilă ca informaţiile solicitate să fie
relevante pentru situaţia fiscală a unuia sau mai multor contribuabili identificaţi prin nume sau în
alt mod şi să fie justificate în scopul anchetei.
(2)În scopul demonstrării relevanţei previzibile a informaţiilor solicitate, autoritatea
solicitantă furnizează autorităţii solicitate cel puţin următoarele informaţii:
a)scopul fiscal pentru care se solicită informaţia;
b)precizarea informaţiilor necesare pentru aplicarea normelor legale în vigoare în privinţa taxelor
şi impozitelor prevăzute la art. 285.
(3)În cazul în care o cerere prevăzută la art. 288 vizează un grup de contribuabili care nu
pot fi identificaţi individual, autoritatea solicitantă furnizează autorităţii solicitate cel puţin
următoarele informaţii:
a)o descriere detaliată a grupului;
b)o explicaţie privind legea aplicabilă şi faptele pe baza cărora există motive să se considere că
contribuabilii din grup nu au respectat legea aplicabilă;
c)o explicaţie privind modul în care informaţiile solicitate ar ajuta să se stabilească dacă
contribuabilii din grup s-au conformat cerinţelor legale;
d)dacă este cazul, faptele şi circumstanţele referitoare la implicarea unui terţ care a contribuit în
mod activ la eventuala nerespectare a legii aplicabile de către contribuabilii din grup.

Art. 289: Anchete administrative

(1)Autoritatea solicitată din România asigură efectuarea oricăror anchete administrative necesare
pentru a obţine informaţiile prevăzute la art. 288.
(2)Cererea prevăzută la art. 288 poate conţine solicitarea motivată de efectuare a unei anchete
administrative. În cazul în care autoritatea solicitată consideră că nu este necesară o anchetă
administrativă, aceasta informează de îndată autoritatea solicitantă cu privire la motivele acestei
decizii.
(3)Pentru a obţine informaţiile solicitate sau a efectua ancheta administrativă cerută, autoritatea
solicitată din România urmează aceleaşi proceduri ca atunci când acţionează din propria
iniţiativă ori la cererea unei alte autorităţi din România.
(4)În cazul în care autoritatea solicitantă din alt stat membru îi solicită în mod expres, autoritatea
solicitată din România transmite documente originale, cu condiţia ca acest lucru să nu contravină
dispoziţiilor în vigoare din România.

Art. 290: Termene pentru schimbul de informaţii la cerere

(1)Autoritatea solicitată furnizează informaţiile prevăzute la art. 288 în cel mai scurt timp
posibil, dar nu mai mult de trei luni de la data primirii cererii. În cazul în care autoritatea
solicitată nu este în măsură să răspundă cererii în termenul stabilit, aceasta notifică
autorităţii solicitante fără întârziere şi, în orice caz, dar nu mai mult de trei luni de la
primirea cererii, motivele nerespectării termenului şi data la care consideră că va fi în
măsură să ofere un răspuns. Acest termen nu poate depăşi şase luni de la data primirii
cererii.
În cazul în care autoritatea solicitată deţine deja informaţiile cerute, transmiterea acestora se face
în termen de două luni de la data primirii cererii.
(2)Pentru anumite cazuri speciale, autoritatea solicitantă din alt stat membru şi cea solicitată din
România pot conveni asupra unor termene diferite de cele prevăzute la alin. (1).
(3)Autoritatea solicitată din România confirmă autorităţii solicitante din alt stat membru, dacă
este posibil prin mijloace electronice, primirea unei cereri fără întârziere, dar nu mai mult de 7
zile lucrătoare de la primire.
(4)În termen de o lună de la primirea cererii, autoritatea solicitată din România notifică
autorităţii solicitante din alt stat membru orice nereguli ale cererii, precum şi nevoia unor
eventuale informaţii suplimentare. Într-un astfel de caz, termenele prevăzute la alin. (1) se
calculează din ziua următoare celei în care autoritatea solicitată din România primeşte
informaţiile suplimentare necesare.
(5)[textul din Art. 290, alin. (5) din titlul X, capitolul I, sectiunea 2, subsectiunea 1 a fost abrogat
la 03-feb-2023 de Art. I, punctul 9. din Ordonanta 16/2023]
(6)În cazul în care autoritatea solicitată din România nu se află în posesia informaţiilor solicitate
şi nu este în măsură să răspundă sau refuză să răspundă unei cereri de informaţii din motivele
prevăzute la art. 300, aceasta notifică autorităţii solicitante din alt stat membru motivele sale fără
întârziere, dar nu mai mult de o lună de la data primirii cererii.
SUBSECŢIUNEA 2:§2. Schimbul automat obligatoriu de informaţii

Art. 291: Sfera de aplicare şi condiţiile schimbului automat obligatoriu de informaţii

(1)Autoritatea competentă din România comunică autorităţii competente a oricărui alt stat
membru, prin schimb automat, toate informaţiile care sunt disponibile referitoare la
rezidenţii din respectivul stat membru, cu privire la următoarele categorii specifice de
venituri şi de capital, astfel cum sunt acestea înţelese în temeiul normelor legale în vigoare:
a)venituri din muncă;
b)remuneraţii plătite administratorilor şi altor persoane asimilate acestora;
c)venituri din produse de asigurări de viaţă neacoperite de alte instrumente juridice ale Uniunii
Europene privind schimbul de informaţii şi de alte măsuri similare;
d)pensii;
e)proprietatea asupra bunurilor imobile şi venituri din bunuri imobile;
f)redevenţe;
g)venituri din dividende, altele decât veniturile din dividende scutite de la plata impozitului pe
profit în temeiul art. 24 alin. (1) lit. b), alin. (3) şi (4) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi
completările ulterioare, vărsate prin intermediul unor conturi, altele decât cele de custodie.
(1¹)Pentru perioadele impozabile care încep la 1 ianuarie 2024 sau ulterior datei respective,
autoritatea competentă din România include în informaţiile comunicate, conform alin. (1),
numărul de identificare fiscală (NIF) al rezidenţilor emis de statul membru de rezidenţă.
(1²)Autoritatea competentă din România informează anual Comisia Europeană cu privire la cel
puţin două categorii de venituri şi de capital prevăzute la alin. (1), în legătură cu care comunică
informaţii referitoare la rezidenţii unui alt stat membru.
(2)Înainte de 1 ianuarie 2024, autoritatea competentă din România informează Comisia
Europeană cu privire la cel puţin patru categorii prevăzute la alin. (1), în legătură cu care
comunică, prin schimb automat, autorităţii competente a oricărui alt stat membru informaţii
referitoare la rezidenţii respectivului alt stat membru. Informaţiile respective vizează perioade
impozabile care încep la 1 ianuarie 2025 sau ulterior datei respective. Înainte de 1 ianuarie 2026,
statele membre informează Comisia Europeană cu privire la cel puţin cinci categorii menţionate
la alin. (1) în legătură cu care autoritatea competentă a fiecărui stat membru comunică, prin
schimb automat, autorităţii competente a oricărui alt stat membru informaţii referitoare la
rezidenţii respectivului alt stat membru. Aceste informaţii vizează perioade impozabile care
încep la 1 ianuarie 2026 sau ulterior datei respective.
(3)Autoritatea competentă din România poate indica autorităţii competente a oricărui alt stat
membru faptul că nu doreşte să primească informaţii referitoare la una sau mai multe dintre
categoriile de venituri şi de capital prevăzute la alin. (1). În cazul în care autoritatea competentă
din România nu informează Comisia Europeană despre oricare dintre categoriile de venituri şi de
capital, prevăzute la alin. (1), cu privire la care deţine informaţii disponibile, atunci România
poate fi considerată drept stat care nu doreşte să primească informaţii potrivit alin. (1).
(4)Instituţiile financiare raportoare sunt obligate să aplice procedurile de raportare şi de
diligenţă fiscală incluse în anexele nr. 1 şi 2. În temeiul procedurilor de raportare şi de
diligenţă fiscală aplicabile, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, autoritatea competentă din
România comunică autorităţii competente din orice alt stat membru, prin intermediul
schimbului automat, în termenul prevăzut la alin. (6) lit. b), următoarele informaţii
aferente perioadelor impozabile care încep la 1 ianuarie 2016 referitoare la un cont care
face obiectul raportării:
a)numele/denumirea, adresa, numărul/numerele de identificare fiscală - NIF, precum şi data şi
locul naşterii, în cazul unei persoane fizice, ale fiecărei persoane care face obiectul raportării şi
care este titular de cont al contului respectiv şi, în cazul unei entităţi care este titular de cont şi
care, după aplicarea procedurilor de diligenţă fiscală prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, este
identificată ca având una sau mai multe persoane care exercită controlul şi care sunt persoane
care fac obiectul raportării, denumirea, adresa şi NIF ale entităţii, precum şi numele, adresa, NIF
şi data şi locul naşterii fiecărei persoane care face obiectul raportării;
b)numărul de cont sau echivalentul său funcţional în absenţa unui număr de cont;
c)numele şi numărul de identificare, dacă este cazul, al instituţiei financiare raportoare;
d)soldul sau valoarea contului, inclusiv valoarea de răscumpărare în cazul unui contract de
asigurare cu valoare de răscumpărare sau al unui contract de rentă viageră, valabil/ă la sfârşitul
anului calendaristic relevant sau la sfârşitul altei perioade de raportare adecvate sau închiderea
contului în cazul în care contul a fost închis în cursul anului calendaristic relevant;
e)în cazul oricărui cont de custodie:
(i)cuantumul brut total al dobânzilor, cuantumul brut total al dividendelor şi cuantumul brut total
al altor venituri generate în legătură cu activele deţinute în cont, în fiecare caz plătite sau
creditate în contul respectiv sau în legătură cu respectivul cont, în cursul anului calendaristic sau
al altei perioade de raportare adecvate; şi
(ii)încasările brute totale din vânzarea sau răscumpărarea activelor financiare plătite sau creditate
în cont în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate în legătură cu
care instituţia financiară raportoare a acţionat drept custode, broker, reprezentant sau orice alt fel
de mandatar al titularului de cont;
f)în cazul oricărui cont de depozit, cuantumul brut total al dobânzilor plătite sau creditate în cont
în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate;
g)în cazul oricărui alt cont decât cele prevăzute la lit. e) sau f), cuantumul brut total plătit sau
creditat titularului de cont în legătură cu respectivul cont în cursul anului calendaristic relevant
sau al altei perioade de raportare adecvate în legătură cu care instituţia financiară raportoare este
debitoare, inclusiv suma agregată oricăror răscumpărări plătite titularului de cont în cursul anului
calendaristic relevant sau al altei perioade de raportare adecvate;
h)dacă a fost furnizată o declaraţie pe propria răspundere valabilă pentru fiecare titular de cont;
i)rolul/rolurile în temeiul căruia/cărora fiecare persoană care face obiectul raportării şi care este o
persoană care exercită controlul asupra unui titular al unui cont de entitate este o persoană care
exercită controlul asupra entităţii şi dacă a fost furnizată o declaraţie pe propria răspundere
valabilă pentru fiecare astfel de persoană care face obiectul raportării;
j)tipul de cont, menţionându-se dacă contul este un cont preexistent sau un cont nou, precum şi
dacă este un cont comun, inclusiv numărul de titulari ai contului comun; şi
k)în cazul oricărei participaţii în capitalurile proprii deţinute într-o entitate de investiţii care este
o construcţie juridică, rolul/rolurile în temeiul căruia/cărora persoana care face obiectul raportării
este un deţinător de participaţii în capitalurile proprii.
(4¹)În scopul schimbului de informaţii prevăzut la alin. (4), în absenţa unor dispoziţii contrare
prevăzute la acelaşi alineat sau în anexa nr. 1 sau anexa nr. 2, cuantumul şi descrierea plăţilor
efectuate în legătură cu un cont care face obiectul raportării se stabilesc în conformitate cu
legislaţia naţională.
(4²)Prevederile alin. (4) au prioritate faţă de alin. (1) lit. c) sau orice alt instrument juridic al
Uniunii Europene în măsura în care schimbul de informaţii în cauză intră sub incidenţa alin. (1)
lit. c) sau a oricărui alt instrument juridic al Uniunii Europene.
(4³)Autoritatea competentă din România comunică informaţiile menţionate la alin. (4) lit. h)-k)
cu privire la perioadele impozabile începând cu 1 ianuarie 2026.
(5)[textul din Art. 291, alin. (5) din titlul X, capitolul I, sectiunea 2, subsectiunea 2 a fost abrogat
la 01-ian-2017 de Art. II, punctul 20. din Ordonanta urgenta 84/2016]
(6)Comunicarea informaţiilor se desfăşoară după cum urmează:
a)în cazul categoriilor prevăzute la alin. (1): cel puţin o dată pe an, în termen de 6 luni de la
sfârşitul anului fiscal din statul membru respectiv pe parcursul căruia au devenit disponibile
informaţiile;
b)în cazul informaţiilor prevăzute la alin. (4): anual, în termen de 9 luni de la sfârşitul anului
calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate la care se referă informaţiile.
(7)Autoritatea competentă din România se asigură de faptul că entităţile şi conturile care
urmează să fie considerate drept instituţii financiare nonraportoare şi, respectiv, conturi excluse
îndeplinesc toate cerinţele enumerate la subsecţiunea B pct. 1 lit. c) şi subsecţiunea C pct. 19 lit.
g) din secţiunea VIII a anexei nr. 1 şi, în special, că statutul unei instituţii financiare drept
instituţie financiară nonraportoare sau statutul unui cont drept cont exclus nu aduce atingere
obiectivelor prezentului capitol.
(8)În cazul în care România convine cu alte state membre să facă automat schimb de informaţii
referitoare la categorii suplimentare de venituri şi de capital în cadrul unor acorduri bilaterale sau
multilaterale pe care le încheie, România comunică acordurile respective Comisiei Europene
care le pune la dispoziţia tuturor celorlalte state membre.
(9)Fără a aduce atingere pct. 1 şi 61 din subsecţiunea A a secţiunii I din anexa nr. 1, în ceea ce
priveşte fiecare cont care face obiectul raportării şi care este administrat de o instituţie financiară
raportoare la 31 decembrie 2025 şi pentru perioadele de raportare care se încheie în al doilea an
calendaristic care urmează acestei date, informaţiile cu privire la rolul/rolurile în temeiul căruia/
cărora fiecare persoană care face obiectul raportării este o persoană care exercită controlul sau un
deţinător de participaţii în capitalurile proprii ale entităţii trebuie raportate numai dacă aceste
informaţii sunt disponibile în datele accesibile pentru căutare electronică păstrate de instituţia
financiară raportoare.

Art. 291¹: Domeniul de aplicare şi condiţiile schimbului obligatoriu de informaţii privind

Indice

deciziile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră şi acordurile prealabile privind
preţul de transfer
(1)În cazul în care autoritatea competentă din România emite, modifică sau reînnoieşte o decizie
fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră sau un acord prealabil privind preţul de transfer
după data de 31 decembrie 2016, aceasta comunică, prin schimb automat, informaţii cu privire la
acest lucru autorităţilor competente din toate celelalte state membre, precum şi Comisiei
Europene, cu respectarea prevederilor de la alin. (9), în conformitate cu măsurile practice
aplicabile adoptate în temeiul art. 304.
(2)În conformitate cu măsurile practice aplicabile adoptate în temeiul art. 304, autoritatea
competentă din România comunică informaţii şi autorităţilor competente din toate
celelalte state membre, precum şi Comisiei Europene, cu respectarea prevederilor de la
alin. (9), referitoare la deciziile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră şi la
acordurile prealabile privind preţul de transfer emise, modificate sau reînnoite într-un
termen care începe cu 5 ani înaintea datei de 1 ianuarie 2017, astfel:
a)pentru deciziile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră şi acordurile prealabile privind
preţul de transfer care au fost emise, modificate sau reînnoite între 1 ianuarie 2012 şi 31
decembrie 2013, comunicarea are loc dacă acestea erau valabile la data de 1 ianuarie 2014;
b)pentru deciziile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră şi acordurile prealabile privind
preţul de transfer care sunt emise, modificate sau reînnoite între 1 ianuarie 2014 şi 31 decembrie
2016, comunicarea are loc indiferent dacă acestea sunt valabile la data de 1 ianuarie 2017.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), autoritatea competentă din România nu va comunica
informaţiile privind deciziile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră şi acordurile prealabile
privind preţul de transfer emise, modificate sau reînnoite înainte de 1 aprilie 2016 la adresa unei
anumite persoane sau a unui anumit grup de persoane care nu desfăşoară în principal activităţi
financiare sau de investiţii, dar care are o cifră de afaceri anuală netă la nivelul întregului grup,
conform definiţiei de la art. 2 pct. 5 din Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a
Consiliului, care nu depăşeşte echivalentul în lei a 40.000.000 euro pe parcursul exerciţiului
financiar care precedă datei emiterii, modificării sau reînnoirii respectivelor decizii fiscale
anticipate cu aplicare transfrontalieră şi acorduri prealabile privind preţul de transfer.
(4)Acordurile prealabile privind preţul de transfer bilaterale sau multilaterale cu ţări terţe se
exclud din domeniul de aplicare al schimbului automat de informaţii în cazul în care acordul
internaţional privind impozitarea în temeiul căruia a fost negociat acordul prealabil privind preţul
de transfer nu permite divulgarea sa către terţi. Aceste acorduri prealabile privind preţul de
transfer bilaterale sau multilaterale vor fi schimbate în temeiul art. 292 în cazul în care acordul în
temeiul căruia a fost negociat acordul prealabil privind preţul de transfer permite divulgarea
acestora, iar autoritatea competentă a ţării terţe acordă permisiunea ca informaţiile să fie
divulgate.
(5)În cazul în care acordurile prealabile privind preţul de transfer bilaterale sau multilaterale sunt
excluse de la schimbul automat de informaţii potrivit alin. (4), informaţiile prevăzute la alin. (8),
menţionate în cererea care conduce la emiterea unui astfel de acord prealabil privind preţul de
transfer bilateral sau multilateral, fac în schimb obiectul unui schimb în temeiul alin. (1)-(3).
(6)Prevederile alin. (1)-(3) nu se aplică în cazul în care o decizie fiscală anticipată cu
aplicare transfrontalieră implică şi se referă exclusiv la afacerile fiscale ale uneia sau mai
multor persoane fizice, cu excepţia cazului în care una dintre aceste decizii fiscale
anticipate cu aplicare transfrontalieră a fost emisă, modificată sau reînnoită după 1
ianuarie 2026 şi dacă:
a)valoarea tranzacţiei sau a seriei de tranzacţii aferente deciziei fiscale anticipate cu aplicare
transfrontalieră depăşeşte 1.500.000 euro (sau valoarea echivalentă în orice altă monedă), dacă o
astfel de valoare este menţionată în decizia fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră; sau
b)decizia fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră stabileşte dacă o persoană este sau nu
rezidentă fiscal în statul membru care emite decizia.
(6¹)În sensul alin. (6) lit. a) şi fără a aduce atingere cuantumului menţionat în decizia fiscală
anticipată cu aplicare transfrontalieră, într-o serie de tranzacţii referitoare la diferite bunuri,
servicii sau active, cuantumul deciziei fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră cuprinde
valoarea totală subiacentă. Sumele nu sunt agregate în cazul în care aceleaşi bunuri, servicii sau
active sunt tranzacţionate de mai multe ori.
(6²)Fără a aduce atingere alin. (6) lit. b), schimbul de informaţii privind deciziile fiscale
anticipate cu aplicare transfrontalieră referitoare la persoane fizice nu include astfel de decizii
privind impozitarea la sursă în ceea ce priveşte veniturile din muncă, remuneraţiile plătite
administratorilor şi altor persoane asimilate acestora sau pensiile nerezidenţilor.
(7)Schimbul de informaţii se desfăşoară după cum urmează:
a)în ceea ce priveşte informaţiile comunicate în conformitate cu alin. (1), fără întârziere, după
emiterea, modificarea sau reînnoirea deciziei fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră sau a
acordului prealabil privind preţul de transfer şi în termen de trei luni de la sfârşitul semestrului
anului calendaristic în care s-a emis, s-a modificat sau s-a reînnoit decizia fiscală anticipată cu
aplicare transfrontalieră sau acordul prealabil privind preţul de transfer;
b)pentru informaţiile comunicate potrivit prevederilor alin. (2) şi (3), înainte de data de 1
ianuarie 2018.
(8)Informaţiile comunicate de către autoritatea competentă din România în conformitate
cu prevederile alin. (1)-(3) cuprind următoarele:
a)identitatea persoanei, alta decât o persoană fizică, cu excepţia cazului în care decizia fiscală
anticipată cu aplicare transfrontalieră se referă la o persoană fizică şi se comunică potrivit alin.
(1) şi (6) şi, după caz, cea a grupului de persoane din care aceasta face parte;
b)un rezumat al deciziei fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră sau al acordului prealabil
privind preţul de transfer, inclusiv o descriere a activităţilor comerciale sau a tranzacţiei sau
seriei de tranzacţii relevante, precum şi orice alte informaţii care ar putea ajuta autoritatea
competentă din alt stat membru să evalueze un posibil risc fiscal, fără a conduce la divulgarea
unui secret comercial, industrial sau profesional sau a unui procedeu comercial ori a unor
informaţii a căror divulgare ar fi contrară politicii publice;
c)data emiterii, modificării sau reînnoirii deciziei fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră
sau a acordului prealabil privind preţul de transfer;
d)data încetării perioadei de valabilitate a deciziei fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră
sau a acordului prealabil privind preţul de transfer, în cazul în care aceasta este specificată;
e)data încetării perioadei de valabilitate a deciziei fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră
sau a acordului prealabil privind preţul de transfer, în cazul în care aceasta este specificată;
f)tipul de decizie fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră sau de acord prealabil privind
preţul de transfer;
g)valoarea tranzacţiei sau a seriei de tranzacţii aferente deciziei fiscale anticipate cu aplicare
transfrontalieră sau acordului prealabil privind preţul de transfer dacă o astfel de valoare este
menţionată în decizia fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră sau în acordul prealabil
privind preţul de transfer;
h)descrierea setului de criterii utilizate pentru a stabili preţurile de transfer sau preţul de transfer
în sine, în cazul unui acord prealabil privind preţul de transfer;
i)identificarea metodei utilizate pentru a stabili preţurile de transfer sau preţul de transfer în sine,
în cazul unui acord prealabil privind preţul de transfer;
j)identificarea celorlalte state membre, dacă există, care pot fi vizate de decizia fiscală anticipată
cu aplicare transfrontalieră sau de acordul prealabil privind preţul de transfer;
k)identitatea oricărei persoane, alta decât o persoană fizică, cu excepţia cazului în care decizia
fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră se referă la o persoană fizică şi se comunică potrivit
alin. (1) şi (6), din celelalte state membre, dacă există, care este probabil să fie afectată de
decizia fiscală anticipată cu aplicare transfrontalieră sau de acordul prealabil privind preţul de
transfer, indicând statele membre de care sunt legate persoanele afectate.
l)precizarea dacă informaţiile comunicate se bazează pe decizia fiscală anticipată cu aplicare
transfrontalieră sau pe acordul prealabil privind preţul de transfer în sine sau sunt furnizate ca
urmare a cererii menţionate la alin. (5).
(9)Informaţiile definite la alin. (8) lit. a), b), h) şi k) nu se comunică Comisiei Europene.
(10)Autoritatea competentă din România confirmă primirea informaţiilor comunicate în temeiul
alin. (8) lit. j), dacă este posibil prin mijloace electronice, autorităţii competente care le-a
furnizat, fără întârziere şi, în orice caz, în cel mult 7 zile lucrătoare de la primire. Această măsură
se aplică până când registrul central securizat la nivel de stat membru devine funcţional.
(11)Autoritatea competentă din România poate, în conformitate cu art. 288 şi art. 304 alin. (3),
să solicite informaţii suplimentare, inclusiv textul integral al unei decizii fiscale anticipate cu
aplicare transfrontalieră sau al unui acord prealabil privind preţul de transfer.

Art. 291²: Statistici privind schimburile automate

Indice

Autoritatea competentă din România pune la dispoziţia Comisiei Europene, anual, statistici cu
privire la volumul schimburilor automate prevăzute la art. 291 alin. (1) şi (4) şi la art. 2913, 291
5 şi 2917 şi informaţii cu privire la costurile şi beneficiile administrative şi la alte costuri şi
beneficii relevante legate de schimburile care au avut loc şi cu privire la orice potenţiale
modificări, atât pentru administraţia fiscală din România, cât şi pentru terţi.

Art. 291³: Domeniul de aplicare şi condiţiile schimbului automat obligatoriu de informaţii

Indice

cu privire la raportul pentru fiecare ţară în parte
(1)O societate-mamă finală a unui grup de întreprinderi multinaţionale care îşi are rezidenţa
fiscală în România sau o altă entitate raportoare, în conformitate cu secţiunea II din anexa nr. 3
la prezentul cod, au obligaţia să depună un raport pentru fiecare ţară în parte, pentru fiecare an
fiscal de raportare, în termen de 12 luni de la ultima zi a anului fiscal de raportare a grupului de
întreprinderi multinaţionale, în conformitate cu secţiunea II din anexa nr. 3 la prezentul cod.
(2)Autoritatea competentă din România care primeşte raportul pentru fiecare ţară în parte
prevăzut la alin. (1) transmite, prin intermediul schimbului de informaţii automat şi în termenul
stabilit la alin. (4), raportul pentru fiecare ţară în parte oricărui altui stat membru în care, pe baza
informaţiilor din raportul pentru fiecare ţară în parte, una sau mai multe entităţi constitutive din
grupul de întreprinderi multinaţionale al entităţii raportoare îşi au rezidenţa fiscală sau sunt
supuse impozitării pentru activitatea economică desfăşurată prin intermediul unui sediu
permanent.
(3)Raportul pentru fiecare ţară în parte trebuie să conţină următoarele informaţii cu
privire la grupul de întreprinderi multinaţionale:
a)informaţii agregate referitoare la suma veniturilor, profitul/pierderile anterioare impozitării
veniturilor, impozitul pe venit plătit, impozitul pe venit acumulat, capitalul declarat, profitul
nedistribuit, numărul de salariaţi şi imobilizările corporale, altele decât numerarul sau
echivalentele de numerar pentru fiecare jurisdicţie în care îşi desfăşoară activitatea grupul de
întreprinderi multinaţionale;
b)identificarea fiecărei entităţi constitutive din grupul de întreprinderi multinaţionale, precizând
jurisdicţia în care îşi are rezidenţa fiscală respectiva entitate constitutivă şi, în cazul în care este
diferită de respectiva jurisdicţie de rezidenţă fiscală, jurisdicţia potrivit legislaţiei în temeiul
căreia este organizată respectiva entitate constitutivă şi natura principalei sau principalelor
activităţi economice ale respectivei entităţi constitutive.
(4)Transmiterea are loc în termen de 15 luni de la ultima zi a anului fiscal al grupului de
întreprinderi multinaţionale la care se referă raportul pentru fiecare ţară în parte. Primul raport
pentru fiecare ţară în parte se transmite pentru anul fiscal al grupului de întreprinderi
multinaţionale care începe de la data de 1 ianuarie 2016 sau ulterior acestei date, în termen de 18
luni de la ultima zi a anului fiscal respectiv.

Art. 291⁴: Domeniul de aplicare şi condiţiile schimbului automat obligatoriu de informaţii

Indice

cu privire la aranjamentele transfrontaliere care fac obiectul raportării
(1)În termen de 30 de zile, intermediarii raportează A.N.A.F. informaţii, de care au luat
cunoştinţă sau care se află în posesia ori sub controlul lor, cu privire la aranjamentele
transfrontaliere care fac obiectul raportării.
*) Termenul de 30 de zile prevăzut la art. 2914 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de
procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul de
procedură fiscală, se prorogă şi începe să curgă cel târziu de la 1 ianuarie 2021 pentru
aranjamentele transfrontaliere care fac obiectul raportării puse la dispoziţie în vederea
implementării sau care sunt pregătite pentru implementare sau pentru care primul pas în
demersul de implementare este făcut în perioada 1 iulie 2020 - 31 decembrie 2020.
(2)În funcţie de momentul la care survine mai întâi oricare dintre cazurile de mai jos,
termenul de 30 de zile de la alin. (1) începe să curgă:
a)din ziua următoare datei la care aranjamentul transfrontalier care face obiectul raportării este
pus la dispoziţie în vederea implementării; sau
b)din ziua următoare datei la care aranjamentul transfrontalier care face obiectul raportării este
pregătit pentru implementare; sau
c)din momentul în care a fost făcut primul pas în demersul de implementare a aranjamentului
transfrontalier care face obiectul raportării.
(3)Prin excepţie de la alin. (1), intermediarii prevăzuţi la al doilea paragraf al art. 286 lit.
v) au obligaţia de a raporta A.N.A.F. informaţiile relevante în termen de 30 de zile
începând din ziua următoare datei la care au furnizat ajutor, asistenţă sau consiliere în
mod direct sau prin intermediul altor persoane.
*) Termenul de 30 de zile prevăzut la art. 2914 alin. (3) din Codul de procedură fiscală se
prorogă şi începe să curgă cel târziu de la 1 ianuarie 2021 în cazul în care intermediarii prevăzuţi
la al doilea paragraf al art. 286 lit. v) din Codul de procedură fiscală furnizează, direct sau prin
intermediul altor persoane, ajutor, asistenţă sau consiliere în perioada 1 iulie 2020 - 31
decembrie 2020.
(4)În cazul aranjamentelor comercializabile, intermediarul întocmeşte la fiecare 3 luni un
raport prin care furnizează A.N.A.F. informaţiile noi sau actualizate care fac obiectul
raportării, prevăzute la alin. (19) lit. a), d), g) şi h), devenite disponibile de la depunerea
ultimului raport.
*) Intermediarul întocmeşte primul raport prevăzut la art. 2914 alin. (4) până la data de 30 aprilie
2021.
(5)În cazul în care intermediarul are obligaţia de raportare a informaţiilor cu privire la un
aranjament transfrontalier care face obiectul raportării la autorităţile competente din mai
multe state membre, atunci aceste informaţii vor fi raportate numai la autorităţile
competente din statul membru care ocupă primul loc în lista de mai jos:
a)statul membru în care intermediarul îşi are rezidenţa fiscală;
b)statul membru în care intermediarul are un sediu permanent prin intermediul căruia sunt
furnizate serviciile legate de aranjamentul în cauză;
c)statul membru în care intermediarul este constituit sau de a cărui legislaţie este reglementat;
d)statul membru în care intermediarul este înregistrat într-o asociaţie profesională în legătură cu
servicii de natură juridică, fiscală sau de consultanţă.
(6)În cazul în care, potrivit alin. (5), există o obligaţie de raportare multiplă, intermediarul este
exonerat de la îndeplinirea acesteia în România dacă deţine şi prezintă A.N.A.F. dovezi
concludente din care reiese că aceleaşi informaţii au fost raportate autorităţii competente într-un
alt stat membru.
(7)În cazul intermediarilor care, potrivit legii, fac obiectul unei obligaţii de păstrare a secretului
profesional, aceştia raportează aranjamentele transfrontaliere care fac obiectul raportării doar cu
acordul scris al contribuabilului relevant.
(8)În lipsa acordului prevăzut la alin. (7):
a)intermediarul notifică, fără întârziere, în scris, oricărui alt intermediar obligaţia de raportare a
informaţiilor prevăzute la alin. (19), cu excepţia avocatului care are calitatea de intermediar;
b)intermediarul notifică, fără întârziere, în scris, contribuabilului relevant obligaţia de raportare a
informaţiilor prevăzute la alin. (19), în cazul în care nu există un alt intermediar.
(9)În cazul în care nu există niciun intermediar, obligaţia de raportare a informaţiilor cu privire
la aranjamentul transfrontalier care face obiectul raportării revine contribuabilului relevant.
(10)Contribuabilul relevant căruia îi revine obligaţia de raportare raportează informaţiile
prevăzute la alin. (19) către A.N.A.F. în termen de 30 de zile. Termenul de 30 de zile începe
să curgă din ziua următoare datei în care survine mai întâi oricare dintre momentele
următoare:
a)aranjamentul transfrontalier care face obiectul raportării este pus la dispoziţia respectivului
contribuabil relevant în vederea implementării;
b)aranjamentul transfrontalier care face obiectul raportării este pregătit pentru implementarea de
către contribuabilul relevant;
c)momentul în care a fost făcut primul pas în procesul de implementare în legătură cu
contribuabilul relevant.
*) Termenul de 30 de zile prevăzut la art. 2914 alin. (10) din Codul de procedură fiscală se
prorogă şi începe să curgă cel târziu de la 1 ianuarie 2021 pentru aranjamentele transfrontaliere
care fac obiectul raportării puse la dispoziţie în vederea implementării sau care sunt pregătite
pentru implementare sau pentru care primul pas în demersul de implementare este făcut în
perioada 1 iulie 2020 - 31 decembrie 2020.
(11)În cazul în care contribuabilul relevant are obligaţia de raportare a informaţiilor
privind aranjamentul transfrontalier care face obiectul raportării la autorităţile
competente din mai multe state membre, aceste informaţii sunt raportate numai
autorităţilor competente din statul membru care ocupă primul loc în lista de mai jos:
a)statul membru în care contribuabilul relevant îşi are rezidenţa fiscală;
b)statul membru în care contribuabilul relevant are un sediu permanent care beneficiază de
aranjamentul în cauză;
c)statul membru în care contribuabilul relevant obţine venituri sau generează profituri, deşi nu îşi
are rezidenţa fiscală şi nici nu are un sediu permanent într-un stat membru;
d)statul membru în care contribuabilul relevant desfăşoară o activitate, deşi nu îşi are rezidenţa
fiscală şi nici nu are un sediu permanent într-un stat membru.
(12)În cazul în care, potrivit alin. (11), există o obligaţie de raportare în mai multe state membre,
contribuabilul relevant este exonerat de obligaţia de a raporta dacă prezintă A.N.A.F. dovezi
concludente din care să rezulte că obligaţia de raportare a fost îndeplinită prin raportarea
informaţiile prevăzute la alin. (19) autorităţii competente dintr-un alt stat membru.
(13)În cazul în care există mai mulţi intermediari, obligaţia de raportare a informaţiilor cu privire
la aranjamentul transfrontalier care face obiectul raportării revine tuturor intermediarilor
implicaţi în acelaşi aranjament transfrontalier care face obiectul raportării. Oricare dintre
intermediarii implicaţi în acelaşi aranjament transfrontalier care face obiectul raportării poate fi
exonerat de la obligaţia de raportare a informaţiilor prevăzute la alin. (19) către A.N.A.F. dacă
deţine dovezi concludente, din care să rezulte dincolo de orice dubiu că informaţiile prevăzute la
alin. (19) au fost deja raportate către A.N.A.F. sau către autoritatea competentă dintr-un alt stat
membru de un alt intermediar.
(14)În cazul în care obligaţia de raportare revine contribuabilului relevant, dar există mai
mulţi contribuabili relevanţi, contribuabilul relevant care raportează informaţiile potrivit
alin. (8) şi (9) este cel care ocupă primul loc în lista de mai jos:
a)contribuabilul relevant care a convenit cu intermediarul cu privire la aranjamentul
transfrontalier care face obiectul raportării;
b)contribuabilul relevant care gestionează implementarea aranjamentului transfrontalier care
face obiectul raportării.
(15)Sunt exoneraţi de la îndeplinirea obligaţiei de raportare contribuabilii relevanţi care deţin
dovezi concludente din care rezultă dincolo de orice dubiu că informaţiile menţionate la alin.
(19) au fost deja raportate către A.N.A.F. sau către autoritatea competentă dintr-un alt stat
membru de un alt contribuabil relevant.
(16)Contribuabilul relevant raportează A.N.A.F. informaţiile cu privire la utilizarea
aranjamentului transfrontalier care face obiectul raportării în fiecare an în care acesta a fost
utilizat.
(17)Prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. se aprobă formularul utilizat de intermediarii sau
contribuabilii relevanţi, după caz, în vederea raportării informaţiilor cu privire la aranjamentele
transfrontaliere care fac obiectul raportării, potrivit alin. (1)-(16).
(18)Ulterior raportării informaţiilor de către intermediarii sau contribuabilii relevanţi, după caz,
potrivit alin. (1)-(16), A.N.A.F. comunică autorităţilor competente din celelalte state membre,
prin intermediul schimbului automat, informaţiile prevăzute la alin. (19), utilizând formulareletip
şi procedurile specifice în conformitate cu art. 303 şi 304.
(19)Informaţiile comunicate de A.N.A.F. în temeiul alin. (18) includ, după caz,
următoarele:
a)identitatea intermediarilor, alţii decât intermediarii exoneraţi de obligaţia de raportare ca
urmare a privilegiului profesional legal pe care trebuie să îl respecte potrivit alin. (7), precum şi
a contribuabililor relevanţi, inclusiv numele, data şi locul naşterii (în cazul unei persoane fizice),
rezidenţa fiscală, NIF ale acestora, şi, dacă este cazul, identitatea persoanelor care sunt
întreprinderi asociate cu contribuabilul relevant;
b)detalii privind semnele distinctive stabilite în anexa nr. 4 care au fost utilizate pentru a
determina caracterul raportabil al aranjamentului transfrontalier;
c)un rezumat al conţinutului aranjamentului transfrontalier care face obiectul raportării, inclusiv
o trimitere la denumirea sub care este cunoscut de regulă, dacă aceasta există, şi o descriere
generală a aranjamentelor relevante şi a oricăror alte informaţii care ar putea ajuta autoritatea
competentă să evalueze un posibil risc fiscal, fără a duce la dezvăluirea unui secret comercial,
industrial sau profesional ori a unui proces comercial ori a unor informaţii a căror dezvăluire ar
fi contrară politicilor publice;
d)data la care prima etapă pentru implementarea aranjamentului transfrontalier care face obiectul
raportării a fost efectuată sau urmează a fi efectuată;
e)detalii privind dispoziţiile din legislaţia naţională relevantă care constituie baza aranjamentului
transfrontalier care face obiectul raportării;
f)valoarea aranjamentului transfrontalier care face obiectul raportării;
g)identificarea statului membru al contribuabilului relevant şi a oricăror alte state membre care
este probabil să fie vizate de aranjamentul transfrontalier care face obiectul raportării;
h)identificarea oricărei alte persoane dintr-un stat membru care este probabil să fie afectată de
aranjamentul transfrontalier care face obiectul raportării, indicând care sunt statele membre de
care este legată o astfel de persoană.
(20)Lipsa de reacţie a A.N.A.F. cu privire la un aranjament transfrontalier care face obiectul
raportării nu implică acceptarea validităţii sau tratamentul fiscal al respectivului aranjament.
(21)Schimbul automat de informaţii are loc în termen de o lună de la sfârşitul trimestrului în care
au fost raportate informaţiile prevăzute la alin. (19). A.N.A.F. comunică, prin intermediul
schimbului automat, primele informaţii până la data de 30 aprilie 2021.
(22)A.N.A.F. emite şi publică pe pagina de internet proprie ghidul prin care detaliază aspectele
referitoare la modul de aplicare a prevederilor anexei nr. 4.

Art. 291⁵: Domeniul de aplicare şi condiţiile schimbului automat obligatoriu de informaţii

Indice

raportate de Operatorii de platforme
(1)Operatorii de platforme cărora le revine obligaţia de raportare trebuie să îndeplinească
procedurile de diligenţă fiscală şi de raportare prevăzute în secţiunile II şi III din anexa nr. 5.
(2)În temeiul procedurilor de diligenţă fiscală şi de raportare prevăzute în secţiunile II şi
III din anexa nr. 5, autoritatea competentă din România comunică, prin intermediul
schimbului automat şi în termenul prevăzut la alin. (5), autorităţii competente a statului
membru de rezidenţă al Vânzătorului raportabil, determinat în temeiul subsecţiunii D din
secţiunea II a anexei nr. 5, iar în cazul în care Vânzătorul raportabil prestează servicii de
închiriere de bunuri imobile, autorităţii competente a statului membru în care sunt situate
bunurile imobile următoarele informaţii referitoare la fiecare Vânzător raportabil:
a)numele, adresa sediului social, NIF-ul şi, dacă este cazul, numărul individual de identificare
alocat în temeiul alin. (10) ale Operatorului de platformă care are obligaţia de raportare, precum
şi denumirea comercială/denumirile comerciale a(le) Platformei/Platformelor pentru care
Operatorul de platformă care are obligaţia de raportare în cauză raportează informaţii;
b)prenumele şi numele Vânzătorului raportabil care este o persoană fizică şi denumirea juridică
a Vânzătorului raportabil care este o Entitate;
c)adresa principală;
d)orice NIF al Vânzătorului raportabil, inclusiv fiecare stat membru emitent, sau, în absenţa unui
NIF, locul naşterii Vânzătorului raportabil care este o persoană fizică;
e)numărul de înregistrare în Registrul Comerţului al Vânzătorului raportabil care este o Entitate;
f)numărul de identificare în scopuri de TVA al Vânzătorului raportabil, dacă există;
g)data naşterii Vânzătorului raportabil care este o persoană fizică;
h)Numărul de identificare a contului financiar în care se plăteşte sau se creditează
Contraprestaţia, în măsura în care acesta este disponibil pentru Operatorul de platformă care are
obligaţia de raportare şi dacă autoritatea competentă din statul membru de rezidenţă al
Vânzătorului raportabil, în sensul subsecţiunii D din secţiunea II a anexei nr. 5, nu a informat
autorităţile competente din toate celelalte state membre că nu intenţionează să utilizeze Numărul
de identificare a contului financiar în acest scop;
i)în cazul în care este diferit de numele Vânzătorului raportabil, pe lângă Numărul de identificare
a contului financiar, numele titularului contului financiar în care se plăteşte sau se creditează
Contraprestaţia, în măsura în care Operatorul de platformă căruia îi revine obligaţia de raportare
cunoaşte acest nume, precum şi orice alte informaţii de identificare financiară a titularului
contului respectiv disponibile pentru Operatorul de platformă care are obligaţia de raportare;
j)fiecare stat membru de rezidenţă al Vânzătorului raportabil, determinat în temeiul subsecţiunii
D din secţiunea II a anexei nr. 5;
k)Contraprestaţia totală plătită sau creditată în fiecare trimestru al Perioadei de raportare şi
numărul de Activităţi relevante pentru care aceasta a fost plătită sau creditată;
l)orice onorarii, comisioane sau taxe reţinute sau percepute de Operatorul de platforme care are
obligaţia de raportare în fiecare trimestru al Perioadei de raportare.
m)identificatorul Serviciului de Identificare şi statul membru emitent, în cazul în care Operatorul
de Platformă care are obligaţia de raportare se bazează pe confirmarea directă a identităţii şi a
reşedinţei Vânzătorului prin intermediul unui Serviciu de Identificare pus la dispoziţie de un stat
membru sau de Uniunea Europeană pentru a stabili identitatea şi rezidenţa fiscală a
Vânzătorului; în astfel de cazuri, nu este necesar să se comunice statului membru emitent al
identificatorului Serviciului de Identificare informaţiile menţionate la lit. c)-g).
(3)În cazul în care Vânzătorul raportabil prestează servicii de închiriere de bunuri imobile,
se comunică următoarele informaţii suplimentare:
a)adresa fiecărui Bun imobil listat, stabilită pe baza procedurii prevăzute în subsecţiunea E din
secţiunea II a anexei nr. 5 şi numărul cărţii funciare respective sau echivalentul acestuia în
temeiul dreptului intern al statului membru în care se află Bunul imobil respectiv, dacă este
disponibil;
b)Contraprestaţia totală plătită sau creditată în fiecare trimestru al Perioadei de raportare şi
numărul de Activităţi relevante corespunzător fiecărui Bun imobil listat;
c)dacă este disponibil, numărul de zile pentru care a fost închiriat fiecare Bun imobil listat în
timpul Perioadei de raportare şi tipul fiecărui Bun imobil listat.
(4)În cazul în care un Operator de platformă care are obligaţia de raportare comunică informaţii
incorecte sau incomplete, autoritatea competentă din România îi trimite o notificare acestuia
pentru a-i furniza toate informaţiile necesare astfel încât să îşi poată îndeplini obligaţia prevăzută
la alin. (2).
(5)Comunicarea în temeiul alin. (2) se efectuează prin intermediul formularului-tip prevăzut la
art. 303 alin. (5), în termen de două luni de la încheierea Perioadei de raportare aferente
procedurilor de raportare aplicabile Operatorului de platformă care are obligaţia de raportare.
Autoritatea competentă din România comunică primele informaţii, în temeiul alin. (2), pentru
Perioadele de raportare care încep la 1 ianuarie 2023.
(6)În cazul în care un Vânzător nu comunică informaţiile prevăzute în secţiunea II din anexa nr.
5 nici după primirea a două atenţionări transmise ulterior solicitării iniţiale din partea
Operatorului de platformă care are obligaţia de raportare, dar nu înainte de expirarea unui termen
de 60 de zile de la solicitarea iniţială, Operatorul de platformă care are obligaţia de raportare
închide contul Vânzătorului şi nu îi permite acestuia să se înregistreze din nou pe platformă sau
reţine plata Contraprestaţiei către Vânzător atât timp cât Vânzătorul nu comunică informaţiile
solicitate.
(7)Operatorii de platforme care au obligaţia de raportare trebuie să păstreze evidenţa măsurilor
întreprinse şi orice informaţii pe care s-au bazat pentru efectuarea procedurii de diligenţă fiscală
şi a procedurilor de raportare prevăzute în secţiunile II şi III din anexa nr. 5. Operatorii de
platforme care au obligaţia de raportare păstrează aceste evidenţe pentru o perioadă suficient de
lungă şi, în orice caz, pentru cel puţin cinci ani, dar nu mai mult de zece ani după încheierea
Perioadei de Raportare la care se referă informaţiile.
(8)În vederea verificării respectării de către Operatorii de platforme, care au obligaţia de
raportare, a procedurii de diligenţă fiscală şi a procedurilor de raportare prevăzute în secţiunile II
şi III din anexa nr. 5, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală poate efectua verificări şi
controale în acest sens. Procedurile administrative şi de punere în aplicare a prezentului alineat
se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(9)Prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. se elaborează proceduri administrative de comunicare
ulterioară cu Operatorul de platformă care are obligaţia de raportare în situaţiile în care
informaţiile raportate sunt incomplete sau incorecte.
(10)Operatorul de platformă care are obligaţia de raportare, în sensul lit. b) de la pct. 4,
subsecţiunea A, secţiunea I din anexa nr. 5, trebuie să se înregistreze la autoritatea
competentă din România sau din oricare alt stat membru în vederea respectării
procedurilor de diligenţă fiscală şi de raportare prevăzute în secţiunile II şi III din anexa
nr. 5.
În cazul în care Operatorul de platformă care are obligaţia de raportare în sensul pct. 4 lit. b) din
subsecţiunea A al secţiunii I din anexa nr. 5 solicită să se înregistreze la autoritatea competentă
din România, aceasta îi alocă un număr individual de identificare şi notifică acest număr
autorităţilor competente din toate statele membre prin mijloace electronice.
Un Operator de platformă care are obligaţia de raportare poate alege să se înregistreze la
autoritatea competentă dintrun singur stat membru.
(11)Autoritatea competentă din România poate să reînregistreze un Operator de platformă care
are obligaţia de raportare a cărui înregistrare a fost revocată în conformitate cu alin. (15) numai
dacă acesta furnizează garanţii adecvate privind angajamentul său, respectiv declaraţii pe propria
răspundere şi garanţii financiare, de a respecta cerinţele de raportare din Uniunea Europeană,
inclusiv orice cerinţă de raportare neîndeplinită. Procedura de aplicare a prezentului alineat se
aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(12)În cazul în care Operatorul de platformă care are obligaţia de raportare alege să se
înregistreze în România, conform alin. (10), comunică autorităţii competente din România
următoarele informaţii:
a)numele;
b)adresa poştală;
c)adresele electronice, inclusiv site-urile web;
d)orice NIF care i s-a emis Operatorului de platformă care are obligaţia de raportare;
e)o declaraţie cu informaţii privind identificarea Operatorului de platformă care are obligaţia de
raportare în scopuri de TVA în Uniunea Europeană, în temeiul Legii nr. 227/2015 privind Codul
fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;
f)statele membre în care Vânzătorii Raportabili sunt rezidenţi în sensul subsecţiunii D, secţiunea
II.
(13)După înregistrare, Operatorul de platformă informează autoritatea competentă din România
cu privire la orice modificări ale informaţiilor prevăzute la alin. (12).
(14)Dacă un Operator de platformă care are obligaţia de raportare nu respectă obligaţia de
înregistrare sau dacă înregistrarea sa a fost revocată în conformitate cu alin. (15), autoritatea
competentă din România ia măsuri efective, proporţionale şi disuasive, fără a aduce atingere art. 336 alin. (1) lit. ţ)-ff) şi alin. (2) lit. k1)-r), pentru a asigura conformarea cu prevederile
prezentului articol. Autoritatea competentă din România împreună cu toate celelalte autorităţi ale
statelor membre îşi coordonează acţiunile menite să asigure conformitatea, inclusiv, în ultimă
instanţă, să împiedice Operatorul de platformă care are obligaţia de raportare să îşi desfăşoare
activitatea în cadrul Uniunii.
(15)Dacă un Operator de platformă care are obligaţia de raportare în sensul lit. b) de la pct. 4,
subsecţiunea A, secţiunea I din anexa nr. 5, nu respectă obligaţia de raportare prevăzută în anexa
nr. 5 după două atenţionări din partea autorităţii competente din România, fără a aduce atingere
art. 336 alin. (1) lit. ţ)-ff) şi alin. (2) lit. k1)-r), aceasta îi revocă înregistrarea efectuată în temeiul
alin. (10). Înregistrarea se revocă cel târziu după expirarea unui termen de 90 de zile, dar nu
înainte de expirarea unui termen de 30 de zile de la a doua atenţionare.
(16)În situaţia prevăzută la alin. (14) autoritatea competentă din România solicită furnizorilor de
reţele sau servicii de comunicaţii electronice oprirea accesului la site-ul sau aplicaţia
Operatorului de platformă care are obligaţia de raportare în sensul pct. 4 lit. b) din subsecţiunea
A a secţiunii I din anexa nr. 5, până când operatorul respectiv se înregistrează în România sau
într-un alt stat membru.
(17)Furnizorii de reţele sau servicii de comunicaţii electronice sunt obligaţi să oprească accesul
la site-ul sau aplicaţia Operatorului de platformă care are obligaţia de raportare în sensul pct. 4
lit. b) din subsecţiunea A a secţiunii I din anexa nr. 5, în termen de 24 de ore de la data primirii
solicitării prevăzute la alin. (16).
(18)Atunci când Operatorul de platformă pentru care se aplică măsura prevăzută la alin. (16) se
înregistrează în România sau în alt stat membru, autoritatea competentă din România notifică
furnizorii de reţele sau servicii de comunicaţii electronice pentru a restabili accesul la site-ul sau
aplicaţia Operatorului de platformă în termen de 24 de ore de la notificare.
(19)Autoritatea competentă din România elimină din registrul central un Operator de
platformă care are obligaţia de raportare în următoarele cazuri:
a)Operatorul de platformă informează autoritatea competentă din România că nu mai desfăşoară
nicio activitate în calitate de Operator de platformă;
b)în absenţa unei notificări în temeiul lit. a), autoritatea competentă din România are motive să
creadă că activitatea unui Operator de platformă a încetat;
c)Operatorul de platformă nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la pct. 4 lit. b) din
subsecţiunea A a secţiunii I din anexa nr. 5;
d)autoritatea competentă din România a revocat înregistrarea în temeiul alin. (15).
(20)Autoritatea competentă din România informează de îndată Comisia Europeană cu privire la
orice Operator de platformă în sensul pct. 4 lit. b) din subsecţiunea A a secţiunii I din anexa nr.
5, care îşi începe activitatea de Operator de platformă fără să se înregistreze în conformitate cu
prezenta subsecţiune.
(21)În cazul în care autoritatea competentă din România consideră un Operator de Platformă
Exclus, în conformitate cu pct. 3 din subsecţiunea A a secţiunii I din anexa nr. 5, notifică acest
lucru autorităţilor competente din toate celelalte state membre, inclusiv orice modificări
ulterioare.
(22)Autoritatea competentă poate solicita, motivat, Comisiei Europene să stabilească prin
intermediul unor acte de punere în aplicare dacă informaţiile care trebuie să facă obiectul
schimbului automat de informaţii în temeiul unui acord între autoritatea competentă din
România şi o jurisdicţie din afara Uniunii, în sensul pct. 7 din subsecţiunea A a secţiunii I din
anexa nr. 5, sunt echivalente cu cele precizate în subsecţiunea B a secţiunii III din anexa nr. 5.
(23)În cazul în care autoritatea competentă din România solicită măsura prevăzută la alin. (22),
trimite Comisiei Europene o cerere motivată.
(24)La solicitarea Comisiei Europene, Autoritatea competentă din România transmite informaţii
suplimentare necesare pentru evaluarea cererii prevăzute la alin. (23).

Art. 291⁶: Domeniul de aplicare şi condiţiile pentru schimbul automat obligatoriu de

Indice

informaţii raportate de Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori
(1)Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori trebuie să îndeplinească cerinţele de raportare
şi procedurile de diligenţă fiscală prevăzute în secţiunile II şi III din anexa nr. 6. Formularul
utilizat de Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori pentru îndeplinirea cerinţelor de
raportare se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(2)În temeiul cerinţelor de raportare aplicabile şi al procedurilor de diligenţă fiscală prevăzute în
secţiunile II şi III din anexa nr. 6, autoritatea competentă din România comunică informaţiile
menţionate la alin. (3) aferente perioadelor impozabile care încep la 1 ianuarie 2026, prin
intermediul unui schimb automat şi în termenul stabilit la alin. (5), către autorităţile competente
din toate celelalte state membre, în conformitate cu măsurile practice adoptate în temeiul art. 304.
(3)Autoritatea competentă din România comunică următoarele informaţii cu privire la
fiecare persoană care face obiectul raportării:
a)numele, adresa, statul membru sau statele membre de rezidenţă, după caz, numărul (numerele)
de identificare fiscală (NIF) şi, în cazul unei persoane fizice, data şi locul naşterii fiecărui
Utilizator care face obiectul raportării, iar în cazul oricărei entităţi care, după aplicarea
procedurilor de diligenţă fiscală prevăzute în secţiunea III din anexa nr. 6, este identificată ca
având una sau mai multe Persoane care Exercită Controlul care sunt persoane care fac obiectul
raportării, numele, adresa, statul membru sau statele membre de rezidenţă, după caz, şi numărul
(numerele) de identificare fiscală (NIF) ale entităţii, precum şi numele, adresa, statul membru
sau statele membre de rezidenţă, după caz, numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF) şi
data şi locul naşterii fiecărei persoane care face obiectul raportării, împreună cu rolul (rolurile) în
temeiul căruia (cărora) fiecare persoană care face obiectul raportării este o Persoană care
Exercită Controlul asupra entităţii. În cazul în care Furnizorul de Servicii de Criptoactive
Raportor raportează unei autorităţi competente care utilizează un Serviciu de Identificare şi se
bazează pe confirmarea directă a identităţii şi a rezidenţei Persoanei care face obiectul raportării
prin intermediul unui Serviciu de Identificare pus la dispoziţie de un stat membru sau de
Uniunea Europeană pentru a stabili identitatea şi rezidenţa fiscală a Persoanei care face obiectul
raportării, informaţiile ce se raportează de către autoritatea competentă cu privire la Persoana
care face obiectul sunt: numele, identificatorul din Serviciul de Identificare şi statul membru
emitent, precum şi rolul (rolurile) în virtutea căruia (cărora) fiecare Persoană care face obiectul
raportării este o Persoană care Exercită Controlul asupra Entităţii;
b)numele, adresa, numărul de identificare fiscală (NIF) şi, dacă este disponibil, numărul
individual de identificare menţionat la alin. (10) şi Identificatorul global al entităţii juridice ale
Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor;
c)pentru fiecare tip de Criptoactiv care face obiectul raportării şi cu care Furnizorul de
Servicii de Criptoactive Raportor a efectuat Tranzacţii care fac obiectul raportării în
cursul anului calendaristic relevant sau al altei perioade de raportare adecvate, dacă este
cazul:
1. denumirea completă a tipului de Criptoactiv care face obiectul raportării;
2. suma brută agregată plătită, numărul agregat de unităţi şi numărul de Tranzacţii care fac
obiectul raportării în contextul achiziţiilor în schimbul monedei fiduciare;
3. suma brută agregată încasată, numărul agregat de unităţi şi numărul de Tranzacţii care fac
obiectul raportării în contextul vânzărilor în schimbul monedei fiduciare;
4. valoarea justă de piaţă agregată, numărul agregat de unităţi şi numărul de Tranzacţii care
fac obiectul raportării în contextul achiziţiilor în schimbul altor Criptoactive care fac obiectul
raportării;
5. valoarea justă de piaţă agregată, numărul agregat de unităţi şi numărul de Tranzacţii care
fac obiectul raportării în contextul vânzărilor în schimbul altor Criptoactive care fac obiectul
raportării;
6. valoarea justă de piaţă agregată, numărul agregat de unităţi şi numărul de Tranzacţii de
Plată cu Amănuntul care fac obiectul raportării;
7. valoarea justă de piaţă agregată, numărul agregat de unităţi şi numărul de Tranzacţii care
fac obiectul raportării, defalcate pe tipuri de transfer, în cazul în care acestea sunt cunoscute
de Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor, în cazul acelor Transferuri către
Utilizatorul care face obiectul raportării care nu intră sub incidenţa pct. 2 şi 4;
8. valoarea justă de piaţă agregată, numărul agregat de unităţi şi numărul de Tranzacţii care
fac obiectul raportării, defalcate pe tipuri de transfer, în cazul în care acestea sunt cunoscute
de Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor, în cazul acelor Transferuri din partea
Utilizatorului care fac obiectul raportării care nu intră sub incidenţa pct. 3, 5 şi 6;
9. valoarea justă de piaţă agregată, precum şi numărul agregat de unităţi de Transferuri
efectuate de Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor către adresele registrelor
distribuite, menţionate în Regulamentul (UE) 2023/1.114, despre care nu se ştie că ar fi
asociate cu un furnizor de servicii de active virtuale sau cu o instituţie financiară.
10. Suma plătită sau încasată prevăzută la lit. c) pct. 2 şi 3 se raportează în moneda fiduciară
în care a fost plătită sau încasată. În cazul în care sumele au fost plătite sau încasate în mai
multe monede fiduciare, sumele se comunică într-o singură monedă, convertită la momentul
fiecărei tranzacţii care face obiectul raportării, într-un mod aplicat consecvent de către
Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor.
11. Valoarea justă de piaţă prevăzută la lit. c) pct. 4-9 se determină şi se comunică într-o
singură monedă fiduciară, evaluată la momentul fiecărei Tranzacţii care face obiectul
raportării într-un mod aplicat consecvent de către Furnizorul de Servicii de Criptoactive
Raportor.
12. În cadrul informaţiilor comunicate se specifică Moneda Fiduciară în care este raportată
fiecare sumă.
(4)În cazul în care un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor comunică informaţii
incorecte sau incomplete în ceea ce priveşte Utilizatorul său de Criptoactive, autoritatea
competentă din România îi transmite o notificare acestuia pentru a-i furniza toate informaţiile
necesare, în termen de 30 de zile de la comunicarea notificării, astfel încât să-şi poată îndeplini
obligaţia prevăzută la alin. (3).
(5)Comunicarea în temeiul alin. (3) se efectuează prin intermediul formularului-tip electronic
prevăzut la art. 303 alin. (5), anual, în termen de 9 luni de la sfârşitul anului calendaristic sau a
altei perioade de raportare adecvate la care se referă informaţiile. Primele informaţii se comunică
pentru anul calendaristic relevant sau pentru altă perioadă de raportare adecvată începând cu 1
ianuarie 2026.
(6)În cazul în care un Utilizator de Criptoactive nu furnizează informaţiile prevăzute în secţiunea
III din anexa nr. 6 nici după primirea a două atenţionări transmise ulterior solicitării iniţiale din
partea Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor, dar nu înainte de expirarea unui termen
de 60 de zile de la solicitarea iniţială, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor nu îi
permite Utilizatorului de Criptoactive să efectueze Tranzacţii de Schimb.
(7)Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori trebuie să păstreze evidenţa măsurilor
întreprinse şi a oricăror informaţii pe care s-au bazat în îndeplinirea procedurilor de raportare şi a
procedurilor de diligenţă fiscală prevăzute în secţiunile II şi III din anexa nr. 6. Furnizorii de
Servicii de Criptoactive Raportori păstrează aceste evidenţe pentru o perioadă suficient de lungă
şi, în orice caz, pentru cel puţin cinci ani, dar nu mai mult de zece ani după încheierea perioadei
în care Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor are obligaţia de a raporta informaţiile în
cazul în care informaţiile fac obiectul obligaţiei de raportare conform secţiunii II din anexa nr. 6.
(8)În vederea verificării respectării de către Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori a
procedurilor de raportare şi de diligenţă fiscală prevăzute în secţiunile II şi III din anexa nr. 6,
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală poate efectua verificări şi controale în acest sens.
Procedurile administrative şi de punere în aplicare a prezentului alineat se aprobă prin ordin al
preşedintelui A.N.A.F.
(9)Prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. se aprobă proceduri administrative de comunicare
ulterioară cu Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor în situaţiile în care informaţiile
raportate sunt incorecte sau incomplete.
(10)Operatorul de Criptoactive care este un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor, astfel
cum este definit la secţiunea IV subsecţiunea B pct. 3 din anexa nr. 6, trebuie să se înregistreze la
autoritatea competentă din România sau din oricare alt stat membru, determinată în conformitate
cu secţiunea I subsecţiunea A pct. 2 lit. a), b), c) sau d) sau subsecţiunea B din anexa nr. 6,
înainte de sfârşitul perioadei în care trebuie să raporteze informaţiile prevăzute la secţiunea II
subsecţiunea B din anexa nr. 6, în vederea respectării procedurilor de raportare prevăzute la alin.
(1). În cazul în care Operatorul de Criptoactive care este un Furnizor de Servicii de Criptoactive
Raportor, astfel cum este definit la secţiunea IV subsecţiunea B pct. 3 din anexa nr. 6, solicită să
se înregistreze la autoritatea competentă din România, aceasta îi alocă un număr individual de
identificare şi notifică acest număr autorităţilor competente din toate statele membre prin
mijloace electronice. Un Operator de Criptoactive care este un Furnizor de Servicii de
Criptoactive Raportor poate alege să se înregistreze la autoritatea competentă dintr-un singur stat
membru. Fără a aduce atingere, un Operator de Criptoactive care este un Furnizor de Servicii de
Criptoactive Raportor, astfel cum este definit în secţiunea IV subsecţiunea B pct. 3 din anexa nr.
6, nu se înregistrează la autoritatea competentă a unui stat membru în care Operatorul de
Criptoactive respectiv nu are obligaţia de a îndeplini cerinţele de raportare şi de diligenţă fiscală
prevăzute în secţiunile II şi, respectiv, III în temeiul secţiunii I subsecţiunile C, D, E, F, G sau H
din anexa nr. 6, în temeiul faptului că cerinţele respective sunt îndeplinite de către Operatorul de
Criptoactive respectiv în orice alt stat membru.
(1¹)Autoritatea competentă din România poate să reînregistreze un Operator de Criptoactive
care are obligaţia de raportare a cărui înregistrare a fost revocată în conformitate cu alin. (17)
numai dacă acesta furnizează garanţii adecvate privind angajamentul său, respectiv declaraţii pe
propria răspundere şi garanţii financiare, de a respecta cerinţele de raportare din Uniunea
Europeană, inclusiv orice cerinţă de raportare neîndeplinită.
(1²)Prevederile alin. (10) nu se aplică Furnizorilor de Servicii de Criptoactive Raportori definiţi
conform secţiunii IV subsecţiunea B pct. 1 din anexa nr. 6.
(1³)Autoritatea competentă care acordă autorizaţia Furnizorilor de Servicii de Criptoactive în
conformitate cu Regulamentul (UE) 2023/1.114 comunică, în mod regulat şi cel târziu până la
data de 31 decembrie a anului calendaristic relevant sau a altei perioade de raportare, A.N.A.F. o
listă a tuturor Furnizorilor de Servicii de Criptoactive autorizaţi.
(1⁴)În cazul în care Operatorul de Criptoactive care are obligaţia de raportare alege să se
înregistreze în România, conform alin. (10), comunică autorităţii competente din România
următoarele informaţii:
a)numele;
b)adresa poştală;
c)adresele electronice, inclusiv site-urile web;
d)orice NIF care s-a emis Operatorului de Criptoactive;
e)statele membre în care Utilizatorii care fac obiectul Raportării sunt rezidenţi în sensul secţiunii
III subsecţiunile A şi B din anexa nr. 6;
f)orice Jurisdicţie Calificată din afara Uniunii Europene menţionată la secţiunea I subsecţiunile
C, D, E, F sau H din anexa nr. 6.
(1⁵)După înregistrare, Operatorul de Criptoactive informează autoritatea competentă din
România cu privire la orice modificări ale informaţiilor prevăzute la alin. (14).
(1⁶)Autoritatea competentă din România informează de îndată Comisia cu privire la orice
Operator de Criptoactive, în sensul secţiunii IV subsecţiunii B pct. 2 din anexa nr. 6, care are
utilizatori care fac obiectul Raportării rezidenţi în Uniune fără să fie înregistrat în conformitate
cu prezentul articol.
(1⁷)Dacă un Operator de Criptoactive care are obligaţia de raportare nu respectă obligaţia de
înregistrare sau dacă înregistrarea sa a fost revocată în conformitate cu alin. (18), autoritatea
competentă din România ia măsuri efective, proporţionale şi disuasive, fără a aduce atingere art. 336 alin. (1) lit. nn) şi alin. (2) lit. v), pentru a asigura conformarea cu prevederile prezentului
articol. Autoritatea competentă din România împreună cu toate celelalte autorităţi ale statelor
membre îşi coordonează acţiunile menite să asigure conformitatea, inclusiv, în ultimă instanţă, să
împiedice Operatorul de Criptoactive care are obligaţia de raportare să îşi desfăşoare activitatea
în cadrul Uniunii Europene.
(1⁸)Dacă un Operator de Criptoactive care are obligaţia de raportare în sensul secţiunii II
subsecţiunea B din anexa nr. 6 nu respectă obligaţia de raportare prevăzută în anexa nr. 6, după
două atenţionări din partea autorităţii competente din România, fără a aduce atingere art. 336
alin. (1) şi (2), aceasta îi revocă înregistrarea efectuată în temeiul alin. (10). Înregistrarea se
revocă cel târziu după expirarea unui termen de 90 de zile, dar nu înainte de expirarea unui
termen de 30 de zile de la a doua atenţionare.
(1⁹)În situaţia prevăzută la alin. (17), Autoritatea competentă din România solicită furnizorilor
de reţele sau servicii de comunicaţii electronice oprirea accesului la site-ul sau aplicaţia
Operatorului de Criptoactive care are obligaţia de raportare în sensul subsecţiunii B a secţiunii II
din anexa nr. 6, până când operatorul respectiv se înregistrează în România sau într-un alt stat
membru.
(20)Furnizorii de reţele sau servicii de comunicaţii electronice sunt obligaţi să oprească accesul
la site-ul sau aplicaţia Operatorului de criptoactive care are obligaţia de raportare în sensul
subsecţiunii B a secţiunii II din anexa nr. 6, în termen de 24 de ore de la data primirii solicitării
prevăzute la alin. (19).
(21)Atunci când Operatorul de criptoactive pentru care se aplică măsura prevăzută la alin. (19)
se înregistrează în România sau în alt stat membru, autoritatea competentă din România notifică
furnizorii de reţele sau servicii de comunicaţii electronice pentru a restabili accesul la site-ul sau
aplicaţia Operatorului de criptoactive în termen de 24 de ore de la notificare.
(22)Autoritatea competentă din România elimină un Operator de Criptoactive din
registrul Operatorilor de Criptoactive în următoarele cazuri:
a)Operatorul de Criptoactive informează autoritatea competentă din România cu privire la faptul
că nu mai are Utilizatori care fac obiectul Raportării în Uniunea Europeană;
b)în absenţa unei notificări conform lit. a) există motive pentru a presupune că activitatea
Operatorului de Criptoactive a încetat;
c)Operatorul de Criptoactive nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute în secţiunea IV
subsecţiunea B pct. 2 din anexa nr. 6;
d)autoritatea competentă din România a revocat înregistrarea în temeiul alin. (17).
(23)Autoritatea competentă poate solicita, motivat, Comisiei Europene să stabilească, prin
intermediul unor acte de punere în aplicare, dacă informaţiile care trebuie să facă obiectul
schimbului automat de informaţii în temeiul unui acord între autoritatea competentă din
România şi o jurisdicţie din afara Uniunii Europene corespund celor indicate în secţiunea II
punctul B din anexa nr. 6, în sensul secţiunii IV subsecţiunea F pct. 5 din aceeaşi anexă.
(24)În cazul în care autoritatea competentă din România solicită măsura prevăzută la alin. (23)
trimite Comisiei Europene o cerere motivată.
(25)La solicitarea Comisiei Europene, Autoritatea competentă din România transmite informaţii
suplimentare necesare pentru evaluarea cererii prevăzute la alin. (23).
(26)A.N.A.F. emite şi publică pe pagina de internet proprie ghidul prin care detaliază aspectele
referitoare la anexa nr. 6, cu luarea în considerare a comentariilor la Cadrul de raportare privind
criptoactivele publicat de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.

Art. 291⁷: Formatul pentru depunerea declaraţiilor şi schimbul de informaţii cu privire la

Indice

Declaraţiile informative privind impozitul suplimentar în temeiul art. 48 din Legea nr.
431/2023, cu modificările şi completările ulterioare
(1)Entitatea Constitutivă care depune declaraţia din cadrul unui Grup de Întreprinderi
Multinaţionale, precum şi Societatea-Mamă care deţine o participaţie directă sau indirectă în
capitalurile proprii ale unei Asocieri în Participaţie sau ale unei filiale a unei Asocieri în
Participaţie care face obiectul unui Impozit Suplimentar Naţional Calificat într-un alt stat
membru din cadrul unui Grup Naţional de Mari Dimensiuni, în conformitate cu prevederile
secţiunii III din anexa nr. 7, trebuie să utilizeze modelul standard în vederea îndeplinirii
obligaţiilor de declarare în temeiul art. 48 din Legea nr. 431/2023, cu modificările şi
completările ulterioare.
(2)Autoritatea competentă din România care a primit Declaraţia informativă privind
impozitul suplimentar depusă de Societatea-Mamă Finală sau de Entitatea Desemnată care
depune declaraţia, astfel cum se menţionează la art. 48 alin. (3) din Legea nr. 431/2023, cu
modificările şi completările ulterioare, comunică prin intermediul schimbului automat şi în
conformitate cu următoarea abordare în materie de diseminare următoarele:
a)Secţiunea generală din Declaraţia informativă privind impozitul suplimentar către Statul
membru de punere în aplicare în care sunt situate Societatea-Mamă Finală sau Entităţile
Constitutive ale Grupului de Întreprinderi Multinaţionale;
b)Secţiunea generală din Declaraţia informativă privind impozitul suplimentar, cu excepţia
sintezei generale a informaţiilor din secţiunea 1.4 din cadrul acesteia, către statele membre
care aplică doar un Impozit Suplimentar Naţional Calificat şi:
1. în care sunt situate Entităţile Constitutive ale Grupului de Întreprinderi Multinaţionale;
2. în care este situată o Asociere în Participaţie sau un membru al unui grup de Asocieri în
Participaţie ale Grupului de Întreprinderi Multinaţionale, dacă Impozitul Suplimentar
Naţional Calificat este impus Asocierilor în Participaţie din statele membre respective;
3. dacă, în statele membre respective, Impozitul Suplimentar Naţional Calificat este impus
unei Entităţi Constitutive Apatride sau unei Asocieri în Participaţie Apatride a Grupului de
Întreprinderi Multinaţionale;
c)una sau mai multe Secţiuni Jurisdicţionale din Declaraţia informativă privind impozitul
suplimentar către statele membre care au drepturi de impozitare în temeiul Directivei (UE)
2022/2.523 a Consiliului din 14 decembrie 2022 privind asigurarea unui nivel minim global de
impozitare a grupurilor de întreprinderi multinaţionale şi a grupurilor naţionale de mari
dimensiuni în Uniune, inclusiv dreptul de a aplica Impozitul Suplimentar Naţional Calificat, în
cazul statelor membre vizate de respectivele Secţiuni Jurisdicţionale.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (2) lit. c), autoritatea competentă din România pune la
dispoziţie jurisdicţiilor care aplică regula profiturilor subimpozitate, denumită în continuare
UTPR, cu un procent alocat în temeiul UTPR egal cu zero, doar partea din Declaraţia
informativă privind impozitul suplimentar care conţine informaţii privind atribuirea impozitului
suplimentar în temeiul UTPR în ceea ce priveşte jurisdicţia respectivă, aceste informaţii fiind în
concordanţă cu un extras din secţiunea 3.4.3 din Declaraţia informativă privind impozitul
suplimentar. Statului membru de punere în aplicare în care este situată Societatea-Mamă Finală i
se pun la dispoziţie toate Secţiunile Jurisdicţionale.
(4)Autoritatea competentă din România comunică Declaraţia informativă privind impozitul
suplimentar primită în temeiul alin. (2) în termen de cel mult 90 de zile de la termenul de
depunere pentru Anul fiscal de raportare.
(5)În cazul în care autoritatea competentă din România primeşte Declaraţia informativă privind
impozitul suplimentar după termenul de depunere, aceasta comunică respectiva declaraţie în
termen de cel mult 90 de zile de la data primirii.
(6)Prevederile alin. (2) sunt aplicabile şi pentru Grupurile Naţionale de Mari Dimensiuni a căror
Societate-Mamă deţine o participaţie directă sau indirectă în capitalurile proprii ale unei Asocieri
în Participaţie sau ale unei filiale a unei Asocieri în Participaţie care face obiectul unui Impozit
Suplimentar Naţional Calificat într-un alt stat membru, în conformitate cu prevederile secţiunii
III din anexa nr. 7.
Art. 2918: Primul An fiscal de raportare şi comunicarea de informaţii în temeiul art. 2917
(1)Primul An fiscal de raportare pentru care autoritatea competentă din România comunică
informaţiile prevăzute la art. 2917 este primul an fiscal care începe de la 31 decembrie 2023.
(2)Pentru statele membre care au optat să nu aplice regula de includere a veniturilor, denumită în
continuare IIR, şi UTPR în temeiul art. 50 alin. (1) din Directiva (UE) 2022/2.523, primul An
fiscal de raportare pentru care autoritatea competentă din România trebuie să comunice
informaţii în temeiul art. 2917 este primul an fiscal de după încheierea perioadei unei astfel de
opţiuni a respectivelor state membre.
(3)Prin excepţie de la alin. (2), pentru statele membre care au optat să nu aplice IIR şi UTPR în
temeiul art. 50 alin. (1) din Directiva (UE) 2022/2.523 şi care au optat să aplice un Impozit
Suplimentar Naţional Calificat în temeiul art. 11 alin. (1) din Directiva (UE) 2022/2.523, primul
An fiscal de raportare pentru care autoritatea competentă din România comunică informaţiile
prevăzute la art. 2917 este primul an fiscal în care respectivele state membre aplică Impozitul
Suplimentar Naţional Calificat.
(4)Autoritatea competentă din România comunică informaţiile prevăzute la art. 2917 cu privire
la primul An fiscal de raportare la cel mult 180 de zile de la termenul de depunere prevăzut la
art. 48 alin. (9) din Legea nr. 431/2023, cu modificările şi completările ulterioare.
(5)Autoritatea competentă din România comunică informaţiile prevăzute la art. 2917 pentru
prima dată cel mai devreme la 1 decembrie 2026.

Art. 291⁹: Colaborarea în ceea ce priveşte corecţiile, respectarea şi aplicarea normelor în

Indice

legătură cu Declaraţiile informative privind impozitul suplimentar
(1)În cazul în care autoritatea competentă din România are motive să creadă că informaţiile,
comunicate în temeiul art. 2917, din Declaraţia informativă privind impozitul suplimentar
depusă de o Societate-Mamă Finală sau de o Entitate Desemnată care depune declaraţia situată în
jurisdicţia altui stat membru necesită corectarea unor erori evidente, aceasta transmite o
notificare, fără întârzieri nejustificate, autorităţii competente a celuilalt stat membru.
(2)În cazul în care autoritatea competentă din România este notificată şi este de acord că
informaţiile din Declaraţia informativă privind Impozitul suplimentar necesită corecţii, aceasta
ia, fără întârzieri nejustificate, măsuri adecvate pentru a obţine o Declaraţie informativă privind
impozitul suplimentar corectată din partea Societăţii-Mamă Finale sau a Entităţii Desemnate care
depune declaraţia.
(3)Autoritatea competentă din România notificată comunică, fără întârzieri nejustificate,
Declaraţia informativă privind impozitul suplimentar corectată tuturor autorităţilor competente
pentru care informaţiile respective fac obiectul schimbului, în conformitate cu prevederile art. 2917 şi cu anexa nr. 7.
(4)Când autoritatea competentă din România primeşte o notificare din partea uneia sau mai
multor Entităţi Constitutive care sunt situate în România, conform art. 48 alin. (4) din Legea nr.
431/2023, cu modificările şi completările ulterioare, dar informaţiile nu au fost comunicate în
termenele specificate la art. 2917 alin. (4) sau la art. 2918 alin. (4) şi (5), autoritatea competentă
din România notifică, fără întârzieri nejustificate, celeilalte autorităţi competente faptul că
informaţiile nu au fost primite.
(5)Autoritatea competentă din România este notificată de către o autoritate competentă dintr-un
alt stat membru că informaţiile din Declaraţia informativă privind impozitul suplimentar nu au
fost comunicate în termenele specificate la art. 8ae alin. (3) sau la art. 27d alin. (3) şi (4) din
Directiva (UE) 2025/872 a Consiliului din 14 aprilie 2025 de modificare a Directivei 2011/16/
UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, după ce una sau mai multe Entităţi
Constitutive care sunt situate în statul membru respectiv au notificat că Declaraţia informativă
privind impozitul suplimentar pentru respectivele Entităţi Constitutive trebuia să fie depusă de
Societatea-Mamă Finală sau de Entitatea Desemnată care depune declaraţia situată în România.
În această situaţie, autoritatea competentă din România notifică Societatea-Mamă Finală sau
Entitatea Desemnată din România care are obligaţia să depună Declaraţia informativă privind
impozitul suplimentar că trebuie să transmită această Declaraţie în termen de 90 de zile, de la
data comunicării notificării.
(6)Autoritatea competentă din România notificată conform alin. (5) stabileşte, fără întârzieri
nejustificate, motivul pentru care Declaraţia privind impozitul suplimentar în cauză nu a fost
comunicată şi informează autoritatea competentă din celălalt stat membru în termen de 30 de zile
de la primirea notificării, indicând inclusiv data preconizată a schimbului de informaţii referitor
la declaraţia respectivă, dacă este cazul.
(7)Autoritatea competentă din România comunică informaţiile din Declaraţia informativă
privind impozitul suplimentar, depusă de Societatea-Mamă Finală sau de o Entitatea Desemnată
care are sediul în România, către autoritatea competentă care a transmis notificarea, în termen de
90 de zile de la data primirii notificării privind nerealizarea schimbului.
SUBSECŢIUNEA 3:§3. Schimbul spontan de informaţii

Art. 292: Sfera de aplicare şi condiţiile schimbului spontan de informaţii

(1)Autoritatea competentă din România comunică autorităţii competente din orice alt stat
membru interesat informaţiile prevăzute la art. 284 alin. (1), în oricare dintre următoarele
situaţii:
a)autoritatea competentă din România are dovezi pe baza cărora presupune că pot exista pierderi
fiscale într-un alt stat membru;
b)o persoană impozabilă obţine o reducere sau o scutire de impozit în România, care ar putea
determina o mărire a impozitului ori o obligaţie de plată a impozitului într-un alt stat membru;
c)afacerile între o persoană impozabilă din România şi o persoană impozabilă din alt stat
membru sunt realizate printr-una sau mai multe ţări, astfel încât să rezulte o scădere a
impozitului în România ori în celălalt stat membru sau în amândouă;
d)autoritatea competentă din România are dovezi pe baza cărora presupune că poate avea loc o
diminuare a impozitului în urma unor transferuri artificiale ale profiturilor în cadrul unor grupuri
de întreprinderi;
e)informaţiile transmise unui stat membru de către autoritatea competentă a altui stat membru au
permis obţinerea unor informaţii care pot fi importante în evaluarea impozitului datorat în cel deal
doilea stat membru.
(2)Autoritatea competentă din România poate să comunice, prin schimb spontan, autorităţilor
competente din celelalte state membre orice informaţii de care are cunoştinţă şi care pot fi utile
acestora.

Art. 293: Termene pentru schimbul spontan de informaţii

(1)Autoritatea competentă din România căreia i se pun la dispoziţie informaţiile prevăzute la art. 292 alin. (1) transmite informaţiile respective autorităţii competente a oricărui alt stat membru
interesat, cât de curând posibil, dar nu mai târziu de o lună de la data la care informaţiile au fost
puse la dispoziţie.
(2)Autoritatea competentă din România căreia i se comunică informaţiile în temeiul art. 292
confirmă, dacă este posibil prin mijloace electronice, primirea acestor informaţii autorităţii
competente care le-a furnizat, fără întârziere, dar nu mai mult de 7 zile lucrătoare de la primire.
SECŢIUNEA 3:Alte forme de cooperare administrativă
SUBSECŢIUNEA 1:§1. Prezenţa în birourile administrative şi participarea la anchetele
administrative

Art. 294: Sfera de aplicare şi condiţii

(1)În scopul realizării schimbului de informaţii prevăzut la art. 284 alin. (1), autoritatea
solicitantă a unui stat membru poate cere autorităţii solicitate a unui alt stat membru ca, în
conformitate cu normele procedurale prevăzute de cea din urmă, funcţionarii autorizaţi de
cea dintâi:
a)să fie prezenţi în birourile în care îşi desfăşoară activitatea autorităţile administrative ale
statului membru solicitat;
b)să fie prezenţi în timpul anchetelor administrative efectuate pe teritoriul statului membru
solicitat;
c)să participe la anchetele administrative desfăşurate de statul membru solicitat prin intermediul
mijloacelor de comunicare electronice, după caz.
(2)Autoritatea solicitată răspunde la cererea prevăzută la alin. (1) în termen de 60 de zile
de la primirea acesteia pentru aşi da acordul sau a-şi comunica refuzul motivat autorităţii
solicitante.
În cazul în care informaţiile solicitate sunt incluse în documente la care funcţionarii autorităţii
solicitate au acces, funcţionarii autorităţii solicitante primesc copii ale acestor documente.
(3)În cazul în care funcţionarii autorităţii solicitante sunt prezenţi în timpul anchetelor
administrative sau participă la anchetele administrative prin intermediul mijloacelor de
comunicare electronice, aceştia pot să intervieveze persoane şi să examineze evidenţe, sub
rezerva normelor procedurale stabilite de autoritatea solicitată. Refuzul unei persoane care face
obiectul unei anchete de a respecta măsurile de control luate de funcţionarii autorităţii solicitante
este tratat de către autoritatea solicitată drept un refuz împotriva propriilor săi funcţionari.
(4)Funcţionarii împuterniciţi de autoritatea solicitantă prezenţi în România potrivit alin. (1)
trebuie să fie în măsură să prezinte în orice moment o împuternicire scrisă în care le sunt indicate
identitatea şi calitatea oficială.
SUBSECŢIUNEA 2:§2. Cooperarea administrativă prin efectuarea de controale simultane

Art. 295: Controale simultane

(1)În cazul în care România convine cu unul sau mai multe state membre să efectueze controale
simultane, fiecare pe teritoriul propriu, ale uneia ori mai multor persoane care prezintă un interes
comun sau complementar, pentru a face schimb cu informaţiile astfel obţinute, sunt aplicabile
prevederile alin. (2)-(4).
(2)Autoritatea competentă din România identifică în mod independent persoanele pentru care
intenţionează să propună un control simultan. Ea notifică autorităţilor competente din celelalte
state membre implicate orice cazuri pentru care propune efectuarea unui control simultan şi
indică motivele acestei alegeri, precum şi perioada în care trebuie efectuate aceste controale.
(3)Autoritatea competentă din România decide dacă doreşte să participe la controalele simultane
şi confirmă autorităţii competente care a propus controlul simultan acordul său sau îi comunică
refuzul său motivat în termen de 60 de zile de la primirea propunerii.
(4)Autoritatea competentă din România desemnează un reprezentant însărcinat cu supravegherea
şi coordonarea operaţiunii de control.

Art. 295¹: Controale comune

Indice

(1)Autoritatea solicitantă dintr-unul sau mai multe state membre poate cere autorităţii solicitate
din unul sau mai multe state membre să desfăşoare un control comun într-un mod coordonat,
convenit în prealabil, inclusiv în ceea ce priveşte regimul lingvistic.
(2)Autoritatea solicitată din România răspunde la cererea de efectuare a controlului comun în
termen de 60 de zile de la primirea acesteia. Autoritatea solicitată din România poate respinge o
cerere de efectuare a unui control comun din partea unei autorităţi solicitante dintr-un stat
membru din motive justificate.
(3)Atunci când controlul are loc pe teritoriul României, acesta se desfăşoară în conformitate cu
normele legale în vigoare. În acest caz, autoritatea solicitată din România desemnează un
reprezentant însărcinat cu supravegherea şi coordonarea operaţiunii de control.
(4)Drepturile şi obligaţiile funcţionarilor desemnaţi de statele membre care participă la controlul
comun desfăşurat pe teritoriul României se stabilesc în conformitate cu normele legale în
vigoare, fără a depăşi sfera competenţelor care le sunt conferite în temeiul legislaţiei propriului
stat membru.
(5)Drepturile şi obligaţiile funcţionarilor, desemnaţi de autoritatea competentă din România, care
participă la un control comun desfăşurat pe teritoriul altui stat membru sunt cele prevăzute de
dreptul intern al statului membru respectiv, cu condiţia ca aceştia să nu exercite nicio competenţă
care ar depăşi sfera competenţelor care le sunt conferite în temeiul normelor legale în vigoare din
România.
(6)Fără a aduce atingere alin. (1)-(5), atunci când controlul comun se desfăşoară pe
teritoriul României:
a)funcţionarii desemnaţi de alte state membre care participă la activităţile controlului comun pot
intervieva persoane şi examina evidenţe împreună cu funcţionarii publici ai autorităţii solicitate
din România, cu respectarea normelor legale în vigoare;
b)probele colectate în timpul activităţilor controlului comun sunt evaluate în conformitate cu
normele legale în vigoare, inclusiv în ceea ce priveşte admisibilitatea lor, precum şi în ceea ce
priveşte eventuale proceduri privind plângeri, reexaminări sau căi de atac; şi
c)persoana sau persoanele care fac obiectul unui control comun sau care sunt afectate de acesta
beneficiază de aceleaşi drepturi şi au aceleaşi obligaţii ca în cazul unui control la care ar
participa numai funcţionarii publici din România, inclusiv în cursul unor eventuale proceduri
privind plângeri, reexaminări sau căi de atac.
(7)Atunci când autoritatea competentă din România şi autoritatea competentă din unul sau mai
multe state membre desfăşoară un control comun, acestea convin asupra faptelor şi
circumstanţelor relevante şi ajung la un acord privind situaţia fiscală a persoanei sau a
persoanelor controlate pe baza rezultatelor controlului comun. Constatările controlului comun
sunt incluse într-un raport final.
(8)Aspectele asupra cărora autorităţile competente convin sunt reflectate în raportul final şi sunt
luate în considerare în cadrul instrumentelor relevante emise de autoritatea competentă din
România.
(9)Sub rezerva alin. (7) şi (8), acţiunile întreprinse în urma unui control comun, de autoritatea
competentă din România sau de către funcţionarii desemnaţi să participe la controlul comun,
precum şi orice alte proceduri, cum ar fi o decizie a autorităţii fiscale, o procedură privind o cale
de atac sau soluţionarea aferentă, se desfăşoară conform normelor legale în vigoare.
(10)Persoana sau persoanele supuse unui control comun sunt informate de autoritatea
competentă din România cu privire la rezultatul controlului comun, primind inclusiv o copie a
raportului final, în termen de 60 de zile de la data emiterii raportului final.
SUBSECŢIUNEA 3:§3. Notificări administrative

Art. 296: Cereri de notificare

(1)La cererea autorităţii competente a unui stat membru, autoritatea competentă din România
comunică destinatarului, potrivit art. 47, toate actele şi deciziile emise de autorităţile
administrative ale statului membru solicitant şi care se referă la aplicarea pe teritoriul său a
legislaţiei privind taxele şi impozitele reglementate de prezentul capitol.
(2)Cererile de notificare precizează obiectul actului sau al deciziei care trebuie notificat(ă) şi
indică numele şi adresa destinatarului, precum şi orice alte informaţii care pot facilita
identificarea acestuia.
(3)Autoritatea solicitată din România informează de îndată autoritatea solicitantă din alt stat
membru cu privire la răspunsul său la cererea respectivă şi îi comunică, în special, data la care
actul sau decizia a fost notificat(ă) destinatarului.
(4)Autoritatea solicitantă din România formulează o cerere de notificare în temeiul prezentului
articol numai în cazul în care nu este în măsură să efectueze notificarea potrivit normelor care
reglementează notificarea instrumentelor în cauză în România sau în cazul în care o astfel de
notificare ar cauza dificultăţi disproporţionate. Autoritatea competentă din România poate
transmite orice document, prin scrisoare recomandată sau prin sisteme electronice de transmitere
la distanţă, în mod direct unei persoane aflate pe teritoriul unui alt stat membru.
SUBSECŢIUNEA 4:§4. Rezultatul utilizării informaţiilor

Art. 297: Condiţii

(1)În cazul în care autoritatea competentă din România furnizează informaţii în temeiul art. 288
sau art. 292, aceasta poate solicita autorităţii competente care primeşte informaţiile să transmită
rezultatul utilizării informaţiilor primite. În cazul în care i se solicită un asemenea răspuns,
autoritatea competentă din România care a primit informaţiile transmite autorităţii competente
care a furnizat informaţiile rezultatul utilizării informaţiilor, fără a aduce atingere normelor
privind secretul fiscal şi protecţia datelor, aplicabile în România, în cel mai scurt timp posibil,
dar nu mai mult de 3 luni de la momentul în care se cunoaşte rezultatul utilizării informaţiilor
solicitate.
(2)Autoritatea competentă din România transmite anual celorlalte state membre rezultatul
utilizării informaţiilor ce fac obiectul schimbului automat de informaţii, potrivit măsurilor
practice convenite bilateral.
SUBSECŢIUNEA 5:§5. Schimbul de experienţă şi de bune practici

Art. 298: Sfera de aplicare şi condiţii

(1)Împreună cu Comisia Europeană şi celelalte state membre, autoritatea competentă din
România examinează şi evaluează cooperarea administrativă prevăzută de prezentul capitol şi
fac schimb de experienţă în scopul îmbunătăţirii acestei cooperări şi, dacă este cazul, al
elaborării unor norme în domeniile respective.
(2)Alături de Comisia Europeană şi celelalte state membre, autoritatea competentă din România
poate elabora orientări cu privire la orice aspect considerat necesar pentru schimbul de bune
practici şi schimbul de experienţă.
SECŢIUNEA 4:Condiţii aplicabile cooperării administrative

Art. 299: Transmiterea de informaţii şi documente

(1)Informaţiile comunicate între România şi alte state membre potrivit prezentului capitol intră sub
incidenţa secretului profesional şi se bucură de protecţia conferită informaţiilor de acest tip în
temeiul legislaţiei din România. Astfel de informaţii pot fi utilizate pentru evaluarea, administrarea
şi aplicarea legislaţiei din România referitoare la taxele şi impozitele prevăzute la art. 285, la TVA,
la alte impozite indirecte, la taxele vamale şi la combaterea spălării banilor şi a finanţării
terorismului. Aceste informaţii pot fi utilizate, de asemenea, pentru stabilirea şi recuperarea altor
taxe şi impozite prevăzute la art. 311 sau pentru stabilirea şi recuperarea contribuţiilor obligatorii la
sistemul de securitate socială. De asemenea, acestea pot fi folosite în legătură cu procedurile
judiciare şi administrative care pot implica sancţiuni, iniţiate ca urmare a încălcării legislaţiei
fiscale, fără a aduce atingere normelor şi dispoziţiilor generale care reglementează drepturile
făptuitorului, suspectului sau inculpatului ori contravenientului, precum şi ale martorilor în cadrul
acestor proceduri.
(2)Informaţiile şi documentele primite de România potrivit prezentului capitol pot fi utilizate în
alte scopuri decât cele prevăzute la alin. (1), cu permisiunea autorităţii competente a statului
membru care comunică informaţii potrivit prezentului capitol şi numai în măsura în care acest
lucru este permis în temeiul legislaţiei din România. O astfel de permisiune se acordă de România
dacă informaţiile pot fi utilizate în scopuri asemănătoare în România.
(2¹)Autoritatea competentă din România poate comunica autorităţilor competente din toate
celelalte state membre o listă cu scopurile pentru care se pot utiliza informaţiile şi documentele, în
afară de cele prevăzute la alin. (1), în conformitate cu legislaţia din România. Autoritatea
competentă din orice alt stat membru poate utiliza informaţiile transmise de autoritatea competentă
din România pentru oricare dintre aceste scopuri, fără a mai fi necesară permisiunea prevăzută la
alin. (2).
(2²)Atunci când autoritatea competentă din România primeşte informaţii şi documente, aceasta le
poate utiliza fără permisiunea prevăzută la alin. (2) pentru oricare dintre scopurile enumerate într-o
listă comunicată de către statul membru care transmite informaţiile.
(2³)Autoritatea competentă din România poate să utilizeze informaţiile şi documentele primite
fără permisiunea menţionată la alin. (2) în orice scop care face obiectul unui act întemeiat pe art. 215 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi să le comunice în acest scop autorităţii
competente responsabile cu măsurile restrictive din statul membru în cauză.
(3)Dacă autoritatea competentă din România consideră că informaţiile primite de la autoritatea
competentă a unui alt stat membru pot fi utile, în scopurile prevăzute la alin. (1), autorităţii
competente a unui al treilea stat membru, le poate transmite acesteia din urmă, cu condiţia ca
această partajare să respecte normele şi procedurile prevăzute de prezentul capitol. Autoritatea
competentă din România informează autoritatea competentă a statului membru din care provin
informaţiile cu privire la intenţia sa de a partaja informaţiile respective unui stat membru terţ. În
situaţia în care România este stat membru din care provin informaţiile, aceasta se poate opune
partajării informaţiilor respective în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii comunicării
din partea statului membru care doreşte să transmită informaţiile.
(4)Permisiunea de a utiliza potrivit alin. (2) informaţiile transmise în temeiul alin. (3) poate fi
acordată numai de către autoritatea competentă din România.
(5)Informaţiile, rapoartele, declaraţiile şi orice alte documente, precum şi copiile certificate sau
extrasele din aceste documente, obţinute de autoritatea solicitată din alt stat membru şi comunicate
autorităţii solicitante din România în temeiul prezentului capitol, pot fi invocate ca dovezi de către
organismele competente din România, în acelaşi mod ca informaţiile, rapoartele, declaraţiile şi
orice alte documente similare furnizate de o autoritate din România.
(6)Prin excepţie de la prevederile alin. (1)-(4), informaţiile comunicate de statele membre între ele
în temeiul art. 2913 sunt utilizate în scopul evaluării riscurilor de nivel înalt aferente preţurilor de
transfer şi a riscurilor aferente erodării bazei impozabile şi transferului profiturilor, inclusiv al
evaluării riscului de neconformare de către membrii grupului de întreprinderi multinaţionale la
normele aplicabile în materie de preţuri de transfer şi, după caz, în scopul analizelor economice şi
statistice.
(7)Ajustarea preţurilor de transfer de către autorităţile fiscale din statul membru destinatar nu se
bazează pe informaţiile care fac obiectul schimbului în temeiul art. 2913.
(8)Autoritatea competentă din România poate utiliza informaţiile primite, în temeiul art. 2913, de
la celelalte autorităţi competente din statele membre, ca bază pentru efectuarea de cercetări
suplimentare ale acordurilor prealabile privind preţul de transfer prevăzute la art. 52, ale grupului
de întreprinderi multinaţionale sau ale altor aspecte de natură fiscală în cursul unui control fiscal şi
pot fi făcute ajustări corespunzătoare ale venitului impozabil al entităţii constitutive.

Art. 300: Limite

(1)Autoritatea solicitată din România furnizează autorităţii solicitante dintr-un alt stat membru
informaţiile prevăzute la art. 288, cu condiţia ca autoritatea solicitantă să fi epuizat sursele uzuale
de informaţii pe care le-ar fi putut utiliza în această situaţie pentru a obţine informaţiile solicitate,
fără a risca să pună în pericol atingerea scopului urmărit. Autoritatea solicitantă din România
solicită informaţiile prevăzute la art. 288 autorităţii solicitate din alt stat membru numai în situaţia
în care au fost epuizate sursele uzuale de informaţii pe care le-ar fi putut utiliza în această situaţie
pentru a obţine informaţiile solicitate, fără a risca să pună în pericol atingerea scopului urmărit.
(2)Prezentul capitol nu impune României obligaţia de a efectua anchete sau de a comunica
informaţii, în cazul în care efectuarea acestor anchete sau obţinerea informaţiilor respective pentru
propriile scopuri ar fi contrară legislaţiei din România.
(3)Autoritatea competentă din România poate refuza să furnizeze informaţii, în cazul în care statul
membru solicitant nu este în măsură, din motive juridice, să furnizeze informaţii similare.
(4)Furnizarea de informaţii poate fi refuzată în cazul în care ar conduce la divulgarea unui secret
comercial, industrial sau profesional ori a unui procedeu comercial sau a unor informaţii a căror
divulgare ar fi contrară ordinii publice.
(5)Autoritatea solicitată din România comunică autorităţii solicitante din alt stat membru motivele
refuzului de a răspunde la cererea de informaţii.

Art. 301: Obligaţii

(1)În cazul în care un stat membru solicită informaţii în temeiul prezentului capitol, România
recurge la mecanismul său de colectare de informaţii pentru a obţine informaţiile solicitate, chiar
dacă acestea nu îi sunt necesare pentru propriile scopuri fiscale. Această obligaţie nu aduce
atingere art. 300 alin. (2)-(4), ale căror dispoziţii nu pot fi în niciun caz interpretate în sensul
autorizării României să refuze furnizarea informaţiilor pentru motivul că acestea nu prezintă un
interes naţional.
(2)Prevederile art. 300 alin. (2) şi (4) nu pot fi în niciun caz interpretate ca permiţând autorităţii
solicitate din România să refuze furnizarea de informaţii pentru motivul că aceste informaţii sunt
deţinute de o bancă, de o altă instituţie financiară, de o persoană desemnată sau care acţionează în
calitate de agent ori de administrator sau că informaţiile respective se referă la participaţiile la
capitalul unei persoane.
(3)Fără a aduce atingere alin. (2), România poate refuza transmiterea informaţiilor solicitate în
cazul în care aceste informaţii se referă la perioade de impozitare dinainte de data de 1 ianuarie
2011, iar transmiterea unor astfel de informaţii ar fi putut fi refuzată în temeiul art. 8 alin. (1) din
Directiva 77/799/CEE din 19 decembrie 1977 privind asistenţa reciprocă acordată de autorităţile
competente din statele membre în domeniul impozitării directe şi al impozitării primelor de
asigurare, dacă ar fi fost solicitate înainte de data de 11 martie 2011.
(4)Autoritatea competentă din România elaborează proceduri interne în vederea instituirii unui
mecanism eficace prin care se garantează utilizarea şi valorificarea informaţiilor obţinute în urma
raportării sau a schimbului de informaţii prevăzute la art. 291-2917.

Art. 302: Lărgirea cooperării extinse oferite unei ţări terţe

În cazul în care România oferă unei ţări terţe o cooperare mai extinsă decât cea prevăzută de
prezentul capitol, România nu poate refuza o astfel de cooperare extinsă cu niciunul dintre celelalte
state membre care doresc să iniţieze o astfel de cooperare extinsă reciprocă cu România.

Art. 303: Formulare-tip şi formate electronice

(1)Cererile de informaţii şi de anchete administrative formulate potrivit art. 288 şi răspunsurile
aferente, confirmările de primire, cererile de informaţii generale suplimentare şi declaraţiile de
incapacitate sau de refuz formulate în temeiul art. 290 se trimit, în măsura posibilului, pe baza unui
formular-tip adoptat de Comisia Europeană, potrivit procedurii prevăzute la art. 5 şi 10 din
Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 februarie 2011
de stabilire a normelor şi principiilor generale privind mecanismele de control de către statele
membre al exercitării competenţelor de executare de către Comisie. Formularele-tip pot fi însoţite
de rapoarte, declaraţii sau orice alte documente, precum şi de copii certificate ori de extrase din
acestea.
(2)Formularul-tip prevăzut la alin. (1) include cel puţin următoarele informaţii care trebuie
furnizate de către autoritatea solicitantă:
a)identitatea persoanei care face obiectul examinării sau al anchetei şi, în cazul cererilor referitoare
la grupuri, astfel cum sunt prevăzute la art. 2881 alin. (3), o descriere detaliată a grupului;
b)scopul fiscal pentru care se solicită informaţia.
(3)În măsura în care se cunosc şi în acord cu evoluţiile internaţionale, autoritatea solicitantă din
România poate furniza numele şi adresa oricărei persoane despre care se crede că deţine
informaţiile solicitate, precum şi orice element care poate facilita colectarea de informaţii de către
autoritatea solicitată din alt stat membru.
(4)Informaţiile comunicate în mod spontan şi confirmarea primirii acestora, prevăzute la art. 292
şi, respectiv, la art. 293, cererile de notificări administrative prevăzute la art. 296, rezultatul
utilizării informaţiilor prevăzut la art. 297 şi comunicările prevăzute la art. 299 alin. (2) şi (3) şi la
art. 307 alin. (2), se transmit prin intermediul formularelor-tip adoptate de Comisia Europeană,
potrivit procedurii prevăzute la art. 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
(5)Schimbul automat obligatoriu de informaţii prevăzut la art. 291, art. 2915 şi art. 2917 se
efectuează utilizând un format electronic standardizat elaborat pentru facilitarea unui astfel de
schimb automat de informaţii, adoptat de Comisia Europeană în conformitate cu procedura
prevăzută la art. 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.
(5¹)Autoritatea competentă din România comunică informaţiile în temeiul art. 2917 alin. (2)-(5)
prin intermediul formatului electronic standardizat prevăzut la art. 303 alin. (5).
(6)Schimbul automat de informaţii privind deciziile fiscale anticipate cu aplicare transfrontalieră şi
acordurile prealabile privind preţul de transfer în temeiul art. 2911 se efectuează utilizând
formularul-tip adoptat de Comisia Europeană.
(6¹)Schimbul automat de informaţii privind criptoactivele care fac obiectul raportării în temeiul
art. 2916 se efectuează utilizând formularul-tip electronic stabilit de Comisia Europeană.
(7)A.N.A.F. comunică informaţiile prevăzute la art. 2911, 2913, 2914 şi 2916 în limba română. În
funcţie de regimul lingvistic adoptat de Comisia Europeană, în temeiul art. 20 alin. (5) primul
paragraf din Directiva 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea
administrativă în domeniul fiscal şi de abrogare a Directivei 77/799/CEE, astfel cum a fost
modificată prin Directiva (UE) 2016/881 din 25 mai 2016 şi, respectiv, Directiva (UE) 2018/822
din 25 mai 2018 şi, respectiv, Directiva (UE) 2023/2.226 din 17 octombrie 2023, A.N.A.F.
comunică elementele esenţiale ale informaţiilor respective şi într-o altă limbă oficială a Uniunii
Europene.
(8)Schimbul de informaţii automat cu privire la raportul pentru fiecare ţară în parte în conformitate
cu prevederile art. 2913 se efectuează utilizând formularul-tip aprobat prin ordin al preşedintelui
A.N.A.F.

Art. 304: Măsuri practice

(1)Informaţiile comunicate în temeiul prezentului capitol se furnizează, în măsura posibilului, prin
mijloace electronice, utilizând reţeaua CCN.
(2)În situaţia în care Comisia Europeană efectuează orice adaptare a reţelei CCN, România este
responsabilă să efectueze orice adaptare a sistemelor sale necesară pentru a permite schimbul de
informaţii de acest tip prin intermediul reţelei CCN şi să asigure securitatea sistemelor sale.
Autoritatea competentă din România notifică fiecărei persoane care face obiectul raportării
încălcarea securităţii datelor sale atunci când respectiva încălcare este de natură să afecteze în mod
negativ protecţia datelor cu caracter personal sau a vieţii private a persoanei în cauză. România
renunţă la orice cerere de rambursare a cheltuielilor ocazionate de aplicarea prezentului capitol,
exceptând, după caz, cheltuielile cu onorariile plătite experţilor.
(3)Cererile de cooperare, inclusiv cererile de notificare, şi documentele anexate pot fi redactate în
orice limbă aleasă de comun acord de autoritatea solicitată şi autoritatea solicitantă. Cererile
respective sunt însoţite de o traducere în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului
membru al autorităţii solicitate numai în situaţii speciale, când autoritatea solicitată motivează
cererea de traducere.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), informaţiile comunicate în temeiul art. 2913 alin. (2) se
furnizează exclusiv prin mijloace electronice utilizând reţeaua CCN.
(4¹)Informaţiile comunicate în temeiul art. 2911 alin. (1) şi (2), art. 2914 alin. (18) şi (19) şi art. 2916 alin. (2) şi (3) se furnizează în conformitate cu alin. (1).
(5)Autoritatea competentă din România are acces la interfaţa centrală securizată dezvoltată de
Comisia Europeană în temeiul art. 21 alin. (7) din Directiva 2011/16/UE.

Art. 305: Obligaţii speciale

Autoritatea competentă din România dispune toate măsurile necesare pentru:
a)a asigura o coordonare internă eficace a măsurilor de organizare prevăzute la art. 287;
b)a stabili o cooperare directă cu autorităţile celorlalte state membre, prevăzute la art. 287;
c)a asigura buna funcţionare a sistemului de cooperare administrativă prevăzut de prezentul
capitol.
d)a păstra evidenţele informaţiilor primite prin intermediul schimbului automat de informaţii în
temeiul art. 291-2917, pentru o perioadă care nu depăşeşte perioada necesară, dar în orice caz nu
mai puţin de cinci ani de la data primirii lor.

Art. 305¹

Indice

(1)Autoritatea competentă din România se asigură că unei entităţi raportoare i se permite să obţină
confirmarea prin mijloace electronice a valabilităţii informaţiilor referitoare la NIF al oricărui
contribuabil care face obiectul schimbului de informaţii în temeiul art. 291-2917. Confirmarea
informaţiilor referitoare la NIF poate fi solicitată numai în scopul validării corectitudinii datelor
menţionate la art. 291 alin. (1) şi (4), art. 2911 alin. (8), art. 2913 alin. (3), art. 2914 alin. (19), art. 2915 alin. (2), art. 2916 alin. (3) şi la art. 2917 alin. (2).
(2)Autoritatea competentă din România ia măsurile necesare pentru a impune ca NIF al
persoanelor sau entităţilor raportate, emis de statul membru de rezidenţă, să fie raportat de entitatea
raportoare sau de persoana raportoare şi să fie comunicat acesteia atunci când se impune.
(3)Pentru perioadele impozabile care încep la 1 ianuarie 2030 sau ulterior acestei date, autoritatea
competentă din România ia măsurile necesare pentru a impune obligaţia ca NIF al rezidenţilor
emis de statul membru de rezidenţă să fie raportat, atunci când este posibil, în ceea ce priveşte
informaţiile menţionate la art. 291 alin. (1) lit. a), b) şi d), în măsura în care aceste informaţii se
referă la categorii de venituri şi de capital cu privire la care ar fi fost comunicate informaţii chiar
dacă NIF nu ar fi fost disponibil.
(4)Pentru perioadele impozabile care încep la 1 ianuarie 2028 sau ulterior acestei date, autoritatea
competentă din România ia măsurile necesare pentru a impune obligaţia ca NIF al persoanelor şi
entităţilor emise de statul membru de rezidenţă să fie raportat, atunci când este posibil, în ceea ce
priveşte informaţiile menţionate la art. 2911 alin. (8) lit. a) şi k), precum şi al persoanelor şi
entităţilor raportate în ceea ce priveşte informaţiile menţionate la art. 2913 alin. (3) lit. b) şi la art. 2914 alin. (19) lit. h).
(5)Pentru perioadele impozabile care încep la 1 ianuarie 2028 sau ulterior acestei date, autoritatea
competentă din România include, în cazul în care a fost obţinut, NIF al persoanelor şi entităţilor
emis de statul membru de rezidenţă, în comunicarea informaţiilor menţionate la art. 2911 alin. (8)
lit. a) şi k), precum şi al persoanelor şi entităţilor raportate în comunicarea informaţiilor menţionate
la art. 2913 alin. (3) lit. b) şi la art. 2914 alin. (19) lit. h).
(6)Procedurile administrative corespunzătoare ducerii la îndeplinire a prevederilor alin. (3)-(5) se
aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
SECŢIUNEA 5:Relaţiile cu Comisia Europeană

Art. 306: Evaluare

(1)Autoritatea competentă din România examinează şi evaluează funcţionarea sistemului de
cooperare administrativă prevăzut de prezentul capitol.
(2)Autoritatea competentă din România transmite Comisiei Europene orice informaţii pertinente
necesare pentru evaluarea eficacităţii cooperării administrative prevăzute de prezentul capitol în
ceea ce priveşte combaterea fraudei şi a evaziunii fiscale.
(3)Autoritatea competentă din România transmite Comisiei Europene o evaluare anuală a
eficacităţii cooperării administrative prevăzute de prezentul capitol, inclusiv în scopul combaterii
evaziunii fiscale şi al evitării obligaţiilor fiscale, precum şi rezultatele practice obţinute, utilizând
formularul şi condiţiile de transmitere adoptate de către Comisia Europeană, conform art. 23 din
Directiva 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011.
(3¹)Autoritatea competentă din România transmite datele statistice prevăzute în lista elaborată de
Comisia Europeană potrivit art. 23 alin. (4) din Directiva 2011/16/UE.
(4)[textul din Art. 306, alin. (4) din titlul X, capitolul I, sectiunea 5 a fost abrogat la 01-ian-2017 de
Art. II, punctul 24. din Ordonanta urgenta 84/2016]

Art. 306¹: Confidenţialitatea informaţiilor

Indice

(1)Informaţiile comunicate Comisiei Europene de către autoritatea competentă din România în
temeiul art. 306, precum şi orice raport sau document elaborat de Comisia Europeană pe baza
acestor informaţii pot fi transmise altor state membre. Informaţiile transmise intră sub incidenţa
secretului de serviciu şi beneficiază de protecţia acordată informaţiilor asemănătoare conform
legislaţiei interne a statului membru care le-a primit.
(2)Rapoartele şi documentele întocmite de Comisia Europeană, prevăzute la alin. (1), pot fi
utilizate de România doar în scopuri analitice, nu se publică şi nici nu se pun la dispoziţia unei alte
persoane sau a unui alt organism fără acordul expres al Comisiei Europene.
SECŢIUNEA 6:Relaţiile cu ţările terţe

Art. 307: Schimbul de informaţii cu ţările terţe

(1)În cazul în care autoritatea competentă din România primeşte de la o ţară terţă informaţii care
sunt în mod previzibil relevante pentru administrarea şi aplicarea legislaţiei române în privinţa
taxelor şi impozitelor prevăzute la art. 285, autoritatea competentă din România poate, în măsura în
care acest lucru este permis în temeiul unui acord cu ţara terţă respectivă, să comunice aceste
informaţii autorităţilor competente ale statelor membre pentru care ar putea fi utile şi oricărei
autorităţi solicitante din alt stat membru.
(2)Autoritatea competentă din România poate transmite unei ţări terţe, potrivit normelor
interne privind comunicarea datelor cu caracter personal către ţările terţe, informaţii
obţinute în temeiul prezentului capitol, dacă toate condiţiile de mai jos sunt îndeplinite:
a)autoritatea competentă a statului membru din care provin informaţiile şi-a dat acordul cu privire
la comunicarea acestora;
b)ţara terţă în cauză s-a angajat să coopereze pentru strângerea dovezilor care să ateste caracterul
neregulamentar sau ilegal al tranzacţiilor care sunt susceptibile să contravină legislaţiei fiscale ori
să constituie o încălcare a acesteia.
SECŢIUNEA 7:Dispoziţii generale şi finale

Art. 308: Protecţia datelor

(1)Orice schimb de informaţii efectuat în temeiul prezentului capitol se realizează cu respectarea
Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016
privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi
privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general
privind protecţia datelor), cu modificările ulterioare. Cu toate acestea, în scopul aplicării corecte a
prezentului capitol, operatorii de date din România prevăzuţi la alin. (2) restrâng domeniul de
aplicare a obligaţiilor şi drepturilor prevăzute la art. 13, la art. 14 alin. (1) şi la art. 15 din
Regulamentul (UE) 2016/679 în măsura în care acest lucru este necesar pentru protejarea
intereselor prevăzute la art. 23 alin. (1) lit. (e) din regulamentul respectiv.
(2)Instituţiile financiare raportoare, intermediarii, Operatorii de platforme care au obligaţia de
raportare, Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori şi autorităţile competente din România
sunt consideraţi operatori de date care acţionează individual sau în comun atunci când, acţionând
individual sau în comun, stabilesc scopurile şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter
personal în sensul Regulamentului (UE) 2016/679.
(3)Fără a aduce atingere alin. (1), fiecare Instituţie financiară raportoare, intermediar,
Operator de platformă, sau, după caz, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportori
trebuie să:
a)informeze fiecare persoană vizată că informaţiile care o privesc vor fi colectate şi transferate în
conformitate cu prezentul capitol; şi
b)comunice fiecărei persoane vizate toate informaţiile pe care aceasta are dreptul să le primească
de la operatorul de date, în timp util, astfel încât persoana respectivă să aibă suficient timp să îşi
exercite drepturile în materie de protecţie a datelor şi, în orice caz, înainte de raportarea
informaţiilor.
(4)Fără a aduce atingere alin. (3) lit. b), Operatorii de platforme care au obligaţia de raportare
trebuie să informeze Vânzătorii raportabili în legătură cu Contraprestaţia raportată.
(5)În cazul în care în România are loc o încălcare a securităţii datelor, autoritatea competentă din
România raportează fără întârziere Comisiei Europene încălcarea securităţii datelor şi eventuale
măsuri de remediere ulterioare.
(6)În cazul în care în România are loc o încălcare a securităţii datelor, autorităţile
competente din România investighează, opresc şi remediază încălcarea securităţii datelor şi
solicită Comisiei Europene, printr-o cerere scrisă, suspendarea accesului la platforma
comună bazată pe reţeaua comună de telecomunicaţii (CCN) în sensul prezentului capitol,
dacă încălcarea securităţii datelor nu poate fi oprită imediat şi în mod corespunzător.
Autoritatea competentă din România raportează Comisiei Europene remedierea încălcării
securităţii datelor pentru ca aceasta să îi poată restabili accesul la CCN.
(7)Autoritatea competentă din România poate suspenda schimbul de informaţii către statul/
statele membru/membre al/ale Uniunii Europene în care a avut loc încălcarea securităţii
datelor, notificând în scris Comisia Europeană şi statul/statele membru/membre al/ale
Uniunii Europene în cauză. O astfel de suspendare are efect imediat.
Autoritatea competentă din România poate solicita Comisiei Europene să verifice în comun dacă
încălcarea securităţii datelor a fost remediată cu succes de către statul în care a avut loc încălcarea
securităţii datelor.
(8)Autoritatea competentă din România împreună cu autorităţile competente din celelalte state
membre, asistate de Comisia Europeană, convin asupra modalităţilor practice necesare pentru
punerea în aplicare a prezentului articol, inclusiv asupra unor proceduri de gestionare a încălcărilor
securităţii datelor care sunt aliniate la bunele practici recunoscute la nivel internaţional, şi, după
caz, asupra unui acord comun între operatori de date, a unui acord între operatorul de date şi
persoana împuternicită de operator sau a unor modele ale acestora.

Art. 309: Păstrarea informaţiilor

Informaţiile prelucrate în conformitate cu prezentul capitol se păstrează o perioadă care nu
depăşeşte perioada necesară pentru atingerea obiectivelor prezentului capitol şi, în orice caz, în
conformitate cu legislaţia din România referitoare la termenele de prescripţie, ale fiecărui operator
de date.

Art. 310: Scopul

Prezentul capitol stabileşte norme privind asistenţa în vederea recuperării în România a unor
creanţe stabilite într-un alt stat membru al Uniunii Europene, precum şi asistenţa în vederea
recuperării într-un alt stat membru al Uniunii Europene a creanţelor stabilite în România.

Art. 311: Sfera de aplicare

(1)Prezentul capitol se aplică următoarelor creanţe:
a)tuturor taxelor, impozitelor şi drepturilor de orice fel prelevate de către un stat membru sau în
numele acestuia ori de către subdiviziunile sale teritoriale sau administrative, inclusiv autorităţi
locale, sau în numele acestora ori în numele Uniunii Europene;
b)rambursărilor, intervenţiilor şi altor măsuri care fac parte din sistemul de finanţare integrală sau
parţială a Fondului European de Garantare Agricolă (FEGA) şi a Fondului European Agricol
pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), inclusiv sumelor care se percep în legătură cu aceste acţiuni;
c)prelevărilor şi altor drepturi prevăzute în cadrul organizării comune a pieţei din sectorul
zahărului.
(2)Prezentul capitol se aplică şi pentru:
a)sancţiunile administrative, amenzile, taxele şi suprataxele în legătură cu creanţele pentru care se
poate solicita asistenţă reciprocă potrivit alin. (1), care sunt stabilite de autorităţile administrative
responsabile de perceperea taxelor, impozitelor sau drepturilor în cauză ori de desfăşurarea de
anchete administrative în privinţa acestora sau care sunt confirmate de organismele administrative
sau judiciare la cererea autorităţilor administrative menţionate;
b)taxele pentru certificate şi alte documente similare emise în legătură cu procedurile
administrative privind taxele, impozitele şi drepturile;
c)obligaţiile fiscale accesorii şi costurile în legătură cu creanţele pentru care poate fi solicitată
asistenţă reciprocă potrivit alin. (1) ori potrivit lit. a) sau b) a prezentului alineat, după caz.
(3)Prezentul capitol nu se aplică:
a)contribuţiilor obligatorii la sistemul de securitate socială care trebuie plătite fie statului membru
sau unei subdiviziuni a acestuia, fie instituţiilor de securitate socială de drept public;
b)taxelor care nu sunt prevăzute la alin. (2);
c)drepturilor de natură contractuală, cum ar fi sumele stabilite pentru utilităţi publice;
d)sancţiunilor cu caracter penal impuse în cadrul unei proceduri penale sau altor sancţiuni cu
caracter penal care nu intră sub incidenţa prevederilor alin. (2) lit. a).

Art. 312: Definiţii

În sensul prezentului capitol, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:
a)autoritate solicitantă - un birou central de legătură, un birou de legătură sau un departament de
legătură al unui stat membru care transmite o cerere de asistenţă cu privire la o creanţă prevăzută la
art. 311;
b)autoritate solicitată - un birou central de legătură, un birou de legătură sau un departament de
legătură al unui stat membru căruia îi este transmisă o cerere de asistenţă;
c)persoană - orice persoană fizică sau juridică, orice asociere de persoane căreia îi este
recunoscută, prin lege, capacitatea de a încheia acte juridice, dar care nu are statut de persoană
juridică, sau orice altă entitate, indiferent de natura ori forma acesteia, fie că are sau nu are
personalitate juridică, ce deţine ori gestionează active care, alături de venitul generat de acestea,
sunt supuse unor taxe, impozite sau drepturi care fac obiectul prezentului capitol;
d)mijloace electronice - utilizarea unui echipament electronic pentru procesarea, inclusiv
compresia digitală, şi stocarea datelor şi utilizarea transmisiei prin fir, a transmisiei radio, a
tehnologiilor optice sau a altor mijloace electromagnetice;
e)reţea RCC - platforma comună bazată pe reţeaua comună de comunicaţii (RCC) dezvoltată de
Uniunea Europeană pentru toate transmisiile prin mijloace electronice între autorităţile competente
din domeniul vamal şi fiscal.

Art. 313: Autoritatea competentă din România

(1)Autorităţile competente din România pentru aplicarea prevederilor prezentului capitol
sunt:
a)A.N.A.F., pentru creanţele prevăzute la art. 311 alin. (1) lit. a) şi b);
b)Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pentru creanţele prevăzute la art. 311 alin. (1)
lit. c).
(2)Autorităţile prevăzute la alin. (1) sunt competente şi pentru asistenţă la recuperarea creanţelor
prevăzute la art. 311 alin. (2), aferente creanţelor principale pentru a căror asistenţă la recuperare
sunt competente.
(3)Prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. se desemnează biroul central de legătură, care este
responsabil pentru contactele cu alte state membre în domeniul asistenţei reciproce care face
obiectul prezentului capitol, precum şi pentru contactele cu Comisia Europeană.
(4)Autorităţile competente din România pot desemna birouri de legătură care să fie responsabile de
contactele cu alte state membre în materie de asistenţă reciprocă în ceea ce priveşte unul sau mai
multe tipuri sau categorii specifice de taxe, impozite şi drepturi prevăzute la art. 311.
(5)În cazul în care un birou de legătură primeşte o cerere de asistenţă reciprocă ce necesită măsuri
care nu ţin de competenţa ce i-a fost atribuită, acesta înaintează cererea, fără întârziere, biroului
competent, dacă este cunoscut, sau biroului central de legătură şi informează autoritatea solicitantă
în consecinţă.
(6)Autorităţile competente din România informează Comisia Europeană cu privire la biroul său
central de legătură şi la orice birouri de legătură pe care le-a desemnat.
(7)Toate comunicările sunt trimise de către biroul central de legătură sau în numele acestuia, de la
caz la caz, cu acordul biroului central de legătură, asigurându-se eficienţa comunicării.
SECŢIUNEA 2:Schimbul de informaţii

Art. 314: Furnizarea de informaţii

(1)La cererea autorităţii solicitante, autoritatea solicitată furnizează orice informaţii pe care le
apreciază că sunt relevante pentru autoritatea solicitantă, în vederea recuperării creanţelor sale
prevăzute la art. 311. În scopul furnizării acestor informaţii, autoritatea solicitată asigură realizarea
oricăror anchete administrative necesare pentru obţinerea acestora.
(2)Autoritatea solicitată nu este obligată să furnizeze informaţii:
a)pe care nu le-ar putea obţine în vederea recuperării creanţelor similare născute în statul membru
solicitat;
b)care ar divulga un secret comercial, industrial sau profesional;
c)a căror divulgare ar aduce atingere securităţii statului membru solicitat sau care ar fi contrare
ordinii publice a acestuia.
(3)Autoritatea solicitată nu poate refuza furnizarea de informaţii pentru motivul că aceste
informaţii sunt deţinute de o bancă, de o altă instituţie financiară, de o persoană desemnată sau care
acţionează în calitate de agent ori de administrator sau că informaţiile respective se referă la
participaţiile la capitalul unei persoane.
(4)Autoritatea solicitată informează autoritatea solicitantă în legătură cu motivele de refuz al unei
cereri de informaţii.

Art. 315: Schimbul de informaţii fără cerere prealabilă

În cazul în care urmează să se efectueze o rambursare/restituire de impozite, taxe sau drepturi,
altele decât taxa pe valoarea adăugată, către o persoană stabilită ori având domiciliul într-un alt stat
membru, statul membru din care urmează să se efectueze rambursarea/restituirea poate informa
statul membru unde este stabilită sau unde îşi are domiciliul persoana respectivă cu privire la
rambursarea/restituirea ce urmează a se efectua.

Art. 316: Prezenţa în birourile administrative şi participarea la anchetele administrative

(1)Prin acord între autoritatea solicitantă şi autoritatea solicitată şi în concordanţă cu
procedurile stabilite de autoritatea solicitată, funcţionarii autorizaţi de autoritatea solicitantă
pot, în vederea promovării asistenţei reciproce prevăzute de prezentul capitol:
a)să fie prezenţi în birourile în care autorităţile administrative ale statului membru solicitat îşi
desfăşoară activitatea;
b)să fie prezenţi la anchetele administrative efectuate pe teritoriul statului membru solicitat;
c)să însoţească funcţionarii competenţi din statul membru solicitat în cursul procedurilor judiciare
din respectivul stat membru.
(2)Acordul prevăzut la alin. (1) lit. b) poate prevedea ca funcţionarii din statul membru solicitant
să poată intervieva persoane şi examina registre, în cazul în care legislaţia în vigoare în statul
membru solicitat permite acest lucru.
(3)Funcţionarii autorizaţi de autoritatea solicitantă care utilizează posibilităţile oferite prin alin. (1)
şi (2) sunt în măsură să prezinte în orice moment o împuternicire scrisă în care le sunt indicate
identitatea şi calitatea oficială.
SECŢIUNEA 3:Asistenţă pentru notificarea documentelor

Art. 317: Cererea de notificare a anumitor documente referitoare la creanţe

(1)La cererea autorităţii solicitante, autoritatea solicitată notifică persoanei căreia îi sunt destinate,
denumită în continuare destinatar, toate actele şi deciziile, inclusiv pe cele de natură judiciară,
privind o creanţă sau recuperarea acesteia, emise de statul membru solicitant.
(2)Cererea de notificare prevăzută la alin. (1) este însoţită de un formular-tip care conţine cel
puţin următoarele informaţii:
a)numele, adresa şi orice alte informaţii utile pentru identificarea destinatarului;
b)scopul notificării şi termenul în care aceasta ar trebui efectuată;
c)o descriere a documentelor anexate, a tipului de creanţă şi a valorii creanţei pentru care se
formulează cererea;
d)numele, adresa şi alte date de contact cu privire la biroul responsabil de documentele anexate şi,
în cazul în care este diferit, biroul de la care se pot obţine informaţii suplimentare privind
documentele notificate sau posibilităţile de a contesta obligaţia de plată.
(3)Autoritatea solicitantă depune o cerere de notificare în temeiul prezentului capitol numai atunci
când nu poate efectua notificarea în conformitate cu normele care reglementează notificarea
documentului în cauză în statul membru solicitant sau atunci când o astfel de notificare ar cauza
dificultăţi disproporţionate.
(4)Autoritatea solicitată informează de îndată autoritatea solicitantă în privinţa oricărei acţiuni
întreprinse în urma cererii de notificare, în special în legătură cu data notificării documentului către
destinatar.

Art. 318: Mijloace de notificare

(1)Autoritatea solicitată se asigură că procedura de notificare în statul membru solicitat se
efectuează potrivit reglementărilor legale şi practicilor administrative naţionale în vigoare în statul
membru solicitat.
(2)Prevederile alin. (1) nu aduc atingere niciunei alte forme de notificare utilizate de o autoritate
competentă a statului membru solicitant, în conformitate cu normele în vigoare în respectivul stat
membru.
(3)O autoritate competentă stabilită pe teritoriul statului membru solicitant poate notifica direct
orice document prin scrisoare recomandată sau prin poştă electronică unei persoane dintr-un alt stat
membru.
SECŢIUNEA 4:Măsurile asigurătorii sau de recuperare

Art. 319: Cererea de recuperare

(1)La cererea autorităţii solicitante, autoritatea solicitată recuperează creanţele care fac obiectul
unui titlu ce permite executarea în statul membru solicitant.
(2)De îndată ce autoritatea solicitantă are cunoştinţă despre orice informaţii relevante cu privire la
cazul care a motivat cererea de recuperare, aceasta le transmite autorităţii solicitate.

Art. 320: Condiţii aplicabile cererilor de recuperare

(1)Autoritatea solicitantă nu poate formula o cerere de recuperare dacă şi atâta vreme cât creanţa
şi/sau titlul care permite executarea acesteia în statul membru solicitant sunt contestate în statul
membru respectiv, cu excepţia cazurilor în care se aplică art. 323 alin. (6).
(2)Înainte ca autoritatea solicitantă să formuleze o cerere de recuperare se aplică procedurile
de recuperare adecvate disponibile în statul membru solicitant, cu următoarele excepţii:
a)atunci când este evident că nu există active pentru recuperare în statul membru solicitant sau că
astfel de proceduri nu vor duce la plata integrală a creanţei şi că autoritatea solicitantă deţine
informaţii specifice care indică faptul că persoana în cauză are active în statul membru solicitat;
b)atunci când aplicarea unor astfel de proceduri în statul membru solicitant ar cauza dificultăţi
disproporţionate.
Art. 321: Titlul executoriu şi alte documente însoţitoare
(1)Orice cerere de recuperare este însoţită de un titlu uniform care permite executarea în statul
membru solicitat. Acest titlu uniform care permite executarea în statul membru solicitat reflectă
conţinutul principal al titlului iniţial care permite executarea şi constituie baza unică a măsurilor
asigurătorii şi de recuperare luate în statul membru solicitat. Acesta nu face obiectul niciunui act de
recunoaştere, completare sau înlocuire în respectivul stat membru.
(2)Titlul uniform care permite executarea conţine cel puţin următoarele informaţii:
a)informaţii relevante pentru identificarea titlului iniţial care permite executarea, o descriere a
creanţei, inclusiv natura acesteia, perioada acoperită de creanţă, orice date relevante pentru
procesul de executare şi valoarea creanţei şi diferitele componente ale acesteia, precum creanţa
principală şi creanţele fiscale accesorii datorate;
b)numele, adresa şi alte informaţii utile pentru identificarea debitorului;
c)numele, adresa şi alte date de contact cu privire la biroul responsabil de evaluarea creanţei şi, în
cazul în care acesta este diferit, biroul de la care se pot obţine informaţii suplimentare privind
creanţa sau posibilităţile de a contesta obligaţia de plată.
(3)Cererea de recuperare a unei creanţe poate fi însoţită de alte documente referitoare la creanţă
emise de statul membru solicitant.

Art. 322: Recuperarea creanţei

(1)În scopul recuperării creanţei în statul membru solicitat, orice creanţă pentru care a fost
formulată o cerere de recuperare este tratată ca şi când ar fi o creanţă a statului membru solicitat,
cu excepţia cazului în care prezentul capitol prevede altfel. Autoritatea solicitată utilizează
prerogativele conferite şi procedurile legale din statul membru solicitat aplicabile creanţelor cu
privire la aceleaşi taxe, impozite sau drepturi ori, în absenţa acestora, cu privire la taxe, impozite
sau drepturi similare, cu excepţia cazului în care prezentul capitol prevede altfel.
(2)Dacă autoritatea solicitată consideră că pe teritoriul statului său nu se colectează taxe, impozite
sau drepturi identice ori similare, aceasta utilizează prerogativele conferite şi procedurile legale din
statul membru solicitat aplicabile creanţelor rezultate din impozitul pe venitul persoanelor fizice,
cu excepţia cazului în care prezentul capitol prevede altfel.
(3)Statul membru solicitat nu este obligat să acorde creanţelor altor state membre preferinţele
acordate pentru creanţe similare apărute în respectivul stat membru, cu excepţia cazurilor în care
statele membre vizate convin altfel sau există dispoziţii contrare în legislaţia statului membru
solicitat. Un stat membru care acordă preferinţe pentru creanţe altui stat membru nu poate refuza
acordarea aceloraşi facilităţi pentru aceleaşi creanţe sau pentru creanţe similare altor state membre,
în aceleaşi condiţii.
(4)Statul membru solicitat recuperează creanţa în moneda sa naţională.
(5)Autoritatea solicitată informează cu diligenţa necesară autoritatea solicitantă cu privire la orice
acţiune întreprinsă cu privire la cererea de recuperare.
(6)Începând cu data la care este primită cererea de recuperare, autoritatea solicitată percepe
dobânzi pentru plata cu întârziere, potrivit legislaţiei în vigoare în statul membru solicitat. În cazul
României sunt aplicabile prevederile art. 174.
(7)Autoritatea solicitată poate, în cazul în care legislaţia în vigoare în statul membru solicitat
permite acest lucru, să acorde debitorului un termen de plată sau să acorde pentru aceste creanţe
eşalonarea la plată şi să perceapă dobândă în acest sens. Autoritatea solicitată informează ulterior
autoritatea solicitantă cu privire la orice astfel de decizie.
(8)Fără a aduce atingere prevederilor art. 329 alin. (1), autoritatea solicitată îi transferă autorităţii
solicitante sumele recuperate aferente creanţei, precum şi dobânzile prevăzute la alin. (6) şi (7).

Art. 323: Litigii

(1)Litigiile cu privire la creanţă, la titlul iniţial care permite executarea în statul membru solicitant
sau la titlul uniform care permite executarea în statul membru solicitat şi litigiile legate de
validitatea unei notificări efectuate de o autoritate competentă a statului membru solicitant sunt de
competenţa autorităţilor competente ale statului membru solicitant. Dacă, în cursul procedurii de
recuperare, creanţa, titlul iniţial care permite executarea în statul membru solicitant sau titlul
uniform care permite executarea în statul membru solicitat este contestată/contestat de o parte
interesată, autoritatea solicitată informează respectiva parte interesată că o astfel de acţiune trebuie
introdusă de aceasta din urmă în faţa autorităţii competente a statului membru solicitant, potrivit
legislaţiei în vigoare în statul respectiv.
(2)Litigiile cu privire la măsurile de executare luate în statul membru solicitat sau cu privire la
validitatea unei notificări efectuate de o autoritate competentă a statului membru solicitat sunt
introduse în faţa organismului competent pentru soluţionarea litigiului al statului membru
respectiv, potrivit legislaţiei în vigoare a acestui stat.
(3)Atunci când una dintre acţiunile prevăzute la alin. (1) a fost introdusă în faţa organismului
competent al statului membru solicitant, autoritatea solicitantă informează autoritatea solicitată cu
privire la aceasta şi precizează care sunt elementele creanţei ce nu fac obiectul contestaţiei.
(4)De îndată ce autoritatea solicitată primeşte informaţiile prevăzute la alin. (3), fie din partea
autorităţii solicitante, fie din partea părţii interesate, aceasta suspendă procedura de executare în
ceea ce priveşte partea contestată a creanţei, până la primirea deciziei organismului competent în
materie, cu excepţia cazurilor în care autoritatea solicitantă formulează o cerere contrară, potrivit
alin. (6).
(5)La cererea autorităţii solicitante sau în cazul în care se consideră necesar de către autoritatea
solicitată, fără să se aducă atingere prevederilor art. 325, autoritatea solicitată poate recurge la
măsuri asigurătorii pentru a garanta recuperarea, în măsura în care reglementările legale în vigoare
în statul membru solicitat permit acest lucru.
(6)Potrivit reglementărilor legale şi practicilor administrative în vigoare în statul membru în care
îşi are sediul, autoritatea solicitantă poate cere autorităţii solicitate să recupereze o creanţă
contestată sau o parte contestată a creanţei, în măsura în care reglementările legale şi practicile
administrative în vigoare în statul membru solicitat permit acest lucru. Orice astfel de cerere se
motivează. Dacă rezultatul ulterior al contestaţiei este favorabil debitorului, autoritatea solicitantă
are obligaţia de a rambursa orice sumă recuperată, precum şi de a plăti orice compensaţie datorată,
potrivit reglementărilor legale în vigoare în statul membru solicitat.
(7)Dacă autorităţile competente ale statului membru solicitant sau ale statului membru solicitat au
iniţiat o procedură amiabilă, iar rezultatul procedurii poate afecta creanţa cu privire la care a fost
solicitată asistenţă, măsurile de recuperare sunt suspendate sau blocate până la încheierea
procedurii respective, cu excepţia cazurilor de urgenţă imediată datorate fraudei sau insolvenţei. În
cazul în care măsurile de recuperare sunt suspendate sau blocate, sunt aplicabile prevederile alin.
(5).

Art. 324: Modificarea sau retragerea cererii de asistenţă pentru recuperare

(1)Autoritatea solicitantă informează imediat autoritatea solicitată cu privire la orice modificare
ulterioară adusă cererii sale de recuperare sau cu privire la retragerea cererii sale, precizând
motivele modificării sau retragerii acesteia.
(2)Dacă modificarea cererii este rezultatul unei decizii luate de organismul competent prevăzut la
art. 323 alin. (1), autoritatea solicitantă comunică decizia respectivă împreună cu un titlu uniform
revizuit care permite executarea în statul membru solicitat. Autoritatea solicitată continuă măsurile
de recuperare pe baza titlului revizuit. Măsurile asigurătorii sau de recuperare deja luate pe baza
titlului uniform iniţial care permite executarea în statul membru solicitat pot continua pe baza
titlului revizuit, cu excepţia cazului în care modificarea cererii se datorează lipsei de valabilitate a
titlului iniţial care permite executarea în statul membru solicitant sau a titlului uniform iniţial care
permite executarea în statul membru solicitat. Dispoziţiile art. 321 şi 323 sunt aplicabile în mod
corespunzător.

Art. 325: Cererea de măsuri asigurătorii

(1)La cererea autorităţii solicitante, autoritatea solicitată ia măsurile asigurătorii necesare, dacă
acestea sunt permise de legislaţia sa naţională şi în conformitate cu practicile sale administrative,
pentru a asigura recuperarea în cazul în care creanţa sau titlul care permite executarea în statul
membru solicitant este contestată/contestat la momentul formulării cererii sau în cazul în care
creanţa nu face încă obiectul unui titlu care să permită executarea în statul membru solicitant, în
măsura în care sunt, de asemenea, posibile măsuri asigurătorii, într-o situaţie similară, în temeiul
legislaţiei naţionale şi al practicilor administrative ale statului membru solicitant. Documentul
elaborat pentru a permite aplicarea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitant şi referitor la
creanţa pentru care se solicită asistenţa reciprocă, dacă este cazul, însoţeşte cererea de măsuri
asigurătorii în statul membru solicitat. Acest document nu face obiectul niciunui act de
recunoaştere, completare sau înlocuire în statul membru solicitat.
(2)Cererea de măsuri asigurătorii poate fi însoţită de alte documente referitoare la creanţă, emise în
statul membru solicitant.

Art. 326: Normele aplicabile cererilor de măsuri asigurătorii

Pentru aplicarea dispoziţiilor art. 325 sunt aplicabile, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 319
alin. (2), art. 322 alin. (1)-(5), art. 323 şi 324.

Art. 327: Limite ale obligaţiilor autorităţii solicitate

(1)Autoritatea solicitată nu este obligată să acorde asistenţa prevăzută la art. 319-325 dacă
recuperarea creanţei este de natură să genereze, din cauza situaţiei debitorului, grave dificultăţi de
ordin economic sau social în statul membru solicitat, în măsura în care reglementările legale şi
practicile administrative în vigoare în respectivul stat membru permit o astfel de excepţie în cazul
creanţelor naţionale.
(2)Autoritatea solicitată nu este obligată să acorde asistenţa prevăzută la art. 314 şi la art. 316-325
dacă cererea iniţială de asistenţă, potrivit prevederilor art. 314, 316, 317, 319 sau art. 325, este
efectuată cu privire la creanţe care au o vechime mai mare de 5 ani, acest termen începând de la
momentul scadenţei creanţei în statul membru solicitant şi până la momentul cererii iniţiale de
asistenţă. În cazul în care creanţa sau titlul iniţial care permite executarea în statul membru
solicitant este contestată/contestat, termenul de 5 ani începe din momentul în care în statul membru
solicitant se stabileşte faptul că nu mai este posibilă contestarea creanţei sau a titlului care permite
executarea. În cazul în care se acordă o amânare a plăţii sau un plan de eşalonare a plăţii de către
autorităţile competente din statul membru solicitant, termenul de 5 ani începe din momentul în care
întregul termen de plată a expirat. Cu toate acestea, în aceste cazuri, autoritatea solicitată nu este
obligată să acorde asistenţă cu privire la creanţe care sunt mai vechi de 10 ani, termen calculat de
la momentul scadenţei creanţei în statul membru solicitant.
(3)Un stat membru nu este obligat să acorde asistenţă dacă valoarea totală a creanţelor
reglementate de prezentul capitol, pentru care se solicită asistenţă, este mai mică de 1.500 euro.
(4)Autoritatea solicitată informează autoritatea solicitantă în legătură cu motivele refuzului unei
cereri de asistenţă.

Art. 328: Aspecte privind prescripţia

(1)Aspectele privind termenele de prescripţie sunt reglementate exclusiv de legislaţia în vigoare în
statul membru solicitant.
(2)În ceea ce priveşte suspendarea, întreruperea sau prelungirea termenului de prescripţie, toate
demersurile efectuate în vederea recuperării creanţelor de către autoritatea solicitată sau în numele
acesteia, în temeiul unei cereri de asistenţă, care au drept efect suspendarea, întreruperea sau
prelungirea termenului de prescripţie, în conformitate cu legislaţia în vigoare în statul membru
solicitat, sunt considerate a avea acelaşi efect în statul membru solicitant, cu condiţia ca efectul
corespunzător să fie prevăzut în reglementările legale în vigoare în statul membru solicitant.
(3)Dacă suspendarea, întreruperea sau prelungirea termenului de prescripţie nu este posibilă în
temeiul reglementărilor legale în vigoare în statul membru solicitat, toate demersurile efectuate în
vederea recuperării creanţelor de către autoritatea solicitată sau în numele acesteia în temeiul unei
cereri de asistenţă care, dacă ar fi fost efectuate de către autoritatea solicitantă în propriul stat
membru sau în numele acesteia, ar fi dus la suspendarea, întreruperea sau prelungirea termenului
de prescripţie, potrivit legislaţiei în vigoare în statul membru solicitant, sunt considerate a fi fost
efectuate în statul membru solicitant, în ceea ce priveşte efectul respectiv.
(4)Prevederile alin. (2) şi (3) nu afectează dreptul autorităţilor competente din statul membru
solicitant de a lua măsuri pentru a suspenda, întrerupe sau prelungi termenul de prescripţie, potrivit
reglementărilor în vigoare în statul membru respectiv.
(5)Autoritatea solicitantă şi autoritatea solicitată se informează reciproc cu privire la orice acţiune
care întrerupe, suspendă sau prelungeşte termenul de prescripţie a creanţei pentru care au fost
solicitate măsuri asigurătorii sau de recuperare sau care poate produce acest efect.

Art. 329: Costuri

(1)În plus faţă de sumele prevăzute la art. 322 alin. (8), autoritatea solicitată urmăreşte să
recupereze de la debitor cheltuielile legate de recuperare pe care le-a suportat şi le reţine, potrivit
reglementărilor legale în vigoare din statul membru solicitat.
(2)Statele membre renunţă reciproc la toate cererile privind rambursarea cheltuielilor rezultate din
asistenţa reciprocă pe care şi-o acordă potrivit prezentului capitol.
(3)Cu toate acestea, în cazul unor recuperări care creează dificultăţi deosebite, care implică
cheltuieli foarte mari sau care se referă la crima organizată, autoritatea solicitantă şi autoritatea
solicitată pot să convină asupra unor modalităţi de rambursare specifice cazurilor în speţă.
(4)Fără a aduce atingere prevederilor alin. (2) şi (3), statul membru solicitant rămâne răspunzător
faţă de statul membru solicitat pentru toate cheltuielile şi toate pierderile suportate în legătură cu
acţiunile recunoscute ca fiind nejustificate, în ceea ce priveşte fie fondul creanţei, fie valabilitatea
titlului emis de autoritatea solicitantă care permite executarea şi/sau aplicarea de măsuri
asigurătorii.
SECŢIUNEA 5:Dispoziţii generale aplicabile tuturor tipurilor de cereri de asistenţă

Art. 330: Formulare-tip şi mijloace de comunicare

(1)Cererile de informaţii în temeiul art. 314 alin. (1), cererile de notificare în temeiul art. 317 alin.
(1), cererile de recuperare în temeiul art. 319 alin. (1) sau cererile de măsuri asigurătorii în temeiul
art. 325 alin. (1) se transmit prin mijloace electronice, utilizându-se un formular-tip, cu excepţia
cazurilor în care acest lucru nu este posibil din motive tehnice. În măsura posibilului, aceste
formulare se folosesc şi pentru comunicările ulterioare cu privire la cerere.
(2)Titlul uniform care permite executarea în statul membru solicitat, documentul care permite
aplicarea de măsuri asigurătorii în statul membru solicitant şi celelalte documente prevăzute la art. 321 şi 325 se transmit, de asemenea, prin mijloace electronice, cu excepţia cazurilor în care acest
lucru nu este posibil din motive tehnice.
(3)Formularul-tip poate fi însoţit, dacă este cazul, de rapoarte, declaraţii şi orice alte documente
sau de copii certificate pentru conformitate sau extrase din acestea, care sunt, de asemenea,
transmise pe cale electronică, cu excepţia cazurilor în care acest lucru nu este posibil din motive
tehnice.
(4)Formularele-tip şi comunicările pe cale electronică pot, de asemenea, să fie utilizate pentru
schimbul de informaţii în temeiul art. 315.
(5)Dispoziţiile alin. (1)-(4) nu se aplică informaţiilor şi documentaţiei obţinute prin prezenţa în
birourile administrative dintr-un alt stat membru sau prin participarea la anchetele administrative
dintr-un alt stat membru, potrivit art. 316.
(6)În cazul în care comunicările nu se efectuează pe cale electronică sau prin intermediul
formularelor-tip, acest lucru nu va afecta valabilitatea informaţiilor obţinute sau a măsurilor luate
pentru executarea cererii de asistenţă.

Art. 331: Limba utilizată

(1)Toate cererile de asistenţă, formularele-tip pentru notificare şi titlurile uniforme care permit
executarea în statul membru solicitat sunt trimise în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale
ale statului membru solicitat sau sunt însoţite de o traducere în una dintre aceste limbi. Faptul că
anumite părţi sunt scrise într-o limbă, alta decât limba oficială sau una dintre limbile oficiale ale
statului membru solicitat, nu afectează valabilitatea acestora sau a procedurii, în măsura în care
acea limbă este stabilită de comun acord între statele membre interesate.
(2)Documentele a căror notificare este solicitată potrivit art. 317 pot fi transmise autorităţii
solicitate într-o limbă oficială a statului membru solicitant.
(3)În cazul în care o cerere este însoţită de alte documente decât cele prevăzute la alin. (1) şi (2),
autoritatea solicitată poate, dacă este necesar, să ceară autorităţii solicitante o traducere a acestor
documente în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru solicitat sau în
orice altă limbă asupra căreia statele membre interesate au convenit bilateral.

Art. 332: Divulgarea informaţiilor şi a documentelor

(1)Informaţiile comunicate sub orice formă, în temeiul prezentului capitol, sunt reglementate de
obligaţia păstrării secretului fiscal şi beneficiază de protecţia acordată informaţiilor similare în
temeiul legislaţiei naţionale a statului membru care le-a primit. Astfel de informaţii pot fi utilizate
în scopul aplicării de măsuri asigurătorii sau de executare în privinţa creanţelor care intră sub
incidenţa prezentului capitol. De asemenea, astfel de informaţii pot fi utilizate pentru evaluarea şi
impunerea contribuţiilor obligatorii la sistemul de securitate socială.
(2)Persoanele acreditate în mod corespunzător de Autoritatea de Acreditare de Securitate a
Comisiei Europene pot avea acces la aceste informaţii numai în măsura în care acest lucru este
necesar pentru întreţinerea şi dezvoltarea reţelei RCC.
(3)Statul membru care furnizează informaţiile permite utilizarea acestora în alte scopuri decât cele
prevăzute la alin. (1) în statul membru care primeşte informaţiile, în cazul în care, în temeiul
legislaţiei statului membru care furnizează informaţiile, acestea pot fi utilizate în scopuri similare.
(4)În cazul în care autoritatea solicitantă sau solicitată consideră că informaţiile obţinute în temeiul
prezentului capitol ar putea fi folositoare, în scopurile prevăzute la alin. (1), unui al treilea stat
membru, ea poate să transmită respectivele informaţii acestui al treilea stat membru, cu condiţia ca
transmiterea acestor informaţii să fie conformă cu normele şi procedurile stabilite în prezentul
capitol. Aceasta informează statul membru de la care provin informaţiile cu privire la intenţia sa de
a transmite informaţiile respective unui stat membru terţ. Statul membru de la care provin
informaţiile se poate opune acestei transmiteri a informaţiilor, în termen de 10 zile lucrătoare de la
data la care a primit comunicarea din partea statului membru care doreşte să transmită informaţiile.
(5)Permisiunea de a utiliza, în temeiul alin. (3), informaţii care au fost transmise în temeiul alin.
(4) poate fi acordată numai de către statul membru de unde provin informaţiile.
(6)Informaţiile comunicate sub orice formă în temeiul prezentului capitol pot fi invocate sau
utilizate drept probe de toate autorităţile din statul membru care primeşte informaţiile, pe aceeaşi
bază ca şi informaţiile similare obţinute în respectivul stat.
SECŢIUNEA 6:Dispoziţii finale

Art. 333: Aplicarea altor acorduri privind asistenţa

(1)Prezentul capitol nu aduce atingere îndeplinirii niciunei obligaţii de furnizare de asistenţă mai
extinsă, care decurge din acorduri sau înţelegeri bilaterale ori multilaterale, inclusiv în domeniul
notificării actelor judiciare sau extrajudiciare.
(2)În cazul în care România încheie astfel de acorduri sau înţelegeri bilaterale ori multilaterale cu
privire la aspecte reglementate de prezentul capitol şi care nu se referă la cazuri individuale,
informează fără întârziere Comisia Europeană în acest sens.
(3)Atunci când acordă asistenţă reciprocă mai extinsă în temeiul unui acord sau al unei înţelegeri
bilateral/bilaterale ori multilateral/multilaterale, România poate utiliza reţeaua de comunicaţii
electronice şi formularele-tip adoptate pentru punerea în aplicare a prezentului capitol.

Art. 334: Norme de aplicare

Normele de aplicare a dispoziţiilor art. 313 alin. (3) şi (4), art. 314 alin. (1), art. 317, 319, art. 321
alin. (1) şi (2), art. 322 alin. (5)-(8), art. 324, art. 325 alin. (1) şi ale art. 330 alin. (1)-(4) sunt
normele aprobate de Comisia Europeană.

Art. 335: Raportare

(1)România, prin intermediul biroului central de legătură, informează Comisia Europeană
anual, cel târziu până la 31 martie, cu privire la următoarele:
a)numărul de cereri de informaţii, de comunicare şi de recuperare sau de măsuri asigurătorii
transmise fiecărui stat membru solicitat şi primite de la fiecare stat membru solicitant în fiecare an;
b)valoarea creanţelor pentru care se solicită asistenţă pentru recuperare şi sumele recuperate.
(2)România, prin intermediul biroului central de legătură, poate furniza, de asemenea, orice alte
informaţii care ar putea fi folositoare pentru a evalua asistenţa reciprocă oferită în temeiul
prezentului capitol.

Art. 335¹: Scopul

Indice

Prezentul capitol stabileşte competenţa privind asistenţa reciprocă la recuperare a creanţelor în baza:
a)Regulamentului (CE) nr. 883/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004
privind coordonarea sistemelor de securitate socială şi ale Regulamentului (CE) nr. 987/2009 al
Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere
în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială;
b)convenţiilor de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state;
c)Legii nr. 13/2014 pentru ratificarea Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în
domeniul fiscal, adoptată la Strasbourg la 25 ianuarie 1988, şi a Protocolului de modificare a
Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal, adoptat la Paris la 27 mai
2010, semnate de partea română la 15 octombrie 2012.

Art. 335²: Sfera de aplicare

Indice

Prezentul capitol se aplică următoarelor creanţe:
a)creanţelor fiscale datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, inclusiv cele de
asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, bugetului Fondului naţional unic de
asigurări sociale de sănătate şi bugetului asigurărilor pentru şomaj din România, respectiv bugetelor
şi fondurilor de securitate socială din alte state, pentru care se aplică regulamentele prevăzute la art. 3351 lit. a);
b)impozitelor pe venit şi pe capital, pentru care recuperarea se realizează în baza convenţiilor
prevăzute la art. 3351 lit. b);
c)impozitelor pe venit sau profit, creanţelor fiscale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat,
bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi bugetului asigurărilor pentru
şomaj, taxei pe valoarea adăugată, accizelor, pentru care se aplică prevederile legii prevăzute la art. 3351 lit. c);
d)creanţelor definite la art. 75 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 987/2009 al Parlamentului
European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 335³: Autoritatea competentă

Indice

(1)A.N.A.F. este autoritatea competentă pentru aplicarea dispoziţiilor referitoare la asistenţa
reciprocă la recuperare, pentru creanţele prevăzute la art. 3352 lit. a) şi d).
(2)Ministerul Finanţelor Publice, prin A.N.A.F., este autoritatea competentă pentru aplicarea
dispoziţiilor referitoare la asistenţa reciprocă la recuperare, pentru creanţele prevăzute la art. 3352 lit.
b) şi c).
(3)Prin ordin al preşedintelui A.N.A.F. se desemnează biroul de legătură, care este responsabil pentru
contactele cu alte state pentru aplicarea prevederilor prezentului capitol.
(4)Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, în calitate de autoritate competentă în domeniul securităţii
sociale, informează Comisia Europeană şi celelalte state cu privire la denumirea şi adresa autorităţii
competente pentru recuperarea creanţelor prevăzute la art. 3352 lit. a).

Art. 336: Contravenţii

(1)Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât
să fie considerate, potrivit legii, infracţiuni:
1. a) nedepunerea de către contribuabil/plătitor la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor de
înregistrare fiscală, de radiere a înregistrării fiscale sau de menţiuni;
2. b) neîndeplinirea de către contribuabil/plătitor la termen a obligaţiilor de declarare prevăzute de
lege, a bunurilor şi veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a
altor sume, precum şi orice informaţii în legătură cu impozitele, taxele, contribuţiile, bunurile şi
veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea acestora;
3. c) nerespectarea de către contribuabil/plătitor, precum şi de persoanele cu care acesta are sau a
avut raporturi economice sau juridice a obligaţiei de a pune la dispoziţia organului fiscal registre,
evidenţe, documente de afaceri şi orice alte înscrisuri la locul indicat de organul fiscal potrivit art. 64, precum şi nerespectarea de către contribuabil/plătitor a obligaţiei prevăzute la art. 65 alin. (3);
4. d) nerespectarea de către contribuabil/plătitor a obligaţiei prevăzute la art. 118 alin. (7);
5. e) nerespectarea de către contribuabil/plătitor a obligaţiilor de întocmire a dosarului preţurilor de
transfer în condiţiile şi la termenele prevăzute prin ordinul preşedintelui A.N.A.F., precum şi
nerespectarea de către contribuabil/plătitor a obligaţiei de a prezenta dosarul preţurilor de transfer la
solicitarea organului fiscal central în condiţiile art. 108 alin. (2);
6. f) nerespectarea de către contribuabil/plătitor a obligaţiei de a păstra, precum şi a obligaţiei de a
prezenta organului fiscal, a datelor arhivate în format electronic şi a aplicaţiilor informatice cu
ajutorul cărora le-a generat, potrivit art. 109 alin. (4);
7. g) neîndeplinirea măsurilor dispuse în termenele şi condiţiile stabilite de organul de inspecţie
fiscală potrivit art. 118 alin. (8), precum şi a măsurilor dispuse de organul de control antifraudă
fiscală;
8. h) nefurnizarea la termen de către contribuabil/plătitor a informaţiilor periodice solicitate de
organul fiscal potrivit art. 59;
9. i) nerespectarea de către instituţiile de credit, precum şi de alte persoane care transmit informaţii
către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a oricărei obligaţii privind
furnizarea informaţiilor prevăzute la art. 61 sau transmiterea de informaţii incorecte sau incomplete,
precum şi nerespectarea de către bănci a obligaţiilor de decontare prevăzute la art. 172;
10. j) nerespectarea de către orice entitate a obligaţiei privind furnizarea informaţiilor, potrivit art. 61, sau transmiterea de informaţii incorecte sau incomplete;
11. k) nerespectarea obligaţiilor ce îi revin terţului poprit, potrivit art. 236 alin. (9)-(11) şi (21);
12. l) neîndeplinirea la termen de către Biroul de carte funciară a obligaţiei de comunicare
prevăzute la art. 242 alin. (9);
13. m) refuzul debitorului supus executării silite de a preda bunurile organului de executare silită
spre a fi sechestrate sau de a le pune la dispoziţie acestuia pentru a fi identificate şi evaluate;
14. n) refuzul contribuabilului/plătitorului de a prezenta organului fiscal bunurile materiale supuse
impozitelor, taxelor, contribuţiilor sociale, în vederea stabilirii realităţii declaraţiei fiscale;
15. o) nereţinerea, potrivit legii, de către plătitorii obligaţiilor fiscale, a sumelor reprezentând
impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă;
16. p) reţinerea şi nevărsarea în totalitate, de către plătitorii obligaţiilor fiscale, a sumelor
reprezentând impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă;
17. r) nerespectarea de către contribuabil/plătitor sau persoana împuternicită de acesta, precum şi
nerespectarea de către persoanele cu care contribuabilul/plătitorul are sau a avut raporturi economice
sau juridice, a obligaţiei de a furniza organului fiscal informaţiile necesare determinării stării de fapt
fiscale potrivit art. 58 alin. (1);
18. s) nerespectarea de către persoana supusă verificării situaţiei fiscale personale a obligaţiei de a
depune declaraţia de patrimoniu şi de venituri, potrivit art. 138 alin. (7);
19. ş) efectuarea de operaţiuni intracomunitare de către persoanele care au obligaţia înscrierii în
Registrul operatorilor intracomunitari fără a fi înscrise, conform legii, în acest registru;
20. t) nerespectarea de către instituţia solicitantă a obligaţiei de a iniţia hotărârea de constituire a
dreptului de administrare, potrivit art. 263 alin. (4);
21. ţ) raportarea cu întârziere sau raportarea incorectă ori incompletă de către instituţiile financiare
raportoare a informaţiilor prevăzute la art. 62 alin. (1)-(3) şi art. 291 alin. (4);
22. ţ1) neaplicarea de către instituţiile financiare raportoare a procedurilor de diligenţă fiscală, a
procedurilor de raportare, a procedurilor speciale de diligenţă fiscală, precum şi a procedurilor
suplimentare de raportare şi de diligenţă fiscală prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 sau a procedurilor de
conformare prevăzute în anexa I la Acordul FATCA, după caz;
23. ţ2) nerespectarea de către instituţiile financiare raportoare a obligaţiei prevăzute la art. 62 alin.
(1¹);
24. ţ3) nerespectarea de către instituţiile financiare raportoare a obligaţiei prevăzute la art. 62 alin.
(1²);
241. ţ4) neraportarea de către instituţiile financiare raportoare a informaţiilor prevăzute la art. 62
alin. (1)-(3) şi art. 291 alin. (4);
242. ţ5) nerespectarea de către entităţile raportoare a obligaţiei prevăzute la art. 621;
25. u) depunerea cu întârziere de către entităţile raportoare a raportului pentru fiecare ţară în parte,
potrivit art. 2913 alin. (1), sau transmiterea de informaţii incorecte ori incomplete;
26. v) nedepunerea de către entităţile raportoare a raportului pentru fiecare ţară în parte, potrivit art. 2913 alin. (1).
27. w) neraportarea ori raportarea cu întârziere de către intermediarii sau contribuabilii relevanţi,
după caz, a aranjamentelor transfrontaliere care fac obiectul raportării;
28. x) neîndeplinirea de către intermediar a obligaţiei de notificare a altui intermediar sau a
contribuabilului relevant, astfel cum este prevăzută la art. 2914 alin. (8).
29. y) neraportarea, raportarea cu întârziere sau raportarea incorectă ori incompletă de către
Operatorii de platformă care au obligaţia de raportare, în sensul pct. 4 lit. a) din subsecţiunea A a
secţiunii I din anexa nr. 5, a informaţiilor prevăzute la art. 2915;
30. z) neraportarea de către Operatorii de platformă care au obligaţia de raportare, în sensul pct. 4
lit. b) din subsecţiunea A a secţiunii I din anexa nr. 5, a informaţiilor prevăzute la art. 2915;
301. z1) netransmiterea, transmiterea cu întârziere, transmiterea incorectă şi/sau incompletă de
către organele fiscale locale a informaţiilor prevăzute la art. 60 alin. (4) şi art. 68 alin. (2);
302. z2) netransmiterea, transmiterea cu întârziere, transmiterea incorectă şi/sau incompletă de
către organele fiscale centrale a informaţiilor cu relevanţă fiscală stabilite pe bază de protocol
potrivit dispoziţiilor art. 60 alin. (6) şi art. 611 alin. (4);
31. aa) raportarea cu întârziere sau raportarea incorectă ori incompletă de către Operatorii de
platformă care au obligaţia de raportare, în sensul pct. 4 lit. b) din subsecţiunea A a secţiunii I din
anexa nr. 5, a informaţiilor prevăzute la art. 2915;
32. bb) nerespectarea de către Operatorii de platformă care au obligaţia de raportare a procedurilor
de diligenţă fiscală şi a procedurilor de raportare prevăzute în secţiunile II şi III din anexa nr. 5;
33. cc) nerespectarea de către Operatorii de platformă care au obligaţia de raportare, în sensul pct. 4
lit. b) din subsecţiunea A a secţiunii I din anexa nr. 5, a obligaţiei de înregistrare prevăzute la art. 2915 alin. (10);
34. dd) nerespectarea de către Operatorii de platformă care au obligaţia de raportare a obligaţiei
prevăzute la art. 2915 alin. (6);
35. ee) nerespectarea de către Operatorii de platformă care au obligaţia de raportare a obligaţiei
prevăzute la art. 2915 alin. (7);
36. ff) nerespectarea de către Operatorii de platformă care au obligaţia de raportare, în sensul pct. 4
lit. b) din subsecţiunea A a secţiunii I din anexa nr. 5, a obligaţiei prevăzute la art. 2915 alin. (13);
37. gg) nerespectarea de către furnizorii de reţele sau servicii de comunicaţii electronice a
obligaţiilor prevăzute la art. 2915 alin. (17) şi (18) şi art. 2916 alin. (20) şi (21);
38. hh) împiedicarea, prin orice mijloace, de către instituţiile financiare raportoare, Operatorii de
platforme şi Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori a verificărilor şi controalelor prevăzute
la art. 62 alin. (5), art. 2915 alin. (8) şi art. 2916 alin. (8);
39. ii) raportarea de către instituţiile financiare raportoare a altor conturi decât cele prevăzute la
subsecţiunea D a secţiunii VIII din anexa nr. 1 şi cele din Acordul FATCA.
40. jj) nerespectarea de către entităţile prevăzute la art. 612 alin. (1) a obligaţiei de raportare,
precum şi raportarea de informaţii incorecte sau incomplete;
41. kk) raportarea cu întârziere sau raportarea incorectă ori incompletă de către Furnizorii de
Servicii de Criptoactive Raportori a informaţiilor prevăzute la art. 2916;
42. ll) neaplicarea de către Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori a procedurilor de
diligenţă fiscală, a procedurilor de raportare, a procedurilor speciale de diligenţă fiscală, precum şi a
procedurilor suplimentare de raportare şi de diligenţă fiscală prevăzute în anexa nr. 6;
43. mm) nerespectarea de către Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori a obligaţiei
prevăzute la art. 2916 alin. (7);
44. nn) nerespectarea de către Operatorii de criptoactive care au obligaţia de raportare a obligaţiei
prevăzute la art. 2916 alin. (14) şi (15);
45. oo) neraportarea de către Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori a informaţiilor
prevăzute la art. 2916.
46. pp) utilizarea de către Grupurile de Întreprinderi Multinaţionale şi de către Grupurile Naţionale
de Mari Dimensiuni prevăzute în secţiunea III din anexa nr. 7 a altui formular decât cel prevăzut la
art. 2917 alin. (1).
(2)Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează astfel:
a)cu amendă de la 25.000 lei la 27.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria
contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 6.000 lei la 8.000 lei, pentru celelalte persoane
juridice, precum şi pentru persoanele fizice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. c);
b)cu amendă de la 5.000 lei la 7.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria
contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei, pentru celelalte persoane
juridice, precum şi pentru persoanele fizice, în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. d);
c)cu amendă de la 12.000 lei la 14.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria
contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 2.000 lei la 3.500 lei, pentru celelalte persoane
juridice, precum şi pentru persoanele fizice, în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. e)-h);
d)cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria
contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, pentru celelalte persoane
juridice, precum şi pentru persoanele fizice, în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi
i)-m);
e)cu amendă de la 4.000 lei la 10.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria
contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, pentru celelalte persoane
juridice, precum şi pentru persoanele fizice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. n) şi r);
f)cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria
contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei, pentru celelalte persoane
juridice, precum şi pentru persoanele fizice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. o) şi p),
dacă obligaţiile fiscale sustrase la plată sunt de până la 50.000 lei inclusiv;
g)cu amendă de la 12.000 lei la 14.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria
contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 4.000 lei la 6.000 lei, pentru celelalte persoane
juridice, precum şi pentru persoanele fizice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. o) şi p),
dacă obligaţiile fiscale sustrase la plată sunt cuprinse între 50.000 lei şi 100.000 lei inclusiv;
h)cu amendă de la 25.000 lei la 27.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria
contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 6.000 lei la 8.000 lei, pentru celelalte persoane
juridice, precum şi pentru persoanele fizice, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. o) şi p),
dacă obligaţiile fiscale sustrase la plată sunt mai mari de 100.000 lei;
i)cu amendă de la 10.000 lei la 50.000 lei în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. s);
j)cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. ş);
k)cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. t).
k1)cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei pentru fiecare cont care face obiectul raportării, în cazul
săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. ţ);
k2)cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru fiecare cont care face obiectul raportării, în cazul
săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. ţ1);
k3)cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei, în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. ţ2), ţ3
) şi ţ4);
k5)cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei în cazul persoanelor juridice şi cu amendă de la 10.000 lei
la 50.000 lei în cazul persoanelor fizice, în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. ţ5);
k4)[textul din Art. 336, alin. (2), litera K^4. din titlul XI a fost abrogat la 03-feb-2023 de Art. I,
punctul 30. din Ordonanta 16/2023]
l)cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. u);
m)cu amendă de la 70.000 lei la 100.000 lei în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. v).
n)cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. w);
o)cu amendă de la 5.000 lei la 30.000 lei în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. x).
p)cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. y), aa),
bb) şi dd)-hh);
q)cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei şi revocarea înregistrării Operatorului de platformă care are
obligaţia de raportare în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. z);
r)cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. cc);
s)în situaţia în care, în termen de 30 de zile de la ultima sancţionare a faptei prevăzute la alin. (1) lit.
cc), Operatorul de platformă care are obligaţia de raportare nu se înregistrează potrivit art. 2915 alin.
(10), cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei şi oprirea accesului la site-ul sau aplicaţia acestuia;
ş)cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei pentru fiecare cont raportat, în cazul săvârşirii faptei prevăzute
la alin. (1) lit. ii).
t)cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. z1);
t1)cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. z2);
ţ)cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. jj);
u)cu amendă de la 50.000 lei la 150.000 lei în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. kk), ll)
şi oo);
v)cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei în cazul săvârşirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. mm) şi
nn);
w)cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei în cazul săvârşirii faptei prevăzute la alin. (1) lit. pp).
(21)În cazul nerespectării de către autorităţile administraţiei publice locale, în calitatea acestora de
organ fiscal local, a prevederilor art. 60 alin. (4), art. 68 alin. (2) şi art. 69 alin. (11), după constatarea
contravenţiei prevăzute la art. 336 alin. (1) lit. z1), Ministerul Finanţelor, prin structura de specialitate,
solicită în scris direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice în a căror rază teritorială se află
unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale respective sistarea alimentării atât cu cote defalcate din
impozitul pe venit, cât şi cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare,
cu excepţia plăţilor pentru achitarea drepturilor salariale şi a contribuţiilor aferente, inclusiv a
drepturilor cuvenite asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav, precum şi a indemnizaţiilor
lunare ale persoanelor cu handicap grav şi a plăţilor privind finanţarea sistemului de protecţie socială,
după caz, atunci când nu pot fi asigurate din venituri proprii. Alocarea şi utilizarea cotelor defalcate din
impozitul pe venit şi a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea
bugetelor locale, care au fost sistate în condiţiile altor acte normative, se menţin. Alimentarea cu cote
defalcate din impozitul pe venit şi sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru
echilibrarea bugetelor locale se reia la data respectării obligaţiilor ce le revin autorităţilor administraţiei
publice locale.
(3)În cazul persoanelor fizice nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor de venit,
precum şi a declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele
fizice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 500 lei.
(3¹)Nedepunerea în termen a Chestionarului pentru stabilirea rezidenţei persoanei fizice la
sosirea în România, respectiv a Chestionarului pentru stabilirea rezidenţei persoanei fizice la
plecarea din România, de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal, constituie
contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 100 lei.
*) Conform art. II alin. (12) din O.G. nr. 30/2017, contravenţia prevăzută la art. 336 alin. (31) intră în
vigoare la data de 1 ianuarie 2018.
(3²)Nedepunerea în termenul de 45 de zile a scrisorii de garanţie/poliţei de asigurare de garanţie de
către debitorul care a notificat organul fiscal potrivit art. 233 alin. (21) constituie contravenţie şi se
sancţionează cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria
contribuabililor mijlocii şi mari şi cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei pentru celelalte persoane
juridice, precum şi pentru persoanele fizice.
(4)În cazul asocierilor şi al altor entităţi fără personalitate juridică, contravenţiile prevăzute la alin. (1)
se sancţionează cu amenda prevăzută pentru persoanele fizice.
(5)Nedepunerea la termen a declaraţiilor fiscale pentru obligaţiile datorate bugetelor locale se
sancţionează potrivit Codului fiscal.
(6)Sumele încasate în condiţiile prezentului titlu se fac venit la bugetul de stat sau bugetele locale, după
caz.

Art. 337: Contravenţii în cazul declaraţiilor recapitulative

(1)Constituie contravenţii următoarele fapte:
a)nedepunerea la termenele prevăzute de lege a declaraţiilor recapitulative reglementate de normele din
Codul fiscal privind taxa pe valoarea adăugată;
b)depunerea de declaraţii recapitulative incorecte ori incomplete.
(2)Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează astfel:
a)cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul săvârşirii faptei prevăzute la lit. a);
b)cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei în cazul săvârşirii faptei prevăzute la lit. b).
(3)Nu se sancţionează contravenţional:
a)persoanele care corectează declaraţia recapitulativă până la termenul legal de depunere a următoarei
declaraţii recapitulative, dacă fapta prevăzută la alin. (1) lit. b) nu a fost constatată de organul fiscal
anterior corectării;
b)persoanele care, ulterior termenului legal de depunere, corectează declaraţiile ca urmare a unui fapt
neimputabil persoanei impozabile.

Art. 337¹: Contravenţii aplicabile pentru încălcarea dispoziţiilor referitoare la fişierul standard

Indice

de control fiscal
(1)Constituie contravenţii următoarele fapte:
a)nedepunerea la termenele prevăzute de lege a fişierului standard de control fiscal;
b)depunerea incorectă ori incompletă a fişierului standard de control fiscal.
(2)Contravenţiile prevăzute la alin. (1) se sancţionează astfel:
a)cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul săvârşirii faptei prevăzute la lit. a);
b)cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei în cazul săvârşirii faptei prevăzute la lit. b).
(3)Nu se sancţionează contravenţional:
a)persoanele care corectează fişierul standard de control fiscal până la termenul legal de depunere a
următorului fişier;
b)persoanele care, ulterior termenului legal de depunere, corectează fişierul standard de control fiscal
ca urmare a unui fapt neimputabil persoanei impozabile.

Art. 338: Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor

(1)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către organele fiscale competente, cu
excepţia contravenţiei prevăzute la art. 336 alin. (1) lit. t) pentru care constatarea contravenţiei şi
aplicarea sancţiunii se face de persoanele stabilite prin ordin al ministrului finanţelor publice sau, după
caz, hotărâre a autorităţii deliberative.
(1¹)Constatarea şi sancţionarea faptelor ce constituie contravenţie potrivit dispoziţiilor art. 336 alin. (1)
lit. z1) se fac de către persoanele din cadrul aparatului de inspecţie economico-financiară, iar
constatarea şi sancţionarea faptelor ce constituie contravenţie potrivit dispoziţiilor art. 336 alin. (1) lit. z
2) se fac de către persoanele din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale stabilite prin hotărâre
a autorităţii deliberative.
(2)Sancţiunile contravenţionale prevăzute la art. 336 şi 337 se aplică, după caz, persoanelor fizice sau
persoanelor juridice. În cazul asocierilor şi al altor entităţi fără personalitate juridică, sancţiunile se
aplică reprezentanţilor acestora.
(3)[textul din Art. 338, alin. (3) din titlul XI a fost abrogat la 11-nov-2023 de Art. 60, punctul 7. din

Art. 339: Dispoziţii aplicabile

(1)Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările
şi completările ulterioare, aplicarea sancţiunii amenzii pentru contravenţiile prevăzute în prezentul titlu
se prescrie în termen de 5 ani de la data săvârşirii faptei.
(2)Dispoziţiile prezentului titlu se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002,
cu modificările şi completările ulterioare.
(3)În cazul constatării săvârşirii contravenţiilor prevăzute la art. 336 alin. (1) lit. ţ), ţ1), ii), kk), ll) şi
oo), amenzile prevăzute la art. 336 alin. (2) lit. k1), k2), ş) şi u) sunt stabilite prin derogare de la
dispoziţiile art. 8 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi
completările ulterioare.
(4)În cazul constatării săvârşirii contravenţiilor prevăzute la art. 336 alin. (1) lit. ţ), ţ1), ii), kk), ll) şi
oo), amenzile prevăzute la art. 336 alin. (2) lit. k1), k2), ş) şi u) se aplică prin derogare de la art. 10
alin. (2) prima teză referitoare la dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă
din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări
şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 340: Dispoziţii privind regimul vamal

Neplata la termenul legal a taxelor care se datorează în vamă, potrivit legii, cu excepţia celor prevăzute
la art. 157 alin. (2), atrage interzicerea efectuării operaţiunilor de vămuire până la stingerea integrală a
acestora.

Art. 341: Dispoziţii privind funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale

(1)În exercitarea atribuţiilor de serviciu funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale sunt învestiţi cu
exerciţiul autorităţii publice şi beneficiază de protecţie potrivit legii.
(2)Statul şi unităţile administrativ-teritoriale răspund patrimonial pentru prejudiciile cauzate
contribuabilului de funcţionarii publici din cadrul organelor fiscale, în exercitarea atribuţiilor de
serviciu.
(3)Încălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea
potrivit Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare. Prevederile art. IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2009 privind
îmbunătăţirea procedurilor fiscale şi diminuarea evaziunii fiscale, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 324/2009, rămân aplicabile.

Art. 342: Acte normative de aplicare

(1)Formularele necesare şi instrucţiunile de utilizare a acestora privind administrarea creanţelor fiscale
de către organul fiscal central, precum şi orice norme sau instrucţiuni necesare aplicării unitare a
prezentului cod se aprobă prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
(2)Formularele necesare şi instrucţiunile de utilizare a acestora, pentru administrarea creanţelor fiscale
de către organul fiscal local, precum şi orice norme sau instrucţiuni necesare aplicării unitare a
prezentului cod, se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu
avizul Ministerului Finanţelor Publice.
(3)Formularele necesare şi instrucţiunile de utilizare a acestora, privind realizarea creanţelor bugetului
general consolidat administrate de alte autorităţi publice care administrează creanţe fiscale, precum şi
orice norme sau instrucţiuni necesare aplicării unitare a prezentului cod se aprobă prin ordin al
ministrului de resort sau al conducătorului instituţiei publice, după caz, cu avizul Ministerului
Finanţelor Publice.
(4)Ordinele ministrului finanţelor publice, ale preşedintelui A.N.A.F., precum şi celelalte ordine
prevăzute de prezentul cod se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia ordinelor
prin care sunt reglementate exclusiv norme de lucru interne care vizează atribuţii şi schimbul de
informaţii între structurile organului fiscal.
(5)Ordinele preşedintelui A.N.A.F., cu caracter normativ, emise în temeiul Codului fiscal, Codului de
procedură fiscală, precum şi a altor reglementări din domeniul de competenţă al Ministerului Finanţelor
Publice se supun, în mod obligatoriu, avizării acestui minister. Avizul Ministerului Finanţelor Publice
este un aviz conform.

Art. 343: Scutirea organelor fiscale de plata taxelor

Organele fiscale sunt scutite de taxe, tarife, comisioane, cauţiuni şi alte asemenea sume pentru cererile,
acţiunile şi orice alte măsuri pe care le îndeplinesc în vederea administrării creanţelor fiscale, cu
excepţia celor privind comunicarea actului administrativ fiscal.

Art. 344: Scutirea de la plata taxelor extrajudiciare de timbru

Certificatele, adeverinţele sau alte documente pentru care legea prevede plata taxei extrajudiciare de
timbru, eliberate de organele fiscale sunt scutite de taxe extrajudiciare de timbru.

Art. 345: Înscrierea creanţelor la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare

A.N.A.F. este autorizată ca operator care, prin structurile de specialitate cu atribuţii de administrare a
creanţelor fiscale, inclusiv unităţile subordonate A.N.A.F., ca agenţi împuterniciţi, să înscrie garanţiile
reale la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare pentru creanţele fiscale administrate de către
organul fiscal central, precum şi pentru creanţele fiscale administrate de organele fiscale locale.

Art. 346: Conflictul temporal al actelor normative

(1)Reglementările emise în temeiul actelor normative prevăzute la art. 354 rămân aplicabile până la
data aprobării actelor normative de aplicare a prezentului cod, în măsura în care nu contravin
prevederilor acestuia.
(2)Trimiterile făcute prin alte acte normative la Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de
procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se consideră a fi făcute la
prezentul cod.

Art. 347: Dispoziţii privind termenele

(1)Termenele în curs la data intrării în vigoare a prezentului cod se calculează după normele legale în
vigoare la data când au început să curgă.
(2)Cauzele de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripţie se supun legii în vigoare la data la
care acestea au intervenit.

Art. 348: Confiscări

(1)Confiscările dispuse potrivit legii se duc la îndeplinire de către organele care au dispus confiscarea.
Confiscările dispuse de instanţele de judecată se duc la îndeplinire de către Ministerul Finanţelor
Publice, Ministerul Afacerilor Interne sau, după caz, de către alte autorităţi publice abilitate de lege,
prin organele competente, stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor în cauză, iar
valorificarea se face de organele competente ale Ministerului Finanţelor Publice, sau de către alte
autorităţi publice abilitate de lege, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(2)În situaţia în care confiscările privesc sume exprimate în monedă străină, sumele se convertesc în lei
la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României, valabil la data rămânerii definitive a
măsurii confiscării.
(3)Sumele confiscate, precum şi cele realizate din valorificarea bunurilor confiscate, mai puţin
cheltuielile impuse de ducerea la îndeplinire şi de valorificare, se fac venit la bugetul de stat sau
bugetele locale, după caz, conform legii.

Art. 349: Constatarea faptelor ce pot constitui infracţiuni

(1)Ori de câte ori organele fiscale constată că există indicii privind săvârşirea unor infracţiuni în
legătură cu situaţii de fapt ce intră în competenţa de constatare a organelor fiscale, acestea întocmesc
procese-verbale/acte de control, în baza cărora sesizează organele de urmărire penală cu privire la
faptele constatate.
(2)Procesul-verbal sau actul de control încheiat potrivit competenţelor ce revin organelor fiscale,
documentele ridicate şi explicaţiile scrise solicitate, potrivit legii, după caz, precum şi alte înscrisuri
care au valoare probatorie de înscrisuri în procesul penal se trimit organelor de urmărire penală
împreună cu actul de sesizare.

Art. 350: Colaborarea cu organele de urmărire penală

(1)[textul din Art. 350, alin. (1) din titlul XII a fost abrogat la 16-iun-2019 de Actul din Decizia
72/2019]
(2)În cazuri temeinic justificate, după începerea urmăririi penale, cu avizul procurorului, poate fi
solicitată A.N.A.F. şi/sau Autorităţii Vamale Române, în funcţie de obligaţiile fiscale pe care le
administrează fiecare autoritate, efectuarea de controale fiscale, conform obiectivelor stabilite.
(3)Rezultatul controalelor prevăzute la alin. (2) se consemnează în procese-verbale care constituie
mijloace de probă. Procesele-verbale nu constituie titlu de creanţă fiscală în sensul prezentului cod.

Art. 351: Soluţionarea căilor de atac în cazul actelor administrative fiscale privind debitorii în

insolvenţă
Prin derogare de la dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, actele administrative fiscale emise înainte
şi după intrarea în insolvenţă se supun controlului instanţelor specializate de contencios administrativ
fiscal.

Art. 352: Aplicarea legii noi şi ultraactivarea legii vechi

(1)Dispoziţiile prezentului cod se aplică numai procedurilor de administrare începute după intrarea
acestuia în vigoare.
(2)Procedurile de administrare începute înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod rămân
supuse legii vechi.
(3)Dispoziţiile art. 181 sunt aplicabile creanţelor fiscale născute după data de 1 ianuarie 2016.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), executările silite în curs la data intrării în vigoare a
prezentei legi se continuă potrivit dispoziţiilor prezentului cod, actele îndeplinite anterior rămânând
valabile.
(5)Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), dispoziţiile art. 6, 8, 13 şi 133 se aplică şi procedurilor
de administrare în derulare la data de 1 ianuarie 2016.
(6)Taxele prevăzute la art. 52 se aplică pentru cererile de emitere/modificare a unui acord de preţ în
avans sau soluţie fiscală individuală anticipată, după caz, depuse după data de 1 ianuarie 2016.
(7)Prevederile art. 129 se aplică pentru refacerea inspecţiei fiscale dispusă prin decizii de soluţionare a
contestaţiilor emise după data de 1 ianuarie 2016.
(8)Prevederile art. 186-209 se aplică şi pentru obligaţiile fiscale pentru care au fost acordate eşalonări
la plată până la data de 1 ianuarie 2016.
(9)Prevederile art. 213 alin. (7) se aplică şi măsurilor asigurătorii aplicate înainte de 1 ianuarie 2016. În
acest caz, termenele de 6 luni sau 1 an încep să curgă de la 1 ianuarie 2016.
(10)Prevederile art. 278 alin. (2) se aplică cererilor de suspendare a executării actului administrativ
fiscal depuse după data de 1 ianuarie 2016, precum şi cererilor de suspendare în curs de soluţionare la
această dată.
(11)Prevederile art. 278 alin. (4) se aplică pentru cererile de suspendare a executării actului
administrativ fiscal admise de instanţa judecătorească după 1 ianuarie 2016.

Art. 353: Intrarea în vigoare

Prezentul cod intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2016.

Art. 354: Abrogări

La data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă:
a)Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare;
b)Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 22 martie 2011, aprobată prin Legea
nr. 15/2012, cu modificările şi completările ulterioare;
c)Hotărârea Guvernului nr. 1.050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 651 din 20 iulie 2004;
d)Hotărârea Guvernului nr. 529/2007 pentru aprobarea Procedurii de emitere a soluţiei fiscale
individuale anticipate şi a acordului de preţ în avans, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 395 din 12 iunie 2007;
e)art. 1-5 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea
demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările şi
completările ulterioare;
f)Hotărârea Guvernului nr. 248/2011 privind aprobarea Procedurii de aplicare a metodelor
indirecte pentru stabilirea bazei impozabile ajustate, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 191 din 18 martie 2011, cu modificările şi completările ulterioare.
*
Prevederile capitolului I al titlului X transpun Directiva 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie
2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal şi de abrogare a Directivei 77/799/CEE,
publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 64 din 11 martie 2011, astfel cum a fost
modificată prin Directiva 2014/107/UE a Consiliului din 9 decembrie 2014 de modificare a Directivei
2011/16/UE în ceea ce priveşte schimbul automat obligatoriu de informaţii în domeniul fiscal,
publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 359 din 16 decembrie 2014.
Prevederile capitolului II al titlului X transpun Directiva 2010/24/UE a Consiliului din 16 martie 2010
privind asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor legate de impozite, taxe şi alte măsuri,
publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 84 din 31 martie 2010 şi rectificată în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 100 din 22 aprilie 2010.
-****-
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76
alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA
PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
ANEXA nr. 1:PROCEDURI de raportare şi de diligenţă fiscală pentru schimbul de informaţii
referitoare la conturile financiare
SECŢIUNEA I:Proceduri generale de raportare
(A)Sub rezerva dispoziţiilor subsecţiunilor C-F ale prezentei secţiuni, fiecare instituţie
financiară raportoare raportează autorităţii competente din România următoarele informaţii
cu privire la fiecare cont care face obiectul raportării al respectivelor instituţii financiare
raportoare:
1.În cazul unei persoane fizice care este o persoană care face obiectul raportării şi care
este titular de cont al respectivului cont: numele, adresa, jurisdicţia/jurisdicţiile de
rezidenţă, numărul/numerele de identificare fiscală (NIF), data şi locul naşterii şi
informaţia dacă a furnizat o declaraţie pe propria răspundere valabilă.
În cazul unei entităţi care este titular de cont şi o persoană care face obiectul raportării:
denumirea, adresa, jurisdicţia/jurisdicţiile de rezidenţă, numărul/numerele de identificare
fiscală şi informaţia dacă a furnizat o declaraţie pe propria răspundere valabilă.
În cazul unei entităţi care este titular de cont şi care, după aplicarea procedurilor de diligenţă
fiscală în conformitate cu secţiunile V, VI şi VII este identificată ca având una sau mai multe
persoane care exercită controlul şi care sunt persoane care fac obiectul raportării: numele,
adresa, jurisdicţia/jurisdicţiile de rezidenţă, şi numărul/numerele de identificare fiscală (NIF)
ale entităţii, precum şi numele, adresa, jurisdicţia/jurisdicţiile de rezidenţă şi numărul
(numerele) de identificare fiscală (NIF), data şi locul naşterii fiecărei persoane care face
obiectul raportării, precum şi rolul (rolurile) în temeiul căruia (cărora) fiecare persoană care
face obiectul raportării este o persoană care exercită controlul asupra entităţii şi informaţia
dacă a fost furnizată o declaraţie pe propria răspundere valabilă pentru fiecare persoană care
face obiectul raportării şi informaţia dacă contul este un cont comun, precizându-se numărul
de titulari de cont comuni.
Rolul (rolurile) fiecărei persoane care face obiectul raportării care este persoană care exercită
controlul în ceea ce priveşte o entitate se află sub obligaţia de raportare.
Cerinţele de identificare a persoanelor care exercită controlul, precum şi rolurile acestora în
ceea ce priveşte entitatea sunt reglementate de legislaţia pentru prevenirea şi combaterea
spălării banilor şi finanţării terorismului. În cazul în care o persoană care face obiectul
raportării este o persoană care exercită controlul în virtutea mai multor roluri în ceea ce
priveşte o entitate, alta decât o fiducie sau o construcţie juridică similară, instituţia financiară
raportoare trebuie să raporteze în conformitate cu ierarhia rolurilor stabilită de Legea nr.
129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi
pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările
ulterioare (şi anume, participaţiile, controlul prin alte mijloace, funcţie de conducere de rang
superior), cu condiţia ca identificarea rolului să fie impusă de această legislaţie.
În cazul în care o persoană care face obiectul raportării este o persoană care exercită controlul
asupra unei fiducii sau asupra unei construcţii juridice similare în virtutea mai multor roluri,
instituţia financiară raportoare trebuie să raporteze fiecare rol, cu condiţia ca identificarea
rolurilor să fie impusă de Legea nr. 129/2019, cu modificările şi completările ulterioare.
Această cerinţă se aplică, de asemenea, în ceea ce priveşte identificarea rolurilor deţinătorilor
de participaţii în capitalurile proprii, potrivit pct. 61, ale unei fiducii sau ale unei construcţii
juridice similare.
2.Numărul de cont sau echivalentul său funcţional în absenţa unui număr de cont, tipul de
cont şi informaţia dacă contul este un cont preexistent sau un cont nou.
Instituţia financiară raportoare trebuie, de asemenea, să raporteze dacă un cont este un cont
preexistent sau un cont nou, astfel cum este definit în secţiunea VIII subsecţiunea C pct. 11 şi,
respectiv, subsecţiunea C pct.12.
Tipul de cont care se află sub obligaţia de raportare cu privire la un cont este tipul de cont
financiar administrat de instituţia financiară raportoare pentru titularul de cont, astfel cum este
prevăzut în secţiunea VIII subsecţiunea C pct. 1.
3. numele şi numărul de identificare, dacă este cazul, al instituţiei financiare raportoare;
4. Soldul sau valoarea contului, inclusiv valoarea de răscumpărare în cazul unui contract de
asigurare cu valoare de răscumpărare sau al unui contract de rentă viageră, valabil/ă la sfârşitul
anului calendaristic relevant sau la sfârşitul altei perioade de raportare adecvate sau închiderea
contului în cazul în care contul a fost închis în cursul anului calendaristic relevant. În cazul
închiderii unui cont, instituţia financiară raportoare nu are obligaţia de a raporta soldul sau
valoarea contului înainte sau la închidere, dar trebuie să raporteze închiderea contului. De
exemplu, un titlu de capital sau de creanţă într-o instituţie financiară ar fi, în general, considerat
închis în momentul rezilierii, transferului, răscumpărării, anulării sau lichidării. Un cont cu un
sold sau o valoare egală cu zero sau care este negativ nu va fi un cont închis numai din cauza
unui astfel de sold sau valoare. În mod similar, dacă un beneficiar discreţionar al unei fiducii
care este o instituţie financiară primeşte o distribuire din fiducie într-un anumit an, dar nu întrun
an următor, absenţa unei distribuiri nu constituie o închidere a contului, atât timp cât
beneficiarul nu este exclus permanent de la primirea viitoarelor distribuiri din fiducie.
5.în cazul oricărui cont de custodie:
a)cuantumul brut total al dobânzilor, cuantumul brut total al dividendelor şi cuantumul brut
total al altor venituri generate în legătură cu activele deţinute în cont, în fiecare caz plătite sau
creditate în contul respectiv sau în legătură cu respectivul cont în cursul anului calendaristic
relevant sau al altei perioade de raportare adecvate; şi
b)încasările brute totale din vânzarea sau răscumpărarea activelor financiare plătite
sau creditate în cont sau în legătură cu contul în anului calendaristic sau al altei
perioade de raportare adecvate, în legătură cu care instituţia financiară raportoare a
acţionat drept custode, broker, reprezentant sau orice alt fel de mandatar al titularului
de cont; termenul "vânzare sau răscumpărare" înseamnă orice vânzare sau
răscumpărare de active financiare, determinată fără a ţine seama de faptul dacă
proprietarul acestor active financiare este supus impozitului cu privire la o astfel de
vânzare sau răscumpărare.
În ceea ce priveşte o vânzare care este efectuată de un broker care are ca rezultat o plată a
încasărilor brute, data la care încasările brute sunt considerate plătite este data la care
încasările unei astfel de vânzări sunt creditate sau în legătură cu contul sau puse în alt mod
la dispoziţia persoanei îndreptăţite la plată.
Veniturile brute totale dintr-o vânzare sau răscumpărare înseamnă suma totală realizată ca
urmare a unei vânzări sau răscumpărări de active financiare. În cazul unei vânzări efectuate
de un broker, încasările brute totale dintr-o vânzare sau răscumpărare înseamnă suma totală
plătită sau creditată în sau cu privire la contul persoanei îndreptăţite la plată, majorată cu
orice sumă care nu a fost plătită din cauza rambursării marjei împrumutului; brokerul poate,
dar nu este obligat, să ia în considerare comisioanele cu privire la vânzare pentru a stabili
încasările brute totale. În cazul vânzării unui titlu de creanţă purtător de dobândă, încasările
brute includ orice dobândă acumulată între datele de plată a dobânzii;
6. în cazul oricărui cont de depozit, cuantumul brut total al dobânzilor plătite sau creditate în
cont în cursul anului calendaristic sau al altei perioade de raportare adecvate;
61. în cazul oricărei participaţii în capitalurile proprii deţinute într-o entitate de investiţii care
este o construcţie juridică, rolul (rolurile) în temeiul căruia (cărora) persoana care face obiectul
raportării este un deţinător de participaţii în capitalurile proprii;
7. în cazul oricărui cont care nu este descris la pct. 5 sau la pct. 6, cuantumul brut total plătit
sau creditat titularului de cont în legătură cu respectivul cont în cursul anului calendaristic
relevant sau al altei perioade de raportare adecvate în legătură cu care instituţia financiară
raportoare este debitoare sau datoare să îl plătească, inclusiv cuantumul agregat al oricăror
răscumpărări plătite titularului de cont în cursul anului calendaristic relevant sau al altei
perioade de raportare adecvate.
(B)Informaţiile trebuie raportate în moneda în care este exprimat contul, iar informaţiile
raportate trebuie să identifice moneda în care este exprimată fiecare sumă. În cazul unui cont
exprimat în mai multe monede, instituţia financiară raportoare poate alege să raporteze
informaţiile într-o monedă în care este exprimat contul şi este obligată să identifice moneda în
care este raportat contul.
Dacă soldul sau valoarea unui cont financiar sau orice altă sumă este exprimată într-o monedă
diferită de moneda utilizată de către România, în scopul stabilirii pragurilor şi al limitelor,
instituţiile financiare raportoare din România trebuie să calculeze soldul sau valoarea prin aplicarea
cursului zilnic de referinţă, valabil în ultima zi a anului calendaristic relevant sau al altei perioade
de raportare adecvată pentru care contul respectiv este raportat, pentru a transforma soldul sau
valoarea în moneda echivalentă.
(C)Fără a aduce atingere pct. 1 din subsecţiunea A, cu privire la fiecare cont care face obiectul
raportării care este un cont preexistent:
1.Nu este obligatorie raportarea numărului/numerelor de identificare fiscală sau a datei
naşterii în cazul în care:
a)acestea nu figurează în registrele instituţiei financiare raportoare; şi
b)nu există o altă cerinţă care să impună respectivei instituţii financiare raportoare să
colecteze aceste informaţii în temeiul normelor legale în vigoare.
2. În situaţia în care instituţia financiară raportoare nu deţine numărul/numerele de identificare
fiscală sau data naşterii ale titularului de cont preexistent în evidenţele sale şi nu este obligată să
obţină aceste informaţii în temeiul normelor legale în vigoare sau al oricărui instrument juridic
al Uniunii Europene, instituţia financiară raportoare are obligaţia să depună eforturi rezonabile
pentru a obţine numărul/numerele de identificare fiscală şi data naşterii în ceea ce priveşte
conturile preexistente până la sfârşitul celui de al doilea an calendaristic care urmează anului în
care respectivele conturi preexistente au fost identificate drept conturi care fac obiectul
raportării şi ori de câte ori este necesară actualizarea informaţiilor referitoare la contul
preexistent în temeiul legislaţiei pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării
terorismului.
3.În situaţia prevăzută la pct. 1 lit. b), numărul/numerele de identificare fiscală sau data
naşterii trebuie să fie raportate dacă:
a)acestea figurează în evidenţele instituţiei financiare raportoare; sau
b)acestea nu figurează în evidenţele instituţiei financiare raportoare, dar sunt colectate de
către instituţia financiară raportoare în alt mod sau în temeiul normelor legale în vigoare sau
al oricărui instrument juridic al Uniunii Europene.
4. Termenul "evidenţele" instituţiei financiare raportoare include dosarul principal al clientului
şi informaţiile disponibile în format electronic.
5. Termenul "dosar principal al clientului" include dosarele instituţiei financiare raportoare care
conţin informaţiile despre titularul contului, precum informaţiile utilizate pentru contactarea
titularilor de cont sau pentru aplicarea măsurilor de cunoaştere a clientelei specifice legislaţiei
pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului.
6. Prin «eforturi rezonabile» se înţelege încercările reale de a obţine numărul/numerele de
identificare fiscală şi data naşterii titularului de cont care face obiectul raportării şi nu necesită
neapărat închiderea, blocarea sau transferul contului, nici condiţionarea sau limitarea în alt mod
a utilizării acestuia. Astfel de eforturi rezonabile trebuie făcute cel puţin o dată pe an până la
termenul prevăzut la art. 62 alin. (7) şi ori de câte ori este necesar să se actualizeze informaţiile
referitoare la contul preexistent în conformitate cu legislaţia pentru prevenirea şi combaterea
spălării banilor şi finanţării terorismului. Astfel, pot fi depuse în continuare eforturi rezonabile
în orice moment.
(D)Fără a aduce atingere pct. 1 din subsecţiunea A, nu există obligaţia raportării numărului/
numerelor de identificare fiscală pentru titularul conturilor noi şi pentru titularul conturilor
preexistente în cazul în care:
1. nu este emis de către jurisdicţia care face obiectul raportării sau de altă jurisdicţie de
rezidenţă;
2. nu este impusă obţinerea acestor informaţii în temeiul normelor legale în vigoare sau al
oricărui instrument juridic al Uniunii Europene;
3.numărul/numerele de identificare fiscală este/sunt considerat(e) a nu fi emis(e) de
jurisdicţia de rezidenţă dacă:
a)jurisdicţia care face obiectul raportării sau altă jurisdicţie de rezidenţă nu emite un număr/
numere de identificare fiscală şi niciun echivalent funcţional în absenţa acestuia; sau
b)jurisdicţia care face obiectul raportării sau altă jurisdicţie de rezidenţă nu a emis un număr/
numere de identificare fiscală pentru o anumită persoană fizică sau entitate;
4. în cazul în care jurisdicţia care face obiectul raportării sau altă jurisdicţie de rezidenţă începe
să emită număr/numere de identificare fiscală în general sau pentru anumite persoane care fac
obiectul raportării, excepţiile prevăzute la pct. 1-3 nu se mai aplică şi instituţia financiară
raportoare trebuie să raporteze numărul/numerele de identificare fiscală al/ale persoanei care
face obiectul raportării dacă obţine o declaraţie pe propria răspundere care conţine numărul/
numerele de identificare fiscală sau obţine această informaţie în alt mod.
(E)Fără a aduce atingere pct. 1 din subsecţiunea A:
1.Nu există obligaţia raportării locului naşterii în ceea ce priveşte conturile preexistente şi
conturile noi, cu excepţia cazului în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)instituţia financiară raportoare este obligată, în orice mod, să obţină şi să raporteze această
informaţie în temeiul normelor legale în vigoare; şi
b)informaţia este disponibilă şi poate fi căutată în evidenţa electronică păstrată de instituţia
financiară raportoare.
2. Termenul "informaţii/date din evidenţa sa electronică" se referă la informaţiile pe care o
instituţie financiară raportoare le păstrează în dosarele sale de raportare în scopuri fiscale în
dosarele principale ale clienţilor sau în alte asemenea dosare, care sunt stocate sub forma unei
baze de date electronice asupra cărora se rulează cereri în limbaje de programare (de exemplu:
Structured Query Language etc.).
(F)Fără a aduce atingere subsecţiunii A pct. 5 lit. b), cu excepţia cazului în care instituţia financiară
raportoare decide altfel cu privire la orice grup de conturi identificat în mod clar, raportarea
încasărilor brute din vânzarea sau răscumpărarea unui activ financiar nu este obligatorie, dacă
încasările brute din vânzarea sau răscumpărarea activului financiar respectiv sunt raportate de
instituţia financiară raportoare în conformitate cu anexa nr. 6.
SECŢIUNEA II:Proceduri generale de diligenţă fiscală
(A)Un cont este considerat drept cont care face obiectul raportării începând de la data la care
este identificat ca atare în conformitate cu procedurile de diligenţă fiscală prevăzute în
secţiunile II-VII.
Cu excepţia cazului în care se prevede altfel, informaţiile cu privire la un cont care face obiectul
raportării trebuie raportate anual, în anul calendaristic următor anului la care se referă informaţiile.
Din momentul în care un cont este considerat un cont care face obiectul raportării, acesta îşi
menţine această funcţie până la data la care încetează a mai fi un cont care face obiectul raportării,
chiar dacă soldul sau valoarea contului este egală cu zero sau este negativă sau nu există nicio
sumă plătită sau creditată în contul respectiv sau în legătură cu respectivul cont.
Atunci când un cont este identificat ca fiind un cont care face obiectul raportării, în funcţie de
situaţia acestuia la sfârşitul anului calendaristic relevant sau al altei perioade de raportare adecvate,
informaţiile în legătură cu acest cont trebuie raportate ca şi când ar fi fost un cont care face
obiectul raportării pe tot parcursul anului calendaristic sau al alte perioade de raportare adecvate în
care a fost identificat ca atare.
Când un cont care face obiectul raportării este închis, informaţiile raportate cu privire la acel cont
trebuie să acopere perioada în care acesta a fost deschis.
(B)Soldul sau valoarea unui cont se stabileşte ca fiind cel/cea valabil/valabilă în ultima zi a
anului calendaristic relevant sau a altei perioade de raportare.
În cazul în care soldul sau pragul valorii urmează să se stabilească în ultima zi a unui an
calendaristic, soldul sau valoarea în cauză trebuie stabilit(ă) în ultima zi a perioadei de raportare
care se încheie cu sau în anul calendaristic respectiv.
(C)Instituţiile financiare raportoare pot să utilizeze prestatori de servicii, în scopul îndeplinirii
obligaţiilor de raportare şi de diligenţă fiscală.
În situaţia prevăzută la primul paragraf, responsabilitatea pentru respectivele obligaţii revine în
continuare instituţiilor financiare raportoare, inclusiv pentru obligaţiile lor cu privire la respectarea
prevederilor Regulamentului UE 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27
aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter
personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE
(Regulamentul general privind protecţia datelor), cu modificările ulterioare, ale Legii nr. 190/2018
privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European
şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea
datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei
95/46/CE, cu modificările ulterioare, Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter
personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cu modificările şi
completările ulterioare, şi ale Legii nr. 363/2018 privind protecţia persoanelor fizice referitor la
prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii,
descoperirii, cercetării, urmăririi penale şi combaterii infracţiunilor sau al executării pedepselor,
măsurilor educative şi de siguranţă, precum şi privind libera circulaţie a acestor date.
(D)Instituţiile financiare raportoare pot aplica următoarele proceduri în ceea ce priveşte
conformarea cu procedurile generale de diligenţă fiscală.
1. Instituţiile financiare raportoare pot aplica procedurile de diligenţă fiscală pentru conturile
noi în cazul conturilor preexistente. Procedurile specifice conturilor preexistente trebuie aplicate
în continuare.
2. Instituţiile financiare raportoare pot aplica procedurile de diligenţă fiscală pentru conturile cu
valoare mare în cazul conturilor cu valoare mai mică.
3. Instituţiile financiare raportoare pot aplica prevederile pct. 1 şi 2 în legătură cu toate
conturile preexistente relevante sau separat, în legătură cu orice grup clar identificat de astfel de
conturi, în funcţie de domeniul de activitate sau de locaţia unde conturile sunt menţinute, cum ar
fi linia de activitate sau locul unde este menţinut contul.
4. O instituţie financiară raportoare poate aplica procedurile de diligenţă fiscală pentru
conturile noi fără a renunţa la aplicarea excepţiilor care se aplică conturilor preexistente, precum
cele de la subsecţiunea C din secţiunea I, subsecţiunea A din secţiunea III şi de la subsecţiunea
A din secţiunea V. De asemenea, în concordanţă cu subsecţiunea B din secţiunea III, raportarea
unei singure adrese de rezidenţă pentru un cont de persoană fizică preexistent este suficientă
pentru conformarea cu procedurile de raportare din secţiunea I.
SECŢIUNEA III:Proceduri de diligenţă fiscală în ceea ce priveşte conturile de persoană fizică
preexistente
(A)Următoarele proceduri de diligenţă fiscală se aplică în scopul identificării conturilor care
fac obiectul raportării dintre conturile de persoană fizică preexistente.
1. Instituţia financiară raportoare nu trebuie să verifice, să identifice sau să raporteze conturile
de persoană fizică preexistente ce reprezintă contracte de asigurare cu valoare de răscumpărare
şi contracte de rentă viageră, cu condiţia ca instituţiei financiare raportoare să îi fie strict interzis
prin lege să vândă astfel de contracte rezidenţilor unei jurisdicţii care face obiectul raportării.
2. În cazul în care legea nu interzice direct instituţiei financiare raportoare să vândă contracte
de asigurare sau de rentă viageră, dar îi impune îndeplinirea unor condiţii prealabile posibilităţii
de a vinde astfel de contracte rezidenţilor unei jurisdicţii care face obiectul raportării, precum
obţinerea unei autorizaţii şi înregistrarea contractelor, instituţia financiară raportoare care nu a
îndeplinit aceste condiţii, conform normelor legale în vigoare, este considerată drept instituţie
căreia "legea îi interzice strict" să vândă astfel de contracte rezidenţilor unei jurisdicţii care face
obiectul raportării.
(B)Conturi cu valoare mai mică. În cazul conturilor cu valoare mai mică se aplică următoarele
proceduri.
1.instituţiile financiare raportoare aplică:
a)testul adresei de rezidenţă prevăzut la pct. 2-11 sau căutarea în evidenţa electronică
prevăzută la pct. 12-20;
b)căutarea în evidenţa electronică prevăzută la pct. 12-20.
În cazul în care instituţia financiară raportoare alege să aplice testul adresei de rezidenţă,
aceasta trebuie să aplice testul cu privire la fiecare cont cu valoare mai mică.
În cazul în care instituţia financiară raportoare alege să nu aplice testul adresei de rezidenţă
sau una sau mai multe cerinţe ale testului nu sunt îndeplinite, atunci trebuie să efectueze
căutarea în evidenţa electronică cu privire la respectivul cont cu valoare mai mică.
2.Testul adresei de rezidenţă. Pentru a stabili dacă titularul de cont persoană fizică este o
persoană care face obiectul raportării, instituţia financiară raportoare poate considera
titularul de cont persoană fizică ca având rezidenţa fiscală în jurisdicţia în care este
situată adresa, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a)instituţia financiară raportoare deţine în evidenţele sale adresa de rezidenţă pentru titularul
de cont persoană fizică;
b)acea adresă de rezidenţă este actuală; şi
c)acea adresă de rezidenţă se bazează pe documente justificative.
3. O căsuţă poştală poate să fie considerată în general o adresă de rezidenţă dacă face parte
dintr-o adresă care cuprinde, de exemplu, o stradă, un număr de apartament sau cameră, sau un
drum de ţară şi identifică în mod clar astfel rezidenţa actuală a titularului de cont.
4.Adresa de rezidenţă este considerată a fi "actuală" în cazul în care este adresa de
rezidenţă cea mai recentă care a fost înregistrată de către instituţia financiară raportoare
cu privire la titularul de cont persoană fizică. Cu toate acestea, adresa de rezidenţă nu este
considerată a fi "actuală" dacă a fost folosită pentru corespondenţă, iar aceasta a fost
returnată cu menţiunea "adresă necunoscută din alt motiv decât o eroare". O adresă de
rezidenţă asociată cu un cont care este inactiv este considerată "actuală" pe durata
inactivităţii.
Un cont, altul decât un contract de rentă viageră, este "un cont inactiv" dacă:
a)titularul de cont nu a realizat nicio tranzacţie în legătură cu acel cont sau cu orice alt cont
deţinut de titularul de cont la instituţia financiară raportoare în ultimii trei ani;
b)titularul de cont nu a comunicat cu instituţia financiară raportoare la care este deschis
respectivul cont cu privire la acesta sau orice alt cont deţinut de titularul de cont la respectiva
instituţie financiară raportoare în ultimii şase ani; şi
c)în cazul unui contract de asigurare cu valoare de răscumpărare, instituţia financiară
raportoare nu a comunicat cu titularul de cont care deţine respectivul cont cu privire la
acesta sau orice alt cont deţinut de titularul de cont la respectiva instituţie financiară
raportoare în ultimii şase ani.
În mod alternativ, un cont, altul decât un contract de rentă viageră, poate de asemenea fi
considerat un "cont inactiv" în temeiul normelor legale în vigoare sau normelor sau
procedurilor de operare obişnuite ale instituţiei financiare raportoare care sunt aplicate în
mod consecvent pentru toate conturile păstrate de respectiva instituţie, cu condiţia ca aceste
norme legale, regulamente sau proceduri să conţină prevederi substanţial similare celor din
paragraful anterior.
Un cont încetează să mai fie considerat drept un cont inactiv atunci când:
(i)titularul de cont iniţiază o tranzacţie cu privire la contul respectiv sau orice alt cont
deţinut de titularul de cont la respectiva instituţie financiară raportoare;
(ii)titularul de cont comunică cu instituţia financiară raportoare care păstrează un astfel de
cont cu privire la acesta sau la orice alt cont deţinut de titularul de cont la instituţia
financiară raportoare; sau
(iii)contul încetează să mai fie considerat drept un cont inactiv în temeiul normelor legale în
vigoare sau în temeiul procedurilor de operare obişnuite ale instituţiei financiare raportoare.
5.În ceea ce priveşte cerinţa de la pct. 2 lit. c), aceasta se consideră a fi îndeplinită în
următoarele situaţii:
a)politicile şi procedurile instituţiei financiare raportoare asigură că adresa de rezidenţă
actuală din registrele sale este aceeaşi adresă sau în acelaşi stat cu cea din documentele
justificative; sau
b)politicile şi procedurile instituţiei financiare raportoare asigură că în cazul în care deţine
documente justificative emise de o autoritate publică, dar aceste documente justificative nu
conţin adresa de rezidenţă recentă sau nu conţin nicio adresă, adresa de rezidenţă actuală din
registrele Instituţiei financiare raportoare este aceeaşi adresă sau în aceeaşi jurisdicţie cu cea
din documentele recente emise de o autoritate publică sau de o companie de utilităţi sau dintro
declaraţie a titularului contului de persoană fizică preexistent, dată sub sancţiunea falsului în
declaraţii;
c)politicile şi procedurile sale asigură că jurisdicţia menţionată în adresa de rezidenţă
corespunde jurisdicţiei care a emis documentele justificative emise de autoritatea publică.
6.Cu titlu de exemplu pot fi considerate documente justificative cartea de identitate,
certificatul de rezidenţă fiscală, paşaportul, permisul de conducere auto sau orice alt
document emis de către o autoritate publică.
Documentele acceptabile emise de o autoritate publică includ, spre exemplu, notificări
oficiale sau decizii ale unei administraţii fiscale. Documentele acceptabile emise de
companiile de utilităţi se referă la utilităţile unei anumite proprietăţi şi includ factura pentru
apă, electricitate, telefon fix, gaze sau combustibil.
7. În cazul în care adresa de rezidenţă nu poate fi confirmată prin documentele justificative sau
se doreşte confirmarea acestei adrese, instituţiile financiare raportoare pot solicita o declaraţie
pe propria răspundere titularului contului de persoană fizică preexistent, sub sancţiunea falsului
în declaraţii.
8.Declaraţia titularului contului de persoană fizică preexistent dată sub sancţiunea
falsului în declaraţii este valabilă doar dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a)instituţia financiară raportoare a trebuit să obţină această declaraţie pentru mai mulţi ani la
rând, conform normelor legale în vigoare;
b)conţine adresa de rezidenţă a titularului contului de persoană fizică preexistent; şi
c)este datată şi semnată de titularul contului de persoană fizică preexistent.
În aceste situaţii, procedurile speciale de diligenţă fiscală prevăzute la subsecţiunea A din
secţiunea VII aplicabile documentelor justificative se aplică de asemenea şi documentelor
pe care instituţia financiară raportoare se bazează.
9. Instituţiile financiare raportoare au obligaţia să depună eforturi rezonabile şi să îşi contacteze
clienţii pentru a obţine documente justificative cu privire la conturile preexistente ce fac
obiectul raportării pentru care nu au fost aplicate măsurile de cunoaştere a clientelei specifice
legislaţiei pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului la momentul
deschiderii unor astfel de conturi.
10.În situaţia în care există conturi deschise anterior introducerii în legislaţia naţională a
măsurilor de cunoaştere a clientelei specifice legislaţiei pentru prevenirea şi combaterea
spălării banilor şi finanţării terorismului, iar instituţia financiară raportoare nu a
verificat documentele justificative de la momentul înregistrării titularului contului de
persoană fizică preexistent, cerinţa reglementată la pct. 2 lit. c) se consideră a fi
îndeplinită şi dacă procedurile şi politicile instituţiei financiare raportoare asigură faptul
că adresa de rezidenţă actuală din evidenţele sale se află în aceeaşi jurisdicţie:
a)ca şi cea unde se află adresa din cel mai recent document obţinut de instituţia financiară
raportoare, de exemplu, factură de utilităţi, contract de închiriere spaţiu sau declaraţia
titularului contului de persoană fizică, sub sancţiunea falsului în declaraţii; şi
b)ca şi cea raportată de către instituţia financiară raportoare în legătură cu titularul contului de
persoană fizică preexistent în temeiul altor cerinţe de raportare în scop fiscal aplicabile, dacă
există.
11.În vederea îndeplinirii cerinţei de la pct. 2 lit. c), în cazul unui contract de asigurare cu
valoare de răscumpărare, instituţia financiară raportoare se poate baza pe adresa de
rezidenţă actuală din registrele sale până la momentul la care:
a)intervine o modificare a circumstanţelor care determină instituţia financiară raportoare să
cunoască sau să aibă motive să cunoască că acea adresă de rezidenţă este incorectă ori nu mai
este de încredere; sau
b)intervine plata totală sau parţială sau scadenţa contractului de asigurare cu valoare de
răscumpărare. Plata sau scadenţa unui astfel de contract constituie modificarea
circumstanţelor şi determină aplicarea procedurilor reglementate la pct. 1 din anexa nr. 2.
12.Căutarea în evidenţa electronică. În cazul în care o instituţie financiară raportoare nu
se bazează pe o adresă actuală de rezidenţă a titularului de cont persoană fizică pe baza
unor documente justificative, astfel cum este prevăzut la pct. 2, instituţia financiară
raportoare trebuie să examineze datele accesibile în evidenţa electronică cu privire la
următoarele indicii, aplicând dispoziţiile de la pct. 14-19:
a)identificarea titularului de cont drept rezident al unei jurisdicţii care face obiectul raportării;
b)adresa de corespondenţă sau de rezidenţă actuală, inclusiv o căsuţă poştală, dintr-o
jurisdicţie care face obiectul raportării;
c)unul sau mai multe numere de telefon dintr-o jurisdicţie care face obiectul raportării şi
niciun număr de telefon în România;
d)instrucţiunile permanente, altele decât cele privind un cont de depozit, de a transfera
fonduri într-un cont administrat într-o jurisdicţie care face obiectul raportării;
e)
o împuternicire sau o delegare de semnătură valabilă, acordată unei persoane cu adresa într-o
jurisdicţie care face obiectul raportării;
f)o adresă purtând menţiunea "post-restant" sau "în atenţia" într-o jurisdicţie care face
obiectul raportării, în cazul în care instituţia financiară raportoare nu are la dosar nicio altă
adresă pentru titularul contului de persoană fizică preexistent.
13.Indiciul prevăzut la pct. 12 lit. b) este îndeplinit dacă informaţiile accesibile pentru
căutarea electronică conţin o referire la titularul contului de persoană fizică preexistent ca
având rezidenţa într-o jurisdicţie care face obiectul raportării.
În cazul în care instituţia financiară raportoare a înregistrat două sau mai multe adrese de
corespondenţă sau de rezidenţă în legătură cu titularul contului de persoană fizică preexistent
şi una dintre aceste adrese este cea a unui furnizor de servicii al acestuia, instituţia financiară
raportoare nu trebuie să considere adresa furnizorului de servicii ca indiciu privind rezidenţa
titularului contului de persoană fizică preexistent. Numărul/Numerele de telefon dintr-o
jurisdicţie care face obiectul raportării sunt considerate indicii în sensul pct. 12 lit. c) numai
atunci când este/sunt număr/numere de telefon "actual"/"actuale" dintr-o jurisdicţie care face
obiectul raportării. Un număr/numere de telefon este/sunt considerat/e a fi "actual"/"actuale"
dacă este/sunt ultimul număr/ultimele numere înregistrat/e de Instituţia Financiară Raportoare
în legătură cu titularul contului de persoană fizică preexistent. În cazul în care instituţia
financiară raportoare a înregistrat două sau mai multe numere de telefon în legătură cu
titularul contului de persoană fizică preexistent şi unul dintre aceste numere de telefon este al
unuia dintre prestatorii de servicii ai titularului contului de persoană fizică preexistent,
instituţia financiară raportoare nu trebuie să considere numărul de telefon al furnizorului de
servicii drept un indiciu privind rezidenţa titularului contului de persoană fizică preexistent.
Termenul "instrucţiuni permanente de a transfera fonduri" în sensul pct. 12 lit. d) se referă la
instrucţiunile de plăţi curente furnizate de titularul contului de persoană fizică preexistent sau
de un reprezentant al acestuia, care rămân în vigoare fără instrucţiuni suplimentare din partea
titularului contului de persoană fizică preexistent.
Indiciile prevăzute la pct. 12 lit. f) se referă la adresele purtând menţiunea "post-restant" sau
"în atenţia" într-o jurisdicţie care face obiectul raportării, în cazul în care instituţia financiară
raportoare nu are la dosar nicio altă adresă pentru titularul contului de persoană fizică
preexistent. Menţiunea "post-restant" este o instrucţiune curentă a titularului contului de
persoană fizică preexistent sau a unui reprezentant al acestuia, de a păstra corespondenţa până
la modificarea unei astfel de instrucţiuni. În cazul în care există o astfel de instrucţiune şi
instituţia financiară raportoare nu are la dosar nicio altă adresă pentru titularul contului de
persoană fizică preexistent, indiciul este realizat. Instrucţiunea de a trimite toată
corespondenţa "electronic" nu este o menţiune "post-restant". În cazul în care instituţia
financiară raportoare deţine o adresă "în atenţia" într-o jurisdicţie care face obiectul raportării
şi nu are la dosar nicio altă adresă pentru titularul contului de persoană fizică preexistent,
indiciul este realizat.
14. În cazul în care nu se descoperă în urma căutării electronice niciunul dintre indiciile
enumerate la pct. 12, nu se impune nicio măsură suplimentară până în momentul în care
intervine o modificare a circumstanţelor care să ducă fie la asocierea unuia sau mai multor
indicii cu contul de persoană fizică preexistent, fie la transformarea contului într-un cont cu
valoare mare.
15.În cazul în care oricare dintre indiciile enumerate la pct. 12 lit. a)-e) este descoperit în
evidenţa sa electronică sau în cazul în care intervine o modificare a circumstanţelor care
să ducă la asocierea unuia sau a mai multor indicii cu contul de persoană fizică
preexistent, instituţia financiară raportoare trebuie să considere titularul contului de
persoană fizică
preexistent drept rezident fiscal în fiecare jurisdicţie care face obiectul raportării pentru care
este identificat un indiciu, cu excepţia cazului în care aceasta alege să aplice pct. 19 şi, cu
privire la respectivul cont, se aplică una dintre excepţiile prevăzute la respectivul punct.
16. În cazul modificării circumstanţelor, instituţia financiară raportoare poate considera
titularul contului de persoană fizică preexistent ca având aceeaşi situaţie ca cea anterioară
modificării circumstanţelor până cel mai târziu în ultima zi a anului calendaristic relevant sau a
altei perioade de raportare adecvate ori în 90 de zile calendaristice de la data la care indiciul a
fost descoperit ca urmare a modificării circumstanţelor.
17. În cazul în care o adresă purtând menţiunea "post-restant" sau "în atenţia" este descoperită
în urma căutării electronice şi nicio altă adresă şi niciunul dintre celelalte indicii enumerate la
pct. 12 lit. a)-e) nu sunt identificate cu privire la titularul contului de persoană fizică preexistent,
instituţia financiară raportoare trebuie, în ordinea cea mai adecvată circumstanţelor, să efectueze
căutarea în registrul pe suport hârtie prevăzut la pct. 2, subsecţiunea C din prezenta secţiune sau
să încerce să obţină din partea titularului contului de persoană fizică preexistent o declaraţie pe
propria răspundere sau documente justificative pentru a stabili rezidenţa fiscală/rezidenţele
fiscale a/ale respectivului titular de cont de persoană fizică preexistent. În cazul în care în urma
căutării în dosar nu se constată niciun indiciu, iar încercarea de a obţine declaraţia pe propria
răspundere sau documentele justificative nu dă rezultate, instituţia financiară raportoare trebuie
să raporteze contul autorităţii competente din România drept cont nedocumentat.
18. În momentul în care instituţia financiară raportoare stabileşte că un cont cu valoare mai
mică este un cont nedocumentat, instituţia financiară raportoare nu trebuie să aplice din nou
procedura prevăzută la pct. 17 aceluiaşi cont cu valoare mai mică în anii următori, până când nu
intervine o modificare a circumstanţelor care să aibă ca rezultat unul sau mai multe indicii
asociate cu respectivul cont sau transformarea contului într-un cont cu valoare mare. Instituţia
financiară raportoare trebuie să raporteze contul cu valoare mai mică drept un cont
nedocumentat până acest cont încetează să mai fie un cont nedocumentat.
19.Prevederile acestui punct reprezintă o procedură de clarificare în urma identificării
unor indicii în temeiul pct. 12.
Sub rezerva identificării unor indicii în temeiul pct. 12, instituţia financiară raportoare nu este
obligată să considere un titular de cont drept rezident al unei jurisdicţii care face obiectul
raportării în cazul în care:
a)informaţiile referitoare la titularul contului de persoană fizică preexistent conţin o
adresă de corespondenţă sau de rezidenţă actuală în jurisdicţia respectivă care face
obiectul raportării, unul sau mai multe numere de telefon în jurisdicţia respectivă care
face obiectul raportării şi niciun număr de telefon în România sau instrucţiuni
permanente cu privire la conturi financiare, altele decât conturile de depozit, de a
transfera fonduri într-un cont administrat într-o jurisdicţie care face obiectul
raportării, iar instituţia financiară raportoare obţine sau a examinat anterior şi
păstrează evidenţa următoarelor informaţii:
(i)o declaraţie pe propria răspundere din partea titularului contului de persoană fizică
preexistent privind jurisdicţia/jurisdicţiile de rezidenţă care nu include/includ jurisdicţia/
jurisdicţiile care face/fac obiectul raportării; şi
(ii)documente justificative care stabilesc statutul titularului contului de persoană fizică
preexistent ca nefăcând obiectul raportării;
b)informaţiile referitoare la titularul contului de persoană fizică preexistent conţin o
împuternicire sau o delegare de semnătură valabilă, acordată unei persoane cu adresa
în jurisdicţia respectivă care face obiectul raportării, iar instituţia financiară raportoare
obţine sau a examinat anterior şi păstrează evidenţa următoarelor informaţii:
(i)o declaraţie pe propria răspundere din partea titularului contului de persoană fizică
preexistent privind jurisdicţia/jurisdicţiile de rezidenţă care nu include/includ jurisdicţia/
jurisdicţiile care face/fac obiectul raportării; sau
(ii)documente justificative care stabilesc statutul titularului contului de persoană fizică
preexistent ca nefăcând obiectul raportării.
O declaraţie pe propria răspundere din partea titularului contului de persoană fizică
preexistent sau documentele justificative care au fost examinate anterior pot fi luate în
considerare în scopurile procedurii de clarificare, cu excepţia cazului în care instituţia
financiară raportoare află că declaraţia pe propria răspundere din partea titularului contului
de persoană fizică preexistent sau documentele justificative sunt incorecte sau nu mai sunt
de încredere.
20.Declaraţia pe propria răspundere care este parte din procedura de clarificare nu
trebuie să conţină o confirmare expresă că titularul contului de persoană fizică preexistent
nu este rezident într-o anumită jurisdicţie care face obiectul raportării, dacă titularul
contului de persoană fizică preexistent confirmă faptul că aceasta conţine toate
jurisdicţiile sale de rezidenţă, cum ar fi, spre exemplu, faptul că informaţiile despre
jurisdicţiile de rezidenţă ale titularului contului de persoană fizică preexistent sunt corecte
şi complete. Documentele justificative sunt suficiente pentru a stabili statutul titularului
contului de persoană fizică preexistent ca nefăcând obiectul raportării, dacă documentele
justificative:
a)confirmă că titularul contului de persoană fizică preexistent este rezident într-o altă
jurisdicţie decât cea care face obiectul raportării;
b)conţin o adresă de rezidenţă actuală în afara jurisdicţiei respective care face obiectul
raportării; sau
c)sunt emise de o autoritate publică a unei jurisdicţii, alta decât jurisdicţia respectivă care face
obiectul raportării.
(C)Proceduri de examinare aprofundată pentru conturile cu valoare mare. Pentru conturile cu
valoare mare se aplică următoarele proceduri de examinare aprofundată.
1. Căutarea în evidenţa electronică. Examinarea datelor accesibile pentru căutarea în evidenţa
electronică trebuie efectuată pentru toate conturile cu valoare mare, iar instituţia financiară
raportoare trebuie să examineze datele accesibile pentru căutarea în evidenţa electronică cu
privire la oricare dintre indiciile descrise la pct. 12 al subsecţiunii B.
2.Căutarea în registrul pe suport hârtie. În cazul în care baza de date accesibilă pentru
căutare electronică a instituţiei financiare raportoare include domenii destinate tuturor
informaţiilor prevăzute la pct. 3 şi toate informaţiile respective, nu este necesară căutarea
suplimentară în registrul pe suport hârtie.
În cazul în care evidenţa electronică a instituţiei financiare raportoare nu cuprinde toate
informaţiile prevăzute la pct. 3, atunci aceasta este obligată să efectueze căutarea în registrul
pe suport hârtie doar cu privire la informaţiile de la pct. 3 ce nu sunt disponibile electronic.
În cazul în care evidenţa electronică nu cuprinde toate informaţiile respective, atunci, în ceea
ce priveşte conturile cu valoare mare, instituţia financiară raportoare trebuie să examineze
registrul pe suport hârtie. În măsura în care informaţiile respective nu sunt cuprinse în
registrul pe suport hârtie instituţia financiară raportoare trebuie să examineze următoarele
documente asociate contului şi obţinute de aceasta în cursul ultimilor 5 ani pentru oricare
dintre indiciile prevăzute la pct. 12 al subsecţiunii B:
a)cele mai recente documente justificative colectate cu privire la contul respectiv;
b)cel mai recent contract sau cea mai recentă documentaţie cu privire la deschiderea contului;
c)cea mai recentă documentaţie obţinută de instituţia financiară raportoare în conformitate cu
măsurile de cunoaştere a clientelei prevăzute de legislaţia specifică prevenirii şi combaterii
spălării banilor şi finanţării terorismului sau în alte scopuri de reglementare;
d)orice formulare de împuternicire sau de delegare de semnătură valabile; şi
e)orice instrucţiuni permanente în vigoare, altele decât cele referitoare la un cont de depozit,
de a transfera fonduri.
3.O instituţie financiară raportoare nu este obligată să efectueze căutarea în registrul pe
suport hârtie prevăzut la pct. 2, în măsura în care informaţiile disponibile în evidenţa
electronică a instituţiei financiare raportoare includ:
a)statutul titularului contului de persoană fizică preexistent în ceea ce priveşte rezidenţa;
b)adresa de rezidenţă şi adresa de corespondenţă ale titularului contului de persoană fizică
preexistent, aflate în prezent la dosarul instituţiei financiare raportoare;
c)numărul/numerele de telefon al/ale titularului de cont de persoană fizică preexistent, aflat/
aflate în prezent la dosarul instituţiei financiare raportoare, dacă este cazul;
d)în cazul conturilor financiare, altele decât conturile de depozit, dacă există instrucţiuni
permanente pentru a transfera fonduri din respectivul cont într-un alt cont, inclusiv un cont
aflat la o altă sucursală a instituţiei financiare raportoare sau la o altă instituţie financiară;
e)dacă există în prezent o menţiune "post-restant" sau "în atenţia" pentru titularul de cont de
persoană fizică preexistent; şi
f)dacă există orice împuternicire sau delegare de semnătură pentru contul respectiv.
4. Consultarea responsabilului pentru relaţii cu clienţii în scopul obţinerii de informaţii
concrete. În afară de căutarea în evidenţa electronică şi în registrul pe suport hârtie prevăzute la
pct. 1 şi 2, instituţia financiară raportoare trebuie să considere drept cont care face obiectul
raportării orice cont cu valoare mare încredinţat unui responsabil pentru relaţii cu clienţii,
inclusiv orice conturi financiare agregate respectivului cont cu valoare mare, în cazul în care
responsabilul pentru relaţii cu clienţii deţine informaţii concrete conform cărora titularul
contului de persoană fizică preexistent este o persoană care face obiectul raportării. În vederea
îndeplinirii acestei obligaţii, instituţia financiară raportoare desemnează o persoană/persoane
responsabilă/responsabile pentru relaţii cu clienţii doar în acest scop în legătură cu contul care
are un sold sau o valoare agregată de mai mult de 1.000.000 USD, având în vedere agregarea
conturilor şi regulile de conversie a monedei prevăzute la subsecţiunea C din secţiunea VII.
5.Efectele identificării unor indicii:
a)Dacă, în urma examinării aprofundate a conturilor cu valoare mare, prevăzută la punctele
anterioare, nu este descoperit niciunul dintre indiciile enumerate la pct. 12 al subsecţiunii B,
iar contul nu este identificat ca fiind deţinut de o persoană care face obiectul raportării, astfel
cum e descris la pct. 4, atunci nu sunt necesare acţiuni suplimentare până în momentul în care
intervine o modificare a circumstanţelor care să ducă la asocierea unuia sau a mai multor
indicii cu contul respectiv.
b)În cazul în care, în urma examinării aprofundate a conturilor cu valoare mare, este
descoperit oricare dintre indiciile enumerate la pct. 12 lit. a)-e) din subsecţiunea B sau în
cazul în care intervine ulterior o modificare a circumstanţelor care duce la asocierea
unuia sau a mai multor indicii cu contul, instituţia financiară raportoare trebuie să
considere contul drept cont care face obiectul raportării în fiecare jurisdicţie pentru
care este identificat un indiciu, cu excepţia cazului în care aceasta alege să aplice pct. 19
al subsecţiunii B şi, cu privire la respectivul cont, se aplică una dintre excepţiile
prevăzute la respectivul punct.
Indiciul identificat cu ocazia procedurii de examinare (de exemplu: căutarea în registrul pe
suport hârtie sau consultarea responsabilului pentru relaţii cu clienţii) nu poate fi folosit
pentru a clarifica un indiciu identificat cu ocazia altei proceduri de examinare (de exemplu:
căutarea în evidenţa electronică).
c)În cazul în care, în urma examinării aprofundate, este descoperită o adresă purtând
menţiunea "post-restant" sau "în atenţia" şi pentru titularul contului de persoană fizică
preexistent nu sunt identificate nicio altă adresă şi niciunul dintre celelalte indicii enumerate
la subsecţiunea B pct. 12 lit. a)-e), instituţia financiară raportoare trebuie să obţină din partea
titularului contului de persoană fizică preexistent respectiv o declaraţie pe propria răspundere
sau documente justificative pentru a stabili rezidenţa fiscală/rezidenţele fiscale a/ale
respectivului titular de cont. În cazul în care instituţia financiară raportoare nu poate obţine
declaraţia pe propria răspundere sau documentele justificative respective, aceasta trebuie să
raporteze contul autorităţii competente din România drept cont nedocumentat.
6. În cazul în care un cont de persoană fizică preexistent nu este un cont cu valoare mare la data
de 31 decembrie 2015, dar devine un cont cu valoare mare începând cu ultima zi a anului
calendaristic următor, instituţia financiară raportoare trebuie să finalizeze procedurile de
examinare aprofundată cu privire la respectivul cont în anul calendaristic următor anului în care
contul devine un cont cu valoare mare. Dacă, pe baza acestei examinări, respectivul cont este
identificat drept cont care face obiectul raportării, instituţia financiară raportoare are obligaţia de
a raporta, anual, informaţiile necesare cu privire la respectivul cont pentru anul în care acesta
este identificat drept cont care face obiectul raportării şi pentru anii următori, cu excepţia
cazului în care titularul contului de persoană fizică preexistent încetează să mai fie o persoană
care face obiectul raportării.
7. Atunci când instituţia financiară raportoare aplică procedurile de examinare aprofundată
pentru un cont cu valoare mare, instituţia financiară raportoare nu este obligată să aplice din nou
respectivele proceduri, în afară de consultarea responsabilului pentru relaţii cu clienţii prevăzută
la pct. 4, cu privire la acelaşi cont cu valoare mare în orice an ulterior, cu excepţia cazului în
care contul este nedocumentat, caz în care instituţia financiară raportoare ar trebui să aplice din
nou, anual, respectivele proceduri, până în momentul în care respectivul cont încetează să mai
fie nedocumentat.
8. În cazul în care intervine o modificare a circumstanţelor privind un cont cu valoare mare
care duce la asocierea cu contul respectiv a unuia sau a mai multor indicii, prevăzute la pct. 12
al subsecţiunii B, instituţia financiară raportoare trebuie să considere contul drept cont care face
obiectul raportării în legătură cu fiecare jurisdicţie care face obiectul raportării pentru care este
identificat un indiciu, cu excepţia cazului în care aceasta alege să aplice pct. 19 al subsecţiunii B
şi cu privire la respectivul cont se aplică una dintre excepţiile prevăzute la respectivul punct.
9. Instituţia financiară raportoare trebuie să pună în aplicare proceduri prin care să se asigure că
un responsabil pentru relaţii cu clienţii identifică orice modificare a circumstanţelor referitoare
la un cont. De exemplu, în cazul în care responsabilului pentru relaţii cu clienţii i se comunică
faptul că titularul de cont are o nouă adresă de corespondenţă într-o jurisdicţie care face obiectul
raportării, instituţia financiară raportoare are obligaţia de a considera noua adresă drept o
modificare a circumstanţelor şi, în cazul în care aceasta alege să aplice pct. 19 al subsecţiunii B,
este obligată să obţină documentele adecvate din partea titularului contului de persoană fizică
preexistent.
(D)Examinarea conturilor de persoană fizică cu valoare mare preexistente trebuie finalizată până la
31 decembrie 2016. Examinarea conturilor de persoană fizică cu valoare mai mică preexistente
trebuie finalizată până la 31 decembrie 2017.
(E)Orice cont de persoană fizică preexistent, care a fost identificat drept cont ce face obiectul
raportării în temeiul prezentei secţiuni, trebuie considerat drept cont care face obiectul raportării în
toţi anii următori, cu excepţia cazului în care titularul contului de persoană fizică preexistent
încetează să mai fie o persoană care face obiectul raportării.
SECŢIUNEA IV:Proceduri de diligenţă fiscală în ceea ce priveşte conturile de persoană fizică
noi
(A)Următoarele proceduri se aplică în scopul identificării conturilor care fac obiectul
raportării dintre conturile de persoană fizică noi.
1.În ceea ce priveşte conturile de persoană fizică noi, în momentul deschiderii contului,
instituţia financiară raportoare trebuie:
a)să obţină o declaraţie pe propria răspundere, care poate face parte din documentaţia de
deschidere a contului, care permite instituţiei financiare raportoare să stabilească rezidenţa
fiscală/rezidenţele fiscale a/ale titularului contului de persoană fizică nou; şi
b)să confirme caracterul rezonabil al respectivei declaraţii pe propria răspundere pe baza
informaţiilor obţinute de instituţia financiară raportoare în legătură cu deschiderea contului,
inclusiv eventualele documente colectate în conformitate cu măsurile de cunoaştere a
clientelei specifice legislaţiei pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării
terorismului.
(B)În cazul în care prin declaraţia pe propria răspundere se stabileşte că titularul contului de
persoană fizică nou este rezident fiscal într-o jurisdicţie care face obiectul raportării, instituţia
financiară raportoare trebuie să considere contul drept cont care face obiectul raportării.
1. Declaraţia pe propria răspundere trebuie să permită stabilirea rezidenţei fiscale/rezidenţelor
fiscale a/ale titularului contului de persoană fizică nou. În cazul în care prin declaraţia pe
propria răspundere sunt declarate mai multe jurisdicţii de rezidenţă, instituţia financiară
raportoare trebuie să considere contul drept cont care face obiectul raportării pentru fiecare
jurisdicţie care face obiectul raportării.
2. Declaraţia pe propria răspundere a titularului contului de persoană fizică nou este declaraţia
care furnizează statutul acestuia şi orice altă informaţie care poate să fie solicitată în mod
rezonabil de către instituţia financiară raportoare pentru a-şi îndeplini obligaţiile de raportare şi
de diligenţă fiscală, de exemplu, dacă titularul contului de persoană fizică nou are rezidenţa
fiscală într-o jurisdicţie care face obiectul raportării.
3.Cu privire la conturile de persoană fizică noi, declaraţia pe propria răspundere a
titularului contului de persoană fizică nou este valabilă doar dacă este semnată sau
confirmată în alt mod de către acesta, este datată cel mai târziu cu data primirii şi conţine
următoarele date despre titularul contului de persoană fizică nou:
a)numele şi prenumele;
b)adresa de rezidenţă/domiciliu;
c)jurisdicţia/jurisdicţiile de rezidenţă pentru scopuri fiscale;
d)numărul/numerele de identificare fiscală cu privire la fiecare jurisdicţie care face obiectul
raportării; şi
e)data naşterii.
Declaraţia pe propria răspundere poate să fie precompletată de instituţia financiară
raportoare astfel încât să cuprindă informaţiile despre titularul contului de persoană fizică
nou, cu excepţia jurisdicţiilor în care îşi are rezidenţele fiscale, în afară de cele care există
deja în registrele acesteia.
4.Dacă titularul contului de persoană fizică nou este rezident fiscal într-o jurisdicţie care
face obiectul raportării, declaraţia pe propria răspundere trebuie să includă:
a)numărul/numerele de identificare fiscală al/ale titularului contului de persoană fizică nou
pentru fiecare jurisdicţie care face obiectul raportării, sub rezerva pct. 1 din subsecţiunea D
din secţiunea I; şi
b)data naşterii.
5. Declaraţia pe propria răspundere poate să fie furnizată în orice modalitate şi sub orice formă
(de exemplu, electronic, în format pdf. sau sub forma unui document scanat). Dacă declaraţia pe
propria răspundere este furnizată electronic, sistemul electronic trebuie să asigure faptul că
informaţiile primite sunt informaţiile trimise şi trebuie să documenteze toate sesiunile de acces
ale utilizatorului care au ca rezultat trimiterea, reînnoirea sau modificarea declaraţiei pe propria
răspundere. În plus, designul şi funcţionarea sistemului electronic, inclusiv procedurile de acces,
trebuie să asigure faptul că persoana care accesează sistemul şi furnizează declaraţia pe propria
răspundere este persoana menţionată în aceasta şi trebuie să fie capabilă să furnizeze, la cerere,
o copie pe suport hârtie a tuturor declaraţiilor pe propria răspundere furnizate electronic.
6. Declaraţia pe propria răspundere a titularului contului de persoană fizică nou poate fi
semnată (sau confirmată în alt mod) de un reprezentant legal, împuternicit, curator, tutore sau în
orice altă calitate legală a acestuia. Instituţia financiară raportoare obţine şi verifică informaţiile
şi documentele corespunzătoare cu privire la identitatea reprezentantului, natura şi limitele
reprezentării.
7. În cazul în care declaraţia pe propria răspundere este confirmată, această confirmare este
cuprinsă de instituţia financiară raportoare într-o evidenţă care să poată demonstra, în mod
credibil, că declaraţia pe propria răspundere a fost confirmată. Instituţia financiară raportoare
păstrează această evidenţă în scopuri de audit, pe lângă declaraţia pe propria răspundere
furnizată.
(C)_
1.În cazul în care intervine o modificare a circumstanţelor cu privire la un cont de
persoană fizică nou în urma căreia instituţia financiară raportoare cunoaşte sau are
motive să cunoască faptul că declaraţia pe propria răspundere iniţială este incorectă sau
nu mai este de încredere, instituţia financiară raportoare nu se poate baza pe declaraţia pe
propria răspundere iniţială. În acest caz, instituţia financiară raportoare trebuie să
obţină:
a)fie o declaraţie pe propria răspundere valabilă, care să stabilească rezidenţa fiscală/
rezidenţele fiscale a/ale titularului contului de persoană fizică nou;
b)fie o explicaţie rezonabilă şi documente aferente (dacă este cazul) care să confirme
valabilitatea declaraţiei pe propria răspundere iniţială. Instituţia financiară raportoare trebuie
să păstreze o copie sau o consemnare a unei astfel de explicaţii şi a documentelor aferente.
2. Instituţia financiară raportoare trebuie să deţină procedurile necesare prin care să se asigure
că orice modificare, care reprezintă o modificare a circumstanţelor, este identificată de instituţia
financiară raportoare.
3. Instituţia financiară raportoare trebuie să notifice orice persoană care furnizează o declaraţie
pe propria răspundere asupra obligaţiei acestei persoane de a înştiinţa instituţia financiară
raportoare asupra oricărei modificări de circumstanţe.
4. O modificare a circumstanţelor încetează valabilitatea declaraţiei pe propria răspundere cu
privire la informaţiile care nu mai sunt corecte sau nu mai sunt de încredere, până când
respectivele informaţii sunt actualizate.
5. Declaraţia pe propria răspundere îşi pierde valabilitatea la data la care instituţia financiară
raportoare care deţine declaraţia cunoaşte sau are motive să cunoască că circumstanţele s-au
schimbat. Instituţia financiară raportoare poate să decidă să considere că o persoană are acelaşi
statut pe care l-a avut înainte de modificarea circumstanţelor până la expirarea a 90 de zile
calendaristice de la data la care declaraţia pe propria răspundere îşi pierde valabilitatea ca
urmare a modificării circumstanţelor, până la data la care valabilitatea declaraţiei este
confirmată sau până la data la care se obţine o nouă declaraţie.
6. Instituţia financiară raportoare poate să se bazeze pe declaraţia pe propria răspundere a
titularului contului de persoană fizică nou fără să fie obligată să examineze posibilele modificări
de circumstanţe care pot afecta valabilitatea declaraţiei, în afară de situaţia în care se află în
posesia unor documente care o pot face să cunoască sau să aibă motive să cunoască faptul că
aceste circumstanţe s-au schimbat.
7. Dacă instituţia financiară raportoare nu poate să obţină o confirmare a valabilităţii declaraţiei
iniţiale sau o declaraţie valabilă în termenul de 90 de zile calendaristice de la data la care
declaraţia pe propria răspundere îşi pierde valabilitatea ca urmare a modificării circumstanţelor,
instituţia financiară raportoare trebuie să considere titularul contului de persoană fizică nou ca
fiind rezident al jurisdicţiei în care acesta a declarat că este rezident în declaraţia iniţială şi în
jurisdicţia în care acesta ar putea fi rezident ca urmare a modificării circumstanţelor.
8. Instituţia financiară raportoare poate să reţină declaraţia pe propria răspundere în original, în
copie certificată sau copie simplă (inclusiv microfişă, document scanat electronic sau alte
metode similare de stocare electronică), conform procedurilor interne proprii.
9. Orice document care este stocat electronic trebuie să fie disponibil pe suport hârtie, la cerere.
10. Instituţia financiară raportoare poate să considere o declaraţie pe propria răspundere a
titularului contului de persoană fizică nou ca fiind valabilă, chiar dacă acea declaraţie conţine o
eroare neimportantă, dacă instituţia financiară raportoare deţine suficiente documente la dosar
pentru a acoperi informaţiile lipsă din declaraţia pe propria răspundere.
11. Instituţia financiară raportoare poate să obţină o declaraţie pe propria răspundere furnizată
de client fie pentru toate conturile, fie pentru fiecare cont în parte, în scopul îndeplinirii
procedurilor speciale de diligenţă fiscală prevăzute la subsecţiunea A din secţiunea VII. Cu
toate acestea, instituţia financiară raportoare poate să se bazeze pe declaraţia pe propria
răspundere furnizată de un client pentru un alt cont dacă ambele conturi sunt considerate un
singur cont în scopul îndeplinirii procedurilor speciale de diligenţă fiscală prevăzute la
subsecţiunea A din secţiunea VII.
12. Instituţiile financiare raportoare pot să utilizeze prestatori de servicii în scopul îndeplinirii
obligaţiilor de raportare şi de diligenţă fiscală. Instituţia financiară raportoare poate să
folosească documentele obţinute de prestatorii de servicii pentru a-şi îndeplini obligaţiile de
raportare şi de diligenţă fiscală, iar obligaţiile de raportare şi de diligenţă fiscală rămân în
sarcina instituţiei financiare raportoare.
13. Instituţia financiară raportoare poate să se bazeze pe documentele colectate de un agent,
inclusiv un consilier de fonduri pentru fonduri mutuale, fonduri speculative sau un grup privat
de investiţii al instituţiei financiare raportoare.
14. Instituţia financiară raportoare care obţine un cont de la un predecesor sau cedent în cazul
unei fuziuni sau absorbţii de conturi cu titlu oneros trebuie să se bazeze în general pe
documentele valabile, inclusiv pe o declaraţie pe propria răspundere valabilă, sau pe copii de pe
aceste documente valabile obţinute de predecesor sau cesionar.
15. Instituţia financiară raportoare care obţine un cont printr-o fuziune sau absorbţie de conturi
cu titlu oneros de la o altă instituţie financiară raportoare care a finalizat toate procedurile de
diligenţă fiscală prevăzute la secţiunile II-VII cu privire la conturile cesionate trebuie să se
bazeze, în general, pe documentaţia de stabilire a statutului titularului contului de persoană
fizică nou aparţinând predecesorului sau cesionarului până la momentul în care cunoaşte sau are
motive să cunoască faptul că declaraţia pe propria răspundere iniţială este incorectă sau a
intervenit o modificare a circumstanţelor, potrivit pct. 1 din anexa nr. 2.
16. La deschiderea contului, odată ce instituţia financiară raportoare a obţinut declaraţia pe
propria răspundere care îi permite să stabilească rezidenţa fiscală/rezidenţele fiscale a/ale
titularului contului de persoană fizică nou, trebuie să confirme caracterul rezonabil al unei astfel
de declaraţii, pe baza unor informaţii obţinute la deschiderea contului, inclusiv orice documente
colectate în conformitate cu măsurile de cunoaştere a clientelei specifice legislaţiei pentru
prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, acestea reprezentând "testul
de rezonabilitate".
17. Caracterul rezonabil al declaraţiei pe propria răspundere este confirmat dacă pe parcursul
procedurilor de deschidere de cont şi cu ocazia examinării informaţiilor obţinute la momentul
deschiderii contului, inclusiv orice documente colectate în conformitate cu măsurile de
cunoaştere a clientelei specifice legislaţiei pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi
finanţării terorismului, instituţia financiară raportoare nu cunoaşte sau nu are motive să
cunoască faptul că declaraţia pe propria răspundere este incorectă sau nu este de încredere.
18. În cazul unei declaraţii pe propria răspundere care nu trece testul de rezonabilitate, instituţia
financiară raportoare face demersuri ca, pe parcursul procedurilor de deschidere de cont, să
obţină o declaraţie pe propria răspundere valabilă sau o explicaţie rezonabilă şi documentele
aferente, dacă este cazul, care să confirme caracterul rezonabil al declaraţiei pe propria
răspundere, situaţie în care trebuie să păstreze o copie sau o consemnare a unei astfel de
explicaţii şi a documentelor aferente.
19. În cazul în care o persoană fizică care este titular de cont indică într-o declaraţie pe propria
răspundere că nu are rezidenţă fiscală, instituţia financiară raportoare are obligaţia de a confirma
caracterul rezonabil al declaraţiei pe propria răspundere pe baza altor documente, inclusiv orice
documentaţie colectată în conformitate cu legislaţia pentru prevenirea şi combaterea spălării
banilor şi finanţării terorismului. În cazul în care instituţia financiară raportoare nu obţine o
explicaţie rezonabilă cu privire la caracterul rezonabil al declaraţiei pe propria răspundere,
instituţia financiară raportoare nu se poate baza pe aceasta şi trebuie să obţină o nouă declaraţie
pe propria răspundere valabilă de la titularul de cont.
SECŢIUNEA V:Proceduri de diligenţă fiscală în ceea ce priveşte conturile de entitate
preexistente
Următoarele proceduri se aplică în scopul identificării conturilor care fac obiectul raportării dintre
conturile de entitate preexistente.
(A)Conturi de entitate care nu fac obiectul obligaţiei de examinare, identificare sau raportare.
Cu excepţia cazului în care instituţia financiară raportoare decide altfel, fie cu privire la toate
conturile de entitate preexistente, fie separat, cu privire la orice grup clar identificat de astfel
de conturi, un cont de entitate preexistent cu un sold agregat sau o valoare agregată a contului
care nu depăşeşte, la data de 31 decembrie 2015, echivalentul în lei a 250.000 USD nu face
obiectul obligaţiei de examinare, identificare sau raportare drept un cont care face obiectul
raportării, până în momentul în care soldul agregat sau valoarea agregată a contului depăşeşte
cuantumul respectiv în ultima zi din orice an calendaristic ulterior.
În cazul în care instituţia financiară raportoare alege să nu aplice excepţia prevăzută în paragraful
anterior, atunci toate conturile de entitate preexistente trebuie examinate în conformitate cu
procedurile prevăzute la subsecţiunea D.
(B)Conturi de entitate care fac obiectul examinării. Conturile de entitate preexistente care
trebuie examinate în conformitate cu procedurile prevăzute la subsecţiunea D sunt:
a)un cont de entitate preexistent cu un sold sau o valoare agregată a contului care depăşeşte
echivalentul în lei a 250.000 USD la data de 31 decembrie 2015; şi
b)un cont de entitate preexistent care nu depăşeşte echivalentul în lei a 250.000 USD, la data de 31
decembrie 2015, dar cu un sold sau o valoare agregată a contului care depăşeşte acest cuantum în
ultima zi din orice an calendaristic ulterior.
(C)Conturi de entitate care fac obiectul obligaţiei de raportare. În ceea ce priveşte conturile de
entitate preexistente prevăzute la subsecţiunea B, sunt considerate drept conturi care fac
obiectul raportării numai:
a)conturile care sunt deţinute de una sau mai multe entităţi care sunt persoane care fac obiectul
raportării; sau
b)conturile care sunt deţinute de una sau mai multe entităţi care sunt ENF (entitate
nonfinanciară) pasive cu una sau mai multe persoane care exercită controlul care sunt
persoane care fac obiectul raportării.
Un cont de entitate preexistent deţinut de o ENF pasivă cu una sau mai multe persoane care
exercită controlul care sunt persoane care fac obiectul raportării trebuie considerat un cont care
face obiectul raportării, chiar dacă entitatea însăşi nu este o persoană care face obiectul raportării
sau niciuna dintre persoanele care exercită controlul asupra ENF pasivă nu este rezidentă a
aceluiaşi stat ca şi ENF pasivă.
(D)Proceduri de examinare pentru identificarea conturilor de entitate care fac obiectul
obligaţiei de raportare. Pentru conturile de entitate preexistente prevăzute la subsecţiunea B,
instituţia financiară raportoare trebuie să aplice procedurile de examinare, prevăzute la pct. 1
şi la pct. 6, pentru a stabili dacă contul este deţinut de una sau mai multe entităţi care sunt
persoane care fac obiectul raportării sau de una sau mai multe entităţi care sunt ENF pasive cu
una sau mai multe persoane care exercită controlul care sunt persoane care fac obiectul
raportării.
1.Să stabilească dacă entitatea este o persoană care face obiectul raportării, după cum
urmează:
a)să examineze informaţiile păstrate în scopuri de reglementare sau de relaţii cu clienţii,
inclusiv informaţii colectate în conformitate cu măsurile de cunoaştere a clientelei
specifice legislaţiei pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării
terorismului, pentru a stabili dacă informaţiile indică faptul că titularul contului de
entitate preexistent este rezident într-o jurisdicţie care face obiectul raportării. În acest
scop, informaţiile care indică faptul că titularul contului de entitate preexistent este
rezident într-o jurisdicţie care face obiectul raportării includ:
(i)un loc de înregistrare ori de constituire într-o jurisdicţie care face obiectul raportării; sau
(ii)o adresă într-o jurisdicţie care face obiectul raportării; sau
(iii)o adresă a unuia sau mai multor fiduciari ai fiduciei/trustului, după caz, într-o jurisdicţie
care face obiectul raportării, în măsura în care această informaţie este disponibilă.
Cu toate acestea, existenţa unui sediu permanent, inclusiv o adresă a unui sediu permanent
sau o sucursală, într-o jurisdicţie care face obiectul raportării nu indică în sine rezidenţa în
scopul raportării.
b)
Dacă informaţiile indică faptul că titularul contului de entitate preexistent este rezident într-o
jurisdicţie care face obiectul raportării, instituţia financiară raportoare trebuie să considere
contul drept cont care face obiectul raportării, cu excepţia cazului în care aceasta obţine o
declaraţie pe propria răspundere din partea titularului contului de entitate preexistent sau
stabileşte, în mod rezonabil, pe baza informaţiilor aflate în posesia sa sau care sunt
disponibile public, că titularul contului de entitate preexistent nu este o persoană care face
obiectul raportării.
2. Informaţiile "disponibile public" includ informaţiile publicate de către o autoritate publică
dintr-o jurisdicţie care face obiectul raportării, cum ar fi informaţiile publicate sub formă de
listă care conţine numele şi numerele de identificare ale instituţiilor financiare, informaţiile
dintr-un registru disponibil public, informaţiile raportate pe o piaţă reglementată, orice
clasificare accesibilă public în legătură cu titularul contului de entitate preexistent stabilită pe
baza codurilor standardizate ale activităţilor economice. În acest scop, instituţia financiară
raportoare trebuie să păstreze o consemnare a tipului de informaţie examinată şi data la care
acea informaţie a fost examinată.
3. Declaraţia pe propria răspundere este declaraţia dată de titularul contului de entitate
preexistent care furnizează statutul acestuia şi orice altă informaţie care poate să fie solicitată în
mod rezonabil de instituţia financiară raportoare pentru a-şi îndeplini obligaţiile de raportare şi
de diligenţă fiscală, cum ar fi, dacă titularul contului de entitate preexistent are rezidenţa fiscală
într-o jurisdicţie care face obiectul raportării sau dacă titularul contului de entitate preexistent
este o ENF pasivă.
4.Declaraţia pe propria răspundere este valabilă doar dacă este semnată sau confirmată în
alt mod de către reprezentantul legal, împuternicitul, curatorul, tutorele sau în orice altă
calitate legală al titularului contului de entitate preexistent, este datată cel mai târziu în
ziua primirii şi conţine informaţiile despre titularul contului de entitate preexistent
referitoare la:
a)nume;
b)adresă;
c)rezidenţa fiscală/rezidenţele fiscale; şi
d)numărul/numerele de identificare fiscală din fiecare jurisdicţie care face obiectul
raportării.
Declaraţia pe propria răspundere poate să fie precompletată de instituţia financiară
raportoare astfel încât să includă informaţiile despre titularul contului de entitate
preexistent, cu excepţia rezidenţei fiscale/rezidenţelor fiscale, în măsura în care acestea sunt
deja disponibile în registrele sale. Instituţia financiară raportoare obţine şi verifică
informaţiile şi documentele corespunzătoare cu privire la identitatea reprezentantului,
natura şi limitele reprezentării.
5.O declaraţie pe propria răspundere cu privire la conturile preexistente ale entităţii
poate, de asemenea, să conţină statutul titularului contului de entitate preexistent. În acest
caz, statutul acestuia poate să fie unul dintre următoarele:
a)instituţie financiară:
(i)entitate de investiţii prevăzută la lit. b), pct. 17, subsecţiunea A din secţiunea VIII;
(ii)altă instituţie financiară;
b)ENF:
(i)societate care este pe o piaţă reglementată sau un afiliat al unei societăţi care este pe o
piaţă reglementată;
(ii)entitate guvernamentală;
(iii)organizaţie internaţională;
(iv)ENF activă, alta decât cea prevăzută la pct. (i)-(iii) de mai sus;
(v)ENF pasivă, în afară de entitatea de investiţii prevăzută la lit. b), pct. 17, subsecţiunea A
din secţiunea VIII.
6.Să stabilească dacă entitatea este o ENF pasivă cu una sau mai multe persoane care
exercită controlul care sunt persoane care fac obiectul raportării.
Cu privire la titularul contului de entitate preexistent, inclusiv o entitate care este o persoană
care face obiectul raportării, instituţia financiară raportoare trebuie să stabilească dacă
titularul contului de entitate preexistent este o ENF pasivă cu una sau mai multe persoane care
exercită controlul care sunt persoane care fac obiectul raportării. În cazul în care oricare dintre
persoanele care exercită controlul asupra unei ENF pasive este o persoană care face obiectul
raportării, atunci contul trebuie considerat drept un cont care face obiectul raportării, chiar
dacă persoana care exercită controlul este rezidentă în aceeaşi jurisdicţie ca ENF pasivă. În
cursul stabilirii acestor elemente, instituţia financiară raportoare trebuie să respecte
următoarele orientări în ordinea cea mai adecvată a circumstanţelor:
a)să stabilească dacă titularul contului de entitate preexistent este o ENF pasivă. În scopul de
a stabili dacă titularul contului de entitate preexistent este o ENF pasivă, instituţia financiară
raportoare trebuie să obţină o declaraţie pe propria răspundere din partea titularului contului
de entitate preexistent pentru a stabili statutul acestuia, cu excepţia cazului în care există
informaţii aflate în posesia sa sau disponibile public, pe baza cărora poate stabili în mod
rezonabil că titularul contului de entitate preexistent este o ENF activă sau o instituţie
financiară, alta decât o entitate de investiţii prevăzută la lit. b), pct. 17, subsecţiunea A din
secţiunea a VIII-a care nu este o instituţie financiară dintr-o jurisdicţie participantă; sau
b)să stabilească persoanele care exercită controlul asupra titularului contului de entitate
preexistent. În scopul stabilirii persoanelor care exercită controlul asupra titularului contului
de entitate preexistent, instituţia financiară raportoare se poate baza pe informaţiile colectate
şi păstrate în conformitate cu măsurile de cunoaştere a clientelei specifice legislaţiei pentru
prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului;
c)să stabilească dacă o persoană care exercită controlul asupra unei ENF pasive este o
persoană care face obiectul raportării. Pentru a stabili dacă o persoană care exercită
controlul asupra unei ENF pasive este o persoană care face obiectul raportării, instituţia
financiară raportoare se poate baza pe:
(i)informaţii colectate şi păstrate în conformitate cu măsurile de cunoaştere a clientelei
specifice legislaţiei pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării
terorismului, în cazul contului de entitate preexistent deţinut de una sau mai multe ENF cu
un sold sau o valoare agregată care nu depăşeşte echivalentul în lei a 1.000.000 USD; sau
(ii)o declaraţie pe propria răspundere din partea titularului contului de entitate preexistent
sau a persoanei care exercită controlul, care poate fi furnizată în aceeaşi declaraţie a
titularului contului de entitate preexistent privind statutul său, referitoare la jurisdicţia/
jurisdicţiile în care persoana care exercită controlul are rezidenţa fiscală.
7.Declaraţia pe propria răspundere este valabilă doar dacă este semnată sau confirmată în
alt mod de către persoana care exercită controlul sau de către reprezentantul legal,
împuternicitul, curatorul, tutorele sau în orice altă calitate legală al titularului contului de
entitate preexistent sau al persoanei care exercită controlul, este datată cel mai târziu în
ziua primirii şi conţine următoarele informaţii despre fiecare persoană care exercită
controlul:
a)nume;
b)adresă;
c)rezidenţă fiscală/rezidenţele fiscale;
d)numărul/numerele de identificare fiscală cu privire la fiecare jurisdicţie care face obiectul
raportării; şi
e)data naşterii.
8.Cerinţele pentru valabilitatea declaraţiilor pe propria răspundere în legătură cu
conturile de persoană fizică noi, prevăzute la pct. 3-6 subsecţiunea B şi la pct. 4-9
subsecţiunea C din secţiunea IV, sunt aplicabile şi pentru valabilitatea declaraţiilor pe
propria răspundere în legătură cu conturile de entitate preexistente.
Cerinţele privind procedura de remediere a erorilor din declaraţiile pe propria răspundere în
legătură cu conturile de persoană fizică noi şi cerinţa de a obţine declaraţii pe propria
răspundere pentru fiecare cont în parte şi documentele colectate de alte persoane, prevăzute la
pct. 10-14 de la subsecţiunea C din secţiunea IV, sunt aplicabile şi pentru declaraţiile
referitoare la conturile de entitate preexistente.
9. Dacă există cerinţa obţinerii unei declaraţii pe propria răspundere şi aceasta nu este obţinută
în legătură cu o persoană care exercită controlul asupra unei ENF pasive, instituţia financiară
raportoare trebuie să se bazeze pe indiciile prevăzute la pct. 12 de la subsecţiunea B din
secţiunea III, pe care le deţine în evidenţele sale pentru persoanele care exercită controlul,
pentru a determina dacă sunt persoane care fac obiectul raportării.
10. Dacă instituţia financiară raportoare nu are niciunul dintre aceste indicii în evidenţele sale,
atunci nu se impune nicio acţiune suplimentară până când nu intervine o modificare a
circumstanţelor care să aibă ca rezultat unul sau mai multe indicii cu privire la persoana care
exercită controlul şi care are legătură cu respectivul cont.
(E)Calendarul punerii în aplicare a examinării şi procedurile suplimentare aplicabile
conturilor de entitate preexistente
1. Examinarea conturilor de entitate preexistente cu un sold sau o valoare agregată a contului
care depăşeşte, la data de 31 decembrie 2015, echivalentul în lei a 250.000 USD trebuie
finalizată până la data de 31 decembrie 2017.
2. Examinarea conturilor de entitate preexistente cu un sold sau o valoare agregată a contului
care nu depăşeşte la data de 31 decembrie 2015 echivalentul în lei a 250.000 USD, dar
depăşeşte cuantumul respectiv la data de 31 decembrie a unui an ulterior, trebuie finalizată în
anul calendaristic următor anului în care soldul sau valoarea agregată a contului depăşeşte acest
cuantum.
3. În cazul în care intervine o modificare a circumstanţelor cu privire la un cont de entitate
preexistent în urma căreia instituţia financiară raportoare cunoaşte sau are motive să cunoască
faptul că declaraţia pe propria răspundere sau alte documente asociate cu un cont sunt incorecte
sau nu sunt de încredere, instituţia financiară raportoare trebuie să stabilească din nou statutul
contului în conformitate cu procedurile prevăzute la subsecţiunea D din prezenta secţiune.
Procedurile speciale de diligenţă fiscală prevăzute la subsecţiunea A din secţiunea VII aplicabile
documentelor justificative se aplică, de asemenea, şi oricărei alte documentaţii pe care se
bazează procedurile prevăzute la subsecţiunea D.
4.Instituţia financiară raportoare trebuie să aplice următoarele proceduri cel târziu în
ultima zi a anului calendaristic relevant sau a altei perioade de raportare adecvate sau cel
târziu în 90 de zile calendaristice de la descoperirea modificării circumstanţelor cu privire
la contul de entitate preexistent:
a)pentru a determina dacă titularul contului de entitate preexistent este o persoană care face
obiectul raportării, instituţia financiară raportoare trebuie să obţină fie o declaraţie pe propria
răspundere, fie documente care să dovedească valabilitatea declaraţiei pe propria răspundere
sau a documentelor iniţiale. De asemenea, instituţia financiară raportoare trebuie să păstreze
noua declaraţie pe propria răspundere sau documentele noi în copie certificată sau copie
simplă, conform procedurilor interne proprii. În cazul în care instituţia financiară raportoare
nu poate să obţină o declaraţie pe propria răspundere nouă sau să confirme valabilitatea
declaraţiei pe propria răspundere sau a documentelor iniţiale, trebuie să trateze titularul
contului de entitate preexistent ca fiind rezident al jurisdicţiei care face obiectul raportării în
care titularul contului de entitate preexistent a declarat că este rezident în declaraţia iniţială,
dar şi în jurisdicţia care face obiectul raportării în care titularul contului de entitate preexistent
ar putea fi rezident ca urmare a modificării circumstanţelor;
b)pentru a determina dacă titularul contului de entitate preexistent este o instituţie financiară,
o ENF activă sau o ENF pasivă, instituţia financiară raportoare trebuie să obţină documente
suplimentare sau o declaraţie pe propria răspundere pentru a stabili statutul titularului contului
de entitate preexistent drept o ENF activă sau o instituţie financiară. În cazul în care instituţia
financiară raportoare nu poate să obţină documentele suplimentare sau declaraţia pe propria
răspundere, trebuie să trateze titularul contului de entitate preexistent drept ENF pasivă;
c)pentru a determina dacă persoana care exercită controlul asupra unei ENF pasive este o
persoană care face obiectul raportării, instituţia financiară raportoare trebuie să obţină fie o
declaraţie pe propria răspundere nouă, fie documente care să dovedească valabilitatea
declaraţiei pe propria răspundere sau a documentelor iniţiale. De asemenea, instituţia
financiară raportoare trebuie să păstreze noua declaraţie pe propria răspundere sau
documentele noi, în copie certificată sau copie simplă, conform procedurilor interne proprii.
În cazul în care instituţia financiară raportoare nu poate să obţină o declaraţie pe propria
răspundere nouă sau să confirme valabilitatea declaraţiei pe propria răspundere sau a
documentelor iniţiale, aceasta trebuie să se bazeze pe indiciile descrise la pct. 12 subsecţiunea
B din secţiunea III pe care le deţine în registrele sale pentru o astfel de persoană care exercită
controlul pentru a determina dacă este o persoană care face obiectul raportării.
SECŢIUNEA VI:Proceduri de diligenţă fiscală în ceea ce priveşte conturile de entitate noi
Următoarele proceduri se aplică în scopul identificării conturilor care fac obiectul raportării dintre
conturile de entitate noi.
Pentru conturile de entitate noi, instituţia financiară raportoare trebuie să aplice următoarele
proceduri de examinare, prevăzute la pct. 1 şi pct. 2, pentru a stabili dacă contul este deţinut de una
sau mai multe persoane care fac obiectul raportării sau de ENF pasive cu una sau mai multe persoane
care exercită controlul care sunt persoane care fac obiectul raportării:
1.să stabilească dacă entitatea este o persoană care face obiectul raportării, sens în care
instituţia financiară trebuie:
a)să obţină o declaraţie pe propria răspundere, care poate face parte din documentaţia de
deschidere a contului, care permite instituţiei financiare raportoare să stabilească rezidenţa
fiscală/rezidenţele fiscale a/ale titularului contului de entitate nou şi să confirme caracterul
rezonabil al respectivei declaraţii pe propria răspundere pe baza informaţiilor obţinute de
instituţia financiară raportoare în legătură cu deschiderea contului, inclusiv eventualele
documente colectate în conformitate cu măsurile de cunoaştere a clientelei specifice legislaţiei
pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. În cazul în care
entitatea certifică faptul că nu are rezidenţă fiscală, instituţia financiară raportoare se poate baza
pe adresa sediului principal al entităţii pentru a stabili rezidenţa titularului contului de entitate
nou;
b)să considere contul drept cont care face obiectul raportării dacă declaraţia pe propria
răspundere indică faptul că titularul contului de entitate nou este rezident într-o jurisdicţie care
face obiectul raportării, cu excepţia cazului în care aceasta stabileşte în mod rezonabil, pe baza
informaţiilor aflate în posesia sa sau care sunt disponibile public, astfel cum sunt definite la pct.
2, subsecţiunea D din secţiunea V, că titularul contului de entitate nou nu este o persoană care
face obiectul raportării în legătură cu respectiva jurisdicţie care face obiectul raportării;
2.să stabilească dacă entitatea este o ENF pasivă cu una sau mai multe persoane care
exercită controlul care sunt persoane care fac obiectul raportării. Cu privire la titularul
contului de entitate nou, inclusiv o entitate care este o persoană care face obiectul raportării,
instituţia financiară raportoare trebuie să stabilească dacă titularul contului de entitate nou
este o ENF pasivă cu una sau mai multe persoane care exercită controlul care sunt persoane
care fac obiectul raportării. În cazul în care oricare dintre persoanele care exercită controlul
asupra unei ENF pasive este o persoană care face obiectul raportării, atunci contul trebuie
considerat drept un cont care face obiectul raportării. În cursul stabilirii acestor elemente,
instituţia financiară raportoare trebuie să respecte orientările de la lit. a)-c) în ordinea cea
mai adecvată circumstanţelor:
a)să stabilească dacă titularul contului de entitate nou este o ENF pasivă. În acest scop, instituţia
financiară raportoare trebuie să se bazeze pe o declaraţie pe propria răspundere din partea
titularului contului de entitate nou pentru a stabili statutul acestuia, cu excepţia cazului în care
există informaţii aflate în posesia sa sau disponibile public, astfel cum sunt definite la pct. 2,
subsecţiunea D din secţiunea V, pe baza cărora poate stabili în mod rezonabil că titularul
contului de entitate nou este o ENF activă sau o instituţie financiară, alta decât o entitate de
investiţii prevăzută la lit. b), pct. 17, subsecţiunea A din secţiunea a VIII-a care nu este o
instituţie financiară dintr-o jurisdicţie participantă. În cazul în care instituţia financiară
raportoare nu poate determina statutul titularului contului de entitate nou ca fiind o ENF activă
sau o instituţie financiară, alta decât o entitate de investiţii prevăzută la lit. b), pct. 17,
subsecţiunea A din secţiunea a VIII-a care nu este o instituţie financiară dintr-o jurisdicţie
participantă, atunci instituţia financiară raportoare trebuie să îl considere pe acesta drept o ENF
pasivă;
b)să stabilească persoanele care exercită controlul asupra unui titular de cont.
În scopul stabilirii persoanelor care exercită controlul asupra unui titular de cont, o instituţie
financiară raportoare se poate baza pe informaţiile colectate şi păstrate în conformitate cu
măsurile de cunoaştere a clientelei specifice legislaţiei pentru prevenirea şi combaterea
spălării banilor şi finanţării terorismului. În cazul în care instituţia financiară raportoare nu are
obligaţia legală de a aplica astfel de proceduri, aceasta aplică proceduri similare în esenţă în
scopul stabilirii persoanelor care exercită controlul.
c)să stabilească dacă o persoană care exercită controlul asupra unei ENF pasive este o persoană
care face obiectul raportării. În acest scop, instituţia financiară raportoare se poate baza pe o
declaraţie pe propria răspundere din partea titularului contului de entitate nou sau a respectivei
persoane care exercită controlul, în conformitate cu prevederile de la lit. c), pct. 6, subsecţiunea
D din secţiunea V;
3. pentru a stabili dacă un cont de entitate nou este deţinut de una sau mai multe entităţi care sunt
persoane care fac obiectul raportării, instituţia financiară raportoare trebuie să urmeze procedurile
de examinare de la pct. 1 în ordinea cea mai adecvată circumstanţelor. În cazul în care un cont de
entitate nou este deţinut de mai multe entităţi, iar oricare dintre aceste entităţi este o persoană care
face obiectul raportării atunci contul trebuie tratat drept cont care face obiectul raportării;
4.prevederile referitoare la declaraţia pe propria răspundere aplicabile conturilor de
entitate preexistente prevăzute la secţiunea V, subsecţiunea D, pct. 3 sunt aplicabile şi
declaraţiilor pe propria răspundere prevăzute de această secţiune.
De asemenea, instituţia financiară raportoare în cadrul procedurii de deschidere a unui cont se
poate baza pe declaraţia pe propria răspundere furnizată de un client pentru un alt cont al său,
astfel cum este prevăzut la pct. 11, subsecţiunea C din secţiunea IV;
5. la deschiderea contului, odată ce instituţia financiară raportoare a obţinut declaraţia pe propria
răspundere care îi permite să stabilească rezidenţa fiscală/rezidenţele fiscale ale titularului de cont,
instituţia financiară raportoare trebuie să confirme caracterul rezonabil al unei astfel de declaraţii
în conformitate cu prevederile de la pct. 16-18, subsecţiunea C din secţiunea IV;
6. declaraţia pe propria răspundere poate să fie precompletată de instituţia financiară raportoare
astfel încât să includă informaţiile despre titularul contului de entitate nou, cu excepţia rezidenţei
fiscale/rezidenţelor fiscale, în măsura în care acestea sunt deja în registrele sale;
7.cerinţele pentru valabilitatea declaraţiilor pe propria răspundere în legătură cu conturile
de persoană fizică noi, prevăzute la pct. 3-6, subsecţiunea B şi la pct. 4-9, subsecţiunea C din
secţiunea IV, sunt aplicabile şi pentru valabilitatea declaraţiilor pe propria răspundere în
legătură cu conturile de entitate noi.
Cerinţele privind procedura de remediere a erorilor din declaraţiile pe propria răspundere în
legătură cu conturile de persoană fizică noi şi cerinţa de a obţine declaraţii pe propria
răspundere pentru fiecare cont în parte şi documentele colectate de alte persoane, prevăzute la
pct. 10-14 de la subsecţiunea C din secţiunea IV, sunt aplicabile şi pentru declaraţiile referitoare
la conturile de entitate noi;
8. în cazul în care intervine o modificare a circumstanţelor cu privire la un cont de entitate nou în
urma căreia instituţia financiară raportoare cunoaşte sau are motive să cunoască faptul că
declaraţia pe propria răspundere sau alte documente asociate contului sunt incorecte sau nu mai
sunt de încredere, instituţia financiară raportoare trebuie să stabilească din nou statutul contului în
conformitate cu procedurile prevăzute la pct. 3 şi pct. 4, subsecţiunea E de la secţiunea V.
SECŢIUNEA VII:Proceduri speciale de diligenţă fiscală
Prezenta secţiune conţine proceduri speciale de diligenţă fiscală pe care instituţiile financiare
raportoare trebuie să le aplice în plus faţă de procedurile generale de diligenţă fiscală prevăzute în
secţiunea II şi faţă de oricare alte proceduri specifice de diligenţă fiscală aplicabile conturilor păstrate
de acestea. Aceste proceduri reprezintă măsurile de încredere aplicabile declaraţiei pe propria
răspundere şi documentelor justificative, o procedură de diligenţă fiscală alternativă pentru
contractele de asigurare cu valoare de răscumpărare şi pentru contractele cu rentă viageră deţinute de
beneficiarii persoane fizice şi, pentru agregarea conturilor, şi normele de conversie a monedei.
(A)Utilizarea declaraţiilor pe propria răspundere şi a documentelor justificative. Prezenta
subsecţiune conţine măsurile de încredere aplicabile declaraţiei pe propria răspundere şi
documentelor justificative.
1. Instituţia financiară raportoare nu se poate baza pe o declaraţie pe propria răspundere sau pe
documente justificative în cazul în care instituţia financiară raportoare cunoaşte sau are motive
să cunoască faptul că declaraţia pe propria răspundere sau documentele justificative sunt
incorecte sau nu mai sunt de încredere.
2. Instituţia financiară raportoare cunoaşte sau are motive să cunoască faptul că declaraţia pe
propria răspundere sau documentele justificative sunt incorecte sau nu mai sunt de încredere
dacă deţine date cu privire la faptele sau afirmaţiile dintr-o declaraţie pe propria răspundere sau
din alte documente, inclusiv informaţiile deţinute de responsabilul pentru relaţia cu clienţii, dacă
este cazul, care sunt de natură să determine instituţia financiară raportoare să nu mai considere
de încredere informaţiile primite. Instituţia financiară raportoare nu se poate baza pe o declaraţie
pe propria răspundere a titularului de cont, dacă declaraţia sau documentele justificative sunt
incorecte sau contrazic declaraţia persoanei care face obiectul raportării cu privire la statutul
acesteia. Instituţia financiară raportoare, în baza furnizării de către titularul de cont sau persoana
care exercită controlul a unor documente eliberate în temeiul unei scheme de investiţii pentru
cetăţenie sau de rezidenţă, are îndoieli cu privire la rezidenţa fiscală (rezidenţele fiscale) a (ale)
unui titular de cont sau unei persoane care exercită controlul în legătură cu faptul că o astfel de
persoană solicită rezidenţa într-o jurisdicţie.
3.Măsuri de încredere aplicabile declaraţiei pe propria răspundere:
a)instituţia financiară raportoare cunoaşte sau are motive să cunoască faptul că o
declaraţie pe propria răspundere furnizată de o persoană este incorectă sau nu mai este
de încredere dacă:
(i)declaraţia este incompletă cu privire la oricare dintre elementele declaraţiei pe propria
răspundere care sunt relevante pentru afirmaţiile făcute de persoana respectivă;
(ii)declaraţia conţine orice informaţii contradictorii cu afirmaţiile persoanei respective; sau
(iii)instituţia financiară raportoare deţine informaţii aferente altui cont care diferă de
afirmaţiile persoanei respective;
(iv)instituţia financiară raportoare deţine informaţii privind obligativitatea emiterii
numărului de identificare fiscală (NIF) tuturor rezidenţilor fiscali de către jurisdicţia care
face obiectul raportării, iar declaraţia nu conţine NIF;
b)instituţia financiară raportoare care recurge la un furnizor de servicii pentru examinarea şi
păstrarea declaraţiilor pe propria răspundere este considerată a cunoaşte sau a avea motive să
cunoască faptele cunoscute de furnizorul de servicii.
4.Măsuri de încredere aplicabile documentelor justificative:
a)instituţia financiară raportoare poate să nu se bazeze pe documentele justificative furnizate
de o persoană dacă documentele justificative nu stabilesc în mod rezonabil identitatea
persoanei care prezintă documentele justificative;
b)instituţia financiară raportoare poate să nu se bazeze pe documentele justificative
dacă:
(i)acestea conţin informaţii care se contrazic cu afirmaţiile persoanei cu privire la statutul
acesteia;
(ii)instituţia financiară raportoare are informaţii provenite de la alt cont care sunt în
contradicţie cu statutul persoanei; sau
(iii)documentele justificative nu conţin informaţiile necesare pentru a stabili statutul unei
persoane;
c)instituţia financiară raportoare nu este obligată să se bazeze pe o situaţie financiară auditată
pentru a stabili dacă un titular de cont realizează un anumit prag de active. Dacă instituţia
financiară raportoare alege să se bazeze pe situaţia financiară, aceasta cunoaşte sau are motive
să cunoască faptul că statutul declarat nu mai este de încredere sau este incorect doar dacă
activele totale din situaţia financiară a titularului de cont nu se încadrează în pragurile admise
sau notele explicative la situaţia financiară arată că titularul contului nu este eligibil pentru
statutul declarat;
d)dacă instituţia financiară raportoare alege să se bazeze pe o situaţie financiară auditată
pentru a stabili dacă titularul de cont este o ENF activă, trebuie să examineze bilanţul şi
contul de profit şi pierdere pentru a determina dacă titularul contului realizează pragurile de
venit şi de active prevăzute la lit. a), pct. 9, subsecţiunea D din secţiunea VIII şi notele
explicative la situaţiile financiare pentru a descoperi dacă există vreun criteriu care să indice
faptul că titularul contului este o instituţie financiară;
e)dacă instituţia financiară raportoare alege să se bazeze pe o situaţie financiară auditată
pentru a stabili statutul titularului de cont care nu presupune îndeplinirea de către titularul de
cont a unui anumit prag de venituri sau de active, aceasta trebuie să examineze doar notele
explicative la situaţia financiară pentru a determina dacă aceasta justifică statutul declarat.
Dacă instituţia financiară raportoare nu alege să se bazeze pe o situaţia financiară auditată
pentru a stabili statutul titularului de cont (spre exemplu, pentru că deţine alte documente care
stabilesc statutul titularului de cont), instituţia financiară raportoare nu trebuie să efectueze o
analiză independentă a situaţiei financiare doar pentru că a obţinut situaţia financiară auditată
în cursul procedurii de deschidere de cont sau al altor proceduri.
f)instituţia financiară raportoare nu este obligată să se bazeze pe actele de constituire pentru a
stabili dacă entitatea are un anume statut. Cu toate acestea, dacă instituţia financiară
raportoare alege să facă acest lucru, aceasta trebuie să examineze actele de constituire în
măsura în care este necesar pentru a stabili dacă cerinţele aplicabile unui anumit statut sunt
îndeplinite şi dacă aceste acte sunt valabile, fără a fi nevoită să analizeze şi restul actelor de
constituire.
5.Limite de a cunoaşte sau a avea motive să cunoască:
a)pentru a stabili dacă instituţia financiară raportoare care păstrează un cont de entitate
preexistent cunoaşte sau are motive să cunoască faptul că statutul aplicat entităţii este incorect
sau nu este de încredere, aceasta trebuie să verifice doar informaţiile care contrazic statutul
declarat, dacă aceste informaţii sunt cuprinse în dosarul principal al clientului, în cele mai
recente declaraţii pe propria răspundere, în documentele justificative, în cel mai recent
contract de deschidere de cont şi în cea mai recentă documentaţie cu privire la măsurile de
cunoaştere a clientelei specifice legislaţiei pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi
finanţării terorismului sau cu privire la alte scopuri de reglementare;
b)instituţia financiară raportoare care păstrează mai multe conturi pentru o singură persoană
cunoaşte sau are motive să cunoască dacă statutul persoanei respective este incorect în baza
informaţiilor deţinute pentru un alt cont al persoanei respective, doar în măsura în care
conturile trebuie să fie agregate în temeiul subsecţiunii C din prezenta secţiune sau să fie
considerate drept un singur cont în scopul îndeplinirii procedurilor de la pct. 1-4 din prezenta
subsecţiune;
c)instituţia financiară raportoare nu consideră o declaraţie pe propria răspundere sau
documentele justificative ca fiind incorecte doar pentru că a intervenit o schimbare de adresă
în cadrul aceleiaşi jurisdicţii care face obiectul raportării, faţă de prima adresă;
d)instituţia financiară raportoare nu consideră o declaraţie pe propria răspundere sau
documentele justificative ca fiind incorecte doar pentru că descoperă oricare dintre indiciile
prevăzute la lit. b)-d), pct. 12, subsecţiunea B din cadrul secţiunii III, iar aceste indicii
contrazic declaraţia sau documentele justificative.
(A1)Lipsa temporară a declaraţiei pe propria răspundere
În circumstanţe excepţionale în care o instituţie financiară raportoare nu poate obţine o declaraţie
pe propria răspundere în ceea ce priveşte un cont nou în timp util pentru a-şi îndeplini obligaţiile
de diligenţă fiscală şi de raportare cu privire la perioada de raportare în care a fost deschis contul,
instituţia financiară raportoare aplică procedurile de diligenţă fiscală pentru conturile preexistente,
până la obţinerea şi validarea unei astfel de declaraţii pe propria răspundere.
(B)Proceduri alternative pentru conturile financiare deţinute de beneficiari persoane fizice ai
unui contract de asigurare cu valoare de răscumpărare sau ai unui contract de rentă viageră şi
pentru contractele de asigurare cu valoare de răscumpărare de grup sau pentru contractele de
rentă viageră de grup.
1. Instituţia financiară raportoare poate considera că un beneficiar persoană fizică (altul decât
deţinătorul) al unui contract de asigurare cu valoare de răscumpărare sau al unui contract de
rentă viageră care beneficiază de o indemnizaţie de deces nu este o persoană care face obiectul
raportării şi poate considera un astfel de cont financiar ca nefiind un cont care face obiectul
raportării, cu excepţia cazului în care instituţia financiară raportoare are informaţii concrete sau
are motive să cunoască faptul că beneficiarul este o persoană care face obiectul raportării.
2. Instituţia financiară raportoare are motive să cunoască faptul că beneficiarul unui contract de
asigurare cu valoare de răscumpărare sau al unui contract de rentă viageră este o persoană care
face obiectul raportării dacă informaţiile colectate şi asociate respectivului beneficiar conţin
indicii conform celor prevăzute la pct. 12, subsecţiunea B din secţiunea III. În cazul în care o
instituţie financiară raportoare deţine informaţii concrete sau are motive să cunoască faptul că
beneficiarul este o persoană care face obiectul raportării, instituţia financiară raportoare trebuie
să respecte procedurile de la subsecţiunea B din secţiunea III.
3.Instituţia financiară raportoare poate considera un cont financiar care constă în
participaţia de care beneficiază un membru în cadrul unui contract de asigurare cu
valoare de răscumpărare de grup sau al unui contract de rentă viageră de grup drept un
cont financiar care este un cont care nu face obiectul raportării, până la data la care suma
respectivă trebuie plătită angajatului/deţinătorului unui certificat sau beneficiarului, în
cazul în care contul financiar care constă în participaţia de care beneficiază un membru în
cadrul unui contract de asigurare cu valoare de răscumpărare de grup sau al unui
contract de rentă viageră de grup îndeplineşte următoarele cerinţe:
a)contractul de asigurare cu valoare de răscumpărare de grup sau contractul de rentă viageră
de grup îi este emis unui angajator şi asigură cel puţin 25 de angajaţi/deţinători de certificate;
b)angajatul/deţinătorul/ii de certificate au dreptul să beneficieze de orice valoare înscrisă în
contract în legătură cu participaţia lor şi să numească beneficiari pentru indemnizaţia plătibilă
la decesul angajatului; şi
c)suma agregată plătibilă oricărui angajat/deţinător de certificat sau beneficiar nu depăşeşte
echivalentul în lei a 1.000.000 USD.
4.Termenul "Contract de asigurare cu valoare de răscumpărare de grup" înseamnă un
contract de asigurare cu valoare de răscumpărare care:
a)asigură persoanelor fizice care sunt afiliate prin intermediul unui angajator, al unei
organizaţii profesionale, al unui sindicat ori al altei asociaţii sau grupări; şi
b)impune plata unei prime pentru fiecare membru al grupului (sau membru al unei categorii
din cadrul grupului), care este stabilită fără a lua în considerare caracteristicile individuale de
sănătate, altele decât vârsta, genul şi obiceiurile legate de fumat ale respectivului membru al
grupului (sau ale categoriei de membri).
5. Termenul "Contract de rentă viageră de grup" înseamnă un contract de rentă viageră în care
creditorii sunt persoane fizice care sunt afiliate prin intermediul unui angajator, al unei
organizaţii profesionale, al unui sindicat ori al altei asociaţii sau grupări.
(C)Norme privind agregarea soldurilor conturilor şi conversia monetară
1.Agregarea conturilor de persoană fizică şi a conturilor de entitate se realizează astfel:
a)instituţia financiară raportoare are obligaţia de a agrega sau de a lua în considerare toate
conturile financiare administrate de către aceasta sau de o entitate afiliată, dar numai în
măsura în care sistemele informatice ale instituţiei financiare raportoare arată o legătură între
conturile financiare prin referire la un element de date, cum ar fi numărul de client sau
numărul/numerele de identificare fiscală, şi permite agregarea soldurilor sau a valorii
conturilor;
b)fiecărui titular al unui cont financiar deţinut în comun i se atribuie soldul sau valoarea
integrală a contului financiar deţinut în comun în scopul aplicării cerinţelor privind agregarea.
2. În scopul stabilirii soldului sau a valorii agregate a conturilor financiare deţinute de o
persoană, pentru a stabili dacă un cont financiar este un cont cu valoare mare, instituţia
financiară raportoare are, de asemenea, obligaţia ca, pe lângă normele de agregare a conturilor
prevăzute mai sus, în cazul oricăror conturi financiare cu privire la care responsabilul pentru
relaţii cu clienţii cunoaşte sau are motive să cunoască faptul că sunt în mod direct sau indirect
deţinute, controlate sau instituite (altfel decât în capacitate fiduciară) de către aceeaşi persoană,
de a agrega toate conturile respective. Această cerinţă prevede agregarea tuturor conturilor pe
care responsabilul pentru relaţii cu clienţii le-a asociat între ele prin intermediul unui nume, cod
de relaţie, număr de identificare client, numărul/numerele de identificare fiscală sau alt indicator
similar sau pe care responsabilul pentru relaţii cu clienţii le-ar asocia în mod regulat între ele în
temeiul procedurilor instituţiei financiare sau ale departamentului, diviziei sau unităţii cu care
responsabilul pentru relaţii cu clienţii este asociat.
3. Instituţiile financiare raportoare trebuie să folosească sumele echivalente în lei pentru sumele
exprimate în dolari SUA, în vederea stabilirii pragurilor de raportare din prezenta anexă.
Instituţiile financiare raportoare care funcţionează în mai multe state pot să aplice sumele cu
titlu de prag exprimate în dolari SUA, alături de sumele echivalente în alte monede naţionale.
SECŢIUNEA VIII:Definiţiile termenilor
Următorii termeni sunt definiţi în continuare:
(A)Instituţie financiară raportoare
1.Termenul "instituţie financiară raportoare" înseamnă orice instituţie financiară care nu
este o instituţie financiară nonraportoare. Termenul "instituţie financiară" înseamnă:
(i)orice instituţie financiară care este rezidentă în România, dar exclude orice sucursală a
respectivei instituţii financiare care se află în afara teritoriului României; şi
(ii)orice sucursală a unei instituţii financiare care nu este rezidentă în România, în cazul în
care sucursala respectivă se află în România.
2.Termenul "instituţie financiară dintr-o jurisdicţie participantă" înseamnă:
a)orice instituţie financiară care este rezidentă într-o jurisdicţie participantă, dar exclude orice
sucursală a respectivei instituţii financiare care se află în afara teritoriului jurisdicţiei
participante; şi
b)orice sucursală a unei instituţii financiare care nu este rezidentă într-o jurisdicţie
participantă, în cazul în care sucursala respectivă se află într-o jurisdicţie participantă.
3. Instituţia financiară dintr-o jurisdicţie participantă, aşa cum este definită la pct. 2, este
"rezidentă" într-o jurisdicţie participantă dacă este supusă cadrului legal al respectivei jurisdicţii
participante.
4. În cazul în care o/un fiducie/trust, după caz, este o Instituţie financiară, indiferent în ce
jurisdicţie participantă are rezidenţa fiscală, fiducia/trustul este considerat(ă) a se supune
cadrului legal al respectivei jurisdicţii dacă unul sau mai mulţi fiduciari sunt rezidenţi în
respectiva jurisdicţie, cu excepţia cazului în care fiducia/trustul raportează toate informaţiile
altei jurisdicţii participante unde are rezidenţa fiscală, în conformitate cu prezenta anexă cu
privire la conturile care fac obiectul raportării administrate de fiducie/trust.
5.În cazul în care o instituţie financiară, alta în afară de fiducie/trust, după caz, nu are o
rezidenţă fiscală, fie pentru că este considerată ca fiind transparentă din punct de vedere
fiscal sau este localizată într-o jurisdicţie care nu impozitează veniturile, atunci această
instituţie financiară este considerată ca fiind rezidentă a jurisdicţiei participante şi este, în
consecinţă, o instituţie financiară a jurisdicţiei respective dacă:
a)este înfiinţată în baza legilor din jurisdicţia participantă; sau
b)locul conducerii sale efective se află în jurisdicţia participantă; sau
c)se supune supravegherii financiare din jurisdicţia participantă.
6. În cazul în care instituţia financiară, alta decât o fiducie/un trust, după caz, are rezidenţa în
două sau mai multe jurisdicţii participante, această instituţie financiară se supune obligaţiilor de
raportare şi de diligenţă fiscală din jurisdicţia participantă în care îşi administrează contul/
conturile financiar/e.
7. În scopul aplicării procedurilor de diligenţă fiscală şi de raportare prevăzute în prezenta
anexă, termenul "sucursală" înseamnă un loc de afaceri sau un birou al unei instituţii financiare
care este considerat o sucursală în temeiul legislaţiei privind înfiinţarea într-o jurisdicţie sau
care este reglementat în alt mod de legislaţia unei jurisdicţii ca fiind diferită de alte locuri de
afaceri sau birouri sau sucursale ale instituţiei financiare. O sucursală include un loc de afaceri
sau un birou al instituţiei financiare situat într-o jurisdicţie în care instituţia financiară este
rezidentă şi un birou al instituţiei financiare situat într-o jurisdicţie în care instituţia financiară
este înfiinţată. Toate locurile de afaceri sau birourile instituţiei financiare raportoare dintr-o
singură jurisdicţie vor fi considerate drept o singură sucursală.
8. Termenul "instituţie financiară" înseamnă o instituţie de custodie, o instituţie depozitară, o
entitate de investiţii sau o companie de asigurări specificată.
9.Termenul "instituţie de custodie" înseamnă orice entitate care deţine, ca parte
substanţială a activităţii sale, active financiare în contul unor terţi. O entitate deţine, ca
parte substanţială a activităţii sale, active financiare în contul unor terţi dacă venitul brut
al entităţii atribuibil deţinerii de active financiare şi serviciilor financiare conexe este egal
sau mai mare de 20% din venitul brut al entităţii pe perioada cea mai scurtă dintre
următoarele:
a)perioada de trei ani care se încheie la data de 31 decembrie sau în ultima zi a unei perioade
contabile care nu este un an calendaristic dinaintea anului în care se efectuează calculul; sau
b)perioada în cursul căreia entitatea a existat.
10.Termenul "venit atribuibil deţinerii de active financiare şi servicii financiare conexe"
se referă la:
a)onorarii pentru custodia, administrarea contului şi taxe de transfer;
b)comisioanele şi taxele realizate din executarea şi taxarea tranzacţiilor de titluri cu privire la
activele financiare deţinute în custodie;
c)veniturile realizate din extinderea creditului către clienţi cu privire la activele financiare
deţinute în custodie sau obţinute printr-o extindere de credit;
d)venituri realizate pe o plajă de licitare a activelor financiare deţinute în custodie;
e)onorarii pentru furnizarea consultaţiilor financiare în legătură cu activele financiare deţinute
sau susceptibil să fie deţinute în custodie de entitate; şi
f)pentru serviciile de compensare şi decontare.
g)comisioanele şi taxele din deţinerea, transferul şi schimbul de criptoactive relevante păstrate
în custodie.
101. «Testul venitului brut» se referă la toate remuneraţiile pentru activităţile relevante ale unei
entităţi, indiferent dacă această remuneraţie este plătită direct entităţii căreia i se aplică testul
sau unei alte entităţi.
11. Entităţile care păstrează şi administrează active financiare în numele unor terţi, precum
băncile de custodie, brokerii şi depozitarii centrali de valori mobiliare, sunt considerate în
general drept instituţii de custodie. Entităţile care nu deţin active financiare pentru terţi nu sunt
considerate instituţii de custodie.
111. În cazul activelor financiare emise sub forma unui criptoactiv relevant, termenul
«păstrare» include, de asemenea, păstrarea sau administrarea instrumentelor care permit
controlul asupra acestor active (de exemplu, chei private), în măsura în care entitatea are
capacitatea de a gestiona, tranzacţiona sau transfera către terţi activele financiare subiacente în
numele utilizatorului. În consecinţă, o entitate care oferă numai servicii de stocare sau securitate
pentru cheile private ale unor astfel de active financiare nu ar fi considerată o instituţie de
custodie.
12.Termenul «instituţie depozitară» înseamnă orice entitate care:
a)atrage depozite în cadrul obişnuit al activităţii bancare sau al unei activităţi similare; sau
b)deţine, în beneficiul clienţilor, monedă electronică sau monede digitale emise de bănci
centrale.
13.O entitate este considerată a fi implicată în «activităţi bancare sau alte activităţi
similare» dacă, în cadrul obişnuit al activităţii sale cu clienţii, atrage depozite sau alte
investiţii similare de fonduri şi se angajează în mod regulat sau este autorizată să se
angajeze în una sau multe dintre activităţile de mai jos:
a)acordarea de împrumuturi personale, ipotecare, industriale sau de altă natură sau acordarea
altor prelungiri ale creditului;
b)cumpărări, vânzări, reduceri sau negocieri de conturi de creanţe, obligaţii de rate, note,
trate, cecuri, cambii, acceptări sau alte dovezi de îndatorare;
c)emiterea de acreditive şi să negocieze proiectele întocmite în temeiul acestora;
d)furnizarea de servicii de fiducie sau fiduciare;
e)finanţare tranzacţiilor valutare; sau
f)să încheie, să achiziţioneze sau să cedeze contracte de leasing financiar sau active închiriate.
14. O entitate este, de asemenea, considerată o instituţie depozitară dacă deţine produse de
monedă electronică specificate sau monede digitale emise de banca centrală în beneficiul
clienţilor. În majoritatea cazurilor, o astfel de entitate va fi emitentul produselor de monedă
electronică specificate sau al monedelor digitale emise de banca centrală. În ceea ce priveşte
produsele de monedă electronică specificate emise sub forma unui criptoactiv, instituţia
depozitară care deţine un astfel de produs va fi, de obicei, un furnizor de schimb sau de portofel
de criptoactiv.
15. În categoria instituţiilor depozitare definite conform prezentei subsecţiuni se încadrează şi
casele de ajutor reciproc, reglementate potrivit legislaţiei specifice.
16. O instituţie nu este considerată a fi implicată într-o activitate bancară sau în alte activităţi
similare dacă instituţia acceptă depozite de la persoane, doar ca garanţii aferente unei vânzări
sau închirieri de bunuri imobile sau conform unei alte convenţii financiare încheiate între
instituţie şi persoana care deţine depozitul la această entitate.
17.Termenul «entitate de investiţii» înseamnă orice entitate:
a)care desfăşoară, ca activitate principală, una sau mai multe dintre următoarele
activităţi sau operaţiuni pentru sau în numele unui client:
(i)tranzacţii cu instrumente de piaţă monetară (cecuri, certificate de trezorerie, certificate de
depozit, instrumente derivate etc.); schimb valutar; instrumente în materie de schimb
valutar, rata dobânzii şi indici bursieri; titluri de valoare transferabile sau tranzacţii la
termen cu mărfuri;
(ii)administrarea individuală şi colectivă a portofoliului; sau
(iii)care investeşte, administrează sau gestionează în alt mod în numele altor persoane
active financiare, bani (inclusiv monede digitale emise de banca centrală) sau criptoactive
relevante; sau
b)al cărei venit brut provine în principal din activităţi de investire, reinvestire sau
tranzacţionare de active financiare sau criptoactive relevante, în cazul în care entitatea
este administrată de către o altă entitate care este o instituţie depozitară, o Instituţie de
custodie, o companie de asigurări specificată sau o entitate de investiţii, astfel cum sunt
prevăzute la lit. a).
Termenul «client» include participaţia în capitalurile proprii ale unui organism de
plasament colectiv, prin care se consideră că organismul de plasament colectiv îşi
desfăşoară activităţile sau operaţiunile ca activitate comercială. În sensul lit. a) pct. (iii),
termenul «investiţie, administrare sau tranzacţionare» nu cuprinde prestarea de servicii care
efectuează tranzacţii de schimb pentru sau în numele clienţilor.
18.O entitate este administrată de altă entitate dacă entitatea care o administrează
desfăşoară fie direct, fie prin intermediul unui furnizor de servicii, oricare dintre
activităţile sau operaţiunile prevăzute la pct. 17 lit. a) în numele entităţii administrate.
Totuşi, o entitate nu administrează o altă entitate în cazul în care nu are competenţă
discreţionară de a administra în tot sau în parte activele acelei entităţi.
În cazul în care o entitate este administrată de un mix de instituţii financiare, ENF sau de
persoane fizice, entitatea este considerată a fi administrată de o altă entitate care este o
instituţie depozitară, o instituţie de custodie, o companie de asigurări specificată sau o entitate
de investiţii, astfel cum sunt prevăzute la pct. 17 lit. a), dacă una dintre entităţile care o
administrează este o entitate de acest fel.
19.O entitate este considerată a desfăşura ca activitate principală una sau mai multe
dintre activităţile prevăzute la pct. 17 lit. a) sau venitul brut al unei entităţi este atribuibil
în principal activităţilor de investire, reinvestire sau tranzacţionare de active financiare
sau de criptoactive relevante în sensul pct. 17 lit. b), în cazul în care venitul brut al
entităţii atribuibil activităţilor relevante este egal sau mai mare de 50% din venitul brut al
entităţii pe perioada cea mai scurtă dintre următoarele:
a)perioada de trei ani care se încheie la data de 31 decembrie a anului dinaintea anului în care
se efectuează calculul; sau
b)perioada în cursul căreia entitatea a existat.
În sensul pct. 17 lit. a) subpct. (iii) expresia «care investeşte, administrează sau gestionează
în alt mod active financiare, bani sau criptoactive relevante în numele altor persoane» nu
include prestarea de servicii prin care se efectuează tranzacţii de schimb pentru clienţi sau
în numele acestora.
Termenul «entitate de investiţii» nu include o entitate care este o ENF activă, întrucât
entitatea respectivă îndeplineşte oricare dintre criteriile prevăzute la pct. 9 lit. d)-g),
subsecţiunea D.
20.O entitate este considerată a fi o entitate de investiţii dacă funcţionează sau se declară
drept un organism de plasament colectiv, fond mutual, fond tranzacţionat la bursă, fond
de capital privat, fond speculativ, fond cu capital de risc, fond pentru preluări realizate cu
capital împrumutat sau orice alt organism de investiţii similar înfiinţat în baza unei
strategii de investiţii pentru investire, reinvestire sau tranzacţionare de active financiare.
Nu se consideră entitate de investiţii entitatea care se comportă ca o societate de investire,
administrare sau gestionare a drepturilor asupra unor bunuri imobile care nu sunt titluri de
datorie în numele altor persoane, precum o fiducie de investiţii imobiliare.
21. Termenul de entitate de investiţii trebuie interpretat într-o manieră consecventă cu cea
utilizată în definiţia termenului "instituţie financiară" din recomandările Grupului de acţiune
financiară.
22.Termenul «activ financiar» include un titlu de valoare, de exemplu, acţiuni în cadrul
capitalului unei societăţi; participaţii în capitalurile proprii sau dreptul la beneficii în
cadrul unui parteneriat deţinut de mulţi asociaţi sau cotat la bursă sau în cadrul unei
fiducii; bilete la ordin, obligaţiuni sau alte titluri de datorie. De asemenea, termenul «activ
financiar» include drepturi generate de un parteneriat, o marfă, un swap, de exemplu,
swap pe rata dobânzii, swap valutar, swap de bază, rată de dobândă cu plafon maxim,
rată de dobândă cu prag minim, swap pe mărfuri, swap pe acţiuni, swap pe indici bursieri
şi acorduri similare, un contract de asigurare sau un contract de rentă viageră sau orice
dobândă, inclusiv un contract de tip futures sau forward sau o opţiune în legătură cu un
titlu de valoare, un criptoactiv relevant, drepturi generate de un parteneriat, o marfă, un
swap, un contract de asigurare sau un contract de rentă viageră.
Termenul activ financiar nu include drepturile directe asupra unor bunuri imobile, care să nu
fie titluri de datorie.
În fiecare caz, stabilirea dacă un activ este un activ financiar este independentă de forma în
care este emis un astfel de activ. Prin urmare, un activ emis sub forma unui criptoactiv poate
fi simultan un activ financiar.
23. Titlurile de creanţă negociabile care sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată sau pe o
piaţă extrabursieră şi distribuite şi deţinute prin intermediul instituţiilor financiare şi acţiunile
sau titlurile la o fiducie de investiţii imobiliare sunt considerate în general active financiare.
24. Termenul "companie de asigurări specificată" înseamnă orice entitate care este o companie
de asigurări sau societatea holding a unei companii de asigurări reglementată ca o societate de
asigurări în temeiul Legii nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de
asigurare şi reasigurare, cu modificările şi completările ulterioare, care emite sau este obligată
să efectueze plăţi cu privire la un contract de asigurare cu valoare de răscumpărare sau la un
contract de rentă viageră.
25.O companie de asigurări este o entitate:
a)al cărei venit brut, spre exemplu, veniturile din primele brute şi din investiţiile brute,
asociate cu asigurarea, reasigurarea, şi contractul cu rentă viageră, depăşeşte 50% din venitul
total brut din anul calendaristic imediat precedent; sau
b)a cărei valoare agregată a activelor asociate cu asigurarea, reasigurarea şi contractele cu
rentă viageră depăşeşte 50% din totalul activelor în orice moment pe durata anului
calendaristic anterior.
26. Majoritatea companiilor de asigurări de viaţă sunt considerate în general companii de
asigurare specificate. Entităţile care nu emit contracte de asigurare cu valoare de răscumpărare
sau contracte cu rentă viageră şi nici nu sunt obligate să facă plăţi cu privire la acestea nu sunt
considerate a fi companii de asigurare specificate.
27. Activităţile de constituire de rezerve ale unei companii de asigurare nu determină
considerarea companiei drept o instituţie de custodie, o instituţie depozitară sau o entitate de
investiţii.
28.Termenul «monedă electronică (produs de monedă electronică specificat) » înseamnă
orice produs care este:
a)o reprezentare digitală a unei singure monede fiduciare;
Se va considera că un produs reprezintă şi reflectă digital valoarea monedei fiduciare în
care este exprimat. În consecinţă, un produs care reflectă valoarea mai multor monede sau
active nu este un produs de monedă electronică specificat.
b)emis la primirea de fonduri în scopul efectuării de operaţiuni de plată;
Actul de «emitere» se interpretează ca incluzând activitatea de punere la dispoziţie a valorii
stocate preplătite şi a mijloacelor de plată în schimbul fondurilor. În acest sens, pot fi
«emise» atât produse stocate electronic, cât şi produse stocate magnetic, inclusiv conturi de
plată online şi carduri fizice care utilizează tehnologia benzii magnetice. În plus, acest
alineat prevede că produsul trebuie emis în scopul efectuării tranzacţiilor de plată.
c)reprezentat de o creanţă asupra emitentului exprimată în aceeaşi monedă fiduciară;
În acest sens, o «creanţă» include orice creanţă monetară împotriva emitentului, reflectând
valoarea monedei fiduciare reprezentată de produsul de monedă electronică emis clientului.
d)acceptat ca plată de către o persoană fizică sau juridică, alta decât emitentul; şi
Valoarea monetară stocată pe instrumente preplătite specifice, concepute pentru a răspunde
unor nevoi precise care pot fi utilizate numai într-un mod limitat, deoarece permit
deţinătorului de monedă electronică să achiziţioneze bunuri sau servicii numai în incinta
emitentului de monedă electronică sau în cadrul unei reţele limitate de furnizori de servicii
în temeiul unui acord comercial direct cu un emitent profesionist sau deoarece pot fi
utilizate numai pentru a achiziţiona o gamă limitată de bunuri sau servicii, nu sunt
considerate produse de monedă electronică specificate.
e)în temeiul cerinţelor de reglementare aplicabile emitentului, rambursabil în orice
moment şi la valoarea nominală pentru aceeaşi monedă fiduciară, la cererea
deţinătorului produsului.
În acest sens, «aceeaşi» monedă fiduciară se referă la moneda fiduciară pentru care
produsul monetar electronic este o reprezentare digitală. Atunci când se procedează la o
răscumpărare, se recunoaşte că emitentul poate deduce din suma de răscumpărare orice
comisioane sau costuri de tranzacţie.
Termenul «monedă electronică (produs de monedă electronică specificat) » nu include un
produs creat cu unicul scop de a facilita transferul de fonduri de la un client la o altă
persoană în conformitate cu instrucţiunile clientului. Un produs nu este creat cu unicul scop
de a facilita transferul de fonduri dacă, pe parcursul desfăşurării normale a activităţii
entităţii care efectuează transferul, fie fondurile legate de produsul respectiv sunt deţinute
mai mult de 60 de zile de la primirea instrucţiunilor de facilitare a transferului, fie, în cazul
în care nu se primesc instrucţiuni, fondurile legate de produsul respectiv sunt deţinute mai
mult de 60 de zile de la primirea fondurilor.
Termenul «monedă electronică (produs de monedă electronică specificat) » exclude acele
produse care sunt create exclusiv pentru a facilita un transfer de fonduri în conformitate cu
instrucţiunile unui client şi care nu pot fi utilizate pentru a stoca valoare.
29. Termenul «monedă fiduciară» înseamnă moneda oficială a unei jurisdicţii, emisă de o
jurisdicţie sau de o bancă centrală sau de o autoritate monetară desemnată de o jurisdicţie,
reprezentată de bancnote sau monede fizice sau de monede în diferite forme digitale, printre
care rezerve bancare şi monedele digitale emise de banca centrală, printre care rezerve bancare,
moneda băncii comerciale, produse de monedă electronică şi monedele digitale emise de banca
centrală.
30. Termenul «monedă digitală emisă de banca centrală» înseamnă orice monedă fiduciară
digitală emisă de o bancă centrală sau de o altă autoritate monetară.
31. Termenul «criptoactiv» înseamnă criptoactiv în sensul definiţiei prevăzute la art. 3 alin. (1)
pct. 5 din Regulamentul (UE) 2023/1.114.
32. Termenul «criptoactiv care face obiectul raportării sau criptoactiv relevant» înseamnă orice
criptoactiv care nu este o monedă digitală emisă de banca centrală, un produs de monedă
electronică specificată sau orice criptoactiv în privinţa căruia furnizorul de servicii de
criptoactive raportor stabilit în mod corespunzător că nu poate fi utilizat în scopuri de plată sau
de investiţii.
33.Termenul «tranzacţie de schimb» înseamnă orice:
a)schimb între criptoactivele relevante şi monedele fiduciare; şi
b)schimb între una sau mai multe forme de criptoactive relevante.
(B)Instituţie financiară nonraportoare
1.Termenul "instituţie financiară nonraportoare" înseamnă orice instituţie financiară
care este:
a)o entitate guvernamentală, o organizaţie internaţională sau o bancă centrală, în afară
de situaţiile care:
(i)se referă la o plată care derivă dintr-o obligaţie care incumbă în legătură cu o activitate
financiară comercială de tipul celor desfăşurate de o companie de asigurări specificată, de o
instituţie de custodie sau de o instituţie depozitară; sau
(ii)se referă la activitatea de menţinere a monedei digitale emise de banca centrală pentru
titularii de cont care nu sunt instituţii financiare, entităţi guvernamentale, organizaţii
internaţionale sau bănci centrale.
b)un fond de pensii cu participare largă; un fond de pensii cu participare restrânsă; un fond de
pensii al unei entităţi guvernamentale, al unei organizaţii internaţionale sau al unei bănci
centrale; sau un emitent de carduri de credit calificat;
c)orice altă entitate care prezintă un risc scăzut de a fi utilizată pentru evaziune fiscală care
are caracteristici similare în mod substanţial cu oricare dintre entităţile prevăzute la lit. a) şi
b), cu condiţia ca statutul respectivei entităţi drept instituţie financiară nonraportoare să nu
aducă atingere prevederilor art. 62 alin. (1) şi (2) şi art. 291 alin. (4);
d)un organism de plasament colectiv exceptat; sau
e)o fiducie, în măsura în care fiduciarul este o instituţie financiară raportoare şi raportează
toate informaţiile în conformitate cu secţiunea I cu privire la toate conturile fiduciei care fac
obiectul raportării.
2.Termenul "entitate guvernamentală" înseamnă Guvernul României sau al unei alte
jurisdicţii, orice subdiviziune politică a României sau a unei alte jurisdicţii care include un
stat, o provincie, un judeţ sau o localitate. De asemenea, înseamnă orice organism sau
agenţie deţinut/ă integral de România sau de o altă jurisdicţie ori de una sau mai multe
dintre subdiviziunile sus-menţionate, fiecare reprezentând o entitate guvernamentală.
Această categorie este alcătuită din părţi integrante, entităţi controlate şi subdiviziuni
politice ale României sau ale unei alte jurisdicţii:
a)O "parte integrantă" a României sau a unei alte jurisdicţii înseamnă orice persoană,
organizaţie, agenţie, birou, fond, organism public sau alt organism, oricare ar fi denumirea sa,
care constituie o autoritate administrativă a României sau a unei alte jurisdicţii. Veniturile
nete ale autorităţii administrative trebuie să fie creditate contului propriu al acesteia sau altor
conturi ale României sau al unei alte jurisdicţii şi nicio parte a acestora nu trebuie să revină în
beneficiul vreunei persoane private. O parte integrantă nu include nicio persoană fizică ce este
un membru al Guvernului, funcţionar sau administrator care acţionează cu titlu privat sau
personal;
b)O "entitate controlată" înseamnă o entitate care este, formal, separată de România
sau de altă jurisdicţie sau care constituie, în alt mod, o entitate juridică separată, cu
condiţia ca:
(i)entitatea să fie deţinută şi controlată, în totalitate, de una sau mai multe entităţi
guvernamentale, direct sau prin intermediul uneia sau al mai multor entităţi controlate;
(ii)veniturile nete ale entităţii să fie creditate contului propriu al acesteia sau altor conturi
ale uneia sau ale mai multor entităţi guvernamentale şi nicio parte a acestora să nu revină în
beneficiul vreunei persoane private; şi
(iii)activele entităţii să revină uneia sau mai multor entităţi guvernamentale în momentul
dizolvării acesteia;
c)Venitul nu revine în beneficiul persoanelor în cazul în care respectivele persoane sunt
beneficiarii-ţintă ai unui program guvernamental, iar activităţile din cadrul programului sunt
desfăşurate pentru publicul larg în interes general sau se referă la administrarea unei părţi a
Guvernului. Cu toate acestea, sub rezerva dispoziţiilor anterioare, se consideră că venitul
revine în beneficiul persoanelor în cazul în care este obţinut din folosirea unei entităţi
guvernamentale pentru a desfăşura o activitate comercială, cum ar fi o activitate bancară
comercială, care furnizează servicii financiare persoanelor.
3.Termenul "organizaţie internaţională" înseamnă orice organizaţie internaţională ori
agenţie sau organism deţinut în totalitate de aceasta. Această categorie include orice
organizaţie interguvernamentală (inclusiv o organizaţie supranaţională) care:
(i)este alcătuită în primul rând din guverne;
(ii)are în vigoare un acord privind sediul sau un acord în mod fundamental similar cu
România; şi
(iii)al cărei venit nu revine în beneficiul unor persoane private.
4. În România, termenul "bancă centrală" înseamnă Banca Naţională a României, astfel cum
este definită de prevederile art. 1 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a
României, cu modificările şi completările ulterioare.
5.Termenul "fond de pensii cu participare largă" înseamnă un fond instituit pentru a
furniza beneficii cu titlu de pensie, indemnizaţii de invaliditate sau de deces sau orice
combinaţie a acestora către beneficiari care sunt actuali sau foşti angajaţi sau persoanele
desemnate de către respectivii angajaţi ai unuia sau ai mai multor angajatori în schimbul
unor servicii prestate, cu condiţia ca fondul:
a)să nu aibă un singur beneficiar cu dreptul la mai mult de 5% din activele fondului. În cazul
în care fondul este compartimentat în subfonduri care funcţionează în practică ca produse de
pensii separate, inclusiv prin segregarea activelor, riscurilor şi veniturilor atribuite acestor
subfonduri, testul dacă un singur beneficiar are dreptul la mai mult de 5% din activele
fondului trebuie aplicat la nivelul fiecărui subfond;
b)să fie autorizat şi să raporteze informaţii autorităţilor fiscale; şi
c)să îndeplinească cel puţin una dintre următoarele cerinţe:
(i)fondul este, în general, scutit de la plata impozitului pe veniturile din investiţii sau
impozitarea acestor venituri este amânată sau impozitată cu o cotă redusă, datorită statutului
său de fond de pensii sau regim de pensii;
(ii)fondul primeşte cel puţin 50% din contribuţiile sale totale, altele decât transferurile de
active de la alte regimuri prevăzute la pct. 5-7 din prezenta subsecţiune sau din conturile de
pensii prevăzute la lit. a), pct. 19 de la subsecţiunea C, din partea angajatorilor care le
finanţează;
(iii)plăţile sau retragerile din fond sunt permise numai în cazul producerii unor evenimente
determinate legate de pensionare, invaliditate sau deces, cu excepţia plăţilor periodice către
alte fonduri de pensii prevăzute la pct. 5-7 din prezenta subsecţiune şi a conturilor de pensii
prevăzute la lit. a), pct. 19 de la subsecţiunea C sau, în cazul efectuării de plăţi sau de
retrageri înainte de evenimentele determinate, se aplică sancţiuni; sau
(iv)contribuţiile angajaţilor, altele decât anumite contribuţii autorizate la fond sunt limitate
în funcţie de venitul câştigat de angajat sau nu pot depăşi, anual, echivalentul în lei a 50.000
USD, aplicând normele stabilite la subsecţiunea C de la secţiunea a VII-a privind agregarea
soldurilor conturilor şi conversia monetară.
6.Termenul "fond de pensii cu participare restrânsă" înseamnă un fond instituit pentru a
furniza beneficii cu titlu de pensii sau indemnizaţii de invaliditate sau de deces către
beneficiari care sunt actuali sau foşti angajaţi sau persoanele desemnate de către
respectivii angajaţi ai unuia sau ai mai multor angajatori în schimbul unor servicii
prestate, cu următoarele condiţii:
a)fondul să aibă mai puţin de 50 de participanţi;
b)fondul să fie finanţat de unul sau mai mulţi angajatori care nu sunt entităţi de investiţii sau
ENF pasive;
c)contribuţiile angajatului şi ale angajatorului la fond, altele decât transferurile de active din
conturile de pensii prevăzute la lit. a), pct. 20 de la subsecţiunea C, să fie limitate în funcţie de
venitul câştigat şi, respectiv, de remunerarea angajaţilor;
d)participanţii care nu sunt rezidenţi ai României să nu aibă dreptul la mai mult de 20% din
activele fondului; şi
e)fondul să facă obiectul normelor legale în vigoare şi să raporteze informaţii autorităţilor
fiscale.
7. Termenul "fond de pensii al unei entităţi guvernamentale, al unei organizaţii internaţionale
sau al unei bănci centrale" înseamnă un fond instituit de o entitate guvernamentală, o
organizaţie internaţională sau o bancă centrală pentru a furniza beneficii cu titlu de pensii sau
indemnizaţii de invaliditate sau de deces către beneficiari sau participanţi care sunt actuali sau
foşti angajaţi sau persoanele desemnate de către respectivii angajaţi sau care nu sunt actuali sau
foşti angajaţi, dacă respectivele beneficii sunt acordate unor astfel de beneficiari sau participanţi
în schimbul unor servicii personale prestate pentru entitatea guvernamentală, organizaţia
internaţională sau banca centrală respectivă.
8.Termenul "emitent de carduri de credit calificat" înseamnă o instituţie financiară care
îndeplineşte următoarele cerinţe:
a)instituţia financiară este o instituţie financiară doar pentru că este un emitent de carduri de
credit care atrage depozite numai atunci când un client face o plată care depăşeşte soldul
datorat cu privire la card şi plăţile în exces nu sunt restituite imediat clientului; şi
b)anterior datei de 1 ianuarie 2016 sau începând cu această dată, instituţia financiară pune în
aplicare politici şi proceduri fie pentru a împiedica un client de la a face o plată excedentară
care depăşeşte echivalentul în lei a 50.000 USD, fie pentru a asigura faptul că orice plată
excedentară efectuată de un client peste cuantumul respectiv este restituită clientului în
termen de 60 de zile, aplicând, în fiecare caz, normele prevăzute la subsecţiunea C de la
secţiunea a VII-a, privind agregarea conturilor şi conversia monetară. În acest sens, o plată
excedentară a unui client nu se referă la solduri creditoare aferente unor debite contestate, ci
include soldurile creditoare rezultate din restituiri de mărfuri.
9.Termenul "organism de plasament colectiv exceptat" înseamnă o entitate de investiţii
care este reglementată ca organism de plasament colectiv, cu condiţia ca toate drepturile
asupra organismului de plasament colectiv să fie deţinute de către sau prin intermediul
unor persoane fizice sau entităţi care nu sunt persoane care fac obiectul raportării, cu
excepţia unei ENF pasive cu persoane care exercită controlul care sunt persoane care fac
obiectul raportării.
Simplul fapt că organismul de plasament colectiv a emis acţiuni fizice la purtător nu
împiedică o entitate de investiţii care este reglementată ca organism de plasament colectiv să
se încadreze drept organism de plasament colectiv exceptat, în următoarele condiţii:
a)organismul de plasament colectiv să nu fi emis şi să nu emită niciun fel de acţiuni fizice la
purtător ulterior datei de 31 decembrie 2015;
b)organismul de plasament colectiv să retragă toate acţiunile respective în caz de
răscumpărare;
c)organismul de plasament colectiv să îndeplinească procedurile de diligenţă fiscală prevăzute
în secţiunile II-VII şi să raporteze orice informaţii solicitate care trebuie raportate cu privire la
orice astfel de acţiuni atunci când respectivele acţiuni sunt prezentate pentru răscumpărare sau
alte forme de plată; şi
d)organismul de plasament colectiv să fi instituit politici şi proceduri pentru a se asigura că
astfel de acţiuni sunt răscumpărate sau imobilizate cât mai curând posibil şi, în orice caz,
anterior datei de 1 ianuarie 2018.
(C)Cont financiar
1.Termenul "cont financiar" înseamnă un cont administrat de o instituţie financiară şi
include un cont de depozit, un cont de custodie şi:
a)în cazul unei entităţi de investiţii, orice drepturi aferente capitalului sau datoriei
aparţinând instituţiei financiare. Fără a aduce atingere dispoziţiilor anterioare,
termenul "cont financiar" nu include niciun drept aferent capitalului sau datoriei unei
entităţi care este o entitate de investiţii doar din motivul că aceasta:
(i)prestează un serviciu de consiliere în investiţii şi acţionează în numele; sau
(ii)administrează portofolii ale unui client şi acţionează în numele acestuia în scopul
realizării de investiţii, de gestionare sau de administrare a activelor financiare depuse în
numele clientului la o instituţie financiară, alta decât respectiva entitate;
b)în cazul unei instituţii financiare care nu este prevăzută la lit. a), orice drept aferent
capitalului sau datoriei instituţiei financiare, în cazul în care categoria de drepturi a fost
stabilită cu scopul de a evita raportarea în conformitate cu secţiunea I; şi
c)orice contract de asigurare cu valoare de răscumpărare şi orice contract de rentă
viageră emis sau administrat de către o instituţie financiară, altul decât o rentă viageră
imediată, nelegată de investiţii, netransferabilă care îi este emisă unei persoane fizice şi
corespunde unei pensii sau unei indemnizaţii de invaliditate furnizate în cadrul unui
cont care este un cont exclus.
Termenul "cont financiar" nu include niciun cont care este un cont exclus.
Pensia sau indemnizaţia de invaliditate includ indemnizaţiile de pensie sau deces.
O "rentă imediată, nelegată de investiţii, netransferabilă" este un contract cu rentă viageră
netransferabilă care:
(i)nu este un contract cu rentă viageră legat de investiţii;
(ii)este o rentă imediată; şi
(iii)este un contract cu rentă viageră.
Termenul "contract cu rentă viageră legată de investiţii" este un contract cu rentă viageră în
baza căruia beneficiile sau primele sunt modificate astfel încât să reflecte randamentul
investiţiei sau valoarea de piaţă a activelor asociate cu contractul. Termenul "rentă
imediată" înseamnă un contract cu rentă viageră care: (i) este achiziţionat în schimbul unei
singure prime sau rente; (ii) şi nu mai târziu de un an de la data de achiziţionare a
contractului începe efectuarea de plăţi anuale sau mai frecvente, substanţial egale şi
periodice. Termenul "contract cu rentă viageră" înseamnă un contract cu rentă viageră care
prevede plăţi pe timpul vieţii unuia sau mai multor persoane fizice.
2.Termenul «cont de depozit» include orice cont comercial, de debit, de economii, la
termen, de consemnaţiuni sau un cont a cărui existenţă este documentată printr-un
certificat de depozit, de economii, de investiţii, un certificat de îndatorare sau un alt
instrument similar păstrat de o instituţie depozitară. Un cont de depozit include, de
asemenea:
a)o sumă deţinută de o companie de asigurări în temeiul unui contract de investiţii cu garanţie
sau al unui acord similar care are drept scop plata sau creditarea de dobânzi către titular;
b)un cont sau un cont noţional care reprezintă toate monedele electronice deţinute în
beneficiul unui client; precum şi
c)un cont în care se deţin una sau mai multe monede digitale emise de banca centrală în
beneficiul unui client.
Titlurile de creanţă negociabile care sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată sau pe o
piaţă extrabursieră şi distribuite şi deţinute prin intermediul instituţiilor financiare nu sunt
considerate în general conturi de depozit, ci active financiare.
Toate produsele de monedă electronică specificate pe care o entitate le deţine în beneficiul
unui client sunt considerate împreună un cont de depozit al acelui client. În scopul
determinării valorii unui astfel de cont de depozit, o instituţie financiară raportoare este
obligată să cumuleze valoarea tuturor produselor de monedă electronică specificate pe care
titularul de cont le deţine la instituţia financiară raportoare. În mod similar, orice acord prin
care entitatea deţine monedă digitală emisă de banca centrală în beneficiul unui client va fi
considerat un cont de depozit. În cazurile în care un produs de monedă electronică
specificat sau o monedă digitală emisă de banca centrală a fost emis cu titlu de criptoactiv,
se consideră că o entitate deţine un astfel de activ în beneficiul unui client în măsura în care
păstrează sau administrează instrumentele care permit controlul asupra activului (de
exemplu, chei private), iar entitatea are capacitatea de a gestiona, tranzacţiona sau transfera
terţilor activul subiacent în numele unui astfel de client.
3.Termenul «cont de custodie» înseamnă un cont, altul decât un contract de asigurare sau
un contract de rentă viageră, care conţine unul sau mai multe active financiare în
beneficiul altei persoane.
Un acord de păstrare sau administrare în siguranţă a instrumentului care permite controlul
asupra unuia sau mai multor active financiare emise sub forma unui criptoactiv în beneficiul
unei alte persoane este, de asemenea, un cont de custodie, în măsura în care entitatea are
capacitatea de a gestiona, tranzacţiona sau transfera către terţi activele financiare subiacente
în numele persoanei.
4.Termenul «participaţie în capitalurile proprii» înseamnă, în cazul unui parteneriat care
este o instituţie financiară, o participaţie fie la capitalul, fie la profitul parteneriatului. În
cazul unei fiducii care este o instituţie financiară, o participaţie în capitalurile proprii este
considerată a fi deţinută de către orice persoană asimilată unui constituitor sau unui
beneficiar al întregii fiducii sau a unei părţi a acesteia sau a oricărei alte persoane fizice
care exercită un control efectiv definitiv asupra fiduciei.
O persoană care face obiectul raportării va fi considerată beneficiar al unei fiducii dacă
respectiva persoană care face obiectul raportării are dreptul de a primi, direct sau indirect, de
exemplu, prin intermediul unui mandatar, o distribuţie obligatorie sau poate primi, direct sau
indirect, o distribuţie discreţionară din fiducie. Distribuţiile indirecte de către o fiducie pot
apărea atunci când fiducia efectuează plăţi către o terţă parte în beneficiul unei alte persoane.
Distribuţiile indirecte includ, de asemenea, cazurile în care fiducia acordă un împrumut fără
dobândă sau la o rată a dobânzii mai mică decât rata dobânzii de pe piaţă sau în alte condiţii
care nu ţin de principiul valorii de piaţă. În plus, anularea unui împrumut acordat de o fiducie
beneficiarului său constituie o distribuţie indirectă în anul în care împrumutul este anulat. În
toate cazurile de mai sus, persoana care face obiectul raportării va fi persoana care este
beneficiarul fiduciei care primeşte distribuirea indirectă. Un beneficiar care poate primi o
distribuţie discreţionară din fiducie poate să fie considerat doar un beneficiar al fiduciei dacă
această persoană primeşte o distribuţie în cursul anului calendaristic relevant sau al altei
perioade de raportare adecvate, adică fie distribuţia a fost plătită, fie este de plătit.
În cazul în care participaţiile în capitalurile proprii sunt deţinute prin intermediul unei
instituţii de custodie, această instituţie este responsabilă pentru raportare.
5. Termenul "contract de asigurare" înseamnă un contract, altul decât un contract de rentă
viageră, în conformitate cu care emitentul este de acord să plătească o sumă în momentul în care
survine un eveniment asigurat specificat, legat de mortalitate, morbiditate, accident, răspundere
civilă sau pagubă materială afectând o proprietate.
6. Termenul "contract de rentă viageră" înseamnă un contract în conformitate cu care emitentul
este de acord să efectueze plăţi pentru o anumită perioadă de timp, determinată, în totalitate sau
parţial, în funcţie de speranţa de viaţă a uneia sau mai multor persoane fizice. Termenul include,
de asemenea, un contract care este considerat a fi un contract de rentă viageră în conformitate cu
prevederile legale în vigoare din România sau din altă jurisdicţie în care contractul a fost emis şi
în conformitate cu care emitentul este de acord să facă plăţile pentru o perioadă de mai mulţi
ani.
7. Termenul "contract de asigurare cu valoare de răscumpărare" înseamnă un contract de
asigurare, altul decât un contract de reasigurare încheiat între două societăţi de asigurare, care
are o valoare de răscumpărare.
8.Termenul "valoare de răscumpărare" înseamnă valoarea cea mai mare dintre:
(i)suma pe care deţinătorul poliţei de asigurare este îndreptăţit să o primească în cazul
răscumpărării sau rezilierii contractului (calculată fără a scădea eventualele taxe de
răscumpărare sau împrumuturi din poliţă); şi
(ii)suma pe care deţinătorul poliţei de asigurare o poate împrumuta în temeiul contractului sau
în legătură cu acesta.
Fără a aduce atingere dispoziţiilor de mai sus, termenul "valoare de răscumpărare" nu include
o sumă de plătit în temeiul unui contract de asigurare:
a)doar din motivul decesului unei persoane fizice asigurate în temeiul unui contract de
asigurare de viaţă;
b)drept indemnizaţie pentru o daună corporală, o boală sau o altă plată reparatorie pentru o
pierdere economică ce survine în momentul producerii evenimentului asigurat;
c)drept rambursare a unei prime plătite anterior (mai puţin costul taxelor de asigurare, fie că
acestea sunt sau nu efectiv aplicate) în conformitate cu un contract de asigurare (altul decât un
contract de asigurare de viaţă cu componentă de investiţii sau un contract de rentă viageră) ca
urmare a anulării sau a rezilierii contractului, a diminuării expunerii la risc pe parcursul
perioadei în care contractul este efectiv în vigoare ori rezultând din corectarea unei erori de
înscriere sau a unei erori similare cu privire la prima stipulată în contract;
d)drept dividend în beneficiul deţinătorului poliţei de asigurare (în afară de dividendele
transferate la rezilierea contractului), cu condiţia ca respectivele dividende să fie legate de un
contract de asigurare în conformitate cu care singurele indemnizaţii de plătit sunt cele
prevăzute la lit. b); sau
e)drept restituire a unei prime în avans sau a unui depozit de primă pentru un contract
de asigurare a cărui primă trebuie plătită cel puţin o dată pe an, dacă suma
reprezentând prima anticipată sau depozitul de primă nu depăşeşte suma primei anuale
de plată pentru anul următor în temeiul contractului.
În sensul lit. b), termenul "altă plată" nu include nicio indemnizaţie de plătit în temeiul unui
contract de asigurare cu componentă de investiţii. Un "contract de asigurare cu componentă
de investiţii" înseamnă un contract de asigurare în temeiul căruia indemnizaţiile, primele
sau perioada de acoperire sunt ajustate astfel încât să reflecte randamentul investiţiei sau
valoarea de piaţă a activelor asociate cu respectivul contract.
9.Termenul "dividendele unui deţinător al poliţei de asigurare" se referă la orice
dividende sau altă distribuţie similară către deţinători de poliţe de asigurare, incluzând:
a)o sumă plătită sau creditată, inclusiv ca o creştere a indemnizaţiilor, dacă suma de bani nu
este determinată în contract şi depinde mai degrabă de experienţa companiei de asigurări sau
de discreţia conducerii;
b)o reducere a primei care, dacă nu s-ar fi realizat reducerea, trebuia să fie plătită;
c)un fond cu experienţă sau un credit bazat doar pe pretenţiile de experienţă ale
contractului sau ale grupului implicat.
Dividendele unui deţinător de poliţă de asigurare nu pot să depăşească primele plătite
anterior în considerarea contractului, mai puţin suma costului asigurării şi modificărilor
cheltuielilor, chiar dacă se aplică sau nu, pe durata existenţei contractului, şi suma agregată
a oricăror dividende plătite sau creditate anterior cu privire la contract.
Dividendele unui deţinător de poliţă de asigurare nu includ nicio sumă care este de natura
dobânzii care este plătită sau creditată unui titular de contract în măsura în care acea sumă
depăşeşte valoarea minimă a dobânzii necesar a fi creditată cu privire la valorile
contractuale în temeiul legii.
Dividendele unui deţinător al poliţei de asigurare care îndeplinesc toate condiţiile prevăzute
la pct. 8 lit. d) sunt excluse din termenul "valoare de răscumpărare".
10.Microcontractele de asigurare care nu au o valoare de răscumpărare, inclusiv o valoare
de răscumpărare egală cu zero, nu vor fi considerate contracte de asigurare cu valoare de
răscumpărare.
Produsele de investiţii sub formă de asigurare, precum contractele de asigurare de viaţă cu
plasament privat sunt considerate în general contracte de asigurare cu valoare de
răscumpărare.
Termenul "produs de investiţii sub formă de asigurare" include un contract de asigurare ale
cărui active sunt:
a)deţinute într-un cont administrat de o instituţie financiară; şi
b)gestionate în conformitate cu o strategie de investiţii personalizată sau sub controlul sau
influenţa deţinătorului de poliţă, proprietarului sau beneficiarului contractului.
11.Termenul «cont preexistent» înseamnă:
a)un cont financiar administrat de o instituţie financiară raportoare începând cu data de 31
decembrie 2015 sau în cazul în care contul este considerat drept cont financiar exclusiv de la
data intrării în vigoare a reglementărilor cuprinse în prezenta anexă, începând cu data de 31
decembrie 2025;
b)orice cont financiar al unui titular de cont, indiferent de data la care a fost deschis
respectivul cont financiar, în cazul în care:
(i)titularul de cont deţine, de asemenea, la instituţia financiară raportoare sau la o entitate
afiliată acesteia din România un cont financiar care este un cont preexistent în conformitate
cu lit. a);
(ii)instituţia financiară raportoare şi, după caz, entitatea afiliată acesteia din România
tratează atât conturile financiare menţionate anterior, precum şi orice alte conturi financiare
ale titularului de cont care sunt considerate drept conturi preexistente în temeiul lit. b) drept
un singur cont financiar în scopul respectării măsurilor de încredere prevăzute la
subsecţiunea A din secţiunea VII şi în scopul stabilirii soldului sau a valorii oricăruia dintre
conturile financiare, atunci când aplică oricare dintre pragurile referitoare la cont;
(iii)în ceea ce priveşte un cont financiar care face obiectul măsurilor de cunoaştere a
clientelei specifice legislaţiei pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării
terorismului, instituţia financiară raportoare este autorizată să respecte respectivele măsuri
referitoare la contul financiar bazându-se pe aceste măsuri efectuate pentru contul
preexistent prevăzut la lit. a); şi
(iv)deschiderea contului financiar nu implică obligaţia de a furniza informaţii noi,
suplimentare sau modificate de către titularul de cont despre un client, în afara celor
necesare în scopul aplicării art. 62 alin. (1) şi art. 291 alin. (4).
12. Termenul «cont nou» înseamnă un cont financiar administrat de o instituţie financiară
raportoare deschis la data de 1 ianuarie 2016 sau ulterior acestei date ori în cazul în care contul
este considerat drept cont financiar exclusiv de la data intrării în vigoare a reglementărilor
cuprinse în prezenta anexă, la data de 1 ianuarie 2026 sau ulterior acestei date.
13. Termenul "cont de persoană fizică preexistent" înseamnă un cont preexistent deţinut de una
sau mai multe persoane fizice.
14. Termenul "cont de persoană fizică nou" înseamnă un cont nou deţinut de una sau mai multe
persoane fizice.
15. Termenul "cont de entitate preexistent" înseamnă un cont preexistent deţinut de una sau
mai multe entităţi.
16. Termenul "cont cu valoare mai mică" înseamnă un cont de persoană fizică preexistent cu un
sold sau o valoare agregată a contului care, la data de 31 decembrie 2015, nu depăşeşte
echivalentul în lei a 1.000.000 USD.
17.Termenul "cont cu valoare mare" înseamnă un cont de persoană fizică preexistent cu
un sold sau o valoare agregată a contului care depăşeşte, la data de 31 decembrie 2015 sau
la data de 31 decembrie a oricărui an ulterior, echivalentul în lei a 1.000.000 USD.
Din momentul în care un cont devine un cont cu valoare mare, aceasta îşi păstrează acest
statut până la data închiderii şi prin urmare nu mai poate fi considerat un cont cu valoare mai
mică.
18. Termenul "cont de entitate nou" înseamnă un cont nou deţinut de una sau mai multe
entităţi.
19.Termenul "cont exclus" înseamnă oricare dintre următoarele conturi:
a)un cont de pensii;
b)un cont reglementat în alte scopuri decât pentru pensii, care beneficiază de un tratament
fiscal favorabil;
c)un contract de asigurare de viaţă pe o anumită perioadă de timp;
d)un cont de patrimoniu succesoral;
e)un cont escrow;
f)un cont de depozit datorat plăţilor în exces; şi
g)un cont exclus cu risc scăzut de a fi utilizat pentru evaziune fiscală.
Pentru a determina dacă un cont respectă toate cerinţele unei anumite categorii de cont
exclus, instituţia financiară raportoare poate să se bazeze pe informaţiile aflate în posesia
sa, inclusiv informaţiile colectate în urma aplicării măsurilor de cunoaştere a clientelei
specifice legislaţiei pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării
terorismului, sau care sunt disponibile public, conform cărora poate să stabilească în mod
rezonabil că un anume cont este un cont exclus.
20.În ceea ce priveşte pct. 19, lit. a) un cont de pensie este un cont exclus dacă îndeplineşte
cumulativ următoarele cerinţe:
a)contul este reglementat drept cont de pensie cu caracter personal sau face parte dintr-un
plan de pensii reglementat pentru furnizarea de beneficii cu titlu de pensii sau de indemnizaţii,
inclusiv indemnizaţii de invaliditate sau de deces;
b)contul beneficiază de un tratament fiscal favorabil, respectiv contribuţiile în cont care ar
face în mod normal obiectul impozitării sunt deductibile sau excluse din venitul brut al
titularului de cont sau impozitate la o cotă redusă ori impozitarea venitului din investiţii
generat de contul respectiv este amânată sau venitul din investiţii este impozitat la o cotă
redusă;
c)este obligatorie raportarea informaţiilor cu privire la cont către autorităţile fiscale;
d)retragerile sunt condiţionate de atingerea unei vârste de pensionare determinate, de
invaliditate sau deces sau se aplică sancţiuni în cazul retragerilor efectuate înainte de astfel de
evenimente determinate; şi
e)contribuţiile anuale sunt limitate la echivalentul în lei a 50.000 USD sau mai puţin, fie
există o limită maximă de contribuţie pe durata vieţii, egală cu echivalentul în lei a 1.000.000
USD sau inferioară, aplicându-se, în fiecare caz, normele prevăzute la subsecţiunea C de la
secţiunea a VII-a, privind agregarea conturilor şi conversia monetară. Un cont financiar care
îndeplineşte în alt mod cerinţa prezentei litere nu încetează să îndeplinească această cerinţă
numai din cauza faptului că respectivul cont financiar poate primi active sau fonduri virate
din unul sau mai multe conturi financiare care îndeplinesc cerinţele prezentului punct sau ale
pct. 21 sau din unul sau mai multe fonduri de pensii care îndeplinesc cerinţele de la oricare
dintre pct. 5-7 de la subsecţiunea B.
21.În ceea ce priveşte pct. 19, lit. b), contul reglementat în alt scop decât pentru pensii,
care beneficiază de un tratament fiscal favorabil, este considerat cont exclus dacă
îndeplineşte cumulativ următoarele cerinţe:
a)contul este reglementat drept organism de plasament în alte scopuri decât pentru pensie şi
este tranzacţionat în mod regulat pe o piaţă reglementată sau contul este reglementat drept
instrument pentru economii în alte scopuri decât pentru pensie;
b)contul beneficiază de un tratament fiscal favorabil respectiv contribuţiile în cont care ar
face în mod normal obiectul impozitării sunt deductibile sau excluse din venitul brut al
titularului de cont sau impozitate la o cotă redusă ori impozitarea venitului din investiţii
generat de contul respectiv este amânată sau venitul din investiţii este impozitat la o cotă
redusă;
c)retragerile sunt condiţionate de îndeplinirea unor criterii specifice legate de scopul contului
de investiţii sau de economii (de exemplu, acordarea de beneficii medicale sau pentru
educaţie) sau se aplică sancţiuni în cazul unor retrageri efectuate înainte ca aceste criterii să
fie îndeplinite; şi
d)contribuţiile anuale sunt limitate la echivalentul în lei a 50.000 USD sau mai puţin,
aplicându-se normele prevăzute la subsecţiunea C de la secţiunea a VII-a privind agregarea
conturilor şi conversia monetară. Un cont financiar care îndeplineşte în alt mod această
cerinţă nu încetează să îndeplinească această cerinţă numai din cauza faptului că respectivul
cont financiar poate primi active sau fonduri virate din unul sau mai multe conturi financiare
care îndeplinesc cerinţele de la pct. 20 sau de la prezentul punct sau din unul sau mai multe
fonduri de pensii care îndeplinesc cerinţele de la oricare dintre pct. 5-7 de la subsecţiunea B.
22.În ceea ce priveşte pct. 19, lit. c), un contract de asigurare de viaţă pe o perioadă care
urmează să se încheie înainte ca persoana fizică asigurată să împlinească vârsta de 90 de
ani poate fi un cont exclus, cu condiţia ca acest contract să îndeplinească cumulativ
următoarele cerinţe:
a)primele sunt periodice, nu se diminuează în timp, se plătesc cel puţin o dată pe an pe
parcursul perioadei în care contractul este în vigoare sau până în momentul în care persoana
asigurată împlineşte vârsta de 90 de ani, oricare dintre aceste perioade este mai scurtă;
b)nicio persoană nu poate avea acces la valoarea contractului prin retragere, împrumut sau
altfel, fără rezilierea contractului;
c)suma, alta decât o indemnizaţie de deces, care trebuie plătită în cazul anulării sau al
rezilierii contractului nu poate depăşi totalul primelor plătite pentru contract, minus suma
reprezentând taxe aferente mortalităţii, morbidităţii şi cheltuielilor, fie că au fost sau nu
aplicate efectiv, pentru perioada sau perioadele în care contractul este în vigoare şi orice sume
plătite înainte de anularea sau rezilierea contractului; şi
d)contractul nu este deţinut de un cesionar cu titlu oneros.
23. În ceea ce priveşte pct. 19 lit. d), un cont care este deţinut exclusiv de un patrimoniu
succesoral poate fi un cont exclus dacă documentaţia pentru respectivul cont include o copie a
testamentului sau a certificatului de deces al persoanei decedate. În acest sens, instituţia
financiară raportoare trebuie să trateze contul ca având acelaşi statut pe care l-a avut anterior
decesului titularului de cont până la data la care obţine o astfel de copie.
24.În ceea ce priveşte contul prevăzut la pct. 19 lit. e), acesta poate fi un cont exclus dacă
este instituit în legătură cu oricare dintre următoarele elemente:
a)un ordin judecătoresc sau o hotărâre judecătorească;
b)o vânzare, un schimb, închirierea unei proprietăţi imobiliare sau personale, cu
condiţia ca acest cont să îndeplinească următoarele cerinţe:
(i)contul este finanţat exclusiv cu o plată în avans, o sumă reprezentând o plată anticipată
care constituie un acont, o sumă corespunzătoare pentru a asigura o obligaţie direct legată
de tranzacţie sau o plată similară, ori este finanţat cu un activ financiar care este depus în
cont în legătură cu vânzarea, cedarea sau închirierea proprietăţii;
(ii)contul este instituit şi utilizat exclusiv pentru a garanta obligaţia cumpărătorului de a
plăti preţul de achiziţie a proprietăţii, obligaţia vânzătorului de a plăti orice datorie
neprevăzută ori a locatorului sau a locatarului de a plăti orice despăgubiri legate de
proprietatea închiriată, după cum s-a convenit în contractul de închiriere;
(iii)activele contului, inclusiv veniturile câştigate din aceste active vor fi plătite sau altfel
distribuite în beneficiul vânzătorului, cumpărătorului, locatorului sau locatarului, inclusiv în
scopul îndeplinirii unei obligaţii a persoanei respective, atunci când bunul este vândut,
cedat sau predat sau când contractul de închiriere este reziliat;
(iv)contul nu este un cont în marjă sau un cont similar instituit în legătură cu vânzarea sau
tranzacţionarea unui activ financiar; şi
(v)contul nu este asociat unui cont prevăzut la pct. 19 lit. f);
c)obligaţia unei instituţii financiare care achită ratele unui împrumut garantat cu bunuri
imobiliare de a rezerva o parte din plată exclusiv în scopul facilitării plăţii impozitelor sau a
asigurării referitoare la respectivul bun imobiliar la un moment ulterior;
d)obligaţia unei instituţii financiare de a facilita plata impozitelor la un moment ulterior.
e)constituirea sau majorarea capitalului unei societăţi, cu condiţia ca respectivul cont să
îndeplinească următoarele cerinţe:
(i)contul este utilizat exclusiv pentru depunerea capitalului care urmează să fie utilizat în
scopul constituirii sau al majorării capitalului unei societăţi, în conformitate cu dispoziţiile
legale;
(ii)orice cuantumuri deţinute în cont sunt blocate până când instituţia financiară raportoare
obţine o confirmare independentă cu privire la constituirea sau majorarea capitalului;
O «confirmare independentă» înseamnă o confirmare scrisă care atestă constituirea
companiei sau majorarea capitalului, cum ar fi un extras de la registrul comerţului sau o
confirmare din partea avocatului, a notarului sau a altui furnizor de servicii care facilitează
tranzacţia în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(iii)contul este închis sau transformat într-un cont în numele societăţii după constituirea sau
majorarea capitalului;
(iv)toate rambursările rezultate ca urmare a faptului că nu a avut loc constituirea sau
majorarea capitalului, excluzând taxele prestatorului de servicii şi alte taxe similare, sunt
efectuate exclusiv către persoanele care au contribuit cu sumele;
Potrivit subpunctului (iv), taxele prestatorului de servicii şi alte taxe similare includ sumele
plătite avocaţilor, notarilor, birourilor de înregistrare, precum şi alte plăţi necesare pentru a
facilita constituirea sau aportul la capital.
(v)contul nu a fost creat cu mai mult de 12 luni în urmă;
f)un cont de depozit care reprezintă toate monedele electronice (produsele de monedă
electronică specificată) deţinute în beneficiul unui client, în cazul în care soldul agregat
pe o perioadă de 90 de zile la închiderea zilei sau valoarea pe parcursul oricărei
perioade de 90 de zile consecutive ca medie mobilă nu a depăşit 10.000 USD în nicio zi a
anului calendaristic sau a altei perioade de raportare adecvate.
Soldul sau valoarea medie mobilă a contului pe o perioadă de 90 de zile consecutive la
închiderea zilei trebuie determinată pentru fiecare zi în parte şi se obţine prin adăugarea
soldului contului de la sfârşitul fiecărei zile din ultimele 90 de zile consecutive şi împărţirea
sumei obţinute la 90.
25.În ceea ce priveşte pct. 19, lit. f), un cont de depozit datorat plăţilor în exces poate fi un
cont exclus dacă îndeplineşte următoarele cerinţe:
a)contul există numai din motivul că un client face o plată care depăşeşte soldul debitor cu
privire la un card de credit sau la altă facilitate de credit reînnoibilă şi plata excedentară nu
este restituită imediat clientului; şi
b)de la data de 1 ianuarie 2016 sau anterior acestei date, instituţia financiară pune în
aplicare politici şi proceduri, fie pentru a împiedica un client de la a face o plată
excedentară care depăşeşte echivalentul în lei a 50.000 USD, fie pentru a asigura faptul
că orice plată excedentară efectuată de un client şi care depăşeşte cuantumul respectiv
este restituită clientului în termen de 60 de zile, aplicând, în fiecare caz, normele
prevăzute la subsecţiunea C de la secţiunea a VII-a, privind conversia monetară. În
acest sens, o plată excedentară a unui client nu se referă la solduri creditoare aferente
unor debite contestate, dar include soldurile creditoare rezultate din restituiri de
mărfuri.
În acest scop, instituţia financiară raportoare care se constituie după 1 ianuarie 2016 trebuie
să se conformeze cu cerinţa prevăzută la prezenta literă în termen de şase luni după data la
care acea instituţie financiară raportoare a fost constituită.
26. În ceea ce priveşte pct. 19, lit. g), un cont care prezintă un risc scăzut de a fi utilizat pentru
evaziune fiscală poate fi considerat un cont exclus dacă are caracteristici în mod substanţial
similare cu oricare dintre conturile prevăzute la punctele 19-25 de mai sus, cu condiţia ca
statutul respectivului cont drept cont exclus să nu aducă atingere aplicării prevederilor art. 62
alin. (1) şi art. 291 alin. (4).
(D)Cont care face obiectul raportării
1. Termenul "cont care face obiectul raportării" înseamnă un cont financiar care este
administrat de o instituţie financiară raportoare din România şi este deţinut de una sau mai
multe persoane care fac obiectul raportării sau de o ENF pasivă cu una sau mai multe persoane
care exercită controlul care sunt persoane care fac obiectul raportării, cu condiţia ca aceasta să fi
fost identificată ca atare în temeiul procedurilor de diligenţă fiscală prevăzute la secţiunile IIVII.
2.Termenul «persoană care face obiectul raportării» înseamnă o persoană care este
rezidentă într-o jurisdicţie care face obiectul raportării, dar care nu este:
a)o entitate al cărei capital este tranzacţionat în mod regulat pe una sau mai multe pieţe
reglementate;
b)orice entitate care este o entitate afiliată entităţii prevăzute la lit. a);
c)o entitate guvernamentală;
d)o organizaţie internaţională;
e)o bancă centrală; sau
f)o instituţie financiară.
3. Termenul "persoană dintr-o jurisdicţie care face obiectul raportării" înseamnă o persoană
fizică sau o entitate care are rezidenţa în orice altă jurisdicţie, în temeiul legislaţiei fiscale a
respectivei jurisdicţii, sau patrimoniul succesoral al unei persoane decedate care era rezidentă a
oricărei alte jurisdicţii. În acest sens, o entitate precum o societate civilă, o societate cu
răspundere limitată sau o construcţie juridică similară care nu are rezidenţă fiscală este
considerată ca fiind rezidentă în jurisdicţia în care se află sediul conducerii efective.
4.Termenul "jurisdicţie care face obiectul raportării" înseamnă:
a)orice alt stat membru al Uniunii Europene;
b)orice altă jurisdicţie, alta decât statele membre ale Uniunii Europene, astfel cum este
definită la secţiunea 1 paragraful 1 lit. a) din Acordul multilateral al autorităţilor competente
pentru schimb automat de informaţii privind conturi financiare, semnat la Berlin la 29
octombrie 2014, ratificat prin Legea nr. 70/2016, cu care România sau Uniunea Europeană,
după caz, are un acord în vigoare în temeiul căruia există obligaţia respectivei jurisdicţii de a
furniza informaţiile prevăzute la secţiunea 2 pct. 2 din acordul ratificat prin Legea nr. 70/2016
.
5.Termenul "jurisdicţie participantă" cu privire la România înseamnă:
a)orice alt stat membru al Uniunii Europene;
b)orice altă jurisdicţie:
(i)cu care România are un acord în vigoare în temeiul căruia respectiva jurisdicţie va
furniza informaţiile prevăzute la secţiunea I; şi
(ii)care este identificată pe o listă publicată de România şi notificată Comisiei Europene;
c)orice altă jurisdicţie:
(i)cu care Uniunea are un acord în vigoare în temeiul căruia respectiva jurisdicţie va furniza
informaţiile prevăzute la secţiunea I; şi
(ii)care este identificată pe o listă publicată de Comisia Europeană.
6.Termenul "persoane care exercită controlul" înseamnă persoanele fizice care exercită
controlul asupra unei entităţi.
Termenul "persoane care exercită controlul" este echivalent cu termenul "beneficiar real", aşa
cum este definit la art. 4 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării
banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte
normative, cu modificările şi completările ulterioare.
În mod corespunzător, instituţiile financiare raportoare trebuie să se bazeze pe informaţiile
colectate şi păstrate în baza măsurilor de cunoaştere a clientelei specifice legislaţiei pentru
prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, în scopul determinării
persoanelor care exercită controlul unui titular de cont al unui cont de entitate nou, precum şi
al unui cont de entitate preexistent.
Pentru stabilirea sursei fondurilor din contul/conturile deţinut(e) de fiducie, în cazul în care un
constitutor/constitutorii unei fiducii este/sunt o entitate, instituţiile financiare raportoare
trebuie să identifice şi persoanele care exercită controlul constitutorului/constitutorilor şi să le
raporteze drept persoane care exercită controlul fiduciei. Pentru beneficiarul/beneficiarii
fiduciilor care sunt desemnaţi în funcţie de caracteristici sau clasă, instituţiile financiare
raportoare ar trebui să obţină suficiente informaţii despre beneficiar/beneficiari pentru ca
instituţia financiară raportoare să poată să stabilească identitatea beneficiarului/beneficiarilor
la momentul plăţii sau când beneficiarul/beneficiarii intenţionează să-şi exercite drepturile
dobândite. Această ocazie reprezintă o modificare a circumstanţelor şi declanşează
procedurile specifice. Instituţiile financiare raportoare pot asimila beneficiarul/beneficiarii
unei fiducii considerat/consideraţi drept persoană/persoane care exercită controlul unei fiducii
cu beneficiarul/beneficiarii unei fiducii considerat/consideraţi persoană/persoane care face/fac
obiectul raportării a/ale unei fiducii care este o instituţie financiară.
7. Termenul "ENF" înseamnă orice entitate care nu este o instituţie financiară.
8.Termenul "ENF pasivă" înseamnă orice:
a)ENF care nu este o ENF activă; sau
b)o entitate de investiţii prevăzută la lit. b), pct. 17 din subsecţiunea A de mai sus, care nu
este o instituţie financiară dintr-o jurisdicţie participantă.
9.Termenul "ENF activă" înseamnă orice ENF care îndeplineşte oricare dintre
următoarele criterii:
a)mai puţin de 50% din venitul brut al ENF pentru anul calendaristic precedent este venit
pasiv şi mai puţin de 50% din activele deţinute de ENF în cursul anului calendaristic
precedent sunt active care produc sau sunt deţinute pentru a produce venit pasiv;
b)acţiunile ENF sunt tranzacţionate în mod regulat pe o piaţă reglementată sau ENF este o
entitate afiliată unei entităţi ale cărei acţiuni sunt tranzacţionate în mod regulat pe o piaţă
reglementată;
c)ENF este o entitate guvernamentală, o organizaţie internaţională, o bancă centrală sau o
entitate deţinută, în totalitate, de una sau mai multe dintre aceste entităţi;
d)toate activităţile ENF constau, în esenţă, în deţinerea (în totalitate sau parţial) acţiunilor
subscrise emise de una sau mai multe filiale ale căror tranzacţii sau activităţi sunt diferite de
activităţile unei instituţii financiare sau în finanţarea şi prestarea de servicii respectivelor
filiale. Cu toate acestea, o entitate nu are statutul de entitate activă dacă funcţionează (sau se
prezintă) drept un fond de investiţii, cum ar fi un fond de investiţii în societăţi necotate, un
fond cu capital de risc, un fond de achiziţie prin îndatorarea companiei sau orice alt organism
de plasament al cărui scop este de a achiziţiona sau de a finanţa companii şi de a deţine
capital în cadrul respectivelor companii, reprezentând active de capital în scopul unor
investiţii;
e)ENF nu desfăşoară încă activităţi comerciale şi nu a mai desfăşurat niciodată, dar investeşte
capital în active cu intenţia de a desfăşura o activitate comercială, alta decât cea a unei
instituţii financiare, cu condiţia ca ENF să nu se califice pentru această excepţie ulterior datei
la care se împlinesc 24 de luni de la data iniţială a constituirii ENF;
f)ENF nu a fost o instituţie financiară în ultimii 5 ani şi este în proces de lichidare a activelor
sale sau de restructurare, cu intenţia de a continua sau de a relua operaţiunile în alte activităţi
decât cele ale unei instituţii financiare;
g)activităţile ENF constau în principal în finanţare şi operaţiuni de acoperire a riscurilor cu
sau pentru entităţi afiliate care nu sunt instituţii financiare, iar ENF nu prestează servicii de
finanţare sau de acoperire a riscurilor niciunei alte entităţi care nu este o entitate asimilată, cu
condiţia ca grupul din care fac parte respectivele entităţi afiliate să desfăşoare în principal o
activitate diferită de activităţile unei instituţii financiare; sau
h)ENF îndeplineşte toate condiţiile următoare:
(i)este constituită şi îşi desfăşoară activitatea în România sau în altă jurisdicţie de rezidenţă
exclusiv în scopuri religioase, caritabile, ştiinţifice, artistice, culturale, sportive sau
educaţionale; sau este constituită şi îşi desfăşoară activitatea în România sau în altă
jurisdicţie de rezidenţă şi este o organizaţie profesională, o asociaţie de afaceri, o cameră de
comerţ, o organizaţie a muncii, o organizaţie din sectorul agriculturii sau al horticulturii, o
asociaţie civică sau o organizaţie care funcţionează exclusiv pentru promovarea bunăstării
sociale;
(ii)este scutită de impozitul pe venit în România sau în altă jurisdicţie de rezidenţă;
(iii)nu are acţionari sau membri care au drepturi de proprietate sau beneficii legate de
activele sau veniturile sale;
(iv)legislaţia naţională aplicabilă ENF sau a altei jurisdicţii de rezidenţă a ENF ori
documentele de constituire a ENF nu permit ca vreun venit ori vreun activ al ENF să fie
distribuit sau utilizat în beneficiul unei persoane private sau al unei entităţi noncaritabile în
alt mod decât în scopul desfăşurării de activităţi caritabile ale ENF sau drept plată a unor
compensaţii rezonabile pentru servicii prestate ori drept plată reprezentând valoarea justă de
piaţă a proprietăţii pe care ENF a cumpărat-o; şi
(v)legislaţia naţională aplicabilă ENF sau a altei jurisdicţii de rezidenţă a ENF ori
documentele de constituire a ENF impun ca, în momentul lichidării sau dizolvării ENF,
toate activele sale să fie distribuite către o entitate guvernamentală sau altă organizaţie
nonprofit sau să revină Guvernului României sau al altei jurisdicţii de rezidenţă a ENF sau
oricărei subdiviziuni politice a acestora.
10.«Venitul pasiv» include, în general, partea din venitul brut care constă în:
a)dividende;
b)dobânzi şi alte venituri echivalente din punct de vedere economic dobânzilor;
c)chirii şi redevenţe, altele decât chiriile şi redevenţele derivate în urma desfăşurării active a
unei afaceri gestionate, cel puţin parţial, de angajaţii unei ENF;
d)anuităţi;
e)venituri provenite din criptoactive relevante;
f)câştigurile din vânzarea sau tranzacţionarea de active financiare sau criptoactive relevante
care generează venitul pasiv prevăzut mai sus;
g)câştigurile din tranzacţii (inclusiv contracte futures, contracte forward, contracte options şi
tranzacţii similare) de orice active financiare sau criptoactive relevante;
h)câştigurile din diferenţele de curs valutar;
i)venit net din operaţiuni swap; sau
j)sumele primite în baza contractelor de asigurare cu valoare de răscumpărare.
Fără a aduce atingere celor de mai sus, venitul pasiv nu include, în cazul unei ENF care
acţionează în mod regulat ca intermediar în piaţa activelor financiare, niciun venit din orice
tranzacţie desfăşurată în cursul obişnuit al afacerii unui astfel de intermediar.
(E)Diverse
1.Termenul «titular de cont» înseamnă persoana inclusă pe o listă sau identificată drept
titularul unui cont financiar de către instituţia financiară care menţine contul. O
persoană, alta decât o instituţie financiară, care deţine un cont financiar în beneficiul sau
în numele altei persoane, în calitate de agent, custode, mandatar, semnatar, consilier de
investiţii sau intermediar, nu este considerată drept deţinătoare a contului în sensul art. 62
alin. (1) şi art. 291 alin. (4), ci cealaltă persoană este considerată drept titulară a contului.
În acest sens, instituţia financiară raportoare poate să se bazeze pe informaţiile din posesia
sa, inclusiv informaţiile colectate în conformitate cu măsurile de cunoaştere a clientelei
specifice legislaţiei pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării
terorismului, pe baza cărora poate să stabilească în mod rezonabil dacă o persoană
acţionează în beneficiul sau în numele unei alte persoane.
În cazul unui contract de asigurare cu valoare de răscumpărare sau al unui contract de rentă
viageră, titularul de cont este orice persoană care are dreptul să acceseze valoarea de
răscumpărare sau să modifice beneficiarul contractului. În cazul în care nicio persoană nu
poate să aibă acces la valoarea de răscumpărare sau să modifice beneficiarul, titularul de cont
este orice persoană desemnată în calitate de proprietar în contract şi orice persoană cu un
drept la plată în conformitate cu termenii contractuali. La scadenţa unui contract de asigurare
cu valoare de răscumpărare sau a unui contract de rentă viageră, fiecare persoană care are
dreptul să primească o plată în conformitate cu contractul este considerată ca fiind un titular
de cont.
Persoanele care au dreptul de acces la valoarea de răscumpărare sau dreptul de a modifica
beneficiarii contractului sunt considerate titularii de cont în ceea ce priveşte contractul de
asigurare cu valoare de răscumpărare în toate cazurile, cu excepţia cazului în care au renunţat
definitiv, integral şi irevocabil atât la dreptul de acces la valoarea de răscumpărare, cât şi la
dreptul de a modifica beneficiarii contractului de asigurare cu valoare de răscumpărare.
2. În cazul unui cont deţinut în comun, fiecare titular este considerat un titular de cont în scopul
de a stabili dacă contul este un cont care face obiectul raportării. Astfel, un cont este un cont
care face obiectul raportării dacă oricare dintre titularii de cont este o persoană care face
obiectul raportării sau este o ENF pasivă cu una sau mai multe persoane care controlează şi care
fac obiectul raportării.
3. În cazul în care există mai multe persoane care deţin în comun un cont, fiecare persoană care
face obiectul raportării este considerată drept titular de cont şi îi este atribuit întregul sold al
contului deţinut în comun, inclusiv în scopul de a aplica regulile de agregare prevăzute la pct. 1
şi pct. 2, subsecţiunea C din secţiunea VII.
31. În cazul unui cont pentru care drepturile de proprietate sunt împărţite între nudul proprietar
şi un uzufructuar, atât nudul proprietar, cât şi uzufructuarul pot fi consideraţi titulari de cont în
comun sau persoane care exercită controlul asupra unei fiducii în scopuri de diligenţă fiscală şi
raportare.
4. Termenul "entitate" înseamnă o persoană juridică sau o construcţie juridică, de exemplu, o
fiducie/un trust, o asociere în participaţiune sau o altă asociere fără personalitate juridică.
5.O entitate este o "entitate afiliată" în următoarele situaţii:
a)dacă oricare dintre cele două entităţi deţine controlul asupra celeilalte;
b)cele două entităţi se află sub control comun; sau
c)cele două entităţi sunt entităţi de investiţii astfel cum sunt definite la lit. b) pct. 17 din
subsecţiunea A din prezenta secţiune şi se află sub o conducere comună, iar respectiva
conducere este cea care asigură respectarea procedurilor de diligenţă fiscală care revine
unor astfel de entităţi de investiţii. În acest sens, noţiunea de control include deţinerea
directă sau indirectă a peste 50% din voturi şi din valoarea unei entităţi. În acest sens,
entităţile sunt considerate entităţi afiliate dacă aceste entităţi sunt afiliate printr-unul
sau mai multe lanţuri de proprietate de către o entitate-mamă comună şi dacă entitateamamă
comună deţine direct mai mult de 50% din acţiuni sau alte participaţii în
capitalurile proprii în cel puţin una dintre celelalte entităţi. Un lanţ de proprietate
trebuie înţeles ca deţinerea de către una sau mai multe entităţi a mai mult de 50% din
puterea totală de vot a acţiunilor unei entităţi şi mai mult de 50% din valoarea totală a
acţiunilor unei entităţi.
Dacă o entitate este o entitate afiliată a unei alte entităţi este relevant pentru regulile de
agregare a soldului contului prevăzute la subsecţiunea C din secţiunea VII, domeniul de
aplicare al termenului «persoană care face obiectul raportării» descris la lit. b) pct. 2 din
subsecţiunea D şi criteriul descris la lit. b) pct. 9 din subsecţiunea D.
6.Termenul «numărul/numerele de identificare fiscală» înseamnă:
a)un număr de identificare fiscală sau echivalentul său funcţional dacă nu există un număr/
numere de identificare fiscală. Un număr de identificare fiscală este o combinaţie unică de
litere sau de numere, atribuite de o jurisdicţie unei persoane fizice sau unei persoane juridice
şi folosite pentru a identifica persoana fizică sau juridică în scopul aplicării legilor fiscale ale
respectivei jurisdicţii; sau
b)un număr de referinţă unic, un cod sau o altă confirmare primită de o instituţie financiară
raportoare cu privire la un titular de cont sau o persoană care exercită controlul prin
intermediul unui serviciu de verificare guvernamentală.
7.Termenul "documente justificative" include oricare dintre următoarele:
a)un certificat de rezidenţă emis de o autoritate publică a unei jurisdicţii în care
beneficiarul plăţii afirmă că este rezident. Astfel de certificate de rezidenţă pot fi:
(i)un certificat de rezidenţă fiscală;
(ii)informaţiile despre rezidenţă publicate de o autoritate publică a unei jurisdicţii, spre
exemplu o listă publicată de o administraţie fiscală care să conţină numele şi rezidenţele
contribuabililor;
(iii)informaţiile despre rezidenţă dintr-un registru public ţinut sau autorizat de o autoritate
publică a unei jurisdicţii, precum un registru public ţinut de o administraţie fiscală;
b)în ceea ce priveşte o persoană fizică, orice identificare valabilă eliberată de o autoritate
publică care include numele persoanei şi este utilizată, de regulă, în scopuri de identificare;
c)cu privire la o entitate, orice document oficial eliberat de o autoritate publică a unei
jurisdicţii (de exemplu, un guvern sau o agenţie a acestuia sau o comună), care include
numele entităţii şi fie adresa sediului său principal în jurisdicţia în care aceasta afirmă că este
rezidentă, fie în jurisdicţia în care entitatea a fost înregistrată sau constituită. Adresa unei
instituţii financiare la care entitatea are deschis un cont, căsuţa poştală sau adresa folosită doar
pentru corespondenţă nu este considerată a fi adresa sediului principal al entităţii, cu excepţia
cazului în care această adresă este singura adresă utilizată de entitate şi apare ca adresa
înregistrată a entităţii în documentele de înfiinţare sau constituire ale entităţii. Mai mult, o
adresă care este furnizată în conformitate cu instrucţiunea "post-restant" cu privire la acea
adresă nu este adresa sediului principal al entităţii;
d)orice situaţie financiară auditată, raport de credit efectuat de un terţ, acte de procedură în
legătură cu procedurile de insolvenţă sau raport al unei autorităţi de reglementare a pieţei.
8. Cu privire la un cont de entitate preexistent, instituţia financiară raportoare poate utiliza
drept documente justificative orice clasificare care figurează în registrele acesteia cu privire la
titularul de cont care a fost determinată pe baza unui sistem de codificare standardizat industrial
şi înregistrată de instituţia financiară raportoare conform practicilor sale comerciale obişnuite în
scopul aplicării măsurilor de cunoaştere a clientelei specifice legislaţiei pentru prevenirea şi
combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului sau în alte scopuri de reglementare, altele
decât fiscale, şi care a fost pusă în aplicare de instituţia financiară raportoare înainte de data
utilizată pentru a clasifica contul financiar drept un cont preexistent, cu condiţia ca instituţia
financiară raportoare să nu cunoască sau să nu aibă motive să cunoască că o astfel de clasificare
este incorectă sau nu mai este de încredere. Termenul de "sistem de codificare industrial
standardizat" se referă la un sistem de codificare folosit pentru a clasifica construcţiile juridice
în funcţie de tipul acestora în alte scopuri decât cele fiscale. Exemple ale unui sistem de
codificare standardizat industrial includ Clasificarea internaţională industrială standard (ISIC)
din SUA, Clasificarea statistică a activităţilor economice din Comunitatea Europeană (NACE/
CAEN) şi Sistemul de clasificare industrial nord american (NAICS).
9.Condiţii de valabilitate ale documentelor justificative. Documentele justificative care
conţin o dată de expirare a valabilităţii pot să fie considerate valabile până în ultima zi a
perioadei de valabilitate sau în ultima zi al celui de-al cincilea an calendaristic după anul
în care documentele justificative au fost furnizate instituţiei financiare raportoare. Cu
toate acestea, următoarele documente justificative sunt considerate a rămâne valabile pe o
durată nedeterminată:
a)documentele justificative furnizate de o autoritate publică (de exemplu, paşapoartele);
b)documentele justificative care nu sunt în general reînnoite sau modificate (cum ar fi
certificatul de înregistrare); sau
c)documentele justificative furnizate de o instituţie financiară nonraportoare sau de o
persoană dintr-o jurisdicţie care face obiectul raportării şi care nu este o persoană care
face obiectul raportării.
Toate celelalte documente justificative sunt valabile până în ultima zi din cel de-al cincilea
an calendaristic după anul în care documentele justificative sunt furnizate instituţiei
financiare raportoare.
10.Prin excepţie de la pct. 9, o instituţie financiară raportoare poate să nu se bazeze pe
documentele justificative, conform subsecţiunii A a secţiunii VII, dacă cunoaşte sau are
motive să cunoască faptul că documentele justificative sunt incorecte sau nu mai sunt de
încredere.
Instituţia financiară raportoare este obligată să instituie proceduri prin care să se asigure că
orice modificare a dosarelor principale ale clienţilor care reprezintă o modificare a
circumstanţelor să fie identificată.
11. Instituţia financiară raportoare trebuie să notifice orice persoană care furnizează
documente, asupra obligaţiei de a o notifica în cazul intervenirii unei modificări a
circumstanţelor.
12. Instituţia financiară raportoare poate să reţină o copie certificată sau o copie simplă,
inclusiv un microfişier, un document electronic scanat sau disponibil prin alte mijloace de
stocare electronică, de pe documentele justificative sau cel puţin o consemnare a documentelor
examinate, data examinării acestora şi numărul de identificare a documentelor, dacă este cazul,
(spre exemplu, un număr de paşaport). Orice document care este stocat electronic trebuie să fie
disponibil la cerere şi pe suport hârtie.
13. O instituţie financiară raportoare poate să accepte o copie a documentelor justificative în
format electronic dacă sistemul electronic asigură că informaţiile primite sunt aceleaşi cu
informaţiile trimise şi păstrează evidenţa tuturor sesiunilor de acces al utilizatorului care au ca
rezultat trimiterea, reînnoirea sau modificarea documentelor justificative. În plus, design-ul şi
operarea sistemului electronic, inclusiv procedurile de acces, trebuie să asigure că persoana care
accesează sistemul şi furnizează documentele justificative este persoana titulară a acestor
documente.
14. Instituţia financiară raportoare la care un client deschide un cont trebuie să obţină
documentele justificative pentru fiecare cont în parte. Cu toate acestea, o instituţie financiară
raportoare poate să se bazeze pe documentele justificative furnizate de client pentru un alt cont
dacă ambele conturi sunt considerate un singur cont în scopul respectării măsurilor de încredere
prevăzute la subsecţiunea A, secţiunea VII.
15.Documentele colectate de alte persoane
Instituţia financiară raportoare poate să se bazeze pe documentele colectate de un agent
(inclusiv un consilier de fonduri pentru fonduri mutuale, fonduri speculative sau un grup
privat de investiţii) al acesteia. Agentul poate să reţină documentele ca parte dintr-un sistem
de informaţii pentru o singură instituţie financiară raportoare sau pentru mai multe instituţii
financiare raportoare cu condiţia ca pe baza sistemului respectiv orice instituţie financiară
raportoare în numele căreia agentul reţine documentele să acceseze cu uşurinţă datele privind
natura documentelor, informaţiile conţinute în respectivele documente (inclusiv o copie a
documentelor) şi valabilitatea acestora şi trebuie să permită instituţiei financiare raportoare să
transmită datele, fie direct într-un sistem electronic sau prin furnizarea acestor date agentului,
referitoare la orice fapte pe care le află şi care ar putea să afecteze credibilitatea
documentelor. Instituţia financiară raportoare trebuie să stabilească cum şi când au fost
transmise datele referitoare la orice fapte pe care le află şi care pot afecta credibilitatea
documentelor şi trebuie să stabilească faptul că orice date pe care le-a transmis au fost
procesate şi au fost aplicate măsurile de încredere. Agentul trebuie să dispună de un sistem
care să asigure că orice informaţii pe care le primeşte referitoare la fapte care afectează
credibilitatea documentelor sau statutul atribuit clientului sunt furnizate către toate instituţiile
financiare raportoare pentru care agentul reţine documentele.
Instituţia financiară raportoare care obţine un cont de la un predecesor sau cesionar în cazul
unei fuziuni sau absorbţii de conturi cu titlu oneros poate în general să se bazeze pe
documentele valabile sau copii de pe aceste documente valabile obţinute de predecesor sau
cesionar. În plus, instituţia financiară raportoare care obţine un cont printr-o fuziune sau
absorbţie de conturi cu titlu oneros de la o altă instituţie financiară raportoare care a finalizat
toate procedurile de diligenţă fiscală prevăzute de secţiunile II-VII cu privire la conturile
cesionate poate în general să se bazeze pe documentaţia de stabilire a statutului titularului de
cont aparţinând predecesorului sau cesionarului până la momentul în care cunoaşte sau are
motive să cunoască că statutul respectiv este incorect sau a intervenit o modificare a
circumstanţelor.
16.«Serviciu de verificare guvernamentală» este un proces electronic pus la dispoziţia unei
instituţii financiare raportoare de către o jurisdicţie care face obiectul raportării în scopul
stabilirii identităţii şi rezidenţei fiscale a unui titular de cont sau a unei persoane care
exercită controlul.
Acest serviciu poate include utilizarea interfeţelor de programare a aplicaţiilor (API) şi orice
alte soluţii autorizate de guvern care permit instituţiilor financiare raportoare să confirme
identitatea şi rezidenţa fiscală a unui titular de cont sau a unei persoane care exercită cont.
ANEXA nr. 2:PROCEDURI SUPLIMENTARE de raportare şi de diligenţă fiscală pentru
schimbul de informaţii referitoare la conturile financiare
1.Modificarea circumstanţelor
O "modificare a circumstanţelor" include orice modificare care are drept rezultat adăugarea de
informaţii relevante privind statutul unei persoane sau intră, în alt mod, în contradicţie cu statutul
persoanei respective. În plus, o modificare a circumstanţelor include orice modificare sau
completare a informaţiilor privind contul titularului de cont (inclusiv adăugarea sau substituirea
unui titular de cont ori altă modificare referitoare la acesta) sau orice modificare sau completare a
informaţiilor privind orice cont asociat cu un astfel de cont (aplicând normele privind agregarea
conturilor prevăzute la pct. 1 şi 2, subsecţiunea C, secţiunea VII din anexa nr. 1) dacă o astfel de
modificare sau completare a informaţiilor afectează statutul titularului de cont.
În cazul în care instituţia financiară raportoare se bazează pe adresă de rezidenţă, stabilită în
conformitate cu pct. 2-11, subsecţiunea B, secţiunea a III-a din anexa nr. 1, şi intervine o
modificare a circumstanţelor în urma căreia instituţia financiară raportoare cunoaşte sau are
motive să cunoască faptul că documentele justificative iniţiale sau alte documente asociate unui
cont sunt incorecte sau nu mai sunt de încredere, instituţia financiară raportoare are obligaţia ca
până cel târziu în ultima zi a anului calendaristic relevant sau a altei perioade de raportare
adecvate ori în 90 de zile calendaristice de la notificarea sau descoperirea unei astfel de modificări
a circumstanţelor, oricare dintre acestea este mai recentă, să obţină o declaraţie pe propria
răspundere şi noi documente justificative din partea titularului de cont pentru a-i stabili rezidenţa
fiscală. În cazul în care instituţia financiară raportoare nu a putut să obţină o declaraţie pe propria
răspundere din partea titularului de cont şi nici alte documente justificative în termenul menţionat
anterior, instituţia financiară raportoare trebuie să aplice procedura de căutare în evidenţele
electronice prevăzută la pct. 12-15 subsecţiunea B, secţiunea a III-a din anexa nr. 1.
2.Declaraţia pe propria răspundere pentru conturile de entitate noi
În ceea ce priveşte conturile de entitate noi, pentru a stabili dacă o persoană care exercită controlul
asupra unei ENF pasive este o persoană care face obiectul raportării, instituţia financiară
raportoare se poate baza numai pe o declaraţie pe propria răspundere, fie din partea titularului de
cont, fie din partea persoanei care exercită controlul.
3.Rezidenţa unei instituţii financiare
Instituţie financiară este "rezidentă" în România în cazul în care aceasta se află sub jurisdicţia
României (şi anume, România poate impune raportarea de către instituţia financiară). În general,
în cazul în care o instituţie financiară are rezidenţa fiscală într-o jurisdicţie care face obiectul
raportării, aceasta se află sub autoritatea unei jurisdicţii care face obiectul raportării şi, prin
urmare, este o instituţie financiară a respectivei jurisdicţii. În cazul unei fiducii care este o
instituţie financiară (indiferent dacă aceasta este rezident fiscal într-o jurisdicţie care face obiectul
raportării), fiducia este considerată a se afla sub autoritatea unei jurisdicţii care face obiectul
raportării dacă unul sau mai mulţi fiduciari sunt rezidenţi în respectivele jurisdicţii, cu excepţia
cazului în care fiducia raportează altei jurisdicţii care face obiectul raportării toate informaţiile
care trebuie raportate în temeiul cap. I al titlului X cu privire la conturile care fac obiectul
raportării administrate de fiducie, în virtutea faptului că fiducia are rezidenţa fiscală în acea
jurisdicţie care face obiectul raportării. Cu toate acestea, în cazul în care o instituţie financiară
(care nu este o fiducie) nu are rezidenţă fiscală (de exemplu, pentru că este considerată
transparentă din punct de vedere fiscal sau pentru că se află într-o jurisdicţie în care nu există
impozit pe venit), se consideră că aceasta se află sub autoritatea unei jurisdicţii care face obiectul
raportării şi că este, prin urmare, o instituţie financiară a respectivei jurisdicţii, în cazul în care:
a)este constituită în temeiul legislaţiei respectivei jurisdicţii;
b)are sediul conducerii efective (inclusiv sediul administrativ efectiv) în respectiva jurisdicţie; sau
c)face obiectul supravegherii financiare în respectiva jurisdicţie.
În cazul în care instituţia financiară (care nu este o fiducie) este rezidentă în două sau mai multe
jurisdicţii care fac obiectul raportării, respectiva instituţie financiară face obiectul cerinţelor de
raportare şi de diligenţă fiscală ale respectivei jurisdicţii în care aceasta îşi menţine contul/
conturile financiar(e).
4.Cont administrat
În general, se poate considera că un cont este administrat de către o instituţie financiară în
următoarele situaţii:
a)în cazul unui cont de custodie, de instituţia financiară care deţine custodia activelor din contul
respectiv (inclusiv o instituţie financiară care deţine active în regim "street name" pentru un titular
de cont în respectiva instituţie);
b)în cazul unui cont de depozit, de instituţia financiară care este obligată să facă plăţi cu privire la
contul respectiv (cu excepţia unui reprezentant al unei instituţii financiare, indiferent dacă acest
reprezentant este sau nu o instituţie financiară);
c)în cazul oricărui titlu de capital sau de creanţă asupra unei instituţii financiare care constituie un
cont financiar, de către respectiva instituţie financiară;
d)în cazul unui contract de asigurare cu valoare de răscumpărare sau al unui contract de rentă
viageră, de instituţia financiară care este obligată să facă plăţi cu privire la respectivul contract.
5.Fiducii care sunt ENF pasive
O entitate precum o societate civilă, o societate cu răspundere limitată sau o construcţie juridică
similară care nu are rezidenţă fiscală, în conformitate cu pct. 3, subsecţiunea D, secţiunea a VIII-a
din anexa nr. 1, este considerată ca fiind rezidentă în jurisdicţia în care se află sediul conducerii
efective. În acest sens, o persoană juridică sau o construcţie juridică este considerată a fi
"similară" cu o societate civilă şi cu o societate cu răspundere limitată în cazul în care aceasta nu
este tratată ca o persoană impozabilă în România în temeiul legislaţiei fiscale române. Cu toate
acestea, în scopul de a evita raportarea dublă (ţinând cont de sfera amplă a termenului "Persoane
care exercită controlul" în cazul fiduciilor), o fiducie care este o ENF pasivă nu poate fi
considerată o construcţie juridică similară.
6.Adresa sediului principal al entităţii
Una dintre cerinţele prevăzute la pct. 7, lit. c), subsecţiunea E, secţiunea a VIII-a din anexa nr. 1
este că, în ceea ce priveşte o entitate, documentaţia oficială include fie adresa sediului principal al
entităţii în jurisdicţia care face obiectul raportării sau în altă jurisdicţie în care aceasta afirmă că
este rezidentă, fie din jurisdicţia care face obiectul raportării sau din altă jurisdicţie în care
entitatea a fost înregistrată sau constituită. Adresa sediului principal al entităţii este, în general,
locul în care se află sediul conducerii efective. Adresa unei instituţii financiare la care entitatea
administrează un cont, o căsuţă poştală sau o adresă utilizate exclusiv pentru corespondenţă nu
este adresa sediului principal al entităţii, cu excepţia cazului în care respectiva adresă este singura
adresă utilizată de către entitate şi figurează ca adresă de înregistrare a entităţii în documentele de
constituire. Mai mult decât atât, o adresă furnizată purtând menţiunea "post-restant" nu este adresa
sediului principal al entităţii.
ANEXA nr. 3:NORME de raportare pentru grupurile de întreprinderi multinaţionale
SECŢIUNEA I:Definiţiile termenilor
Următorii termeni sunt definiţi în continuare:
1. Grup înseamnă un ansamblu de întreprinderi legate prin dreptul de proprietate sau prin control,
astfel încât acesta fie este obligat să elaboreze situaţii financiare consolidate în scopuri de
raportare financiară în temeiul principiilor contabile aplicabile, fie ar fi obligat să facă acest lucru
dacă participaţiile în capitalurile proprii ale oricăreia dintre întreprinderile respective ar fi
tranzacţionate la o bursă de valori publice.
2. Întreprindere înseamnă o formă de desfăşurare a unei activităţi economice de către o persoană
menţionată la art. 286 lit. k), cu excepţia persoanelor fizice.
3. Grup de întreprinderi multinaţionale înseamnă un grup care include două sau mai multe
întreprinderi a căror rezidenţă fiscală se află în jurisdicţii diferite sau care include o întreprindere
cu rezidenţa fiscală într-o jurisdicţie, dar care este impozabilă în altă jurisdicţie pentru activitatea
desfăşurată prin intermediul unui sediu permanent şi care nu este un grup de întreprinderi
multinaţionale exclus.
4.Grup de întreprinderi multinaţionale exclus înseamnă un grup care, în anul precedent
anului fiscal de raportare, are un venit consolidat total mai mic de 750.000.000 euro sau o
sumă în lei echivalentă cu 750.000.000 euro, astfel cum se reflectă în situaţiile financiare
consolidate ale grupului pentru respectivul an fiscal precedent.
Pentru fiecare an fiscal de raportare, la determinarea sumei în lei se va utiliza cursul de schimb
mediu al lunii ianuarie 2015 comunicat de Banca Naţională a României.
Venitul consolidat total se determină conform prevederilor Directivei 2013/34/UE a
Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situaţiile financiare anuale,
situaţiile financiare consolidate şi rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de
modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a
Directivelor 78/660/CEE şi 83/349/CEE ale Consiliului, transpusă în legislaţia naţională.
5.Entitate constitutivă înseamnă oricare dintre următoarele:
a)o unitate operaţională separată a unui grup de întreprinderi multinaţionale care este inclusă în
situaţiile financiare consolidate ale grupului de întreprinderi multinaţionale în scopul raportării
financiare sau care ar fi inclusă în acestea dacă participaţiile în capitalurile proprii ale
respectivei unităţi operaţionale aparţinând unui grup de întreprinderi multinaţionale ar fi
tranzacţionate la o bursă de valori publice;
b)o astfel de unitate operaţională care este exclusă din situaţiile financiare consolidate ale
grupului de întreprinderi multinaţionale exclusiv din motive de mărime sau de importanţă
relativă;
c)un sediu permanent al oricărei unităţi operaţionale separate a unui grup de întreprinderi
multinaţionale menţionate la lit. a) sau b), cu condiţia ca unitatea operaţională în cauză să
elaboreze o situaţie financiară separată pentru respectivul sediu permanent în scopul raportării
financiare, al raportării în scopuri de reglementare sau al raportării fiscale ori în scopuri de
control intern al managementului.
6. Entitate raportoare înseamnă entitatea constitutivă însărcinată să prezinte, în numele grupului
de întreprinderi multinaţionale, un raport pentru fiecare ţară în parte în conformitate cu cerinţele
art. 2913 alin. (3) în jurisdicţia în care aceasta îşi are rezidenţa fiscală. Entitatea raportoare poate
fi societatea-mamă finală, societatea-mamă surogat sau o societate descrisă la secţiunea II pct. 1.
7.Societate-mamă finală înseamnă o entitate constitutivă a unui grup de întreprinderi
multinaţionale care îndeplineşte următoarele criterii:
a)are, în mod direct sau indirect, un interes suficient în ceea ce priveşte una sau mai multe
entităţi constitutive ale grupului respectiv de întreprinderi multinaţionale, astfel încât este
obligată să elaboreze situaţii financiare consolidate în temeiul principiilor contabile general
aplicabile în jurisdicţia în care îşi are rezidenţa fiscală sau ar fi obligată să facă acest lucru dacă
participaţiile sale în capitalurile proprii ar fi tranzacţionate la o bursă de valori publice în
jurisdicţiile în care aceasta îşi are rezidenţa fiscală;
b)în respectivul grup de întreprinderi multinaţionale nu există nicio altă entitate constitutivă
care să aibă, în mod direct sau indirect, un interes precum cel descris la lit. a) în prima entitate
constitutivă menţionată.
8. Societate-mamă surogat înseamnă o entitate constitutivă a grupului de întreprinderi
multinaţionale care a fost desemnată de respectivul grup de întreprinderi multinaţionale ca unic
substitut pentru societatea-mamă finală, cu scopul de a prezenta, în numele grupului de
întreprinderi multinaţionale în cauză, un raport pentru fiecare ţară în parte în jurisdicţia în care
respectiva entitate constitutivă îşi are rezidenţa fiscală, atunci când se aplică una sau mai multe
dintre condiţiile stabilite la secţiunea II pct. 1 lit. b).
9. An fiscal înseamnă o perioadă contabilă anuală pentru care societatea-mamă finală a grupului
de întreprinderi multinaţionale îşi pregăteşte situaţiile financiare.
10. An fiscal de raportare înseamnă anul fiscal ale cărui rezultate financiare şi operaţionale sunt
reflectate în raportul pentru fiecare ţară în parte menţionat la art. 2913 alin. (3).
11. Acord privind stabilirea autorităţii competente înseamnă un acord care se încheie între
reprezentanţii autorizaţi din România şi cei ai unei jurisdicţii din afara Uniunii Europene care sunt
părţi la un acord internaţional şi care prevede schimbul automat de rapoarte pentru fiecare ţară în
parte între jurisdicţiile semnatare.
12. Acord internaţional înseamnă Convenţia multilaterală privind asistenţa administrativă
reciprocă în materie fiscală, o convenţie fiscală bilaterală sau multilaterală sau un acord privind
schimbul de informaţii în domeniul fiscal la care România este parte şi care, prin clauzele sale,
conferă forţă juridică schimbului de informaţii în domeniul fiscal între jurisdicţii, inclusiv
schimbului automat de astfel de informaţii.
13. Situaţii financiare consolidate înseamnă situaţiile financiare ale unui grup de întreprinderi
multinaţionale în care activele, datoriile, veniturile, cheltuielile şi fluxurile de numerar ale
societăţii-mamă finale şi ale entităţilor constitutive sunt prezentate ca fiind ale unei singure entităţi
economice.
14. Eşec sistemic cu privire la o jurisdicţie înseamnă fie faptul că o jurisdicţie a încheiat cu
România un acord privind stabilirea autorităţii competente care este încă în vigoare, dar a
suspendat schimbul automat, din alte motive decât cele conforme cu clauzele acordului, fie faptul
că o jurisdicţie a omis în alt fel, în mod repetat, să transmită automat României rapoartele pentru
fiecare ţară în parte, aflate în posesia sa, ale grupurilor de întreprinderi multinaţionale care deţin
entităţi constitutive în România.
SECŢIUNEA II:Cerinţe generale de raportare
1.O entitate constitutivă rezidentă în România, care nu este societatea-mamă finală a unui
grup de întreprinderi multinaţionale, prezintă un raport pentru fiecare ţară în parte
referitor la anul fiscal de raportare al unui grup de întreprinderi multinaţionale din care
face parte, dacă sunt îndeplinite următoarele criterii:
a)entitatea îşi are rezidenţa fiscală în România;
b)îndeplineşte una dintre următoarele condiţii:
(i)societatea-mamă finală a grupului de întreprinderi multinaţionale nu este obligată să
prezinte un raport pentru fiecare ţară în parte în jurisdicţiile în care îşi are rezidenţa fiscală;
(ii)jurisdicţia în care îşi are rezidenţa fiscală societatea-mamă finală este parte la un acord
internaţional în vigoare, la care România este parte, dar nu este parte la un acord privind
stabilirea autorităţii competente în vigoare la care să fie parte România, până la momentul
specificat la art. 2913 alin. (1), în vederea prezentării raportului pentru fiecare ţară în parte
pentru anul fiscal de raportare;
(iii)în jurisdicţia în care îşi are rezidenţa fiscală societatea-mamă finală s-a produs un eşec
sistemic care a fost notificat de către autoritatea competentă din România entităţii constitutive
care îşi are rezidenţa fiscală în România.
2. Fără a aduce atingere obligaţiei societăţii-mamă finale menţionate la art. 2913 alin. (1) sau a
societăţii sale mamă surogat de a prezenta primul raport pentru fiecare ţară în parte pentru anul
fiscal al grupului de întreprinderi multinaţionale care începe de la data de 1 ianuarie 2016 sau
după această dată, obligaţia pentru entităţile constitutive prevăzute la pct. 1 din prezenta secţiune
se aplică rapoartelor pentru fiecare ţară în parte în ceea ce priveşte anii fiscali de raportare care
încep de la data de 1 ianuarie 2017 sau după această dată.
3. O entitate constitutivă rezidentă în România, astfel cum este definită la pct. 1 din prezenta
secţiune, solicită societăţii sale mamă finale să îi pună la dispoziţie toate informaţiile necesare
pentru a-i permite să îşi îndeplinească obligaţiile de a prezenta un raport pentru fiecare ţară în
parte, în conformitate cu art. 2913 alin. (3). În cazul în care nu a obţinut sau nu a dobândit toate
informaţiile necesare pentru întocmirea raportului pentru grupul de întreprinderi multinaţionale,
entitatea constitutivă prezintă un raport pentru fiecare ţară în parte care conţine toate informaţiile
de care dispune, obţinute sau dobândite, şi notifică autorităţii competente din România că
societatea-mamă finală a refuzat să pună la dispoziţie informaţiile necesare. Acest lucru nu aduce
atingere dreptului autorităţii competente din România de a aplica sancţiunile prevăzute în
legislaţia sa naţională. De asemenea, autoritatea competentă din România informează toate
autorităţile competente din statele membre cu privire la refuzul sus-menţionat.
4. Dacă acelaşi grup de întreprinderi multinaţionale are mai mult de o entitate constitutivă cu
rezidenţa fiscală în Uniunea Europeană şi dacă se aplică una sau mai multe dintre condiţiile
stabilite la lit. b) de la pct. 1 din prezenta secţiune, grupul de întreprinderi multinaţionale poate
desemna una dintre respectivele entităţi constitutive să prezinte raportul pentru fiecare ţară în
parte în conformitate cu cerinţele art. 2913 alin. (3), cu privire la un an fiscal de raportare, în
termenul specificat la art. 2913 alin. (1) şi să notifice autorităţii competente din România că
prezentarea are ca scop îndeplinirea obligaţiei de raportare care le revine tuturor entităţilor
constitutive ale grupului de întreprinderi multinaţionale în cauză care îşi au rezidenţa fiscală în
Uniunea Europeană. Autoritatea competentă din România comunică, în temeiul art. 2913 alin. (2),
raportul pentru fiecare ţară în parte pe care l-a primit oricărui altui stat membru în care, pe baza
informaţiilor din raportul pentru fiecare ţară în parte, una sau mai multe entităţi constitutive ale
grupului de întreprinderi multinaţionale din care face parte entitatea raportoare fie îşi au rezidenţa
fiscală, fie sunt impozabile pentru activitatea economică desfăşurată prin intermediul unui sediu
permanent.
5. În cazul în care o entitate constitutivă nu poate obţine sau dobândi toate informaţiile necesare,
prevăzute la art. 2913 alin. (3), pentru a prezenta un raport pentru fiecare ţară în parte, respectiva
entitate constitutivă nu este eligibilă pentru a fi desemnată drept entitate raportoare pentru grupul
de întreprinderi multinaţionale în conformitate cu pct. 4 din prezenta secţiune. Această regulă nu
aduce atingere obligaţiei entităţii constitutive de a notifica autoritatea competentă din România cu
privire la faptul că societatea-mamă finală a refuzat să pună la dispoziţie informaţiile necesare.
6.Prin excepţie de la pct. 1-5 din prezenta secţiune, atunci când se aplică una sau mai multe
dintre condiţiile stabilite la pct. 1 lit. b) din prezenta secţiune, o entitate constitutivă nu este
obligată să prezinte un raport pentru fiecare ţară în parte referitor la anul fiscal de
raportare, dacă grupul de întreprinderi multinaţionale în cadrul căruia aceasta este o
entitate constitutivă a pus la dispoziţie un raport pentru fiecare ţară în parte, în
conformitate cu art. 2913 alin. (3), referitor la respectivul an fiscal, prin intermediul unei
societăţi-mamă surogat, care prezintă respectivul raport pentru fiecare ţară în parte
autorităţii fiscale din jurisdicţia în care îşi are rezidenţa fiscală la data specificată la art. 291
3 alin. (1) sau anterior acestei date şi care, în cazul în care societatea-mamă surogat îşi are
rezidenţa fiscală într-o jurisdicţie din afara Uniunii Europene, îndeplineşte următoarele
condiţii:
a)jurisdicţia în care îşi are rezidenţa fiscală societatea-mamă surogat prevede obligaţia de a
prezenta rapoarte pentru fiecare ţară în parte în conformitate cu cerinţele art. 2913 alin. (3);
b)jurisdicţia în care îşi are rezidenţa fiscală societatea-mamă surogat a încheiat un acord privind
stabilirea autorităţii competente, care este în vigoare, la care este parte România, până la data
specificată la art. 2913 alin. (1), în vederea prezentării raportului pentru fiecare ţară în parte
pentru anul fiscal de raportare;
c)jurisdicţia în care îşi are rezidenţa fiscală societatea-mamă surogat nu a notificat autorităţii
competente din România un eşec sistemic;
d)cel târziu în ultima zi a anului fiscal de raportare al grupului de întreprinderi multinaţionale în
cauză, jurisdicţia în care îşi are rezidenţa fiscală societatea-mamă surogat a fost informată de
către entitatea constitutivă cu rezidenţa fiscală în jurisdicţia respectivă că ea este societateamamă
surogat;
e)s-a transmis o notificare autorităţii competente din România în conformitate cu pct. 8.
7. O entitate constitutivă a unui grup de întreprinderi multinaţionale care îşi are rezidenţa fiscală
în România are obligaţia să notifice autorităţii competente din România dacă este societatea-mamă
finală sau societatea-mamă surogat sau entitatea constitutivă desemnată conform pct. 1-5 din
prezenta secţiune, până cel târziu în ultima zi a anului fiscal de raportare al respectivului grup de
întreprinderi multinaţionale, dar nu mai târziu de ultima zi de depunere a declaraţiei fiscale a
respectivei entităţi constitutive pentru anul fiscal precedent.
8. În cazul în care o entitate constitutivă a unui grup de întreprinderi multinaţionale care îşi are
rezidenţa fiscală în România nu este societatea-mamă finală, nici societatea-mamă surogat, nici
entitatea constitutivă desemnată conform pct. 1-5 din prezenta secţiune, entitatea respectivă are
obligaţia să notifice autorităţii competente din România identitatea şi rezidenţa fiscală a entităţii
raportoare până cel târziu în ultima zi din anul fiscal de raportare al respectivului grup de
întreprinderi multinaţionale, dar nu mai târziu de ultima zi de depunere a declaraţiei fiscale a
respectivei entităţi constitutive pentru anul fiscal precedent.
9. Raportul pentru fiecare ţară în parte specifică moneda în care sunt exprimate sumele
menţionate în raportul respectiv.
ANEXA nr. 4:SEMNE DISTINCTIVE
PARTEA I:Testul beneficiului principal
1. Semnele distinctive generice din categoria A şi semnele distinctive specifice din categoria B şi
din categoria C pct. 1 lit. b) subpct. (i) şi lit. c) şi d) pot fi luate în considerare numai în cazul în
care trec "testul beneficiului principal".
2. Testul respectiv se consideră a fi trecut dacă se poate stabili faptul că beneficiul principal sau
unul dintre beneficiile principale pe care o persoană se poate aştepta în mod rezonabil să le obţină
de pe urma unui aranjament transfrontalier, ţinând seama de toate împrejurările şi circumstanţele
relevante, este obţinerea unui avantaj fiscal.
3. În contextul semnului distinctiv de la categoria C pct. 1, prezenţa condiţiilor enunţate la
categoria C pct. 1 lit. b) poz. (i), lit. c) sau lit. d), necoroborată cu alte elemente, nu poate constitui
singurul motiv pentru a concluziona că un aranjament transfrontalier trece testul beneficiului
principal.
PARTEA II:Categorii de semne distinctive
(A)Semne distinctive generice legate de testul beneficiului principal
1. Un aranjament transfrontalier în cazul căruia contribuabilul relevant sau un participant la
aranjamentul transfrontalier acceptă să respecte o clauză de confidenţialitate care îi poate
impune să nu comunice modul în care aranjamentul respectiv ar putea duce la obţinerea unui
avantaj fiscal către alţi intermediari sau către autorităţile fiscale.
2.Un aranjament transfrontalier pentru care intermediarul este îndreptăţit să primească
un comision sau o dobândă, o remuneraţie aferentă costurilor financiare şi altor cheltuieli
pentru aranjamentul respectiv, stabilite prin referire la:
a)cuantumul avantajului fiscal care rezultă din aranjamentul respectiv; sau
b)un avantaj fiscal care derivă sau nu din aranjamentul respectiv. Aceasta ar include obligaţia
intermediarului să restituie parţial sau integral comisioanele, în cazul în care avantajul fiscal
urmărit ce derivă din aranjamentul respectiv nu a fost obţinut parţial sau integral.
3. Un aranjament transfrontalier care conţine o documentaţie şi/sau o structură puternic
standardizată şi care este disponibil pentru mai mult de un contribuabil relevant fără a fi
necesară personalizarea substanţială a acestuia pentru implementare.
(B)Semne distinctive specifice legate de testul beneficiului principal
1. Un aranjament transfrontalier prin care un participant la aranjamentul respectiv ia măsuri
artificiale care constau în achiziţionarea unei societăţi care înregistrează pierderi, întreruperea
activităţii principale a respectivei societăţi şi utilizarea pierderilor societăţii pentru a reduce
obligaţiile fiscale, inclusiv prin intermediul unui transfer al acestor pierderi către o altă
jurisdicţie sau prin accelerarea utilizării acestor pierderi.
2. Un aranjament transfrontalier care are ca efect conversia veniturilor în capital, donaţii sau
alte categorii de venituri care sunt impozitate la un nivel mai redus sau sunt scutite de la plata
impozitelor.
3. Un aranjament transfrontalier care include tranzacţii circulare care au ca rezultat un carusel
de fonduri (round-tripping of funds), anume prin implicarea unor entităţi interpuse fără alt scop
comercial primar sau prin tranzacţii care se compensează ori se anulează reciproc sau care au
alte caracteristici similare.
(C)Semne distinctive specifice asociate tranzacţiilor transfrontaliere
1.Un aranjament transfrontalier care implică plăţi transfrontaliere deductibile efectuate
între două sau mai multe întreprinderi asociate, în cazul în care este prezentă cel puţin
una dintre următoarele condiţii:
a)destinatarul nu este rezident fiscal în nicio jurisdicţie;
b)cu toate că destinatarul este rezident fiscal într-o jurisdicţie, acea jurisdicţie:
(i)nu impune un impozit pe profit sau impune un impozit pe profit la o cotă egală cu zero
ori mai mică de 1%; sau
(ii)este inclusă într-o listă de jurisdicţii ale unor ţări terţe care au fost evaluate de statele
membre, în mod colectiv sau în cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare
Economică, şi au fost calificate ca fiind necooperante;
c)plata beneficiază de o scutire integrală de impozit în jurisdicţia în care destinatarul este
rezident fiscal;
d)plata beneficiază de un regim fiscal preferenţial în jurisdicţia în care destinatarul este
rezident fiscal.
2. Deducerile pentru aceeaşi amortizare a activului sunt solicitate în mai multe jurisdicţii.
3. Scutirea de la dubla impunere cu privire la acelaşi element de venit sau de capital este
pretinsă în mai mult de o jurisdicţie.
4. Există un aranjament transfrontalier care include transferuri de active şi în cazul căruia există
o diferenţă semnificativă în ceea ce priveşte suma tratată ca plătibilă pentru activele respective
în jurisdicţiile implicate.
(D)Semne distinctive specifice referitoare la schimbul automat de informaţii şi la beneficiarii
reali
1.Un aranjament transfrontalier care poate avea ca efect subminarea obligaţiei de
raportare instituite potrivit normelor prin care a fost transpusă legislaţia Uniunii
Europene în materie sau oricare alte acorduri echivalente privind schimbul automat de
informaţii referitoare la Conturile Financiare, inclusiv acorduri cu ţări terţe, sau care
profită de absenţa unor astfel de legi sau acorduri. Aceste aranjamente transfrontaliere
includ cel puţin:
a)utilizarea unui cont, a unui produs sau a unei investiţii care nu reprezintă sau despre care se
pretinde că nu reprezintă un Cont Financiar, dar prezintă caracteristici care sunt similare în
esenţă cu cele ale unui Cont Financiar;
b)transferul Conturilor Financiare sau al activelor către jurisdicţii în care nu există obligaţia
schimbului automat de informaţii privind Conturile Financiare cu statul de reşedinţă al
contribuabilului relevant sau utilizarea jurisdicţiilor respective;
c)reclasificarea veniturilor şi a capitalului în produse sau plăţi care nu fac obiectul schimbului
automat de informaţii privind Conturile Financiare;
d)transferul sau conversia unei Instituţii Financiare, a unui Cont Financiar sau a activelor
acestora, într-o Instituţie Financiară, un Cont Financiar sau active care nu fac obiectul
raportării în cadrul schimbului automat de informaţii privind Conturile Financiare;
e)utilizarea entităţilor legale, aranjamentelor sau structurilor juridice care elimină sau despre
care se pretinde că înlătură obligaţia de raportare a unuia sau mai multor Titulari de cont sau
Persoane care exercită controlul, instituită potrivit normelor privind schimbul automat de
informaţii privind Conturile Financiare;
f)aranjamente transfrontaliere care subminează sau exploatează slăbiciunile din cadrul
procedurilor de diligenţă fiscală utilizate de Instituţiile Financiare pentru a-şi respecta
obligaţiile de raportare a informaţiilor privind Conturi Financiare, inclusiv utilizarea
jurisdicţiilor cu regimuri inadecvate sau precare de asigurare a respectării legislaţiei privind
combaterea spălării banilor ori cu cerinţe precare în materie de transparenţă cu privire la
persoanele juridice sau construcţiile juridice.
2.Un aranjament transfrontalier care implică un lanţ juridic sau de beneficiari reali
netransparent, ce utilizează persoane, aranjamente juridice sau structuri:
a)care nu desfăşoară o activitate economică semnificativă susţinută de personal, echipamente,
active şi spaţii de lucru adecvate; şi
b)care sunt încorporate, gestionate, rezidente, controlate sau stabilite în orice altă jurisdicţie
decât cea de rezidenţă a unuia sau mai mulţi dintre beneficiarii reali ai activelor deţinute de
aceste persoane, construcţii juridice sau structuri; şi
c)în cazul în care beneficiarii reali ai acestor persoane, construcţii juridice sau structuri, astfel
cum sunt definite în Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European şi a Consiliului din
20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau
finanţării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului
European şi al Consiliului şi de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European
şi a Consiliului şi a Directivei 2006/70/CE a Comisiei, devin neidentificabili.
(E)Semne distinctive specifice privind preţurile de transfer
1. Un aranjament transfrontalier care implică utilizarea unor reglementări unilaterale privind
"zona de siguranţă", potrivit înţelesului atribuit acestei noţiuni de Liniile directoare privind
preţurile de transfer emise de către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică
pentru societăţile multinaţionale şi administraţiile fiscale, cu modificările şi completările
ulterioare.
2.Un aranjament transfrontalier care implică transferul de active necorporale greu de
evaluat, potrivit înţelesului atribuit acestei noţiuni de Liniile directoare privind preţurile
de transfer emise de către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică pentru
societăţile multinaţionale şi administraţiile fiscale, cu modificările şi completările
ulterioare. Noţiunea "active necorporale greu de evaluat" vizează activele necorporale sau
drepturile asupra acestora pentru care, la momentul transferului lor între întreprinderi
asociate:
a)nu există elemente comparabile fiabile; şi
b)la data la care a fost încheiată tranzacţia, previziunile privind viitoarele fluxuri de numerar
sau veniturile preconizate a fi obţinute din activul necorporal transferat sau ipotezele utilizate
în evaluarea activului necorporal sunt incerte, generând dificultăţi în preconizarea nivelului
final de succes al activului necorporal la momentul transferului.
3. Un aranjament transfrontalier care implică un transfer transfrontalier de funcţii şi/sau riscuri
şi/sau de active în interiorul unui grup, dacă profiturile anuale preconizate, determinate înainte
de a calcula impactul dobânzilor şi a impozitelor asupra acestora (EBIT), pentru perioada de 3
ani ulterioară transferului, de către entitatea/entităţile care efectuează transferul, sunt mai mici
de 50% din EBIT anuale preconizate de către această entitate/aceste entităţi care efectuează
transferul, dacă transferul nu ar fi avut loc.
ANEXA nr. 5:PROCEDURĂ de diligenţă fiscală, procedură de raportare şi alte norme pentru
Operatorii de platforme
Prezenta anexă stabileşte procedura de diligenţă fiscală, procedura de raportare şi alte norme care
trebuie să fie aplicate de către Operatorii de platforme care au obligaţia de raportare pentru a permite
autorităţii competente din România să comunice, prin schimb automat, informaţiile prevăzute la art. 2915 alin. (2) şi (3).
Prezenta anexă stabileşte, de asemenea, normele şi procedurile administrative care trebuie să fie în
vigoare în România pentru a asigura atât punerea în aplicare efectivă, cât şi respectarea procedurii de
diligenţă fiscală şi a procedurii de raportare prezentate în continuare.
SECŢIUNEA I:Definiţiile termenilor
Următorii termeni au sensul definit în dispoziţiile următoare:
SUBSECŢIUNEA A:Operatori de platforme care au obligaţia de raportare
1.Platformă înseamnă orice software, inclusiv un site web sau o parte a unui site web, şi
aplicaţii, inclusiv aplicaţii mobile, care sunt accesibile utilizatorilor şi care permit
Vânzătorilor să fie conectaţi cu alţi utilizatori în scopul realizării unei Activităţi
Relevante, în mod direct sau indirect, pentru aceşti utilizatori. Termenul include, de
asemenea, orice aranjament pentru colectarea şi plata unei Contraprestaţii pentru
realizarea Activităţii Relevante.
Termenul Platformă nu include software care, fără nicio intervenţie suplimentară în cadrul
realizării unei Activităţi Relevante, permite exclusiv oricare dintre următoarele:
a)procesarea plăţilor în legătură cu Activitatea Relevantă;
b)listarea sau promovarea de către utilizatori a unei Activităţi Relevante;
c)redirecţionarea sau transferarea utilizatorilor către o Platformă.
2. Operator de platformă înseamnă o Entitate care pune la dispoziţia Vânzătorilor, în temeiul
unor contracte, o întreagă Platformă sau o parte a acesteia.
3. Operator de Platformă Exclus înseamnă un Operator de platformă care a demonstrat în
prealabil şi anual într-un mod convingător autorităţii competente din România, căreia
Operatorul de platformă ar fi trebuit în mod normal să îi raporteze informaţii în conformitate cu
normele prevăzute la pct. 1-3 ale subsecţiunii A din secţiunea III, că întregul model de afaceri al
Platformei respective este de aşa natură încât nu deţine Vânzători Raportabili.
4.Operator de platformă care are obligaţia de raportare înseamnă orice Operator de
platformă, altul decât un Operator de Platformă Exclus, care se află în oricare dintre
situaţiile următoare:
a)are rezidenţă fiscală în România sau într-un alt stat membru sau, atunci când
respectivul Operator de platformă nu are rezidenţă fiscală în România şi nici într-un alt
stat membru, dar îndeplineşte oricare dintre condiţiile următoare:
(i)este constituit în temeiul legislaţiei din România sau dintr-un alt stat membru;
(ii)are sediul conducerii, inclusiv sediul conducerii efective, în România sau într-un alt stat
membru;
(iii)are un sediu permanent în România sau într-un alt stat membru şi nu este un Operator
de platformă Calificat din afara Uniunii;
b)nu are rezidenţă fiscală, nu este constituit sau administrat în România sau în oricare alt stat
membru şi nici nu are sediu permanent în România sau în oricare alt stat membru, dar
facilitează realizarea unei Activităţi Relevante de către Vânzători Raportabili sau a unei
Activităţi Relevante care implică închirierea unui bun imobil situat în România sau într-un alt
stat membru şi nu este un Operator de Platformă Calificat din afara Uniunii.
5.Operator de Platformă Calificat din afara Uniunii înseamnă un Operator de platformă în
cazul căruia toate Activităţile Relevante pe care le facilitează sunt şi Activităţi Relevante
Calificate şi care are rezidenţă fiscală într-o Jurisdicţie Calificată din afara Uniunii sau,
atunci când respectivul Operator de platformă nu are rezidenţă fiscală într-o Jurisdicţie
Calificată din afara Uniunii, dar îndeplineşte oricare dintre condiţiile următoare:
a)este constituit în temeiul legislaţiei unei Jurisdicţii Calificate din afara Uniunii; sau
b)are sediul conducerii, inclusiv sediul conducerii efective, într-o Jurisdicţie Calificată din
afara Uniunii.
6. Jurisdicţie Calificată din afara Uniunii înseamnă o jurisdicţie din afara Uniunii care a
încheiat un Acord Efectiv privind Stabilirea Autorităţii Competente cu autorităţile competente
din toate statele membre care sunt identificate drept jurisdicţii raportabile pe o listă publicată de
jurisdicţia din afara Uniunii.
7. Acord Efectiv privind Stabilirea Autorităţii Competente înseamnă un acord între autoritatea
competentă din România şi o jurisdicţie din afara Uniunii care impune schimbul automat de
informaţii echivalente cu cele specificate la subsecţiunea B a secţiunii III din prezenta anexă,
astfel cum este confirmat printr-un act de punere în aplicare în conformitate cu art. 2915 alin.
(22).
8.Activitate Relevantă înseamnă o activitate realizată în schimbul unei Contraprestaţii şi
constă în oricare dintre următoarele:
a)închirierea de bunuri imobile, inclusiv rezidenţiale şi comerciale, precum şi de orice alte
bunuri imobile şi spaţii de parcare;
b)un Serviciu Personal;
c)vânzarea de Bunuri;
d)închirierea oricărui mijloc de transport.
Termenul Activitate Relevantă nu include o activitate realizată de un Vânzător care
acţionează în calitate de angajat al Operatorului de platformă sau de o Entitate afiliată
Operatorului de platformă.
9. Activităţi Relevante Calificate înseamnă orice Activitate Relevantă care face obiectul
schimbului automat în temeiul unui Acord Efectiv privind Stabilirea Autorităţii Competente.
10. Contraprestaţie înseamnă orice formă de compensaţie, după scăderea tuturor onorariilor,
comisioanelor sau taxelor reţinute sau percepute de Operatorul de platformă care are obligaţia
de raportare, care este plătită sau creditată în contul unui Vânzător în legătură cu Activitatea
Relevantă şi a cărei valoare este cunoscută sau ar putea fi, în mod rezonabil, cunoscută de
Operatorul de platformă.
11. Serviciu Personal înseamnă un serviciu care implică o muncă pe bază de intervale de timp
sau sarcini, prestată de una sau mai multe persoane care acţionează fie independent, fie în
numele unei Entităţi, şi realizată la cererea unui utilizator, fie online, fie în mod fizic, offline,
după ce a fost facilitată prin intermediul unei Platforme.
SUBSECŢIUNEA B:Vânzători Raportabili
1. Vânzător înseamnă un utilizator al unei Platforme, care poate fi o persoană fizică sau o
Entitate, şi care este înregistrat pe Platformă în orice moment din Perioada de raportare şi
realizează o Activitate Relevantă.
2. Vânzător Activ înseamnă orice Vânzător care prestează o Activitate Relevantă în timpul
Perioadei de raportare sau căruia i se plăteşte sau i se creditează o Contraprestaţie în legătură cu
o Activitate Relevantă în timpul Perioadei de raportare.
3. Vânzător Raportabil înseamnă orice Vânzător Activ, cu excepţia Vânzătorilor Excluşi, care
este rezident în România sau într-un alt stat membru sau care a oferit spre închiriere un bun
imobil situat în România sau într-un alt stat membru.
4.Vânzător Exclus înseamnă orice Vânzător:
a)care este o Entitate Guvernamentală;
b)care este o Entitate ale cărei acţiuni sunt tranzacţionate în mod regulat pe o piaţă
reglementată sau o Entitate afiliată unei Entităţi ale cărei acţiuni sunt tranzacţionate în mod
regulat pe o piaţă reglementată;
c)care este o Entitate pentru care Operatorul de platformă a facilitat peste 2.000 de Activităţi
Relevante prin închirierea de bunuri imobile în legătură cu un Bun Imobil Listat în cursul
Perioadei de raportare; sau
d)pentru care Operatorul de platformă a facilitat mai puţin de 30 de Activităţi Relevante prin
vânzarea de Bunuri şi pentru care valoarea totală a Contraprestaţiei plătite sau creditate nu a
depăşit echivalentul în lei a 2.000 de euro în cursul Perioadei de raportare.
SUBSECŢIUNEA C:Alte definiţii
1. Entitate înseamnă o persoană juridică sau o construcţie juridică, de exemplu o companie, un
parteneriat, o fiducie sau o fundaţie. O Entitate este o Entitate afiliată a unei alte Entităţi dacă
oricare dintre cele două Entităţi deţine controlul asupra celeilalte sau cele două Entităţi se află
sub control comun. În acest sens, noţiunea de control include deţinerea directă sau indirectă a
peste 50% din voturi şi din valoarea unei Entităţi. În cazul participaţiei indirecte, îndeplinirea
cerinţei privind deţinerea a peste 50% din dreptul de proprietate asupra capitalului celeilalte
Entităţi se stabileşte prin înmulţirea ratelor de participaţie pe nivelurile succesive. Se consideră
că o persoană care deţine mai mult de 50% din drepturile de vot deţine 100% din drepturile de
vot.
2. Entitate Guvernamentală înseamnă Guvernul României, al unui stat membru sau al unei alte
jurisdicţii, orice unitate administrativ-teritorială, subdiviziune administrativ-teritorială sau
subdiviziune politică a României, a unui stat membru sau a unei alte jurisdicţii (care include un
stat, o provincie, un judeţ sau o localitate) sau orice organism sau agenţie deţinut/ă integral de
România sau de un stat membru sau de o altă jurisdicţie ori de una sau mai multe dintre
subdiviziunile sus-menţionate (fiecare reprezentând o «Entitate Guvernamentală»).
3. NIF înseamnă Număr de Identificare Fiscală, emis de România sau de un stat membru, sau
echivalentul său funcţional dacă nu există un Număr de Identificare Fiscală.
4. Număr TVA înseamnă numărul unic care identifică o persoană impozabilă sau o entitate
juridică neimpozabilă care este înregistrată în scopuri de TVA.
5. Adresă Principală înseamnă adresa la care se află reşedinţa principală a Vânzătorului care
este o persoană fizică, respectiv adresa la care se află sediul social al Vânzătorului care este o
Entitate.
6. Perioadă de raportare înseamnă anul calendaristic pentru care se face raportarea în temeiul
secţiunii III.
7. Bun Imobil Listat înseamnă toate unităţile bunului imobil situate la aceeaşi adresă fizică,
deţinute de acelaşi proprietar şi oferite spre închiriere pe o Platformă de către acelaşi Vânzător.
8. Număr de Identificare a Contului Financiar înseamnă numărul sau referinţa unic/ă de
identificare a contului bancar sau a unui alt cont de servicii de plată similar în care este plătită
sau creditată Contraprestaţia, de care dispune Operatorul de platformă.
9. Bunuri înseamnă orice bun corporal.
10. «Serviciu de Identificare» înseamnă un proces electronic pus gratuit de către un stat
membru sau de către Uniunea Europeană la dispoziţia unui Operator de platformă care are
obligaţia de raportare, în scopul stabilirii identităţii şi a rezidenţei fiscale a unui Vânzător.
SECŢIUNEA II:Procedura de diligenţă fiscală
În scopul identificării Vânzătorilor Raportabili se aplică procedura descrisă în continuare.
SUBSECŢIUNEA A:Vânzători care nu fac obiectul examinării
Pentru a determina dacă un Vânzător care este o Entitate se califică drept Vânzător Exclus în
sensul descris la pct. 4 lit. a) şi b) din subsecţiunea B din secţiunea I, un Operator de platformă care
are obligaţia de raportare poate utiliza informaţiile disponibile în mod public sau o confirmare din
partea Vânzătorului care este o Entitate.
Pentru a determina dacă un Vânzător se califică drept Vânzător Exclus în sensul descris la pct. 4
lit. c) şi d) din subsecţiunea B din secţiunea I, un Operator de platformă care are obligaţia de
raportare poate utiliza evidenţele aflate la dispoziţia sa.
SUBSECŢIUNEA B:Colectarea informaţiilor despre Vânzător
1.Operatorul de platformă care are obligaţia de raportare colectează toate informaţiile
următoare pentru fiecare Vânzător care este o persoană fizică şi care nu este Vânzător
Exclus:
a)prenumele şi numele;
b)Adresa Principală;
c)orice NIF emis Vânzătorului respectiv, inclusiv fiecare stat membru emitent, şi, în absenţa
unui NIF, locul naşterii Vânzătorului respectiv;
d)numărul TVA al Vânzătorului respectiv, dacă există;
e)data naşterii.
2.Operatorul de platformă care are obligaţia de raportare colectează toate informaţiile
următoare pentru fiecare Vânzător care este o Entitate şi care nu este Vânzător Exclus:
a)denumirea juridică;
b)Adresa Principală;
c)orice NIF emis Vânzătorului respectiv, inclusiv fiecare stat membru emitent;
d)numărul TVA al Vânzătorului respectiv, dacă există;
e)numărul de înregistrare în Registrul Comerţului;
f)existenţa oricărui sediu permanent prin care se realizează Activităţi Relevante în România
sau în oricare alt stat membru, dacă informaţia este disponibilă, indicând fiecare stat membru
în care este situat un astfel de sediu permanent.
3. [textul din punctul 3. din anexa 5, sectiunea II, subsectiunea 5 a fost abrogat la 10-dec-2025
de Art. I, punctul 62. din Ordonanta urgenta 71/2025]
4.Prin excepţie de la pct. 1 lit. c) şi pct. 2 lit. c) şi e), Operatorul de platformă care are
obligaţia de raportare nu este obligat să colecteze NIF-ul sau, după caz, numărul de
înregistrare în Registrul Comerţului în niciuna dintre situaţiile următoare:
a)statul membru de rezidenţă al Vânzătorului nu îi emite acestuia un NIF sau un număr de
înregistrare în Registrul Comerţului;
b)statul membru de rezidenţă al Vânzătorului nu impune colectarea NIF-ului emis
Vânzătorului.
SUBSECŢIUNEA C:Verificarea informaţiilor despre Vânzător
1. Operatorul de platformă care are obligaţia de raportare stabileşte dacă informaţiile colectate
în temeiul subsecţiunii A, al pct. 2 lit. a)-e) din subsecţiunea B şi al subsecţiunii E sunt corecte,
utilizând toate informaţiile şi documentele de care dispune în evidenţele sale, precum şi orice
interfaţă electronică pusă la dispoziţie gratuit de un stat membru sau de Uniunea Europeană
pentru a verifica valabilitatea NIF-ului şi/sau a numărului TVA.
2. Prin excepţie de la pct. 1, în vederea îndeplinirii procedurii de diligenţă fiscală în temeiul
pct. 2 din subsecţiunea F, Operatorul de platformă care are obligaţia de raportare poate stabili
dacă informaţiile colectate în temeiul subsecţiunii A, al pct. 1 şi pct. 2 lit. a)-e) din subsecţiunea
B şi în temeiul subsecţiunii E sunt corecte, utilizând informaţiile şi documentele de care dispune
în evidenţele sale electronice.
3.În aplicarea pct. 3 lit. b) de la subsecţiunea F şi prin excepţie de la pct. 1 şi 2 din
subsecţiunea C, în cazurile în care Operatorul de platformă care are obligaţia de
raportare are motive să considere că oricare dintre informaţiile descrise la subsecţiunile B
sau E pot fi inexacte în temeiul informaţiilor furnizate de către autoritatea competentă din
România sau de către autoritatea competentă a unui stat membru într-o cerere privind un
anumit Vânzător, Operatorul de platformă care are obligaţia de raportare solicită
Vânzătorului să corecteze informaţiile despre care s-a constatat că sunt incorecte şi să
furnizeze documente justificative, date sau informaţii, provenite dintr-o sursă
independentă, cum ar fi:
a)un document de identificare valabil, emis de o autoritate publică din România sau din alt
stat membru;
b)un certificat de rezidenţă fiscală, aprobat prin ordin al ministrului finanţelor.
SUBSECŢIUNEA D:Determinarea statului/lor membru/e al/ale Uniunii Europene de rezidenţă
al/e Vânzătorului în sensul art. 2915 din lege şi al prezentei anexe
1. Un Operator de platformă care are obligaţia de raportare consideră că un Vânzător este
rezident în România sau într-un stat membru dacă Adresa Principală a Vânzătorului se află în
România sau în statul membru respectiv.
2.În cazul în care Adresa principală a Vânzătorului se află într-un alt stat membru, un
Operator de platformă care are obligaţia de raportare consideră că Vânzătorul este
rezident şi în România în cazul în care NIF-ul i-a fost emis în România în conformitate cu
normele legale în vigoare.
Un Operator de platformă care are obligaţia de raportare consideră că Vânzătorul are
rezidenţa şi în statul membru de emitere a NIF-ului dacă statul emitent este diferit de statul
membru în care se află Adresa Principală a Vânzătorului.
3. În cazul în care Vânzătorul a furnizat informaţii cu privire la existenţa unui sediu permanent
în România sau într-un alt stat membru, în conformitate cu pct. 2 lit. f) de la subsecţiunea B, un
Operator de platformă care are obligaţia de raportare consideră că un Vânzător este rezident şi
în România sau în statul membru respectiv, astfel cum a precizat Vânzătorul.
4. Prin excepţie de la pct. 1 D, un Operator de platformă care are obligaţia de raportare
consideră că un Vânzător este rezident în fiecare stat membru confirmat de un serviciu de
identificare electronică pus la dispoziţie de un stat membru sau de Uniunea Europeană în
temeiul pct. 3 din subsecţiunea B.
SUBSECŢIUNEA E:Colectarea informaţiilor privind bunul imobil închiriat
1. Dacă un Vânzător desfăşoară o Activitate Relevantă care implică închirierea de bunuri
imobile situate în România sau într-un alt stat membru, Operatorul de platformă care are
obligaţia de raportare colectează adresa fiecărui Bun Imobil Listat şi, dacă a fost emis, numărul
cărţii funciare respective sau echivalentul acestuia prevăzut de normele legale în vigoare din
România sau de dreptul intern al statului membru în care se află.
2. Dacă un Operator de platformă care are obligaţia de raportare a facilitat peste 2.000 de
Activităţi Relevante prin închirierea unui Bun Imobil Listat pentru acelaşi Vânzător care este o
Entitate, Operatorul de platformă care are obligaţia de raportare colectează documente
justificative, date sau informaţii conform cărora Bunul Imobil Listat este deţinut de acelaşi
proprietar.
SUBSECŢIUNEA F:Termenele de finalizare şi de valabilitate ale procedurii de diligenţă
fiscală
1. Un Operator de platformă care are obligaţia de raportare finalizează procedura de diligenţă
fiscală prevăzută la subsecţiunile A-E până la data de 31 decembrie a Perioadei de Raportare.
2. Prin excepţie de la pct. 1 din subsecţiunea F, pentru Vânzătorii care sunt înregistraţi deja pe
Platformă la 1 ianuarie 2023 sau de la data la care o Entitate devine Operator de platformă care
are obligaţia de raportare, procedura de diligenţă fiscală prevăzută la subsecţiunile A-E trebuie
să fie finalizată până la data de 31 decembrie a celei de a doua Perioade de Raportare de către
Operatorul de platformă care are obligaţia de raportare.
3.Prin excepţie de la pct. 1, un Operator de platformă care are obligaţia de raportare
poate utiliza procedura de diligenţă fiscală efectuată în legătură cu Perioadele de
Raportare anterioare dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a)informaţiile despre Vânzător solicitate la pct. 1 şi 2 din subsecţiunea B au fost fie colectate
şi verificate, fie confirmate în ultimele 36 de luni; şi
b)Operatorul de platformă care are obligaţia de raportare nu are motive să considere că
informaţiile colectate în temeiul subsecţiunilor A, B şi E sunt sau au devenit incorecte sau nu
mai sunt de încredere.
SUBSECŢIUNEA G:Aplicarea procedurii de diligenţă fiscală numai Vânzătorilor Activi
Un Operator de platformă care are obligaţia de raportare poate alege să efectueze procedura de
diligenţă fiscală în temeiul subsecţiunilor A-F numai în ceea ce priveşte Vânzătorii Activi.
SUBSECŢIUNEA H:Îndeplinirea procedurii de diligenţă fiscală de către terţi
1. Un Operator de platformă care are obligaţia de raportare poate încredinţa unui prestator de
servicii terţ îndeplinirea procedurii de diligenţă fiscală prevăzute în prezenta secţiune, însă
aceste obligaţii rămân în responsabilitatea Operatorului de platformă care are obligaţia de
raportare.
2. Dacă un Operator de platformă efectuează procedura de diligenţă fiscală pentru un Operator
de platformă care are obligaţia de raportare în ceea ce priveşte aceeaşi Platformă în temeiul pct.
1, Operatorul de platformă în cauză efectuează procedura de diligenţă fiscală în temeiul
normelor prevăzute în prezenta secţiune. Obligaţiile privind procedura de diligenţă fiscală
rămân în responsabilitatea Operatorului de platformă care are obligaţia de raportare.
SECŢIUNEA III:Proceduri de raportare
SUBSECŢIUNEA A:Calendarul şi modalitatea de raportare
1.Un Operator de platformă care are obligaţia de raportare în temeiul pct. 4 lit. a) din
subsecţiunea A a secţiunii I raportează autorităţii competente din România informaţiile
prevăzute la subsecţiunea B în ceea ce priveşte Perioada de Raportare. Informaţiile
prevăzute la subsecţiunea B trebuie raportate cel târziu până la data de 31 ianuarie a
anului următor anului calendaristic în care Vânzătorul este identificat ca Vânzător
Raportabil.
Dacă există mai mulţi Operatori de platforme care au obligaţia de raportare, oricare dintre
respectivii Operatori de platforme care au obligaţia de raportare este exonerat de obligaţia de
a raporta informaţiile către autoritatea competentă din România dacă deţine dovezi, în
conformitate cu normele legale în vigoare, că aceleaşi informaţii au fost raportate de un alt
Operator de platformă care are obligaţia de raportare.
2. Dacă un Operator de platformă care are obligaţia de raportare în temeiul pct. 4 lit. a) din
subsecţiunea A a secţiunii I îndeplineşte oricare dintre condiţiile prevăzute la această dispoziţie
în mai multe state membre, atunci alege unul dintre respectivele state membre în care să
îndeplinească procedurile de raportare stabilite în prezenta secţiune. Acest Operator de
platformă care are obligaţia de raportare raportează informaţiile prevăzute la subsecţiunea B, în
ceea ce priveşte Perioada de Raportare, autorităţii competente din statul membru ales, astfel
cum este determinat acesta în conformitate cu secţiunea IV, până la data de 31 ianuarie a anului
următor anului calendaristic în care Vânzătorul este identificat ca Vânzător Raportabil. Dacă
există mai mulţi Operatori de platforme care au obligaţia de raportare, oricare dintre respectivii
Operatori de platforme care au obligaţia de raportare este exonerat de obligaţia de a raporta
informaţiile către autoritatea competentă din România dacă deţine dovezi, în conformitate cu
normele legale în vigoare, că aceleaşi informaţii au fost raportate de un alt Operator de
platformă care are obligaţia de raportare într-un alt stat membru.
3. Un Operator de platformă care are obligaţia de raportare în temeiul pct. 4 lit. b) din
subsecţiunea A a secţiunii I raportează informaţiile prevăzute la subsecţiunea B în ceea ce
priveşte Perioada de Raportare autorităţii competente din România, atunci când România este
statul de înregistrare, conform art. 2915 alin. (10), până la data de 31 ianuarie a anului următor
anului calendaristic în care Vânzătorul este identificat ca Vânzător Raportabil.
4. Prin excepţie de la pct. 3, un Operator de platformă care are obligaţia de raportare în temeiul
pct. 4 lit. b) din subsecţiunea A a secţiunii I nu este obligat să furnizeze informaţiile prevăzute
la subsecţiunea B în ceea ce priveşte Activităţile Relevante Calificate, care fac obiectul unui
Acord Efectiv privind Stabilirea Autorităţii Competente care prevede deja schimbul automat de
informaţii echivalente cu România cu privire la Vânzătorii Raportabili rezidenţi în România.
5. Un Operator de platformă care are obligaţia de raportare comunică, de asemenea,
informaţiile prevăzute la pct. 2 şi 3 din subsecţiunea B Vânzătorului Raportabil vizat de
respectivele informaţii, cel târziu până la data de 31 ianuarie a anului următor anului
calendaristic în care Vânzătorul este identificat ca Vânzător Raportabil.
6. Informaţiile privind Contraprestaţia plătită sau creditată într-o monedă fiduciară se
raportează în moneda în care s-a plătit sau creditat Contraprestaţia în cauză. În cazul în care
Contraprestaţia a fost plătită sau creditată în altă formă decât în monedă fiduciară,
Contraprestaţia în cauză este raportată în echivalentul în lei, convertită sau echivalată după o
metodă determinată în mod consecvent de Operatorul de platformă care are obligaţia de
raportare.
7. Informaţiile despre Contraprestaţie şi alte sume se raportează în ceea ce priveşte trimestrul
din Perioada de Raportare în care a fost plătită sau creditată Contraprestaţia.
SUBSECŢIUNEA B:Informaţiile care urmează a fi raportate
Fiecare Operator de platformă care are obligaţia de raportare raportează autorităţii competente din
România următoarele informaţii:
1. Numele, adresa sediului social, NIF-ul şi, dacă este cazul, numărul individual de identificare
alocat în temeiul art. 2915 alin. (10) ale Operatorului de platformă care are obligaţia de
raportare, precum şi denumirea comercială/denumirile comerciale a/le Platformei/Platformelor
pentru care Operatorul de platformă care are obligaţia de raportare raportează informaţiile.
2.Pentru fiecare Vânzător Raportabil care a realizat Activitatea Relevantă, alta decât
închirierea de bunuri imobile:
a)informaţiile care trebuie colectate în temeiul subsecţiunii B din secţiunea II;
b)Numărul de identificare a Contului Financiar, în măsura în care Operatorul de platformă
care are obligaţia de raportare dispune de această informaţie şi dacă autoritatea competentă
din România sau din statul membru în care Vânzătorul Raportabil este rezident în sensul
subsecţiunii D din secţiunea II nu a notificat în mod public faptul că nu intenţionează să
utilizeze Numărul de Identificare a Contului Financiar în acest scop;
c)în cazul în care este diferit de numele Vânzătorului Raportabil, pe lângă Numărul de
Identificare a Contului Financiar, numele titularului contului financiar în care se plăteşte sau
se creditează Contraprestaţia, în măsura în care Operatorul de platformă care are obligaţia de
raportare cunoaşte acest nume, precum şi orice alte informaţii de identificare financiară a
titularului contului respectiv disponibile pentru Operatorul de platformă care are obligaţia de
raportare;
d)fiecare stat membru în care Vânzătorul Raportabil are rezidenţă, inclusiv rezidenţa fiscală
din România, dacă este cazul, în scopul prevăzut de art. 2915 şi al prezentei anexe, astfel cum
este determinat în temeiul subsecţiunii D din secţiunea II;
e)Contraprestaţia totală plătită sau creditată în fiecare trimestru al Perioadei de Raportare şi
numărul de Activităţi Relevante pentru care aceasta a fost plătită sau creditată;
f)orice onorarii, comisioane sau taxe reţinute sau percepute de Operatorul de platformă care
are obligaţia de raportare în fiecare trimestru al Perioadei de Raportare.
3.Pentru fiecare Vânzător Raportabil care a desfăşurat o Activitate relevantă care implică
închirierea de bunuri imobile:
a)informaţiile care trebuie colectate în temeiul subsecţiunii B a secţiunii II;
b)Numărul de Identificare a Contului Financiar, în măsura în care Operatorul de platformă
care are obligaţia de raportare dispune de această informaţie şi dacă autoritatea competentă
din România sau din statul membru în care Vânzătorul Raportabil îşi are rezidenţa în sensul
subsecţiunii D din secţiunea II nu a notificat în mod public faptul că nu intenţionează să
utilizeze Numărul de Identificare a Contului Financiar în acest scop;
c)în cazul în care este diferit de numele Vânzătorului Raportabil, pe lângă Numărul de
Identificare a Contului Financiar, numele titularului contului financiar în care se plăteşte sau
se creditează Contraprestaţia, în măsura în care Operatorul de platformă care are obligaţia de
raportare cunoaşte acest nume, precum şi orice alte informaţii de identificare financiară a
titularului contului respectiv disponibile pentru Operatorul de platformă care are obligaţia de
raportare;
d)fiecare stat membru în care Vânzătorul Raportabil are rezidenţă, inclusiv rezidenţa fiscală
din România, dacă este cazul, în scopul prevăzut de art. 2915 şi al prezentei anexe, astfel cum
este determinat în temeiul subsecţiunii D din secţiunea II;
e)adresa fiecărui Bun Imobil Listat, stabilită pe baza procedurii prevăzute în subsecţiunea E
din secţiunea II, şi numărul cărţii funciare respective sau echivalentul acestuia în temeiul
normelor legale în vigoare sau în temeiul dreptului intern al statului membru în care se află
Bunul Imobil Respectiv, dacă este disponibil;
f)Contraprestaţia totală plătită sau creditată în fiecare trimestru al Perioadei de Raportare şi
numărul de activităţi relevante corespunzător fiecărui Bun Imobil Listat;
g)orice onorarii, comisioane sau taxe reţinute sau percepute de Operatorul de platformă care
are obligaţia de raportare în fiecare trimestru al Perioadei de Raportare;
h)dacă este disponibil, numărul de zile pentru care a fost închiriat fiecare Bun Imobil Listat în
timpul Perioadei de Raportare şi tipul fiecărui Bun Imobil Listat.
4. Fără a aduce atingere pct. 2 lit. a) şi pct. 3 lit. a) din prezenta secţiune, Operatorul de
platformă care are obligaţia de raportare nu este obligat să raporteze informaţiile care trebuie
colectate în temeiul subsecţiunii B secţiunea II în cazul în care raportează către o autoritate
competentă care foloseşte un Serviciu de Identificare şi se bazează pe confirmarea directă a
identităţii şi a rezidenţei Vânzătorului prin intermediul unui Serviciu de Identificare pus la
dispoziţie de un stat membru sau de Uniunea Europeană pentru a stabili identitatea şi toate
rezidenţele fiscale ale Vânzătorului. În cazul în care Operatorul de platformă care are obligaţia
de raportare s-a bazat pe un Serviciu de Identificare pentru a stabili identitatea şi toate
rezidenţele fiscale ale unui Vânzător Raportabil, acesta trebuie să raporteze numele,
identificatorul (identificatorii) Serviciului de Identificare şi statul membru (statele membre)
emitent(e).
SECŢIUNEA IV:Punerea în aplicare efectivă
Procedura administrativă de alegere a unui singur stat membru în care să se raporteze informaţiile
În cazul în care un Operator de platformă care are obligaţia de raportare în sensul pct. 4 lit. a) din
subsecţiunea A a secţiunii I îndeplineşte oricare dintre condiţiile prevăzute la această dispoziţie şi în
România şi în alte state membre, atunci Operatorul de platformă care are obligaţia de raportare poate
alege să efectueze fie în România, fie în alt stat membru procedurile de raportare prevăzute la
secţiunea III.
Operatorul de platformă care are obligaţia de raportare informează autoritatea competentă din
România şi toate autorităţile competente din celelalte state membre în legătură cu alegerea sa.
Prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală se stabileşte procedura
administrativă prin care Operatorul de platformă care are obligaţia de raportare poate alege să
efectueze în România procedurile de raportare prevăzute la secţiunea III.
ANEXA nr. 6:Cerinţe de raportare, proceduri de diligenţă fiscală şi alte norme aplicabile
Furnizorilor de Servicii de Criptoactive Raportori
Prezenta anexă stabileşte cerinţele de raportare, procedurile de diligenţă fiscală şi alte norme aplicabile
Furnizorilor de Servicii de Criptoactive Raportori pentru ca autoritatea competentă din România să
poată comunica, prin schimb automat, informaţiile menţionate la art. 2916.
Prezenta anexă stabileşte, de asemenea, normele şi procedurile administrative pentru a asigura atât
punerea în aplicare efectivă, cât şi respectarea cerinţelor de raportare şi a procedurilor de diligenţă
fiscală prezentate în continuare.
Secţiunea I:Obligaţiile Furnizorilor de Servicii de Criptoactive care au obligaţia raportării
(A)Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor, în sensul definiţiei din secţiunea IV
subsecţiunea B pct. 3, îi revin obligaţiile de raportare şi de diligenţă fiscală prevăzute în
secţiunile II şi III la autoritatea competentă din România dacă:
1. este o entitate autorizată de autoritatea competentă din România în conformitate cu articolul 63 din Regulamentul (UE) 2023/1.114 sau autorizată să furnizeze Servicii de Criptoactive în
urma unei notificări adresate autorităţii competente din România în conformitate cu articolul 60
din Regulamentul (UE) 2023/1.114; sau
2.nu este o entitate autorizată de autoritatea competentă din România în conformitate cu
articolul 63 din Regulamentul (UE) 2023/1.114 sau autorizată să furnizeze Servicii de
Criptoactive în urma unei notificări adresate autorităţii competente din România în
conformitate cu articolul 60 din Regulamentul (UE) 2023/1.114 şi este:
a)o entitate sau persoană fizică cu rezidenţa fiscală în România;
b)o entitate care:
(i)este înregistrată sau organizată în temeiul legislaţiei naţionale din România; şi
(ii)fie are personalitate juridică în România, fie are obligaţia de a depune declaraţii fiscale
sau declaraţii fiscale de informare la autoritatea fiscală din România cu privire la veniturile
entităţii;
c)o entitate administrată din România;
d)o entitate sau o persoană fizică care are un loc obişnuit de desfăşurare a activităţii în
România.
(B)Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor îi revin obligaţiile de raportare şi de diligenţă
fiscală prevăzute în secţiunile II şi, respectiv, III în România în ceea ce priveşte tranzacţiile care fac
obiectul raportării efectuate prin intermediul unei sucursale cu sediul în România.
(C)Unui Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor care este o entitate nu îi revin obligaţiile de
raportare şi de diligenţă fiscală prevăzute în secţiunile II şi, respectiv, III în România în temeiul
subsecţiunii A pct. 2 lit. b), c) sau d) în cazul în care obligaţiile respective sunt îndeplinite de
respectivul Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor în orice alt stat membru sau într-o
Jurisdicţie Calificată din afara Uniunii Europene în temeiul faptului că are rezidenţa fiscală în
respectivul stat membru sau în respectiva Jurisdicţie Calificată din afara Uniunii Europene.
(D)Unui Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor nu îi revin obligaţiile de raportare şi de
diligenţă fiscală prevăzute în secţiunile II şi III în România în temeiul subsecţiunii A pct. 2 lit.
c) sau d) în cazul în care obligaţiile respective sunt îndeplinite de respectivul Furnizor de
Servicii de Criptoactive Raportor în orice alt stat membru sau într-o Jurisdicţie Calificată din
afara Uniunii Europene în temeiul faptului că este o entitate care:
a)este înregistrată sau organizată în temeiul legislaţiei statului membru sau a Jurisdicţiei Calificate
din afara Uniunii Europene; şi
b)fie are personalitate juridică în celălalt stat membru sau cealaltă Jurisdicţie Calificată din afara
Uniunii Europene, fie are obligaţia de a depune declaraţii fiscale sau declaraţii fiscale de informare
la autorităţile fiscale din celălalt stat membru sau din Jurisdicţia Calificată din afara Uniunii
Europene cu privire la veniturile entităţii.
(E)Unui Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor care este o entitate nu îi revin obligaţiile de
raportare şi de diligenţă fiscală prevăzute în secţiunile II şi, respectiv, III în România în temeiul
subsecţiunii A pct. 2 lit. d) în cazul în care obligaţiile respective sunt îndeplinite de respectivul
Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor în orice alt stat membru sau într-o Jurisdicţie Calificată
din afara Uniunii Europene în temeiul faptului că este administrat din respectivul stat membru sau
respectiva Jurisdicţie Calificată din afara Uniunii Europene.
(F)Unui Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor care este o persoană fizică nu îi revin
obligaţiile de raportare şi de diligenţă fiscală prevăzute în secţiunile II şi III în România în temeiul
subsecţiunii A pct. 2 lit. d) în cazul în care obligaţiile respective sunt îndeplinite de respectivul
Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor în orice alt stat membru sau într-o Jurisdicţie Calificată
din afara Uniunii Europene în temeiul faptului că are rezidenţa fiscală în respectivul stat membru sau
în respectiva Jurisdicţie Calificată din afara Uniunii Europene.
(G)Unui Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor nu îi revin obligaţiile de raportare şi de
diligenţă fiscală prevăzute în secţiunile II şi, respectiv, III în România în temeiul subsecţiunii A pct.
2 lit. a), b), c) sau d) în cazul în care acesta a depus o notificare într-un stat membru, într-un format
specificat de statul membru respectiv, prin care se confirmă că obligaţiile respective sunt îndeplinite
de respectivul Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor în conformitate cu normele din orice alt
stat membru sau Jurisdicţie Calificată din afara Uniunii, în temeiul unor criterii care sunt în esenţă
similare cu subsecţiunea A pct. 2 lit. a), b), c) sau, respectiv, d).
(H)Unui Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor nu îi revin obligaţiile de raportare şi de
diligenţă fiscală prevăzute în secţiunile II şi, respectiv, III în România cu privire la Tranzacţiile care
fac obiectul raportării pe care le efectuează prin intermediul unei sucursale din orice alt stat membru
sau Jurisdicţie Calificată din afara Uniunii Europene, în cazul în care obligaţiile respective sunt
îndeplinite de respectiva sucursală într-un astfel de alt stat membru sau Jurisdicţie Calificată din afara
Uniunii Europene.
(I1)În sensul subsecţiunii A pct. 2 lit. b), o declaraţie fiscală de informare este orice depunere
utilizată pentru a notifica autoritatea competentă cu privire la veniturile, în parte sau în totalitate, ale
Entităţii, dar care nu prevede neapărat o obligaţie fiscală a Entităţii.
(I2)În sensul subsecţiunii A pct. 2 lit. c), acest criteriu include situaţiile în care o fiducie sau o
Entitate similară din punct de vedere funcţional, care este un Furnizor de Servicii de Criptoactive
Raportor, este administrată de un fiduciar sau un reprezentant similar din punct de vedere funcţional,
care este rezident fiscal în România. Acest criteriu include sediul conducerii efective, precum şi orice
alt sediu de conducere al Entităţii.
(I3)În sensul subsecţiunii A pct. 2 lit. d), Entitatea sau persoana fizică are un loc obişnuit de
desfăşurare a activităţii în România. În acest sens, orice Sucursală va fi considerată un loc obişnuit de
desfăşurare a activităţii. Acest criteriu include sediul principal, precum şi alte locuri obişnuite de
desfăşurare a activităţii.
(I4)În sensul respectării cerinţelor de raportare şi de diligenţă fiscală prevăzute la subsecţiunile A şi
B şi pentru a preveni raportarea repetitivă, un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor trebuie
să raporteze fiecărui stat membru sau unei Jurisdicţii Calificate din afara Uniunii Europene, sub
rezerva normelor de la subsecţiunile C-H. În acest scop, subsecţiunile C-F introduc o ierarhie între
cele patru criterii de la subsecţiunea A care leagă un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor de
autoritatea competentă din România. Această ierarhie asigură faptul că cerinţele de diligenţă fiscală
şi de raportare din România nu se aplică în cazurile în care există o legătură mai puternică cu un alt
stat membru sau cu o Jurisdicţie Calificată din afara Uniunii Europene.
(I5)În sensul celor prevăzute la I.4:
a)Subsecţiunea C prevede că o Entitate care este un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor
la autoritatea competentă din România pe baza criteriilor stabilite la subsecţiunea A pct. 2 lit. b)-d)
nu are obligaţia de a finaliza cerinţele de raportare şi de diligenţă fiscală prevăzute în secţiunile II
şi III din prezenta anexă la autoritatea competentă din România dacă este rezidentă fiscal într-un alt
stat membru sau Jurisdicţie Calificată din afara Uniunii Europene şi finalizează cerinţele de
diligenţă fiscală şi raportare în respectivul stat membru sau Jurisdicţie Calificată din afara Uniunii
Europene.
b)Subsecţiunea D prevede că o Entitate care este un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor
nu are obligaţia de a îndeplini cerinţele de raportare şi de diligenţă fiscală prevăzute în secţiunile II
şi III din prezenta anexă la autoritatea competentă din România pe baza criteriilor stabilite la
subsecţiunea A pct. 2 lit. c) şi d), în măsura în care are personalitate juridică sau are obligaţia de a
depune declaraţii fiscale sau declaraţii fiscale de informare la autorităţile fiscale din alt stat
membru sau Jurisdicţie Calificată din afara Uniunii Europene cu privire la veniturile Entităţii şi
este înregistrată sau organizată în conformitate cu legile din respectivul stat membru sau Jurisdicţie
Calificată din afara Uniunii Europene şi finalizează cerinţele de diligenţă fiscală şi de raportare în
respectivul stat membru sau Jurisdicţie Calificată din afara Uniunii Europene.
c)Subsecţiunea E prevede că o Entitate care este un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor
nu are obligaţia de a îndeplini cerinţele de raportare şi de diligenţă fiscală prevăzute în secţiunile II
şi III din prezenta anexă la autoritatea competentă din România, în conformitate cu subsecţiunea A
pct. 2 lit. d), în măsura în care astfel de cerinţe de raportare şi de diligenţă fiscală sunt îndeplinite
de un astfel de Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor într-un alt stat membru sau Jurisdicţie
Calificată din afara Uniunii Europene, în virtutea faptului că este administrat din respectivul stat
membru sau Jurisdicţie Calificată din afara Uniunii Europene.
d)Subsecţiunea F prevede că o persoană care este un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor
nu are obligaţia de a îndeplini cerinţele de raportare şi de diligenţă fiscală prevăzute în secţiunile II
şi III din prezenta anexă la autoritatea competentă din România, în conformitate cu subsecţiunea A
pct. 2 lit. d), în măsura în care astfel de cerinţe de raportare şi de diligenţă fiscală sunt îndeplinite
într-un alt stat membru sau Jurisdicţie Calificată din afara Uniunii Europene în care Furnizorul de
Servicii de Criptoactive Raportor are rezidenţa fiscală.
e)Subsecţiunea H prevede că un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor nu face obiectul
cerinţelor de raportare şi de diligenţă fiscală prevăzute în secţiunile II şi III din prezenta anexă la
autoritatea competentă din România, în măsura în care acestea sunt finalizate în alt stat membru
sau Jurisdicţie Calificată din afara Uniunii Europene, în virtutea efectuării tranzacţiilor relevante
pentru utilizatorii de criptoactive prin intermediul unei Sucursale din respectivul stat membru sau
Jurisdicţie Calificată din afara Uniunii Europene. Un Furnizor de Servicii de Criptoactive
Raportor, care menţine una sau mai multe Sucursale îndeplineşte cerinţele de diligenţă fiscală şi
raportare cu privire la un Utilizator de Criptoactive, dacă oricare dintre Sucursalele sale din alt stat
membru sau Jurisdicţie Calificată din afara Uniunii Europene îndeplineşte aceste cerinţe.
f)Subsecţiunea G prevede că un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor nu are obligaţia de a
îndeplini cerinţele de raportare şi de diligenţă fiscală prevăzute în secţiunile II şi III din prezenta
anexă la autoritatea competentă din România de care aparţine în conformitate cu subsecţiunea A
pct. 2 lit. a)-d), în măsura în care a depus o notificare la autoritatea competentă din România întrun
format specificat de aceasta care să confirme că astfel de cerinţe de raportare şi de diligenţă
fiscală sunt îndeplinite de un astfel de Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor în
conformitate cu normele unui alt stat membru sau Jurisdicţie Calificată din afara Uniunii Europene
în temeiul unei legături care este în esenţă similară celei la care este supus la autoritatea
competentă din România, cu excepţia cazului în care Furnizorul de Servicii de Criptoactive
Raportor are legături în România în conformitate cu subsecţiunea A pct. 2 lit. a), c) sau d).
(I6)Modelul, conţinutul, modalitatea de depunere a notificării prevăzute la punctul I.5 litera f) se
aprobă prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.).
Secţiunea II:Cerinţe de raportare
(A)Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor, în sensul secţiunii I subsecţiunile A şi B,
raportează la autoritatea competentă din România informaţiile menţionate la subsecţiunea B a
prezentei secţiuni.
(B)Pentru fiecare an calendaristic relevant sau pentru fiecare altă perioadă de raportare
adecvată şi sub rezerva obligaţiilor Furnizorilor de Servicii de Criptoactive Raportori
prevăzute în secţiunea I şi a procedurilor de diligenţă fiscală prevăzute în secţiunea III, un
Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor raportează, cu privire la utilizatorii săi de
criptoactive care sunt utilizatori care fac obiectul raportării sau care au persoane care exercită
controlul care sunt persoane care fac obiectul raportării, următoarele informaţii:
1.în cazul unei persoane fizice care este un utilizator care face obiectul raportării: numele,
adresa, statul membru (statele membre)/jurisdicţia (jurisdicţiile) de rezidenţă, numărul
(numerele) de identificare fiscală (NIF), data şi locul naşterii.
În cazul unei entităţi care este un utilizator care face obiectul raportării şi care, după aplicarea
procedurilor de diligenţă fiscală prevăzute la secţiunea III este identificată ca având una sau
mai multe persoane care exercită controlul şi care sunt persoane care fac obiectul raportării:
numele, adresa, statul membru (statele membre)/jurisdicţia (jurisdicţiile) de rezidenţă şi
numărul (numerele) de identificare fiscală (NIF) ale entităţii, precum şi numele, adresa, statul
membru (statele membre)/jurisdicţia (jurisdicţiile) de rezidenţă, numărul (numerele) de
identificare fiscală (NIF), data şi locul naşterii fiecărei persoane care exercită controlul asupra
entităţii care este persoană care face obiectul raportării, precum şi rolul (rolurile) în temeiul
căruia (cărora) fiecare astfel de persoană care face obiectul raportării este o persoană care
exercită controlul asupra entităţii.
Fără a aduce atingere subsecţiunii B pct. 1, în cazul în care un Furnizor de Servicii de
Criptoactive Raportor raportează unei autorităţi competente care utilizează un Serviciu de
Identificare şi se bazează pe confirmarea directă a identităţii şi a rezidenţei persoanei care face
obiectul raportării prin intermediul unui Serviciu de Identificare pus la dispoziţie de un stat
membru sau de Uniunea Europeană pentru a stabili identitatea şi toate rezidenţele fiscale ale
persoanei care face obiectul raportării, informaţiile care trebuie raportate cu privire la
persoana care face obiectul raportării sunt numele, identificatorul (identificatorii) din
Serviciul de Identificare şi statul membru (statele membre) emitent(e), precum şi rolul
(rolurile) în temeiul căruia (cărora) fiecare persoană care face obiectul raportării este o
persoană care exercită controlul asupra entităţii;
2. numele, adresa, numărul de identificare fiscală (NIF) şi, dacă este disponibil, numărul
individual de identificare menţionat la articolul 2916 alin. (14) şi identificatorul global al
entităţii juridice ale Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor;
3.pentru fiecare tip de Criptoactiv care face obiectul raportării şi cu care Furnizorul de
Servicii de Criptoactive Raportor a efectuat tranzacţii care fac obiectul raportării în
cursul anului calendaristic relevant sau al altei perioade de raportare adecvate, dacă este
cazul:
a)denumirea completă a tipului de criptoactiv care face obiectul raportării;
b)suma brută agregată plătită, numărul agregat de unităţi şi numărul de tranzacţii care fac
obiectul raportării în contextul achiziţiilor în schimbul monedei fiduciare;
c)suma brută agregată încasată, numărul agregat de unităţi şi numărul de tranzacţii care fac
obiectul raportării în contextul vânzărilor în schimbul monedei fiduciare;
d)valoarea justă de piaţă agregată, numărul agregat de unităţi şi numărul de tranzacţii care fac
obiectul raportării în contextul achiziţiilor în schimbul altor criptoactive care fac obiectul
raportării;
e)valoarea justă de piaţă agregată, numărul agregat de unităţi şi numărul de tranzacţii care fac
obiectul raportării în contextul vânzărilor în schimbul altor criptoactive care fac obiectul
raportării;
f)valoarea justă de piaţă agregată, numărul agregat de unităţi şi numărul de tranzacţii de plată
cu amănuntul care fac obiectul raportării;
g)valoarea justă de piaţă agregată, numărul agregat de unităţi şi numărul de tranzacţii care fac
obiectul raportării, defalcate pe tipuri de transfer, în cazul în care acestea sunt cunoscute de
Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor, în cazul acelor transferuri către Utilizatorul
care face obiectul raportării care nu intră sub incidenţa lit. b) şi d);
h)valoarea justă de piaţă agregată, numărul agregat de unităţi şi numărul de tranzacţii care fac
obiectul raportării, defalcate pe tipuri de transfer, în cazul în care acestea sunt cunoscute de
Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor, în cazul acelor transferuri din partea
Utilizatorului care face obiectul raportării care nu intră sub incidenţa lit. c), e) şi f); şi
i)valoarea justă de piaţă agregată, precum şi numărul agregat de unităţi de transferuri
efectuate de Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor către adresele registrelor
distribuite menţionate în Regulamentul (UE) 2023/1.114 sau către adrese de portofel
necunoscute de Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor despre care nu se ştie că ar fi
asociate cu un furnizor de servicii de active virtuale sau cu o instituţie financiară.
4.Fără a aduce atingere subsecţiunii B pct. 1, nu este obligatorie raportarea NIF în cazul
în care:
(i)Jurisdicţia care face obiectul raportării nu emite NIF; sau
(ii)dreptul intern al Jurisdicţiei care face obiectul raportării nu impune colectarea NIF emis de
respectiva Jurisdicţie din afara Uniunii Europene care face obiectul raportării.
5. În sensul subsecţiunii B pct. 3 lit. b) şi c), suma plătită sau încasată se raportează în moneda
fiduciară în care a fost plătită sau încasată. În cazul în care sumele au fost plătite sau încasate în
mai multe monede fiduciare, sumele se raportează într-o singură monedă, convertită la
momentul fiecărei tranzacţii care face obiectul raportării, într-un mod aplicat consecvent de
către Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor.
6. În sensul subsecţiunii B pct. 3 lit. d)-i), valoarea justă de piaţă se determină şi se raportează
într-o singură monedă, evaluată la momentul fiecărei Tranzacţii care face obiectul Raportării
într-un mod aplicat consecvent de către Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor.
7. Informaţiile raportate trebuie să identifice moneda fiduciară în care este raportată fiecare
sumă.
(B1)Precizări privind informaţiile de raportare
1.Jurisdicţia (Jurisdicţiile) de rezidenţă:
Jurisdicţia (Jurisdicţiile) de rezidenţă care trebuie raportată (raportate) cu privire la o Persoană
care face obiectul raportării este (sunt) jurisdicţia (jurisdicţiile) de rezidenţă identificată
(identificate) de către Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor în conformitate cu
procedurile de diligenţă fiscală prevăzute în secţiunea III. În cazul unei Persoane care face
obiectul raportării care este identificată ca având mai multe jurisdicţii de rezidenţă,
jurisdicţiile de rezidenţă de raportat sunt toate jurisdicţiile de rezidenţă identificate de
Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor pentru Persoana care face obiectul raportării.
2.Număr de identificare fiscală
NIF care trebuie raportat este NIF atribuit Persoanei care face obiectul raportării în funcţie de
jurisdicţia sa de rezidenţă. În cazul unei Persoane care face obiectul raportării care este
identificată ca având mai multe jurisdicţii de rezidenţă, NIF care trebuie raportat este NIF al
Persoanei care face obiectul raportării în ceea ce priveşte fiecare Jurisdicţie care face obiectul
raportării. În acest sens, termenul "NIF" include un echivalent funcţional în absenţa unui
Număr de Identificare Fiscală.
Potrivit subsecţiunii B pct. 4 nu este necesară raportarea unui NIF cu privire la o Persoană
care face obiectul raportării care este rezidentă într-o Jurisdicţie calificată din afara Uniunii
Europene care face obiectul raportării sau cu privire la care nu a fost emis un NIF. Cu toate
acestea, dacă şi atunci când o Jurisdicţie care face obiectul raportării începe să emită NIF şi
emite un NIF unei anumite Persoane care face obiectul raportării, excepţia prevăzută la
subsecţiunea B nu se mai aplică, iar NIF al Persoanei care face obiectul raportării va fi
raportat în cazul în care Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor obţine o
autocertificare care conţine un astfel de NIF sau obţine în alt mod un astfel de NIF.
Excepţia descrisă la subsecţiunea B pct. 4 subpct. (ii) se concentrează asupra legislaţiei
interne a jurisdicţiei Persoanei care face obiectul raportării. În cazul în care o Jurisdicţie care
face obiectul raportării a emis un NIF unei Persoane care face obiectul raportării, iar
colectarea unui astfel de NIF nu poate fi solicitată în temeiul legislaţiei interne a respectivei
jurisdicţii, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor nu are obligaţia de a obţine şi de a
raporta NIF. Cu toate acestea, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor nu este
împiedicat să solicite şi să colecteze NIF-ul persoanei care face obiectul raportării în scopuri
de raportare în cazul în care Persoana care face obiectul raportării alege să îl furnizeze. În
acest caz, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor va raporta NIF.
3.-Subsecţiunea B pct. 2 impune Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor să îşi
raporteze numele, adresa, numărul de identificare fiscală (NIF) şi, dacă este disponibil,
numărul individual de identificare menţionat la articolul 2916 alin. (14) şi identificatorul
global al entităţii juridice ale Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor.
Informaţii privind numărul de identificare al Furnizorului de Servicii de Criptoactive
Raportor:
Numărul de identificare al unui Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor este unul dintre
următoarele tipuri de numere atribuite unui Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor în
scopuri de identificare: un NIF sau, în absenţa acestuia, un cod/număr de înregistrare al
întreprinderii/companiei sau Codul Unic de Identificare al Entităţii (LEI). În cazul în care nu
este atribuit niciun număr de identificare Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor,
atunci trebuie raportate numai numele şi adresa Furnizorului de Servicii de Criptoactive
Raportor.
4.Informaţii privind Tranzacţiile Relevante
Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori trebuie să raporteze, pentru fiecare tip de
Criptoactive Relevante, informaţiile prevăzute la subsecţiunea B pct. 4.
În cazul tranzacţiilor de Criptoactiv contra Monedă Fiduciară în conformitate cu subsecţiunea
B pct. lit. b) şi c), Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori trebuie să raporteze suma
plătită sau încasată de Utilizatorul care face obiectul raportării, fără comisioanele de
tranzacţie.
Pentru tranzacţiile de Criptoactiv contra Criptoactiv în conformitate cu subsecţiunea B pct. 3
lit. d) şi e), Tranzacţiile de plată cu amănuntul care fac obiectul raportării în conformitate cu
subsecţiunea B pct. 3 lit. f), alte transferuri în conformitate cu subsecţiunea B pct. 3 lit. g) şi
h), precum şi raportarea privind transferurile către portofele care nu sunt cunoscute de
Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor ca fiind asociate cu furnizorii de servicii de
active virtuale sau cu instituţiile financiare, astfel cum sunt definiţi aceşti termeni în
recomandările Grupului de acţiune financiară internaţională actualizate în iunie 2019
referitoare la furnizorii de servicii de active virtuale, în conformitate cu subsecţiunea B pct. 3
lit. i), având în vedere absenţa unei contravalori (cunoscute), Furnizorii de Servicii de
Criptoactive Raportori trebuie să raporteze valoarea justă de piaţă a Criptoactivelor Relevante
achiziţionate şi vândute sau transferate, fără comisioane de tranzacţie.
Pentru toate categoriile de raportare în conformitate cu subsecţiunea B pct. 3 lit. b)-i),
normele impun agregarea, şi anume însumarea, tuturor tranzacţiilor atribuibile fiecărei
categorii de raportare pentru fiecare tip de Criptoactive Relevante, astfel cum au fost
convertite şi evaluate în conformitate cu subsecţiunea B pct. 5 şi 6. Cu toate acestea, în cazul
în care un Criptoactiv Relevant este nefungibil şi diferite variaţii ale Criptoactivului Relevant
nu au aceeaşi valoare între unităţile fixe, fiecare unitate va fi considerată un tip separat de
Criptoactiv Relevant.
5.Tipul Criptoactivului Relevant
Informaţiile de la subsecţiunea B pct. 3 lit. b)-i) vor fi raportate în funcţie de tipul de
Criptoactiv Relevant, prevederile subsecţiunii B pct. 3 lit. a) aplicându-se în mod
corespunzător.
6.Tranzacţii Criptoactiv contra Monedă Fiduciară
În conformitate cu subsecţiunea B pct. 3 lit. b), Furnizorii de Servicii de Criptoactive
Raportori trebuie să raporteze suma agregată plătită de către Utilizatorul care face obiectul
raportării pentru fiecare tip de Criptoactive Relevante achiziţionate, fără comisioanele de
tranzacţie.
O achiziţie este orice tranzacţie efectuată de Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor
în care Utilizatorul care face obiectul raportării obţine un Criptoactiv Relevant, indiferent
dacă un astfel de activ este obţinut de la un vânzător terţ sau chiar de la Furnizorul de Servicii
de Criptoactive Raportor.
În contextul vânzărilor de Criptoactive Relevante contra Monedă Fiduciară, subsecţiunea B
pct. 3 lit. c) impune ca Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor să raporteze suma
agregată încasată în Monedă Fiduciară, fără comisioanele de tranzacţie pentru orice
Criptoactive Relevante înstrăinate de Utilizatorul care face obiectul raportării.
O vânzare este orice tranzacţie efectuată de Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor în
care Utilizatorul raportor înstrăinează un Criptoactiv Relevant, indiferent dacă un astfel de
activ este livrat unui cumpărător terţ sau Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor.
În situaţia în care un utilizator care face obiectul raportării achiziţionează sau vinde un
Criptoactiv Relevant contra Monedă Fiduciară, deşi Furnizorul de Servicii de Criptoactive
Raportor nu are cunoştinţe reale despre contravaloarea aferentă Monedei Fiduciare, astfel de
tranzacţii se raportează ca transferuri trimise către sau de către un Utilizator care face obiectul
raportării în conformitate cu subsecţiunea B pct. 3 lit. g) şi, respectiv, subsecţiunea B pct. 3
lit. h).
7.Tranzacţii criptoactiv contra criptoactiv
O tranzacţie Criptoactiv contra Criptoactiv care este efectuată de un Furnizor de Servicii de
Criptoactive Raportor se va raporta atât în conformitate cu subsecţiunea B alin. (3) lit. d), cât
şi cu subsecţiunea B pct. 3 lit. e), respectiv valoarea justă de piaţă a criptoactivelor relevante
şi/sau, după caz, valoarea justă de piaţă a criptoactivelor revelante vândute, fără comisioanele
de tranzacţie.
Toate tranzacţiile Criptoactiv contra Criptoactiv efectuate de acelaşi Furnizor de Servicii de
Criptoactive Raportor fac obiectul raportării atât în conformitate cu subsecţiunea B pct. 3 lit.
d), cât şi cu subsecţiunea B pct. 3 lit. e). În situaţia în care un Utilizator care face obiectul
raportării efectuează o tranzacţie Criptoactiv contra Criptoactiv, deşi Furnizorul de Servicii de
Criptoactive Raportor nu are cunoştinţe reale despre Criptoactivul Relevant achiziţionat sau
vândut, astfel de tranzacţii trebuie raportate ca transferuri trimise către sau de către un
Utilizator care face obiectul raportării în conformitate cu subsecţiunea B pct. 3 lit. g) şi,
respectiv, subsecţiunea B pct. 3 lit. h).
8.Tranzacţii de plată cu amănuntul care fac obiectul raportării
În conformitate cu subsecţiunea A pct. 3 lit. f), informaţiile agregate privind Transferurile
care constituie Tranzacţii de plată cu amănuntul care fac obiectul raportării trebuie raportate
ca o categorie separată de Tranzacţii Relevante. În ceea ce priveşte astfel de Tranzacţii de
plată cu amănuntul care fac obiectul raportării, clientul comerciantului pentru sau în numele
căruia Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor prestează un serviciu care efectuează
Tranzacţii de plată cu amănuntul care fac obiectul raportării va fi considerat drept Utilizator
de Criptoactive (sub rezerva condiţiilor specificate în definiţia Utilizatorului de Criptoactive)
şi, prin urmare, drept Utilizator care face obiectul raportării, în plus faţă de comerciant.
Informaţiile agregate cu privire la Tranzacţiile de plată cu amănuntul care fac obiectul
raportării efectuate de clientul comerciantului nu trebuie incluse în informaţiile agregate
raportate cu privire la Transferuri în temeiul subsecţiunii B pct. 3 lit. h). Informaţiile agregate
cu privire la Transferurile care nu constituie Tranzacţii de plată cu amănuntul care fac
obiectul raportării exclusiv în virtutea neîndeplinirii pragului de minimis trebuie incluse în
informaţiile agregate raportate cu privire la Transferurile prevăzute în subsecţiunea B pct. 3
lit. g) şi h).
9.Transferuri, altele decât tranzacţiile de plată cu amănuntul care fac obiectul raportării
- Subsecţiunea B pct. 3 lit. g) şi h) impune ca Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori
să raporteze valoarea justă de piaţă a altor transferuri trimise unui Utilizator care face obiectul
raportării şi, respectiv, de către un Utilizator care face obiectul raportării. În plus, Furnizorul
de Servicii de Criptoactive Raportor trebuie să defalce valoarea justă de piaţă agregată,
numărul agregat de unităţi şi numărul de transferuri efectuate în numele unui Utilizator care
face obiectul raportării, în cursul perioadei de raportare, în funcţie de tipul de transfer
subiacent, în cazul în care un astfel de tip de transfer este cunoscut de Furnizorul de Servicii
de Criptoactive Raportor.:
10.Transferuri către adrese de portofel externe
Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor nu este obligat să raporteze numărul agregat
de unităţi sau valoarea justă de piaţă agregată a transferurilor, în conformitate cu subsecţiunea
B pct. 3 lit. i), în cazul în care Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor cunoaşte faptul
că adresa portofelului la care este transferat Criptoactivul Relevant este asociată cu un
furnizor de servicii de active virtuale sau cu o instituţie financiară.
11.Perioada de raportare adecvată
Informaţiile care trebuie raportate în temeiul subsecţiunilor B pct. 1-3 trebuie să fie cele
referitoare la sfârşitul anului calendaristic relevant sau al altei perioade de raportare adecvate.
Pentru a determina care este semnificaţia sintagmei "perioadă de raportare adecvată" trebuie
să se facă referire la sensul pe care termenul îl are în acel moment în conformitate cu regulile
de raportare din România.
12.Locul naşterii
Locul naşterii trebuie raportat dacă, în ceea ce priveşte Persoana care face obiectul raportării,
atât:
a)furnizorul de Servicii de Criptoactive care face obiectul raportării este obligat să obţină
locul naşterii şi să îl raporteze în conformitate cu legislaţia internă; şi
b)locul naşterii este disponibil în informaţiile care pot fi căutate electronic menţinute de
Furnizorul de Servicii de Criptoactive care face obiectul raportării.
13.Norme de evaluare şi conversie valutară pentru tranzacţiile Criptoactiv contra Monedă
Fiduciară
În sensul pct. 5, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor poate aplica cursul la vedere
la momentul tranzacţiei (tranzacţiilor) pentru a converti aceste sume într-o singură Monedă
Fiduciară determinată de Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor. Informaţiile
raportate trebuie să identifice Moneda Fiduciară în care fiecare sumă este raportată.
În plus, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor trebuie să agrege, respectiv să
însumeze toate tranzacţiile atribuibile fiecărei categorii de raportare pentru fiecare tip de
Criptoactive Relevante, astfel cum au fost convertite în conformitate cu pct. 5.
14.Norme de evaluare şi conversie monetară pentru tranzacţiile Criptoactiv contra
Criptoactiv
În sensul subsecţiunii B pct. 3 lit. d) şi e), Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor se
poate prevala de perechile de tranzacţionare Criptoactiv contra Monedă Fiduciară aplicabile
pe care le menţine pentru a determina valoarea justă de piaţă a ambelor Criptoactive
Relevante.
De exemplu, în contextul unei vânzări a Criptoactivului Relevant A împotriva Criptoactivului
Relevant B, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor poate, la momentul executării
tranzacţiei:
(i)să efectueze o conversie implicită a Criptoactivului Relevant A în Monedă Fiduciară pentru
a determina valoarea justă de piaţă a Criptoactivului Relevant A vândut în scopul raportării în
conformitate cu subsecţiunea B pct. 3 lit. e); şi
(ii)să efectueze o conversie implicită a Criptoactivului Relevant B achiziţionat în Monedă
Fiduciară pentru a determina valoarea justă de piaţă a Criptoactivului Relevant B achiziţionat
în scopul raportării în conformitate cu subsecţiunea B pct. 3 lit. d).
Atunci când un Criptoactiv Relevant dificil de evaluat este schimbat contra unui Criptoactiv
Relevant care poate fi uşor evaluat, evaluarea în Monedă Fiduciară a Criptoactivului Relevant
contra care este schimbat Criptoactivul Relevant dificil de evaluat se va prevala de stabilirea
unei valori a Monedei Fiduciare pentru Criptoactivul Relevant dificil de evaluat, cum ar fi:
(i)un Utilizator de Criptoactive utilizează un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor
pentru a vinde Criptoactivul Relevant A contra cumpărării Criptoactivului Relevant B.
Criptoactivul Relevant A are o valoare echivalentă a Monedei Fiduciare uşor de obţinut, iar
Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor poate efectua o conversie implicită pentru a
determina valoarea justă de piaţă a vânzării Criptoactivului Relevant A. Cu toate acestea,
Criptoactivul Relevant B este un Criptoactiv lansat recent, iar Furnizorul de Servicii de
Criptoactive Raportor nu poate stabili o valoare justă de piaţă echivalentă, deoarece nu există
o sumă disponibilă pentru conversia Monedei Fiduciare. În acest caz, pentru a determina
valoarea de achiziţie atribuibilă achiziţiei Criptoactivului B de către Utilizatorul de
Criptoactive, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor poate efectua o conversie
implicită a Criptoactivului Relevant B, atribuindu-i aceeaşi sumă în Monedă Fiduciară
atribuită Criptoactivului Relevant A.
În scopul raportării în temeiul subsecţiunii B pct. 3 lit. d) şi e), Furnizorul de Servicii de
Criptoactive Raportor trebuie să agrege, respectiv să însumeze toate tranzacţiile atribuibile
fiecărei categorii de raportare, astfel cum au fost convertite în conformitate cu pct. 5.
15.Reguli de evaluare şi conversie monetară pentru Tranzacţiile de plată cu amănuntul
care fac obiectul raportării şi alte Transferuri.
În sensul subsecţiunii B pct. 3 lit. f)-i), valoarea justă de piaţă se va stabili şi raporta într-o
singură monedă, utilizând o metodă rezonabilă de evaluare care să ţină seama de dovezile
contemporane ale valorii la momentul fiecărei tranzacţii relevante într-un mod aplicat
consecvent de către Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor.
În efectuarea unei astfel de evaluări, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor poate
utiliza ca referinţă valorile perechilor de tranzacţionare Criptoactiv şi Monedă fiduciară
relevante pe care le menţine pentru a determina valoarea justă de piaţă a Criptoactivelor
Relevante la momentul transferului. Informaţiile raportate trebuie să identifice Moneda
Fiduciară în care este exprimată fiecare sumă.
Exemplu: Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor menţine o platformă de
tranzacţionare şi facilitează, de asemenea, transferurile de Criptoactive Relevante. Furnizorul
de Servicii de Criptoactive Raportor efectuează un transfer al Criptoactivului Relevant A
pentru Utilizatorul de Criptoactive A. De asemenea, Criptoactivul Relevant A este
tranzacţionat în mod regulat contra Monedă Fiduciară pe platforma de tranzacţionare a
Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor. Furnizorul de Servicii de Criptoactive
Raportor A se poate prevala de astfel de date de tranzacţionare pentru a determina valoarea
justă de piaţă a Criptoactivului Relevant A la momentul Transferului.
În cazul în care Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor care efectuează Transferul nu
menţine o valoare de referinţă aplicabilă a perechilor relevante de tranzacţionare a
Criptoactivelor Relevante şi a Monedelor Fiduciare, se va prevala de următoarele metode de
evaluare:
(i)în primul rând, trebuie utilizate valorile contabile interne pe care Furnizorul de Servicii de
Criptoactive Raportor le menţine în ceea ce priveşte Criptoactivul Relevant;
(ii)în cazul în care nu este disponibilă o valoare contabilă, se va utiliza o valoare furnizată de
companii terţe sau de site-uri web care agregă preţurile curente ale Criptoactivelor Relevante,
în cazul în care se preconizează în mod rezonabil că metoda de evaluare utilizată de
respectiva terţă parte va oferi un indicator fiabil al valorii;
(iii)în cazul în care niciuna dintre cele de mai sus nu este disponibilă, trebuie utilizată cea mai
recentă evaluare a Criptoactivului Relevant de către Furnizorul de Servicii de Criptoactive
Raportor; şi
(iv)în cazul în care o valoare nu poate fi încă atribuită, o estimare rezonabilă poate fi aplicată
ca măsură de ultimă instanţă.
În acest caz metoda alternativă de evaluare trebuie indicată prin intermediul elementului
corespunzător din schema XML relevantă.
În scopul raportării în temeiul subsecţiunii B pct. 3 lit. f)-i), Furnizorul de Servicii de
Criptoactive Raportor trebuie să agrege, respectiv să însumeze toate tranzacţiile atribuibile
fiecărei categorii de raportare pentru fiecare tip de Criptoactive Relevante, astfel cum au fost
convertite în conformitate cu pct. 5.
(C)Fără a aduce atingere subsecţiunii B pct. 1, nu este obligatorie raportarea locului naşterii, cu
excepţia cazului în care Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor este obligat să îl obţină şi să
îl raporteze în temeiul normelor legale în vigoare.
(D)_
1. Informaţiile enumerate la subsecţiunea B se raportează anual, în anul calendaristic care
urmează anului la care se referă informaţiile. Primele informaţii se raportează pentru anul
calendaristic relevant sau pentru altă perioadă de raportare adecvată începând cu 1 ianuarie
2026.
2. Raportarea informaţiilor prevăzute la subsecţiunea B se face până la data de 15 martie
inclusiv a anului calendaristic curent pentru informaţiile aferente anului calendaristic precedent.
3. A.N.A.F. stabileşte şi publică într-o secţiune dedicată pe pagina de internet proprie lista
jurisdicţiilor calificate din afara Uniunii, respectiv lista jurisdicţiilor partenere conform
definiţiilor prevăzute în prezenta anexă.
(E)Fără a aduce atingere subsecţiunilor A şi D, un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor, în
sensul lit. a), b), c) sau d) de la pct. 2 subsecţiunea A secţiunea I, nu este obligat să furnizeze
informaţiile prevăzute la subsecţiunea B cu privire la un Utilizator care face obiectul raportării sau la
o persoană care exercită controlul pentru care Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor
finalizează raportarea acestor informaţii într-o jurisdicţie din afara Uniunii Europene care face
obiectul unui acord efectiv privind stabilirea autorităţii competente încheiat cu statul membru de
reşedinţă al respectivului utilizator care face obiectul raportării sau respectivei persoane care exercită
controlul.
Secţiunea III:Proceduri de diligenţă fiscală
Un Utilizator de Criptoactive este considerat Utilizator care face obiectul raportării începând cu data
la care este identificat ca atare în conformitate cu procedurile de diligenţă fiscală descrise în prezenta
secţiune.
(A)Proceduri de diligenţă fiscală pentru persoanele fizice care sunt Utilizatori de Criptoactive
Se aplică următoarele proceduri pentru a stabili dacă persoana fizică care este Utilizator de
Criptoactive este un Utilizator care face obiectul raportării.
1.La stabilirea relaţiei cu persoana fizică care este Utilizator de Criptoactive sau, în cazul
persoanelor fizice care sunt Utilizatori de Criptoactive Preexistenţi la 1 ianuarie 2027,
Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor obţine o declaraţie pe propria răspundere
în baza căreia poate să stabilească rezidenţa fiscală (rezidenţele fiscale) a(le) persoanei
fizice respective şi să confirme caracterul rezonabil al respectivei declaraţii pe propria
răspundere pe baza informaţiilor obţinute, inclusiv a oricăror documente obţinute în
conformitate cu măsurile de cunoaştere a clientelei.
În cazul în care o persoană este rezidentă în scopuri fiscale în două sau mai multe jurisdicţii,
toate jurisdicţiile de rezidenţă vor fi declarate prin declaraţia pe propria răspundere,
Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor urmând să considere Persoana fizică care este
Utilizator de Criptoactive drept Utilizator care face obiectul raportării în ceea ce priveşte
fiecare Jurisdicţie care face obiectul raportării.
Se consideră că un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor a confirmat "caracterul
rezonabil" al unei declaraţii pe propria răspundere dacă, în cursul stabilirii relaţiei cu o
Persoană fizică care este Utilizator de Criptoactive şi după revizuirea informaţiilor obţinute în
legătură cu stabilirea relaţiei (inclusiv orice documente obţinute în conformitate cu măsurile
de cunoaştere a clientelei), nu află sau nu are motive să suspecteze că autocertificarea iniţială
este incorectă sau nu prezintă încredere.
În cazul unei declaraţii pe propria răspundere care nu promovează testul de caracter rezonabil,
Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor obţine: (i) fie o declaraţie pe propria
răspundere valabilă; fie (ii) o explicaţie şi o documentaţie rezonabilă (după caz) care să
susţină caracterul rezonabil al declaraţiei pe propria răspundere şi să păstreze o dovadă a unei
astfel de explicaţii şi document înainte de a presta servicii de efectuare a Tranzacţiilor
Relevante către Persoana fizică care este Utilizator de Criptoactive.
2.În cazul în care, în orice moment, intervine o modificare a circumstanţelor cu privire la
o persoană fizică care este Utilizator de Criptoactive, în urma căreia Furnizorul de
Servicii de Criptoactive Raportor află sau are motive să suspecteze că declaraţia pe
propria răspundere iniţială este incorectă sau nu este de încredere, Furnizorul de Servicii
de Criptoactive Raportor nu se poate baza pe aceasta şi trebuie să obţină o declaraţie pe
propria răspundere valabilă sau o explicaţie rezonabilă şi, după caz, documente care să
justifice valabilitatea declaraţiei pe propria răspundere iniţiale.
Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor are motive să suspecteze că o declaraţia pe
propria răspundere nu prezintă încredere sau este incorectă dacă informaţiile sale referitor la
fapte sau declaraţii relevante cuprinse în declaraţia pe propria răspundere sau în alte
documente sunt de aşa natură încât ar pune la îndoială cele cuprinse în declaraţia făcută. Un
Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor are, de asemenea, motive să suspecteze că o
declaraţie pe propria răspundere fie nu prezintă încredere, fie este incorectă în contextul în
care există informaţii în documentaţie sau în dosarele Furnizorului de Servicii de Criptoactive
Raportor care intră în conflict cu afirmaţia persoanei cu privire la statutul său.
Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor are motive să suspecteze că o declaraţie pe
propria răspundere furnizată de o persoană nu prezintă încredere sau este incorectă în cazul în
care aceasta este incompletă cu privire la orice element relevant în raport cu persoana
respectivă, declaraţia pe propria răspundere conţine orice informaţii care nu sunt în
concordanţă cu cele declarate de persoana respectivă sau Furnizorul de Servicii de
Criptoactive Raportor are alte informaţii care nu sunt în concordanţă cu cele declarate de
persoana în cauză. Se consideră că un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor, care se
prevalează de un furnizor de servicii pentru a revizui şi a menţine o declaraţie pe propria
răspundere, află sau are motive să suspecteze faptele în cunoştinţă de cauză a furnizorului de
servicii.
Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor nu se poate prevala de documentaţia
furnizată de o persoană dacă documentaţia nu stabileşte în mod rezonabil identitatea
persoanei care prezintă documentaţia.
În cazul în care Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor are alte informaţii care nu
sunt în concordanţă cu statutul persoanei sau documentaţia nu conţine informaţiile necesare
pentru a stabili statutul persoanei, acesta nu se poate prevala de documentaţia furnizată.
O "schimbare a circumstanţelor" include orice modificare ce are ca rezultat adăugarea de
informaţii relevante pentru statutul unei persoane fizice care este Utilizator de Criptoactive
sau care intră în conflict în alt mod cu statutul unui astfel de utilizator sau orice modificare
sau adăugare de informaţii la orice profil asociat unei astfel de Persoane fizice care este
Utilizator de Criptoactive dacă respectiva modificare sau adăugare de informaţii afectează
statutul Persoanei fizice care este Utilizator de Criptoactive. În acest scop, Furnizorul de
Servicii de Criptoactive Raportor trebuie să stabilească dacă noile informaţii obţinute cu
privire la profilul persoanei fizice care este Utilizator de Criptoactive în conformitate cu
legislaţia pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului sau alte
obligaţii de reglementare includ noi informaţii care constituie o schimbare a circumstanţelor.
O schimbare a circumstanţelor care afectează declaraţia pe propria răspundere furnizată
Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor va înceta valabilitatea declaraţiei pe propria
răspundere cu privire la informaţiile care nu mai sunt fiabile, până la actualizarea
informaţiilor.
Atunci când intervine o modificare a circumstanţelor, în conformitate cu subsecţiunea A
punctul 2, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor nu se poate prevala de declaraţia pe
propria răspundere iniţială şi trebuie să obţină fie (i) o declaraţie pe propria răspundere
valabilă care să stabilească rezidenţa fiscală (rezidenţele fiscale) a(le) Persoanei fizice care
este Utilizator de Criptoactive, fie (ii) o explicaţie şi o documentaţie rezonabilă (după caz)
care să susţină valabilitatea declaraţiei pe propria răspundere iniţială (şi să păstreze o dovadă
a unei astfel de explicaţii şi documentaţii). Prin urmare, un Furnizor de Servicii de
Criptoactive Raportor trebuie să instituie proceduri pentru a se asigura că orice modificare
care constituie o schimbare a circumstanţelor este identificată de Furnizorul de Servicii de
Criptoactive Raportor. În plus, un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor trebuie să
notifice orice persoană care furnizează o autocertificare cu privire la obligaţia persoanei de a
notifica Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor cu privire la o modificare a
circumstanţelor.
O declaraţie pe propria răspundere devine lipsită de valabilitate la data la care Furnizorul de
Servicii de Criptoactive
Raportor care deţine declaraţia pe propria răspundere află sau are motive să suspecteze că
circumstanţele care afectează corectitudinea declaraţiei pe propria răspundere s-au schimbat.
Cu toate acestea, un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor poate alege să considere o
persoană ca având acelaşi statut pe care îl avea înainte de modificarea circumstanţelor până la
prima dintre cele 90 de zile calendaristice de la data la care declaraţia pe propria răspundere a
devenit lipsită de valabilitate din cauza modificării circumstanţelor, de la data confirmării
valabilităţii declaraţiei sau de la data obţinerii unei noi declaraţii. În cazul în care Furnizorul
de Servicii de Criptoactive Raportor nu poate obţine o confirmare a valabilităţii declaraţiei
iniţiale sau o declaraţie pe propria răspundere valabilă în această perioadă de 90 de zile,
Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor trebuie să considere Persoana fizică care este
Utilizator de Criptoactive drept rezident al jurisdicţiei (jurisdicţiilor) în care Persoana fizică
care este Utilizator de Criptoactive a pretins că este rezidentă în declaraţia iniţială şi
jurisdicţia (jurisdicţiile) în care Persoana fizică care este Utilizator de Criptoactive poate fi
rezidentă ca urmare a modificării circumstanţelor. Un Furnizor de Servicii de Criptoactive
Raportor se poate baza pe o declaraţie pe propria răspundere fără a fi nevoit să investigheze
posibilele modificări ale circumstanţelor care ar putea afecta valabilitatea declaraţiei, cu
excepţia cazului în care află sau are motive să suspecteze că circumstanţele s-au schimbat. De
exemplu, în cazul în care Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor obţine informaţii în
conformitate cu legislaţia pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării
terorismului sau cu alte cerinţe de reglementare conform cărora informaţiile conţinute în
declaraţie nu mai sunt exacte sau nu mai prezintă încredere, Furnizorul de Servicii de
Criptoactive Raportor trebuie să actualizeze declaraţia pe propria răspundere cu privire la
informaţiile identificate, înainte de a se putea prevala de aceasta.
Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor poate păstra un exemplar original, o copie
certificată sau o fotocopie, inclusiv o microfişă, o scanare electronică sau un mijloc similar de
stocare electronică, sau o copie electronică a declaraţiei pe propria răspundere. Declaraţia pe
propria răspundere, inclusiv exemplarul original, poate exista şi numai în format electronic.
Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor poate considera o declaraţie pe propria
răspundere ca fiind valabilă, în ciuda faptului că aceasta conţine o eroare nesemnificativă, în
cazul în care Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor dispune de suficiente documente
la dosar pentru a completa informaţiile care lipsesc din declaraţia pe propria răspundere din
cauza erorii. În acest caz, documentaţia care s-a utilizat pentru remedierea erorii
nesemnificative trebuie să fie concludentă.
(B)Proceduri de diligenţă fiscală pentru entităţile care sunt Utilizatori de Criptoactive
Se aplică următoarele proceduri pentru a stabili dacă entitatea care este Utilizator de Criptoactive
este un Utilizator care face obiectul raportării sau o entitate, alta decât o Persoană Exclusă sau o
Entitate Activă, cu una sau mai multe Persoane care exercită controlul şi care sunt Persoane care
fac obiectul raportării:
1.Se stabileşte dacă entitatea care este Utilizator de Criptoactive are calitatea de Persoană
care face obiectul raportării.
a)Pentru stabilirea relaţiei cu entitatea care este Utilizator de Criptoactive sau, în cazul
entităţilor care sunt Utilizatori de Criptoactive preexistenţi la 1 ianuarie 2027, Furnizorul de
Servicii de Criptoactive Raportor obţine o declaraţie pe propria răspundere în baza căreia
poate să stabilească rezidenţa fiscală (rezidenţele fiscale) a(le) entităţii respective şi să
confirme caracterul rezonabil al respectivei declaraţii pe propria răspundere pe baza
informaţiilor obţinute, inclusiv a oricăror documente obţinute în conformitate cu măsurile de
cunoaştere a clientelei. În cazul în care entitatea care este Utilizator de Criptoactive certifică
faptul că nu are rezidenţă fiscală, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor se poate
baza pe sediul conducerii efective sau pe adresa sediului principal pentru a stabili rezidenţa
entităţii care este Utilizator de Criptoactive.
b)Dacă declaraţia pe propria răspundere indică faptul că entitatea care este Utilizator
de Criptoactive este rezidentă într-o jurisdicţie, Furnizorul de Servicii de Criptoactive
Raportor trebuie să considere entitatea care este Utilizator de criptoactive drept
Utilizator care face obiectul raportării, cu excepţia cazului în care stabileşte în mod
rezonabil, pe baza declaraţiei pe propria răspundere sau a informaţiilor aflate în posesia
sa sau care sunt disponibile public, că entitatea respectivă este o Persoană Exclusă.
În cazul în care declaraţia pe propria răspundere indică faptul că Entitatea care este
Utilizator de Criptoactive este rezidentă într-o Jurisdicţie care face obiectul raportării,
atunci Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor va considera Entitatea care este
Utilizator de Criptoactive drept Utilizator care face obiectul raportării, cu excepţia cazului
în care stabileşte, în mod rezonabil, pe baza declaraţiei pe propria răspundere sau a
informaţiilor pe care le deţine sau care sunt disponibile public, că Entitatea care este
Utilizator de Criptoactive este o Persoană exclusă. Aceste informaţii includ informaţii care
au fost obţinute în scopul finalizării procedurilor de diligenţă fiscală în conformitate cu
anexa nr. 1.
Informaţiile "disponibile public" includ informaţiile publicate de către o autoritate publică
dintr-o jurisdicţie care face obiectul raportării, cum ar fi informaţiile publicate sub formă de
listă, informaţii dintr-un registru disponibil public sau informaţii divulgate pe o piaţă a
titlurilor de valoare stabilită. În acest sens Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor
trebuie să păstreze o consemnare a tipului de informaţii examinate şi data la care au fost
examinate informaţiile.
Pentru a stabili dacă o Entitate care este Utilizator de Criptoactive este un Utilizator care
face obiectul raportării, Furnizorul de Servicii de Criptoactive care face obiectul raportării
poate urma îndrumările de la subsecţiunea B punctul 1 literele a)-b) în ordinea cea mai
adecvată circumstanţelor. Acest lucru permite unui Furnizor de Servicii de Criptoactive
Raportor, de exemplu, să stabilească în conformitate cu subsecţiunea B pct. 1 lit. b) că o
Entitate care este Utilizator de Criptoactive este o Persoană exclusă şi, prin urmare, nu este
un Utilizator care face obiectul raportării.
Declaraţia pe propria răspundere trebuie să permită stabilirea rezidenţei (rezidenţelor)
fiscale a (ale) Entităţii care este Utilizator de Criptoactive. În cazul în care o Entitate este
supusă impozitării în calitate de rezidentă în mai multe jurisdicţii, toate jurisdicţiile de
rezidenţă trebuie declarate în declaraţia pe propria răspundere, iar Furnizorul de Servicii de
Criptoactive Raportor va considera Entitatea care este Utilizator de Criptoactive drept
Utilizator care face obiectul raportării pentru fiecare Jurisdicţie care face obiectul raportării.
În cazul în care o Entitate care este Utilizator de Criptoactive certifică faptul că nu are
rezidenţă fiscală, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor se poate prevala de locul
administrării efective sau, în calitate de reprezentant, de adresa sediului principal al Entităţii
care este Utilizator de Criptoactive pentru a-i determina rezidenţa.
După obţinerea de către Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor a declaraţiei pe
propria răspundere care îi permite să determine rezidenţa fiscală (rezidenţele fiscale) a (le)
Entităţii care este Utilizator de Criptoactive, acesta confirmă caracterul rezonabil al unei
astfel de declaraţii pe baza informaţiilor obţinute în legătură cu stabilirea relaţiei, inclusiv
orice documente obţinute în conformitate cu legislaţia pentru prevenirea şi combaterea
spălării banilor şi finanţării terorismului.
Se consideră că un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor a confirmat "caracterul
rezonabil" al unei declaraţii pe propria răspundere dacă, în cursul stabilirii unei relaţii cu
Entitatea care este Utilizator de Criptoactive şi după revizuirea informaţiilor obţinute în
legătură cu stabilirea relaţiei (inclusiv orice documente obţinute în conformitate cu
legislaţia pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului), nu află
sau nu are motive să suspecteze că declaraţia pe propria răspundere este incorectă sau nu
prezintă încredere.
În cazul unei declaraţii pe propria răspundere care nu promovează testul de caracter
rezonabil, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor obţine fie (i) o declaraţie pe
propria răspundere valabilă, fie (ii) o explicaţie şi o documentaţie rezonabilă (după caz)
care să susţină caracterul rezonabil declaraţiei (şi păstrează o copie sau o consemnare a unei
astfel de explicaţii şi documentaţii) înainte de a presta servicii de efectuare a Tranzacţiilor
Relevante către Entitatea care este Utilizator de Criptoactive.
2.Se stabileşte dacă entitatea are una sau mai multe persoane care exercită controlul şi
care sunt persoane care fac obiectul raportării. În cazul unei entităţi care este Utilizator
de Criptoactive fără a fi Persoană Exclusă, Furnizorul de Servicii de Criptoactive
Raportor determină dacă aceasta are una sau mai multe persoane care exercită controlul
şi care sunt Persoane care fac obiectul raportării, cu excepţia cazului în care stabileşte că
entitatea care este Utilizator de Criptoactive este o Entitate Activă, pe baza unei declaraţii
pe propria răspundere din partea entităţii respective.
a)Se stabilesc persoanele care exercită controlul asupra entităţii care este Utilizator de
Criptoactive. În scopul stabilirii persoanelor care exercită controlul asupra unei entităţi care
este Utilizator de Criptoactive, un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor se poate baza
pe informaţiile colectate şi păstrate în conformitate cu măsurile de cunoaştere a clientelei cu
condiţia ca aceste proceduri să fie conforme legislaţiei pentru prevenirea şi combaterea
spălării banilor şi finanţării terorismului. În cazul în care Furnizorul de Servicii de
Criptoactive Raportor nu are obligaţia legală de a aplica măsurile de cunoaştere a clientelei
conform legislaţiei pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului,
acesta aplică proceduri similare în esenţă în scopul stabilirii persoanelor care exercită
controlul.
b)Se stabileşte dacă o Persoană care exercită controlul asupra unei entităţi care este Utilizator
de Criptoactive este o persoană care face obiectul raportării. Pentru a stabili dacă o persoană
care exercită controlul este o persoană care face obiectul raportării, un Furnizor de Servicii de
Criptoactive Raportor se bazează pe o declaraţie pe propria răspundere din partea unei entităţi
care este Utilizatorul de Criptoactive sau a respectivei persoane care exercită controlul, în
baza căreia poate să stabilească rezidenţa fiscală (rezidenţele fiscale) a(le) persoanei care
exercită controlul şi să confirme caracterul rezonabil al respectivei declaraţii pe propria
răspundere pe baza informaţiilor obţinute, inclusiv a oricăror documente obţinute în
conformitate cu măsurile de cunoaştere a clientelei.
3. În cazul în care, în orice moment, intervine o modificare a circumstanţelor cu privire la o
entitate care este Utilizator de Criptoactive sau la persoanele care exercită controlul asupra
acesteia în urma căreia Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor află sau are motive să
suspecteze că declaraţia pe propria răspundere iniţială este incorectă sau nu este de încredere,
acesta nu se poate baza pe declaraţia pe propria răspundere iniţială şi trebuie să obţină o
declaraţie pe propria răspundere valabilă sau o explicaţie rezonabilă şi, după caz, documente
care să justifice valabilitatea declaraţiei pe propria răspundere iniţiale. În acest sens, procedurile
prevăzute în secţiunea III, subsecţiunea A, pct. 2 se aplică în mod corespunzător.
(C)Cerinţe privind valabilitatea declaraţiilor pe propria răspundere:
1.O declaraţie pe propria răspundere furnizată de o persoană fizică care este Utilizator de
criptoactive sau de o persoană care exercită controlul este valabilă numai cu condiţia să fie
semnată sau confirmată în alt mod de către persoana respectivă, să fie datată cel târziu la
data primirii şi să conţină următoarele informaţii cu privire la persoana fizică având
calitatea de Utilizator de criptoactive sau cu privire la persoana care exercită controlul:
a)prenumele şi numele;
b)adresa de rezidenţă;
c)jurisdicţia (jurisdicţiile) de rezidenţă fiscală;
d)pentru fiecare persoană care face obiectul raportării, numărul de identificare fiscală aferent
jurisdicţiei care face obiectul raportării;
e)data naşterii.
Declaraţia pe propria răspundere poate fi completată în prealabil de către Furnizorul de
Servicii de Criptoactive Raportor pentru a include informaţiile Persoanei fizice care este
Utilizator de Criptoactive sau ale Persoanei care exercită controlul, cu excepţia jurisdicţiei
(jurisdicţiilor) de rezidenţă în scopuri fiscale, în măsura în care acestea sunt deja disponibile
în evidenţele sale. În plus, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor se poate prevala
de o declaraţie pe propria răspundere obţinută în ceea ce priveşte Persoana fizică care este
Utilizator de Criptoactive sau Persoana care exercită controlul în temeiul anexei nr. 1 din
prezenta lege sau pe o declaraţie deja obţinută în alte scopuri fiscale, cum ar fi în scopuri de
raportare internă, în contextul Legii conformităţii fiscale a conturilor străine (FATCA) sau
în scopul unui Acord Interguvernamental FATCA, în măsura în care conţine toate
informaţiile prevăzute la prezentul punct.
În cazul în care Persoana fizică care este Utilizator de Criptoactive sau Persoana care
exercită controlul sunt rezidenţi fiscal într-o Jurisdicţie Calificată din afara Uniunii
Europene care face obiectul raportării, declaraţia pe propria răspundere trebuie să includă
NIF-ul Persoanei fizice care este Utilizator de Criptoactive sau al Persoanei care exercită
controlul pentru fiecare astfel de Jurisdicţie, cu excepţia cazului în care Jurisdicţia
Calificată din afara Uniunii Europene nu eliberează un NIF Persoanei care face obiectul
raportării sau dacă legislaţia internă a Jurisdicţiei Calificate din afara Uniunii Europene care
face obiectul raportării relevante nu impune colectarea NIF eliberat de respectiva jurisdicţie
care face obiectul raportării.
Declaraţia pe propria răspundere poate fi furnizată în orice mod şi sub orice formă. În cazul
în care declaraţia pe propria răspundere este furnizată electronic, sistemul electronic trebuie
să se asigure că informaţiile primite sunt informaţiile trimise şi trebuie să documenteze
toate ocaziile de acces al utilizatorului care au ca rezultat depunerea, reînnoirea sau
modificarea unei declaraţii. În plus, proiectarea şi funcţionarea sistemului electronic,
inclusiv procedurile de acces, trebuie să asigure că persoana care accesează sistemul şi
furnizează declaraţia pe propria răspundere este persoana numită în declaraţie şi trebuie să
fie capabilă să furnizeze, la cerere, o copie pe suport hârtie a tuturor declaraţiilor furnizate
electronic.
O declaraţie pe propria răspundere poate fi semnată sau confirmată în alt mod, de către
orice persoană autorizată să semneze în numele Persoanei fizice care este Utilizator de
Criptoactive sau al Persoanei care exercită controlul în conformitate cu legislaţia internă.
2.O declaraţie pe propria răspundere furnizată de o entitate care este Utilizator de
Criptoactive este valabilă numai cu condiţia să fie semnată sau confirmată în alt mod de
către entitatea respectivă, să fie datată cel târziu la data primirii şi să conţină următoarele
informaţii cu privire la entitatea care este Utilizator de Criptoactive:
a)denumirea juridică;
b)adresa;
c)jurisdicţia/jurisdicţiile de rezidenţă fiscală;
d)pentru fiecare persoană care face obiectul raportării, numărul de identificare fiscală aferent
fiecărei jurisdicţii;
e)în cazul unei entităţi care este Utilizator de Criptoactive, alta decât o Entitate Activă sau o
Persoană Exclusă, informaţiile prevăzute la subsecţiunea C pct. 1 cu privire la fiecare
persoană care exercită controlul asupra entităţii care este Utilizator de Criptoactive, cu
excepţia cazului în care respectiva persoană care exercită controlul a furnizat o declaraţie pe
propria răspundere în temeiul subsecţiunii C pct. 1, precum şi rolul (rolurile) în temeiul căruia
(cărora) fiecare Utilizator care face obiectul raportării este o persoană care exercită controlul
asupra entităţii, dacă nu au fost deja stabilite pe baza măsurilor de cunoaştere a clientelei;
f)dacă este cazul, informaţii cu privire la criteriile pe care le îndeplineşte pentru a fi
considerată o Entitate Activă sau o Persoană Exclusă.
Declaraţia pe propria răspundere poate fi completată în prealabil de către Furnizorul de
Servicii de Criptoactive Raportor pentru a include informaţiile Entităţii care este Utilizator
de Criptoactive, cu excepţia jurisdicţiei (jurisdicţiilor) de rezidenţă în scopuri fiscale, în
măsura în care acestea sunt deja disponibile în evidenţele sale. În plus, Furnizorul de
Servicii de Criptoactive Raportor se poate prevala de o declaraţie pe propria răspundere
obţinută în ceea ce priveşte Entitatea care este Utilizator de criptoactive în temeiul anexei
nr. 2 sau pe o declaraţie pe propria răspundere deja obţinută în alte scopuri fiscale, cum ar fi
în scopuri de raportare internă, în contextul FATCA sau în scopul unui Acord
Interguvernamental FATCA, în măsura în care conţine toate informaţiile prevăzute la
prezentul punct.
O declaraţie pe propria răspundere poate fi semnată sau confirmată în alt mod, de către
orice persoană autorizată să semneze în numele Entităţii care este Utilizator de criptoactive
în conformitate cu normele interne în vigoare. O persoană cu autoritate de a semna o
declaraţie pe propria răspundere a unei Entităţi care este Utilizator de criptoactive include,
în general, un funcţionar sau administrator al unei corporaţii, un partener al unui parteneriat,
un fiduciar al unei fiducii, orice echivalent al titlurilor anterioare şi orice altă persoană care
a primit autorizaţia scrisă din partea Entităţii care este Utilizator de criptoactive de a semna
documentaţia în numele acelei persoane.
Cerinţele pentru valabilitatea declaraţiilor pe propria răspundere în ceea ce priveşte
Persoanele fizice care sunt Utilizatori de Criptoactive sau Persoanele care exercită controlul
se aplică corespunzător şi pentru valabilitatea declaraţiilor pe propria răspundere în ceea ce
priveşte Entităţile care sunt Utilizatori de Criptoactive.
(D)Cerinţe generale privind diligenţa fiscală
1.Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor care este şi Instituţie Financiară în
sensul prezentei anexe se poate baza, în scopul procedurilor de diligenţă fiscală prevăzute
în prezenta secţiune, pe procedurile de diligenţă fiscală finalizate în temeiul anexei nr. 1
secţiunile IV şi VI. Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor se poate baza şi pe o
declaraţie pe propria răspundere deja obţinută în alte scopuri fiscale, cu condiţia ca
respectiva declaraţie pe propria răspundere să îndeplinească cerinţele de la subsecţiunea
C din prezenta secţiune.
Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor se poate prevala, de asemenea, de o
declaraţie pe propria răspundere deja obţinută în alte scopuri fiscale, cum ar fi în scopuri de
raportare internă, în contextul FATCA sau în scopul unui Acord Interguvernamental FATCA,
cu condiţia ca o astfel de declaraţie pe propria răspundere să îndeplinească cerinţele de la
subsecţiunea C din prezenta secţiune. În astfel de cazuri, un Furnizor de Servicii de
Criptoactive Raportor face în continuare obiectul celorlalte elemente ale procedurilor de
diligenţă fiscală din prezenta secţiune.
2.Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor poate încredinţa unui terţ îndeplinirea
obligaţiilor de diligenţă prevăzute în prezenta secţiune, însă aceste obligaţii rămân în
responsabilitatea Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor. Un Furnizor de
Servicii de Criptoactive Raportor se poate baza pe o terţă parte pentru a-şi îndeplini
obligaţiile de diligenţă fiscală. Se aplică următoarele situaţii în care Furnizorul de Servicii
de Criptoactive Raportor se poate prevala de documentaţia unei terţe părţi pentru a-şi
îndeplini obligaţiile de diligenţă fiscală: în primul rând, în ceea ce priveşte documentele
obţinute de furnizori de servicii terţi, agenţi sau, în cazul în care un Furnizor de Servicii
de Criptoactive Raportor se prevalează de documentaţia unei companii achiziţionate şi, în
al doilea rând, în ceea ce priveşte situaţia în care un Furnizor de Servicii de Criptoactive
Raportor se bazează pe alţi Furnizori de Servicii de Criptoactive Raportori care se ocupă
de aceeaşi Tranzacţie Relevantă.
În cazul în care Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori utilizează furnizori de servicii
pentru a-şi îndeplini obligaţiile de diligenţă fiscală, aceştia pot utiliza documentaţia (inclusiv
o declaraţie pe propria răspundere) colectată de furnizorii de servicii, sub rezerva condiţiilor
prevăzute de normele legale în vigoare, obligaţiile de diligenţă fiscală fiind responsabilitatea
Furnizorilor de Servicii de Criptoactive Raportori.
Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor poate avea în vedere, de asemenea,
documentaţia (inclusiv o declaraţie pe propria răspundere) colectată de un agent al
Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor. Agentul poate păstra documentaţia ca parte
a unui sistem informatic întreţinut pentru un singur Furnizor de Servicii de Criptoactive
Raportori sau mai mulţi Furnizori de Servicii de Criptoactive Raportori, cu condiţia ca, în
cadrul sistemului, orice Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor în numele căruia
agentul păstrează documentaţia să poată accesa cu uşurinţă date privind natura documentaţiei,
informaţiile conţinute în documentaţie, inclusiv o copie a documentaţiei în sine, şi
valabilitatea acesteia şi trebuie să permită respectivului Furnizor de Servicii de Criptoactive
Raportor să transmită cu uşurinţă date, fie direct într-un sistem electronic, fie furnizând astfel
de informaţii agentului, cu privire la orice fapte de care ia cunoştinţă şi care pot afecta
fiabilitatea documentaţiei. Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor, în măsura în care
este aplicabil, stabileşte cum şi când a transmis date cu privire la orice fapte de care a luat
cunoştinţă care ar putea afecta fiabilitatea documentaţiei, faptul că orice date transmise au fost
prelucrate şi a fost exercitată diligenţa fiscală corespunzătoare cu privire la valabilitatea
documentaţiei. Agentul trebuie să aibă un sistem în vigoare pentru a se asigura că orice
informaţii pe care le primeşte cu privire la fapte care afectează fiabilitatea documentaţiei sau
statutul atribuit Utilizatorului de Criptoactive sunt furnizate tuturor Furnizorilor de Servicii de
Criptoactive Raportori pentru care agentul păstrează documentaţia.
În cazul în care un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor achiziţionează compania
unui alt Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor care a finalizat întreaga procedură de
diligenţă fiscală în conformitate cu secţiunea III cu privire la persoanele fizice care sunt
Utilizatori de Criptoactive transferate, acestuia i se permite să se bazeze şi pe stabilirea de
către predecesor sau cedent a statutului unei persoane fizice care este Utilizator de
Criptoactive până când achizitorul află sau are motive să suspecteze că statutul este inexact
sau are loc o schimbare a circumstanţelor.
În vederea evitării aplicării repetate sau multiple a procedurilor de diligenţă fiscală de către
persoane fizice sau Entităţi care sunt toţi Furnizori de Servicii de Criptoactive Raportori care
efectuează aceeaşi Tranzacţie Relevantă cu privire la acelaşi Utilizator de Criptoactive,
Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori desemnează un singur Furnizor de Servicii de
Criptoactive Raportor pentru a respecta toate cerinţele de diligenţă fiscală.
În acest scop, un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor poate încheia acorduri
contractuale adecvate cu o terţă parte pentru a îndeplini obligaţiile de diligenţă fiscală
prevăzute în prezenta secţiune. Astfel de acorduri vor include informaţiile deţinute de
Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor necesare unui terţ pentru a respecta şi finaliza
procedurile de diligenţă fiscală. Acordurile, de asemenea, vor asigura faptul că Furnizorul de
Servicii de Criptoactive care are obligaţia raportării poate obţine de la terţ (terţi) orice
informaţii colectate şi verificate cu privire la Utilizatorii de Criptoactive cu scopul de a
permite Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor să demonstreze conformitatea cu
cerinţele prezentei secţiuni.
În situaţia în care un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor încheie un acord
contractual adecvat cu un terţ (terţi), inclusiv cu un alt Furnizor de Servicii de Criptoactive
Raportor pentru a finaliza procedurile de diligenţă fiscală, aceasta nu înseamnă că Furnizorul
de Servicii de Criptoactive Raportor este exonerat de obligaţiile care îi revin în temeiul
prezentei secţiuni, responsabilitatea pentru finalizarea procedurilor de diligenţă fiscală
aparţinând, în exclusivitate, acestuia.
Secţiunea IV:Definiţiile termenilor
Următorii termeni au înţelesul stabilit prin dispoziţiile următoare:
(A)Criptoactiv care face Obiectul Raportării
1."Criptoactiv" înseamnă criptoactiv, în sensul definiţiei de la art. 3 alin. (1) pct. 5 din
Regulamentul (UE) 2023/1114.
În acest context, o "reprezentare digitală a valorii" înseamnă că un Criptoactiv trebuie să
reprezinte un drept la valoare şi că dreptul de proprietate sau dreptul la o astfel de valoare
poate fi tranzacţionat sau transferat altor persoane fizice sau Entităţi într-o manieră digitală.
De exemplu, un jeton (token) bazat pe criptografie care permite persoanelor fizice să stocheze
valoare, să se angajeze în plăţi şi care nu reprezintă nicio creanţă sau drepturi de membru
împotriva unei persoane, drepturi de proprietate sau alte drepturi absolute sau relative este un
Criptoactiv.
În plus, un jeton (token) criptografic care reprezintă creanţe sau drepturi de membru
împotriva unei persoane fizice sau entităţi, drepturi de proprietate sau alte drepturi absolute
sau relative [de exemplu, un jeton (token) de securitate sau un contract derivat sau dreptul de
a cumpăra sau vinde un activ, inclusiv un Activ Financiar şi un Criptoactiv, la o dată stabilită,
preţ sau alt factor prestabilit] şi care poate fi schimbat digital contra unei Monede Fiduciare
sau alte Criptoactive este un Criptoactiv.
Termenul "Criptoactiv" este destinat să acopere orice reprezentare digitală a valorii care se
bazează pe un registru distribuit securizat criptografic sau o tehnologie similară pentru a
valida şi securiza tranzacţiile, în cazul în care dreptul de proprietate sau dreptul asupra unei
astfel de valori poate fi tranzacţionat sau transferat altor persoane fizice sau Entităţi într-o
manieră digitală. Termenul "Criptoactiv" cuprinde atât jetoane fungibile, cât şi nefungibile şi,
prin urmare, include jetoane nefungibile (NFT-uri) care reprezintă drepturi la obiecte de
colecţie, jocuri, opere de artă, documente de proprietate fizică sau financiare care pot fi
tranzacţionate sau transferate altor persoane sau entităţi într-o manieră digitală.
Alte utilizări ale tehnologiei criptografice care nu sunt reprezentări digitale de valoare nu
constituie Criptoactive.
Un Criptoactiv are o valoare inerentă care poate fi tranzacţionată sau transferată în manieră
digitală şi trebuie să se bazeze pe un registru distribuit securizat criptografic sau pe o
tehnologie similară pentru a valida şi securiza tranzacţiile, indiferent dacă tranzacţia este sau
nu înregistrată efectiv într-un astfel de registru distribuit sau într-o tehnologie similară. Un
registru distribuit este o modalitate descentralizată de înregistrare a tranzacţiilor de
Criptoactive în mai multe locuri şi în acelaşi timp. Criptografia se referă la o practică
matematică şi informatizată de codificare şi decodificare a datelor care este utilizată pentru a
valida şi securiza tranzacţiile într-o manieră descentralizată sau nemediată. Procesul
criptografic este utilizat pentru a asigura, într-o manieră descentralizată, integritatea
Criptoactivelor, atribuirea clară a Criptoactivelor către utilizatori şi vânzarea Criptoactivelor.
Acest proces criptografic permite mai multor părţi să se angajeze în validări nemediate ale
tranzacţiilor de Criptoactive, adesea prin verificarea cheilor criptografice publice şi private ale
unei tranzacţii. Această validare asigură faptul că utilizatorii care deţin un Criptoactiv nu au
schimbat deja acelaşi Criptoactiv într-o altă tranzacţie. Procesul criptografic asigură, de
asemenea, tranzacţiile efectuate în Criptoactive prin compilarea fiecărei tranzacţii într-un bloc
de alte tranzacţii. Blocul de tranzacţii este apoi adăugat în registrul oficial de tranzacţii,
accesibil publicului, cum ar fi un blockchain, odată ce utilizatorul finalizează un algoritm
(hash) criptografic.
Criptoactivele se pot baza, de asemenea, pe o tehnologie similară care permite deţinerea sau
validarea nemediată a Criptoactivelor. Indiferent de tipul de software utilizat, dacă tehnologia
care stă la baza Criptoactivului permite validarea şi securizarea tranzacţiilor digitale într-o
manieră descentralizată sau nemediată, aceasta este considerată o tehnologie similară cu un
registru distribuit securizat criptografic.
2. "Monedă digitală emisă de Banca Centrală" înseamnă orice monedă fiduciară digitală emisă
de o Bancă Centrală sau de o altă autoritate monetară. Monedele digitale emise de Banca
Centrală nu sunt considerate Criptoactive Relevante, având în vedere că sunt o formă digitală a
Monedei Fiduciare.
3. "Bancă Centrală" înseamnă o instituţie care este, prin lege sau prin hotărâre de guvern,
autoritatea principală, în afară de guvernul propriu-zis al jurisdicţiei, care emite instrumente
destinate să circule ca monedă. O astfel de instituţie poate include un organism care este separat
de guvernul jurisdicţiei, fie că este deţinut sau nu, în totalitate sau parţial, de către jurisdicţie.
4."Criptoactiv care face obiectul raportării" sau "Criptoactiv Relevant" înseamnă orice
Criptoactiv care nu este o monedă digitală emisă de o Bancă Centrală, o monedă
electronică (produse de monedă electronică specificate) sau orice Criptoactiv în privinţa
căreia Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor a stabilit în mod corespunzător că
nu poate fi utilizat în scopuri de plată sau de investiţii.
Criptoactivele Relevante sunt Criptoactive cu privire la care Furnizorii de Servicii de
Criptoactive Raportori trebuie să îndeplinească cerinţele de raportare şi de diligenţă fiscală. În
cazul în care o persoană fizică sau o Entitate este un Furnizor de Servicii de Criptoactive
Raportor şi efectuează în alt mod schimburi de Criptoactive Relevante, aceasta nu este
obligată să raporteze informaţii cu privire la schimburile efectuate în Criptoactive care nu sunt
Criptoactive Relevante.
Pentru a determina în mod adecvat dacă un Criptoactiv nu poate fi utilizat în scopuri de plată
sau de investiţii, Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori, într-o primă etapă, trebuie
să se prevaleze de clasificarea Criptoactivului care a fost făcută în scopul de a stabili dacă
Criptoactivul este un activ virtual în scopul respectării legislaţiei pentru prevenirea şi
combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului în conformitate cu recomandările
Grupului de acţiune financiară. În cazul în care un Criptoactiv este considerat un activ virtual
în conformitate cu recomandările Grupului de acţiune financiară în virtutea faptului că poate
fi utilizat în scopuri de plată sau de investiţii, acesta trebuie considerat un Criptoactiv
Relevant în sensul prezentei anexe.
În situaţia în care un activ nu este un activ virtual în conformitate cu recomandările Grupului
de acţiune financiară sau Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor nu a făcut o
determinare în acest sens, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor trebuie să
stabilească, pentru fiecare Criptoactiv, dacă acesta nu poate fi utilizat în scopuri de plată sau
de investiţii. Numai atunci când acest test poate fi confirmat, Criptoactivul nu trebuie
considerat un Criptoactiv Relevant. În cazul în care există îndoieli cu privire la faptul dacă
Criptoactivul poate fi utilizat în scopuri de plată sau de investiţii, Criptoactivul trebuie
considerat un Criptoactiv Relevant.
Pentru a evalua dacă un Criptoactiv nu poate fi utilizat în scopuri de plată sau de investiţii, pot
fi luate în considerare următoarele aspecte:
(i)Criptoactivele care reprezintă active financiare sau fac obiectul reglementărilor financiare
pot fi utilizate în scopuri de plată sau de investiţii şi, prin urmare, trebuie considerate
Criptoactive Relevante;
(ii)NFT-urile sunt în multe cazuri comercializate ca obiecte de colecţie. Cu toate acestea,
această funcţie nu împiedică un astfel de NFT să poată fi utilizat în scopuri de plată sau de
investiţii. Este important să se ia în considerare natura NFT-ului şi funcţia sa în practică şi nu
ce terminologie sau termeni de marketing sunt utilizaţi. NFT-urile care pot fi utilizate în
scopuri de plată sau de investiţii în practică constituie Criptoactive Relevante. Prin urmare,
Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori ar trebui să ia în considerare, de la caz la caz,
dacă un NFT nu poate fi utilizat în scopuri de plată sau de investiţii, luând în considerare
utilizarea acceptată în mod obişnuit a Criptoactivului. NFT-urile care sunt tranzacţionate pe o
piaţă pot fi utilizate în scopuri de plată sau de investiţii şi, prin urmare, trebuie considerate
Criptoactive Relevante;
(iii)Anumite Criptoactive pot fi schimbate sau răscumpărate numai într-o reţea fixă limitată
sau într-un mediu limitat pentru anumite bunuri şi servicii. În acest context, sintagma "bunuri
şi servicii" poate include şi bunuri şi servicii digitale, cu condiţia ca aceste Criptoactive să fie
caracterizate prin operarea într-o reţea fixă limitată sau într-un mediu dincolo de care
Criptoactivele nu pot fi transferate sau schimbate pe o piaţă secundară în afara sistemului cu
circuit închis şi nu pot fi vândute sau schimbate la o rată de piaţă în interiorul sau în afara
circuitului închis. Astfel de Criptoactive nu ar putea, în general, să fie utilizate în scopuri de
plată sau de investiţii.
5.În sensul prezentei anexe, "Monedă Electronică (produs de monedă electronică
specificat) " înseamnă orice Criptoactiv care este:
a)o reprezentare digitală a unei singure monede fiduciare;
Se va considera că un Criptoactiv reprezintă şi reflectă digital valoarea Monedei Fiduciare
în care este exprimat. În consecinţă, un Criptoactiv care reflectă valoarea mai multor
monede sau active nu este un Produs de monedă electronică specificat.
b)emis la primirea de fonduri în scopul efectuării de operaţiuni de plată;
În acest sens, Criptoactivul trebuie emis la primirea fondurilor. Aceasta înseamnă că un
Produs de monedă electronică specificat este un produs preplătit. Actul de "emitere" este
interpretat în sens larg ca incluzând activitatea de punere la dispoziţie a valorii stocate
preplătite şi a mijloacelor de plată în schimbul fondurilor. În plus, Criptoactivul trebuie să
fie emis în scopul efectuării de tranzacţii de plată.
c)reprezentat de o creanţă asupra emitentului exprimată în aceeaşi monedă fiduciară;
În acest sens, o "creanţă" include orice creanţă monetară împotriva emitentului, reflectând
valoarea Monedei Fiduciare reprezentată de Criptoactivul emis clientului.
d)acceptat ca plată de către o persoană fizică sau juridică, alta decât emitentul;
Un Criptoactiv trebuie să fie acceptat de o persoană fizică sau juridică, alta decât emitentul,
pentru a fi un Produs de monedă electronică specificat, prin care aceste terţe părţi trebuie să
accepte Criptoactivul ca mijloc de plată. Pe cale de consecinţă, valoarea monetară stocată în
anumite instrumente preplătite este concepută să răspundă unor nevoi precise şi poate fi
utilizată numai într-un mod limitat, fie deoarece acestea permit deţinătorului de monedă
electronică să achiziţioneze bunuri sau servicii numai în locaţiile emitentului de monedă
electronică sau în cadrul unei reţele limitate de furnizori de servicii care au un acord
comercial direct cu un emitent profesionist, fie deoarece acestea pot fi utilizate numai
pentru achiziţionarea unei game limitate de bunuri sau servicii.
e)în temeiul cerinţelor de reglementare aplicabile emitentului, rambursabil în orice
moment şi la valoarea nominală pentru aceeaşi monedă fiduciară, la cererea
deţinătorului produsului.
În acest sens, "aceeaşi" Monedă Fiduciară se referă la Moneda Fiduciară pentru care
Criptoactivul este o reprezentare digitală. Atunci când se procedează la o răscumpărare, se
recunoaşte că emitentul poate deduce din suma de răscumpărare orice comisioane sau
costuri de tranzacţie.
Termenul "Monedă Electronică (produs de monedă electronică specificat) " nu include un
produs creat cu unicul scop de a facilita transferul de fonduri de la un client la o altă
persoană în conformitate cu instrucţiunile clientului şi care nu pot fi utilizate pentru a stoca
valoare. Un produs nu este creat cu unicul scop de a facilita transferul de fonduri dacă, pe
parcursul desfăşurării normale a activităţii entităţii care efectuează transferul, fie fondurile
legate de produsul respectiv sunt deţinute mai mult de 60 de zile de la primirea
instrucţiunilor de facilitare a transferului, fie, în cazul în care nu se primesc instrucţiuni,
fondurile legate de produsul respectiv sunt deţinute mai mult de 60 de zile de la primirea
fondurilor.
(B)Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor
1. "Furnizor de Servicii de Criptoactive" înseamnă furnizor de servicii de criptoactive, în sensul
definiţiei de la art. 3 alin. (1) pct. 15 din Regulamentul (UE) 2023/1.114.
2. "Operator de Criptoactive" înseamnă un prestator de servicii de criptoactive care nu are
calitatea de Furnizor de Servicii de Criptoactive.
3."Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor" înseamnă orice Furnizor de Servicii de
Criptoactive şi orice Operator de Criptoactive, care desfăşoară activitate economică şi
furnizează unul sau mai multe servicii de criptoactive care implică tranzacţii de schimb
pentru sau în numele Utilizatorilor (clienţilor) care fac obiectul raportării, inclusiv
acţionând ca o contraparte sau ca intermediar pentru Tranzacţiile de schimb sau prin
punerea la dispoziţie a unei platforme de tranzacţionare. Expresia "desfăşoară activitate
economică" exclude persoanele fizice sau Entităţile care prestează un serviciu foarte rar
din motive necomerciale. Pentru a stabili ce se înţelege prin "desfăşoară activitate
economică" se poate face referire la regulile relevante ale fiecărei jurisdicţii.
Un serviciu care efectuează Tranzacţii de schimb include orice serviciu prin care clientul
poate primi Criptoactive Relevante contra Monedă Fiduciară sau viceversa sau poate schimba
Criptoactive Relevante contra altor Criptoactive Relevante. Activităţile unui fond de investiţii
care investeşte în Criptoactive Relevante nu constituie un serviciu care efectuează Tranzacţii
de schimb, deoarece astfel de activităţi nu permit investitorilor în fond să efectueze tranzacţii
de schimb.
O persoană fizică sau o Entitate care efectuează Tranzacţii de schimb va fi un Furnizor de
Servicii de Criptoactive Raportor numai dacă desfăşoară astfel de activităţi pentru sau în
numele clienţilor. Aceasta înseamnă, de exemplu, că o persoană fizică sau o Entitate care este
angajată exclusiv în validarea tranzacţiilor din registrul distribuit în Criptoactivele Relevante
nu este un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor, chiar şi în cazul în care o astfel de
validare este remunerată.
O persoană fizică sau o Entitate poate efectua Tranzacţii de schimb pentru sau în numele
clienţilor, acţionând ca o contraparte sau intermediar pentru Tranzacţiile de schimb. Exemple
de persoane fizice sau Entităţi care pot presta servicii de efectuare a Tranzacţiilor de schimb
în calitate de contraparte sau de intermediar includ:
(i)distribuitori care acţionează pe cont propriu pentru a cumpăra şi vinde Criptoactive
Relevante clienţilor;
(ii)peratorii de ATM-uri pentru Criptoactive, care permit schimbul de Criptoactive Relevante
contra Monedă Fiduciară sau alte Criptoactive Relevante prin astfel de ATM-uri;
(iii)Bursele de Criptoactive care acţionează ca formatori de piaţă şi percep o marjă dintre
preţurile de cumpărare şi cele de vânzare cu titlu de comision de tranzacţie pentru serviciile
lor;
(iv)brokeri de Criptoactive Relevante, în cazul în care acţionează în numele clienţilor pentru a
finaliza ordine de cumpărare sau vânzare a unui interes în Criptoactive Relevante; şi
(v)persoane fizice sau Entităţi care subscriu la unul sau mai multe Criptoactive Relevante.
Deşi crearea şi emiterea unică a unui Criptoactiv Relevant nu ar fi considerată un serviciu
care efectuează Tranzacţii de schimb în calitate de contraparte sau intermediar, achiziţionarea
directă de Criptoactive Relevante de la un emitent pentru a revinde şi distribui astfel de
Criptoactive Relevante clienţilor se consideră a fi efectuarea unei Tranzacţii de schimb.
O persoană fizică sau o Entitate poate efectua, de asemenea, Tranzacţii de schimb pentru sau
în numele clienţilor, punând la dispoziţie o platformă de tranzacţionare care oferă posibilitatea
acestor clienţi de a efectua tranzacţii de schimb pe o astfel de platformă. O "platformă de
tranzacţionare" include orice program software sau aplicaţie care permite utilizatorilor să
efectueze (parţial sau integral) Tranzacţii de schimb. O persoană fizică sau o Entitate care
pune la dispoziţie o platformă care include doar o funcţionalitate de panou de afişaj pentru
postarea preţurilor de cumpărare, vânzare sau conversie ale Criptoactivelor Relevante nu ar fi
un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor, deoarece nu ar oferi un serviciu care să
permită utilizatorilor să efectueze Tranzacţii de schimb. Din acelaşi motiv, o persoană fizică
sau o Entitate care creează sau vinde exclusiv software sau o aplicaţie nu este un Furnizor de
Servicii de Criptoactive Raportor, atât timp cât nu utilizează un astfel de software sau
aplicaţie pentru furnizarea unui serviciu care efectuează Tranzacţii de schimb pentru sau în
numele clienţilor.
Se va considera că o persoană fizică sau o Entitate pune la dispoziţie o platformă de
tranzacţionare în măsura în care exercită un control sau o influenţă suficientă asupra
platformei, permiţându-i să respecte obligaţiile de diligenţă fiscală şi de raportare cu privire la
Tranzacţiile de schimb încheiate pe platformă. Dacă o persoană fizică sau o Entitate exercită
un astfel de control sau o influenţă suficientă trebuie evaluată într-o manieră consecventă cu
Recomandările Grupului de acţiune financiară şi ghidurile aferente.
O persoană fizică sau o Entitate poate fi un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor prin
desfăşurarea altor activităţi decât acţionarea în calitate de contraparte sau intermediar pentru o
Tranzacţie de schimb sau punerea la dispoziţie a unei platforme de tranzacţionare, atât timp
cât oferă în mod funcţional un serviciu, în calitate de companie, efectuând Tranzacţii de
schimb pentru sau în numele clienţilor. Tehnologia implicată în furnizarea unui astfel de
serviciu este irelevantă pentru a stabili dacă o persoană fizică sau o Entitate este un Furnizor
de Servicii de Criptoactive Raportor.
4. "Servicii de Criptoactive" înseamnă servicii de criptoactive, în sensul definiţiei de la art. 3
alin. (1) pct. 16 din Regulamentul (UE) 2023/1.114, inclusiv participaţii şi împrumuturi.
(C)Tranzacţie care face Obiectul Raportării sau tranzacţie relevantă
1."Tranzacţie care face obiectul raportării" înseamnă orice:
a)Tranzacţie de Schimb; şi
b)Transfer de Criptoactive care fac obiectul raportării.
Termenul "Tranzacţie relevantă" se referă la orice schimb de Criptoactive Relevante şi
Monede Fiduciare, orice schimb între una sau mai multe forme de Criptoactive Relevante şi
Transferuri de Criptoactive Relevante, inclusiv Tranzacţii de plată cu amănuntul care fac
obiectul raportării. Această definiţie vizează acele tranzacţii care ar putea genera
evenimente de impozitare şi anume, câştiguri de capital şi impozitarea veniturilor.
2."Tranzacţie de Schimb" înseamnă orice:
a)schimb între criptoactive care fac obiectul raportării şi monede fiduciare; şi
b)schimb între una sau mai multe forme de criptoactive care fac obiectul raportării.
În acest scop, un schimb include deplasarea unui Criptoactiv Relevant de la o adresă de
portofel la alta, luând în considerare un alt Criptoactiv Relevant sau Monedă Fiduciară.
3."Tranzacţie de plată cu amănuntul care face obiectul raportării" înseamnă un transfer
de Criptoactive care fac obiectul raportării (Relevante) în schimbul unor bunuri sau
servicii cu o valoare mai mare de 50.000 USD, sau un cuantum echivalent în orice altă
monedă.
Acest termen acoperă situaţiile în care un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor
transferă Criptoactive Relevante utilizate de un client pentru a achiziţiona bunuri sau servicii
de la un comerciant care primeşte cu titlu oneros Criptoactivele Relevante. De exemplu, un
Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor poate efectua Tranzacţii Relevante între un
comerciant şi clienţii săi pentru a permite plata pentru bunuri sau servicii cu Criptoactive
Relevante. În cazul în care un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor transferă plata
efectuată în Criptoactive Relevante de la un client la comerciant pentru o valoare peste pragul
specificat, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor trebuie să raporteze un astfel de
Transfer drept o Tranzacţie de plată cu amănuntul care face obiectul raportării. În ceea ce
priveşte astfel de transferuri, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor trebuie să
considere, de asemenea, clientul comerciantului ca Utilizator de Criptoactive, cu condiţia ca
Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor să aibă obligaţia de a verifica identitatea unui
astfel de client în conformitate cu legislaţia pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi
finanţării terorismului, în virtutea Tranzacţiei de plată cu amănuntul care face obiectul
raportării.
4."Transfer" înseamnă o tranzacţie prin care se transferă un criptoactiv care face
obiectul raportării de la sau către adresa criptoactivelor sau contul unui Utilizator de
Criptoactive, altele decât adresa criptoactivelor sau contul administrat de Furnizorul de
Servicii de Criptoactive Raportor în numele aceluiaşi Utilizator de criptoactive, în cazul în
care, pe baza cunoştinţelor de care dispune la momentul tranzacţiei, Furnizorul de
Servicii de Criptoactive Raportor nu poate stabili că tranzacţia este o tranzacţie de
schimb.
Termenul "Transfer" înseamnă o tranzacţie care mută un Criptoactiv Relevant de la sau către
adresa sau contul de Criptoactiv al unui Utilizator de Criptoactive, altul decât cel menţinut de
Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor în numele aceluiaşi Utilizator de Criptoactive.
Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor poate clasifica o Tranzacţie Relevantă drept
Transfer numai dacă, pe baza cunoştinţelor Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor
la momentul tranzacţiei, acesta nu poate stabili că tranzacţia este o Tranzacţie de schimb.
Aceste cunoştinţe trebuie determinate prin referire la cunoştinţele reale ale Furnizorului de
Servicii de Criptoactive Raportor pe baza informaţiilor disponibile şi a gradului de expertiză
şi înţelegere necesare pentru efectuarea Tranzacţiei Relevante. De exemplu, pot exista cazuri
în care un Utilizator de Criptoactive cumpără sau vinde un Criptoactiv Relevant contra
Monedă Fiduciară, deşi Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor nu are cunoştinţe
reale despre contravaloarea subiacentă. Acesta ar fi, de exemplu, cazul în care Furnizorul de
Servicii de Criptoactive Raportor a efectuat numai transferul Criptoactivelor Relevante în şi
din contul Utilizatorului de Criptoactive, fără vizibilitate asupra segmentului de Monedă
Fiduciară al tranzacţiei. Astfel de tranzacţii sunt considerate Tranzacţii Relevante, dar
Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor raportează astfel de tranzacţii Relevante drept
Transferuri.
Un "Transfer" ar include, de asemenea, cazul în care un Furnizor de Servicii de Criptoactive
Raportor facilitează primirea unui Criptoactiv Relevant de către o persoană fizică sau o
Entitate prin intermediul unui airdrop atunci când Criptoactivele sunt nou-emise. De exemplu,
în contextul unei bifurcaţii (hard-fork), un nou Criptoactiv Relevant diferă de un Criptoactiv
Relevant tradiţional. Ca urmare, dezvoltatorii bifurcaţiei trimit, de obicei, un flux de noi
Criptoactive Relevante tuturor posesorilor de Criptoactive Relevante tradiţionale şi
Utilizatorii de Criptoactive respectivi vor deţine noile Criptoactive Relevante în plus faţă de
Criptoactivele Relevante tradiţionale. De exemplu, primirea unui airdrop pentru un nou
Criptoactiv Relevant este considerată un transfer de intrare către Utilizatorul de Criptoactive
destinatar.
5."Monedă Fiduciară" înseamnă moneda oficială a unei jurisdicţii, emisă de o jurisdicţie
sau de o Bancă Centrală sau de o autoritate monetară desemnată de o jurisdicţie,
reprezentată de bancnote sau monede fizice sau de monede în diferite forme digitale,
printre care rezerve bancare şi monedele digitale emise de banca centrală. Termenul
include şi moneda băncii comerciale şi produsele de monedă electronică (moneda
electronică), inclusiv Produsele de monedă electronică specificate. În consecinţă, o monedă
stabilă care se califică
drept Produs de monedă electronică specificat este considerată drept Monedă Fiduciară.
(D)Utilizator care face Obiectul Raportării
1. "Utilizator care face obiectul raportării" înseamnă un Utilizator de criptoactive care este o
persoană care face obiectul raportării rezidentă într-un stat membru sau într-o jurisdicţie
calificată din afara Uniunii Europene.
2."Utilizator de Criptoactive" înseamnă o persoană fizică sau o Entitate care este clienta
unui Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor în scopul efectuării de Tranzacţii care
fac Obiectul Raportării (tranzacţii relevante). O persoană fizică sau o Entitate, alta decât
o Instituţie Financiară sau un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor care
acţionează în calitate de Utilizator de Criptoactive în beneficiul sau în numele unei alte
persoane fizice sau al unei alte Entităţi în calitate de agent, custode, mandatar, semnatar,
consilier de investiţii sau intermediar nu este considerată drept Utilizator de Criptoactive,
ci cealaltă persoană fizică sau Entitate este considerată drept Utilizator de Criptoactive. În
cazul în care un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor prestează un serviciu prin
care se efectuează Tranzacţii de Plată cu Amănuntul care fac Obiectul Raportării pentru
un comerciant sau în numele acestuia, Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor
consideră şi clientul care este contrapartea comerciantului pentru aceste Tranzacţii de
Plată cu Amănuntul care fac Obiectul Raportării drept Utilizator de Criptoactive în ceea
ce priveşte respectiva tranzacţie, cu condiţia ca Furnizorul de Servicii de Criptoactive
Raportor să aibă obligaţia de a verifica identitatea acestui client în cadrul Tranzacţiei de
Plată cu Amănuntul care face Obiectul Raportării în conformitate cu normele naţionale
de combatere a spălării banilor.
Orice persoană fizică sau Entitate identificată de Furnizorul de Servicii de Criptoactive
Raportor în scopul efectuării Tranzacţiilor Relevante este considerată drept Utilizator de
Criptoactive, indiferent dacă Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor păstrează în
siguranţă Criptoactivele Relevante în numele Utilizatorului de Criptoactive sau caracterizarea
juridică a relaţiei dintre Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor şi respectiva persoană
fizică sau Entitate. O persoană fizică sau Entitate, alta decât o Instituţie Financiară sau un
Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor, care acţionează în calitate de Utilizator de
Criptoactive în beneficiul sau în contul unei alte persoane fizice sau Entităţi în calitate de
agent, custode, mandatar, semnatar, consilier de investiţii sau intermediar, nu este considerată
drept Utilizator de Criptoactive şi o astfel de altă persoană fizică sau Entitate este considerată
drept Utilizator de Criptoactive. În aceste scopuri, un Furnizor de Servicii de Criptoactive
Raportor se poate prevala de informaţiile pe care le deţine (inclusiv informaţiile colectate în
conformitate cu legislaţia pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării
terorismului), pe baza cărora poate determina în mod rezonabil dacă persoana fizică sau
Entitatea acţionează în beneficiul sau în contul unei alte persoane fizice sau Entităţi. Pentru a
confirma dacă un Utilizator de Criptoactive poate fi un Furnizor de Servicii de Criptoactive
Raportor sau o Instituţie Financiară, un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor se poate
baza, de exemplu, pe verificarea încrucişată a informaţiilor furnizate de Utilizatorul său de
Criptoactive cu listele instituţiilor reglementate care indică alţi Furnizori de Servicii de
Criptoactive Raportori sau Instituţii Financiare, dacă sunt disponibile.
Un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor poate efectua Tranzacţii Relevante care
permit unui comerciant să ofere clienţilor săi posibilitatea de a efectua plăţi sub formă de
Criptoactive Relevante, în schimbul unei achiziţii de bunuri sau servicii. În aceste cazuri şi cu
condiţia ca valoarea tranzacţiei să depăşească 50.000 USD, tranzacţia este considerată o
Tranzacţie Relevantă, în virtutea faptului că este o Tranzacţie de plată cu amănuntul care face
obiectul raportării. Pentru Tranzacţiile de plată cu amănuntul care fac obiectul raportării,
Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor trebuie să considere clientul comerciantului
drept Utilizator de Criptoactive, iar tranzacţia trebuie raportată ca Tranzacţie de plată cu
amănuntul care face obiectul raportării în conformitate cu secţiunea II subsecţiunea B pct. 3
lit. f), cu condiţia ca Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor să aibă obligaţia de a
verifica identitatea unui astfel de client în conformitate cu normele naţionale de combatere a
spălării banilor, în temeiul Tranzacţiei de plată cu amănuntul care face obiectul raportării.
Cerinţa de verificare a identităţii clientului înseamnă o cerinţă în conformitate cu normele
naţionale de combatere a spălării banilor care impune Furnizorului de Servicii de Criptoactive
Raportori să verifice identitatea utilizând documente, date sau informaţii fiabile,
independente.
3. "Persoană fizică care este Utilizator de Criptoactive" înseamnă un Utilizator de Criptoactive
care este persoană fizică.
4. "Persoană fizică care este Utilizator de Criptoactive Preexistent" înseamnă o persoană fizică
care este Utilizator de Criptoactive şi care are stabilită o relaţie cu Furnizorul de Servicii de
Criptoactive Raportor la data de 31 decembrie 2025.
5. "Entitate care este Utilizator de Criptoactive" înseamnă un Utilizator de Criptoactive care
este entitate.
6."Entitate care este Utilizator de Criptoactive Preexistent" înseamnă o entitate care este
Utilizator de Criptoactive şi care are stabilită o relaţie cu Furnizorul de Servicii de
Criptoactive Raportor la data de 31 decembrie 2025.
Un Utilizator de Criptoactive este clasificat, în primul rând, în funcţie de faptul dacă este o
persoană fizică sau o Entitate şi, în al doilea rând, în funcţie de data la care a stabilit o relaţie
ca atare cu un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor. Astfel, un Utilizator de
Criptoactive poate fi fie o "Persoană fizică care este Utilizator de Criptoactive Preexistent", o
"Entitate care este Utilizator de Criptoactive Preexistent", o "Persoană fizică care este
Utilizator de Criptoactive" şi/sau o "Entitate care este Utilizator de Criptoactive".
Ca atare, Persoanele fizice care sunt Utilizatori de Criptoactive Preexistenţi şi Entităţile care
sunt Utilizatori de Criptoactive Preexistenţi sunt Utilizatori de Criptoactive care au stabilit o
relaţie în calitate de client al Furnizorului de Servicii de Criptoactive Raportor începând cu 31
decembrie 2025 şi sunt, prin urmare, un subset de Persoane fizice care sunt Utilizatori de
Criptoactive şi, respectiv, Entităţi care sunt Utilizatori de Criptoactive.
7. "Persoană care face obiectul raportării" înseamnă o persoană dintr-o jurisdicţie care face
obiectul raportării, alta decât o persoană exclusă.
8.Termenul "Jurisdicţie care face obiectul raportării" înseamnă orice jurisdicţie: a) cu
care este în vigoare un acord sau o înţelegere în temeiul căreia Jurisdicţia este obligată să
furnizeze informaţiile specificate în secţiunea II cu privire la Persoanele care fac obiectul
raportării rezidente în respectiva jurisdicţie şi b) care este identificată ca atare într-o listă
publicată de respectiva Jurisdicţie.
Fiecare jurisdicţie trebuie să pună la dispoziţia publicului o astfel de listă şi să o actualizeze
după caz (de exemplu, de fiecare dată când jurisdicţia semnează un acord cu privire la
schimbul de informaţii în conformitate cu aceste norme sau un astfel de acord intră în
vigoare).
9."Persoană dintr-o jurisdicţie care face obiectul raportării" înseamnă o entitate sau o
persoană fizică care are rezidenţa într-o jurisdicţie care face obiectul raportării în temeiul
legislaţiei fiscale a jurisdicţiei respective sau patrimoniul succesoral al unei persoane
decedate care era rezidentă a unei jurisdicţii care face obiectul raportării. În acest sens, o
entitate precum o societate în nume colectiv, o societate cu răspundere limitată sau o
construcţie juridică similară care nu are rezidenţă fiscală este considerată ca fiind
rezidentă în jurisdicţia în care se află sediul conducerii efective.
Legislaţia internă diferă în ceea ce priveşte tratamentul societăţilor în nume colectiv (inclusiv
societăţile cu răspundere limitată). Unele jurisdicţii tratează societăţile în nume colectiv drept
unităţi impozabile (uneori chiar drept companii), în timp ce alte jurisdicţii adoptă ceea ce se
poate numi abordarea transparentă din punct de vedere fiscal, conform căreia societatea în
nume colectiv nu este luată în considerare în scopuri fiscale. În cazul în care o societate în
nume colectiv este considerată o companie sau impozitată în acelaşi mod, aceasta ar fi, în
general, un rezident al Jurisdicţiei care face obiectul raportării care impozitează societatea în
nume colectiv. Cu toate acestea, în cazul în care o societate în nume colectiv este considerată
ca fiind transparentă din punct de vedere fiscal într-o Jurisdicţie care face obiectul raportării,
societatea în nume colectiv nu este "supusă impozitării" în acea jurisdicţie şi, prin urmare, nu
poate fi rezidentă a acesteia.
În acest sens, o Entitate precum o societate în nume colectiv, o societate privată cu răspundere
limitată sau o construcţie juridică similară care nu are rezidenţă fiscală este considerată ca
fiind rezidentă în jurisdicţia în care se află sediul conducerii efective. În acest sens, o persoană
juridică sau o construcţie juridică este considerată a fi "similară" cu o societate în nume
colectiv şi cu o societate cu răspundere limitată în cazul în care aceasta nu este tratată ca o
unitate impozabilă într-o Jurisdicţie care face obiectul raportării, în temeiul legislaţiei fiscale a
acestei Jurisdicţii care face obiectul raportării.
Locul conducerii efective" este locul în care conducerea-cheie şi deciziile comerciale care
sunt necesare pentru desfăşurarea activităţii Entităţii în ansamblu sunt luate în esenţă. Toate
faptele şi circumstanţele relevante trebuie examinate pentru a determina locul conducerii
efective.
Termenul "Persoană dintr-o Jurisdicţie care face obiectul raportării" include, de asemenea,
patrimoniul succesoral al unei persoane decedate care era rezidentă a unei Jurisdicţii care face
obiectul raportării. Pentru a stabili înţelesul sintagmei "patrimoniu succesoral" trebuie să se
facă trimitere la normele specifice ale fiecărei jurisdicţii privind transferul sau moştenirea
drepturilor şi obligaţiilor în caz de deces.
10."Persoane care exercită Controlul" înseamnă persoanele fizice care exercită controlul
asupra unei entităţi. În cazul unei fiducii, acest termen înseamnă constituitorul
(constituitorii), fiduciarul (fiduciarii), protectorul (protectorii) (dacă este cazul),
beneficiarul (beneficiarii) sau clasa (clasele) de beneficiari, precum şi orice altă persoană
fizică (alte persoane fizice) care exercită un control efectiv definitiv asupra fiduciei şi, în
cazul unei construcţii juridice care nu este o fiducie, acest termen desemnează persoanele
aflate în poziţii echivalente sau similare. Termenul "Persoană care exercită controlul" se
interpretează în mod similar termenului "beneficiar real", în sensul definiţiei de la art. 4
din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării
terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu
modificările şi completările ulterioare, în ceea ce îi priveşte pe Furnizorii de Servicii de
Criptoactive Raportori. Pentru o Entitate care este o persoană juridică, termenul
"Persoane care exercită controlul" înseamnă persoana fizică (persoanele fizice) care
exercită controlul asupra Entităţii. "Controlul" asupra unei Entităţi este exercitat, în
general, de către persoana fizică (persoanele fizice) care, în ultimă instanţă, deţine (deţin)
pachetul de control asupra Entităţii. "Pachetul de control" depinde de structura de
proprietate a persoanei juridice şi este, de obicei, identificat pe baza unui prag care aplică
o abordare bazată pe risc [de exemplu, orice persoană (persoane) care deţine (deţin) mai
mult de un anumit procent din persoana juridică, cum ar fi 25%]. În cazul în care nicio
persoană fizică (persoane fizice) nu exercită controlul prin participaţie, Persoana
(persoanele) care exercită controlul asupra Entităţii va (vor) fi persoana fizică (persoanele
fizice) care exercită controlul asupra Entităţii prin alte mijloace. În cazul în care nicio
persoană fizică (persoane fizice) nu este (sunt) identificată (identificate) ca exercitând
controlul asupra Entităţii, Persoana (persoanele) care exercită controlul asupra Entităţii
va (vor) fi persoana fizică (persoanele fizice) care ocupă o funcţie de conducere de rang
superior.
În cazul unei fiducii, termenul "Persoanele care exercită controlul" înseamnă constituitorul
(constituitorii), fiduciarul (fiduciarii), protectorul (protectorii) (dacă este cazul), beneficiarul
(beneficiarii) sau clasa (clasele) de beneficiari, precum şi orice altă persoană fizică (alte
persoane fizice) care exercită un control efectiv definitiv asupra fiduciei. Constituitorul
(constituitorii), fiduciarul (fiduciarii), protectorul (protectorii) (dacă este cazul), beneficiarul
(beneficiarii) sau clasa (clasele) de beneficiari trebuie să fie întotdeauna considerate ca fiind
Persoane care exercită controlul asupra fiduciei, indiferent dacă oricare dintre aceştia exercită
sau nu controlul asupra fiduciei. În plus, orice altă persoană fizică (persoane fizice) care
exercită controlul efectiv în ultimă instanţă asupra fiduciei (inclusiv printr-un lanţ de control
sau proprietate) trebuie, de asemenea, considerată o Persoană care exercită controlul asupra
fiduciei. În vederea stabilirii sursei fondurilor din contul (conturile) deţinut (deţinute) de
fiducie, în cazul în care constituitorul (constituitorii) unei fiducii este (sunt) o Entitate,
Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori trebuie, de asemenea, să identifice Persoana
(persoanele) care exercită controlul asupra fiduciei şi să le raporteze ca Persoană (persoane)
care exercită controlul asupra fiduciei. Pentru beneficiarul (beneficiarii) fiduciilor care este
(sunt) desemnat (desemnaţi) în funcţie de caracteristici sau de clasă, Furnizorii de Servicii de
Criptoactive Raportori trebuie să obţină suficiente informaţii cu privire la beneficiar
(beneficiari) pentru a convinge Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor că va fi în
măsură să stabilească identitatea beneficiarului (beneficiarilor) la momentul plăţii sau atunci
când beneficiarul (beneficiarii) intenţionează să exercite drepturi dobândite. Prin urmare,
această ocazie va constitui o schimbare a circumstanţelor şi va declanşa procedurile relevante.
În cazul unei construcţii juridice, alta decât o fiducie, termenul "Persoane care exercită
controlul" înseamnă persoane aflate în poziţii echivalente sau similare cu cele care exercită
controlul asupra unei fiducii. Astfel, luând în considerare diferitele forme şi structuri ale
construcţiilor juridice, Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori vor identifica şi
raporta persoanele aflate în poziţii echivalente sau similare, ca cele care trebuie identificate şi
raportate pentru fiducii.
În ceea ce priveşte persoanele juridice care sunt similare din punct de vedere funcţional cu
trusturile (de exemplu, fundaţiile), Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori vor
identifica Persoanele care exercită controlul prin proceduri similare de diligenţă fiscală ca cele
necesare pentru fiducii, în vederea atingerii unor niveluri adecvate de raportare.
11."Entitate Activă" înseamnă orice entitate care îndeplineşte oricare dintre următoarele
criterii:
a)mai puţin de 50% din venitul brut al entităţii pentru anul calendaristic precedent sau
pentru altă perioadă de raportare adecvată este venit pasiv şi mai puţin de 50% din
activele deţinute de entitate în cursul anului calendaristic precedent sau al altei perioade
de raportare adecvate sunt active care produc sau sunt deţinute pentru a produce venit
pasiv.
Pentru a stabili înţelesul sintagmei "venit pasiv" trebuie să se facă trimitere la normele
specifice ale fiecărei jurisdicţii. În general, se consideră că venitul pasiv include partea din
venitul brut care constă în:
a)dividende;
b)dobândă;
c)venituri echivalente dobânzilor sau dividendelor;
d)chirii şi redevenţe, altele decât chiriile şi redevenţele obţinute în desfăşurarea activă a
unei activităţi desfăşurate, cel puţin parţial, de angajaţii Entităţii;
e)contracte cu rentă viageră;
f)venituri provenite din Criptoactive Relevante;
g)excedentul de câştiguri în raport cu pierderile din vânzarea sau tranzacţionarea de
Criptoactive Relevante sau Active Financiare;
h)excedentul de câştiguri în raport cu pierderile din tranzacţii (inclusiv contracte futures,
contracte forward, opţiuni şi tranzacţii similare) în orice Criptoactive Relevante sau Active
Financiare;
i)excedentul câştigurilor valutare în raport cu pierderile valutare;
j)venitul net din swapuri; sau
k)sume primite în baza contractelor de asigurare cu valoare de răscumpărare.
Fără a aduce atingere celor de mai sus, venitul pasiv nu va include, în cazul unei Entităţi
care acţionează în mod regulat ca distribuitor de Criptoactive Relevante sau Active
Financiare, niciun venit din orice tranzacţie încheiată în cursul normal al activităţii
respectivului distribuitor în calitate de distribuitor. În plus, veniturile obţinute din active
pentru a investi capitalul unei companii de asigurări pot fi tratate ca venituri active;
b)toate activităţile entităţii constau, în esenţă, în deţinerea (în totalitate sau parţial) a
acţiunilor subscrise emise de una sau mai multe filiale ale căror tranzacţii sau activităţi
sunt diferite de activităţile unei Instituţii Financiare sau în finanţarea şi prestarea de
servicii respectivelor filiale. Totuşi, o entitate nu are statutul de Entitate Activă dacă
funcţionează (sau se prezintă) drept un fond de investiţii, cum ar fi un fond de investiţii
în societăţi necotate, un fond cu capital de risc, un fond de achiziţie prin îndatorarea
companiei sau orice alt organism de plasament al cărui scop este de a achiziţiona sau de
a finanţa companii şi de a deţine capital în cadrul respectivelor companii, reprezentând
active de capital în scopul unor investiţii.
Termenul "în esenţă toate" înseamnă 80% sau mai mult. Dacă, totuşi, activităţile de deţinere
sau de finanţare la nivel de grup ale Entităţii constituie mai puţin de 80% din activităţile
sale, dar Entitatea primeşte şi venituri active (cu alte cuvinte, venituri care nu sunt venituri
pasive) în caz contrar, aceasta se califică pentru statutul de Entitate activă, cu condiţia ca
suma totală a activităţilor să îndeplinească "testul în esenţă toate". Pentru a stabili dacă
activităţile, altele decât deţinerea şi activităţile de finanţare la nivel de grup, ale Entităţii o
califică drept Entitate activă, testul de la lit. a) poate fi aplicat acestor alte activităţi. De
exemplu, în cazul în care o societate holding are activităţi de holding sau de finanţare şi
servicii pentru una sau mai multe filiale pentru 60% şi, de asemenea, funcţionează pentru
40% ca centru de distribuţie pentru bunurile produse de grupul din care face parte şi venitul
activităţilor sale de centru de distribuţie este activ în conformitate cu lit. a), aceasta este o
Entitate activă, indiferent de faptul că mai puţin de 80% din activităţile sale constau în
deţinerea acţiunilor subscrise emise ale uneia sau mai multor filiale sau furnizarea de
finanţare şi servicii uneia sau mai multor filiale. Termenul "în esenţă toate" se referă, de
asemenea, la o combinaţie de deţinere a acţiunilor subscrise emise şi furnizare de finanţare
şi servicii uneia sau mai multor filiale. Termenul "filială" înseamnă orice entitate ale cărei
acţiuni subscrise emise sunt deţinute direct sau indirect (integral sau parţial) de către
Entitate;
c)entitatea nu desfăşoară încă activităţi comerciale şi nu a mai desfăşurat niciodată, dar
investeşte capital în active cu intenţia de a desfăşura o activitate comercială, alta decât cea a
unei Instituţii Financiare, cu condiţia ca entitatea să nu se califice pentru această excepţie
ulterior datei la care se împlinesc 24 de luni de la data iniţială a constituirii entităţii;
d)entitatea nu a fost o Instituţie Financiară în ultimii cinci ani şi este în proces de lichidare a
activelor sale sau de restructurare cu intenţia de a continua sau de a relua operaţiunile în alte
activităţi decât cele ale unei Instituţii Financiare;
e)activităţile entităţii constau în principal în finanţare şi operaţiuni de acoperire a riscurilor cu
sau pentru entităţi afiliate care nu sunt Instituţii Financiare, iar entitatea nu prestează servicii
de finanţare sau de acoperire a riscurilor niciunei alte entităţi care nu este o entitate afiliată, cu
condiţia ca grupul din care fac parte respectivele entităţi afiliate să desfăşoare în principal o
activitate diferită de activităţile unei Instituţii Financiare; sau
f)entitatea îndeplineşte toate condiţiile următoare:
(i)este constituită şi îşi desfăşoară activitatea în jurisdicţia sa de rezidenţă exclusiv în
scopuri religioase, caritabile, ştiinţifice, artistice, culturale, sportive sau educaţionale; sau
este constituită şi îşi desfăşoară activitatea în jurisdicţia sa de rezidenţă şi este o organizaţie
profesională, o asociaţie de afaceri, o cameră de comerţ, o organizaţie a muncii, o
organizaţie din sectorul agriculturii sau al horticulturii, o asociaţie civică sau o organizaţie
care funcţionează exclusiv pentru promovarea bunăstării sociale;
(ii)este scutită de impozitul pe venit în jurisdicţia sa de rezidenţă;
(iii)nu are acţionari sau membri care au drepturi de proprietate sau beneficii legate de
activele sau veniturile sale;
(iv)legislaţia aplicabilă a jurisdicţiei de rezidenţă a entităţii sau documentele de constituire a
entităţii nu permit ca vreun venit ori vreun activ al entităţii să fie distribuit sau utilizat în
beneficiul unei persoane fizice sau al unei entităţi noncaritabile în alt mod decât în scopul
desfăşurării de activităţi caritabile ale entităţii sau drept plată a unor compensaţii rezonabile
pentru servicii prestate ori drept plată reprezentând valoarea justă de piaţă a unei proprietăţi
pe care a cumpărat-o entitatea; şi
(v)legislaţia aplicabilă a jurisdicţiei de rezidenţă a entităţii sau documentele de constituire a
entităţii impun ca, în momentul lichidării sau al dizolvării entităţii, toate activele sale să fie
distribuite către o Entitate Guvernamentală sau altă organizaţie nonprofit sau să revină
guvernului jurisdicţiei de rezidenţă a Entităţii sau oricărei subdiviziuni politice a acestuia.
Una dintre cerinţele enumerate mai sus pentru ca "Entităţile nonprofit" să se califice pentru
statutul de Entitate activă este aceea că legile aplicabile din jurisdicţia de rezidenţă a
Entităţii sau documentele de constituire a Entităţii nu permit ca vreun venit ori vreun activ
al Entităţii să fie distribuit sau utilizat în beneficiul unei persoane fizice sau al unei Entităţi
noncaritabile în alt mod decât în scopul desfăşurării de activităţi caritabile ale Entităţii sau
drept plată a unor compensaţii rezonabile pentru servicii prestate ori drept plată
reprezentând valoarea justă de piaţă a unei proprietăţi pe care a cumpărat-o Entitatea. În
plus, veniturile sau activele entităţii pot fi distribuite sau utilizate în beneficiul unei
persoane fizice sau al unei Entităţi noncaritabile drept plată a unor compensaţii rezonabile
pentru utilizarea proprietăţii.
(E)Persoană Exclusă
1."Persoană Exclusă" înseamnă:
a)o entitate al cărei capital este tranzacţionat în mod regulat pe una sau mai multe pieţe ale
titlurilor de valoare reglementate;
b)orice entitate care este o entitate afiliată unei entităţi prevăzute la litera a);
c)o Entitate Guvernamentală;
d)o Organizaţie Internaţională;
e)o Bancă Centrală; sau
f)o Instituţie Financiară, alta decât o entitate de Investiţii descrisă la subsecţiunea E pct.
5 lit. b).
Acele Entităţi care sunt vizate de termenul "Persoană exclusă" nu fac obiectul raportării în
temeiul prezentei anexe, în lumina riscurilor limitate de conformare fiscală pe care aceste
Entităţi le reprezintă şi/sau alte obligaţii de raportare fiscală la care sunt supuse unele dintre
aceste Entităţi, inclusiv în conformitate cu prevederile anexei nr. 1. Ca atare, sfera de
aplicare a Persoanelor excluse este, ori de câte ori este adecvat, aliniată la excluderile de la
raportare prevăzute în anexa nr. 1.
2. "Instituţie Financiară" înseamnă o Instituţie de Custodie, o Instituţie Depozitară, o Entitate
de Investiţii sau o Companie de Asigurări Specificată.
3."Instituţie de Custodie" înseamnă orice Entitate care deţine, ca parte substanţială a
activităţii sale, Active Financiare în contul unor terţi. O Entitate deţine, ca parte
substanţială a activităţii sale, Active Financiare în contul unor terţi dacă venitul brut al
Entităţii atribuibil deţinerii de Active Financiare şi serviciilor financiare conexe este mai
mare sau egal cu 20% din venitul brut al Entităţii pe perioada cea mai scurtă dintre
următoarele:
(i)perioada de trei ani care se încheie la data de 31 decembrie (sau în ultima zi a unei
perioadei contabile care nu este un an calendaristic) dinaintea anului în care se efectuează
calculul; sau
(ii)perioada în cursul căreia Entitatea a existat.
4."Instituţie Depozitară" înseamnă orice entitate care:
a)atrage depozite în cadrul obişnuit al activităţii bancare sau al unei activităţi similare; sau
b)deţine monedă electronică sau monede digitale emise de bănci centrale în beneficiul
clienţilor.
Termenii "Instituţie financiară", "Instituţie de custodie" şi "Instituţie depozitară" prevăzuţi
în prezenta subsecţiune trebuie interpretaţi în conformitate cu prevederile anexei nr. 1.
5."Entitate de Investiţii" înseamnă orice entitate:
a)care desfăşoară, ca activitate principală, una sau mai multe dintre următoarele
activităţi sau operaţiuni pentru un client sau în numele acestuia:
(i)tranzacţii cu instrumente de piaţă monetară (cecuri, bonuri de trezorerie, certificate de
depozit, instrumente derivate etc.); schimb valutar; instrumente în materie de schimb
valutar, rata dobânzii şi indici bursieri; titluri de valoare transferabile sau tranzacţii la
termen cu mărfuri;
(ii)administrarea individuală şi colectivă a portofoliului; sau
(iii)care investeşte, administrează sau gestionează în alt mod active financiare, bani sau
Criptoactive care fac obiectul raportării (Relevante) în numele altor persoane; sau
b)al cărei venit brut provine în principal din activităţi de investire, reinvestire sau
tranzacţionare de active financiare sau criptoactive care fac obiectul raportării, în cazul
în care entitatea este administrată de către o altă entitate care este o instituţie
depozitară, o instituţie de custodie, o companie de asigurări specificată sau o entitate de
investiţii descrisă la lit. a).
Se consideră că o entitate desfăşoară ca activitate principală una sau mai multe dintre
activităţile menţionate la lit. a) sau venitul brut al unei entităţi este atribuibil în principal
activităţilor de investire, reinvestire sau tranzacţionare de active financiare sau de
criptoactive care fac obiectul raportării în sensul lit. b), în cazul în care venitul brut al
entităţii atribuibil activităţilor relevante este mai mare sau egal cu 50% din venitul brut al
entităţii pe perioada cea mai scurtă dintre următoarele:
(i)perioada de trei ani care se încheie la data de 31 decembrie a anului dinaintea anului în
care se efectuează calculul; sau
(ii)perioada în cursul căreia entitatea a existat.
În sensul lit. a) subpunctul (iii), expresia "care investeşte, administrează sau gestionează în
alt mod active financiare, bani sau Criptoactive care fac obiectul raportării (Relevante) în
numele altor persoane" nu include prestarea de servicii prin care se efectuează tranzacţii de
schimb pentru clienţi sau în numele acestora. Termenul "Entitate de Investiţii" nu include o
entitate care este o entitate activă deoarece îndeplineşte oricare dintre criteriile prevăzute în
subsecţiunea D pct. 11 lit. b)-e).
Prezentul punct se interpretează într-o manieră consecventă cu limbajul similar prevăzut în
definiţia termenului "instituţie financiară" de la art. 2 lit. g) din Legea nr. 129/2019, cu
modificările şi completările ulterioare.
Astfel de activităţi sau operaţiuni nu includ oferirea de consultanţă de investiţii fără caracter
obligatoriu unui client. În sensul lit. a), termenul "client" include participaţia în capitalurile
proprii ale unui organism de plasament colectiv, prin care se consideră că organismul de
plasament colectiv îşi desfăşoară activităţile sau operaţiunile ca activitate comercială. În
sensul lit. a) subpunctul (iii), termenul "investiţie, administrare sau tranzacţionare" nu
cuprinde prestarea de servicii care efectuează tranzacţii de schimb pentru sau în numele
clienţilor.
O Entitate este "administrată de" o altă Entitate dacă Entitatea de administrare efectuează,
fie direct, fie prin intermediul unui alt furnizor de servicii, oricare dintre activităţile sau
operaţiunile descrise la lit. a) în numele Entităţii administrate. Cu toate acestea, o Entitate
nu administrează o altă Entitate dacă nu are autoritatea discreţionară de a gestiona activele
Entităţii (integral sau parţial). În cazul în care o Entitate este administrată de o combinaţie
de Instituţii Financiare şi persoane fizice sau Entităţi, altele decât Instituţii Financiare,
Entitatea este considerată a fi administrată de o altă Entitate care este o Instituţie
Depozitară, o Instituţie de Custodie, o Companie de asigurări specificată sau o Entitate de
investiţii prevăzută la lit. a), dacă oricare dintre Entităţile de administrare este o astfel de
altă Entitate. De exemplu, o societate fiduciară privată care acţionează ca sediu social sau
agent înregistrat al unei fiducii sau prestează servicii administrative care nu au legătură cu
activele financiare, Criptoactivele Relevante sau banii fiduciei nu desfăşoară activităţile şi
operaţiunile prevăzute la lit. a) în numele fiduciei şi, prin urmare, fiducia nu este
"administrată de" societatea fiduciară privată în sensul lit. b). De asemenea, o Entitate care
investeşte toate sau o parte din activele sale într-un fond mutual, fond tranzacţionat la bursă
sau vehicul similar nu va fi considerată "administrată de" fondul mutual, fondul
tranzacţionat la bursă sau organismul similar. În ambele exemple se va stabili suplimentar
dacă Entitatea este administrată de o altă Entitate în scopul de a determina dacă prima
Entitate menţionată se încadrează în definiţia Entităţii de investiţii, astfel cum se prevede la
lit. b).
O Entitate este considerată ca desfăşurând în primul rând una sau mai multe dintre
activităţile descrise la lit. a) sau venitul brut al unei Entităţi este atribuibil în primul rând
investiţiilor, reinvestirii sau tranzacţionării Activelor Financiare sau Criptoactivelor
Relevante în sensul lit. b), în cazul în care venitul brut al Entităţii atribuibil activităţilor
relevante este egal sau depăşeşte 50% din venitul brut al Entităţii pe parcursul celei mai
scurte perioade dintre:
(i)perioada de trei ani care se încheie la data de 31 decembrie a anului dinaintea anului în
care se efectuează calculul; sau
(ii)perioada în cursul căreia Entitatea a existat.
În scopul testului venitului brut, toate remuneraţiile pentru activităţile relevante ale unei
Entităţi trebuie luate în considerare, indiferent dacă această remuneraţie este plătită direct
Entităţii căreia i se aplică testul sau unei alte Entităţi.
Termenul "Entitate de investiţii", astfel cum este definit la prezentul punct, nu include o
Entitate care este o Entitate activă deoarece îndeplineşte oricare dintre criteriile de la
subsecţiunea D pct. 10 lit. b)-e).
O Entitate ar fi, în general, considerată o Entitate de investiţii dacă funcţionează sau se
prezintă ca un organism de plasament colectiv, fond mutual, fond tranzacţionat la bursă,
fond de capital privat, fond de acoperire a riscurilor, fond cu capital de risc, un fond de
achiziţie prin îndatorarea companiei sau orice organism de investiţii similar stabilit cu o
strategie de investiţii de a investi, reinvesti sau tranzacţiona Active Financiare sau
Criptoactive Relevante. O Entitate care desfăşoară în principal activităţi de investire,
administrare sau gestionare a intereselor directe în bunuri imobile în numele altor persoane,
cum ar fi un tip de fiducie de investiţii imobiliare, nu va fi o Entitate de investiţii.
Definiţia termenului "Entitate de investiţii" trebuie interpretată într-o manieră consecventă
cu limbajul similar utilizat în definiţia termenului "instituţie financiară" din Recomandările
Grupului de acţiune financiară.
6. "Companie de asigurări specificată" înseamnă orice Entitate care este o companie de
asigurări (sau societatea holding a unei companii de asigurări) care emite sau este obligată să
efectueze plăţi cu privire la un Contract de asigurare cu valoare de răscumpărare sau la un
Contract cu rentă viageră.
7."Entitate guvernamentală" înseamnă guvernul unei jurisdicţii, orice subdiviziune
politică a unei jurisdicţii (care, pentru evitarea oricărei ambiguităţi, se referă la un stat, o
provincie, un judeţ sau o localitate) sau orice organism sau agenţie deţinut(ă) integral de o
jurisdicţie ori de una sau mai multe dintre subdiviziunile sus-menţionate. Această
categorie este alcătuită din părţi integrante, entităţi controlate şi subdiviziuni politice ale
unei jurisdicţii.
a)O "parte integrantă" a unei jurisdicţii înseamnă orice persoană, organizaţie, agenţie, birou,
fond, organism public sau alt organism, oricare ar fi denumirea sa, care constituie o autoritate
administrativă a unei jurisdicţii. Veniturile nete ale autorităţii administrative trebuie să fie
creditate contului propriu al acesteia sau altor conturi ale unei jurisdicţii şi nicio parte a
acestora nu trebuie să revină în beneficiul vreunei persoane private. O parte integrantă nu
include nicio persoană fizică care este un membru al guvernului, funcţionar sau administrator
care acţionează cu titlu privat sau personal.
b)O "Entitate Controlată" înseamnă o Entitate care este, formal, separată de jurisdicţie
sau care constituie, în alt mod, o entitate juridică separată, cu condiţia ca:
(i)entitatea să fie deţinută şi controlată în totalitate de una sau mai multe Entităţi
Guvernamentale, direct sau prin intermediul uneia sau al mai multor entităţi controlate;
(ii)veniturile nete ale Entităţii să fie creditate contului propriu al acesteia sau în alte conturi
ale uneia sau ale mai multor Entităţi Guvernamentale şi nicio parte a acestora să nu revină
în beneficiul vreunei persoane private; şi
(iii)activele Entităţii să revină uneia sau mai multor Entităţi Guvernamentale în momentul
dizolvării acesteia.
c)Venitul nu revine în beneficiul persoanelor fizice în cazul în care respectivele persoane sunt
beneficiarii-ţintă ai unui program guvernamental, iar activităţile din cadrul programului sunt
desfăşurate pentru publicul larg în interes general sau se referă la administrarea unei părţi a
guvernului. Cu toate acestea, fără a aduce atingere dispoziţiilor anterioare, se consideră că
venitul revine în beneficiul persoanelor fizice în cazul în care este obţinut din folosirea unei
entităţi guvernamentale pentru a desfăşura o activitate comercială, cum ar fi o activitate
bancară comercială, care furnizează servicii financiare persoanelor fizice.
8."Organizaţie Internaţională" înseamnă orice organizaţie internaţională ori agenţie sau
organism deţinut în totalitate de aceasta. Această categorie include orice organizaţie
interguvernamentală (inclusiv o organizaţie supranaţională):
a)care este alcătuită în primul rând din guverne;
b)care are în vigoare un acord privind sediul sau un acord substanţial similar cu jurisdicţia; şi
c)al cărei venit nu revine în beneficiul unor persoane private.
9. "Activ Financiar" include un titlu de valoare (de exemplu, acţiuni în cadrul capitalului unei
societăţi comerciale; participaţii în capitalurile proprii sau dreptul la beneficii în cadrul unui
parteneriat deţinut de mulţi asociaţi sau cotat la bursă sau în cadrul unei fiducii; bilete la ordin,
obligaţiuni sau alte titluri de datorie), drepturi generate de un parteneriat, o marfă, un swap (de
exemplu, swap pe rata dobânzii, swap valutar, swap de bază, rată de dobândă cu plafon maxim,
rata de dobândă cu prag minim, swap pe mărfuri, swap pe acţiuni, swap pe indici bursieri şi
acorduri similare), un contract de asigurare sau un contract cu rentă viageră sau orice dobândă
(inclusiv un contract de tip futures sau forward sau o opţiune) în legătură cu un titlu de valoare,
un criptoactiv care face obiectul raportării, drepturi generate de un parteneriat, o marfă, un
swap, un contract de asigurare sau un contract cu rentă viageră. Termenul "Activ Financiar" nu
include drepturile directe asupra unor bunuri imobile, care să nu fie titluri de datorie.
10. "Participaţie în Capitalurile Proprii" înseamnă, în cazul unui parteneriat care este o
Instituţie Financiară, o participaţie fie la capitalul, fie la profitul parteneriatului. În cazul unei
fiducii care este o Instituţie Financiară, o Participaţie în Capitalurile Proprii este considerată a fi
deţinută de către orice persoană asimilată unui constituitor sau unui beneficiar al întregii fiducii
sau a unei părţi a acesteia sau a oricărei alte persoane fizice care exercită un control efectiv
definitiv asupra fiduciei. O Persoană care face obiectul Raportării va fi considerată beneficiar al
unei fiducii dacă respectiva Persoană care face obiectul Raportării are dreptul de a primi, direct
sau indirect (de exemplu, prin intermediul unui mandatar), o distribuţie obligatorie sau poate
primi, direct sau indirect, o distribuţie discreţionară din fiducie.
11. "Contract de Asigurare" înseamnă un contract (altul decât un Contract cu Rentă Viageră) în
conformitate cu care emitentul este de acord să plătească o sumă în momentul în care survine un
eveniment asigurat specificat, legat de mortalitate, morbiditate, accident, răspundere civilă sau
pagubă materială afectând o proprietate.
12. "Contract cu Rentă Viageră" înseamnă un contract în conformitate cu care emitentul este de
acord să efectueze plăţi pentru o anumită perioadă de timp, determinată, în totalitate sau parţial,
în funcţie de speranţa de viaţă a uneia sau mai multor persoane fizice. Termenul include, de
asemenea, un contract care este considerat a fi un Contract cu Rentă Viageră în conformitate cu
legislaţia, reglementările sau practica din statul membru sau din altă jurisdicţie în care
contractul a fost emis şi în conformitate cu care emitentul este de acord să facă plăţile pentru o
perioadă de mai mulţi ani.
13. "Contract de Asigurare cu Valoare de Răscumpărare" înseamnă un Contract de Asigurare
(altul decât un contract de reasigurare încheiat între două societăţi de asigurare) care are o
Valoare de Răscumpărare.
14."Valoare de Răscumpărare" înseamnă valoarea cea mai mare dintre:
(i)suma pe care deţinătorul poliţei de asigurare este îndreptăţit să o primească în cazul
răscumpărării sau al rezilierii contractului (calculată fără a scădea eventualele taxe de
răscumpărare sau împrumuturi din poliţă); şi
(ii)suma pe care deţinătorul poliţei de asigurare o poate împrumuta în temeiul contractului sau
în legătură cu acesta. Fără a aduce atingere dispoziţiilor anterioare, termenul "Valoare de
Răscumpărare" nu include o sumă de plătit în temeiul unui Contract de Asigurare:
a)doar din motivul decesului unei persoane fizice asigurate în temeiul unui contract de
asigurare de viaţă;
b)drept indemnizaţie pentru o daună corporală, o boală sau o altă plată reparatorie pentru o
pierdere economică ce survine în momentul producerii evenimentului asigurat;
c)drept rambursare a unei prime plătite anterior (mai puţin costul taxelor de asigurare, fie că
acestea sunt sau nu efectiv aplicate) în conformitate cu un Contract de asigurare (altul decât
un contract de asigurare de viaţă cu componentă de investiţii sau un Contract cu rentă viageră)
ca urmare a anulării sau a rezilierii contractului, a diminuării expunerii la risc pe parcursul
perioadei în care contractul este efectiv în vigoare ori rezultând din corectarea unei erori de
înscriere sau a unei erori similare cu privire la prima stipulată în contract;
d)drept dividend în beneficiul deţinătorului poliţei de asigurare (în afară de dividendele
transferate la rezilierea contractului), cu condiţia ca respectivele dividende să fie legate de un
Contract de asigurare în conformitate cu care singurele indemnizaţii de plătit sunt cele
prevăzute la lit. b);
e)drept restituire a unei prime în avans sau a unui depozit de primă pentru un Contract
de asigurare a cărui primă trebuie plătită cel puţin o dată pe an, dacă suma
reprezentând prima anticipată sau depozitul de primă nu depăşeşte suma primei anuale
de plată pentru anul următor în temeiul contractului.
Termenii "Companie de asigurări specificată", "Entitate guvernamentală", "Organizaţie
internaţională", "Bancă centrală", "Active financiare", "Participaţie în capitalurile proprii",
"Contract de asigurare", "Contract cu rentă viageră", "Contract de asigurare cu valoare de
răscumpărare" şi "Valoare de răscumpărare" trebuie interpretaţi în conformitate cu
prevederile anexei nr. 1, astfel cum a fost modificată.
(F)Diverse
1."Măsuri de cunoaştere a clientelei" înseamnă măsurile de cunoaştere a clientelei ale
unui Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor, în temeiul Legii nr. 129/2019, cu
modificările şi completările ulterioare, sau al unor cerinţe similare care se aplică unui
astfel de Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor.
Aceste proceduri includ identificarea şi verificarea identităţii clientului (inclusiv beneficiarii
reali ai clientului), înţelegerea naturii şi scopului tranzacţiilor şi monitorizarea continuă.
2. "Entitate" înseamnă o persoană juridică sau o construcţie juridică. Acest termen este destinat
să acopere orice persoană, alta decât o persoană fizică, în plus faţă de orice construcţie juridică.
Astfel, de exemplu, o companie, un parteneriat, o fiducie, o fundaţie, o societate în nume
colectiv, o fideiusiune, o cooperativă, o asociaţie sau o asociaţie în participaţiune se încadrează
în sensul termenului "Entitate".
3.O Entitate este o "Entitate Afiliată" unei alte Entităţi dacă: oricare dintre cele două
Entităţi deţine controlul asupra celeilalte sau cele două Entităţi se află sub control comun.
În acest sens, noţiunea de control include deţinerea directă sau indirectă a peste 50% din
voturi şi din valoarea unei Entităţi.
În acest sens, Entităţile sunt considerate Entităţi afiliate dacă aceste Entităţi sunt conectate
printr-unul sau mai multe lanţuri de proprietate de către o entitate-mamă comună şi dacă
entitatea-mamă comună deţine direct mai mult de 50% din acţiuni sau altă participaţie în
capitalurile proprii în cel puţin una dintre celelalte Entităţi. Un lanţ de proprietate trebuie
înţeles ca deţinerea de către una sau mai multe Entităţi a mai mult de 50% din puterea totală
de vot a acţiunilor unei Entităţi şi mai mult de 50% din valoarea totală a acţiunilor unei
Entităţi. De exemplu, Entitatea A deţine 51% din puterea totală de vot şi 51% din valoarea
totală a acţiunilor entităţii B. Entitatea B, la rândul său, deţine 51% din puterea totală de vot şi
51% din valoarea totală a acţiunilor entităţii C. Entităţile A şi C sunt considerate "Entităţi
afiliate" deoarece entitatea A deţine în mod direct mai mult de 50% din puterea totală de vot a
acţiunilor şi mai mult de 50% din valoarea totală a acţiunilor entităţii B şi deoarece entitatea
B deţine în mod direct mai mult de 50% din puterea totală de vot a acţiunilor şi mai mult de
50% din valoarea totală a acţiunilor entităţii C. Entităţile A şi C sunt, prin urmare, conectate
prin lanţuri de proprietate. Fără a aduce atingere faptului că entitatea A deţine în mod
proporţional numai 26% din valoarea totală a acţiunilor şi drepturilor de vot ale entităţii C,
entitatea A şi entitatea C sunt Entităţi afiliate.
4. "Sucursală" înseamnă o unitate, o activitate sau un birou al unui Furnizor de Servicii de
Criptoactive Raportor care este considerat(ă) sucursală în temeiul regimului de reglementare al
unei jurisdicţii sau care este reglementat(ă) în alt mod în temeiul legislaţiei unei jurisdicţii ca
fiind separat(ă) de alte birouri, unităţi sau sucursale ale Furnizorului de Servicii de Criptoactive
Raportor. Toate unităţile, activităţile sau birourile unui Furnizor de Servicii de Criptoactive
Raportor dintr-o singură jurisdicţie sunt considerate o singură sucursală.
5. "Acord Efectiv privind Stabilirea Autorităţii Competente" înseamnă un acord între
autoritatea competentă din România şi o jurisdicţie din afara Uniunii care impune schimbul
automat de informaţii corespunzătoare celor specificate la secţiunea II subsecţiunea B din
prezenta anexă, astfel cum este confirmat printr-un act de punere în aplicare în conformitate cu
art. 2916 alin. (23).
6. "Jurisdicţie Calificată din afara Uniunii" înseamnă o jurisdicţie din afara Uniunii care a
încheiat un Acord Efectiv privind Stabilirea Autorităţii Competente cu autorităţile competente
din toate statele membre care sunt identificate drept jurisdicţii raportabile pe o listă publicată de
jurisdicţia din afara Uniunii.
7. Termenul "Jurisdicţie parteneră" înseamnă orice jurisdicţie care a instituit o legislaţie
juridică echivalentă şi care este inclusă într-o listă publică emisă de respectiva Jurisdicţie.
8."NIF" înseamnă Număr de Identificare Fiscală (sau echivalentul său funcţional dacă nu
există un Număr de Identificare Fiscală). NIF este orice număr sau cod utilizat de o
autoritate competentă pentru a identifica un contribuabil.
NIF-urile sunt utile şi pentru identificarea contribuabililor care investesc în alte jurisdicţii.
Specificaţiile NIF (şi anume, structura, sintaxa etc.) sunt stabilite de administraţiile fiscale ale
fiecărei jurisdicţii. Unele jurisdicţii au chiar o structură diferită a NIF-ului pentru diferite
impozite sau diferite categorii de contribuabili (de exemplu, rezidenţi şi nerezidenţi).
În timp ce multe jurisdicţii utilizează un NIF în scopuri de impozitare a persoanelor sau
societăţilor, unele jurisdicţii nu emit un NIF. Cu toate acestea, aceste jurisdicţii utilizează
adesea un alt număr de integritate ridicată cu un nivel echivalent de identificare (un
"echivalent funcţional"). Exemplele acestui tip de număr includ, pentru persoane fizice, un
număr de securitate socială/de asigurare, număr/cod de cetăţean/identificare personală/de
serviciu şi număr de înregistrare a rezidenţilor; iar pentru Entităţi, un cod/număr de
înregistrare al companiei.
Jurisdicţiile vor depune eforturile necesare să furnizeze Furnizorilor de Servicii de
Criptoactive Raportori informaţii cu privire la emiterea, colectarea şi, în măsura în care este
posibil şi practic, structura şi alte specificaţii ale numerelor de identificare ale contribuabililor
şi ale echivalentelor lor funcţionale. Astfel de informaţii vor facilita colectarea de NIF-uri
exacte de către Furnizorii de Servicii de Criptoactive Raportori.
9."Serviciu de Identificare" înseamnă un proces electronic pus gratuit la dispoziţie de
către Uniunea Europeană sau de către jurisdicţia Entităţilor sau persoanelor fizice cu
obligaţii de raportare către terţi (cum ar fi un Furnizor de Servicii de Criptoactive
Raportor), în scopul stabilirii identităţii şi a rezidenţei fiscale a persoanelor care fac
obiectul raportării (cum ar fi Utilizatorii de Criptoactive sau Persoanele care exercită
controlul).
În cazul în care o administraţie fiscală optează pentru identificarea Utilizatorilor de
Criptoactive sau a Persoanelor care exercită controlul pe baza unei soluţii de Interfaţă de
Programare a Aplicaţiei (API), ar pune la dispoziţia Furnizorilor de Servicii de Criptoactive
Raportori un portal API. Ulterior, în cazul în care autocertificarea Utilizatorului de
Criptoactive sau a Persoanei care exercită controlul indică rezidenţa în acea jurisdicţie,
Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor poate direcţiona Utilizatorul de Criptoactive
sau Persoana care exercită controlul către portalul API care ar permite jurisdicţiei să identifice
Utilizatorul de Criptoactive sau Persoana care exercită controlul pe baza cerinţelor sale
interne de identificare a contribuabilului (de exemplu, un act de identitate oficial sau un nume
de utilizator). După identificarea cu succes a Utilizatorului de Criptoactive sau a Persoanei
care exercită controlul în calitate de contribuabil al jurisdicţiei respective, jurisdicţia, prin
intermediul portalului API, urmează a furniza Furnizorului de Servicii de Criptoactive
Raportor un număr unic de referinţă sau un cod care să permită jurisdicţiei să coreleze
Utilizatorul de Criptoactive sau Persoana care exercită controlul cu un contribuabil din baza
sa de date. În cazul în care Furnizorul de Servicii de Criptoactive Raportor raportează ulterior
informaţii referitoare la acel Utilizator de Criptoactive sau Persoană care exercită controlul,
acesta ar include numărul sau codul unic de referinţă pentru a permite jurisdicţiei care
primeşte informaţiile să permită corelarea Utilizatorului de Criptoactive sau a Persoanei care
exercită controlul. În acest sens, un număr de referinţă unic, un cod sau o altă confirmare
primită de un Furnizor de Servicii de Criptoactive Raportor cu privire la un Utilizator de
Criptoactive sau o Persoană care exercită controlul prin intermediul unui serviciu
guvernamental de verificare este, de asemenea, un echivalent funcţional al unui NIF.
ANEXA nr. 7:NORME DE DECLARARE
SECŢIUNEA I:Definiţii
În sensul prezentei anexe, se aplică următoarele definiţii:
1. Stat membru de punere în aplicare înseamnă un stat membru care a pus în aplicare fie o Regulă
de Includere a Veniturilor (IIR) Calificată, fie o Regulă a Profiturilor Subimpozitate (UTPR)
Calificată, astfel cum sunt definite la art. 6 pct. 24 şi 33 din Legea nr. 431/2023 privind asigurarea
unui nivel minim global de impozitare a grupurilor de întreprinderi multinaţionale şi a grupurilor
naţionale de mari dimensiuni, cu modificările şi completările ulterioare, fie ambele reguli, pentru
Anul fiscal de raportare dat.
2. Stat membru care aplică doar un Impozit Suplimentar Naţional Calificat înseamnă un stat
membru care a pus în aplicare doar un Impozit Suplimentar Naţional Calificat, astfel cum este
definit la art. 6 pct. 23 din Legea nr. 431/2023, cu modificările şi completările ulterioare, pentru
Anul fiscal de raportare dat.
3. Declaraţie informativă privind impozitul suplimentar înseamnă declaraţia de informaţii depusă
de o Societate-Mamă Finală, de o Entitate Desemnată care depune declaraţia, de o Entitate Locală
Desemnată sau de o Entitate Constitutivă, un model standard fiind prevăzut în ordin al
preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
4. Secţiune generală înseamnă secţiunea din Declaraţia informativă privind impozitul suplimentar
care conţine informaţii generale despre Grupul de Întreprinderi Multinaţionale în ansamblu,
inclusiv structura sa corporativă, şi o sinteză generală a aplicării Legii nr. 431/2023, cu
modificările şi completările ulterioare, această secţiune corespunzând secţiunii I din modelul
standard pentru Declaraţia privind impozitul suplimentar.
5. Secţiuni jurisdicţionale înseamnă setul de secţiuni din Declaraţia informativă privind impozitul
suplimentar care conţin informaţii detaliate despre aplicarea IIR calificate, a UTPR calificate şi a
Impozitului Suplimentar Naţional Calificat în fiecare jurisdicţie în care îşi desfăşoară activitatea
Grupul de Întreprinderi Multinaţionale, aceste secţiuni corespunzând secţiunilor 2 şi 3 din modelul
standard pentru Declaraţia informativă privind impozitul suplimentar.
6. An fiscal de raportare înseamnă anul fiscal la care se referă Declaraţia informativă privind
impozitul suplimentar.
SECŢIUNEA II:Cerinţe de declarare
Entitatea Constitutivă care depune Declaraţia informativă privind impozitul suplimentar identifică
secţiunile relevante şi, respectiv, statele membre relevante cărora le sunt comunicate informaţiile, în
conformitate cu abordarea în materie de diseminare prevăzută la art. 2917.
SECŢIUNEA III:Formatul pentru depunerea declaraţiilor şi schimbul de informaţii pentru
grupurile naţionale de mari dimensiuni cu asocieri în participaţie
1. Atunci când o Societate-Mamă a unui Grup Naţional de Mari Dimensiuni din România deţine
o participaţie directă sau indirectă în capitalurile proprii ale unei Asocieri în Participaţie sau ale
unei filiale a unei Asocieri în Participaţie care face obiectul unui Impozit Suplimentar Naţional
Calificat într-un alt stat membru, respectivul Grup Naţional de Mari Dimensiuni utilizează
modelul standard pentru Declaraţia informativă privind impozitul suplimentar prevăzut în ordin al
preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
2. Grupurile Naţionale de Mari Dimensiuni care intră sub incidenţa pct. 1 aplică prevederile art. 2917 alin. (1) şi art. 2919.
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 547 din data de 23 iulie 2015